Tribuna Sporturilor, 2002 (Anul 12, nr. 599-648)

2002-02-04 / nr. 602

Ieri în Palatul Sporturilor "Tran. Moderna sală a sporturilor "Transilvania" din municipiul nostru s-a dovedit, timp de 3 zile, o excelentă gazdă pentru cele 8 teamuri de băieţi şi două de fete, ce şi-au disputat între 1 şi 3 februarie a.c., faza finală a competiţiei "Fox Kids Cup",, rezervată tinerilor fotbalişti născuţi în anul 1990. în urma tragerilor la sorţi, cele opt câştigătoare ale turneelor zonale ale băieţilor - desfăşurată anterior în diverse localităţi din ţară - au fost împărţite în două serii, A şi B. în una s-au întrecut formaţiile Aripile Piteşti, CSŞ Bacău, AS Star 90 Medgidia şi FC Inter Sibiu, în cealaltă disputându-şi întâietatea echipele Elpis Constanţa, Olimpia Piatra Neamţ, Rapid şi ICSIM, ambele din Bucureşti. La fotbalul feminin - la aceeaşi categorie de vârstă - în confruntarea finală s-au întâlnit Mica Sirenă şi Prinţesa Sissy, două formaţii din capitală, special pregătite pentru competiţie de către Fox Kids, ţinându-se cont de faptul că învingătoarele de la Sibiu, atât la băieţi, cât şi la fete, urmează să ne reprezinte ţara la Barcelona, unde între 28 martie şi 2 aprilie 2002 se va desfășura primul Campionat Mondial de fotbal al copiilor. Spectatorii care au luat loc în aceste zile în tribunele sălii au fost martorii unor confruntări de foarte bună calitate, sensibil echilibrate, aprig, viu și dârz disputate, dar în limitele stricte ale fair­­playului, cu numeroase şarje ofensive la cele două buturi, cu parade inspirate şi miraculoase, mulţi tineri jucători dovedind, în afara unei excelente pregătiri fizice, apetenţă, dăruire totală şi frumoase disponibilităţi tehnico-tactice, ce le vor deschide larg poarta afirmării în fotbalul de performanţă. Au impresionat în mod deosebit: portarul Alex Neagu (ICSIM), A. Maxim şi M. Fătu (Olimpia Piatra­­che (Rapid), C.­ormete (Elpis­an (ICSIM), M. ipi Piteşti), A. aiu şi C. Dobre­i şi A. Panaite­­r la jocurile Nearl Carai Const Marcu Dincă. (AS St. (CSSE lată ) din seri Seria a: Elpis Constanţa - ICSIM Buc. 4- 2 (1 - 2), D. Caraiola 2, D. Forminte şi I. Sandu, respectiv G. Voican (2) * Rapid Buc. - Olimpia Piatra Neamţ 1 - 3 (0 - 2), A. Matei - A. Maxim (2), cu M. Fătu * Elpis Constanţa - Olimpia PN 3 - 2 (1 - 0). Au punctat: C. Carapcea, M. Gombar şi A. Irimia (autogol) pentru învingători, A. Maxim şi M. Fătu în contul nemţenilor * Rapid Buc. - ICSIM Buc. 1 - 2 (1 - 0), A. Dumitrache pentru feroviari, respectiv B. Vlădulescu cu G. Voican * Elpis Constanţa - Rapid Buc. 2 -1 (2 - 0), M. Gombar şi C. Carapcea pentru marinari, A. Grigore * Olimpia PN - ICSIM Buc. 1 - 2 (0 - 2). A. Maxim, L. Venter și M. Lazăr. Seria B: Aripi Pitești - AS Star 90 Med. 2 - 2 (2 - 0). M. Marcu (2) pentru piteșteni, respectiv C. Giurgiu si C. Dobre * CSȘ Bacau - FC Inter 2 - 0 (1 - 0). S. Ciortan si A. Hurdubei * Aripi P. - FC Inter 4 - 2 (2 - 0). Cr. Jigaru (3), M. Marcu, respectiv A. Dincă și V. Pistol * CSȘ Bacău - AS Star 90 Med. 5 - 0 (2 - 0). A. Hurdubei (2), A. Panaite (2) și I. Chirilă * Aripi Pitești - CSȘ Bacău 3 -1 (1 - 0). Au punctat: M. Marcu, V. Trandafir