Tribuna, iulie 1902 (Anul 19, nr. 119-139)
1902-07-31 / nr. 139
Sibiiu Mercuri 31 Iulie (13 August) 1902 Mr. 139 Anul XIX. INSERTIUNILE Ds sir garmoad primn-dati 14 beni, a dous-oara 12 bani a trata-parft 10 bani Redacţia fi adssiiîlsiratia: Strada Poptei nr. 15. 8c pc eirmtsSrSt tat (»str $3 libr&rii. In Uo min I n abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefraceate 9« reiasă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a. 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weiss Renat «la loterie«. ABONAMENTELE F«nt.a Slblin : 1 1 jaa ! cor. 70 bani, */4 *n 5 cor., */, sn 10 cor.,! *a SO cor IPeatru duasraa ia a «ai cu SO bau! pa l»*s tuti aalt. S’erautr* jSEpa«rei»l«! : 1 luni S cor. 40 bani, */« *n 7 corv 'i, sn 0 cor., 1 un 28 ubr Pnn&ra Bsmftal* si BirSistatato: ■/, sn 10 franci, */, sn 20 franci, 1 *B 40 frsad. Abovaiuttatere a« fan utwai justindu-a« mai»?.«. Câteva constatări. Departe de noi orice animositate, nici prin gând nu ne trece să reîncepem discuţia urgisită, de natură personală. Cu toate aceste datorinţă avem să facem unele constatări, referitoare la ţinuta din timpul din urmă a ziarului românesc din Arad. Să relatăm câteva momente mai însemnate. In toamna anului trecut, cu ocasiunea alegerilor pentru parlamentul maghiar, oamenii din jurul »Tribunei Poporului« pentru moment au respectat voinţa partidului nostru naţionalii pe faţă au rămas pe lângă pasivitate. Se aicea însă de pe atunci, că Rusu Sirifl- j nul ar fi umblat ca porter cu guverna- mentalul Kristóffy József ba ar fi sprijinit şi candidatura lui Sever Bocu. N’am dat prezăment acestora. Am tăcut. Imediat după terminarea alegerilor dietale »Tribuna Poporului«, într’o serie de articole, pe barbă proprie, contra solidarităţii proclamate câteva zile mai nainte, fără nici o reservă, a desfăşurat steagul activităţii parlamentare. Ce rost a avut cortul după ploaie, nu înţelegem. Acest zor activist, dacă îl analisăm mai de aproape, ne pare direct ridicol. Observare însă n’am făcut grăbiţilor activişti. Polemii n’am început. ’I a venit cuiva în minte să pună la discuţie programul dela 1881. »Trib. Poporului* imediat a pus mâna pe cuţit şi a început să tae din programul partidului naţional român, până ’ a făcut schelet. Operatorilor programului, pe basa căruia stăm astăzi cu toţii, câţi membri ai partidului nostru naţional ne numim, le-am ■pus la timpul seu părerile noastre. Se vede că unele observări au prins, deoarece dl Eugen Brote, care odinioară a făcut praf şi cenuşe pe Miron Romanul, pentru-că acesta l-a pronunţat în organul seu contra autonomiei Ardealului, şi care acum cerea şi propunea ceea ce »trădătorul« Metropolit a propus — a încetat cu articolui sei de propagandă revisionistă. Peste aceste deci încă am fi trecut» Au venit revoltătoarele ordinaţiuni ale ministrului Wlassics, referitoare la maghiarizarea şcoalelor primare confesionale. Neînfricaţii naţionalişti dala »Tribuna Poporului* au »combătut* într’un articol sec aceste ordinaţiuni numai din punct de vedere pedagogic. Prin ordinaţiunile respective este atacată în primul loc naţionalitatea noastră şi numai indirect principiile pedagogice Lupta noastră zilnică este purtată pentru apărarea limbei şi a ligii noa ■tre, pentru naţiunea şi biserica noastră, care nu pentru teoriile lui Pestalozzi, cari cad in altă categorie Aşa dară »surata* din Arad a dovedit în pasul acesta o conduită sub orice critică. Vine acum chestia Iancu în discuţia congregaţiei comitatului Arad. Un membru român, Dr. Ştefan C. Pop, provoacă o discuţie energică pe chestia Iancu A rămas vnse singur. Adecă a spus şi Dr. I. Suciu câteva vorbe. Ce va să zică aceasta? Unde au fost neînfricaţii naţionalişti de la »Trib. Pop.