Tribuna, octombrie 1899 (Anul 16, nr. 216-240)
1899-10-24 / nr. 235
Anul XVI Sibiiu, Duminecă 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1899 Nr. 235 4 an 10 franci, 1/t an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plutindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Numeri singuratici î 5 cr. se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBernat »la loterie« ABONAMENTELE Pontru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., */1 an 5 fl., 1 an 10 5 Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., */. 7 fl. i an 14 fl. Pentru România şi străinătate: INSERŢIUNILE Un şir garmond prima-darcă 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oara 5 cr., şi timbru de 30 cr. Recepţia şi administraţia: Strada Popicos Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază ideile lui Deak. (**). Atitudinea cercurilor conducătoare maghiare şi în genere atitudinea Maghiarilor faţă cu neîntrerupta crisă din Austria, permanent agravantă, n’o poate caracterisa nimic mai bine ca proverbul nostru atât de espresiv: »Satul arde, baba se peptenă*. De atâta vreme, crisa austriacă s’a declarat în permanenţă şi pe zi ce merge nelinişteşte mai serios nu numai raporturile politice de peste Leitha, dar şi siguranţa politică a monarchiei întregi. Adevăratele cause ale acestei situaţii deosebite le constitue viguroasele tendenţe ale naţionalităţilor spre egală îndreptăţire şi spre emancipare naţională. Şi , până nu se va ajunge, în forme cadrate, acest scop cu care trebue se se solidariseze orice amic sincer al vitregităţei monarchiei noastre, până atunci e ca sigur că pacea nu va fi în Austria. Fudulii noştri compatrioţi maghiari ştiu bine aceste lucruri. Tot atât de bine ar putea să ştie, că aceleaşi tendenţe spre egală îndreptăţire şi spre emancipare naţională diriguesc şi politica naţionalităţilor din Ungaria, cari nu’s nici atât de puţin deşteptate naţionaliceşte ca să-şi aştepte fericirea de la resolvirea ideei de stat maghiar, nici atât de neputincioase ca să nu fie gata a se lupta tot atât de energic ca naţionalităţile din Austria, pentru cazul că opresiunea maghiară nu va cădă sub presiunea factorilor politici al căror centru e Coroana. Cu toate aceste, Maghiarii se fac a nu are nici habar de avisul grav ce rifica politicei lor eghemoniste prin evenimentele din Austria. Nu numai atât. Sunt atât de grandomani, încât se lasă îmbătaţi cu apă rece şi cred că şubreda eghemonie ungurească ar fi chemată a face ordine şi în Ungaria. E un nefericit joc de sinamăgire, care orbeşte pe Maghiari şi fatalmente îi prepară tot mai copţi pentru cădere, tot mai putrezi îi face, pentru a se prăbuşi de la sine. Miopi politiceşte cum sânt, Maghiarii nu-şi dau seamă de primejdia, ale cărei începuturi îi ghidile. Dimpotrivă, ei dau pe grozavii şi pe singurii puternici în monarchie, şi-’şi permit chiar luxul de a servi Austriei cu sfaturi. Generositatea asta curioasă a Maghiarilor faţă cu Austriacii, atât de urgisiţi înaintea lor, constituea notă politică într’adever foarte nostimă, care trece chiar în ridicol. Se dee Austriei sfaturi şi se prescrie reţete politice pentru crisa austriacă tocmai Maghiarii, a căror eghemonie se menţine numai din graţia de mare putere a monarchiei, — nu-’i asta prea ridicol ? Negreşit, pentru toată lumea e ridicol. Dar nu şi pentru orbiţii de Maghiari, cari nu mai slăbesc cu generositatea caraghioasă la adresa Austriei. E caracteristic în punctul acesta un articol publicat de un ziar unguresc de la Budapesta, care de la venirea la guvern a lui Széli are caracter semi-oficios. Înţelegem ziarul »Budapesti Hírlap», care a publicat zilele trecute un articol referitor la crisa austriacă şi tălmăcind — după însăşi mărturisirea ziarului « vederile »cercurilor conducătoare ale politicei ungureşti«, cu alte cuvinte vederile oamenilor pretinsei »ere noue« pe care ar fi înaugurat-o dl Coloman