Tribuna, iulie 1902 (Anul 19, nr. 119-139)

1902-07-23 / nr. 133

Sibiiu Marţi 23 Iulie (5 August) 1902 Nr. 133 Anul XIX. ■nrar—------­ABONAMENTELE Pentru Sibliu i luni 1 cor. 70 b* *nl, ■/, an 5 cor., */, an 10 cor., 1 an 20 cor Pentru ducerea la casă cu 10 bani pa luna mai mult. Pentru snonarelele : 1 lună 2 oor. 10 bani, */» an 7 cor., 'j, an 14 oor., 1 an 20 oor Pentru Uuinfinia­ţi •Irtlatiati: i/ţ kn io franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai p’&tindu-ae înainte. INSERŢIUNILE Oa fir garmoad prima­ dată 14 bani, a doua­ oarâ 12 bani a trala-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcei Nr. 16. ISe preDBiniri la poate ţii librarii. In Ro­minis abonamentele se fac la Agenţia de Public­itate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefrancate se refuză. — Manuscripte nu se luapoiază. Numeri singuratici A 10 bani si vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei., societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie«. Iancu şi Kossuth, , Mare minune şi mare obrăznicie!­­ Un Român, membru al unei congregaţii a cutezat să pună alăturea de Kossuth pe Iancu şi ie conatate, că nu e drep-­­ tate ceea­ ce fac Maghiarii, voind a ri­dica lui Kossuth o statue, pe când de altă parte împedecă pe Români­a ri­dica pe banii lor proprii lui Iancu, la mormint, o cruce. Da! Aceaata a’a întâmplat în Un­garia ! In felul aceata apriu foile maghiare din Arad, căci oaaul a’a petrecut in adu­narea comitatenaă eatraordinară a co­mitatului Arad, ţinută In 1 Aug. 6. Românul, care a constatat şi apua adevărurile apeate, este vrednicul luptă­tor naţional, adv. Dr. Ster. C. Pop, căruia Românii de pretutindenea de nou îi da­­toreau mulţumită pentru demna apărare a memoriei lui Iancu şi înfierarea vol­­niciei maghiare faţă de monumentul pro­iectat la mormântul din Ţebea. Durere, că de altă-dată au luat parte puţini Români la adunare şi şi aceştia au manifestat puţin interes faţă de cheaţie, aşa că dl Dr. St. C. Pop a rămas aproape singur pe terenul de luptă, pe care vn le a’a susţinut cu bărbăţie şi demnitate. Dar’ totul n'a foat singur! S’a aflat o infectă »coadă la topor« cunoscutul »Sever al taichii«, dl pretor Sever Boc­­şanu, care fără ruşine, cu scop de a linge tălpile mai marilor aei, nu s’a genat să susţină neadevărul, că Românii sânt de vină pentru-că nu să ridică monu­ment lui Iancu. Un Maghiar cinstit nu ar afirma-o aceasta, un perciunat d. e. sau un lin­gău, un renegat — da! Pentru însemnătatea luptei, ce s’a dat Vineri în Arad, dăm la acest loc raportul special, ce ni­ s’a trimis: Iancu şi Jiomith în congregaţia Aradului. — 2 August 1902. Ieri, în 1 August s’a ţinut congre­gaţia extraordinară a comitatului Arad, la care au asistat puţini membri străini, dar’ şi mai puţini români. Cu toate acestea adunarea aceasta a fost una dintre cele mai agitate. La ordinea zilei s’a pus Intre altele refcrip­­tul municipiului Arad pentru ridicarea monumentului lui Kossuth. Era imposibil, ca Românii să nu -şi ridice glasul lor mai ales acum, când din toate părţile se îndreptează insulte şi invective împotriva Românilor şi a onoare­­lor naţionale. Nu de mult cu justă mâhnire şi in­dignare au înregistrat toate jurnalele noastre infamele injurii publicate în »Független Magyarország«, prin cari s’a insultat în mod imbecil cel mai ado­rat erou al neamului nostru, Avram Iancu. Figura măreaţă a lui Iancu, idea­lismul lui curat, însufleţirea pentru oau- i ■ele poporului seu, au făcut, ca Românii (unii dintre ei) din comitatul Aradului ■ă­’şi facă datoria şi astfel putem zice, că 1 August a fost o zi, în care s’a pur­tat