« ? Unde au fost aceia, cari vecinie înjură şi critică, pe alţii, cari la fiecare moment îţi vîră patenta naţională sub nas? Mă rog, să nu ne creadă nimeni răutăcioşi. Poate membrii consorţiului numit »Trib. Pop.* n’au ştiut, că dl Dr. Ştefan C. Pop va aduce în discuţie numele lui Iancu, de aceea nu s’au pre■entat la şedinţa congregaţiei. Era însă o altă chestiune, care le impunea direct presentarea. La ordinea zilei era pusă o propunere, ca rebelului Kossuth să ’i se ridice un monument pe banii statului. Membrii români trebuia deci toţi să se presinte şi să ’i-a posiţie contra acestei propuneri. Cum să vină statul — cum foarte potrivit a observat dl Ştefan C. Pop, — să ridice din banii ţării monument lui Kossuth când nouă Românilor guvernul nici pe banii noştri proprii nu ne permite să ridicăm o modestă cruce la mormântul entusiastului erou Avram Iancu. Mangliştii n’au avut însă nici un cuvânt la acest punct, dovadă, că nu s’au presentat la şedinţă. Mai mult. Despre şedinţa aceasta au scris în terminii cei mai incolori, reprobând chiar printre sire energica şi entusiasta ţinută a dlui Şt. C. Pop. Când »confraţii“ de la Arad nici de chestia Iancu nu se mai însufleţesc, atunci care le este idealul ? Program naţional nu le trebue, solidaritatea de partid o abandonează, fac grupare a parte cu program şi tactică separată. Să ne ierte oricine, dar toate au margini. Mai zilele trecute teribilii din Arad ne împărţeau nouă lecţii, că nu luăm poziţie în afacerea călătoriei lui Tocilescu. Necontenit să apară de fruntaşii români, cari îşi permit să nu se abată deja programul şi conduita partidului naţional român, cari nu voesc să asculte evengelia dela Arad. Când e vorba de terfelirea şi înjurarea Românilor, gazeta aradani este neîntrecută în limbuţie. Când însă ar fi trebuit se apere causa română in congregaţia din Arad, sânt muţi şi nu-ţ i găseşti nici nu luminarea. Că nu ■’au presentat la şedinţă, e o ruşine. Ceea ce fac insă la adresa dlui St Pop, e o adevărată nemernicie Atât de deprte merg naţionaliştii din Arad cu animositatea şi oportuni*- j mul, încât mai vin şi cu insulte şi în- sinuări ticăloase, pentru că Dr. Ştefan C Pop cu peptul deschis a susţinut o energică luptă faţă de şovinişti, pentru Iancu, care nouă ne este cel puţin atât de scump, ca Maghiarilor Kossuth, îşi bat joc de aceasta momentuoasă luptă, pentru-că Ştefan C. Pop a provocat-o, pentru că interesele dedică aşa cer. Oricare om cu judecata rece şi inima curată trebue că condamne mişeleasca purtare a pretinşilor gazetari români din Arad. Nu-’i destul, că foile jidano-maghiare atacă în modul cel mai mârşav pe advocatul Ştefan C. Pop, nu-’i de ajuns, că un torent de insulte s’a năpustit asupra acestui viguros Român, totdeauna conştiu de datorinţa ce o are faţă de partidul naţional român, pentru că a amintit pe Iancu alăturea de Kos- suth, nu-’i destul, că haitele nebune ale duşmanilor noştri de moarte asumată plebea contra lui St. C. Pop, nu-’i destul că advocaţii străini din Arad întreprind acţiune, ca să nimicească pe advocatul român, care cu cea mai mare abnegaţiune s’a espus tuturor pericolelor şi persecuţiunilor în interesul românismului. Toate acestea nu «dat destule. Mai vine şi »Tribuna Poporului* să arunce cu noroiu în acest Român cinstit. Infecţia ei merge până acolo încât ii de neaga lui St. C. Pop până şi dreptul de a fi vorbit în congregaţia din Arad în numele tuturor Românilor, ca- şi-când Iancu nu ar fi al tuturor