Tribuna, februarie 1899 (Anul 16, nr. 24-46)

1899-02-02 / nr. 24

Pag. 94 Sibiuu, Marţi, TRIBUNA 2/14 Februarie 1899 „Sindicatele agricole“. — Vorbirea dlui Delavrancea. — (Urmare şi fine). Miseria era şi ea o causă în răs­coalele ţărăneşti. Ce limbaj democratic s’a ţinut atunci de un naţional-liberal, om considerat în presa străină aşa de mult, încât se ocupă până şi de saloa­nele d-sale? Vă aduceţi aminte? S’a cerut măsuri urgente şi de rigoare, toc­mai dela un guvern pe care noi îl ata­cam ca pe un guvern reacţionar. (Aplause). Văd acum cu regret că aţi îno­­dat firul cu 1888, uitând chestiunea ţă­rănească. (Aplause). Aţi uitat multe. Dar’ 7 ani şi jumătate, care a fost pre­ocuparea noastră capitală? N’am plâns noi starea ţăranilor ? N’am fost noi presidaţi de actualul prim-ministru la întrunirile dela Bacău, dela Craiova, din capitală şi din tot restul ţărei? N’am declarat noi în întrunirile intime şi pu­blice că există o mare şi grea problemă socială, chestiunea ţărănească ? Pe unde n’am purtat acest glas duios? Dar’ îl găsiţi în toate manifestele şi în progra­mul de la Iaşi, în acest program, eştt din două tendenţe, din două curente, în care veţi găsi şi din vieaţa sfinţilor (Ilaritate), stă scrisă datoria noastră de a ne ocupa de soartea ţăranilor. însuşi dl prim-ministru ne spunea, că după no­rocul de a fi avut un Ioan Brătianu, după norocul răsboiului şi al indepen­denţei, nouă ne rămâne în primul rînd chestiunea ţărănească. Şi ştiu că nici o clipă n’a putut să dispară din min­tea şi inima admirabilei figuri, care nu mai există printre noi, dl George Cantacuzino, această sfântă preocupare. (Aplause). Dar’, d-voastră, aţi uitat toate făgăduelile, aţi înodat aşa de scurt firul dela 1888 încât, plătiţi cu ingrati­tudine pe toţi câţi n’au beneficiat până la 1888, deşi fără aceştia ar fi fost unii cari ar fi fost reţinuţi pe banca acusa­­ţiei! (Aplause prelungite). Şi cu toate acestea în chestiunea ţărănească aveam un plan bine determi­nat. Era un acord între noi. Să facem o anchetă, nu cu sgomot, ci încet, se­rios, onest, împărţind ţeara în regiuni. Să lucrăm la această anchetă 3—4 ani, de va fi nevoe, şi apoi să venim cu un complex de legi. Şi dacă n’am mai fi fost la putere, să lăsăm studiile noastre urmaşilor noştri, ca o comoară naţio­nală, — căci dacă ei ne-ar fi plătit cu ingratitudinea, am fi avut recunoştinţa ţărei. (Aplause). O asemenea vastă în­treprindere trebuia să executăm cu oa­meni de încredere, ca să nu aţîţăm pofte şi speranţe nerealisabile. Unde e această anchetă ? Nu există. Şi nu o veţi face, tocmai fiindcă v’aţi reîntors la 1888, trecând peste firul pe care­­l-am tors în 7 ani şi jumătate. Nu dl Stolojan este personal de vină, ci sistemul direcţiunei guvernului actual. Cu aşa direcţiune, nu mă mir că discu­tăm o lege care nu va face nici un rău şi nici un bine, o lege absurdă şi ina­plicabilă. Chestiunea ţărănească este vastă şi grea. Numai fiind la putere o poţi cuprinde dacă ai minte şi inimă, numai la putere poţi face ancheta necesară prin oameni cari să aibă simpatia cu­venită pentru o aşa de mare problemă. Nici un om politic nu poate resolva problemele esenţiale fără o profundă simpatie. Dl Dobrescu-Argeş se plângea de duşmănia cu care representanţii ţăra­nilor sunt priviţi de representanţii cla­selor conducătoare. D-sa exagerează probabil o aparenţă. Nu cred în duş­mănie. Ţeara nu se împarte în două, în fericiţi cari urăsc şi nefericiţi cari în­dură. Nu duşmănia, ci incapacitatea întârzie resolvirea marilor probleme. Şi apoi trăeşte încă acel spirit de fana­riotism în mulţi din noi, cu toată revolta ce pare a ne inima împotriva