Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)

1899-01-24 / nr. 18

Anul XVI Sibiiu, Duminecă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1899 Nr. 18 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: l­ună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/i an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătiuriu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplace Nr. ÎS. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vend la » Tipografia*, soc. pe ac.iun Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria O. Cârján, Ploești Tinerimea română și teroarea maghiară. Cluj, Ianuarie 1899. IV. Nu se va găsi om serios şi nepre­ocupat, care se afirme, în contrazicere cu noi, că la universităţile şi academiile maghiare nu există o veritabilă teroare organizată în contra tinerilor nemaghiari, dar­ mai ales în contra tinerilor români. Cine ar afirma o asemenea gogoaşe, sau nu cunoaşte materia în care vor­beşte, sau este... Maghiar şovinist ori re­negat maghiar. Faptul e, că tot ce am spus privi­tor la starea de asediu în care sunt puşi studenţii nemaghiari de la universi­tăţile şi academiile ungureşti, este per­­fectamente şi completamente adevărul curat, isvorît din obsevarea nepreocu­pată a situaţiei reale. Teroarea ce se exerciază la şcoa­­lele înalte maghiare faţă de studenţimea nemaghiară, are un scop identic cu te­roarea şovinismului politic maghiar de­venit din nenorocire »putere de stat« în Ungaria. Acest scop, unul şi nedespăr­ţit, este desfiinţarea prin forţă (dacă alt­fel nu se poate) a elementelor nema­ghiare din ţeară, în favoarea anemicului şi coruptului element maghiar de la cârmă. Şi dacă şovinismul maghiar guver­­nător are de scop să desbrace naţionali­tăţile nemaghiare de caracterul lor etnic, şovinismul maghiar »pedagogic« (ca să zicem aşa) urmăreşte anihilarea carac­terului personal al tinerilor nemaghiari. Căci, după­ cum un popor lipsit de naţionalitatea sa nu poate ave un ca­racter etnic propriu, ci este înghiţit de elementul care ’l-a desnaţionalisat, — tot astfel un tiner care­’şi reneagă naţiona­litatea îşi perde şi caracterul seu per­sonal, sentimentul de naţionalitate con­stituind o notă a­­caracterelor adevărat morale. Teroarea »pedagogiei« maghiare are deci ca­tăl ultim: pângărirea carac­terului tinerilor nemaghiari, sau cu alte cuvinte — demoralizarea lor. Evident, când vorba e de o teroare care atacă sentimentele şi aptitudinile sufleteşti cele mai sfinte ale tinerimei nemaghiare, — datorinţa acestei tine­­rimi e se resiste cu cea din urmă forţă şi până ’n capăt duşmanilor imorali. De aici resultă situaţia extraordi­nar de dificilă, dară şi importantă a ti­nerimei nemaghiare de la universităţile şi academiile maghiare. Pe lângă cultivarea în ştiinţă, tine­rilor nemaghiari li­ se mai impune pro­blema unei lupte necurmate şi înverşu­nate, întru păstrarea intactă a caracte­rului lor naţional şi personal. Lucrul se explică uşor prin faptul, că tinerii nemaghiari din ţ­ară sunt pro­dusul şi speranţa unor neamuri care şi astăzi mai au să lupte, în primul plan, pentru existenţa lor naţională. Tinerii nemaghiari din ţeară, deci şi tinerii români, au misiunea nobilă şi ideală de a prepara nu numai viitorul lor personal, care se asigură prin oare­care »carieră«, ci mai ales viitorul nea­mului lor, care nu-­l pot­ asigura decât tinerii educaţi idealiceşte, având carac­tere firme, minţi cunoscătoare de binele