Tribuna, decembrie 1902 (Anul 19, nr. 221-239)
1902-12-01 / nr. 221
Pag. 882 Sibiiu, Duminecă, Oradea-mare Durerea, care v’a izbit, o resimte neamul întreg. losif Vulcan.« lumii Severin» Plângem și noi pe cel deplâns de un neam întreg. Profesorii liceului Traian, T. Severin: Un nume indeseifr. Coliani, Costescu, Hargot, Budiu, Chiriac, Mateescu, Herescu, Armaşi«, Paulian, Bucovinean«, Resmerita, Radiat», Horvat, Popovici, Debret, Schroff, Stanescu, un nume indescifr. Chiriţescu, Constantinov, Parscoveanu.* Oradea-mare. Primiţi condolanţa pentru perderea simţită ţi de poporul românesc. Iosif Roman. i Braşov. Condolenţele noastre la dupla ireparabila pierdere. Azemie şi Eufrosina. * Braşov. Sincera noastră condolenţă la grelele perderi ce aţi îndurat. George Dima. « Galaţi. Adânc mişcaţi de ireparabila perdere a Iubitului dv. toţ, ilustrul Român, rugăm primiţi sincerele noastre condolenţe. Familia inginer Iovița. * Cluj. Primiţi vă rog espresiunea profundei mele condolenţe. Dumnezeu vă consoleze, Ana Frâncu. • Lăpuşulung. Profunde condolenţe la perderea scumpului soţ, a marelui bărbat al naţiunii. Dr. Colceriu şi sofia. Voci de presă. „Observatorul«. Noua foaie liberală continuă cu aprecierile sale astfel: Noi cari trăim într’o Românie liberă, unde de câţiva ani încoace nu numai că nu se face naţionalism, dar’ fiecare imbecil de spirit se simte obligat să persifleze tricolorul şi aspiraţiile, ce simbolează acest drapel, cu greu vom pută înţelege acele suflete mari, nobile şi energice, cari in Transilvania întrupează suferinţele şi aspiraţiile unui Întreg popor. Ne lipseşte perspectiva necesară gi lumina justă pentru a vede acele eroice figuri în toată grandoarea lor de proporţie, în toată scânteerea puterei lor sufleteşti. Cu toate acestea din mijlocul luptelor pe cari fraţii noştri de peste munţi le duc cu atâta bărbăţie pentru păstrarea naţionalităţii şi pentru vieţuirea eternă a legitimelor aspiraţii ale poporului nostru, răsar figuri a căror aureolă luminează până la noi, luându ne de multe ori ochii cu strălucirea lor, dar, inviorându-ne inima cu căldura lor. Ioan Raţiu a fost una din aceste glorioase figuri din legiunea de eroi, cari duc lupta naţională peste munţi. Suflet larg şi mare, el a concentrat aspiraţiile ţărilor subjugate: răsboinic viteaz şi neobosit a luptat cu bărbăţie şi fără șovăire pentru revendicarea drepturilor Românilor de peste munţi; caracter de bronz nu a putut fi înduplecat nici de amăgeli nici de urgia persecuţiilor. Luptătorul, care a răsboit în rîndul bravilor ostaşi ai lui Avrama Iancu, in urma încheerii dualismului BUBtro-imgar, văzânidu-şi toate speranţele inyslate, trăi multă vreme din amintirea glorioaselor vremuri, până când, somn câţiva ani întră din nou în activitatea naţională, intrare care fu pedepsită cu doi ani de închisoare. Sub prevedenţia sa sa redactat şi purtat la împăratul Francisc Iosif Memorandul Românilor — act pentru care Ioan Raţiu a fost condamnat la doi ani de închisoare. Noi aceşti pe cari persecuţiile şi primejdiile naţionale nu ne-au oţărit în luptă, noi aceşti cari astăzi beneficiăm in tihnă de cuceririle strămoşilor noştri umiliţi ne plecăm capul înaintea umbrei eroicului luptător —• umbră care va plana da apururi în preajma acelora cari cugetă şi luptă pentru aspiraţiile poporului românesc. ‹Adev£rnl‹. »Adevăruri se exprimă astfel: Român în toată puterea cuvântului, el a fost adversar implacabil al Ungurilor, cari ’i au dat cea mai bună diplomă demerite, alegăndu-’l de ţintă favorită a atacurilor lor, făcând dintr’însul obiectul de predilecţie al persecuţiunilor lor, răpindu-’l acţiunei pentru conaţionalii sei prin îndelungate pedepse de închisoare, la care ’l-au supus. Astfel toate actele mari româneşti, ce s'au săvîrşit în ultimele