Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-11-27 / nr. 273

Pag. 1090 Chi are, ci vreun biet de Român ca dl Moldovan din Arad? Dacă e dlar, vorba de apărarea intereselor „statului“ prin persecutarea presei române, judecătoriile ordinare sunt cele mai de aproape chemate să intervină, şi sunt convins, că aceste judecătorii niciodată nu se vor pronunţa aşa, cum se pronunţă actualele curţi cu juraţi, şi că în cele trei instanţe judecătoreşci libertatea de presă a noastră află mai multă garanţie ca în actuala lege de presă, în tot caşul despre libertate de presă nu se poate vorbi sub regimul actualei legi , precând într’o parte poate să fie chiar libertinism, într’alta e adese ori chiar mai rău ca pe timpul lui Bach. loan Slavici. Revistă politică. Sibiiu, 26 Noeravrie *t. v în decursul acestei săptămâni se așteaptă la Viena sosirea unui distins membru din cabinetul român în scopul, de a se consulta cu oamenii de stat ai monarchiei noastre în ceea ce privescehesiunile comerciale-politice. Ministrul Sturdza se va abate puţin pe la Budapesta, spre a sonda terenul şi pe la persoanele normative de acolo, în urma disposiţiunilor ce există de present între Viena şi Bucureşti e de sperat, că iminentele consultări vor avă drept resultat stabilirea acelor punctuaţiuni, căror vor pută apoi să urmeze numaidecât adevăratele negocieri convenţionale. Deputaţiunea bulgară a trecut ieri după ameneji pe la Budapesta, unde a fost la gară întimpinată de o mulţime de oameni şi de tinerimea universitară maghiară. Aseară a sosit la Viena. După o depeşă ce am primit-o aseară, prea târejia de a o mai publica în numărul de ieri, studentul Takács a ţinut la gară o „oraţie“ în numele tinerimii universitare maghiare, exprimând simpatiile naţiunii maghiare pentru Bulgari. „Ce e drept — dine Maghiarul liberal — cu sentimente nu se poate repara răul, sperăm însă, că această manifestaţie va promova cauza Bulgarilor.“ Aşa este! Dacă studenţii maghiari nu vor resolva ei cesţiunea Orientului, poate principele de Bismarck, contele Kálnoky şi întreaga diplomaţie europeană să se tot sbuciume în dreapta şi în stânga, ispravă tot nu se va face. Ceea ce e ridicol în întreg lucrul este însă împregiurarea, că aceia, care aci în ţeară la ei calcă în picioare toate drepturile şi asupresc popoarele conlocuitoare, îşi petrec timpul în zadarnice opintiri de a trece drept iubitori şi promovători de independenţa altor popoare, care cad afară de sfera nemijlocitei lor înrâuriri; nisce pantaloni de pânză, mânjiţi; din derét erau aşa de laţi, par’că erau ai vreunei baletiste. Pe cap purta urmele unei pălării de paie. Fratele lui avea pantaloni strimţi, dinapoi cu o singură gaură mare, pe care în deşert încercau a o astupa niste rămăşiţe ale unui vechiu surtuc de iarnă; un fragment al unei pălării întregia toaleta, mai mult simplă decât gustoasă. Firesce, erau desculţi, pantaloniişi’i-au fost răsfrânt pănă la genunchi şi cu rîs vesel se jucau în apa din canal. Doi copii ai vreunui onoraţior stăteau pe trotuar şi cu mare interes împreunat cu frică se uitau la dînşii. Era un băieţel şi o fetiţă, în costum de tricot vînăt, ciorapi roşii şi păpuci de lac. Drăgălaş se ţineau de mâni şi sugeau la câte o bucăţică de zăhar. Consilierul de justiţie se plecă pe fereastră şi se uita la copilaşi. îi plăceau prea mult copiii. — „Aşa, aşa, de mă însuram cu Mariana, lucru, la care mă gândiam cândva, acum şi eu aş ave astfel de copii. — înţeleg copilaşii cei curăţei, care sug zăharul şi stau colo, car’ nu pe copiii cei murdari din canal, — aş avă şi nevastă frumuşică, căci şi acum e Mariana drăgălaşă, deşi puţintel s’a cam îngrăşat. ţ)eu, tot aşa fac fetele aceste de comercianţi. ... Şi apoi ar exista ceva, pentru ce aş pute să trăiesc şi să lucrez. Precând acum sânt singur.