una dintre cele mai frumoase lupte naţionale româneşti. Monument lui Kossuth. Oraşul liber regesc Arad a recer­­cat comitatul Arad a intreveni la par­lament pentru a grăbi ridicarea unui monument lui Kossuth Lajos. Comisiu­­nea permanentă a făcut propunere în acest înţeles. Atunci se ridică dl Dr. Ştefan C. Pop şi într’o vorbire clasică, plină de entusiasm şi însufleţit de memoria ma­relui nostru erou Iancu a cerut, ca peste propunere să se treacă la ordinea zilei, basându-se pe faptul, că guvernul îm­­pedecă ridicarea şi pe banii noştri a unui monument lui Iancu. 9 Discursul lui Jir. St. C. Pop. Din remarcabila vorbire a dlui Dr. Stefan C. Pop ,mi-am putut însemna cam următoarele: »Dreptul roman — a­zii dl Pop — se basează pe trei principii cardinale: honeste vivere, neminem laedere, suum puique tribuere. Aceste trei principii frumoase au trecut în legislaţiunile tu­turor popoarelor civilisate şi servesc ca basă de drept şi morală în vieaţa pu­blică şi privată. Excepţiune însă faceţi numai d-voastră. Maghiarii, cari, deşi vă arătaţi, că profesaţi aceleaşi principii, pe cele două din urmă nu le-aţi respectat nici­odată. »Cereţi, ca memoria lui Kossuth La­jos să fie eternisată — aere perennius — prin monument şi tot atunci strigaţi în lumea largă, că nouă Românilor nu ne este permis a ridica o cruciuliţă acelui mare şi neasămănat erou, care a luptat pentru tron şi patrie şi pentru poporul ■eu apăsat. »Noi ştim se apreciem sentimentele d-voastre pentru acei bărbaţi, a căror memorie vă este scumpă, cerem însă pe basa principiului quod um­ iustum, al­iem­ atquum ca şi d-voastră să respec­taţi sentimentele noastre de pietate faţă de acei bărbaţi, cari mărire au adus nea­mului românesc. D-voastră însă nu ne lăsaţi să ne îndeplinim datorinţele faţă de eroii noştri, ci banii adunaţi cu oru­»ceva« e prea puţin pentru a putea alcătui din el elemente sigure despre înm­urirea Blajului asupra lui Eminescu sau despre impresia pe care a lăsat-o Eminescu tinerimei din acel timp. In speranţa, că viitorul va desco­peri mai multe asupra acestei chestiuni mă mărginesc a comunica cetitorilor »Tribunei«, ceea­ ce ştiam eu despre »Eminescu la Blaj«B­oerul, din sudoarea poporului român, ’i-a fi confiscat. »Noi Românii nu putem adera la ridicarea unui monument pentru Kos ■uth din vistieria statului, până când nouă și din proprii bani ni­ se interzice a ridica monument lui Avram Iancu. »Dar’ o împrejurare dureroasă ne îndeamnă şi mai tare a persista pe lângă hotărîrea noastră. înainte de aceasta cu câteva zile »Független Magyaror­szág«, autorisata partidului kossuthist, a numit pe eroul naţiunii române »ban­dit ordinar«. Nu este Român, pe care să nu-­l cuprindă ură şi dispreţ faţă de aceste invective ticăloase. »Ne-a vătămat in cele mai gingaşe şi sfinte sentimente organul acelei par­tide, care urmează ridicarea monumen­tului, fără de a fi desaprobat de cătră d voastră, ori luat la răspundere din partea procurorului, şi pentru aceea Ro­mân cinstit nici­când nu va pute adera la propunerea d-voastră. »Avram Iancu îşi doarme somnul vecinic aci, la marginea comitatului no­stru şi nu se poate odihni de insultele procurorului şi ale jurnalisticei d-voa­stre. »Dacă voiţi să faceţi un început de loialitate şi voiţi să vă arătaţi drepţi şi juşti, primiţi propunerea mea, ce o fac în numele tuturor Românilor, ca con­­gregaţiunea noastră să facă propunere înaltului guvern, ca fără de amînare să ridice opreliştea pusă pe fondul lui Iancu şi se­’l predee destinaţiunii sale; atunci şi noi vom uita Injuriile ce ni­ s’au adus, şi vă vom considera ca pe unii, cari ştiţi respecta şi drepturile altora«. Cam acestea au luat cuvintele ro­stita de dl Dr. Isttfab C. Pop. Tonul puternic şi convingător, resonarea sănă­toasă, atingerea coardelor celor mai sen­sibile ale inimii româneşti au făcut, ca Românii presenţi la adunare să-l as­culte cu o evlavie sfântă, dar’ cu atât mai impacienţi au fost membrii străini, cari prin desele întreruperi, prin repe­­ţitul »elall!