Széli. Articolul în chestie, publicat la loc de frunte, e tixit de sfaturi și de o generositate ridicolă la adresa factorilor conducători de la Viena, aceiași factori, pe cari Maghiarii se îndeletnicesc a-i numi »camarila vieneză«. Sânt cu atât mai curioase acele sfaturi pentru cuvântul, că până când nu se vorbia de mincinoasa »eră nouă« a lui Széll, tocmai »Budapesti Hírlap« mărturisia în numele politicei maghiare neintervenţiunea Maghiarilor în afacerile Austriei. Fiindcă sfaturile ungureşti pomenite aici sunt gratuite şi nu plătesc nici o para chioară, nu vom cheltui multă cerneală cu ele. Esenţa lor e, că Austria — vezi bine — n’ar pută fi mântuită decât cu medicină ungurească, anume cu faimoasa reţetă a constituţionalismului lui Deák, atât de preamărit de Maghiari. Ziarul maghiar presentă părerea »cercurilor conducătoare maghiare« textual aşa. ......»A esecuta în Austria ideea lui Francisc Deák despre completul constituţionalim (??) în deplina ei realitate, aşa după cum se pregăteşte a lucra ea în Ungaria, sub era nouă*. Alăturea de aceste vederi absurde din punctul de privire al adevăratelor principii despre constituţionalismul pur şi isvorîte din necuminţenia politicei eghemoniste a Maghiarilor, aflăm o teorie, care ne mirăm cum de o pot esprima chiar şoviniştii maghiari. Cităm iarăşi textual: »Parlamentarismul, pretutindeni unde e menţinut curat şi unde-a i respectat, îşi poate vindeca de la sine şi prin propria putere propriile erori, degenerările sale, şi numai atunci trebuesc tratate boalele parlamentare cu leacuri imparlamentare şi anticonstituţionale, când parlamentul e deja falsificat Admitem ziarului în chestie, că esprimă vederile cercurilor conducătoare ale politicei ungurești. Dar, nu putem admite că vederile esprimate în pasajul din urmă ar fi în armonie cu acelea din pasajul prim. Dimpotrivă, ele se găsesc în cea mai flagrantă contrazicere reciprocă. Şi — ceea ce trebue constatat — tocmai această contrazicere nenorocită dă hrana situaţiei de anomalie constituţională nu numai în Austria, dar mai ales în Ungaria. Politica lui Deak a creat dualismul şi chiar dualismul face imposibil adevăratul constituţionalism şi purul parlamentarism în monarchia noastră. Departe de-a însemna un »constituţionalism complet«, cum le place Maghiarilor să afirme, ideile lui Deak constitue temeliile anti-constituţionalismului la noi, pentru că ele au dat fiinţă eghemoniei germano-maghiare, sub firma liberal-jidovească, şi opresiunei celorlalte naţionalităţi. Şi tot ideile lui Deak au necesitat, ca indispensabilă armă pentru menţinerea dualismului, practica unui pseudo-parlamentarism atât în Austria, cât şi la noi, în urmare, sânt şi ridicole şi absurde sfaturile şi credinţele Maghiarilor, că numai ideile lui Deak pot resolvi crisa austriacă, pentru că tocmai ele au provocat-o, prin fondarea eghemoniei germano-maghiare, şi ele o vor provoca şi în Ungaria, dacă va mai trăi mult de spoţia ungurească ce se pretinde »constituţionalism complet« şi »parlamentarism curat«. Ideile lui Deak şi practica lor cu forţa nu recunosc în faptă egala îndreptăţire a naţionalităţilor. O formulă politică nouă, care să realizeze acest ideal general al popoarelor asuprite din Ungaria, toată singurul remediu al crizei austriace şi în genere al situaţiei anormale din monarchie. Această formulă e numai una: federalizarea naţională, în basele etnografice. Şi dat fiind că parlamentarismul e falsificat enorm în Ungaria, unde voinţa popoarelor nemaghiare nu e representată în legislativă, ca în Austria, — este admirabil chiar pentru Ungaria sfatul lui »Budapesti Hírlap«, »...boalele parlamentare trebuesc tratate cu leacuri imparlamentare şi anticonstituţionale... Cu alte cuvinte, abrogarea oricărei aghemonii cu orice mijloace şi pe orice cale. Numai aceasta, car’ nu ideile lui Deak, vor pută ferici şi Austria şi Ungaria ! «0**^ Sibiu, 4 Nov. n. Delegaţiunile. După o nouă