Tribuna, iulie-august 1885 (Anul 2, nr. 150-198)

1885-07-24 / nr. 167

Pag. 666 lucrul tribunalului. Acesta absolvă pe cei vinovați. S’a făcut recurs. Recursul este dat uitării. Fraţilor Maghiari le place a face de­­monstraţiuni când cu o ocasiune, când cu alta. Mai totdeauna iluminează oraşul. Românii din Cluj sunt siliţi a ilumina cu ei, dacă vreau să nu li­ se spargă ferestrile şi atunci, când demonstraţiunile se fac în contra Românilor. Aşa a fost cu ocasiu­­nea iluminării pentru Turcii învingători odată la Plevna. Cu această ocasiune au spart ferestrile la vre­ o câţiva Români. Ce va fi acum cu iluminarea din 30 August pentru „cultur-egylet?“ sperez că vor face programă fraţii de la „Magyar Polgár“ şi Românii din Cluj înainte îşi pot tocmi ferestruri, pentru­ că cultura maghiară are să între prin ferestri la ei. Aşa stăm cu demonstraţiunile. Şi fraţilor Maghiari nu are de ce să le fie ruşine de faptele ce săvîrşesc. Mai bine să le recunoască şi să se pocăească, dacă vreau să nu le vadă publicate! însuşi „M. Polgár“ recunoasce, că suntem Români destui în Cluj prin cu­vintele: „Kolozsvárit fölös számban vannak a románok“ şi totuşi el numesce cetatea „törzsgyökeres magyar város.“ Aşa se bate pe sine totdeauna cel ce vrea să as­cundă adevărul. La tribunal ,zice că jujii români fac majoritatea „nagyobb részé­ben románajku birákkal ellátva.“ Aşa ar trebui să fie, durere însă, că majoritatea aceasta stă numai din 3 ju­ji, căci numai atâţia Români sânt. Au fost mai mulţi dar’, repausând, în locul lor s’au numit Maghiari. Aşa are să se întâmple şi în viitor precum se vede. La alte judecătorii unul-doi Români. La comitat abia avem 3 Români, dintre cari 2 sânt cancelişti, la magistrat nici unul. Sânt mii de Români, n’au nici un representant la magistrat. Nu e nici un cancelist baremi. Avem un membru virilist la magistrat. în anul tre­cut s’a lăţit faima, că vrea să interpeleze pe primarul în adunare pentru persecuţiu­­nile pornite în contra Românilor. Faima aceasta a adunat în sală pe toţi traşi împinşii oraşului cu scop, că dacă va face interpelarea, să-’l fluere. A avut noroc că a fost avisat înainte despre lucru şi nici nu s’a presentat în adunare. De aci se vede, că nici a ne plânge nu ne este permis ! pice mai departe „M. Polgár“ că despărţământul asociaţiunii în tot anul aranjează petreceri închise şi demonstrează cu aceea, că face invitaţiunile numai româ­­nesce. Rău este informat „M. Polgár“, se vede, că nu ştie nici ce se întâmplă la el acasă. Despărţământul asociaţiunii nici­odată n’a arangiat petreceri în Cluj. Aceasta numai Hunfalvy ar puta-o documenta cu argumentele ce le aduce, că Românii au venit aici numai în secolul al 13-lea ca păstori, 3 milioane de păstori odată­ şi s’au aşeztat în locul Romanilor celor vechi. S’au arangiat petreceri române în Cluj şi se vor arangia în hatul tuturor Ovreo-Armenilor. Românul nu are frică în ţeara sa. Cu persecuţiuni şi insultări nu pot opri petrecerile Românilor, se pot însă compromite pănă la urechi precum s’au compromis şi în anul trecut. Ce priveste societatea desfiinţată „Iulia“,­­mi-ar plăca să publice „Magyar Polgár“ protocoalele de investigaţiune fă­cute asupra ei, ca să vedem, ce a păcă­tuit în contra statului această societate, de s’a desființat. Eu sânt sigur, că nu e om pe pământ, care să poată arăta cu documente, că această societate pare-când s’a ocupat cu cestiuni oprite de lege. Fapta, că înaltul minister a declarat-o de desființată, nu dovedesce nimic. A desfiinţat-o, dar­ fără investigaţiune, fără cercetare, simplu numai după principiul: „sic volo, sic iubeo“. A cădut jertfă fanatismului de rasă, a cădut jertfă celor 3 fikre maghiare, cari tot­deauna agitau junimea maghiară în contra acestei societăţi. Aşa a căurut jertfă prof. Dr. Silaşi. Nimene nu poate documenta asupra acestui bărbat o singură faptă con­trară legii şi totuşi pătimesce! Şi „Magyar Polgár“ are nas să întrebe, că se poate plânge un singur Român în contra con­cetăţenilor maghiari din Cluj ? Nu unul, fraţilor de la „M. Polgár“, ci cu toţii ne