Tribuna, noiembrie 1898 (Anul 15, nr. 238-261)
1898-11-26 / nr. 258
Anul XV Sibiiu, Joi 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1898 Nr. 258 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., l/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: lună 1 fl. 20 cr., l/t an 3 fl. 50 cr., l/t an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/3 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popiace Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploeșt Din trecut, pentru viitor. — Reprivir'i politice recente. — VI. (2). Curioasa şi sensaţionala scrisoare a dlui Dimitrie A. Sturdza, publicată de noi, dovedeşte peste orice îndoială intenţiile nenorocite pe cari le urmăream sa cu »expatriarea« condamnaţilor în procesul Memorandului. Am stabilit, în articolul nostru precedent, esenţa sinistră a acelor intenţii: abandonarea de cătră şefi a causei naţionale şi subordonarea acestora voinţei dictatorului »naţional«, dl Sturdza ! Suntem în măsura de a cunoaşte amănunte complete, exacte şi foarte caracteristice despre uneltirile culpabile ale menţionatului dictator. Dar’, pentru că nu ne iartă cadrele lucrărei noastre, vom stabili aici numai pe cele mai esenţiale. Era aşa de înflăcărat dl Sturdza pentru intenţiile sale, încât nu odată, ci mai de multe ori a încercat prin trimişi ai sei, să înduplece la supunere oarbă pe conducătorii condamnaţi în procesul Memorandului. Ne credem datori a face parantesa, că trimişii dlui Sturdza, bărbaţi foarte onorabili şi de bună credinţă, oameni cu adevărate sentimente româneşti, nu insistară a îndupleca pe conducători la fugă; ei se restrînseră a comunica pur şi simplu dorinţa dlui Sturdza, fără a-ş i cunoaşte planurile acestuia. Argumentele înalte, serioase, grave, ale conducătorilor noştri reuşiră a convinge pe trimişi de adevărul, că fuga proiectată de Sturdza ar fi cea mai mare perdere pentru causa naţională şi o ruşine ne mai pomenită pentru neamul românesc. Ear’ când primiră insidioasa şi rafinata scrisoare a dlui Sturdza, aceiaşi conducători declarară că: »preferă a putrezi în puşcăriile maghiare, decât a-’şi părăsi ţeara şi neamul şi a se face de ruşine pe sine şi pe poporul întreg«.intr’adevăr, cine mai putea nutri iubire, cine mai putea ave încredere în conducătorii români, dacă aceştia ar fi fost solidari lafugă? ! Se întâmplase, că tocmai pe acel timp venise dela București în Ardeal un distins corespondent al unui mare ziar din Londra, dl FitzGerald dela »Daily News«. Acest înalt personaj, într’o convorbire cu unul dintre conducătorii noştri condamnaţi, aduse vorba despre faptul, că în cercurile intime ale dlui Sturdza se vorbeşte ca sigur despre fuga proiectată a conducătorilor. Când conducătorul român, într’un uşor accent de mânie justă, răspunse cu decisiunea energică a conducătorilor şi cu refusul categoric dat dlui Sturdza, Englezul exclamă cu bucurie: »Aţi salvat neamul românesc de cea mai mare ruşine! Sânt străin, dar’ Ve spun un adevăr când zic: causa D-Voastreşi-ar fi perdut toată valoarea în Europa cultă, dacă aţi fi ascultat de acei miopi şi răutăcioşi, cavi tizi lucrează din iubire de neam, ei din interes de partid Şi când fruntaşul nostru într’un elan de însufleţire ’i-a declarat, că nu numai dl Sturdza, dar’ dacă toată ţeara românească ’i-ar zice şi ’l-ar invita să treacă graniţele spre a se refula de temniţele ungureşti, ar respinge cu indignare — Englezul cel cu sânge rece s’a încălzit de căldura entusiasmului şi bătend în palme de bucurie