Tribuna, februarie 1899 (Anul 16, nr. 24-46)
1899-02-02 / nr. 24
Pag. 94 Sibiuu, Marţi, TRIBUNA 2/14 Februarie 1899 „Sindicatele agricole“. — Vorbirea dlui Delavrancea. — (Urmare şi fine). Miseria era şi ea o causă în răscoalele ţărăneşti. Ce limbaj democratic s’a ţinut atunci de un naţional-liberal, om considerat în presa străină aşa de mult, încât se ocupă până şi de saloanele d-sale? Vă aduceţi aminte? S’a cerut măsuri urgente şi de rigoare, tocmai dela un guvern pe care noi îl atacam ca pe un guvern reacţionar. (Aplause). Văd acum cu regret că aţi înodat firul cu 1888, uitând chestiunea ţărănească. (Aplause). Aţi uitat multe. Dar’ 7 ani şi jumătate, care a fost preocuparea noastră capitală? N’am plâns noi starea ţăranilor ? N’am fost noi presidaţi de actualul prim-ministru la întrunirile dela Bacău, dela Craiova, din capitală şi din tot restul ţărei? N’am declarat noi în întrunirile intime şi publice că există o mare şi grea problemă socială, chestiunea ţărănească ? Pe unde n’am purtat acest glas duios? Dar’ îl găsiţi în toate manifestele şi în programul de la Iaşi, în acest program, eştt din două tendenţe, din două curente, în care veţi găsi şi din vieaţa sfinţilor (Ilaritate), stă scrisă datoria noastră de a ne ocupa de soartea ţăranilor. însuşi dl prim-ministru ne spunea, că după norocul de a fi avut un Ioan Brătianu, după norocul răsboiului şi al independenţei, nouă ne rămâne în primul rînd chestiunea ţărănească. Şi ştiu că nici o clipă n’a putut să dispară din mintea şi inima admirabilei figuri, care nu mai există printre noi, dl George Cantacuzino, această sfântă preocupare. (Aplause). Dar’, d-voastră, aţi uitat toate făgăduelile, aţi înodat aşa de scurt firul dela 1888 încât, plătiţi cu ingratitudine pe toţi câţi n’au beneficiat până la 1888, deşi fără aceştia ar fi fost unii cari ar fi fost reţinuţi pe banca acusaţiei! (Aplause prelungite). Şi cu toate acestea în chestiunea ţărănească aveam un plan bine determinat. Era un acord între noi. Să facem o anchetă, nu cu sgomot, ci încet, serios, onest, împărţind ţeara în regiuni. Să lucrăm la această anchetă 3—4 ani, de va fi nevoe, şi apoi să venim cu un complex de legi. Şi dacă n’am mai fi fost la putere, să lăsăm studiile noastre urmaşilor noştri, ca o comoară naţională, — căci dacă ei ne-ar fi plătit cu ingratitudinea, am fi avut recunoştinţa ţărei. (Aplause). O asemenea vastă întreprindere trebuia să executăm cu oameni de încredere, ca să nu aţîţăm pofte şi speranţe nerealisabile. Unde e această anchetă ? Nu există. Şi nu o veţi face, tocmai fiindcă v’aţi reîntors la 1888, trecând peste firul pe carel-am tors în 7 ani şi jumătate. Nu dl Stolojan este personal de vină, ci sistemul direcţiunei guvernului actual. Cu aşa direcţiune, nu mă mir că discutăm o lege care nu va face nici un rău şi nici un bine, o lege absurdă şi inaplicabilă. Chestiunea ţărănească este vastă şi grea. Numai fiind la putere o poţi cuprinde dacă ai minte şi inimă, numai la putere poţi face ancheta necesară prin oameni cari să aibă simpatia cuvenită pentru o aşa de mare problemă. Nici un om politic nu poate resolva problemele esenţiale fără o profundă simpatie. Dl Dobrescu-Argeş se plângea de duşmănia cu care representanţii ţăranilor sunt priviţi de representanţii claselor conducătoare. D-sa exagerează probabil o aparenţă. Nu cred în duşmănie. Ţeara nu se împarte în două, în fericiţi cari urăsc şi nefericiţi cari îndură. Nu duşmănia, ci incapacitatea întârzie resolvirea marilor probleme. Şi apoi trăeşte încă acel spirit de fanariotism în mulţi din noi, cu toată revolta ce pare a ne inima