Tribuna, iulie 1902 (Anul 19, nr. 119-139)

1902-07-31 / nr. 139

Sibiiu Mercuri 31 Iulie (13 August) 1902 Mr. 139 Anul XIX. INSERTIUNILE Ds sir garmoad primn-dati 14 beni, a dous-oara 12 bani a trata-parft 10 bani Redacţia fi adssiiîlsiratia: Strada Poptei nr. 15. 8c pc­ eirmtsSrSt tat (»str $3 libr&rii. In Uo min I n abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefraceate 9« reiasă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a. 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weiss Ren­at «la loterie«. ABONAMENTELE F«nt.a Slblin : 1 1 jaa ! cor. 70 bani, */4 *n 5 cor., */, sn 10 cor.,! *a SO cor IPeatru duasraa ia a «ai cu SO bau! pa l»*s tuti aalt. S’erautr* jSEpa«rei»l«! : 1 luni S cor. 40 bani, */« *n 7 corv 'i, sn 0 cor., 1 un 28 ubr Pnn&ra Bsmftal* si BirSistatato: ■/, sn 10 franci, */, sn 20 franci, 1 *B 40 frsad­. Abovaiuttatere a« fan utwai ju­stindu-a« m­ai»?.«. Câteva constatări. Departe de noi ori­ce animositate, nici prin gând nu ne trece să reînce­pem discuţia urgisită, de natură perso­nală. Cu toate aceste datorinţă avem să facem unele constatări, referitoare la ţinuta din timpul din urmă a ziarului­­ românesc din Arad. Să relatăm câteva momente mai în­semnate. In toamna anului trecut, cu ocasiu­nea alegerilor pentru parlamentul ma­ghiar, oamenii din jurul »Tribunei Po­porului« pentru moment au respectat voinţa partidului nostru naţional­ii pe faţă au rămas pe lângă pasivitate. Se aicea însă de pe atunci, că Rusu Sirifl- j nul ar fi umblat ca porter cu guverna-­­ mentalul Kristóffy József ba ar fi spri­­jinit şi candidatura lui Sever Bocu. N’am dat prezăment acestora. Am tăcut. Imediat după terminarea alegerilor dietale »Tribuna Poporului«, într’o serie de articole, pe barbă proprie, contra so­lidarităţii proclamate câteva zile mai nainte, fără nici o reservă, a desfăşurat steagul activităţii parlamentare. Ce rost a avut cortul după ploaie, nu înţelegem. Acest zor activist, dacă­­ îl analisăm mai de aproape, ne pare di­rect ridicol. Observare însă n’am făcut grăbiţilor activişti. Polemii n’am în­ceput. ’I a venit cuiva în minte să pună la discuţie programul dela 1881. »Trib. Poporului* imediat a pus mâna pe cu­ţit şi a început să tae din programul partidului naţional român, până ’­ a fă­cut schelet. Operatorilor programului, pe basa că­ruia stăm astăzi cu toţii, câţi membri ai par­tidului nostru naţional ne numim, le-am ■pus la timpul seu părerile noastre. Se vede că unele observări au prins, de­oare­ce dl Eugen Brote, care odinioară a făcut praf şi cenuşe pe Miron Roma­nul, pentru-că acesta l-a pronunţat în organul seu contra autonomiei Ardealu­lui, şi care acum cerea şi propunea ceea­ ce »trădătorul« Metropolit a propus — a încetat cu articolui sei de propagandă re­­visionistă. Peste aceste deci încă am fi trecut» Au venit revoltătoarele ordinaţiuni ale ministrului Wlassics, referitoare la maghiarizarea şcoalelor primare confe­sionale. Neînfricaţii naţionalişti dala »Tribuna Poporului* au »combătut* în­­tr’un articol sec aceste ordinaţiuni nu­mai din punct de vedere pedagogic. Prin ordinaţiunile respective este atacată în primul loc naţionalitatea noa­stră şi numai indirect principiile peda­gogice Lupta noastră zilnică este purtată pentru apărarea limbei şi a ligii noa ■tre, pentru naţiunea şi biserica noa­stră, care nu pentru teoriile­­ lui Pesta­lozzi, cari cad in altă categorie Aşa dară »surata* din Arad a do­vedit în pasul acesta o conduită sub ori­ce critică. Vine acum chestia Iancu în dis­cuţia congregaţiei comitatului Arad. Un membru român, Dr. Ştefan C. Pop, pro­­voacă o discuţie energică pe chestia Iancu A rămas vnse singur. Adecă a spus şi Dr. I. Suciu câteva vorbe. Ce va să zică aceasta? Unde au fost neînfricaţii naţionalişti de la »Trib. Pop.