Tribuna, iulie 1901 (Anul 18, nr. 122-142)

1901-07-31 / nr. 142

Anul XVIII Sibiisi, Marţi 31 Iulie (13 August) 1901 Nr. 142 TOWh­firfttt'N­MIim aawMMiawMiBa ABONAMENTELE Pentru Sibiiu 1 lună 1 cor. 70 bani, */, an 5 cor., */, an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casâ cu 30 bani pe luni mai mult Pentru monarchie : 1 lună 2 cor, 40 bani, '/, an 7 cor., *­■, an 14 cor., 1 an 28 cor Pentru Rom&uni şi străinătate: '/, an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai pl&tindu-se înainte. INSERŢIUNILE În şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a treia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcei Nr. 15. Se iirenomflit la poate și librării. Epistole ach­nvoate se reftui. — Manuscripte nu se înapoiase. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« La Abonament lunar pentru August st. vechi« invită Administraţia ziarului „TRIBUNA" Voci oportuniste. Se găsesc la noi oameni, deşi fără nici o greutate politică şi fără nici o activă, cari în conversaţiuni private şi pe la mese cu păhare se insuesc a ar­gumenta, că aliarea naţionalităţilor in­trate în parlament, cu vre­un partid politic maghiar, ar aduce mai multe roade politicei de naţionalitate, decât pasivitatea, şi că o transacţiune cu Un­gurii pe basa îngăduielilor, mai mult ne ar folosi decât ţinuta noastră rigidă şi in­transigentă de până acum. Cu alte cu­vinte, dacă intrarea în parlament ca partid deosebit, cu program naţionalist este imposibilă, sâ ne afiăm d­­e, cu partidul poporal, primind în afară de chestiunea strict naţională, programul acestuia. Ori din ce parte s’ar auzi astfel de idei, ele sunt absurde şi lipsite şi de cel mai elementar reson politic, înainte de toate o politică oportu­nistă , sub demnitatea noastră naţio­nală şi resultate reale nu poate ave pentru noi. Pretensiunile noastre sunt atât de puţine, atât de juste şi necondi­ţionate pentru vieaţa noastră naţională, încât nu pot fi puse la târguială. De­spre aceasta trebue să fie convins­ ori­ce Român cu mintea la loc. Dacă însă totuşi se găsesc la noi oameni »culţi«, cari susţin posibilitatea unei transacţiuni cu vre-un partid poli­tic maghiar, causa nu poate fi alta, de­cât o completă ne­orientare în chestiu­­nile politice. Nici­odată o causă mare, o chestiune de vieaţă a unei naţiuni n a fost dejosită la tîrguieli oportuniste, fără ca să fie periclitată. Cu atât mai puţin chestiunea naţională română nu poate şi nu-­i permis să fie coborîtă de pe înal­tul ei piedestal, fiind ea o chestiune de vieaţă, care nu sufere nici o alter­nativă. Chiar dacă am admite pe un mo­ment discuţia în această privinţă, cine are cât de cât ceva cunoştinţă despre or­­ganisarea şi ţinta partidelor politice ma­ghiare, nu poate găsi nici o cale, pe care am pută merge împreună, nici o direcţiune, pe care am pută-o urma în comun şi un principiu, pe basa căruia am pută sta în acelaşi club. Toate par­tidele maghiare fără deosebire, au ca alfa şi omega în programul lor ideea de stat unitar naţional maghiar, o idee, care eschide până şi posibilitatea unei apropieri între ele şi naţionalităţi. Nimenea dintre Români, Sârbi, Slovaci, Saşi, Nemţi, nu pot accepta acest punct din programul partidelor maghiare, fără-ca să-­şi denege naţionalitatea lor proprie, fără-ca să piară cu desăvîrşire ca individ etnic. Par­ că noi, acceptând programul economic d­­e­ al vre­unui partid ma­ghiar şi în ce priveşte chestiunea naţio­nală să ne păstrăm mână liberă, asta nu însemnează nimic. Şi anume nu însem­nează nimic, pentru-că noi între astfel de împrejurări am forma o gardă de ajutor a câtărui partid maghiar, fără-ca acesta să sprijinească lupta noastră,­­ când e vorba de pretensiunile şi apăra- I rea drepturilor noastre naţionale, în punctul acesta totdeauna am avă în faţă toate partidele maghiare. Căci în pri­vinţa şovinismului nici un partid dietal maghiar nu se lasă întrecut de celalalt. Deopotrivă ne sunt duşmani Unroniştii, ca şi cei din partidul poporal, ca şi cei din partidul lui Kossuth Ferencz şi a lui Coloman Széli. Abstrăgând insă deja toate acestea, nu se găseşte partid politic maghiar, care se aibă caragiul a se alia cu na­ţionalităţile în scopul unei lupte par­lamentare contra sistemului actual, ori­­­­cât de mult ar recunoaşte corupţiunea­­ şi insuportabilitatea acestuia.