împotriva fanariotismului, fireşte la anumite ocasiuni, în opoziţie mai ales. (Aplause. Ilaritate). Mă îndoesc de statistica dlui Dobrescu-Argeş, când împarte ţeara în 900.000 de orăşeni şi 6.500.000 de ţărani, dar, împotriva duşmăniei ce susţine că există între oraşe şi sate, eu protestez din tot sufletul. (Aplause). O asemenea duşmănie ar fi pieirea ţărei. Este adevărat, că făgăduind necontenit şi uitând făgăduielile, creăm aparenţe teribile în contra noastră, — ba mai mult, — uitând necontenit pe ţărani, ne deprindem sufletul cu porniri ce ar pută trece de duşmănie» Mare exemplu ar da acel guvern care ar preferi se cadă dela putere, neisbutind să realizeze solemnele sale făgăduieli făcute în grelele zile de luptă. Educaţia noastră ar lua calea binelui şi a cinstei, între ţeară şi partidele politice legăturile s’ar strînge. Iubirea şi încrederea ar creşte. Şi din această unitate de aspiraţiuni şi sentimente ar e şî guverne mai înţelepte şi mai puternice, şi din asemenea guverne, reforme reale şi binefăcătoare (Aplauze prelungite). Maghiarii pe terenul economic. Ungurii catolici, în frunte cu clerul şi aristocraţia lor, de câţiva ani desvoartă o mare activitate pe terenul economic. Şi pe când noi Românii de pildă am început să muncim pe terenul economic de sus, dela băncile orăşeneşti, pe atunci catolicii unguri muncesc mai sistematic, căci au început de jos, dela însoţiri săteneşti. Că aceasta din urmă este calea naturală a desvoltărei economice credem că e superfluu să mai documentăm. Oricine va trebui să admită, că precum la celelalte terene de activitate, aşa şi la terenul economic puterea şi materia — fie şi numai brută, o dă grosul poporului, ţărănimea de la sate. Cu cât această ţerănime se află în o situaţie materială mai favorabilă, cu atât va pute mai bine să contribue cu putere şi materie la progresul economic; şi din contră, dacă ţărănimea cutropită va fi de năcazuri, dacă datoriile şi uşurăriile o vor copleşi, sucursul seu la progresul economic îl va putea numai pe un timp scurt, căci după aceea înlănţuit de propriele sale miserii nu numai nu va mai pute contribui la progres, fără devine o pedecă însemnată în calea progresului economic. Desigur Ungurii catolici ’şi-au dat seamă de acestea şi pentru aceea au început munca economică de jos, de la ţărănime, căutând să asigure mai întâiu bunăstarea la sate, pentru ca de aici să poată veni puterea de muncă şi sprijinul necesar pentru progresul general. Şi străduinţa catolicilor a dat roade însemnate, căci azi economia Ungurilor din câmpia mică a Ungariei şi din multe alte părţi ale ţărei e canalizată cu însoţiri de credit, consum şi valorizare, care îşi revarsă binefacerile nepreţuite peste locuitorii dela sate. Până acum catolicii unguri au mai multe sute de astfel de însoţiri. Conducătorii lor voesc acum ca aceste însoţiri să le organiseze şi mai bine, să le creeze un centru prin care diferitele însoţiri dela sate să se sprijinească reciproc, să-şi perfecţioneze şi îmbunătăţească mijloacele de muncă. Pentru alcătuirea acestui centru, mai mulţi conducători catolici în frunte cu contele Zichy Aladár au trimis în zilele aceste un călduros apel tuturor însoţirilor creştine, îndemnându-le să sprijinească înfiinţarea acestei centrale. Iniţiatorii îşi concheamă pe representanţii însoţirilor creştine la o consfătuire, ce se va ţine la 16 Februarie a. c., în salele clubului catolic din Budapesta. La apelul trimis este alăturat şi următorul Proiect: §. 1. însoţirile de credit şi consum din Ungaria, care sunt creştine sau stau pe basă creştină întovărăşindu-se, înfiinţează o centrală regnicolară. §. 