și M. Albu pentru piteșteni, respectiv A. Hurdubei * FC Inter - CS Star 90 Medgidia 5 -1 (2 - 0). I. Pantea (2), P. Dragomir, C. Cârstea şi A. Dincă pentru sibieni, D. Hasoiu pentru învinşi. Clasamente. In prima confruntare dintre cele două teamuri feminine, echipa Prinţesa Sissy a dispus cu 3 - 2 (2 - 2) de formaţia Mica Sirenă, graţie golurilor reuşite de Alina Gheorghişor (min. 1,12, 22), respectiv, Luminiţa Grădinaru (min. 2 şi 5). în partida a doua de fotbal feminin, Mica Sirenă şi-a luat o binemeritată revanşă învingându-şi partenera de întrecere, Prinţesa Sissy, cu 4 -1 (2 -1) în urma golurilor marcate de Nicolae Daniela (min. 2 şi 20), Andrei Oana (min. 21) şi Marcu Daniela (min. 28), pentru învinse punctând Alina Gheorghişor, minutul 16. în semifinalele disputate între ocupantele primelor două locuri din ambele serii s-au înregistrat următoarele rezultate: Elpis Constanţa - CSŞ Bacău 1 - 2 (1 -1). Au punctat: S. Ciortan (min. 2) şi A. Hurdubei (min. 30) în contul învingătorilor şi D.Caracola pentru constănţeni * Aripile Piteşti - ICSIM Buc. 4-1 (2-1). Autorii golurilor: M. Marcu, M. Albu, B. Geantă şi A. David, respectiv L. Venter. Finala mică dintre Elpis Constanţa şi ICSIM Bucureşti s-a desfăşurat şi departajat doar pe baza loviturilor de la 7 metri. Locul trei al competiţiei a fost câştigat de echipa constănţeană care a învins cu 3 - 2. CSŞ Aripile - CSŞ Bacău 3 - 0 (0 - 0) în finala mare, după o primă repriză echilibrată în care piteştenii au ratat două excelente situaţii , prin talentatul M. Marcu, în minutele 5 (bară) şi 18, formaţia antrenorului Laurenţiu Iordache îşi va sufoca pur şi simplu adversara, în cel de-al doilea milan, când prin combinaţii rapide şi spectaculoase se detaşează net pe tabela de marcaj, graţie golurilor înscrise de M. Albu (min. 23), Mihai Marcu (min. 28) şi B. Geantă.. Formaţiile aliniate: CSŞ Aripi: V. Drăghici, B. Geantă, C. Popa, M. Albu, M. Marcu, D. Andrei, Cr. Jigaru, V. Trandafir, A. Popa şi V. Chirigiu. CSŞ Bacău: A. Ariton, A. Vieru, A. Panaite, A. Hurdubei, S. Ciortan, L. Bălăiţă, G. Pontoş, I. Chiriţă, C.Lupu şi A. Pal. Golgeter al competiţiei M. Marcu (CSŞ Aripi Piteşti) cu 6 reuşite, urmat de A. Hurdubei (CSŞ Bacău) cu 5, A. Maxim (Olimpia Piatra Neamţ) cu 4 şi G. Voican (ICSIM) cu 3. (A.T.) Seria A­ gWcst Bank & I Foto: Danie­­m­'Arilxţl . V.-- ■ . 1. Elpis Constanţa 3 3 0 0 2. ICSIM Buc. 3 2 0 1 3. Olimpia PN 3 10 2 4. Rapid Buc. 3 0 0 3 Seria B 1. Aripi Pitești 3 2 10 2. CSS Bacău 3 2 0 1 3. FC InterS. 3 10 2 1 4. CS Star 90 Med. 3 0 12 9-5 6-6 6-6 3-7 9-5 8-3 7-7 3-12 1 Foto: Daniel BĂLȚAT - * 'siS'®*'-''- -Ltz. Săptămâna trecută, pârtia Oncești a găzduit Cupa “Şoimii11 la schi alpin * concursul contează pentru cea de-a XIX-a etapă a Campionatului Naţional de schi alpin * "abonat" la locul I, sibianul Alexandru Barbu a reușit să se claseze din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului * La mijlocul săptămânii trecute, pârtia "Onceşti" din staţiunea Păl­tiniş, a găzduit Cupa "Şoimii" la schi alpin, întrecere contând pen­tru cea de-a XIX-a etapă a Cam­pionatului Naţional de Schi Alpin. Desfăşurat sub egida