« ? Unde au fost aceia, cari veci­nie înjură şi critică, pe alţii, cari la fiecare moment îţi vîră patenta naţio­nală sub nas? Mă rog, să nu ne creadă nimeni răutăcioşi. Poate membrii consorţiului numit »Trib. Pop.* n’au ştiut, că dl Dr. Ştefan C. Pop va aduce în discuţie nu­mele lui Iancu, de aceea nu s’au pre­­■entat la şedinţa congregaţiei. Era însă o altă chestiune, care le impunea direct presentarea. La ordinea zilei era pusă o pro­punere, ca rebelului Kossuth să ’i­ se ridice un monument pe banii statului. Membrii români trebuia deci toţi să se presinte şi să ’i-a posiţie contra acestei propuneri. Cum să vină statul — cum foarte potrivit a observat dl Ştefan C. Pop, —­ să ridice din banii ţării monu­ment lui Kossuth când nouă Români­lor guvernul nici pe banii noştri pro­prii nu ne permite să ridicăm o mo­destă cruce la m­ormântul entusiastului erou Avram Iancu. Mangliştii n’au avut însă nici un cuvânt la acest punct, dovadă, că nu s’au presentat la şedinţă. Mai mult. Despre şedinţa aceasta au scris în ter­­minii cei mai incolori, reprobând chiar printre sire energica şi entusiasta ţinută a dlui Şt. C. Pop. Când »confraţii“ de la Arad nici de chestia Iancu nu se mai însufleţesc, atunci care le este idealul ? Program naţional nu le trebue, solidaritatea de partid o abandonează, fac grupare a parte cu program şi tactică separată. Să ne ierte ori­cine, dar­ toate au margini. Mai zilele trecute teribilii din Arad ne împărţeau nouă lecţii, că nu luăm poziţie în afacerea călătoriei lui Tocilescu. Necontenit să apară de frun­taşii români, cari îşi permit să nu se abată deja programul şi conduita par­tidului naţional român, cari nu voesc să asculte evengelia dela Arad. Când e vorba de terfelirea şi în­­­­jurarea Românilor, gazeta aradani este­­ neîntrecută în limbuţie. Când însă ar­­ fi trebuit se apere causa română in­­ congregaţia din Arad, sânt muţi şi nu-ţ i găseşti nici nu luminarea. Că nu ■’au presentat la şedinţă, e o ruşine. Ceea ce fac insă la adresa dlui St Pop, e o adevărată nemernicie Atât de dep­rte merg naţionaliştii­­ din Arad cu animositatea şi oportuni*- j mul, încât mai vin şi cu insulte şi în-­­ sinuări ticăloase, pentru că Dr. Ştefan C Pop cu peptul deschis a susţinut o energică luptă faţă de şovinişti, pentru Iancu, care nouă ne este cel puţin atât de scump, ca Maghiarilor Kossuth, îşi bat joc de aceasta momentu­­oasă luptă, pentru-că Ştefan C. Pop a provocat-o, pentru că interesele dedică aşa cer. Ori­care om cu judecata rece şi inima curată trebue că condamne mişe­­leasca purtare a pretinşilor gazetari ro­mâni din Arad. Nu-’i destul, că foile jidano-ma­­ghiare atacă în modul cel mai mârşav pe advocatul Ştefan C. Pop, nu-’i de ajuns, că un torent de insulte s’a nă­pustit asupra acestui viguros Român, totdeauna conştiu de datorinţa ce o are­­ faţă de partidul naţional român,­­ pentru­­ că a amintit pe Iancu alăturea de Kos-­­ suth, nu-’i destul, că haitele nebune ale duşmanilor noştri de moarte asumată­­ plebea contra lui St. C. Pop, nu-’i de­stul că advocaţii străini din Arad în­treprind acţiune, ca să nimicească pe advocatul român, care cu cea mai mare abnegaţiune s’a espus tuturor pericole­lor şi persecuţiunilor în interesul ro­mânismului. Toate acestea nu «dat de­stule. Mai vine şi »Tribuna Poporului* să arunce cu noroiu în acest Român cinstit. Infecţia ei merge până acolo în­cât ii de neaga lui St. C. Pop până şi drep­tul de a fi vorbit în congregaţia din­­ Arad în numele tuturor Românilor, ca-­­ şi-când Iancu nu ar