ştire, venită dela Viena, delegaţiunile vor fi convocate abia pe 28 Noemvrie. E vorba ca până atunci se se reguleze chestia cuotei, şi anume, în modul următor : Dacă comisiunile ţărilor dualiste nu vor ajunge la înţelegere, ceea ce e aproape sigur, chestia are să fie supusă parlamentelor, spre resolvare finală. Dacă nici din partea parlamentelor n’ar urma desnodămentul dorit, va face Coroana us de dreptul ce ’i’l acoardă legea şi va stabili ea raportul contribuirei ţărilor dualiste la spesele comune. Dorinţa preaînaltă este deci, ca chestia luotei să fie regulată înainte de a se întruni delegaţiunile, pentru ca în budgetul comun se poată fi trecute sumele exacte ce au să le dee ţările dualiste. Succesiunea tronului. Din incidentul faimelor răspândite, că moştenitorul de tron Francisc Ferdinand ar ave intenţiunea se păşească la căsătorie morganatică cu o damă de curte, în care casa şi-ar perde dreptul la moştenirea tronului, patrioţii noştri scot din textul legilor lor îndreptăţirea de a-şi spune şi ei cuvântul în chestia renunţărei la tron, care ar ave apoi să fie înarticulată în legile ungureşti, pe cale constituţională. Patrioţii noştri uită că şi casa domnitoare îşi are legile sale, cu cari patrioţii noştri n’au nimic a face! Din reichsrath, „Narodni Listy“ crede că reichsrath-ul austriac va fi în curend prorogat și nu se va mai întruni decât abia după Anul Nou. In schimb însă vor fi negivocate dietele provinciale, ca să-și reguleze afacerile lor locale. La noua redeschidere a reichsrath-ului, guvernul va depune pe masa parlamentului legea despre regularea raporturilor de limbă în întreaga Austrie şi va cere imediata discutare a proiectului seu de lege, ca să se pună odată capăt certelor naţionaliste. Mişcarea Cehilor. ___________________________________________ Se scrie din Crimn, că representanţii comunelor din cercul administrativ Budiweiss, au ţinut conferenţă în care primarii tuturor comunelor au subscris o declaraţiune de cuprinsul, că dacă guvernul nu reparează imediat greşeala comisă cu revocarea ordonanţelor referitoare la întrebuinţarea limbilor, întregul cerc administrativ se pune dela Anil-Nou în posiţie de resistenţă pasivă, pe baza următoarelor principii : Dela Anul- Nou se va sista încassarea dărilor publice, şi nimeni nu va mai primi sarcina de funcţionar comunal, aşa că comunele vor rămâne fără antistie; nici un act scris nemţeşte nu va fi primit din partea locuitorilor, fie în chestii militare, fie în chestii civile; poporului ’i se va da mână liberă ca el să-şi revindice singur drepturile răpite. Cum se vede, nu e glumă cu lupta ce vreau să o ducă Cehii în contra guvernului austriac. Şi cu o resistenţă pasivă, astfel contemplată şi bine esecutată, sigur că se va şi ajunge scopul dorit din partea Cehilor. Naseudul, în iulie a. c. a fost ales dl Virgil Şctropa director al gimnasiului român din Năsăud. Comisiunea administrativă a fondurilor şcolare năsăudene ’l-a onorat în unanimitate cu încrederea sa. Pe lângă aceasta, alegerea s’a făcut întru toate conform dorinţei ministrului de culte Vlasaiis, şi pe basa concursului e scris aşa cum a cerut ministrul. Cu toate acestea, aprobarea guvernului maghiar şi întărirea dlui Virgil Şotropa în postul de director al gimnasiului din Năsăud nu a urmat până în ziua de astăzi şi după cum ni se scrie din Năseud, este leniere că nici nu va urma. Faimosul Ciocan, această piază rea a Năseudului, a pus şi pune toate în mişcare ca locul să ’i-’l poată ocupa şi mai faimosul Gheţie, care nu harnicul şi integral Şotropa. Sperăm însă, că temerea Născudenilor nu se va adeveri, şi aşteptăm chiar să nu se adeverească. De la un guvern care se numeşte al elegei, dreptului şi dreptăţeii aşteptăm cel puţin atâta, ca să aproabe aceea ce se face conform dorinţelor sale, şi în special de la şeful guvernului, prim-ministrul Széll, aşteptăm, ca să pună odată capăt sistemului de spionaj, ponegrire