­­ Zilnic ne dă presa maghiară cele­­ mai elocvente dovezi despre aceasta. E­­ destul să vorbească un membru al unui partid politic maghiar, cu vre-un băr­bat conducător de al naţionalităţilor, şi să admită din o sută de espuneri una ca adevărată, pentru-ca să-’i sară în cap întreagă ceata lui Israil — Gherberosul şovinismului maghiar, ’şi­’l şi acasă de gravă crimă, că a paptat cu panslavii, daco-românii ori pangermanii! Şi ime­diat vine »acusatul« şi se spală, se rec­tifică, că el nu are nimic comun cu »na­ţionalităţile răsvrătitoare«, el e »pa­triot«, tot aşa de mare »soven« ca şi cei din tabera acusatorilor. Vedem acea­sta in unul penultim al ziarului »Alkot­mány«, care, ca muşcat de şerpe sliară şi protestează contra »acasei« ridicate de Falk Miksa în »Pester Lloyd«, că partidul poporal ar pacta cu Mudron şi cu Hurban al Slovacilor! E superfluu deci să şi discute ci-­­­neva — fis şi numai politician de cafe­nea — asupra ideii de aliare cu vre-un partid din oposiţia parlamentară ma­ghiară. Ara ospus totuşi acestea, pen­­tru-că, durere, se găsesc icî-polea surtu­­cari români, cari sufer da boala ideii re­latate mai sus, şi eventual pot duce în eroare şi poporul. Programul partidului naţional ro­mân să fie credeul politic al nostru al tuturora; mai puţin nici o iotă, mai mult, pe basa aceluia, da. Cu acest program, lărgit conform vremii şi intereselor noa­stre naţionale, vom intra, când vom in­tra, în dietă, şi nu prin tîrguieli, ci prin luptă energică, vom insul realizarea lui. FOIŢA „TRIBUNEI“. Din vieaţa Sultanului Abdul-Hamid. Originea Sultanului. — Copilăria lui. — Micul misantrop. — Neapt pentru învăţă­tură. — O presimţire. Nu e sigur şi nici nu sa va pute vre­odată constata dacă Hamid e fiiu adevărat al Sultanului Abdul-Medjid. Unii spun că tatăl seu natural ar fi un Armean, bucătar al palatului, care se bucura de liberalităţile haremului. Alţii spun că ar fi fiiul lui Garabet-efendi- Balian, arhitect al palatului Ceragan, care şi el se bucura de liberalităţile ha­remului. Ori-şi-cum însă, e sigur că mama sa era o Armeană turcită. Nimic nu ureşte atâta Sultanul, decât această alusie asupra originei sale şi a urmărit totdeauna fără milă pe ori-cine a în­drăznit să facă asemenea alusiuni. Anul trecut chiar, 14 elevi din şcoala militară cari compuseseră un cântec in care se repeta numela Bedros (Petru, pe arme­­neşte) prin care nume se făcea alusie la Sultan, au fost arestaţi şi esilaţi, dar­ într’unul din acele esiluri unde nici fa­miliile nenorociţilor elevi nu mai ştiu ceva de ei. Mama sa e murit de oftică în 1849, adecă 7 ani după naşterea lui Hamid. De aceeaşi boală muri în 1861 şi tatăl seu (oficial) Sultanul Abdul-Medjid. După moartea mamii sale, prinţul a fost încredinţat îngrijirilor cadînei Nasvi­-Misal, o sclavă bătrână a hare­mului, care după moartea acesteia, a patra soţie a lui Abdul-Medjid, Perasti- Hanum, neavând copii, a fost însărci­nată a servi drept mamă adoptivă pen­tru fiiul al doilea al Sultanului (primul născut e Murad). Perasti-Hanum trăeşte încă şi poartă titlul de Valide-Sultana (împărăteasa mamă). Ea , care până în ziua de astăzi îngrijeşte cu credinţă de Sultan. * • Copilăria lui, Abdul-Hamid ’şi-a pe­trecut-o, ca şi ceialalţi fraţi ai sei, în harem, între sclave, eunuci şi dădace. Bolnăvicios, tăcut, plâcându-ş i singură­tatea, se