Tribuna, octombrie 1899 (Anul 16, nr. 216-240)

1899-10-24 / nr. 235

Anul XVI Sibiiu, Duminecă 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1899 Nr. 235­ ­4 an 10 franci, 1/t an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plutindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Numeri singuratici î 5 cr. se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBernat »la loterie« ABONAMENTELE Pontru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., */1 an 5 fl., 1 an 10 5 Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., */. 7 fl. i an 14 fl. Pentru România şi străinătate: INSERŢIUNILE Un şir garmond prima-darcă 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oara 5 cr., şi timbru de 30 cr. Recepţia şi administraţia: Strada Popicos Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază ideile lui Deak. (**). Atitudinea cercurilor conducă­toare maghiare şi în genere atitudinea Maghiarilor faţă cu neîntrerupta crisă din Austria, permanent agravantă, n’o poate caracterisa nimic mai bine ca pro­verbul nostru atât de espresiv: »Satul arde, baba se peptenă*. De atâta vreme, crisa austriacă s’a­­ declarat în permanenţă şi pe zi ce merge nelinişteşte mai serios nu numai rapor­turile politice de peste Leitha, dar­ şi siguranţa politică a monarchiei întregi. Adevăratele cause ale acestei situaţii deo­sebite le constitue viguroasele tendenţe ale naţionalităţilor spre egală îndreptă­ţire şi spre emancipare naţională. Şi , până nu se va ajunge, în forme cadrate, acest scop cu care trebue se se solida­­riseze ori­ce amic sincer al vitregităţei monarchiei noastre, până atunci e ca si­gur că pacea nu va fi în Austria. Fudulii noştri compatrioţi maghiari ştiu bine aceste lucruri. Tot atât de bine ar putea să ştie, că aceleaşi tendenţe spre egală îndreptăţire şi spre eman­cipare naţională diriguesc şi politica na­ţionalităţilor din Ungaria, cari nu­’s nici atât de puţin deşteptate naţionaliceşte ca să-­şi aştepte fericirea de la resolvirea ideei de stat maghiar, nici atât de nepu­tincioase ca să nu fie gata a se lupta tot atât de energic ca naţionalităţile din Austria, pentru cazul că opresiunea ma­ghiară nu va cădă sub presiunea fac­torilor politici al căror centru e Coroana. Cu toate aceste, Maghiarii se fac a nu­ are nici habar de avisul grav ce r­ifica politicei lor eghemoniste prin evenimentele din Austria. Nu numai atât. Sunt atât de grandomani, încât se lasă îmbătaţi cu apă rece şi cred că şubreda eghemonie ungurească ar fi chemată a face ordine şi în Ungaria. E un nefericit joc de sinamăgire, care orbeşte pe Maghiari şi fatalmente îi prepară tot­ mai copţi pentru cădere, tot mai putrezi îi face, pentru a se pră­buşi de la sine. Miopi politiceşte cum sânt, Maghia­rii nu-­şi dau seamă de primejdia, ale cărei începuturi îi ghidile. Dimpotrivă, ei dau pe grozavii şi pe singurii puter­­nici în monarchie, şi-’şi permit chiar lu­xul de a servi Austriei cu sfaturi. Generositatea asta curioasă a Ma­ghiarilor faţă cu Austriacii, atât de ur­gisiţi înaintea lor, constitue­a notă po­litică într’adever foarte nostimă, care trece chiar în ridicol. Se dee Austriei sfaturi şi se pre­scrie reţete politice pentru crisa austriacă tocmai Maghiarii, a căror eghemonie se menţine numai din graţia de mare putere a monarchiei, — nu-’i