2. Firma centralei va fi: »Centrala regnicolară a însoţirilor de credit şi consum din Ungaria, care sunt creştine sau stau pe basă creştină«. §. 3. Membru al centralei poate fi oricare însoţire de credit şi consum din Ungaria, care este sau stă pe basă creştină, care să aliază la centrală şi serveşte anual 15 florini pentru susţinerea centralei. §. 4. Scopul centralei este: să promoveze interesele însoţirilor creştine; să ajute înfiinţarea de noue însoţiri; să conducă şi să dee directiva în activitatea însoţirilor existente; se mijlocească procurarea mărfurilor pentru însoţirile de consum. Pentru ca să poată face aceste: a) centrala prin exmisii se va da îndrumări însoţirilor atât în ce priveşte conducerea agendelor, cât şi la pregătirea inventarului încheierilor şi compunerea bilanţelor anuale; b) centrala prin exmisii sei va fi reprezentată la adunările generale ale însoţirilor aliate; c) centrala se îngrijeşte pentru isvoarele de procurat mărfuri şi mijloceşte procurarea acelora pentru însoţirile de consum; d) dă sfaturi şi lămuriri în toate privinţele însoţirilor care se adresează la centrală, în următorii §i. (5^8) proiectul fixează timpul şi locul adunărei generale anuale a centralei, la care însoţirile au să fie representate prin 2 membri. Spune apoi, că presidentul, vicepresidentul, directorul şi o comisie executivă de 6 membri pentru centrală o alege adunarea generală pe câte 3 ani. Presidenţa şi comisia executivă conduce afacerile centralei — fără plată, — organizează biroul şi denumeşte pe funcţionarii plătiţi ai centralei şi la finea anului face raport adunărei generale. Comisia executivă va ţine cel puţin o şedinţă pe un pătrar de an. Cu executarea agendelor, şi conducerea biroului central va fi încredinţat directorul, care e şeful funcţionarilor, îngrijeşte de corespondenţă, designează exmisii centralei, etc. Din acest proiect se vede cum şi ce pregătesc catolicii unguri pentru prosperarea însoţirilor de la sate şi prin ele a întregei ţărănimi. în treacăt amintim numai acum, că centrala pentru însoţirile de credit agricol şi industrial (înarticulată în legile din anul trecut) ,şi-a început activitatea — se zice cu bunişoare prospecte. Mai amintim apoi, că însoţirile aşa numite »Károlyi«, care îşi au centrul în Nyitra încă lucră din răsputeri pe calea apucată. Apoi băncile ungureşti din provinţă se ocupă cu gândul unei reforme radicale şi cu înfiinţarea unei camere de controlă şi a unui fond regnicolar de ajutorare. La toate aceste se mai adaug încă lucrările guvernului maghiar, care şi pe terenul economic eu şovinist. Şi acum, iubit popor şi mândră inteligenţă română, luaţi aminte, că toate aceste se întâmplă în Ungaria în jur de noi; socotiţi că toate aceste le fac Ungurii, cari sunt heghemonii noştri; socotiţi că noi trăim în era »solemnelor proteste« şi a certelor infinite; socotiţi că noi până acum pe terenul economic n’avem decât numai băncile noastre dela oraşe; socotiţi că conducătorii noştri pe terenul economic— dacă ’i-am avea şi neobosiţii noştri directori de bancă abia vor ave cunoştinţă de toate aceste; socotiţi apoi, că noi şi pe terenul economic se pare că am decretat pasivitatea — şi după ce toate aceste le veți fi socotit — să trageți consecvențele... Noi vom mai reveni. I . C. O. De la Oradea-mare. — Raport special. — Cei 17 studenți. — Un interview fragment. — Vovitura gravii. — Scene caracteristice. — Concertul. — 12 Febr. n. Chestiunea celor 17 bravi colegi ai bravului Bolcaş, pare a fi învălită în mistere. Aţi înregistrat versiunea ziarelor ungureşti, ca directorul