a fost emoţionat până la lacrămi... Până la lacrămi — deşi era străin de noi. Dar’ oare ce voia, ce putea voi dl Sturdza cu scopurile sale de a transporta în România pe conducătorii fugiţi?... Actualitatea ni-o spune: ’I-ar fi făcut pur şi simplu arendaşi pe la moşiile sale şi literanţi de lemne pe cei mai bătrâni, după cum e astăzi dl Eugen Brote, car’ pe cei mai tineri ’i ar fi pus — copişti pe la Academie! Ei bine, asemenea misiuni le crede dl Sturdza ca misiuni fireşti ale — conducătorilor naţionali ?! Uff, e gro- zavă e fapta fostului »mare naţionalist« ! Avea însă dl Dimitrie Sturdza planurile sale bine închegate în mintea sa îngustă. Să-’şi câştige simpatii şi merite la Viena şi Budapesta... Iată ce voia d-sa! Se cugeta şiretul »bărbat de stat«, că din graţia lui Goluchowski şi a lui Bănffy va ajunge doar’ mai uşor la putere, după ce le va fi arătat, că pe conducătorii români ’i-a prins în cuşca sa, prin urmare mişcarea românească din Transilvania şi Ungaria este în mâna lui şi o poate întrebuinţa cum îi convine, fie spre a o agita, fie spre a o suprima, după cum vor cere interesele sale de oposiţional sau guvernamental... Astfel de gânduri păcătoase pare aproape de necrezut să se fi încuibat chiar în »marele patriot» dl Sturdza, dar’ atitudinea lui ca prim - ministru, dela 1895 încoace, au confirmat pe deplin, că paternitatea lor revine onorabilului domn Sturdza — »samsarul cinstit«, cum se recomanda pe vremea de oposiţie! Dar’ să mai completăm cu noue dovezi dosarul despre culpabilitatea dlui Sturdza în atitudinea sa faţă cu chestia naţională. Indignat, înfuriat peste măsură de refusul bărbătesc al conducătorilor nostri privitor la scrisoarea d-sale, dl D. Sturdza, ca »diplomat« ce este, s’a răsbunat amarnic de brutal în faimosul discurs rostit în sala Orfeu din Bucureşti, anul 1894, Septemvrie 25, în acest discurs dl Sturdza, pledând pentru causa noastră, dar a rămas tot omuleţul veninos şi nesocotit, a comis două crime neiertate din punct de vedere naţional românesc. Antâiu, a calomniat pe conducătorii români, denunţându- i ca pe nişte oameni corupţi, cari s’au dus în puşcăriile maghiare , ademeniţi de Unguri şi de conservatorii din România! Al doilea: a denunţat Maghiarilor, cu date, chitanţe şi numere de mandate, rentele pe cari guvernele române le solveau şcoalelor dela Braşov! Iată un specimen autentic al rafineriei perfide cu care dl Sturdza calomnia în discursul seu pe şefii noştri naţionali: »Conducătorii poporului român din Ungaria s’au supus însă verdictului din Cluj şi au mers în temniţă. La această decisiune greu au apelat asupra lor trei fapte — tustrele ale guvernului boieresc. Întâiul este blamul deschis şi fără cruţare (?! — Nota Aut., dat de boierii oficiali şi oficioşi lui Eugenie Brote şi Aurel Popovici (? ?! — Nota Aut.), că au preferit a lucra înainte pentru causa naţională în ţeară liberă, decât a se îngropa în neactivitatea apăsătoare a temniţei şi a se expune ademenirilor enervante ale celor din Budapesta şi ale celor din Bucureşti. Al doilea fapt e isolarea în care a adus guvernul boieresc pe cei doi refulaţi din România de confraţii lor (?? — Nota Aut.) Al treilea fapt este apăsarea directă executată asupra condamnaţilor prin strigătul ziarelor boiereşti: — în temniţă! e ruşine se fugiţi de temniţă! dacă nu intraţi în temniţă, perdeţi încrederea noastră! La aceste trei fapte s’au mai adăugat şoaptele emisarilor, care-’i asigurau, că Împăratul, peste 6 lumi, peste două luni, peste trei