decenii in Transilvania, găsesc în frunte pe loan Raţiu şi când Ungurii s'au întrecut cu măsura persecuţiunilor, fiind că Românii trecând peste un guvern govinist şi părtinitor, s’au adresat împăratului, căruia întotdeaunai-au fost credincioşi, în fruntea celor daţi judecăţii se afla Ioan Raţiu. Faptele acestui bărbat vorbesc de la sine. La moartea lui, când privim activitatea ei, vedem că la acest om al acţiunei vorbe multe nu sânt la locul lor. Memoria lui Ioan Raţiu va rămână neştearsă! La mormântul lui tot ca’i Român se descopere. A fost un Român — asta-’i tot ce se poate spune mai frumos despre dinsul. Fie ca vieaţa lui să serveascâ de pildă generaţiunilor nouă. JgQlTA jjTMBVNfiT4. Şedinţa publică a societăţii „Andreiu Şaguna“. Şedinţa festivă, orangeata în memoria marelui Andreiu, era deschis prin următoarea vorbire, ţinută din partea preşedintelui societăţii dl Dr. Petru Şpan. Escelenţa voastră ! Prea stimaţi domni şi doamne! Sosit-afară şi ziua mult dorită, In care curs liber putem da, yi în valuri putem lăsa să curgă sentimentele de admiraţie yi recunoştinţă, faţă de acel bărbat, care mare a fost yi numai prin faptul, că ne-a creat institutul, sub al cărui scut ne adăpostim, noi profesorii yi elevii seminariali Valoarea etică-culturală a acestui institut, s-a cunoscut el mai bine, decât ori şi cine, căci a lui ageră prevedere a ştiut, de câtă importanţă este, creşterea tutorilor preoţi şi invelatori ai bisericei şi neamului nostru. De aceea vedem, cum pe lângă alte ocupaţii de o însemnătate netăgăduită, Şaguna închină o mare parte a muzicei sale binecuvântate solicitudinei, ce o poartă, faţă de institutul suprem, numit cu drept cuvânt: »Andistem«. Activitatea uriaşă, ce a desvoltat-o în direcţia aceasta, nici pe departe jţţţ nu poate urmări decât de acela, care e pe deplin orientat, în starea culturală a poporului de pe vremea, când pronia cerească ni l trimise in fruntea bisericei. Şaguna a fost, netăgăduit, cel mai ager, cel mai dornic de binele poporului şi cel mai aprig apărător al intereselor neamului nostru, din veacul trecut, în această patrie. Şaguna n’a fost numai ortodox de canitatea yi gradaţia cea mai înaltă, dar a fost yi Român de calibru cel mai greu yi mai ponderos. Drept aceea, datorie avem cu toţii să ne închinăm în faţa memoriei lui yi rugăciuni de pietate ; mulţumită să înălţăm, ca sufletul lui, în pace să odihnească în locaşurile celor mai buni yi celor mai drepţi, la locul, in care va fi binevoit pronia a o aşeza spre vecinica odihnă. Pentru noi, cei ce suntem angajaţi la primul nostru institut de cultură, Şaguna vecinie trăeşte, căci de al lui nume legăm yi vom lega firul cultivării tinerimei şi ale lui fapte le vom pune spre privire sufletească tineretului nostru seminarial. Şi acum, când ca societate, numită Andreiu Şaguna, venim să depunem un nou prinos pe altarul jertfelor, aduse memoriei lui, ne împlinim cea mai sublimă datorinţă de tineri, în cari pulsează vieaţa ideală, designată nouă de El. In calitate de president al societăţii de lectură: * Andreiu Şaguna« vă rog să primiţi acest mic prinos, drept semn de recunoştinţă, datorită numelui Şa- guna.“ Dl prof. Dr. P. Şpan, în cuvântul de deschidere, a subliniat frumosul adevăr, că: »Şaguna nu a fost numai ortodox, ci şi mare Român*. Prin aceste cuvinte ni s’a desvâlit figura marelui archiereu în toată măreţia sa, ni s’a arătat ţinta, spre care au să purceadă toţi aceia, cari vreau să lupte cu iabândă pentru fericirea poporului român. După cuvântul de deschidere s’a esecutat punctul prim din programul şedinţei: »Imn religios«, cuvinte de V. Alexandri, musica de Aug Bena, cleric c. III Acesta e primul debut al domnului Bena. Nu-i pot disputa talentul. Unde e îndemn spre muncă, în ori-ce ram al artei, totdeauna