obştei, inimi generoase, aşezate pe o te­melie eminamente naţională. în scopul de a ajunge această mă­sură, tinerimea nemaghiară de la univer­sităţile şi academiile din ţ­ară trebue să observe — şi observă — o atitudine bine determinată, al cărei rost e com­baterea tendenţelor teroarei maghiare prin cultivarea sentimentelor naţionale pe toate terenele. Ţinem de prisos a face, în acest punct, detailii, pentru­ că lumea noastră românească este un clar cu atitudinea bravă şi cu inştiinţele naţionale ale ti­nerilor universitari români, pe cari îi vizăm în special. Solidaritatea, între tineri, organi­­zarea lor serioasă cultural-naţională şi colegială, c­eată chintesenţa atitudinei universitarilor noştri faţă cu scopurile teroarei maghiare. Numai două momente ale acestei atitudini ţinem de necesar a le accentua mai cu aplomb. Întâiul să se ocupe tinerii univer­sitari şi de politică ? Acest moment, a cărui gravitate şi însemnătate se recu­noaşte imediat, nu poate provoca la noi multă îndoială şi chibzuială. Este în conformitate cu principiile sociale mo­derne, ca tinerii universitari se se ocupe şi de politică. Totul e, să nu facă po­litică militantă şi de partid. Tinerii universitari au să se ţină în curent cu politica teoretică, au să studieze princi­piile politice ale partidelor poporului din care face parte, au să se preocupe şi de evenimentele politicei de zi, — toate acestea însă obiectiv, fără a se angaja în nici o direcţie politică, afară de po­litica naţională, ai cărei luptători tre­bue să fie şi entusiaştii tineri universi­tari, întocmai stă chestia şi la noi, Ro­mânii acestei ţări. Tinerimea noastră universitară are să se ferească de poli­tica egoistă şi militantă, dar’ trebue se facă, necondiţionat, politică naţională! Al doilea: ce atitudine se observe tinerii noştri universitari faţă cu re­negaţii dintre ei ? Aici, trebue să subliniem, că tineri­mea noastră e prea indulgentă cu pu­ţinii, dar’ periculoşii, renegaţi din si­nul ei. Resoanele naţionale şi interesele bine înţelese ale tinerimei noastre, pre­tind ca pe asemenea indivizi nu numai să-’i ocoleşti (de multe­ ori nici asta nu se face), dar’ să-’i denunţi publicului românesc şi să procedezi totdeauna cu intransigenţă, de multe­ ori chiar cu te­roare, faţă de ei. Renegaţii din sinul tinerimei noa­stre universitare, n’ar trebui suferiţi cu nici o ocazie, nici chiar pe tărîmul social. Numai cu asemenea procedeuri ca­tegorice, numai cu asemenea mijloace ra­dicale se pot converti sau, în caşul cel mai rău, se pot face inofensivi renegaţii. Cu blândeţea, le înlesneşti numai să poată face servicii ruşinoase duşmanilor. Ar mai fi să spunem câteva cuvinte asupra unui rău mult lăţit în sânul tine­rimei noastre universitare. Acest rău e, timiditatea faţă cu elementul maghiar, dar­ mai ales faţă cu organele univer­sitare. E o greşeală foarte mare. Nu se impune nici­odată cu timiditatea, ci nu­mai cu bărbăţia. E suficient dacă tinerii noştri se poartă cuviincios cu organele universi­tare. Atât li­ se poate cere cu drept cuvent. A fi timizi însă faţă cu elementul maghiar, este a face pe placul duşma­nului, a-l încuraja să te atace şi mai îndrăzneţ. înceteze deci, odată pentru tot­deauna, timiditatea în sînul tinerimei noastre. Neamul cere de la fiii sei băr­băţie, bărbăţia caracterelor adevărate. în direcţia asta, am observat cu bucurie atitudinea bravă a studenţilor români din Oradea-mare. Este un pas serios spre