asta prea ridicol ? Negreşit, pentru toată lumea e ri­dicol. Dar­ nu şi pentru orbiţii de Ma­ghiari, cari nu mai slăbesc cu genero­sitatea caraghioasă la adresa Austriei. E caracteristic în punctul acesta un articol publicat de un ziar unguresc de la Budapesta, care de la venirea la guvern a lui Széli are caracter semi-oficios. Înţelegem ziarul »Budapesti Hír­lap», care a publicat zilele trecute un ar­ticol referitor la crisa austriacă şi tălmă­cind — după însăşi mărturisirea ziaru­lui « vederile »cercurilor conducătoare ale politicei ungureşti«, cu alte cuvinte vederile oamenilor pretinsei »ere noue« pe care ar fi înaugurat-o dl Colom­an Széli. Articolul în chestie, publicat la loc de frunte, e tixit de sfaturi și de o ge­­nerositate ridicolă la adresa factorilor conducători de la Viena, aceiași factori, pe cari Maghiarii se îndeletnicesc a-­i numi »camarila vieneză«. Sânt cu atât mai cu­rioase acele sfaturi pentru cuvântul, că până­ când nu se vorbia de mincinoasa »eră nouă« a lui Széll, tocmai »Buda­pesti Hírlap« mărturisia în numele po­liticei maghiare neintervenţiunea Ma­ghiarilor în afacerile Austriei. Fiindcă sfaturile ungureşti pomenite aici sunt gratuite şi nu plătesc nici o para chioară, nu vom cheltui multă cer­neală cu ele. Esenţa lor e, că Austria — vezi bine — n’ar pută fi mântuită de­cât cu medicină ungurească, anume cu faimoasa reţetă a constituţionalismului lui Deák, atât de preamărit de Maghiari. Ziarul maghiar presentă părerea »cercurilor conducătoare maghiare« tex­tual aşa. ......»A esecuta în Austria ideea lui Francisc Deák despre completul consti­­tuţionalim (??) în deplina ei realitate, aşa după­ cum se pregăteşte a lucra ea în Ungaria, sub era nouă*. Alăturea de aceste vederi absurde din punctul de privire al adevăratelor principii despre constituţionalismul pur şi isvorîte din necuminţenia politicei eghemoniste a Maghiarilor, aflăm o teo­rie, care ne mirăm cum de o pot es­­prima chiar şoviniştii maghiari. Cităm iarăşi textual: »Parlamentarismul, pretutindeni unde e menţinut curat şi unde-a i res­pectat, îşi poate vindeca de la sine şi prin propria putere propriile erori, de­generările sale, şi numai atunci tre­­buesc tratate boalele parlamen­tare cu leacuri impar­lamentare şi anticonstituţionale, când­ par­lamentul e deja falsificat Admitem ziarului în chestie, că es­­primă vederile cercurilor conducătoare ale politicei ungurești. Dar, nu putem admite că vederile esprimate în pasajul din urmă ar fi în armonie cu acelea din pasajul prim. Dimpotrivă, ele se găsesc în cea mai flagrantă contrazicere reci­procă. Şi — ceea­ ce trebue constatat — tocmai această contrazicere nenorocită dă hrana situaţiei de anomalie constitu­ţională nu numai în Austria, dar­ mai ales în Ungaria. Politica lui Deak a creat dualismul şi chiar dualismul face imposibil ade­văratul constituţionalism şi purul par­lamentarism în monarchia noastră. Departe de-a însemna un »consti­tuţionalism complet«, cum le place Ma­ghiarilor să afirme, ideile lui Deak con­stitue temeliile anti-constituţionalismului la noi, pentru­ că ele au dat fiinţă eghemo­­niei germano-maghiare, sub firma libe­­ral-jidovească, şi opresiunei celorlalte naţionalităţi. Şi tot ideile lui Deak au necesitat, ca indispensabilă armă pen­tru menţinerea dualismului, practica unui