« voiau să strice efectul vor­birii dlui Dr. St. C. Pop. Spre lauda dineului, fie zis, şi-a ştiut păstra cum patul şi sfinţenia causei, pe care o re­presenta, nu­­ a mişcat de la postul da­toriei sale de a apera memoria lui Iancu şi prin aceasta vaza întregului popor românesc. Coadă la topor. Credeam că nu se va afla Ro­mân, care să nu aproabe şi felicite pe dl Dr. Pop pentru aceste cuvinte, emanate din simţul de datorie. Durere însă, un pretor »romăn«, Se­ver Bocşan, care încă tot are preten­ţia să fie considerat de Român, a făcut nişte încercări de a desavua pa dl Dr. FOIŢA „TRIBUNEI“. Adaos la „Eminescu ţi Blajul“. Am urmărit tot ce s’a scris la noi despre acest subiect, dar­ am urmărit cu un viu interes cercetările foarte con -­ştienţioase ale amicului meu Dr. Elie Dăian. Acest interes se esplică prin faptul, că am studiat şi eu atât gimnas ■iul, cât şi teologia la Blaj, şi deci aş fi mândru, dacă s’ar dovedi şi constata în mod ireposabil, că Eminescu a primit raze din luminile Blajului şi dragoste de neam dela naţionaliştii profesori din acel timp. Resultatul cercetărilor amicu­lui Dăian nu e tocmai favorabil şi com­binaţiile ce le face, ori­cât par de logice, nu resolvă chestia decât într’un sing­ur punct, că adecă, Eminescu a fost în Blaj, dar’ cât timp şi în ce calitate şi mai ales cum a fost primit de tinerimea stu­dioasă şi ce impresie a făcut el asupra colegilor sei, acestea toate încă rămân nelămurite. Faptul, că Eminescu a petrecut câtva timp la Blaj, ni­ l v a spui de mult­ul Iosif Vulcan din incidentul morţii lui Eminescu. Eu ştiam ceva mai mult decât atât, dar’ tot ’mi­ se părea că acest­a Eram în clasa a VIII a gimnaziu­lui din Blaj în a. 1887. Aveam profe­sor de limba şi literatura română pe actualul profesor Silvestru Nestor, pen­tru care aveam toţi o dragoste neţăr­murită. Purtarea blândă şi prevenitoare, observaţiile fine şi juste, pe cari ni­ le făcea la opasii potrivite, dar, mai ales vorbirea dulce şi plină de comparaţii şi espresii nimerite pentru a caraeterisa operele scriitorilor români, ne făcea pe toţi să sorbim in cea mai desăvîrşită tăcere lecţiile de Istoria literaturii ro­mâne. Pe atunci poesiile lui Eminescu erau în mare onoare în liceul din Blaj. Satirele, Epigonii, Doina, Olessa le ştiam toţi, pe de ton. Era de ajuns să înceapă unul dintr’o bancă un vers din Eminescu şi numai­decât toţi conti­­nuam sau corectam pe cei­ ce greşeau. La şedinţele literare ale societăţii noa­stre de lectură, declamaţiile consistau , mai numai din poesiile lui Eminescu. Mulţi ne procurasem volumul de poetii al lui Eminescu şi purtându-­l cu noi, îl cetiam între ore şi une­ori chiar în ora de 1. maghiară pe care n’o înţe­legeam sau în ora de 1. greacă, pe care n’o prea învăţam. Câţiva dintre noi faceau versuri, imitând stilul şi espresiile eminesciane. De unul, de Septimiu Sever Dariu, — azi redactor la »Voinţa Naţională» în Bucureşti, — imi aduc bine aminte, căci profesorul, care presida şedinţele noastre, îl lăuda pentru versurile şi so­netele lui . Prin postul Paştilor, pro­fesorul nostru de literatură română ne vorbi o oră întreagă numai despre Eminescu. Intre altele aminti că ni­ se pare, că Eminescu a învăţat câtva timp şi un Blaj. Nouă atât ne a