isola de fraţii şi surorile sale, din causa caracterului, înclinărilor şi obiceiurilor sale. Era un copil galbin, posomorit, vorbind foarte rar, plin de viclenie şi bănuitor. Micul misantrop evita contactul fraţilor sei şi nici­odată nu lua parte la vorba şi jocurile lor. Retras de obiceiu într’un colţ întunecos, îi privia cum rid şi se joacă, cu nişte ochi nespus de posomoriţi, când teama sau viclenia nu ie dădea o lucire urîtă fugitivă. într’o zi, doi din fraţii sei mai mici, Resad şi Chemaledin, osteniţi de aler­gătură prin grădină cu sora sa Senie, intrând în palat, au adormit pe un divan. Hamid, încredinţându-se că dorm, se apropie de ei şi le fură micile bijuterii ce aveau asupra lor şi ferindu se să nu-­l vază cineva, le ascunse. • • • De copil, Abdul-Hamid simţea mare respingere pentru învăţătură. Pedagogii şi profesorii sei erau desnădăjduiţi de el. Şi e lucru ştiut că Abdul-Hamid a rămas incult, necunoscând bine nici chiar propria sa limbă. Tatăl seu Abdul-Med­jid vorbiţi totdeauna cu desnădejde de el. Când vre­un curtezan îi reproşa cu sfială că se arată rece cătră Hamid, pe când îşi iubia pe ceialalţi copii: — ’Mi-am perdut răbdarea cu acest copil, zicea Sultanul; e intrigant, are să devie om rău. Se spune că în momentul naşterii lui Hamid, Sultanul Abdul-Medjid se afla în baie când ’i­ s’a anunţat fericitul eveniment. Sultanul fiind desbrăcat ca-­n baie nu avea asupra-’şi nici o monedă sau bijuterie ca s’o dea bacşiş celui­­ce ’i-a adus vestea. Acest lucru a făcut mare impresie asupra Sultanului, care, superstiţios ca toţi orientalii, presimţi mari nenorociri pentru Turcia din na­şterea lui Hamid. Ca prinţ. Singura sa prietenie. — Fanatismul seu pentru mistere şi vrăji. — Profeţia lui Abdurahman. — Vrăjite contra lui Murad. — Avariţia sa. — Amoru­rile sale. Anii de tinereţe ai tuturor prinţilor se petrec în ocupaţiuni nobile şi aven­turi romantice. Dar* Abdul-Hamid ’şi-a petrecut anii până la urcarea sa pe tron numai în societatea unei bătrâne, Sul­­tana-Valide a lui Abdul-Aziz, o babă superstiţioasă şi intrigantă, care singură s’a bucurat vre­odată de simpatia sa. Bătrâna şi tinărul se înţelegeau perfect, căci aveau acelaşi caracter, ambiţios şi intrigant, aceeaşi respingere pentru cre­ştini şi progres, acelaşi fanatism pentru superstiţii. Bătrâna Valide Sultană, în lungile serate ce prinţul petrecea la dînsa, în­­cunjurată de vrăjitori şi ghicitori, îl iniţia în tainele vrăjitoriei şi astrologiei Lui Hamid îi plăcea cu atât mai mult societatea vrăjitorilor, astrologilor şi ne­­oromanţilor, cu cât aceştia îi profetisau ur­carea în curând pe tron şi o domnie lungă. Şi lucru ciudat, cu timpul, profeţiile se împlineau una câte una, care moartea părea a voi să întărească superstiția in acel suflet chinuit.* * • Abdurahman-Esvns, un pustnic bă­trân pe atunci, care a trăit până acuma de curând, a spus într’o zi lui Hamid: —­ O! principe, m­alah (dac’o vrea D-zeu) ai să devii în curând Sultan[! Hamid observă ghicitorului că, de vreme­ ce unchiul seu Abdul-Azis era încă în toată vigoarea, dare fratele seu Murad era succesorul legitim al tronu­lui, nu era posibil să­­i­ se adverească profeţia. Dar bătrânul pustnic stărui, afirmând că o presimţire îi inspira o convingere absolută în părerea sa. In adevăr, după un an de zile, Abdul-Aziz moare tăindu ’şi vinele cu foarfeciie, Murad e pus sub interdicţie, car’ Hamid se urcă pe tron. Atunci el nu uită pe pustnic, ci­’l chiema imediat la Constan­­tinopol, unde deveni atotputernic, privit fiind ca un sfânt* * 0 Vrăjite, cari la început erau pen­tru dînsul o simplă distracţie, deveniră mai târziu o adevărată religiune, la care recurgea din convingere spre a isbuti în scopurile sale întunecoase. Astfel după căderea lui Aziz, recurse la far­mece spre a răsturna pe nefericitul