luni, îi va graţia«... »Le styl cest l’homme«. Stilul din acest pasaj documentează reacredinţa dlui Sturdza, care cuteza să calomnieze pe şefii noştri naţionali, bănuindu-’i de legături cu conservatorii, car’ aceştia fiind »maghiarofili», şi şefii noştri sunt astfel ! E atât de oribilă fapta asta a dlui Sturdza, încât e de prisos s’o mai înfierăm noi. Reproducem însă, ca o dovadă preţioasă, apreciarea ce-o face acestei fapte dl Delavrancea, unul dintre cei mai distinşi naţional-liberali ai României. In frumosul seu discurs rostit despre chestia naţională în camera română, în Aprilie 1898, dl Delavrancea , spunea între altele: »Când am auzit, dlor, pe fostul şef al partidului naţional-liberal declarând în numele nostru, că eroii ţăranilor de peste Carpaţi au intrat în temniţa de la Seghedin şi Vaţ ademeniţi şi corupţi de banii din Bucureşti şi Budapesta, am părăsit sala, cutremurat. ’Mi se părea, de ruşine şi de durere, că ne vom scufunda cu toţii ca dreaptă răsplată a unei asemenea acusaţiuni. (Aplause). Ce idee să’ţi faci, ce idee se’şi facă tinerimea noastră şi opinia publică din Europa, despre un bătrân ca Raţiu, care, albind ca zăpada în lupta de desrobire a poporului român, pleacă din sînul familiei şi din mijlocul poporului, liniştit, ba vesel chiar, corupt de ticăloasa faimă a aurului ? Bunul renume al tuturor Românilor de peste Carpaţi era terfelit în această înfiorătoare acusaţiune ce se aducea bătrânului erou şi martir. (Aplause prelungite)«. Despre ceealaltă denunţare a dlui Sturdza, acea despre şcoalele din Braşov, vom vorbi în cele următoare, când vom arăta activitatea »naţională« a dlui Sturdza la guvern. Sibiiu, 7 Decemvrie n. Convocarea congresului pen- tru alegerea de Metropolit al bisericei române ortodoxe se va face în curend. Ţinerea congresului pe 17/29 Decemvrie c. şi zilele următoare s’a luat la cunoştinţă din partea guvernului. Gendarmii — pedagogi ! Până la atâta am ajuns! Gendarmii înarmaţi şi împenaţi se amestecă în adunările pedagogice ale,, învăţătorilor noştri, îi străjuesc şi — iau parte la discuţii. Pandurul suprem a ajuns primministru, — de ce să nu ajungă şi argaţii sei împenaţi »pedagogi« ? Iată faptul: în 24 Noemvrie n. s’a ţinut în comuna Halda (pe Câmpie) adunarea Reuniunei învăţătorilor români gr.-cat. din protopopiatul Călinei. La adunare, afară de 12 învăţători din tract, n'a participat nimeni, decât preotul local Simeon Pintea şi învăţătorul pensionat Ioan Botoşan din Şermaş. Au participat însă doi gendarmi, cari au străjuit adunarea de la început până la sfîrşitul şedinţei, ba, ce-i mai mult, se amestecau chiar şi în discuţii, atingend unele chestiuni safevate de preşedintele şi de alţi membri ai adunărei... Loialitate ungurească. Serbarea iubireului Monarchului nostru din nou le-a dat Ungurilor prilejul să arete lumei sentimenteie lor de loialitate cătră Maiestatea Sa; din nou au documentat că »împăcarea naţiunei cu iubitul seu Domnitor« — cât de mult o preţuesc. Iată numai câteva documente : Se ştie că ministrul Wlassics a dat ordin ca în 2 Decemvrie toţi şcolarii se fie conduşi la biserică. Că în ce chip s’a supus tinerimea maghiară acestui ordin se vede din cele petrecute chiar în Budapesta . Pe mulţi dintre şcolarii claselor inferioare părinţii nu ’i-au lăsat să meargă în acea zi la şcoală, ca astfel să nu poată fi duşi la serviciul divin, ear’ cei din clasele superioare în loc de a se pune în rând spre a pleca la biserică, s’au dat la o parte şi cântau Kossuth-vota. Astfel s’a