ar fi avizat celelalte academii, ca să nu primească pe studenţii români. Ştirea pare a nu se adeveri. Mişelia ar fi prea de tot mare, şi stăpânitorii s’au îngrozit înşişi de mişeliile ce comit. Din întâmplare am auzit o întrevorbire a dlui Bozoky, cu un ziarist maghiar de aici, şi aceasta aruncă niţică lumină asupra afacerei. Iată interviewul fragment: De ce au fost exchişi? S’a făcut cercetare şi contra lor, sau a hotărît ministrul? — Nici una, nici alta. Foile scriu în vânt. E disposiţia noastră proprie. Vreau să fie linişte şi pace, cui nu-’i trebue pace, care-se! Primesc atestat de frecventare, ducă-se cu el altundeva. Ce va decide ministrul nu ştiu. S’ar pără din aceasta şi alte semne, că ministrul la întrebarea directorului ’i-a recomandat o tactică vicleană. Să fie consecvent, şi să-’i exchidă pe toţi, ca pe Bolcaş, nu îndrăznia. Ar fi putut-o face, cu acelaşi drept (!), dar’ se temea de reacţiunea ce ar produce-o. Astfel a rămas ca rectorul să recurgă la o apucătură. Gândeşte că împrăştiindu-’i pe cei bravi din Orade, va fi linişte, şi va pute să înceapă de nou era csărdăşului maghiaro-român, era goldişismului.* Lovitura, la aparenţă mai uşoară, e tot aşa de gravă. Cei mai mulţi tineri se susţineau aici din munca lor prin cancelarii. Acum vor merge la Cluj, ori altundeva, şi nu vor avă ocupaţie. Trebue să speseze cu călătoria şi altele. Unii, în lipsă de mijloace. Vor fi siliţi poate să abzică de continuarea studiilor, dacă inimi generoase nu le vor veni întru ajutor.♦ E interesant cum privesc »colegii« maghiari îndepărtarea studenţilor noştri. Pe la academie se întâmplă scene caracteristice pentru disposiţia spiritelor. Un student român întră la academie. Ungurii strigă: Gazember, hazaurul... şi huiduesc. Românul. Vă mulţumesc, domnilor, pentru isbucnirile sincere ale patriotismului d-voastră. Ungurii ruşinaţi de acest răspuns, la eşirea studentului român o iau pe altă coardă: — Cale bună, die! Să mergi cu noroc!... — Mulţumesc, la revedere. Ne vedem la Philippi!* Pe 23 Februarie tinerimea de aici pregăteşte concertul obicinuit. Este istoricul concert, după care s’a întâmplat şi csărdăşul acela fatal, care a făcut începutul luptei lungi, ce s’a sfîrşit acum, aşa de neplăcut pentru anti-csărdăşişti. Să nu creadă însă cineva, că doar’ concertul nu s’ar ţine cumva, pentru cele întâmplate. Din contră! Are să se ţină cu atât mai vîrtos, că din venitul concertului se ajută studenţii lipsiţi de mijloace. Concertul promite o reuşită splendidă; toţi cei »exchişi«, forţe însemnate vor fi la concert aici. Bihoreanul. Din Bănat. Iarăşi scornituri. Timişoara, 12 Febr. n. Se vorbeşte de mult, că în vederea vacanţei scaunului episcopesc din Arad »Tribuna Poporului« îşi are calculul său special, deosebit de toată lumea românească binesimţitoare. Ea se încearcă pe căi piezişe răspândind neadevăruri şi minciuni asupra multor oameni de bine, cu scop ca să-şi ascundă păcatul şi halul în care a întrat. Faţă de această procedură a celor de la »Tribuna Poporului« îşi vor face oamenii datorinţa în forma ce vor afla de mai nimerită ; şi până atunci însă eu cred din partea mea, pentru orientarea onoratului public, să vă atrag atenţiunea asupra celor scrise de »Tribuna Poporului« în unul 21 din a. c. sub titlul »Conciliabul în Timişoara«. O fac aceasta din motivul, că se atacă în mod neiertat institutul de credit de aici * Timişana*, însinuindu-l i-se amestec în chestiuni bisericeşti. Comunicatul amintit răspândeşte adecă neadevărul, că dl Dr. Traian Putici ar fi conchemat deputaţii sinodali la o conferenţă în Timişoara, »pentru a se sfătui