putem plânge asupra voastră. Sânteţi netoleranţi, sânteţi la cârmă şi abusaţi cu puterea. Dacă vedeţi o sin­gură faptă românească, dacă auejiţi o vorbă românească, vă înfuriaţi şi ne insultaţi. Ură de rasă şi persecuţiuni sistematice predicaţi z ziua şi noaptea în contra tot ceea­ ce e român, în spiritul acesta vă cresceţi tinerimea, încât omul serios vine la idea, că tinerimea maghiară n’are che­mare de a trăi în armonie cu naţionalită­ţile din patrie, ci în resbel perpetuu. Astfel de sămânţe aruncaţi în pământ. Sămănaţi vânt şi veţi culege vifor. Un cetăţean din Cluj. Representaţiunea consistorului bisericii evangelice săsesci din Ardeal de data 27 Aprilie 1885 nr. 295, 1885 cătră Excelenţa Sa dl August Trefort, ministrul r. ung. de culte şi instrucţie publică, privitoare la propunerea limbei maghiare în şcoalele poporale nemaghiare confesionale evangelice. (Urmare şi fine.) Aci trebuie să ne aducem aminte de cu­vintele biblice: „Nime nu poate servi la doi domni“ şi prin urmare sigur, nici spiritul unui copil în primii ani de şcoală unei instrucţiuni în două limbi, tară­­ ca să sufere daună. Fie permis a da în această privinţă cuvânt unui pedagog expert, care expune asemene stări din imediata experienţă. Dr. Gredit, director al Ateneului din Luxenburg, scrie în pro­gramul de la 1871 al acestui institut: „Abia a început copilul din Luxenburg (dialectul din Luxenburg e foarte afin unei părţi a dialectului săsesc ardelean) „a-’şi însuşi în şcoală precât tocmai se poate, limba germană scrisă prin in­­tuiţiune şi poate prin instrucţie de limbă, îndată se introduce deja în al doilea an în misteriile unei a doua gramatici, lui încă necunoscută, şi astfel­­i­ se preface în absolută imposibilitate ori­ce desvoltare. Afară de dialectul seu, copilul nu posede altă limbă; simte numai de sine,­ase­mănarea, afinitatea ce există între dialect şi limba germană scrisă; şi totuşi­­i­ se impune să înveţe limba franceză, lui total necunoscută. Astfel se practică în şcoalele noastre poporale un dualism, care nimicesce vieaţa spirituală internă, se susţine o stare de anomalie, care ză­­dărnicesce ori­ce avânt ideal. Copilul şi învă­ţătorul stau perplexi şi fără ajutor în faţa am­belor gramatici. Programul e însă prescris şi astfel învăţătorul se trudesce cu copilul pănă când îl asureţesce, n’are cunoscinţă de nici o limbă . . . .“ Astfel vorbesce experienţa pru­dentului pedagog despre instrucţia de două limbi în şcoalele poporale. „Unitatea crescerii“ — continuă el — „cere absolut, ca să se aştepte, cu învăţarea unei limbi străine, (în şcoală) pănă când puterea individuală a copilului se va des­­volta şi va fi în stare nu numai a-­şi exprima în limba sa maternă exact şi fluent cugetările, ci a şi pricepe exact vorbirea şi scrierea altor oameni . . . De altcum această învăţare a limbei franceze, dacă e permis a numi aşa această tortură, ofere şcolarului în vieaţă puţin câştig, strică însă în mod înspăimântător nu numai cultivării în limba maternă .... O astfel de instrucţie . . . . e imposibil să ţină. Nimene nu va nega, că după eşirea şcolarului din şcoala elementară, din mixtura de limbi.............în câţiva ani vor dispăre mai toate“. Nici în Ungaria nu lipsesc astfel de ca­şuri triste. „Neue ungarische Schulzeitung“ (nr. 14 de la 2 Aprilie 1885) constatează din Banat, unde în şcoalele germane e introdus planul de învăţământ dela 29 iunie 1879, — cu durere aparenţa deasă, că „copii de naţiona­litate nemaghiară, care au cercetat regulat pănă la al 12 an împlinit al etăţii o şcoală cu limbă mixtă a măsurat ordinaţiunii, nu pot ceti co­rect în nici o limbă, cu atât mai puţin pot a scrie...................