fanario­tismului, fireşte la anumite ocasiuni, în opoziţie mai ales. (Aplause. Ilaritate). Mă îndoesc de statistica dlui Do­brescu-Argeş, când împarte ţeara în 900.000 de orăşeni şi 6.500.000 de ţărani, dar, împotriva duşmăniei ce susţine că există între oraşe şi sate, eu protestez din tot sufletul. (Aplause). O asemenea duşmănie ar fi pieirea ţărei. Este ade­vărat, că făgăduind necontenit şi uitând făgăduielile, creăm aparenţe teribile în contra noastră, — ba mai mult, — uitând necontenit pe ţărani, ne deprindem su­fletul cu porniri ce ar pută trece de duşmănie» Mare exemplu ar da acel guvern care ar preferi se cadă dela putere, ne­­isbutind să realizeze solemnele sale fă­găduieli făcute în grelele zile de luptă. Educaţia noastră ar lua calea binelui şi a cinstei, între ţeară şi partidele politice legăturile s’ar strînge. Iubirea şi încrederea ar creşte. Şi din această unitate de aspiraţiuni şi sentimente ar e şî guverne mai înţelepte şi mai puter­nice, şi din asemenea guverne, reforme reale şi binefăcătoare (Aplauze pre­lungite). Maghiarii pe terenul economic. Ungurii catolici, în frunte cu clerul şi aristocraţia lor, de câţiva ani des­­voartă o mare activitate pe terenul eco­nomic. Şi pe când noi Românii de pildă am început să muncim pe terenul eco­nomic de sus, dela băncile orăşeneşti, pe atunci catolicii unguri muncesc mai sistematic, căci au început de jos, dela însoţiri săteneşti. Că aceasta din urmă este calea naturală a desvoltărei eco­nomice credem că e superfluu să mai documentăm. Ori­cine va trebui să ad­mită, că precum la celelalte terene de activitate, aşa şi la terenul economic pu­terea şi materia — fie şi numai brută, o dă grosul poporului, ţărănimea de la sate. Cu cât această ţerănime se află în o situaţie materială mai favorabilă, cu atât va pute mai bine să contribue cu putere şi materie la progresul eco­nomic; şi din contră, dacă ţărănimea cutropită va fi de năcazuri, dacă dato­riile şi uşurăriile o vor copleşi, sucursul seu la progresul economic îl va pute­­a numai pe un timp scurt, căci după aceea înlănţuit de propriele sale miserii nu numai nu va mai pute contribui la progres, fără devine o pedecă însem­nată în calea progresului economic. De­sigur Ungurii catolici ’şi-au dat seamă de acestea şi pentru aceea au început munca economică de jos, de la ţărănime, căutând să asigure mai în­­tâiu bunăstarea la sate, pentru­ ca de aici să poată veni puterea de muncă şi sprijinul necesar pentru progresul ge­neral. Şi străduinţa catolicilor a dat roade însemnate, căci azi economia Un­gurilor din câmpia mică a Ungariei şi din multe alte părţi ale ţărei e cana­­lizată cu însoţiri de credit, consum şi valorizare, care îşi revarsă binefacerile nepreţuite peste locuitorii dela sate. Până acum catolicii unguri au mai multe sute de astfel de însoţiri. Conducătorii lor voesc acum ca aceste însoţiri să le organiseze şi mai bine, să le creeze un centru prin care diferitele însoţiri dela sate să se sprijinească reciproc, să-­şi perfecţioneze şi îmbunătăţească mijloa­cele de muncă. Pentru alcătuirea acestui centru, mai mulţi conducători catolici în frunte cu contele Zichy Aladár au trimis în zilele aceste un călduros apel tuturor însoţi­rilor creştine, îndemnându-le să spriji­nească înfiinţarea acestei centrale. Ini­ţiatorii îşi concheamă pe representanţii însoţirilor creştine la o consfătuire, ce se va ţine la 16 Februarie a. c., în sa­lele clubului catolic din Budapesta. La apelul trimis este alăturat şi ur­mătorul Proiect: §. 1. însoţirile de credit şi consum din Ungaria, care sunt creştine sau stau pe basă creştină întovărăşindu-se, înfiin­ţează o centrală regnicolară. §. 