ce şi cum să facă în vederea alegerei de episcop«, apoi adaugă cu îndrăzneală proprie ei, că: »sfatul să va ţină probabil deodată cu adunarea generală a »Timişanei«, citadela bănăţenească a neamurilor. E vorba să se contragă şi un împrumut (pe semne, că colectarea n’a avut destul succes) pentru preîntimpinarea cheltuelilor constituţionale«. Şi aceasta o scrie »Tribuna Poporului«, pretinzând că este informată din isvor sigur. Aşa se vede însă, că a uitat un lucru şi adecă, că decadenţa ce o impută altora se potriveşte numai cu redactorii ei. Aici în Timişoara şi în Bănat nimenea nu ştie despre vre-o astfel de conferenţă şi despre conciliabulul prorocit de »Tribuna Poporului«. Aici ştie toată lumea nepreocupată, că »Timişana« de când ea există nu s’a ocupat şi nu se va ocupa nici-odată cu alte chestiuni, decât cu agendele ei financiare. Se vede însă treaba, că d-nii dela »Trib. Pop.« voind a mistifica şi a păscut în turbure, confundă »Timişana« cu alt institut de credit, ai cărui funcţionari s’au văzut umblând pe sate la alegerile congresuale şi sinodale, cortesind pentru unii şi alţii candidaţi agreaţi acelei elice din Arad, care pentru interese meschine nu s’a sfiit a se dejosi de instrument întru spargerea solidarităţei în chestia naţională. Acum, spre a-şi ascunde păcatele văzute şi cunoscute de toţi, după ce în chestia naţională au bancnetat, intenţionează să facă acelaşi lucru şi în chestiunile mari bisericeşti. De aceea folosesc aceleaşi arme ale lor: minciuna şi calomnia pe terenul bisericesc. Din norocire însă lumea îi cunoaşte şi ştie să cumpănească foarte bine spusele şi scrisele lor. Şi numai dînşii nu văd, că oamenii bancrotaţi pe un teren atât de sfânt cum e chestia naţională, nu mai pot să aibă intrare şi trecere nici în biserică. Adaug apoi, că »a face colecte«, precum impută dînşii altora, în părţile noastre este us numai pentru cause sfinte şi dacă s’au făcut, s’a dat seamă publice despre ele şi banii au ajuns totdeauna la destinaţiune, şi n’au avut nici- odată soartea colectelor iniţiate de domnii de pe la »Tribuna Poporului«, la care voiu reveni, dacă va fi trebuinţă. Pentru cei dela »Trib. Pop.« dosarul păcatelor s’a mărit prea afară din cale, decât ca oamenii de bine să mai poată să le treacă cu vederea. A venit vremea, ca minciuna și calomnia se fie înfierate în fruntea celor ce le iscodesc. Veritas, Nr. 24 Sibiiu, 13 Februarie n. Din causa sfintei serbatori de mâne, numărul proteim al foii noastre va apare numai Mercuri seara.* Din Alba-Iulia ni se scrie: Sunt şepte ani de la moartea fostului protopresbiter Alexandru Tordăşianu, acest bărbat binemeritat pentru biserica şi neamul românesc. Conform datinei creştine familia Patiţa în amintirea acestui cumnat a ridicat azi parastas, care s’a serbat în presenţa întregului popor dela biserica ortodoxă din oraş. Părintele administrator al acestei parochii I. Albu, a slujit la acest parastas şi spre încălzirea inimilor a rostit o cuvântare potrivită, între altele a zis: »Azi serbăm ziua de amintire a parochului şi protopresbiterului Alexandru Tordăşianu, care a trecut din vieaţă înainte cu 7 ani. Serbarea parastasului în memoria răposatului îmi este binevenită pentru a împrospăta în aducerea aminte a foştilor sei fii sufleteşti faptele săvîrşite de parochul, care în restimp de 32 de ani, cu blândeţă şi bună chibzuială a condus această parochie mult sbuciumată. Mai trăesc bărbaţi între poporenii acestei biserici, cari ştiu că sub conducerea parochului lor de bună memorie Al. Tordăşianu, în scurt timp după intrarea lui în această parochie s’a ridicat edificiul şcoalei, care şi azi face fală poporului gr.