pseudo-parlamentarism atât în Austria, cât şi la noi, în urmare, sânt şi ridicole şi ab­surde sfaturile şi credinţele Maghiarilor, că numai ideile lui Deak pot resolvi crisa austriacă, pentru­ că tocmai ele au provocat-o, prin fondarea eghemoniei germano-maghiare, şi ele o vor provoca şi în Ungaria, dacă va mai trăi mult de spoţia ungurească ce se pretinde »con­stituţionalism complet« şi »parlamenta­rism curat«. Ideile lui Deak şi practica lor cu forţa nu recunosc în faptă egala îndrep­tăţire a naţionalităţilor. O formulă po­litică nouă, care să realizeze acest ideal general al popoarelor asuprite din Un­garia, t­oată singurul remediu al cri­­zei austriace şi în genere al situaţiei anormale din monarchie. Această for­mulă e numai una: federalizarea na­ţională, în basele etnografice. Şi dat fiind că parlamentarismul e falsificat enorm în Ungaria, unde voinţa popoarelor nemaghiare nu e representată în legislativă, ca în Austria, — este admi­rabil chiar pentru Ungaria sfatul lui »Budapesti Hírlap«, »...boalele parla­mentare trebuesc tratate cu leacuri im­­parlamentare şi anticonstituţionale... Cu alte cuvinte, abrogarea ori­cărei aghe­­monii cu ori­ce mijloace şi pe ori­ce cale. Numai aceasta, car’ nu ideile lui Deak, vor pută ferici şi Austria şi Un­garia ! «0**^ Sibiu, 4 Nov. n. Delegaţiunile. După o nouă ştire, venită dela Viena, delegaţiunile vor fi convocate abia pe 28 Noemvrie. E vorba ca până atunci se se reguleze chestia cuotei, şi anume, în modul ur­mător : Dacă comisiunile ţărilor dua­liste nu vor ajunge la înţelegere, ceea­ ce e aproape sigur, chestia are să fie su­pusă parlamentelor, spre resolvare finală. Dacă nici din partea parlamen­telor n’ar urma desnodămentul dorit, va face Coroana us de dreptul ce ’i­’l acoardă legea şi va stabili ea raportul contribuirei ţărilor dualiste la spesele comune. Dorinţa preaînaltă este deci, ca chestia luotei să fie regulată în­ainte de a se întruni delegaţiunile, pen­­tru­ ca în budgetul comun se poată fi trecute sumele exacte ce au să le dee ţările dualiste. Succesiunea tronului. Din incidentul faimelor răspândite, că moşte­nitorul de tron Francisc Ferdinand ar ave intenţiunea se păşească la căsăto­rie morganatică cu o damă de curte, în care cas­a şi-ar perde dreptul la moşte­nirea tronului, patrioţii noştri scot din textul legilor lor îndreptăţirea de a-­şi spune şi ei cuvântul în chestia renunţă­­rei la tron, care ar ave apoi să fie înarticulată în legile ungureşti, pe cale constituţională. Patrioţii noştri uită că şi casa domnitoare îşi are legile sale, cu cari patrioţii noştri n’au nimic a face! Din reichsrath, „Narodni Listy“ crede că reichsrath-ul austriac va fi în curend prorogat și nu se va mai întruni decât abia după Anul­ Nou. In schimb însă vor fi negi­vocate dietele provinciale, ca să-­și reguleze afacerile lor locale. La noua redeschidere a reichsrath-ului, guvernul va depune pe masa parlamentului legea despre regu­­larea raporturilor de limbă în întreaga Austrie şi va cere imediata discutare a proiectului seu de lege, ca să­ se pună odată capăt certelor naţionaliste. Mişcarea Cehilor. __________­_________________________________ Se scrie din Cri­mn, că repre­­sentanţii comunelor din cercul admini­strativ Budiweiss, au ţinut conferenţă în care primarii tuturor comunelor au subscris