2. Firma centralei va fi: »Cen­trala regnicolară a însoţirilor de credit şi consum din Ungaria, care sunt cre­ştine sau stau pe basă creştină«. §. 3. Membru al centralei poate fi ori­care însoţire de credit şi consum din Ungaria, care este sau stă pe basă creştină, care să aliază la centrală şi serveşte anual 15 florini pentru susţine­rea centralei. §. 4. Scopul centralei este: să pro­moveze interesele însoţirilor creştine; să ajute înfiinţarea de noue însoţiri; să conducă şi să dee directiva în activitatea însoţirilor existente; se mijlocească pro­curarea mărfurilor pentru însoţirile de consum. Pentru­ ca să poată face aceste: a) centrala prin exmisii se­ va da îndrumări însoţirilor atât în ce priveşte conducerea agendelor, cât şi la pregă­tirea inventarului încheierilor şi compu­nerea bilanţelor anuale; b) centrala prin exmisii sei va fi reprezentată la adunările generale ale însoţirilor aliate; c) centrala se îngrijeşte pentru is­­voarele de procurat mărfuri şi mijloceşte procurarea acelora pentru însoţirile de consum; d) dă sfaturi şi lămuriri în toate privinţele însoţirilor care se adresează la centrală, în următorii §i. (5^8) proiectul fixează timpul şi locul adunărei gene­rale anuale a centralei, la care însoţi­rile au să fie representate prin 2 mem­bri. Spune apoi, că presidentul, vice­­presidentul, directorul şi o comisie exe­cutivă de 6 membri pentru centrală o alege adunarea generală pe câte 3 ani. Presidenţa şi comisia executivă conduce afacerile centralei — fără plată, — or­­ganizează biroul şi denumeşte pe func­ţionarii plătiţi ai centralei şi la finea anului face raport adunărei generale. Comisia executivă va ţine cel puţin o şedinţă pe un pătrar de an. Cu executarea agendelor, şi conduce­rea biroului central va fi încredinţat di­rectorul, care e şeful funcţionarilor, în­grijeşte de corespondenţă, designează exmisii centralei, etc. Din acest proiect se vede cum şi ce pregătesc catolicii unguri pentru pros­­perarea însoţirilor de la sate şi prin ele a întregei ţărănimi. în treacăt amintim numai acum, că centrala pentru însoţirile de credit agri­col şi industrial (înarticulată în legile din anul trecut) ,şi-a început activitatea — se zice cu bunişoare prospecte. Mai amintim apoi, că însoţirile aşa numite »Károlyi«, care îşi au centrul în Nyitra încă lucră din răsputeri pe calea apucată. Apoi băncile ungureşti din pro­­vinţă se ocupă cu gândul unei reforme radicale şi cu înfiinţarea unei camere de controlă şi a unui fond regnicolar de ajutorare. La toate aceste se mai adaug încă lucrările guvernului maghiar, care şi pe terenul economic e­u şovi­­nist. Şi acum, iubit popor şi mândră in­teligenţă română, luaţi aminte, că toate aceste se întâmplă în Ungaria în jur de noi; socotiţi că toate aceste le fac Un­gurii, cari sunt heghemonii noştri; so­cotiţi că noi trăim în era »solemnelor proteste« şi a certelor infinite; socotiţi că noi până acum pe terenul economic n’avem decât numai băncile noastre dela oraşe; socotiţi că conducătorii noştri pe terenul economic­­— dacă ’i-am avea şi neobosiţii noştri directori de bancă abia vor ave cunoştinţă de toate aceste; so­cotiţi apoi, că noi şi pe terenul econo­mic se pare că am decretat pasivitatea — şi după­ ce­ toate aceste le veți fi so­cotit — să trageți consecvențele... Noi vom mai reveni. I . C. O. De la Oradea-mare. — Raport special. — Cei 17 studenți. — Un interview fragment. — Vovitura gravii. — Scene carac­teristice. — Concertul. — 12 Febr. n. Chestiunea celor 17 bravi colegi ai bravului Bolcaş, pare a fi învălită în mistere. Aţi înregistrat versiunea zia­relor ungureşti, ca directorul ar fi