este şi talent. Dacă acesta e tere la rădăcină se desvoaltă din ce în ce mai mult ajungend la desăvîrşire. Din consideraţia aceasta nu-l pot desmânta pe tinerul compositor; sperezi că in viitor va da probe mai mulţumitoare pe terenul artei musicale. Deocamdată trebue să constatăm, că com I posiţia d-sale nu se presantă în haină , originală, şi noi o credem de tot greşit concepută. Melodia îi lipseşte da tot. Adevărate acorduri plăcute auzim foarte rar; pentru aceea insă enremitate atât I în jos, cât şi în sus. Cântările noastre I religioase luat cântate tot pe tenor, împrejurarea aceasta a desconsiderat o dl Bena total. »Imnul religios« al d-saie nu seamănă a veni din cer... In »Cuvântul ocasional«, rostit de dl Vas. Span, cleric p. III. s’a relevat cu deosebire meritele fericitului archiereu pentru literatura română, așa că cu drept cuvânt el poate fi numcit »părintele literaturii«. Dl Şpan a vorbit cu mult sentiment şi a fost ascultat cu plăcere. A urmat apoi cântarea »Barul Sn«strâmatului*, compusă pe basa unei melodii de Fiechtenmacher, pentru cor de bărbaţi de zelosul prof. şi compositor, dl Tim. Popovici. Acesta a fost punctul de forţă al programului şi a yi fost esecutat foarte bine. Corul puternic şi bine disciplinat a fost condus de dl Bena. Dl Popovici a cedat conducerea elevului seu yi faptul numai spre laudă îi poate servi. Publicul, ce-’i drept, apreciază aceea ce vede yi aude. Dar’ metodul acesta de judecare e greşit. Până ajunge un cor pe scenă multă muncă trebue dezvoltată. Şi a disciplina un cor compus din aproape 60 de cântăreţi în aşa fel, ca se’l poţi încredinţa conducerii elevului îpu — însemnează cava. Acest merit îi revine dlui prof. PopeVior. Discrtsţiunea dlui N. Şoneriu, el. o. III., despre »Psichologia socială şi etnologică« a fost bine şi cu pricepere lucrată. »Rugămintea din urnă«, da G. Coşbuc, a declamat-o bine dl D. Grecan, el. o. II. Şedinţa s’a încheiat cu un »Mic poutpouriu românesc« de I. Murgyan, esecutat de orchestra societăţii. După esecutarea programului a vorbit Escelenţia Sa Metropolitan I. Meţianu. Mulţumeşte elevilor seminarului pentru omagiul adus amintirei Marelui Adreiu. Le pune însă în vedere, că glorificarea prin vorbe goale nu înseamnă nimic. Şaguna nuşi-a putut sfirşi aceea ce a început, şi cine vrea într adevăr să-’i cinstească numele, continue ’i opera sa măreaţă. Se întreabă apoi ce a făcut pe Şaguna atât de iubit în vieaţă şi neuitat după moarte ? La întrebarea aceasta îşi răspunde, că numai simţul seu intern, oare ’l-a îndemnat spre iubirea de Dumnezeu yi de popor, a fost în stare să facă din Şaguna aceea ce ne a rămas până azi yi va rămână pe vecii vecilor, îndeamnă pă viitorii preoţi yi învăţători la iubire faţă de aproapele nostru. La puie la inimă soartea poporului român, pa care datorinţă au să-’i lumineze, căci: »Omul Înţelept pe cel neinţelept slugă-’l bagă«. In legătură cu acestea aminteşte şi de emigrarea la America. Causa acestei triste înprejurări Escelenţia Sa nu o atribue atât sărăciei poporului cât mai mult minţii sale încă nu destul de luminată ca să ştie esploata bunurile ce i le-a dat Dumnezeu. Şedinţa a fost bine cercetată şi a ţinut aproape două ore. Devale. Aniversarea luării Plevnei. Serbarea militară de Vineri. Vineri dimineaţa, la orele 7, arsenalul armatei anunţă Capitalei, prin 21 focuri de tunuri, trase la intervale de câte 5 minute, aniversarea glorioasă a luării Plevnei. O zi splendidă de iarnă a favorisat frumoasa sărbare. Calea Victoriei, stradele Lipscani, Academiei, piaţa Sf. Gheorge au fost decorate cu drapele şi verdeaţă. Edificiile publice şi casele particulare erau pavoazate. TRIBUNA 1/14 Decemvrie 1902 La ora 10 şi jumătate de dimineaţă trupele cu drapel şi mutică au început să se aşeze în linie