Tribuna, iulie 1902 (Anul 19, nr. 119-139)
1902-07-23 / nr. 133
Sibiiu Marţi 23 Iulie (5 August) 1902 Nr. 133 Anul XIX. ■nrar—------ABONAMENTELE Pentru Sibliu i luni 1 cor. 70 b* *nl, ■/, an 5 cor., */, an 10 cor., 1 an 20 cor Pentru ducerea la casă cu 10 bani pa luna mai mult. Pentru snonarelele : 1 lună 2 oor. 10 bani, */» an 7 cor., 'j, an 14 oor., 1 an 20 oor Pentru Uuinfiniaţi •Irtlatiati: i/ţ kn io franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai p’&tindu-ae înainte. INSERŢIUNILE Oa fir garmoad prima dată 14 bani, a doua oarâ 12 bani a trala-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcei Nr. 16. ISe preDBiniri la poate ţii librarii. In Rominis abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefrancate se refuză. — Manuscripte nu se luapoiază. Numeri singuratici A 10 bani si vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei., societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie«. Iancu şi Kossuth, , Mare minune şi mare obrăznicie! Un Român, membru al unei congregaţii a cutezat să pună alăturea de Kossuth pe Iancu şi ie conatate, că nu e drep- tate ceea ce fac Maghiarii, voind a ridica lui Kossuth o statue, pe când de altă parte împedecă pe România ridica pe banii lor proprii lui Iancu, la mormint, o cruce. Da! Aceaata a’a întâmplat în Ungaria ! In felul aceata apriu foile maghiare din Arad, căci oaaul a’a petrecut in adunarea comitatenaă eatraordinară a comitatului Arad, ţinută In 1 Aug. 6. Românul, care a constatat şi apua adevărurile apeate, este vrednicul luptător naţional, adv. Dr. Ster. C. Pop, căruia Românii de pretutindenea de nou îi datoreau mulţumită pentru demna apărare a memoriei lui Iancu şi înfierarea volniciei maghiare faţă de monumentul proiectat la mormântul din Ţebea. Durere, că de altă-dată au luat parte puţini Români la adunare şi şi aceştia au manifestat puţin interes faţă de cheaţie, aşa că dl Dr. St. C. Pop a rămas aproape singur pe terenul de luptă, pe care vn le a’a susţinut cu bărbăţie şi demnitate. Dar’ totul n'a foat singur! S’a aflat o infectă »coadă la topor« cunoscutul »Sever al taichii«, dl pretor Sever Bocşanu, care fără ruşine, cu scop de a linge tălpile mai marilor aei, nu s’a genat să susţină neadevărul, că Românii sânt de vină pentru-că nu să ridică monument lui Iancu. Un Maghiar cinstit nu ar afirma-o aceasta, un perciunat d. e. sau un lingău, un renegat — da! Pentru însemnătatea luptei, ce s’a dat Vineri în Arad, dăm la acest loc raportul special, ce ni s’a trimis: Iancu şi Jiomith în congregaţia Aradului. — 2 August 1902. Ieri, în 1 August s’a ţinut congregaţia extraordinară a comitatului Arad, la care au asistat puţini membri străini, dar’ şi mai puţini români. Cu toate acestea adunarea aceasta a fost una dintre cele mai agitate. La ordinea zilei s’a pus Intre altele refcriptul municipiului Arad pentru ridicarea monumentului lui Kossuth. Era imposibil, ca Românii să nu -şi ridice glasul lor mai ales acum, când din toate părţile se îndreptează insulte şi invective împotriva Românilor şi a onoarelor naţionale. Nu de mult cu justă mâhnire şi indignare au înregistrat toate jurnalele noastre infamele injurii publicate în »Független Magyarország«, prin cari s’a insultat în mod imbecil cel mai adorat erou al neamului nostru, Avram Iancu. Figura măreaţă a lui Iancu, idealismul lui curat, însufleţirea pentru oau- i ■ele poporului seu, au făcut, ca Românii (unii dintre ei) din comitatul Aradului ■ă’şi facă datoria şi astfel putem zice, că 1 August a fost o zi, în care s’a purtat una dintre cele mai frumoase lupte naţionale româneşti. Monument lui Kossuth. Oraşul liber regesc Arad a recercat comitatul Arad a intreveni la parlament pentru a grăbi ridicarea unui monument lui Kossuth Lajos. Comisiunea permanentă a făcut propunere în acest înţeles. Atunci se ridică dl Dr. Ştefan C. Pop şi într’o vorbire clasică, plină de entusiasm şi însufleţit de memoria marelui nostru erou Iancu a cerut, ca peste propunere să se treacă la ordinea zilei, basându-se pe faptul, că guvernul împedecă ridicarea şi pe banii noştri a unui monument lui Iancu. 