avizat celelalte academii, ca să nu primească pe studenţii români. Ştirea pare a nu se adeveri. Mişelia ar fi prea de tot mare, şi stăpânitorii s’au îngrozit înşişi de mişeliile ce comit. Din întâmplare am auzit o între­­vorbire a dlui Bozoky, cu un ziarist maghiar de aici, şi aceasta aruncă ni­ţică lumină asupra afacerei. Iată interviewul fragment: De ce au fost exchişi? S’a făcut cer­cetare şi contra lor, sau a hotărît ministrul? — Nici una, nici alta. Foile scriu în vânt. E disposiţia noastră proprie. Vreau să fie li­nişte şi pace, cui nu-’i trebue pace, care-se! Primesc atestat de frecventare, ducă-se cu el altundeva. Ce va decide ministrul nu ştiu. S’ar pără din aceasta şi alte semne, că ministrul la întrebarea directorului ’i-a recomandat o tactică vicleană. Să fie consecvent, şi să-’i exchidă pe toţi, ca pe Bolcaş, nu îndrăznia. Ar fi pu­­tut-o face, cu acelaşi drept (!), dar’ se temea de reacţiunea ce ar produce-o. Astfel a rămas ca rectorul să recurgă la o apucătură. Gândeşte că împrăşti­­indu-’i pe cei bravi din Orade, va fi linişte, şi va pute să înceapă de nou era csărdăş­ului maghiaro-român, era goldişismului.* Lovitura, la aparenţă mai uşoară, e tot aşa de gravă. Cei mai mulţi ti­neri se susţineau aici din munca lor prin cancelarii. Acum vor merge la Cluj, ori altundeva, şi nu vor avă ocu­paţie. Trebue să speseze cu călătoria şi altele. Unii, în lipsă de mijloace. Vor fi si­liţi poate să abzică de continuarea stu­diilor, dacă inimi generoase nu le vor veni întru ajutor.♦ E interesant cum privesc »colegii« maghiari îndepărtarea studenţilor no­ştri. Pe la academie se întâmplă scene caracteristice pentru disposiţia spiritelor. Un student român întră la acade­mie. Ungurii strigă: Gazember, haza­urul... şi huiduesc. Românul. Vă mulţumesc, domnilor, pentru isbucnirile sincere ale patriotis­mului d-voastră. Ungurii ruşinaţi de acest răspuns, la eşirea studentului român o iau pe altă coardă: — Cale bună, die! Să mergi cu noroc!... — Mulţumesc, la revedere. Ne ve­dem la Philippi!* Pe 23 Februarie tinerimea de aici pregăteşte concertul obicinuit. Este isto­ricul concert, după care s’a întâmplat şi csărdăş­ul acela fatal, care a făcut începutul luptei lungi, ce s’a sfîrşit acum, aşa de neplăcut pentru anti-csărdăşişti. Să nu creadă însă cineva, că doar’ con­certul nu s’ar ţine cumva, pentru cele întâmplate. Din contră! Are să se ţină cu atât mai vîrtos, că din venitul con­certului se ajută studenţii lipsiţi de mij­loace. Concertul promite o reuşită splen­didă; toţi cei »exchişi«, forţe însemnate vor fi la concert aici. Bihoreanul. Din Bănat. Iarăşi scornituri. Timişoara, 12 Febr. n. Se vorbeşte de mult, că în vede­rea vacanţei scaunului episcopesc din Arad »Tribuna Poporului« îşi are calcu­lul său special, deosebit de toată lumea românească binesimţitoare. Ea se în­cearcă pe căi piezişe răspândind neade­văruri şi minciuni asupra multor oameni de bine, cu scop ca să-­şi ascundă pă­catul şi halul în care a întrat. Faţă de această procedură a celor de la »Tribuna Poporului« îşi vor face oamenii dato­­rinţa în forma ce vor afla de mai ni­merită ; şi până atunci însă eu cred din partea mea, pentru orientarea onoratului public, să vă atrag atenţiunea asupra celor scrise de »Tribuna Poporului« în unul 21 din a. c. sub titlul »Conciliabul în Timişoara«. O fac aceasta din mo­tivul, că se atacă în mod neiertat insti­tutul de credit de aici * Timişana*, în­­sinuindu-l i-se amestec în chestiuni bise­riceşti. Comunicatul amintit răspândeşte adecă neadevărul, că dl Dr. Traian Pu­­tici ar fi conchemat deputaţii sinodali la o conferenţă în Timişoara, »pentru a se sfătui ce şi