pe trotuarele stradelor I. C. Brătianui şi Lipscani, până la sf. George nou. Mutica regimentelor Mihaiu-Viteazul nr. 6, Ilfov 21, şi 1 de geniu sse aflau pe trotuarul stradei Lipscani din faţa bisericei sfântul George pa 4 rînduri. Şcoala militară de infanterie şi cavalerie se afla pe trotuarul stradei I. C. Brătianu, care şcoala militară de artilerie şi geniu pe trotuarul din strada Lipscani. Celelalte trupe se aflau înşirate pe trotuarele celor două strade. La ora 10 şi jum. M. S. Regele şi A. S. R. principile Ferdinand porniră de la Palatul Regal în o trăsură deschişi, trasă de 2 cai negri, precedată de doi sergenţi majori de jandarmi călări. Trăsura regală traversă calea Victoriei, Bulevardul Academiei, str. Coiţei până la biserica sf. George. Biserica era plină de întreg corpul obicerase superior, deasemenea curtea şi grădina bisericii. Se aflau în biserică deasemenea d-nii: Dimitrie Sturdza, preşedintele consiliului şi ministru de resboiu; Emil Costinescu, ministru de finanţe; Vasile Lascar, ministru de interne; Ionel Brătianu, ministru de ixterne; C. F. Robescu, primarul Bucureştilor; Migu Iulian, prefect de poliţie; generalii în reservă îmbrăcaţi în mare ţinută, deasemenea toţi ofiţerii generali presanţi în Capitală, precum şi toţi ofiţerii superiori. Serviciul divin fu oficiat de P. S. Nifon, vicarul sf. Metropolit. In biserică se găseau deasemenea și drapelele trupelor, cari urmau să defileze. După terminarea serviciului divin M. S. Regele urmat de A. S. R. principele Ferdinand, de miniștrii, sărută evanghelia, pe care ș i-o oferi P. S. Nifon In urmă M. S. Regele și A. S. R. evită afară din biserică, pentru a primi defilarea In faţa bisericei, pe strada Lipscani, se afla un covor, pe care luară loc M. Sa Regele, având la dreapta sa pe A. S. R. Principele Ferdinand, Gar’ la stânga pe dl general Arion, comandantul corpului II, de armată, care de o parte şi de alta o asistenţă strălucită, compusă din întreg corpul diplomatic al Bucuregiului şi un numeros public. In sunetul muzicilor militare, începu defilarea, comandată de dl general Nicolae Tătărăscu, comandantul divisiei a 4-a de infanterie. Defilâ întăiu : Infanteria, comandată de dl colonel George Teodor. Artileria, comandată de dl maior Ioan Basarabescu din regimentul 10 de artilerie. Cavaleria, comandată de dl maior Constantin Baranga, din regimentul 1 de roşiori. Când defila regimentul 1 de roşiori, Alteţa Sa Regală principele Ferdinand sa puse în flancul drept al regimentului şi defila în faţa M. S. Regelui. După terminarea defilării, M. S. Regele strînse mâna şi mulţumi dlui general Arion, pentru frumoasa ţinută a trupelor. Apoi, timp de un sfert de oră, Maiestatea Sa convorbi cu d-uii generali Pillat, Arion şi Herolt, dl Dimitrie Sturdza, cu ataşatul militar rus, şi cu multe persoane de distincţie. In urmă se urca în trăsură cu A. S. R. principele Ferdinand şi în sunetul muzicei militare porni spre palat. Toată lumea oficială şi ofiţerii superiori se duseră la palat, spre a se înscrie în registre. In amintirea memorabilei zile a resboiului independenţei yi in onoarea armatei române dl preşedinte al camerei M. Pherekyde a luat cuvântul in şedinţa adunării deputaţilor ţinută ieri rostind un discurs de toată frumseţa. In care relevă momentele principale în istoria războiului şi a statului român. La finea discursului, care a fost des întrerupt de aplauzele adunării, di Pherekyde a prezentat adunării deputaţilor un proiect de lege de a se ridica în Bucureşti un monument la amintirea răsboiului independenţei şi în onoarea armatei. Spre executarea acestui proiect propune ca din escedentul constatat al exerciţiului 1901—1902 sâ se afecteze la ridicarea monumentului o sumă de 500.000 lei. Propunerea a fost primită cu entusiasm din