“ Asemene efecte destructive ar trebui să pro­ducă în mod firesc acea organisaţiune şi în şcoalele noastre germane. Ce instrucţie e po­sibilă aci, unde jumătate, sau cel mai puţin a treia parte a oarelor, trebuie consacrate în săp­tămână instruirii combinate de două limbi, dintre care una îi apare spiritului copilului în cele mai multe caşuri ca o limbă moartă şi nu ofere nici un punct de atragere? Cum să ajungă timpul, ca să li se dee tinerilor din comoara de cultură a poporului lor ceea­ ce e necondiţionat de lipsă pentru spiritele tinere, pentru­ ca să nu fie străini în limba maternă; cum să ajungă timpul pentru instruirea religiunii şi a lecturii biblice atât de indispensabile; cum să se propună celelalte obiecte, trebuincioase atât în vieaţa practică, şi pentru formarea cugetării, a caracterului, a na­­turelului, cât şi pentru nutrirea iubirii de patriă ? Propunerea limbii maghiare în numărul de oare, prescris prin numita ordinaţiune, în şcoalele cu un învăţător în al doile an, care în cele cu doi învăţători îndată în anul ântâiu, trebuie să aibă ca urmare deprimarea facultăţii de prestaţiune în genere. Prin aceasta poporaţiunea germană avizată în interesele sale la aceste şcoale ger­mane, se împedecă în desvoltarea ei naţională şi se condamnă la starea de Heloţi în desvoltarea lor şi pe terenul progresului cultural general faţă cu poporaţiunea maghiară, ale cărei şcoale poporale rămân neatinse de pedeca unei a doua limbi impuse. Fie atinsă aci numai în treacăt vătămarea, cu care ameninţă restrîngerea instrucţiunii ger­mane prin numita organisaţiune şi prin numărul prescris pentru propunerea limbii maghiare, vieaţa noastră religionară evangelică, biserica noastră protestantă, prin împregiurarea că pri­ceperea limbii germane scrise se reduce, redu­­cându-se astfel şi înţelegerea catechismului german, a cărţii germane de cântări, şi a bibliei lui Luther. E sigur, că dacă s’ar impune şcoalelor po­porale maghiare prin propunerea obligată a unei limbi străine o astfel de îngustare şi restrîngere, cum li­ se întâmplă prin ordinaţiunea din 29 iunie 1879 şcoalelor germane evangelice, comunele şi autorităţile lor şcolare nu s’ar linişti nici ar în­ceta de a folosi toate mijloacele legale, ca să de­părteze o astfel de lovitură dela desvoltarea lor culturală. Consolii de aceeaşi datorinţă şi cu aceeaşi rugare se adresează subscrisul consistor cătră Excelenţa Voastră. Suntem convinşi, că organisarea propunerii limbii maghiare în şcoalele poporale germane ale acestei biserici, ce Vi s’a presentat Excelenţei Voastre în 8 Decemvrie 1882 sub nr. 2084 din 1882, corăspunde sensului legilor, după cum e exprimat acesta nu numai în legile de mai nainte, ci şi în articolul de lege XVIII din 1879, precum şi în raportul de introducţie al comisiunii, apoi şi declaraţiunilor proprie ale Excelenţei Voastre şi adecă §­lui 4 al al art. de lege XVIII din 1879. Prin aceasta se satisface disposiţiilor acestui­a suscepând limba maghiară „între obiectele obli­gate“ în şcoalele poporale nemaghiare. Representaţiunea continuă a spune, că ministrul n’a avut nimic în contra pla­nului presentat de consistor şi că dela anul 1882, de când s’a presentat ministrului, acesta abia acuma îşi face obiecţiunile sale. Organisarea instrucţiunii maghiare, care în urma aceleia organisări se începe în al cincilea an şcolar, şi apoi ţine pentru tinerimea şcolară feminină până la anul al 14, pentru cea bărbătească pănă la împlinirea anului al 15-lea, deci se efec­­tuesce în şcoala de toate­­filele în decurs de patru, respective cinci ani, corespunde cerin­ţelor pedagogiei raţionale şi asigurează un succes corespunzător pe seama educaţiunii şi a instruc­ţiunii şi prin aceea, că fiind şcolarii cei mai copţi la minte prin instrucţiunea în limba ma­ternă pregătiţi şi pentru a doua limbă, întră totodată în instrucţiunea acesteia. Numai o astfel de organisare poate în şcoala poporală promova aptitudinea şcoalei pentru o cultură generală şi poate păzi comuna de re­gresul cultural şi moral. Excelenţa Voastră! Asigurările pe cât de demne, atât de liniştitoare, pe care le-aţi adresat prin înaltul exmis data 22 Februarie 1873 nr. 1 superintendentului acestei biserici, nu au rămas neuitate înaintea acestei biserici, căreia au fost comunicate în întreg cuprinsul lor. Sucul cu­prinsului lor este, că nu e intenţiunea Excelenţei Voastre „de a de­trage bisericilor şcoalele con­fesionale“ sau „de a strîmtora activitatea şi in­fluenţa