9 Discursul lui Jir. St. C. Pop. Din remarcabila vorbire a dlui Dr. Stefan C. Pop ,mi-am putut însemna cam următoarele: »Dreptul roman — azii dl Pop — se basează pe trei principii cardinale: honeste vivere, neminem laedere, suum puique tribuere. Aceste trei principii frumoase au trecut în legislaţiunile tuturor popoarelor civilisate şi servesc ca basă de drept şi morală în vieaţa publică şi privată. Excepţiune însă faceţi numai d-voastră. Maghiarii, cari, deşi vă arătaţi, că profesaţi aceleaşi principii, pe cele două din urmă nu le-aţi respectat niciodată. »Cereţi, ca memoria lui Kossuth Lajos să fie eternisată — aere perennius — prin monument şi tot atunci strigaţi în lumea largă, că nouă Românilor nu ne este permis a ridica o cruciuliţă acelui mare şi neasămănat erou, care a luptat pentru tron şi patrie şi pentru poporul ■eu apăsat. »Noi ştim se apreciem sentimentele d-voastre pentru acei bărbaţi, a căror memorie vă este scumpă, cerem însă pe basa principiului quod um iustum, aliem atquum ca şi d-voastră să respectaţi sentimentele noastre de pietate faţă de acei bărbaţi, cari mărire au adus neamului românesc. D-voastră însă nu ne lăsaţi să ne îndeplinim datorinţele faţă de eroii noştri, ci banii adunaţi cu oru»ceva« e prea puţin pentru a putea alcătui din el elemente sigure despre înmurirea Blajului asupra lui Eminescu sau despre impresia pe care a lăsat-o Eminescu tinerimei din acel timp. In speranţa, că viitorul va descoperi mai multe asupra acestei chestiuni mă mărginesc a comunica cetitorilor »Tribunei«, ceea ce ştiam eu despre »Eminescu la Blaj«Boerul, din sudoarea poporului român, ’i-a fi confiscat. »Noi Românii nu putem adera la ridicarea unui monument pentru Kos ■uth din vistieria statului, până când nouă și din proprii bani ni se interzice a ridica monument lui Avram Iancu. »Dar’ o împrejurare dureroasă ne îndeamnă şi mai tare a persista pe lângă hotărîrea noastră. înainte de aceasta cu câteva zile »Független Magyarország«, autorisata partidului kossuthist, a numit pe eroul naţiunii române »bandit ordinar«. Nu este Român, pe care să nu-l cuprindă ură şi dispreţ faţă de aceste invective ticăloase. »Ne-a vătămat in cele mai gingaşe şi sfinte sentimente organul acelei partide, care urmează ridicarea monumentului, fără de a fi desaprobat de cătră d voastră, ori luat la răspundere din partea procurorului, şi pentru aceea Român cinstit nicicând nu va pute adera la propunerea d-voastră. »Avram Iancu îşi doarme somnul vecinic aci, la marginea comitatului nostru şi nu se poate odihni de insultele procurorului şi ale jurnalisticei d-voastre. »Dacă voiţi să faceţi un început de loialitate şi voiţi să vă arătaţi drepţi şi juşti, primiţi propunerea mea, ce o fac în numele tuturor Românilor, ca congregaţiunea noastră să facă propunere înaltului guvern, ca fără de amînare să ridice opreliştea pusă pe fondul lui Iancu şi se’l predee destinaţiunii sale; atunci şi noi vom uita Injuriile ce ni s’au adus, şi vă vom considera ca pe unii, cari ştiţi respecta şi drepturile altora«. Cam acestea au luat cuvintele rostita de dl Dr. Isttfab C. Pop. Tonul puternic şi convingător, resonarea sănătoasă, atingerea coardelor celor mai sensibile ale inimii româneşti au făcut, ca Românii presenţi la adunare să-l asculte cu o evlavie sfântă, dar’ cu atât mai impacienţi au fost membrii străini, cari prin desele întreruperi, prin repeţitul »elall!