cum să facă în vederea ale­­gerei de episcop«, apoi adaugă cu în­drăzneală proprie ei, că: »sfatul să va ţină probabil deodată cu adunarea ge­nerală a »Timişanei«, citadela bănăţe­nească a neamurilor. E vorba să se contragă şi un împrumut (pe semne, că colectarea n’a avut destul succes) pentru preîntimpinarea cheltuelilor constitu­ţionale«. Şi aceasta o scrie »Tribuna Popo­rului«, pretinzând că este informată din isvor sigur. Aşa se vede însă, că a uitat un lucru şi adecă, că decadenţa ce o impută altora se potriveşte numai cu redactorii ei. Aici în Timişoara şi în Bănat nimenea nu ştie despre vre-o astfel de conferenţă şi despre concilia­bulul prorocit de »Tribuna Poporului«. Aici ştie toată lumea nepreocupată, că »Timişana« de când ea există nu s’a ocupat şi nu se va ocupa nici-odată cu alte chestiuni, decât cu agendele ei financiare. Se vede însă treaba, că d-nii dela »Trib. Pop.« voind a mistifica şi a păscut în turbure, confundă »Timişana« cu alt institut de credit, ai cărui func­ţionari s’au văzut umblând pe sate la alegerile congresuale şi sinodale, corte­­sind pentru unii şi alţii candidaţi agre­aţi acelei elice din Arad, care pentru interese meschine nu s’a sfiit a se dejosi de instrument întru spargerea solidari­­tăţei în chestia naţională. Acum, spre a-­şi ascunde păcatele văzute şi cunoscute de toţi, după­ ce în chestia naţională au bancnetat, intenţio­nează să facă acelaşi lucru şi în che­stiunile mari bisericeşti. De aceea folosesc aceleaşi arme ale lor: minciuna şi calom­­­nia pe terenul bisericesc. Din norocire însă lumea îi cunoaşte şi ştie să cumpănească foarte bine spusele şi scrisele lor. Şi numai dînşii nu văd, că oamenii ban­­crotaţi pe un teren atât de sfânt cum e chestia naţională, nu mai pot să aibă intrare şi trecere nici în biserică. Adaug apoi, că »a face colecte«, precum impută dînşii altora, în părţile noastre este us numai pentru cause sfinte şi dacă s’au făcut, s’a dat seamă publice despre ele şi banii au ajuns totdeauna la destinaţiune, şi n’au avut nici- odată soartea colectelor iniţiate de domnii de pe la »Tribuna Poporului«, la care voiu reveni, dacă va fi trebuinţă. Pentru cei dela »Trib. Pop.« dosa­rul păcatelor s’a mărit prea afară din cale, decât ca oamenii de bine să mai poată să le treacă cu vederea. A venit vremea, ca minciuna și calomnia se fie înfierate în fruntea celor­ ce le iscodesc. Veritas, Nr. 24 Sibiiu, 13 Februarie n. Din causa sfintei serbatori de mâne, numărul proteim al foii noastre va apare numai Mercuri seara.* Din Alba-Iulia ni­ se scrie: Sunt şepte ani de la moartea fostului proto­­presbiter Alexandru Tordăşianu, acest bărbat binemeritat pentru biserica şi neamul românesc. Conform datinei cre­ştine familia Patiţa în amintirea acestui cumnat a ridicat azi parastas, care s’a serbat în presenţa întregului popor dela biserica ortodoxă din oraş. Părintele administrator al acestei parochii I. Albu, a slujit la acest pa­rastas şi spre încălzirea inimilor a ro­stit o­ cuvântare potrivită, între altele a zis: »Azi serbăm ziua de amintire a pa­­rochului şi protopresbiterului Alexandru Tordăşianu, care a trecut din vieaţă îna­inte cu 7 ani. Serbarea parastasului în memoria­­ răposatului îmi este binevenită pentru a împrospăta în aducerea aminte a fo­ştilor sei fii sufleteşti faptele săvîrşite de parochul, care în restimp de 32 de ani, cu blândeţă şi bună chibzuială a condus această parochie mult sbuciu­­mată. Mai trăesc bărbaţi între poporenii acestei biserici, cari ştiu că sub condu­cerea parochului lor de bună memorie Al. Tordăşianu, în scurt timp după in­trarea lui în această parochie s’a ridi­cat edificiul şcoalei, care şi azi face fală poporului gr.