delăturarea timidităţei ne­vrednice. Se cere cu atât mai insistent băr­băţie de la tinerii noştri universitari, cu cât teroarea maghiară faţă de ei­­şi-a atins culmea. Oaşul studentului Lucian Bolcaş dovedeşte peste ori­ce îndoială, că gu­vernul maghiar a inaugurat faţă cu tine­rimea noastră regimul teroarei celei mai nelimitate. De aceea, tinerimea noastră trebue să se preocupe de partea principială a chestiei acesteia aşa de însemnate pen­tru ea. Dar’ vom mai vorbi. Spada. Sibiiu, 4 Februarie n. La Monarch. Prin cercurile par­lamentare din Budapesta se crede, că astăzi sau mâne vor pleca miniștrii ma­ghiari, împreună cu »epitropul« lor, Széll Kálmán, la Viena, ca se facă Mo­­narchului raport despre înglodarea com­promisului. Joi a fost primit în lungă audienţă ministrul Szécsenyi din par­tea M. Sale, şi se dă cu socoteală că şi audienţa aceasta a stat în legătură cu evenimentele din Budapesta. Funiunea se impune. Deşi partidul liberal se fereşte de contele Apponyi ca de ciumă, mai curând sau mai târziu totuşi va trebui să-şi întindă mâna, fiindcă — aşa doreşte Viena. Al­kotmány primeşte anume dela un loc foarte înalt (?) următoarea informa­­ţiune: »Cercurile cele mai înalte din Viena ştiu foarte bine, că altă scăpare nu este din situaţia încurcată politică, decât fu­­sionarea partidelor ce stau pe basă dua­­listică. Se ştie şi aceea la Viena, că pe­­deca e fracţiunea lui Tisza, care con­­secvent zădărniceşte toate planurile re­feritoare la schimbarea de sistem. Foarte bine se ştie, că Tisza terorisează o bună parte din partid, care de altcum e să­tulă de inerţia produsă de incapacitatea lui Bănffy Dar­ tusiunea se va face, pen­tru­ că trebue să se facă, cu toate­ că Ti­­szaiştii o mai ţin împedecată câtăva vreme­. Ei, dacă vrea Viena, sigur se va face. Dizolvarea camerei. Guvernul ameninţă cu disolvarea parlamentului. Peşti. Napló, vorbind despre răspunsul ce ’l-a dat oposiţia guvernului maghiar, răspuns din care s’ar vede că compro­misul a căzut în baltă, pune întrebarea, că ce va fi acum ? şi răspunde singur astfel: »în caşul, că pacea va fi zădărni­cită, guvernul are program amănunţit, în a cărui executare residă desnodă­­mântul. Natural, că programul acesta nu e compus numai din vorbe graţi­oase, ci unul din cele mai importante puncte ale sale este disolvarea­ came­rei şi efectuarea alegerilor noue. Aşa se crede, că la alegerile noue, mulţi dintre liberalii de astăzi şi dintre opo­­siţionalii de astăzi, nu vor mai can­dida­. Ba bine că nu. Nouă ne spui? Nu ştim noi cum face Bănffy alegerile? Sărbătoare naţionalii. Mâne, Duminecă, e aniversarea unirei Moldovei cu Muntenia, zi de sărbătoare naţională. Ni­ se anunţă, că din acest incident asociaţia studenţilor români din Paris vor aranja o­ festivitate şi vor serba ziua memorabilă cu mare pompă. La serbare vor participa şi notabilităţile universitare franceze, închiderea reiche­rath-ului, în şedinţa comitetului executiv a parti­delor din dreapta (sprijinitoare de gu­vern), contele Thun, prim-ministrul au­striac a făcut următoarea declaraţie cu privire la grăbita prorogare a reichs­­rath-ului: »Motivul închiderei reichsrath­-ului e serios şi profund. în zilele din urmă s’a luat hotărîrea, să sistăm conexul între sesiunea noastră parlamentară şi între crisa parlamentară ungară, şi să nu aşteptăm finalizarea ei, ci să purcedem cu totul independent întru executarea măsurilor neîncunjurat de lipsă. Pro­rogarea s’a făcut