fi al tuturor Romă­nilor. ’Ţi e scârbă să ceteşti în »Trib. I Pop«, că St. C. Pop 'şi a ridicat vocea, s’a espus la ploaia gloanţelor şoviniste numai ca să-şi facă reclamă. A afirma aşa ceva însemnează adevărată imbeci­litate. Adecă cine nu întreabă pe Russu Şirianu unde, când şi ce să vorbească este un reclamagiu! »Tribuna Poporului« a dovedit şi­­ în caşul acesta, că nu dispune de nici­­ o basă morală, că nu se poate ridica din mlaştina insultelor personale, că este o foaie de clică, care în loc să împlinească o misiune naţională în­troduce corupţia în gândirea româ­nească. Am făcut aceste constatări din da­torinţă publicistică, nu din râncoare personală. Ori­care Român nepreocupat trebue se judece astfel. Aceste citat fapte, cari nu pot fi tuşate prin eventuale injurii, zeflemisări şi »ha­siotiruri« termeni proprii consorţiului din Arad. Dr. FOIŢA „TRIBUNEI.“ Unificarea limbei literare române. (Urmare.) Apoi chiar din slavonismele, tur­cismele şi alte străinisme, cari le avem în limbă, unele sânt numai locale; car’ acelea, cari sânt generale, sunt mult mai puţin întrebuinţate decât vor­bele romanice. Vocabularul nostru usual, care determină caracterul limbei, este în marea lui majoritate latin. Dl Haşdău, în teoria circulaţiunii cuvintelor, a luat ca esemplu o doină din Dobrogia, unde influenţa turco-slavică a fost mai mare, ca in alte părţi, şi din 30 de cuvinte n’a aflat nici unul străin, car’ într’un bocet luat tot de acolo, din colecţiunea dlui Burada, din 155 de cuvinte a găsit că numai 29 erau nelatine. Ca o bună probă de fisionomia latină a limbei ne poate servi, între altele, »Opincarul«, ■criere făcută de dl G. Jipescu in limba țăranului muntean. Insă tocmai pentru respectul ce datorim graiului poporal­ nu trebue să reintroducem în limba literară Vorbe străine eşite din obiceiu, ca oblă­duire (guvernare), hojma (mereu), predmet (privinţă), cum voia se facă­­ I Lambrior; sau se formăm altele după analogia acelora şi să zicem amarnic, dornic, prepuelnic, cum zic şi scriu poeţii şi ziariştii mai tineri, pentru­ că avem falnic, harnic, silnic ş. a. Chiar archais­­m­ele de origine latină numai poeţii au dreptul de a le reîntroduce, pentru­ că numai ei, prin stilul lor, le pot da însu­şirea estetică, care să le facă plăcute şi uşoare de înţeles. Asemenea nu trebuesc alungate neologismele introduse deja în locul al­tor cuvinte vechi, sau pe lângă ele, în­­tru-cât asemenea neologisme s’au încetă­ţenit şi sânt înţelese de toţi cari ştiu ce ei. Astfel sânt: libertate, speranţă, despe­rare, spirit, pericol, insulă, în loc de slobozenie, nădejde, desnădăjduire, duh, primejdie, ostrov, sau: compătimire, pasiune, banchet, protector, pe lângă milă, patimă, ospăţ, ocrotitor. Pentru­ că o limbă e cu atât mai bună, cu cât e mai bogată în espred­uni, mai ales când neologismul esprimă o nuanţă nouă a aceleiaşi idei. Scriitorii cei buni ne pot servi şi în această privinţă ca model Din toţi poeţii noştri, Alesandri are limba cea mai românească, pentru că el ’şi-a făcut educaţiunea literară prin studiul poesiei poporale, a cărei comoară el a scos-o mai ântâiu la lumină. De aceea în scrie­rile sale mai vechi e lucru rar să vezi un neologism, însă, înaintând cu timpul,­­ a început să primească şi el câte un la­tinism, ca sacru, celebrez, desperare, te­­sauri, seculari, pagini glorioase, demn, nedemn, ca d. e. în următoarele versuri: »Sub cerul splendid al Provenţii, Eu, cântăreţ din răsărit, La voi, măiestri ai cadenţii, Vin şi ve­zio: Bine-am găsit«. (Briod). »Din secoli dispărută în noaptea neguroasa, Şi azi apari în lume, coroană maiestoasă, Cu opt regeşti floroane, vise un