« voiau să strice efectul vorbirii dlui Dr. St. C. Pop. Spre lauda dineului, fie zis, şi-a ştiut păstra cum patul şi sfinţenia causei, pe care o representa, nu a mişcat de la postul datoriei sale de a apera memoria lui Iancu şi prin aceasta vaza întregului popor românesc. Coadă la topor. Credeam că nu se va afla Român, care să nu aproabe şi felicite pe dl Dr. Pop pentru aceste cuvinte, emanate din simţul de datorie. Durere însă, un pretor »romăn«, Sever Bocşan, care încă tot are pretenţia să fie considerat de Român, a făcut nişte încercări de a desavua pa dl Dr. FOIŢA „TRIBUNEI“. Adaos la „Eminescu ţi Blajul“. Am urmărit tot ce s’a scris la noi despre acest subiect, dar am urmărit cu un viu interes cercetările foarte con -ştienţioase ale amicului meu Dr. Elie Dăian. Acest interes se esplică prin faptul, că am studiat şi eu atât gimnas ■iul, cât şi teologia la Blaj, şi deci aş fi mândru, dacă s’ar dovedi şi constata în mod ireposabil, că Eminescu a primit raze din luminile Blajului şi dragoste de neam dela naţionaliştii profesori din acel timp. Resultatul cercetărilor amicului Dăian nu e tocmai favorabil şi combinaţiile ce le face, oricât par de logice, nu resolvă chestia decât într’un singur punct, că adecă, Eminescu a fost în Blaj, dar’ cât timp şi în ce calitate şi mai ales cum a fost primit de tinerimea studioasă şi ce impresie a făcut el asupra colegilor sei, acestea toate încă rămân nelămurite. Faptul, că Eminescu a petrecut câtva timp la Blaj, ni l v a spui de multul Iosif Vulcan din incidentul morţii lui Eminescu. Eu ştiam ceva mai mult decât atât, dar’ tot ’mi se părea că acesta Eram în clasa a VIII a gimnaziului din Blaj în a. 1887. Aveam profesor de limba şi literatura română pe actualul profesor Silvestru Nestor, pentru care aveam toţi o dragoste neţărmurită. Purtarea blândă şi prevenitoare, observaţiile fine şi juste, pe cari ni le făcea la opasii potrivite, dar, mai ales vorbirea dulce şi plină de comparaţii şi espresii nimerite pentru a caraeterisa operele scriitorilor români, ne făcea pe toţi să sorbim in cea mai desăvîrşită tăcere lecţiile de Istoria literaturii române. Pe atunci poesiile lui Eminescu erau în mare onoare în liceul din Blaj. Satirele, Epigonii, Doina, Olessa le ştiam toţi, pe de ton. Era de ajuns să înceapă unul dintr’o bancă un vers din Eminescu şi numaidecât toţi continuam sau corectam pe cei ce greşeau. La şedinţele literare ale societăţii noastre de lectură, declamaţiile consistau , mai numai din poesiile lui Eminescu. Mulţi ne procurasem volumul de poetii al lui Eminescu şi purtându-l cu noi, îl cetiam între ore şi uneori chiar în ora de 1. maghiară pe care n’o înţelegeam sau în ora de 1. greacă, pe care n’o prea învăţam. Câţiva dintre noi faceau versuri, imitând stilul şi espresiile eminesciane. De unul, de Septimiu Sever Dariu, — azi redactor la »Voinţa Naţională» în Bucureşti, — imi aduc bine aminte, căci profesorul, care presida şedinţele noastre, îl lăuda pentru versurile şi sonetele lui . Prin postul Paştilor, profesorul nostru de literatură română ne vorbi o oră întreagă numai despre Eminescu. Intre altele aminti că ni se pare, că Eminescu a învăţat câtva timp şi un Blaj. Nouă atât ne a