întâmplat la o şcoală comercială din Budapesta, ear’ elevii clasei a VII. şi VIII. ai unui gimnasiu din capitală, când ceialalţi colegi ai lor se postau spre a pleca la biserică, ei au plecat demonstrativ în altă parte, au mers la mormentul lui Kossuth şi au depus pe el o cunună cu pandici tricolore şi au cântat acolo Kossuth-nota. * în Eperjes tinerimea academică a demonstrat prin cântarea »Notei lui Kossuth« în momentul când musica militară însoţită de numeros public trecea pe dinaintea colegiului. Grijă in Budapesta. Situaţie critică. — Abzicerea ministrului croat. — Temerea de intrigi. — Abzicerea lui Szilágyi. — Căderea lui Bántty. Situaţia, în care se află căbinetul Bănffy, devine tot mai complicată, mai critică. Ziarele sosite azi aduc ştirea, că ministrul croat Iosipovich a abdicat în 5. c. Faptul a produs mare consternaţie în partidul liberal, deoarece liberalii se tem, că ministrul croat a abzis în urma unor »intrigi«, făcute sau de cătră banul Croaţiei Khuen-Hédervăry, sau din partea Curţei, ca prin aceasta să slăbească partidul liberal şi Ungaria în faţa pactului. Ştirile acestea le lansează guvernamentalii, temându-se, că cei 40 de deputaţi croaţi, cari aparţin partidului liberal, nu vor mai sprijini guvernul. Iosipovich intervievat de un corespondent al ziarului »M.T.« a declarat, că motivul abzicerei lui este starea ex lex, ce se va crea eventual de la Anul Nou înainte şi pe care el din principiu nu o aproabă. Asupra atitudinei deputaţilor croaţi, ministrul n’a voit să se declare. Ziarele nu sunt mulţumite cu aceste desluşiri şi presupun, că Iosipovich a fost pus la cale prin cineva, ca se facă acest pas. Deodată cu abzicerea lui Iosipovich se comunică din Pesta, că ar fi abzis din postul lor şi Szilágyi, presidentul şi Láng, unul din vicepresidenţii dietei. Aceasta e probabil, după ce ştim, că Bănffy şi partidul liberal nu erau mulţumiţi cu procederea imparţială a acestora. O depeşă anunţă, că Szilágyi a declarat, că nu va aştepta intrarea în vigoare a stărei excepţionale de după Anul Nou şi de aceea se retrage. Adecă acelaşi motiv îl îndeamnă să abzică, ca şi pe Iosipovich, în orice cas inse aceste abziceri au făcut foarte critică situaţia parlamentară şi nu e exchisă căderea cabinetului Bănffy. D-sa arată modul cum trebue luptat în chestiunea naţională. El Dioghenide arată starea economică şi socială a ţăranului român, insistând asupra Evreilor, cari sunt o adevărată pacoste pe capul ţăranilor. Cel din urmă care a luat cuvântul, e dl Vasile Brăescu, preşedintele comitetului naţional studenţesc. D-sa face resumatul cuventărilor ţinute de oratori. Ceteşte apoi o moţiune prin care cetăţenii aderează la cele câte s’au rostit, precum şi înfiinţarea unei secţii a Ligei în Dorohoi. Seara a avut loc un banchet dat de dl Moruzi, prefect. Studenţii au plecat din Dorohoi Duminecă, la ora 10 dimineaţa. Meeting naţional în Dorohoi. Sâmbăta trecută s-a ţinut meetingul naţional anunţat al studenţilor din Iaşi, încă Vineri studenţii: Al. Poni, Vasile Brăescu, Const. Brăescu, Longhinescu, Dioghenide şi Eraclide, au plecat la Dorohoi pentru a lua parte la meeting. Primirea studenţilor a fost cât se poate de frumoasă. Prefectul, primarul şi toate autorităţile locale, împreună cu musica militară, au întâmpinat pe studenţi la gară. Mulţimea a făcut ovafiuni splendide delegaţilor comitetului naţional. întrunirea a avut loc a doua zi. Sâmbătă, la ora 2 şi juni, în sala Segal, presidată de dl Burghelea, primarul oraşului. Cel dintâiu