-or. din acest oraş, în locul vechei şcoale de lemn. Acel paroch prin buna conducere a câştigat sf. biserici câteva pământuri şi o casă, el a fost acela, care la anul 1876 a donat împreună cu soţia sa Elena n. Raţiu 120 fl. ca fundaţiune şi în urma cărei fapte spre onoarea parochienilor acestei biserici şi alţi bărbaţi au urmat acestui exemplu, încât la anul 1891 biserica aceasta avea un capital de 2800 fl. v. a. în bani bine asiguraţi. Nu pot trece a nu aminti şi acea faptă a răposatului paroch şi protopresbiter, prin care cu o deosebită stăruinţă a ştiut asigura şi ridica salarul învăţătorului de la şcoala noastră confesională, introducând aruncul cultural în măsură cuviincioasă pentru toţi parochienii, prin care măsură mulţi din parochienii mai săraci în avere şi mai avuţi în prunci umblători la şcoală, multă uşurinţă au câştigat. Ei ştia prin stăruinţă se câştige bisericei acesteia, când boltiţele din piaţa oraşului au fost delăturate — o despăgubire de 1200 fl., deşi acele 2 boltiţe ce le avea biserica nu aduceau pe an venit nici 12 fl. v. a. Atunci s’a plătit şi datoria de 500 fl. la cassa alodială, care sumă se împrumutase în acel timp, când s’a zidit şcoala. Aceste sânt unele din faptele răposatului, care şi azi îşi revarsă binele în sînul acestei parochii şi cari fapte a le cunoaşte şi a nu le da uitărei se cere dela fiecare parochian, pentru că sânt fapte cari au să ne îndemne a le urma şi a le conserva în memorie. Făcând noi aceasta aducem tributul de recunoştinţă faptelor bune şi ne întărim în iubirea cătră sf. noastră biserică dreptcredincioasă şi cătră neamul românesc, căruia îi doresc din inimă, ca să fie fericit totdeauna a ară în fruntea sa bărbaţi luminaţi şi rîvnitori pentru înaintarea naţiunei spre binele comun. Această cuvântare a fost cu multă mulţumire sufletească ascultată de poporeni, cari apoi au urmat pe preotul până la mormântul neuitatului lor binefăcător, unde s’a făcut cele prescrise pentru odihna sufletului răposatului, urmând cântarea »In veci pomenirea lui«. Parochianul.* Necrolog. Primim următorul anunţ funebral: Subscrişii în numele lor şi a consângenilor cu inima înfrântă de durere anunţă moartea iubitei lor soţie, mamă, soră şi afină, Ana Bozintan m. Christian, întâmplată după un morb îndelungat, prevăzută cu sf. sacramente a muribunzilor, în 9 Februarie, la 2 ore dimineaţa, în anul 68 al vieţei, 51 a căsătoriei sale. înmormântarea s’a făcut în Poceiu, la 11 Februarie, 2 ore p. m. Fie-i ţărîna uşoară şi memoria binecuvântată. Ioan Christian, paroch gr.-cat. de Poceiu şi protopop de Leta-mare, ca soţ; Elisabeta, Vasiliu, Jeanette cu soţul Teodor, Stanca, Iuliana cu soţul Victor Szeremi, ca fii şi fiice; Iosif Bozintan, Magdalena Bozintan, ved. Boroş cu fiii şi fiicele ei, Elisabeta Bozintan cu soţul, Petru Mihuţ A. D.on, ca frate, surori, şi afin, Sabina, Tudor şi Elena, ca nepoţi. Principele de Coburg. Am anunţat deja, că Alfred, principele moştenitor de Saxa-Coburg-Gotha a murit în Meran. Tinărul principe de mai mult timp suferea de boală de creeri şi odată într’un moment de desperare a voit să-’şi tragă un glonţ de revolver, dar’ cei din jurul lui s-au împedecat. Acum însă desvoltându-’i-se din nou boala a murit după lungi suferinţe, în frageda etate de abia 24 de ani. Cadavrul principelui va fi transportat în Gotha, unde va fi înmormântat în cripta princiară. Ziarele din Berlin aduc veşti sensaţionale despre moartea principelui, susţinând că n’a fost naturală. Spun anume, că principele ar fi fost membru al infectului »Club der Harmlosen« din