Romănilor. ’Ţi e scârbă să ceteşti în »Trib. I Pop«, că St. C. Pop 'şi a ridicat vocea, s’a espus la ploaia gloanţelor şoviniste numai ca să-şi facă reclamă. A afirma aşa ceva însemnează adevărată imbecilitate. Adecă cine nu întreabă pe Russu Şirianu unde, când şi ce să vorbească este un reclamagiu! »Tribuna Poporului« a dovedit şi în caşul acesta, că nu dispune de nici o basă morală, că nu se poate ridica din mlaştina insultelor personale, că este o foaie de clică, care în loc să împlinească o misiune naţională întroduce corupţia în gândirea românească. Am făcut aceste constatări din datorinţă publicistică, nu din râncoare personală. Oricare Român nepreocupat trebue se judece astfel. Aceste citat fapte, cari nu pot fi tuşate prin eventuale injurii, zeflemisări şi »hasiotiruri« termeni proprii consorţiului din Arad. Dr. FOIŢA „TRIBUNEI.“ Unificarea limbei literare române. (Urmare.) Apoi chiar din slavonismele, turcismele şi alte străinisme, cari le avem în limbă, unele sânt numai locale; car’ acelea, cari sânt generale, sunt mult mai puţin întrebuinţate decât vorbele romanice. Vocabularul nostru usual, care determină caracterul limbei, este în marea lui majoritate latin. Dl Haşdău, în teoria circulaţiunii cuvintelor, a luat ca esemplu o doină din Dobrogia, unde influenţa turco-slavică a fost mai mare, ca in alte părţi, şi din 30 de cuvinte n’a aflat nici unul străin, car’ într’un bocet luat tot de acolo, din colecţiunea dlui Burada, din 155 de cuvinte a găsit că numai 29 erau nelatine. Ca o bună probă de fisionomia latină a limbei ne poate servi, între altele, »Opincarul«, ■criere făcută de dl G. Jipescu in limba țăranului muntean. Insă tocmai pentru respectul ce datorim graiului poporal nu trebue să reintroducem în limba literară Vorbe străine eşite din obiceiu, ca oblăduire (guvernare), hojma (mereu), predmet (privinţă), cum voia se facă I Lambrior; sau se formăm altele după analogia acelora şi să zicem amarnic, dornic, prepuelnic, cum zic şi scriu poeţii şi ziariştii mai tineri, pentru că avem falnic, harnic, silnic ş. a. Chiar archaismele de origine latină numai poeţii au dreptul de a le reîntroduce, pentru că numai ei, prin stilul lor, le pot da însuşirea estetică, care să le facă plăcute şi uşoare de înţeles. Asemenea nu trebuesc alungate neologismele introduse deja în locul altor cuvinte vechi, sau pe lângă ele, întru-cât asemenea neologisme s’au încetăţenit şi sânt înţelese de toţi cari ştiu ce ei. Astfel sânt: libertate, speranţă, desperare, spirit, pericol, insulă, în loc de slobozenie, nădejde, desnădăjduire, duh, primejdie, ostrov, sau: compătimire, pasiune, banchet, protector, pe lângă milă, patimă, ospăţ, ocrotitor. Pentru că o limbă e cu atât mai bună, cu cât e mai bogată în espreduni, mai ales când neologismul esprimă o nuanţă nouă a aceleiaşi idei. Scriitorii cei buni ne pot servi şi în această privinţă ca model Din toţi poeţii noştri, Alesandri are limba cea mai românească, pentru că el ’şi-a făcut educaţiunea literară prin studiul poesiei poporale, a cărei comoară el a scos-o mai ântâiu la lumină. De aceea în scrierile sale mai vechi e lucru rar să vezi un neologism, însă, înaintând cu timpul, a început să primească şi el câte un latinism, ca sacru, celebrez, desperare, tesauri, seculari, pagini glorioase, demn, nedemn, ca d. e. în următoarele versuri: »Sub cerul splendid al Provenţii, Eu, cântăreţ din răsărit, La voi, măiestri ai cadenţii, Vin şi vezio: Bine-am găsit«. (Briod). »Din secoli dispărută în noaptea neguroasa, Şi azi apari în lume, coroană maiestoasă, Cu opt regeşti floroane, vise un