care a luat curentul a fost dl Dimitrie IongUi lesen, care într’o călduroasă cuvântare arată importanţa şi necesitatea chestiei naţionale. Apoi luă curentul studentul JEraclide, care face istoricul chestiei naţionale şi arată cum a luat naştere această chestiune atât de importantă. După studentul Eraclide se urcă la tribună tinărul şi simpaticul student Al. Poni, care într’o cuvântare caldă, arată că »chestiunea naţională« e una şi aceeaşi atât în afară cât şi în lăuntru. D-sa atacă pe arendaşii şi cărcîmarii evrei dela ţeară, cari prin cele mai criminale proceduri, otrăvesc pe ţăranul român atât moraliceşte, cât şi fisiceşte. Dl Const. Brăescu, student în litere, ia cuvântul după dl Poni. — LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor V. Păcâţlan. — IV. Limitele autorităţei societăţei — asupra individului. (Urmare). Cu totul altcum e, când omul păcătueşte contra normelor necesare pentru apărarea semenilor sei, a singuraticului sau a totalităţei. Relele urmări ale acţiunei sale se resfrâng aici, nu asupra sa proprie, ci asupra altora; ear’ societatea, ocrotitoarea tuturor membrilor ei, trebue să dee resplătire, trebue să-’l facă să sufere pentru adevăratul scop al pedepsirei sale, şi trebue să poarte de grije ca pedeapsa să se execute în mod suficient de aspru. într’un cas omul stă în faţa forului nostru judecătoresc, ca un făcător de rele, şi mai sântem chemaţi, nu numai să-’l judecăm, ci şi se executăm sentenţa noastră, fie într’o formă, fie într’alta. în celalalt cas, n’avem interes să-’i causăm vre-o durere, afară de aceea, care la ocasie poate fi derivată din întrebuinţarea ce o facem noi, pentru regularea afacerilor noastre, cu aceeaşi libertate, pe carei-o acordăm şi lui. Mulţi nu vor recunoaşte deosebirea precisată aici, între partea vieţei omeneşti care se refere numai la omul însuşi şi între partea care atinge şi pe alţii. Cum se poate (se va pune întrebarea) ca o parte din modul de acţiune a unui membru din societate să devină indiferentă pentru ceialalţi membri ? Nimeni nu e fiinţă cu desăvîrşire isolată; e imposibil, ca cineva să-şi causeze perderi serioase şi durabile, fără ca cei mai de aproape ai sei, — foarte des chiar mulţi şi dintre cei mai îndepărtaţi, — să n’o simtă aceasta. Dacă-’şi prăpădeşte averea, — păgubeşte pe cei ce în mod direct sau indirect ’şi-au acoperit trebuinţele din averea sa şi împuţinează de regulă, isvoarele generale de ajutorare ale societăţei, cu o sumă mai mult sau mai puţin mare. Dacă-’şi zdrobeşte puterile fisice ori intelectuale, aduce nu numai nefericire asupra tuturor acelora, a căror bunăstare a depins, într’un mod oare-care, dela dînsul, ci se face şi pe sine însuşi incapabil de a mai presta serviciul pe care-’l datorează în genere semenilor sei, şi poate că devine chiar o sarcină a afecţiunei sau a bunăvoinţei acestora. Iar’ dacă un astfel de mod de acţiune s’ar ivi prea des, abia s’ar pute ca un delict oare-care să mai păgubească bunăstarea generală, în fine, chiar dacă cineva prin viţiurile şi nebuniile sale nu pricinueşte altora nici o pagubă directă, exemplul seu (se poate zice) e totuşi păgubitor, şi numai pentru aceasta ar trebui silit să se stăpânească, ca vedenia sau faima purtărei sale să nu corupă şi să nu se ducă pe alţii. Şi chiar (se va mai adăuga) în cazul că urmările relei sale purtări, ar pute fi restrînse la cei vicioşi şi lipsiţi de facultatea cugetărei, — poate oare societatea să încredinţeze conducerea lor proprii pe cei ce, evident, nu sînt ca