confesională pe acest teren spre a le ni­mici în sfârşit cu totul“. Nu ni-e permis să ne îndoim, că Excelenţa Voastră veţi aprecia acest lucru. Causa e de­pusă exclusiv în mânile Excelenţei Voastre. Paragraful 4 al articolului de lege XVIII din a. 1879 dă ministrului de culte şi instrucţie dreptul a regula pe calea ordinaţiunii instrucţiunea obli­gată a limbii maghiare în şcoalele comunale şi de stat, şi în legătură cu aceasta a regula şi numărul oarelor acestei instrucţiuni pentru şcoalele nemaghiare confesionale. Excelenţei Voastre deci nu vă stă nici o lege în care, ca apreciind mai bine actualele rapoarte şcolare, să lăsaţi curs liber acestei organisaţiuni proiectate pentru instrucţiune, maghiară de cătră acest con­sistor şi corespunzătoare atât legilor cât şi destin­e naţiunii şcoalelor poporale, şi să faceţi prin aceasta posibil, ca organisaţiunea aceasta, care a existat cu scrrea Excelenţei Voastre deja doi ani, să se desvoalte cel puţin în decursul unei generaţiuni şcolare, şi în acest mod să dovedească întru cât se poate preţui ori condamna. Ne renoim deci cererea urgentă, ca Exce­lenţa Voastră să binevoiţi a lua spre sciinţă şi să aprobaţi proiectul din nou alăturat pentru organizarea instrucţiunii obligate a limbii ma­ghiare în şcoalele poporale susţinute de biserica evangelică A. B. din Transilvania, şi a îndruma pe organele statului, ca să nu împedece în şcoa­lele noastre poporale instrucţiunea organisată pe basele aceste. Sibiiu, la 27 Aprilie n. 1885. Din şedinţa consistorului bisericii evangelice din Transilvania. D. G. D. Teutscli m. p., Carol Fritsch m. p., superintendent. notar. tribuna I>ln Bucovina. Primim din Cernăuţi o încunosciinţare despre constituirea unei reuniuni poli­tice, ale cărei statute au primit încă la 9 August 1881 aprobarea guvernului pro­vincial. Iată încunosciinţarea: Cernăuţi, 29 Iulie 1885 st. n. Prea onorabilă redacţiune!­­ Românii bucovineni au simţit deja de mult absoluta necesitate a unei societăţi politice, recu­noscând cu toţii, cum că poporul nostru nu va putea nici­odată ajunge la deplina înţelegere a drepturilor şi îndatoririlor sale cetăţeneşti, dacă nu va fi condus la aceasta prin o societate­­ politică, care să se ocupe înadins şi în spe­cial cu luminarea şi deşteptarea poporului în direcţiunile indegetate mai sus. Dar’ dela voinţă pănă la putinţă şi dela vorbă pănă la faptă se scie că este cam departe. Şi aşa rămase şi la noi amintita cestiune de vieaţă în suspens prin mai mulţi ani! In 20 Maiu a. c. convocă profesorul loan I. Bumbac o adunare în sala hotelului „Mielul de aur“ de aici şi aşa se constitui societatea po­litică „ Concordia, “ alegându-l şi un comitet de 11 membri, cari se constituiră precum urmează: Preşedinte : Profesorul loan I. Bumbac. Vice-preşedinte: Inspectorul Leonde Rey. Sub-vice-preşedinte: Proprietarul agronom Constantin Floria. Secretar: Profesorul Grigoriu Halipu. Cassar: Consilierul comunal D­i­o­n­i­s­i­e V­o­­r­o­n­c­a. Controlor: Mihaiu Cantemir, artistele suburbiului „Roşa.“ Apoi următorii membri fără funcţiune Şte­fan Cantemir, proprietar agronom din Roşa; Simeon Cernuşca, proprietar agronom din Clococica şi Mihaiu Marco, pietrar din su­­burbiul Clococica. Compunerea şi constituirea comi­tetului s’a făcut cu privire destinsă la poporul de rînd, care rămăsese pănă acuma cu totul nebăgat în seamă de către con­ducătorii noştri politici. Spre a vă pute orienta mai bine despre scopurile şi tendenţele acestei societăţi vă trimitem şi un exemplar din statutele „Concordiei.“ Cu stimă deosebită, comitetul societăţii po­litice „Concordia“ în Cernăuţi. Publicăm şi primul capitol din sta­tute, despre scopul societăţii : §. 1. Societatea se numeşce „Concordia“ şi­­ şi are reşedinţa sa în capitala Cernăuţi. §. 2. Societatea este bazată pe constitu­­ţiunea actuală şi pe legile fundamentale de stat şi are de scop: 1. să desvoarte libertatea poli­tică şi individuală, precum şi progresul spiritual şi material al poporaţiunii ducatului Bucovina; 2. să însufleţească simţul pentru binele comun; Nr. 167

Next