lipsit, ca imediat după oră, să începem a vorbi despre Eminescu şi toţi erau foarte mulţumiţi, că a şezut şi Eminescu pe băncile, pe care am şezut şi noi şi cari fie zis în treacăt, erau foarte vechi şi tăiate pe toate părţile. Luăm în pripă hotărîrea ca să căutăm prin foaia societăţii noastre şi prin archiva bibliotecei, poesii de-ale lui Eminescu, încă nepublicate în volumul alcătuit de dl T. Maiorescu. Din cauză, că, după sărbătorile Paştilor, începeau esamenele de maturitate şi, fiindcăaveam să învăţăm pe ide rost — fără a înţelege ceva, istoria literaturii maghiare, de care ne cuprinsese groaza pe toţi, planul nostru a căzut baltă. Toţi ne angajasem — cum fac şi azi tinerii şi nici unul nu ne luasem o anume insărcinare bine definită. Aflasem noi — până la examenul de maturitate, că Eminescu a şezut în cuartir şi la Constantin Ianza, că dormia câteodată în dosul mănăstirii, că petia pe Schiller pe marginea lacului (chereteului), că în sfîrşit era un student sărac fără căpătâiu, cum erau mulţi şi mai sânt şi azi pe la Blaj. Dar’ aoe■te erau vorbe spuse de orăşeni (Grecii), cari nu-’şi aduceau aminte bine anul şi luna. După esamene însă la ultima petrecere a celor reuşiţi, mai mulţi colegi îmi legaseră mie de suflet, să caut în biblioteca studenţilor şi în registrele ■ooietăţii, după scripte de ale lui Emil Inescu. De archiva oficială a gimnastului nu era vorbă, căci noi nu ne interesam de notele ce a obţinut Eminescu, ci de ceea-ce a scris el în Blaj. Eram edl însărcinat cu acestea cercetări, căci locuiam în gimnasiu la 2 paşi de biblioteca studenţilor şi nici in vacanţe nu prea părăsiam Blajul. In vara aceea însă n’am putut face cercetări amănunţite. M’a descurajat şi faptul, că registrele societăţii de lectură pe 30 de ani din urmă erau în mare disordine, aruncate prin toate dulapurile şi foarte multe arse pa la colţuri. In aceeaşi stare se aflau şi »foile literare« ale membrilor societăţii, scrise cu mâna. Abia mai târziu, în anul, când Eminescu a murit şi când durerea perderii lui o resimţiam toţi, câţiva clerici din seminarul din Blaj am început să ne ocupăm de Eminescu şi de petrecerea lui în Blaj. Amicul şi colegul de seminar, Aurel C. Domşa — azi şef-redactorul »Unirii«, scrisese in »Tribuna« câteva amintiri despre Eminescu la Blaj, car’ eu imi manifestai jalea în coloanele »Familiei« din acel an, la câteva zile după moartea lui Eminescu şi îmi propusesem să completez tradiţiile şi amintirile publicate deja In »Tribuna«. Cât pe mi-a dat vacanţă am şi început să răstoaim toate registrele (protocoalele) societăţii de lectură a studenţilor. întru adevăr după câteva zie intr’un protocol prăfuit, ars la un colț, am găsit un proces verbal (protocol), în care se dădea seamă de chipul cum a decurs o şedinţă literară a societăţii. în acest proces verbal era scris Notarul ----------------------- Ştefan C. Pop, insultând poporul român în mod brusc, zicând între altele că nu Maghiarii, ci Românii sânt de vină pentru-că nu se ridică monument lui Iancu, deoarece ei au defraudat banii. ’Şi-a căpătat insă răspunsul dela dl Dr. Ioan Suciu, atămănăndu-l cu pasărea care-’şi necinsteşte cuibul. Vásárhelyi: Din partea Ungurilor s’a ridicat apoi un deputat dictat Vásárhelyi László, zicând că regretă, că în această sală se poate asămăna un Kossuth cu Iancu, pentru că, vezi Doamne, Kossuth a eliberat şi pe Români din iobăgie. Răspunsul dlui Dr. St. C. Dop. La aceste cuvinte îngâmfate ale lui Vásárhelyi, care a falsificat şi mai mult falsa istorie maghiară a evenimentelor dela 1848, nu se pute ca dintre