şi denunţare, ajuns la stare atât de înfloritoare sub antecesorul său. Noi nu băgăm politica în şcoală şi în biserică, aşteptăm ca nici guvernul să nu o bage! --- Ieplică pro domo. Cluj, 31 Octomvrie. (Urmare şi fine). Pe lângă acuse şi invective de aie redacţiei, »Unirea« cu un adevărat deliciu îşi deschide coloanele unui erou »Alfa«, care scutit şi îmbrobodit în masca pseudonimă încearcă — nefericitul — să se îmbune la domnii dela »Unirea«, numindu-mă şi el — de după pseudonim — »laş«. Nici chiar redactorul »Unirei« nu va afla nemodestă constatarea mea, că dela bunul simţ şi respectul faţă de mine însumi nu-mi permite să învrednicesc o atare învinuire de atenţiune, într’un alt punct însă ce-’l comite dl »Alfa« trebue să-’i dau una peste ghiarele nu tocmai curate. D-sa anume usurpând un piedestal, ce unui anonim nu-’i compete, vorbeşte într’un ton de mecen al tinerimei. Eu cred, că în tinerimea de bun simț numai disgust a putut fi trezit prin vociferarea dlui »Alfa«, îndeosebi când d-sa vine şi impută »Voevozilor« — »averea moştenită dela strămoşi« şi că »Voevozii« »se fălesc mereu cu cultura câştigată prin străinătate«. La acestea răspund: Cultura nu se poate câştiga nici în Topa, nici în D1preţ, ci zău, aceea trebue să ’şi-o câştige şi »Voevozii« în străinătate. »Făloşia« nu este însă nici într’o privinţă o însuşire de a »Voevozilor«, dar’ nici acea însuşire nu o posed »Voevozii«, ca să se închine înaintea cuiva de dragul burtei verzi. »Voevozii« respectează numai superioritatea intelectuală şi morală împărechiată cu un caracter integru. Apoi »averea moştenită de la strămoşi« a »Voevozilor«, pentru ce îţi este un spin în ochi, die »Alfa« ? Nu crezi d-ta, că dacă am ave noi Românii mai mulţi oameni independenţi în cele materiale, atunci causa noastră ar sta cu mult mai bine în toate privinţele? "Ţi-aş mai înţelege rostul, dacă ar fi »Voevozii« nişte oameni, cărora să le poţi imputa, că averea lor nu este avere »moştenită de la strămoşi« şi sporită în mod cinstit, ci avere câştigată prin administrare frauduloasă de bani publici şi prin alte manopere necinstite, da, atunci ai pute se susţini, că »Voevozii« sunt cei cu musca pe »căciulă«... Dar’ cu »averea moştenită«? Vezi, vezi, si tacuisses... ce zici, nu era mai bine?... în fine mai am unele observări cu privire la anumiţi termini, cari se ivesc cu siguranţă matematică în coloanele »Unirei«, de câte ori ea polemisează cu »laicii«, »Francmasonism«, »atheism«, »socialism«, sunt o seamă din acei termini. Ori, că domnii, cari îi aplică nu sunt în clar cu noţiunile ce le determină acele cuvinte şi de aceea le aplică cu atâta predilecţie îndeosebi atunci, când nu e la loc să le aplice, deci în mod absurd, ori, că mala fide le aplică, încrezându-se în naivitatea cetitorilor lor. Asemenea abus se comite în »Unirea« cu terminii: religiune, moralitate, confesiune, biserică, creştinism, catolicism, credinţă, termini cari sânt consecvent întrebuinţaţi ca sinonimi, parcă ar denota aceeaşi concepţiune. Ce e causa: ignoranţă, fanatism ori perfidie? Nu mai voesc se scrutez. Atâta deocamdată pro domo. Ear’ acum fie-’mi permis să adresez dlor dela »Unirea« câteva cuvinte cu privire la fondul principial al polemicei iscate în jurul autonomiei. Domnilor! Nu umblaţi cu doi bani în trei pungi. Nu scrieţi aşa, încât omul nici-când să nu poată fi în curat cu intenţia dv. Declaraţi franc, voiţi ori nu voiţi, ca mirenii să sară într’ajutorul bisericei, care în aceeaşi măsură este şi a lor, ca şi o preoţime! Cunoaşteţi fabula: »o broască mică cât un ou«.... grijiţi să nu ajungeţi la soartea broaştei prin intoleranţa şi atacurile îndreptate în contra acelor mireni, cari sânt dornici de luptă. E viu şi mare dorul în mulţi mireni de a lupta pentru autonomia bisericei noastre unite. Nu ne bruscaţi, ci insuiţi-vă într’acolo, ca să putem intra şi noi în luptă. Ear’ ce priveşte reîntoarcerea noastră în sinul