nepritor, De glorie, mărire, tărie şi onor«. (Imnul coroanei). Limba poetului din cei de pe urmă ani ai activităţii sale nu este întocmai aceeaşi ca în primele scrieri. Ea s’a reînoit în câtva, şi aceasta schimbare o cere însăşi legea progresului. Limba este espresiunea cugetării; car’ cugetarea şi ideile cari o compun se schimbă mereu, ca şi organismul omenesc. Conform legii dezvoltării limbeior, câtă vreme ideea unui lucru rămâne întreagă în conştienţa poporului, rămâneşi cuvântul, care o esprimă, cu toate sunetele care il compun. Modificându-se ideea, se modifică şi cuvântul, schimbând unele sunete. Aşa, din libertate, care în graiul poporului român însemna a face pe cineva libertus, a-’l libera din sclăvie, poporul român a făcut cu timpul iertare. Vorba esprimă o idee, care seamănă cu cea veche, dar’ oare nu mai e aceeaşi. Alte ori se perde ideea şi cuvântul se uită, sau ideile se esprimă prin alte cuvinte mai norăspunzătoare şi mai întrebuinţate. Aşa, în versurile citate, neologismele coroană măjestoasă esprimă ideea suveranităţii naţionale, al cărei înţeles nu se cuprinde în cunună, întrebuinţată la cununia mirilor sau la alte ocasiuni sărbătoreşti. Regeşti floroane cânt podoabele asemeni florilor de pe coroana regelui. Ear’ rege şi regesc înseamnă idei, ce nu se pot esprimă prin craiu şi crăiesc. Românii nici odată n’au numit pe suveranii lor decât împăraţi sau domni. Numirea de rege, urgisită de Romani, împreună cu ideea, dela alungarea Tarquinilor, n’a trecut în graiul poporului român. El a luat vorba craiu de la străini însă numai pentru suveranii străini sau, înţeles rău, pentru omul desfrânat. înţeles bun mai are acest cuvânt numai în cântecele de stea, cari se ştie că sunt de origine cărturărească. Nici o limbă nu rămâne staţionară, cu atât mai puţin limbile literare. O causă, care face, ca limbile literare să fie mult mai supuse reînnoirei decât I graiul poporului, mai mult sau mai pu- ţin conservativ, este cultura intelectuală. I Prin cultură întră în vieaţa intelectuală a unei naţiuni o mulţime de idei şi nuanţe de idei nouă, pentru cari nu se află cuvinte corăspunzătoare în graiul poporului. Şi la noi trebue să se întâmple aceasta într’o măsură mult mai mare decât la alţii, pentru că noi, intrând repede în comunicaţiune cu alte naţiuni mai culte, am înaintat intr’un veac cât alte popoare in două sau trei veacuri. Oricât de conservativi am fi în cultivarea limbei, nu ne putem lipsi de neologisme. Este acum Întrebarea: cum, de unde şi în ce măsură se luăm neologismele trebuitoare ? La această întrebare încă aflăm răspuns în scrierile celor mai vechi cărturari români. In prefaţa bibliei dela Alba-Iulia, din 1648, ni se spun, sub nr. 3, următoarele: »De aceasta încă voiai I să ştiţi, că vedem că unele cuvinte unii I le au isvodit Într’un chip alţii într’altul ;ar’ noi le am lăsat cum au fost în lavorul grecesc, văzând că alte limbi încă le ţin aşa; cumu ’i sinagoga__ gnn grena., și piatri scump?, oarele nu se sîm românește...« (Va urma). ............- -». ---Silettu, 12 Aug. 1902. JEară la Ischl. Prim-ministrul austriac a sosit ieri la Rátát, ca să continue pertractările cu Széli în chestia poetului. La finea săptămânii Széll şi Korber vor merge din nou la Ischl, ca să raporteze Maiestăţii Sale despre resultatul conferărilor. Nu sânt şovinişti. Jidanii delaBudapesti Napló* constată cu mare durere, că ai, naţia, adecă Maghiarii şi Jidanii nu sânt destul de şovinişti. Altfel nu s’ar întâmpla lucruri, ca cel petrecut în Arad, undeun advocat valah a avut temerara obrăsnicie să amintească împreună pe Kossuth Lajos cu Avram Iancu*. Korn şi soţii lui nu ar irita pe Maghiari cu banchete, car’ Slovacii nu s’ar îmbrăţişa în T.St.