o declaraţiune de cuprinsul, că dacă guvernul nu reparează imediat greşeala comisă cu revocarea ordonan­ţelor referitoare la întrebuinţarea lim­bilor, întregul cerc administra­tiv se pune dela Anil-Nou în po­­siţie de resistenţă pasivă, pe baza următoarelor principii : Dela Anul- Nou se va sista încassarea dărilor pu­blice, şi nimeni nu va mai primi sar­cina de funcţionar comunal, aşa că comunele vor rămâne fără antistie; nici un act scris nemţeşte nu va fi primit din partea locuitorilor, fie în chestii militare, fie în chestii civile; poporului ’i­ se va da mână liberă ca el să-­şi re­­vindice singur drepturile răpite. Cum se vede, nu e glumă cu lupta ce vreau să o ducă Cehii în contra guvernului austriac. Şi cu o resistenţă pasivă, astfel contemplată şi bine esecutată, sigur că se va şi ajunge scopul dorit din partea Cehilor. Naseudul, în iulie a. c. a fost ales dl Virgil Şctropa director al gimnasiului român din Năsăud. Comisiunea administrativă a fondurilor şcolare năsăudene ’l-a onorat în unanimitate cu încrederea sa. Pe lângă aceasta, alegerea s’a făcut întru toate conform dorinţei ministrului de culte Vlas­aiis, şi pe basa concursului e scris aşa cum a cerut ministrul. Cu toate ace­stea, aprobarea guvernului maghiar şi întărirea dlui Virgil Şotropa în postul de director al gimnasiului din Năsăud nu a urmat până în ziua de astăzi şi după­ cum ni­ se scrie din Năseud, este le­niere că nici nu va urma. Faimosul Ciocan, această piază rea a Năseudu­­lui, a pus şi pune toate în mişcare ca locul să ’i-’l poată ocupa şi mai faimosul Gheţie, care nu harnicul şi integral Şo­tropa. Sperăm însă, că temerea Născu­­denilor nu se va adeveri, şi aşteptăm chiar să nu se adeverească. De la un gu­vern care se numeşte al elegei, dreptu­lui şi dreptăţeii aşteptăm cel puţin atâta, ca să aproabe aceea ce se face conform dorinţelor sale, şi în special de la şeful guvernului, prim-ministrul Széll, aşteptăm, ca să pună odată capăt sistemului de spionaj, ponegrire şi de­nunţare, ajuns la stare atât de înflori­toare sub antecesorul său. Noi nu bă­găm politica în şcoală şi în biserică, aşteptăm ca­ nici guvernul să nu o bage! ---­ I­eplică pro domo. Cluj, 31 Octomvrie. (Urmare şi fine). Pe lângă acuse şi invective de aie redacţiei, »Unirea« cu un adevărat de­liciu îşi deschide coloanele unui erou »Alfa«, care scutit şi îmbrobodit în masca pseudonimă încearcă — nefericitul — să se îmbune la domnii dela »Unirea«, nu­­mindu-mă şi el — de după pseudonim — »laş«. Nici chiar redactorul »Unirei« nu va afla nemodestă constatarea mea, că dela bunul simţ şi respectul faţă de mine însumi nu-­mi permite să învred­nicesc o atare învinuire de atenţiune, într’un alt punct însă ce-’l comite dl »Alfa« trebue să-’i dau una peste ghia­­rele nu tocmai curate. D-sa anume usurpând un piede­stal, ce unui anonim nu-’i compete, vor­beşte într’un ton de mecen al tinerimei. Eu cred, că în tinerimea de bun simț numai disgust a putut fi trezit prin vo­ciferarea dlui »Alfa«, îndeosebi când d-sa vine şi impută »Voevozilor« — »ave­rea moştenită dela strămoşi« şi că »Voe­­vozii« »se fălesc mereu cu cultura câ­ştigată prin străinătate«. La acestea răspund: Cultura nu se poate câştiga nici în Topa, nici în D1­­preţ, ci zău, aceea trebue să ’şi-o câ­ştige şi »Voevozii« în străinătate. »Fălo­­şia« nu