bisericei mame în caşul contopirei noastre în autonomia catolică maghiară, fiţi siguri că nu venerabilul erou Axente şi cu tinărul soldat singuri am fi conduşi de această idee, ci majoritatea poporului român unit. Sentimentul de conservare naţională şi sentimentul religios este mai viu în acest popor decât sentimentul confesional. El nu va fi în caşul extrem atât de indiferent, — ca să nu folosesc vorba predilectă a dv. »laș«,— încât să se lase înhămat la carul triumfal al autonomiei catolice maghiare, ci va realiza clausula actului de uniune, va privi de neesistent contractul nimicit din chiar partea acelei confesiuni cu care a fost încheiat. Este un adevăr incontestabil sociologic, că idei ce zac în spiritul timpului inspiră în mod spontan cu mai ântâiu câţiva indivizi, car’ apoi marile masse ale unui popor. Spontan, fără de a şti unul despre altul am păşit veteranul Axente şi eu în public; sânt însă mulţi — poate mai chemaţi decât mine, — cari au salutat ca ideea lor, ideea lansată prin noi doi. Şi dacă nu s’au pronunţat încă.... se vor pronunţa la timpul seu. Ideea nu o veţi nimici-o prin nici un fel de machinaţiuni. Ea este puternică, firească, măreaţă şi îşi va urma avântul vulturesc în butul celor mici la suflet, mari la patimi. Căci ea îşi are rădăcina în instinctul de rassă al poporului român şi în adevărul istoric, care din actul de uniune ne reoglindează spiritul străbunilor noştri, conduşi de acelaşi instinct de conservare naţională. Oricât aţi nega-o, rămâne un adevăr istoric, că toate luptele religionare ale omonirei dela Budha, Zoroaster, Moise, Christos şi Mahomed, până la schizmă, reformaţiune, uniunea noastră şi ameninţătoarea contopire a noastră în autonomia catolică, toate, dar toate au avut un fond politic şi social. Cetiţi cu atenţiune istoria uniunei noastre şi veţi afla că am dreptate. Deja actul în sine este cel mai puternic argument pentru afirmaţiunea mea. Dar, dacă o să vă convingeţi că este aşa, atunci lăsaţi deoparte falsificarea istoriei noastre bisericeşti, singura basă, care vă face posibilă lupta în contra acelor mireni, cari ţin neclintit la condiţiunile stipulate prin străbunii conduşi de consideraţii politice. Dacă însă urmând vechiul dv. obicei v aţi desconsidera cuvintele unui mirean dornic de a-şi pune puterile în serviciul luptei pentru neatîrnarea bisericei sale ameninţate din motive politice prin duşmani politici, şi aţi continua schimonosirea şi retăcerea adevărului istoric, atunci cu atât mai siguri puteţi să fiţi, că o să terminaţi cu dezastru, căci în veci adevărate rămân cuvintele pontificelui Leo XIII.: »Emitendum magnopere, ut omnia ementita et falsa, adeundis rerum fortibus, refutentur; et illud in primis scribentium obsersetur animo, primam esse historiae legem, ne quid falsi dicere audeat; delude ne quid veri non audeat, Arcadie, înţelegem pe Arcadie bucovineanul, Metropolitul din Cernăuţi. Imposanta adunare a preoţilor români, ţinută Luni la Cernăuţi, a trimis o delegaţie la curtea metropolitană ca să comunice fără amînare şefului bisericei condusele luate. Despre întrevederea deputaţiunei cu şeful bisericei orientale bucovinene, »Patria« scrie următoarele: »Deputăţia a petrecut în reşedinţa episcopală aproape 20 de minute. Vorbitorul ei a fost dl prof. Eus. Popovici. Metropolitul a răspuns evasiv, rămânând în cunoscutele făgaşe despre obiectivitatea şi dreptatea sa (!). Clerul sosit spre a atrage încă odată atenţiunea capului bisericei asupra nesuferitei situaţiuni, în care e adusă biserica, n’a auzit nici un cuvent, care ar fi putut indica întoarcerea spre bine. Numai frase soci au răsunat acolo, unde trebuia să cadă cuvinte din cari licăreşte iubirea pentru turma prigonită. Rece şi în tăcere s’a depărtat deputăţia. Nici uu »să trăească« n a eşit din pieptul îngrijit al păstorilor noştri sufleteşti«. Va să zică Arcadie a rămas tot cel vechiu, surd şi rece la glasul turmei sale!