lipsit, ca imediat după oră, să începem a vorbi despre Eminescu şi toţi erau foarte mul­ţumiţi, că a şezut şi Eminescu pe băn­cile, pe care am şezut şi noi şi cari fie zis în treacăt, erau foarte vechi şi tăiate pe toate părţile. Luăm în pripă hotărîrea ca să căutăm prin foaia societăţii noa­stre şi prin archiva bibliotecei, poesii de-ale lui Eminescu, încă ne­publicate în volumul alcătuit de dl T. Maiorescu. Din cauză, că, după sărbătorile­­ Paştilor, începeau esamenele de matu­­­­ritate şi, fiindcă­­aveam să învăţăm pe ide rost — fără a înţelege ceva, istoria literaturii maghiare, de care ne cuprinsese groaza pe toţi, planul no­stru a căzut baltă. Toţi ne angajasem — cum fac şi azi tinerii şi nici unul nu ne luasem o anume insărcinare bine definită. Aflasem noi — până la exa­­menul de maturitate, că Eminescu a şe­zut în cuartir şi la Constantin Ianza, că dormia câte­odată în dosul mănăstirii, că petia pe Schiller pe marginea lacului (chereteului), că în sfîrşit era un stu­dent sărac fără căpătâiu, cum erau mulţi şi mai sânt şi azi pe la Blaj. Dar’ aoe­­■te erau vorbe spuse de orăşeni (Gre­cii), cari nu-’şi aduceau aminte bine anul şi luna. După esamene însă la ultima petrecere a celor reuşiţi, mai mulţi co­legi îmi legaseră mie de suflet, să caut în biblioteca studenţilor şi în registrele ■ooietăţii, după scripte de ale lui Emil I­nescu. De archiva oficială a gimnastu­lui nu era vorbă, căci noi nu ne intere­sam de notele ce a obţinut Eminescu, ci de ceea-ce a scris el în Blaj. Eram edl însărcinat cu acestea cercetări, căci locuiam în gimnasiu la 2 paşi de biblio­­teca studenţilor şi nici in vacanţe nu prea părăsiam Blajul. In vara aceea însă n’am putut face cercetări amănunţite. M’a descurajat şi faptul, că regi­strele societăţii de lectură pe 30 de ani din urmă erau în mare disordine, arun­cate prin toate dulapurile şi foarte multe arse pa la colţuri. In aceeaşi stare se aflau şi »foile literare« ale membri­lor societăţii, scrise cu mâna. Abia mai târziu, în anul, când Eminescu a murit şi când durerea perderii lui o resimţiam toţi, câţiva clerici din seminarul din Blaj am început să ne ocupăm de Emi­nescu şi de petrecerea lui în Blaj. Ami­­cul şi colegul de seminar, Aurel C. Domşa — azi şef-redactorul »Unirii«, scrisese in »Tribuna« câteva amintiri de­spre Eminescu la Blaj, car’ eu imi ma­nifestai jalea în coloanele »Familiei« din acel an, la câteva zile după moar­tea lui Eminescu şi îmi propusesem să completez tradiţiile şi amintirile publi­cate deja In »Tribuna«. Cât pe m­­i-a dat vacanţă am şi început să răstoaim toate registrele (protocoalele) societăţii de lectură a studenţilor. întru adevăr după câteva z­ie in­­tr’un protocol prăfuit, ars la un colț, am găsit un proces verbal (protocol), în care se dădea seamă de chipul cum a decurs o şedinţă literară a societăţii. în acest proces verbal era scris­­ Notarul -----------------------­ Ştefan C. Pop, insultând poporul român în mod brusc, zicând între altele că nu Maghiarii, ci Românii sânt de vină pen­tru-că nu se ridică monument lui Iancu, de­oare­ce ei au defraudat banii. ’Şi-a căpătat insă răspunsul dela dl Dr. Ioan Suciu, atămănăndu-l cu pasărea care-’şi necinsteşte cuibul. Vásárhelyi: Din partea Ungurilor s’a ridicat apoi un deputat dictat Vásárhelyi László, zi­când că regretă, că în această sală se poate asămăna un Kossuth cu Iancu, pen­tru că, vezi Doamne, Kossuth a eliberat şi pe Români din iobăgie. Răspunsul dlui Dr. St. C. Dop. La aceste cuvinte îngâmfate ale lui Vásárhelyi, care a falsificat şi mai mult falsa istorie maghiară a evenimentelor dela 1848, nu se pute ca dintre