nep­ritor, De glorie, mărire, tărie şi onor«. (Imnul coroanei). Limba poetului din cei de pe urmă ani ai activităţii sale nu este întocmai aceeaşi ca în primele scrieri. Ea s’a reînoit în câtva, şi aceasta schimbare o cere însăşi legea progresului. Li­mba este espresiunea cugetării; car’ cugeta­rea şi ideile cari o compun se schimbă mereu, ca şi organismul omenesc. Con­form legii dezvoltării limbeior, câtă vreme ideea unui lucru rămâne întreagă în conştienţa poporului, rămâne­­şi cu­vântul, care o esprimă, cu toate sunetele care il compun. Modificându-se ideea, se modifică şi cuvântul, schimbând unele sunete. Aşa, din libertate, care în gra­iul poporului român însemna a face pe cineva libertus, a-’l libera din sclăvie,­­ poporul român a făcut cu timpul iertare. Vorba esprimă o idee, care seamănă cu cea veche, dar’ oare nu mai e aceeaşi. Alte ori se perde ideea şi cuvântul se uită, sau ideile se esprimă prin alte cu­vinte mai norăspunzătoare şi mai între­buinţate. Aşa, în versurile citate, neologis­mele coroană măjestoasă esprimă ideea suveranităţii naţionale, al cărei înţeles nu se cuprinde în cunună, întrebuin­ţată la cununia mirilor sau la alte oca­­siuni sărbătoreşti. Regeşti floroane cânt podoabele asemeni florilor de pe co­roana regelui. Ear’ rege şi regesc în­seamnă idei, ce nu se pot esprimă prin craiu şi crăiesc. Românii nici odată n’au­ numit pe suveranii lor decât îm­păraţi sau domni. Numirea de rege, ur­gisită de Romani, împreună cu ideea, dela alungarea Tarquinilor, n’a trecut în graiul poporului român. El a luat vorba craiu de la străini însă numai pen­tru suveranii străini sau, înţeles rău, pentru omul desfrânat. înţeles bun mai are acest cuvânt numai în cântecele de stea, cari se ştie că sunt de origine căr­turărească. Nici o limbă nu rămâne staţionară, cu atât mai puţin limbile literare. O causă, care face, ca limbile literare să fie mult mai supuse reînnoirei decât I graiul poporului, mai mult sau mai pu-­­ ţin conservativ, este cultura intelectuală. I Prin cultură întră în vieaţa intelectuală a unei naţiuni o mulţime de idei şi nuanţe de idei nouă, pentru cari nu se află cuvinte corăspunzătoare în graiul poporului. Şi la noi trebue să se în­tâmple aceasta într’o măsură mult mai mare decât la alţii, pentru­ că noi, in­trând repede în comunicaţiune cu alte naţiuni mai culte, am înaintat intr’un veac cât alte popoare in două sau trei veacuri. Ori­cât de conservativi am fi în cultivarea limbei, nu ne putem lipsi de neologisme. Este acum Întrebarea: cum, de unde şi în ce măsură se luăm neologismele trebuitoare ? La această întrebare încă aflăm răspuns în scrierile celor mai vechi căr­turari români. In prefaţa bibliei dela Alba-Iulia, din 1648, ni­ se spun, sub nr.­­ 3, următoarele: »De aceasta încă voiai I să ştiţi, că vedem că unele cuvinte unii I le au isvodit Într’un chip alţii într’altul ;­­­­ar’ noi le am lăsat cum au fost în la­vorul grecesc, văzând că alte limbi încă le ţin aşa; cumu ’i sinagoga__ gnn grena., și piatri scump?, oarele nu se sîm românește...« (Va urma). ............- -». ---­Silettu, 12 Aug. 1902. JE­ară la Ischl. Prim-ministrul austriac a sosit ieri la Rátát, ca să continue pertractările cu Széli în che­stia poetului. La finea săptămânii Széll şi Korber vor merge din nou la Ischl, ca să raporteze Maiestăţii Sale despre resultatul conferărilor. Nu sânt şovinişti. Jidanii dela­­Budapesti Napló* constată cu mare du­rere, că ai, naţia, adecă Maghiarii şi Ji­danii nu sânt destul de şovinişti. Alt­fel nu s’ar întâmpla lucruri, ca cel pe­trecut în Arad, unde­­un advocat valah a avut temerara obrăsnicie să amin­tească împreună pe Kossuth Lajos cu Avram Iancu*. Korn şi soţii lui nu ar irita pe Maghiari cu banchete, car’ Slo­­vacii nu s’ar îmbrăţişa în T.