partea întregei adunări. Serbarea aniversării luării Plevnei a împrumutat farmecul teu tuturor instituţiuniior. Seara la orele 9 a avut loc la Teatrul naţional o representaţie de gală jucându-se »Peneş Curcanul« la care a asistat M. Sa regele Carol, familia regală, ofiţerii superiori, birourile camerei şi senatului şi preşedinţii curţii de casaţie. Terminăm serbarea luării Plevnei cu cuvintele lui Bolintinean: România viitor de aur are Şi preved prin secoli a şi înălţare. ----l-fc=33'-------- Din Alba-Iulia. (Filiala Concordiei) — 10 p. Stăm înaintea unui fapt dureros atât din punct de vedere naţional cât şi material. A cincia adunare a societăţii comerciale pe acţii »Concordia« este convocată pe ziua de 13 Decemvrie. Aceasta trebuia să se întâmple. In convocător este insă un punct care deschide rana societăţii comerciale. Propunerea direcţiunii pentru lichidarea societăţii. La acest punct trebue sa ne oprim un moment. Firmei centrale din Sibiiu nu -i a mers bine. Nu a mers bine nici filialei din Făgăraş, nici celei din Câneni. Pentru ce ? De astă dată nu voim lu eruăm şi e spunem căuşele, o voim s, constatăm un alt lucru. Nr. 221 Filiala de aici a fost singura care de rând s a deschis nu numai că a lucrat continuu în modul cel mai avantagios şi proventual, dar a scăpat totodată ţinuturi întregi da Români din ghiarele comercianţilor străini da poporul nostru. Petru Românii din Munţii Apuseni, cai de pe Valea Murăgului, până la Haţeg, Hunedoara filiala Concordiei de aici a foit razarvoarul unde toţi s’au prevăzut cu artichii da comerciu. Chiar număraţi străini au format şi formează muştareîi filialei de aici, a cărei activitate o putem numi chiar naţională. Şi dacă aceasta filială a prosperat meritul îi revine destoinicului şi laboriosului ei conducator d-lui V. Oniţ. Fiind vorba de eventuala licuidare a societăţii Concordia trebue să punem la inima acţionarilor ca să facă ce vor face şi să caute un capaciiant, fie asoaiindusa doi sau trei acţionari, fie grupându se în jurul filialei, ca filiala să sa susţină şi mai departe. Cei chamaţi să nu întârzie a o face. Veridicul. Revistă esternă. Beninsula Balcanică. Agenţia telefonică din Berlin »Wolff’s Bureau« află din Constantinopol, că majoritatea ambasadorilor consideră, că noul regulament pentru Macedonia este, cu toate că cuprinde unele greşeli, apt a se ameliora situaţiunea acestei provincii. însărcinatul de afaceri al Franciei a primit şi dînsul ordinul de a releva necesitatea aplicării acestor măsuri. Şeful albanez Issa Bolietinaţ, care s’a încercat să împedece instalarea consulatului rusesc la Mitroviţa, a fost arestat. Issa Bolietinaţ a fost condus sub escortă la Ildiz-Kiesk, palatul Sultanului. Rusia cere pedepsirea lui, car’ Sârbia caută şi ea să înfiinţeze conaul lat la Mitroviţa. Se crede, că Bolietinat va fi numit colonel de gendarmerie. Guvernul turcesc a luat strajnice I măsuri, ca la Mitroviţa se domnească I liniştea. De asemenea yi presenţa celor 1 50 de Cazaci a contribuit foarte mult la restabilirea ordinei yi la punerea consulatului rusesc din Mitroviţa la adăpostul ori-cărei nesiguranţa şi pericol. Primarul satului Hobiţa din districtul Demihisaov a fost prins de insurgenţi şi supus la cele mai grozave torturi, din cauză că a predat autorităţilor turceşti armele ascunse de comitetul bulgaro macedonean. O depeşă din Constantinopol anunţă, că mareşalul Omer-Paya a luat măsuri, ca să se organiseze detaşamente puternice contra trecerii bandelor bulgare, ridicând mai multe fortificaţii la hotare. Mahmud-Paya, cumnatul Sultanului şi şeful junilor Turci din Paris, cu toate promisiunile şi foloasele ce-’i se acordfi,, dacă se intoarce în Constantinopol, refusă totuși de a satisface dorința Sultanului continuând a duce lupta mai departe.