deci fără privire la aceea, că zilele cele mai apropiate vor aduce pace sau răsboiu din­­ Bu­dapesta*. O declaraţie de mare importanţă. Crisa. Resimusu­l oposiţiei. — Cabinetul capaci­tăţilor. — Ficţiunea. încă o zi, două, şi vom pute scrie: comedia e finită. Tratativele sînt pe sfîrşite, şi ne dau cele mai sigure pros­pecte că se vor termina cu un resultat negativ. La răspunsul respingător al gu­vernului, n’a putut nici oposiţia să dee alt răspuns decât tot respingător. A de­clarat, că nu mai stă de vorbă cu un astfel de guvern. Să vină altul! Joi, la orele unsprezăce, s’au întru­nit bărbaţii de încredere ai fracţiunilor oposiţionale şi au ascultat răspunsul compus de astă-dată de Horănszky Nándor, pe care ’l-au şi primit în una­nimitate. La două ore s’a presentat şi Szi­lágyi, dar’ conferenţa era terminată. ’I­ s’a predat răspunsul subscris de toţi, ca să­’l înmanueze guvernului. Răspunsul oposiţiei constată, că gu­vernul nu acceptează în mod sigur nici una din cerinţele oposiţiei, deşi oposiţia, tocmai pentru­ că doreşte pacea şi împă­carea,­­şi-a redus pretensiunile la o sumă minimală, în schimb vine însă guvernul cu alte pretensiuni, pe care oposiţia nu le poate accepta la nici un caz. Continuarea tratărilor, între astfel de împrej­urări, ar fi un lucru de prisos, fiind prea evident, că guvernul cere sim­­plamente capitularea opoziţiei, care în­sărcinarea primită de la M. Sa Monar­chul nu o foloseşte spre a stabili împă­carea dorită, ci pentru a menţine stările publice de astăzi. Dacă tratările de până acum, con­tinuate în douăzeci­ şi-două de zile,f) nu au dus la un resultat dorit, vina nu este a oposiţiei. Stând lucrul astfel, oposiţia declară, că numai un ministru-presi­­dent nou, a cărui personalitate nu re­­presentă continuitatea sistemului ilegal şi de teroare, va pute continua tratările cu oposiţia şi va pute stabili cu succes înţelegerea dorită. E urmare firească apoi, că numai noul ministru-president poate fi chemat să primească responsa­bilitatea pentru executarea compromisu­lui ce se va lega. Oposiţia a voit să dee mână de ajutor, ca să dispară situaţia creată de actualul ministru-president şi în scopul acesta a promis votarea celor trei legi urgente încă sub actualul guvern, afară de legea de indemnisare. Ministrul-pre­­sident însă a respins ofer­tul. Opoziția e convinsă, ca tot ministrul­­president e causa, că intenţiunile bine­voitoare ale lui Székl, plenipotenţiarul Coroanei, nu se pot validita întru afla­rea modului de înţelegere. Oposiţia ’şi-a făcut datoria şi a căutat se pună capăt stărilor de astăzi, dar’ dorinţele oposiţiei au fost tra­tate cu refus din partea guvernului, prin ce s’a împedecat apoi nu numai stabilirea punctelor de înţelegere, ci chiar şi continuarea tratativelor. Oposiţia declară deci, că pe basa punctelor stabilite din partea ei, e gata să lege un compromis cu guvernul, însă fără nici o animare; cu atât mai vîr­­tos însă, se continue tratările cu un nou guvern. Aşa zice opoziţia. Ce va urma acum ? Vom vedèa în curând! în partidul liberal dom­neşte o zăpăceală şi o deprimare gene­rală, încep oamenii a se învinui unul pe altul şi a se submina unul pe altul. Aşa de pildă, miniştrii, afară de Bănffy care trebue să se ducă, şi de Perczel, care aspirează la presidenţia camerei, —­ s’au declarat solidari şi au luat ho­tărîrea, sau se rămână toţi la posturile lor, sau să plece toţi (Par’că cineva îi va întreba pe ei, că vreau să