-Martin cu Cehii, dacă Maghiarii ar fi destul de şovinişti. Aşa grăieşte perciunatul delaBud. Nap’óa. Zice, că naţionalităţilor ie-au prea crescut coarnele, deci mai mult şovinism se pretinde dela naţiunea unică alcătuitoare de stat. Ar fi ei, Jidanii destul de şovinişti — spune Evreul — dar’ nu-’i lasă agrarii şi ultramontanti, cari le deleagă »patriotismul* presentându-’i ca gesertari. — Aici a cam nimerit Sáfár Zeligul dela »Budapesti Napló. Gimnastul din Cilii. Dupăcum comunică foile slovene, chestia gimnastului din Cilii a fost resolvată astfel, că clasele paralele slovene au fost mutate din oraşul Cilii in satul Gaberie. Gimnasiul va fi completat cu toate clasele. Reforma administrativă şi corupţia. De două decenii se tot cântă în Ungaria pe coarda reformei administrative, dar’ ispravă nu s’a făcut şi nici nu credem să se facă. Nepotismul şi altfel de corupţie aşa sânt de înrădăcinate la noi, încât nici cei chemaţi să cureţe ţeara de ele nu par a crede în vr’un succes tată, ce scrie de o foae liberală: »Cât de ferbinta şi de generală a dorinţa unei mari reforme administrative, tot dorinţă a rămas, pentru-că şi dapă dl Szel, imitând pe predecesorii săi de un deceniu, o pune în fiecare an în perspectivă, noi tântem azi despre şansele realizării acestei dorinţe încă cu totului tot nelămuriţi. Până acum a fost totdeauna aşa, că dacă a ajuns un ministru de interne până acolo, încât să poată zice: acum sunt aproape gata cu proiectele administrative, el trebuia să plece şi următorul lui începea lucrul da capot. Cehii şi Nemţii. Un politician ceh a publicat în »Allgemeine Zeitung» din München un proiect foarte interesant despre modul, cum s'ar putea plana chestiunea de limbă între Nemţi şi Cehi. Amintitul politician propune că în întreagă Austria, deci şi in Boemia, limba statului să fie cea germană, în schimb însă peste tot locul unde numărul Cehilor întrece anumite percente in şcoală, la comună şi în administraţia cercuală să fie introdusă limba cehă. Planul acesta este viu comentat de întreagă presa austriacă şi a aflat aprobare atât in cercurile Nemţilor, cât şi la Cehi. Prin această cel puţin pentru un timp oarecare s ar pune capăt detestabilelor certe ivite între Germani şi Cehi pe chestia limbei. „Neunsterreich“. Ziarul militar „Reichswehr“ din Viena, într’un articol scris din incidentul jubileului gen. Appel, guvernorul Bosniei şi Herţegovinei, numeşte provinciile ocupate »Neuösterreich«. Acest termin ocasional a făcut pe Unguri să protesteze teribil, de oare-ce şi a lor este Bosnia. Ne mirăm, că nu pretind Ungurii să fie numită Bosnia »Új-Magyarország«, deoare-ce fiind înrudiţi cu Turcii, terminul acesta, probabil, ar fi mai potrivit. O nouă demonstraţie contra Imnului poporal. Foile evreo-maghiare din Budapesta, în frunte cu »Független Magyarország«, joacă un nou cancan de indignaţie patriotică, în Chichinda-mare şedeau într’o grădină publică mai mulţi Germani — între ei şi dl Korn, red. dela »Grosikikindaer Zeitung«, în societate cu câţiva Sârbi. La altă masă o societate neomaghiară. Un membru al societăţii germane cere cântarea Imnului poporal, care e ascultat de Germani şi Sârbi in picioare şi salutat la fine cu »Hoch* şi »Jivio*. Pretorul Vogel (!) şi nişte funcţionari au cerut cântarea lui »Mégis hunozut a német* şi numai după-ce s’a terminat aceasta, a oprit vice-căpitanul poliţiei continuarea concertului. Şi iată acum pe Korn trădător de patrie, ear’ Vogel şi compania salvatorii »ideii*!