Fede­raţiei Române de Schi şi Biatlon, concursul a fost organizat de CSS Şoimii Sibiu, în colaborare cu Comisia Judeţeană de Schi. Cu toate că zăpada n-a fost chiar cel mai bun aliat - dovadă şi abandonurile înregistrate - între­cerea a stârnit interesul multor schiori, la startul competiţiei ali­­niindu-se peste 80 de sportivi legi­timaţi de la 15 cluburi de profil din ţară. Miercuri, 30 ianuarie, în prima zi a concursului, desfăşurat în două manşe, slalom special, startul s-a dat de la altitudinea de 1635 metri, iar după parcur­gerea unei diferenţe de nivel de 120 metri până la sosire (cota 1515), arbitrii au decis: * Fete­­ născute în 1987-1988, locul I - Agnes Nagy (CSȘ Gheorgheni), locul II - Raluca Todasca (CSȘ Baia Sprie) și locul III - Alexandra Dranca (CSȘ Vatra Dornei). La categoria băieţi, născuţi în 1987 -1988, cel mai bun timp l-a obţinut Gligor Bogdan (CSȘ Câmpeni), urmat de Paul Chira din Baia Sprie şi Alexandru Teuşan (Edelweiss Braşov). La categoria Fete, născute în 1989,1990 şi 1991, locul I a fost ocupat de Kinga Roşie (fa­vorit Miercurea-Ciuc), pe doi s-a clasat Georgiana Sântimbrea­­nu, din Petroşani, iar cea de-a treia treaptă a podiumului a revenit Rekăi Ambruş, din Miercurea-Ciuc. Şi la Băieţi, născuţi în 1989,1990 şi 1991, podiumul a fost ocupat tot de "musafiri", clasamentul primelor trei locuri fiind următorul: I Andrei Blendea, din Petroşani, II - Mihai Marinescu, de la Braşovia, III - Cătălin Zaharescu (Braşovia). Joi, 31 ianuarie, în cea de-a doua zi a concursului, startul s-a mutat la altitudinea de 1654 metri, iar sosirea la cota 1510 metri, cu o diferență de nivel de 144 metri. La categoria Fete, născute în 1987 -1988, Agnes Nagy a mai urcat o dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, fiind urmată de Alexandra Dranca şi Clau­dia Oşlobanu (Braşovia), în cadrul aceleiaşi categorii, la băieţi, locuit a revenit sibianuluiAlexan­dru Barbu, schior aflat în conti­nuare în căutare de adversari pe măsură. Pe doi a venit Bogdan Gligor, din Câmpeni, iar pe trei braşoveanul Răzvan Stinghe (Braşovia). La Fete, 1989 -1991, locul I a fost ocupat de Bianca Petrea, din Braşov, Georgiana Sântimbreanu s-a clasat pe locul al doilea, iar Kinga Boşie pe al treilea. La băieţi, întrecerea a fost câştigată de László Kund Kopacz, din Miercurea-Ciuc, pe locurile doi şi trei sosind petroşe­­neanul Dan Vlăduceanu, res­pectiv Ciprian Lakatos, de la Edelweiss Braşov. Comisia de arbitri care a vegheat la buna des­făşurare a Cupei "Şoimii" la Schi Alpin a fost formată din Augustin Christinean (preşedintele Comi­siei Judeţene de Arbitri), Anton Şinka, Horia Branişte, Iulian Roşa, Constanţa Mierluşcă, Liliana Mărginean, Sanda Kendefi, Sighit Kendefi, Niculae Almăşan, Ovidiu Croitoru, Dorin Nan (delegat tehnic), Viorel Adamache, Liviu­ Clenci, Adrian Pica, Iuliu Paţa, Tiberiu Bino, Andrei Gyorok şi Victor Munteanu. Pe durata desfăşurării concur­sului, un echipaj aparţinând Ser­viciului Salvamont a fost prezent pe pârtie, însă nu s-au înregistrat accidente în cadrul Cupei "Şoimii". Rareş bitu Sporturi Tribuna sporturilor, nr. 602,4 februarie-10 februarie 2002° 3

Next