Murad. Comandă unui vrăjitor să-­i facă o păpuşe de ceară reprasentând pe fra­tele seu Murad) apoi luând singur în persoană păpuşa, se închise cu ea într'o cameră, unde după*ce îndeplini toate formalităţile de vrăji ce învăţase, înfipse in păpuşe un anumit număr de ace; apoi o remise vrăjitorului spre a o pune în­tr’o suterană înStambul, într’un loc nesă­nătos, care se pare că după credinţa vrăji­torilor ar avă proprietăţi rele. Şi acolo, în întunerec, vrăjitorul, şezând pe Coran, pronunţa psalmodii sinistre, invocând spiritele rele şi lovind cu o ramură de măceş şi ghimpi capul de ceară al lui­­ Murad, spre a grăbi căderea suveranului­­ de abia urcat pe tron prin precipitarea­­ boalei sale cerebrale. ! ! Afară de aceasta, mai recurse după câteva zile şi la alt mijloc de vrajă. Co­mandă unui croitor armean, anume Cium­­i­buşian, o haină căreia„ nişte vrăjitori , chemaţi de el ’i-au dat în faţa sa pro-­­­prietăţi rău­făcătoare; apoi bunul frate oferi haina vrăjită Sultanului Murad.­­ De abia trecuse o lună şi soartea paru a favorisa aceste mijloace vrăjitoreşti,­­ căci nefericitul Murad înebunind, era depus şi întemniţat. a * . Avariţia prinţului Abdul-Hamid era­­ una din trăsurile sale caracteristice, ma­nifestată încă din mica sa copilărie. Foarte regulat în cheltuelile sale, fără a fi vre­odată dator, ca mai toţi ceia­­­­lalţi prinţi, ţinându-­şi singur registrele­­ şi socotelile, examina cu minuţiositate tot ceea­ ce privea administraţia averii sale, ale căror producte se vindeau în­­ piaţa Constantinopolei. Această avariţie a prinţului s’a de­­­­voltat şi mai mult cu timpul, căci azi,­­­ou toate liberalităţile-­i aparente ce e I capabil să facă când e vorba de sigu- I ranţa sa personală, Abdul-Hamid e ca­ I lie de­spăriat. (Va urma). Sibiiu, 10 Aug. 1901. II Meeting­ul „O ml­adinei“ ser-­­ beşti. Am amintit în unul din nu-­j merii trecuţi, că ţinerea meetingului convocat de studenţii universitari şerbi­­ de la universitatea din Viena fără nici un motiv a fost oprit de fiscigăbireul din Szent-Tamás. în urma acestei volnice oprelişti, universitarii şerbi au decis convocarea unui meeting in­ternaţional studenţesc in afară de teritorul Ungariei, la Viena, ori în vre-un oraş din Elveţia. Nici de recurs nu s’au folosit contra nouei insulte la adresa libertăţii de întru­nire a cetăţenilor liberi şi pacinici, bine ştiind, că de jos până sus vocea stri­gătoare de dreptate a naţionalităţilor­­ nemaghiare nu este ascultată. Cu ocasiunea noului meeting in­ternaţional studenţesc, la ordinea zilei se va pune desbaterea tuturor grava­­minelor naţionale şi planul de organi­­zare pentru înjghebarea unei lupte co­mune a întregei tinerimi nema­ghiare din Ungaria. Va fi timbrată deci în faţa Eu­ropei întregi purtarea volnică a Ungu­­rurilor faţă de naţionalităţi şi se va do­vedi prin caşuri concrete, falsitatea­­ mult trimbiţatului liberalism maghiar, care sugrumă până şi dreptul de în- I trunire al cetăţenilor cari nu aparţin rassei maghiare şi nu voe sa se accep-­­ teze principiile şovinismului maghiar,­­ Monarchia noastră și Italia. In timpul din urmă o colisiune de in­terese s’a ivit intre monarchia noastră în Italia, referitoare la Albania. Acea­stă colisiune a dat însă la trimiterea a două vase de răsboiu în apele Albaniei din partea Austriei. Se părea, că în urma acestei demonstraţiuni o oare­care schimbare se va întâmpla în politica celor două stata aliate. Foile oficioase italiene însă taxează de scornitură ori-şi-ce veste de politică agresivă a Italiei în Albania.