Românii presenţi să nu se ridice vre-unul, care să restabilească adevărul istoric. Dl Dr. St. C. Pop s’a ridicat îndată după Vás­árhelyi şi ’i-a ţinut şi lui şi connaţionalilor lui, cari s-au aprobat sgo­­motos, o prelegere formală din istorie, care fiind predată în limba maghiară şi mai mult a cătrănit pe cei străini. Dl Pop a zis, că pentru Români cri­ticele preocupate ale duşmanilor nu va­lorează nimic. Intre istoricii maghiari insă sfint şi oameni nepreocupaţi, car’ aceştia în unanimitate recunosc pe Ianou de un erou nobil. Chiar istoricii ma­ghiari confirmă, că Ianou numai într’o bătălie a mântuit dela peire singur 300 femei şi tot atâţia copii Maghiari, că erau fericiţi acei maghiari, cari ajungeau pe mâna lui Iancu, pentru-că el cruţa vieaţa bărbaţilor şi apăra onoarea fe­meilor. Dacă d-voastră, duşmanii noştri, con­­stataţi aceste fapte ale lui Iancu şi-­l nu­miţi erou nobil, atunci noi cu drept cu­vânt putem preamări această gigantică figură. Nu se supere dl Vásárhelyi pen­tru asemănarea făcută, pentru-că pentru noi Iancu e aceea ce pentru d-voastră este Kossuth, ba poate ne este şi mai mult şi nu vom suferi, ca să fie şi în mormântul lui batjocorit şi insultat, învingerea morală. După această vorbire de mare im­portanţă s’a încheiat discuţiunea şi s’a primit propunerea comisiunii perma­nente, contra voturilor române. De faţă au fost numai câţiva Ro­mâni. Dela ziarul naţional din Arad n’a fost nima da faţă şi în numărul de Vineri nici amintire nu se face de acea­stă luptă, atât de înălţătoare pentru Români. Ziarele maghiare din loc apreciază acest eveniment în articole de fond şi se năpustesc cu cunoscutul furor hu­­nicus asupra dlui Dr. St C. Pop, căruia­­i-ie dă sfatul necerut, ca să plece de ou vreme în România, nu cumva să fie espedat cu forţa. Noi Românii sântem mândri de în­vingerea morală, raportată în sala co­mitatului Arad şi avem firma convin­gere, că chestiunea Iancu din nou sule­­rvată nu va mai fi luată dela ordinea zilei, până când nu-’şi va avea resulta­tul dorit, adecă acela de a ’i­ se ridica eroului Iancu un monument, care să fie fala poporului, patriei şi tronului, pe cari cu abnegațiune le-a servit. Senei, Sibiu, 4 Aug. 1902. REGELE CAROL ÎN VIENA, în căletoria Sa din străinătate M. S. Regele Carol s’a oprit mai întâiu în Viena, unde ieri, în 3 l. c., a conferat timp mai lung cu contele Goluchowski, referi­tor la chestii politice, ce privesc România şi Balcanul. Visita Regelui Carol la Viena şi Ischl — după­ cum afirmă zia­rele germane — în cercurile po­litice din Germania este primită foarte simpatic. Regele Carol se află azi în Ischl, unde va rămâne trei zile. Rusificarea Finlandei con­tinuă. Până acum se promulgau legile referitoare la Finlanda prevăzuta cu sub­scrierea marelui principe al ţării şi cu a senatorilor finlandezi. Era dec­ esolusii posibilitatea ca o lege, pe care senatul nu o afla de bună, să poată avă putere de drept. Un ucaz al Ţarului dispune acum, că ori­ce lege se va promulga în numele Ţarului, aşa că senatorii finlandezi nu vor mai influinţa cu nimic în privinţa aceasta. Prin ucazul acesta s’a sistat şi vechiul obiceiu, ca legile să se facă cu­­noscute prin preoţi de pe amvon. Prin aceasta opresorii Finlandezilor au scăpat de primejdia, ca preoţii să refuze publica­rea unor legi nedrepte, cum s'a întâm­plat cu legea de recrutare. Din Bucovina. Din Cernăuţi ni se scrie, că dirigenţa partidelor ro­mâne unite s'a constituit irt şedinţa de Mercuri 30 Iulie a. c. lit următorul mod: president Eudoxiu baron Hormu­­zachi, vicepresident Dr. Ioan cav. de Vot­oinschi&secretar dl Harte Onciul.

Next