Românii presenţi să nu se ridice vre-unul, care să restabilească adevărul istoric. Dl Dr. St. C. Pop s’a ridicat îndată după Vásárhelyi şi ’i-a ţinut şi lui şi connaţionalilor lui, cari s-au aprobat sgomotos, o prelegere formală din istorie, care fiind predată în limba maghiară şi mai mult a cătrănit pe cei străini. Dl Pop a zis, că pentru Români criticele preocupate ale duşmanilor nu valorează nimic. Intre istoricii maghiari insă sfint şi oameni nepreocupaţi, car’ aceştia în unanimitate recunosc pe Ianou de un erou nobil. Chiar istoricii maghiari confirmă, că Ianou numai într’o bătălie a mântuit dela peire singur 300 femei şi tot atâţia copii Maghiari, că erau fericiţi acei maghiari, cari ajungeau pe mâna lui Iancu, pentru-că el cruţa vieaţa bărbaţilor şi apăra onoarea femeilor. Dacă d-voastră, duşmanii noştri, constataţi aceste fapte ale lui Iancu şi-l numiţi erou nobil, atunci noi cu drept cuvânt putem preamări această gigantică figură. Nu se supere dl Vásárhelyi pentru asemănarea făcută, pentru-că pentru noi Iancu e aceea ce pentru d-voastră este Kossuth, ba poate ne este şi mai mult şi nu vom suferi, ca să fie şi în mormântul lui batjocorit şi insultat, învingerea morală. După această vorbire de mare importanţă s’a încheiat discuţiunea şi s’a primit propunerea comisiunii permanente, contra voturilor române. De faţă au fost numai câţiva Români. Dela ziarul naţional din Arad n’a fost nima da faţă şi în numărul de Vineri nici amintire nu se face de această luptă, atât de înălţătoare pentru Români. Ziarele maghiare din loc apreciază acest eveniment în articole de fond şi se năpustesc cu cunoscutul furor hunicus asupra dlui Dr. St C. Pop, căruiai-ie dă sfatul necerut, ca să plece de ou vreme în România, nu cumva să fie espedat cu forţa. Noi Românii sântem mândri de învingerea morală, raportată în sala comitatului Arad şi avem firma convingere, că chestiunea Iancu din nou sulervată nu va mai fi luată dela ordinea zilei, până când nu-’şi va avea resultatul dorit, adecă acela de a ’i se ridica eroului Iancu un monument, care să fie fala poporului, patriei şi tronului, pe cari cu abnegațiune le-a servit. Senei, Sibiu, 4 Aug. 1902. REGELE CAROL ÎN VIENA, în căletoria Sa din străinătate M. S. Regele Carol s’a oprit mai întâiu în Viena, unde ieri, în 3 l. c., a conferat timp mai lung cu contele Goluchowski, referitor la chestii politice, ce privesc România şi Balcanul. Visita Regelui Carol la Viena şi Ischl — după cum afirmă ziarele germane — în cercurile politice din Germania este primită foarte simpatic. Regele Carol se află azi în Ischl, unde va rămâne trei zile. Rusificarea Finlandei continuă. Până acum se promulgau legile referitoare la Finlanda prevăzuta cu subscrierea marelui principe al ţării şi cu a senatorilor finlandezi. Era dec esolusii posibilitatea ca o lege, pe care senatul nu o afla de bună, să poată avă putere de drept. Un ucaz al Ţarului dispune acum, că orice lege se va promulga în numele Ţarului, aşa că senatorii finlandezi nu vor mai influinţa cu nimic în privinţa aceasta. Prin ucazul acesta s’a sistat şi vechiul obiceiu, ca legile să se facă cunoscute prin preoţi de pe amvon. Prin aceasta opresorii Finlandezilor au scăpat de primejdia, ca preoţii să refuze publicarea unor legi nedrepte, cum s'a întâmplat cu legea de recrutare. Din Bucovina. Din Cernăuţi ni se scrie, că dirigenţa partidelor române unite s'a constituit irt şedinţa de Mercuri 30 Iulie a. c. lit următorul mod: president Eudoxiu baron Hormuzachi, vicepresident Dr. Ioan cav. de Votoinschi&secretar dl Harte Onciul.