-or. din acest oraş, în locul vechei şcoale de lemn. Acel paroch prin buna conducere a câştigat sf. biserici câteva pământuri şi o casă, el a fost acela, care la anul 1876 a donat împreună cu soţia sa Elena n. Raţiu 120 fl. ca fundaţiune şi în urma cărei fapte spre onoarea parochienilor acestei biserici şi alţi bărbaţi au urmat acestui exemplu, încât la anul 1891 bi­serica aceasta avea un capital de 2800 fl. v. a. în bani bine asiguraţi. Nu pot trece a nu aminti şi acea faptă a răposatului paroch şi protopres­­biter, prin care cu o deosebită stăruinţă a ştiut asigura şi ridica salarul învăţă­torului de la şcoala noastră confesională, introducând aruncul cultural în măsură cuviincioasă pentru toţi parochienii, prin care măsură mulţi din parochienii mai săraci în avere şi mai avuţi în prunci umblători la şcoală, multă uşurinţă au câştigat. Ei ştia prin stăruinţă se câştige bi­­sericei acesteia, când boltiţele din piaţa oraşului au fost delăturate — o despă­gubire de 1200 fl., deşi acele 2 boltiţe ce le avea biserica nu aduceau pe an ve­nit nici 12 fl. v. a. Atunci s’a plătit şi datoria de 500 fl. la cassa alodială, care sumă se împrumutase în acel timp, când s’a zidit şcoala. Aceste sânt unele din faptele ră­posatului, care şi azi îşi revarsă binele în sînul acestei parochii şi cari fapte a le cunoaşte şi a nu le da uitărei se cere dela fiecare parochian, pentru­ că sânt fapte cari au să ne îndemne a le urma şi a le conserva în memorie. Făcând noi aceasta aducem tributul de recuno­ştinţă faptelor bune şi ne întărim în iu­birea cătră sf. noastră biserică drept­­credincioasă şi cătră neamul românesc, căruia îi doresc din inimă, ca să fie fe­ricit totdeauna a ară în fruntea sa băr­baţi luminaţi şi rîvnitori pentru înain­tarea naţiunei spre binele comun­. Această cuvântare a fost cu multă mulţumire sufletească ascultată de po­­poreni, cari apoi au urmat pe preotul până la mormântul neuitatului lor bi­nefăcător, unde s’a făcut cele prescrise pentru odihna sufletului răposatului, ur­mând cântarea »In veci pomenirea lui«. Parochianul.* Necrolog. Primim următorul anunţ fu­­nebral: Subscrişii în numele lor şi a consân­genilor cu inima înfrântă de durere anunţă moartea iubitei lor soţie, mamă, soră şi afină, Ana Bozintan m. Christian, întâmplată după un morb îndelungat, prevăzută cu sf. sacra­mente a muribunzilor,­­ în 9 Februarie, la 2 ore dimineaţa, în anul 68 al vieţei, 51 a căsătoriei sale. înmormântarea s’a făcut în Poceiu, la 11 Februarie, 2 ore p. m. Fie-­i ţărîna uşoară şi memoria binecuvântată. Ioan Christian, paroch gr.-cat. de Poceiu şi protopop de Leta-mare, ca soţ; Elisabeta, Vasiliu, Jeanette cu soţul Teodor, Stanca, Iuliana cu soţul Victor Szeremi, ca fii şi fiice; Iosif Bozintan, Magdalena Bozintan, ved. Boroş cu fiii şi fiicele ei, Elisabeta Bozintan cu soţul, Petru Mihuţ A. D.­on, ca frate, surori, şi afin, Sabina, Tudor şi Elena, ca nepoţi. Principele de Coburg. Am anun­ţat deja, că Alfred, principele moştenitor de Saxa-Coburg-Gotha a murit în Meran. Tinărul principe de mai mult timp su­ferea de boală de creeri şi odată într’un moment de desperare a voit să-’şi tragă un glonţ de revolver, dar’ cei din jurul lui s-au împedecat. Acum însă desvol­­tându-’i-se din nou boala a murit după lungi suferinţe, în frageda etate de abia 24 de ani. Cadavrul principelui va fi transportat în Gotha, unde va fi înmor­mântat în cripta princiară. Ziarele din Berlin aduc veşti sen­­saţionale despre moartea principelui, susţinând că n’a fost naturală. Spun anume, că principele ar fi fost membru al infectului »Club der Harmlosen« din

Next