este însă nici într’o privinţă o însuşire de a »Voevozilor«, dar’ nici acea însuşire nu o posed »Voevozii«, ca să se închine înaintea cuiva de dragul burtei verzi. »Voevozii« respectează nu­mai superioritatea intelectuală şi mo­rală îm­părechiată cu un caracter inte­gru. Apoi »averea moştenită de la stră­moşi« a »Voevozilor«, pentru­ ce îţi este un spin în ochi, die »Alfa« ? Nu crezi d-ta, că dacă am ave noi Românii mai mulţi oameni independenţi în cele materiale, atunci causa noastră ar sta cu mult mai bine în toate privin­ţele? "Ţi-aş mai înţelege rostul, dacă ar fi »Voevozii« nişte oameni, cărora să le poţi imputa, că averea lor nu este avere »moştenită de la strămoşi« şi sporită în mod cinstit, ci avere câştigată prin ad­ministrare frauduloasă de bani publici şi prin alte manopere necinstite, da, atunci ai pute se susţini, că »Voevozii« sunt cei cu musca pe­­ »căciulă«... Dar’ cu »averea moştenită«? Vezi, vezi, si tacuisses... ce zici, nu era mai bine?... în fine mai am unele observări cu privire la anumiţi termini, cari se ivesc cu si­guranţă matematică în coloanele »Uni­rei«, de câte­ ori ea polemisează cu »laicii«, »Francmasonism«, »atheism«, »socia­lism«, sunt o seamă din acei termini. Ori, că domnii, cari îi aplică nu sun­t în clar cu noţiunile ce le determină acele cuvinte şi de aceea le aplică cu atâta predilecţie îndeosebi atunci, când nu e la loc să le aplice, deci în mod absurd, ori, că mala fide le aplică, încrezându-se în naivitatea cetitorilor lor. Asemenea abus se comite în »Uni­rea« cu terminii: religiune, moralitate, confesiune, biserică, creştinism, catoli­cism, credinţă, termini cari sânt conse­­cvent întrebuinţaţi ca sinonimi, parcă ar denota aceeaşi concepţiune. Ce e causa: ignoranţă, fanatism ori perfidie? Nu mai voesc se scrutez. Atâta deocamdată pro domo. Ear’ acum fie-’mi permis să adresez dlor dela »Unirea« câteva cuvinte cu privire la fondul principial al polemicei iscate în jurul autonomiei. Domnilor! Nu umblaţi cu doi bani în trei pungi. Nu scrieţi aşa, încât omul nici-când să nu poată fi în curat cu intenţia d­v. Declaraţi franc, voiţi ori nu voiţi, ca mirenii să sară într’aju­­torul bisericei, care în aceeaşi măsură este şi a lor, ca şi o preoţime! Cunoaşteţi fabula: »o broască mică cât un ou«.... grijiţi să nu ajungeţi la soartea broaştei prin intoleranţa şi atacurile îndreptate în contra acelor mireni, cari sânt dor­nici de luptă. E viu şi mare dorul în mulţi mi­reni de a lupta pentru autonomia bi­sericei noastre unite. Nu ne bruscaţi, ci insuiţi-vă într’acolo, ca să putem­ intra şi noi în luptă. Ear’ ce priveşte reîn­toarcerea noastră în sinul bisericei mame în caşul contopirei noastre în autonomia catolică maghiară, fiţi siguri că nu venerabilul erou Axente şi cu tinărul soldat singuri am fi conduşi de această idee, ci majoritatea poporului român unit. Sentimentul de conservare naţională şi sentimentul religios este mai viu în acest popor decât sentimen­tul confesional. El nu va fi în caşul extrem atât de indiferent, — ca să nu folosesc vorba predilectă a d­v. »laș«,— încât să se lase înhămat la carul trium­fal al autonomiei catolice maghiare, ci va realiza clausula actului de uniune, va privi de neesistent contractul nimicit din chiar partea acelei confesiuni cu care a fost încheiat. Este