plece ori nu! R. »Trib«.) Unii dintre deputaţii guvernamen­tali fac propagandă pentru compunerea unui cabinet, din ceea­ ce are partidul mai bun, aşa ca se poată fi numit cabinetul capacităţilor, un lucru, care însă nu con­vine Tiszaiştilor, fiindcă,în acest cas Tisza Pista, ar rămâne pe afară, nea­vând nici un titlu de drept se între în cabinetul »capacităţilor*. De aceea Tiszaiştii sânt pentru un guvern cu mai puţină »ca­pacitate*. Cea mai mare temere o au însă , guvernamentalii, că venind Széll la pu­tere, va fusiona cu Apponyi, în care cas apoi s’a dus pe pustii »oala cu carne*. De aceea gazetele guverna­mentale împart la împunsături, când pot şi unde pot, lui Apponyi, Széll, Szi­lágyi etc. Sânt însă şi astfel de liberali, cari zic: — »Tiszaiştii ar face bine dacă s'ar retrage şi n'ar mai pune pe veci«. Cum se vede, lupta s’a început acum între fraţii adevăraţi, între cei din jurul poalei*. O să fie frumoasă dacă se va desvolta bine. Mişcare ţărănească, în Romănia. Din România primim ştiri despre o regretabilă mişcare ţărănească, care ameninţa să fie dimensiuni mari şi în­grijitoare. E vorba, că locuitorii din mai multe comune rurale, au semnat petiţii cătră Ţarul Rusiei, în care se plâng, că Re­gele Carol nu se ţine de cuvent şi nu dă ţăranilor pământurile promise. In unele comune ţăranii au rupt învoelile ce le aveau cu proprietarii de moşii, au întrat în curţile proprietarilor cu scopul, ca să împartă între dînşii mo­şiile. S’a trimis armată din capitală în toate părţile, ca să potolească răscoala. Negreşit, că ţăranii sunt numai unelte în mânile unor instigători fără conştienţă şi va fi de datoria guvernu­lui român să constate, în urma unei an­chete minuţioase, cine a îndemnat pe ţărani să ceară­­ intervenţia Ţarului? Va fi însă de datoria guvernului român şi aceea, să eroeze întru­cât sunt moti­vate nemulţumirile ţăranilor şi să sa­­neze relele constatate. Chestia »răscoalei« s-a pus pe tapet şi în camera română, în şedinţa de joi, în urmarea unei interpelări, făcută gu­vernului din partea domnului deputat Missir. Ministrul de interne, dl Pherekyde a răspuns imediat: în atenţiunea generală a camerei, ministrul român de interne a confirmat că în judeţele Teleorman, Romanaţi şi Dolj au fost oare­cari mişcări contra au­torităţilor, dar­ a asigurat camera, că totul a întrat în perfectă linişte, că cer­cetările urmează şi că aşteaptă resul­­tatul lor însoţite de acte pentru a se pronunţa cine sânt acei înşelători cari au instigat în popolaţia rurală. Actualmente graţie măsurilor luate de autorităţi şi de armată, care s’a pus la disposiţia lor, ordinea e pretutindeni perfect restabilită fără ca să se fi pro­dus nici o împotrivire din partea săte­nilor. La întrebarea dlui G. A. Scorţescu, că cine sânt acei cari au instigat şi în­şelat pe săteni, dl Pherekyde a repetat declaraţi­unea că nu poate afirma nimic precis fără a ave dovezi. Mai multe gazete din capitala României puneau vina pe socialiştii români, că ei ar fi umblat printre ţărani, îndemnându-­i la răscoală în contra autorităţilor. Dl Morţun, singurul deputat socia­list în camera română a declarat însă sus şi tare că socialiştii nu sunt ame­stecaţi în mişcarea ţărănească. D. V. G. Morţun, foarte emoţionat, declară adunărei, că s'a grăbit cel din­­tâiu să întrebe guvernul cum şi pentru ce s’a produs recenta mişcare ţără­nească. D-sa va aştepta ca dl Pherekyde să-­şi adune probele şi atunci va dovedi

Next