­­ Guvernul italian numai interesele şi in­fluenţa de până acuma voeşte să ’şi­ le păstreze, ceea-ce nu însemnează tendenţă­­ de cucerire. —­ Numai linişte poate pro-­­ duce în cercurile politice menţinerea ami-­­ ci­ţi­ei între Austria şi Italia, mai ales­­ acum când Rusia face cele mai extinse­­ preparative pentru aducerea la debacle a chestiunii orientale. REFORMA SCAUNELOR ORFANALE. Ministerul de interne, după sistarea mani-­­­pulărilor financiare din partea scaunelor orfanale, urmărește reformarea mai departe a acestora O circulară a adresat deci cătră toate oficiile orfanale comitatense, In care cere modelele de blanchete folosite la di­feritele cause, ca astfel să se poată face o simplificare unitară in procedura tutu­­ror scaunelor orfanale din seară. Electorale. Nu noi, cam­ departe ne ţinem de ori-ce mişcare electorală, c­­e patrioţii, se plâng, cbiară cobitor, că legile se calcă în picioare, forţa e pusă la aplicare, demoralisarea şi tânguielile au ajuns până la disgust in ţeara în­treagă din incidentul porteşirilor. Lui »Egyetértés« îi este frică, că Széll Kál­mán va surprinde ţeara, dizolvând pe neaşteptate parlamentul şi punând la cale nouele alegeri. O deduce aceasta din faptul, că o ne mai pomenită agi­taţie de porteşire s’a încins în toată ţeara din partea chiar a organelor oficioase, in favorul candidaţilor agreaţi de gu­vern. Dar’ cât priveşte pe alegători, aceştia nu aşteaptă, ca în trecut, ci pre­­tind cumpărarea voturilor, provocându-se la lege, care le asigură »speae de drum, mâncare şi beutură«. Astfel banii vor avă primul loc în »lupta constituţională« de la toamnă. Şi Széll Kálmán tace. Nu aude, nu vede nimic. E politicos omul. Nu face ca Bănffy, să ştie toată lumea. Pe ascuns încă se poate comite abus de lege, deci la ce se pună la cale »capaci­­tările oficioase« pe faţă, când şi în secret o poate face. Alegerile viitoare vor fi tot ungureşti. Cehii şi Francezii. Nu de mult, cu ocasiunea serbărilor aranjate de „socoliştii”­ din Praga, oaspeţilor francezi li s’au făcut cele mai gran­dioase ovaţiuni de simpatie. A fost un eveniment însemnat acesta, mai ales într’un timp, când atacurile din partea Franciei contra Austriei luaseră nişte proporţiuni neobicinuite şi un ton nu prea convenţional. Francezii, cari în Cehi văd elementul cel mai potrivit pentru a-­l folosi contra Austriei, s’au presentat demonstrativ la serburile acestora, creând cele mai cordiale sim­patii îitre cele două naţiuni. Drept revanşare pentru splendida primire de la Praga, comitetul aranja­tor al serbarii ce se va ţine în Benán­kon în memoria lui Victor Hugo,­a adresat fostului primar al oraşului Praga, lui Podlipny, o prea căldu­roasă invitare, care se sfirşeşte cu cuvintele: „Asigurăm pe amicii noştri Cehi, că vor avea parte de o însufleţită primire la noi“. Programul agrar şi presa maghiară. In epistola sa de program adre­sată către alegătorii din Göncz, contele Károlyi Sándor a desfăşurat progra­mul partidului agrar, care are să se al­cătuiască din toţi aderenţii principiilor agrare fără deosebire de partid. în acest program îndeosebi este accen­tuată, pe lângă protecţionismul produc­telor interne, scutirea de dare a mini­mului de esistenţă, sprijinirea agricul­torilor şi esterminarea deşertului şi ne­goţului necinstit, a uşurei şi a înşelă­toriei. Acest program a produs o adevă­rată furtună în presa jidano-maghiară. De la apariţia acestei epistole-program, nu este zi, în care contele Károlyi să nu fie atacat şi timbrat de reacţionar, de ultramontan, de conservator sarbed, şi să nu fie provocat direct din partea unor ziare să părăsească partidul libe­ral, care nu are lipsă de reacţionari. Mai curios este, că vocea foilor evreeşti a produs răsunet şi în cercu­­rile guvernamentale. Semioficiosul »Ma­gyar Nemzet«, în numărul seu mai din urmă desavuează formal şi categoric pe contele Károlyi Sándor, într’un ton, ca­ şi-când la espresa comandă a prim-ministrului Széli ar apostrofa pe contele Károlyi, ziarul »Ma­gyar Nemzet« spune între altele, că deja dela prima accentuare a programului agrar, el a condamnat ori-ce inştiinţă

Next