un adevăr incontestabil socio­logic, că idei ce zac în spiritul timpului inspiră în mod spontan cu mai ântâiu câţiva indivizi, car’ apoi marile masse ale unui popor. Spontan, fără de a şti unul despre altul am păşit veteranul Axente şi eu în public; sânt însă mulţi — poate mai chemaţi decât mine, — cari au salutat ca ideea lor, ideea lan­sată prin noi doi. Şi dacă nu s’au pro­nunţat încă.... se vor pronunţa la tim­pul seu. Ideea nu o veţi nimici-o prin nici un fel de machinaţiuni. Ea este puternică, firească, măreaţă şi îşi va urma avântul vulturesc în butul celor mici la suflet, mari la patimi. Căci ea îşi are rădăcina în instinctul de rassă al poporului român şi în adevărul istoric, care din actul de uniune ne reoglindează spiritul străbunilor noştri, conduşi de acelaşi instinct de conser­vare naţională. Ori­cât aţi nega-o, rămâne un ade­văr istoric, că toate luptele religionare ale omonirei dela Budha, Zoroaster, Moise, Christos şi Mahomed, până la schizmă, reformaţiune, uniunea noastră şi ame­­ninţătoarea contopire a noastră în auto­nomia catolică, toate, dar­ toate au avut un fond politic şi social. Cetiţi cu aten­ţiune istoria uniunei noastre şi veţi afla că am dreptate. Deja actul în sine este cel mai puternic argument pentru afir­­maţiunea mea. Dar, dacă o să vă con­vingeţi că este aşa, atunci lăsaţi deo­parte falsificarea istoriei noastre biseri­ceşti, singura basă, care vă face posi­bilă lupta în contra acelor mireni, cari ţin neclintit la condiţiunile stipulate prin străbunii conduşi de consideraţii po­litice. Dacă însă urmând vechiul d­v. obi­cei v aţi desconsidera cuvintele unui mirean dornic de a-­şi pune puterile în serviciul luptei pentru neatîrnarea bise­ricei sale ameninţate din motive politice prin duşmani politici, şi aţi continua schimonosirea şi retăcerea adevărului istoric, atunci cu atât mai siguri puteţi să fiţi, că o să terminaţi cu dezastru, căci în veci adevărate rămân cuvin­tele pontificelui Leo XIII.: »Emitendum magnopere, ut omnia ementita et falsa, adeundis rerum fortibus, refutentur; et illud in primis scribentium obser­­setur animo, primam esse historiae le­gem, ne quid falsi dicere audeat; de­lude ne quid veri non audeat, Arcadie, înţelegem pe Arcadie bucovinea­nul, Metropolitul din Cernăuţi. Impo­­santa adunare a preoţilor români, ţinută Luni la Cernăuţi, a trimis o delegaţie la curtea metropolitană ca să comunice fără amînare şefului bisericei cond­usele luate. Despre întrevederea deputaţiunei cu şeful bisericei orientale bucovinene, »Patria« scrie următoarele: »Deputăţia a petrecut în reşedinţa episcopală aproape 20 de minute. Vor­bitorul ei a fost dl prof. Eus. Popovici. Metropolitul a răspuns evasiv, rămânând în cunoscutele făgaşe despre obiectivi­tatea şi dreptatea sa (!). Clerul sosit spre a atrage încă odată atenţiunea ca­pului bisericei asupra nesuferitei situa­­ţiuni, în care e adusă biserica, n’a au­zit nici un cuvent, care ar fi putut in­dica întoarcerea spre bine. Numai frase soci au răsunat acolo, unde trebuia să cadă cuvinte din cari licăreşte iubirea pentru turma prigonită. Rece şi în tă­cere s’a depărtat deputăţia. Nici uu »să trăească« n a eşit din pieptul îngrijit al păstorilor noştri sufleteşti«. Va să zică Arcadie a rămas tot cel vechiu, surd şi rece la glasul turmei sale!

Next