­St.-Martin cu Cehii, dacă Maghiarii ar fi destul de şovinişti. Aşa grăieşte perciunatul dela­­Bud. Nap’óa. Zice, că naţionalităţilor ie-au prea crescut coarnele, deci mai mult şovinism se pretinde dela naţiunea unică alcătuitoare de stat. Ar fi ei, Ji­danii destul de şovinişti — spune Evreul — dar’ nu-’i lasă agrarii şi ultramon­tanti, cari le deleagă »patriotismul* presentându-’i ca gesertari. — Aici a cam nimerit Sáfár Zeligul dela »Buda­pesti Napló. Gimnastul din Cilii. După­­cum comunică foile slovene, chestia gim­­nastului din Cilii a fost resolvată astfel, că clasele paralele slovene au fost mutate din oraşul Cilii in satul Gaberie. Gimnasiul va fi completat cu toate clasele. Reforma administrativă şi corupţia. De două decenii se tot cântă în Ungaria pe coarda reformei admi­nistrative, dar’ ispravă nu s’a făcut şi nici nu credem să se facă. Nepotismul şi altfel de corupţie aşa sânt de înrădă­cinate la noi, încât nici cei chemaţi să cureţe ţeara de ele nu par a crede în vr’un succes tată, ce scrie d­­e­ o foae liberală: »Cât de ferbinta şi de generală a dorinţa unei mari reforme administrative, tot dorinţă a rămas, pen­tru-că şi dapă dl Sze­l, imitând pe pre­decesorii săi de un deceniu, o pune în fiecare an în perspectivă, noi tântem azi despre şansele realizării acestei do­rinţe încă cu totului tot nelămuriţi. Până acum a fost totdeauna aşa, că dacă a ajuns un ministru de interne până acolo, încât să poată zice: acum sunt aproape gata cu proiectele administra­tive, el trebuia să plece şi următorul lui începea lucrul da capot. Cehii şi Nemţii. Un politician ceh a publicat în »Allgemeine Zeitung» din München un proiect foarte intere­sant despre modul, cum s'ar pute­a plana chestiunea de limbă între Nemţi şi Cehi. Amintitul politician propune că în întreagă Austria, deci şi in Boe­­mia, limba statului să fie cea germană, în schimb însă peste tot locul unde numărul Cehilor întrece anumite percente in şcoală, la comună şi în administraţia cercuală să fie in­trodusă limba cehă. Planul acesta este viu comentat de întreagă presa austriacă şi a aflat aprobare atât in cercurile Nemţilor, cât şi la Cehi. Prin această cel puţin pentru un timp oare­care s ar pune capăt detestabilelor certe ivite între Germani şi Cehi pe chestia limbei. „Neunsterreich“. Ziarul militar „Reichs­­­wehr“ din Viena, într’un articol scris din inci­dentul jubileului gen. Appel, guvernorul Bosniei şi Herţegovinei, numeşte provinciile ocupate »Neuösterreich«. Acest termin ocasional a făcut pe Unguri să protesteze teribil, de oare-ce şi a lor este Bosnia. Ne mirăm, că nu pretind Un­gurii să fie numită Bosnia »Új-Magyarország«, de­oare-ce fiind înrudiţi cu Turcii, terminul acesta, probabil, ar fi mai potrivit. O nouă demonstraţie contra Imnului poporal. Foile evreo-ma­­ghiare din Budapesta, în frunte cu »Független Magyarország«, joacă un nou cancan de indignaţie patriotică, în Chi­­chinda-mare şedeau într’o grădină pu­blică mai mulţi Germani — între ei şi dl Korn, red. dela »Grosikikindaer Zeitung«, în societate cu câţiva Sârbi. La altă masă o societate neomaghiară. Un membru al societăţii germane cere cântarea Imnului poporal, care e ascul­tat de Germani şi Sârbi in picioare şi salutat la fine cu »Hoch* şi »Jivio*. Pre­torul Vogel (!) şi nişte funcţionari au cerut cântarea lui »Mégis hunozut a német* şi numai după-ce s’a terminat aceasta, a oprit vice-căpitanul poliţiei continuarea concertului. Şi iată acum pe Korn tră­dător de patrie, ear’ Vogel şi compania salvatorii »ideii*!

Next