“ Se audi o larmă mare în odaia vecină. — „Au spart în bucăţi un blid de sticlă.“ Consilierul se întoarse. — „E drept, dată vine menagera mea. În continuu îmi amintesce existenţa ei. Atât de mult îi place ordinea şi nu fură, deoarece Drept ilustrare a stărilor interne din Ungaria servească următoarea corespondenţă, ce o primesce din Budapesta diarul vienez „Vaterland“ : „De repeţite ori am arătat la acest loc contrastul ce există între aparenţă şi realitate. Datorinţa ne impune însă, ca se revenim din nou la acela, pentru că chiar de la această înfrumseţare oficioasă şi oficială, în acest „cult al minciunei“ e de a se cunoaste causa principală a decadenţei în viaţa noastră publică şi socială. Cât de miserabilă e administraţia în pompoasa capitală, a văzut-o toată lumea nu de mult când cu prilegiul isbucnirii holerei. . . . Dacă deci asemenea stări desperate sunt posibile în centrul ţerii, sub ochii guvernului şi ai representanţei poporului şi sub controla unei prese, ce de loc nu e sfiicioasă, cum vor sta atunci lucrurile afară în provinţă („departe de Madrid“.)? Şi în faptă, ceea ce se împărtăşesce de vreo câteva săptămâni încoace din diferitele părţi ale Ţerii-Unguresci, ne revoacă în memorie cele mai posomorite (file ale miseriilor administraţiei maghiare. Dacă am voi se atingem numai în treacăt toate aceste acusări şi miserii, nu ne-ar fi deajuns spaţiul acestui întreg ,hiar, încotro nu mai privesce ori ascultă omul, pe tot locul se manifestă consecvenţele unei administraţii insuficiente, defectuoase, necredincioase şi negligiate. Că în cele mai productive ţinuturi, în Bănat şi în comitatul Pestei domnesce de present o sărăcie teribilă, aşa încât trebuia să se prelungească incassarea dărilor şi să se acoarde un „împrumut de calamitate“, fie numai per tangentem amintit. De tot rău stă îusă în ţeară siguranța publică .............Statul „interconfesional“ a predat de la 1867 încoace societatea instrucţiunii lipsită de confesiune şi cămătăriei capitalistice. O rea gospodărie parte a exhauriat, parte a astupat isvorul de câştig al poporului. Pauperismul îşi ridică pretutindeni capul seu gorgonic; ucidere, furt şi cerşitorie sunt la ordinea chilei. Ce folosesce ţerii ceata de funcţionari ce cresce pe zi ce merge? Ce folos are ţeranul şi cetăţeanul de acest îngrozitor regiment de scribi? Cel ce are de a face cu judecătoria ori cu alt oficiu, tremură deja înainte, pentru că cel ce câştigă însuşi de abia poate suporta spesele şi competenţele. Şi cu toateaceste ministrul de finanţe voiesce se scumpească şi mai tare justiţia. Afară de funcţionari, această eră constituţională a mai protegiat şi pe advocaţi, numărul acestora se înmulţesce ca nisipul în mare. Toţi vorsă trăească, şi încă bine, în contul poporului. Poate-se omul mira, dacă acest din urmă îşi perde răbdarea şi mii de oameni emigrează ori se aruncă în braţele criminalităţilor? Foamea, miseria şi desperaţiunea sunt incurabila triadă, în care ameninţă să decadă prin vina oamenilor această ţeară, ce în multe privinţe e binecuvântată de Dumnezzeu. „Cercurile noastre normative“ însă îşi petrec vremea cu sportul politic ori cu alt sport, fac „politică înaltă“ şi nici nu se învrednicesc a se mai gândi la toate aceste miserii interne. Cel ce vede, cum aceşti domni par a se interesa de soartea „bieţilor Bulgari“ mult mai mult ca de întreaga calamitate în propria lor ţeară, acela trebue întru adevăr să-şi peartă speranţa într’un viitor mai bun al Ungariei. Vorbe frumoase la toată întâmplarea nu vor lipsi cu prilegiul desbaterii budgetare. Dar’ „părinţii ţerii“ ca şi mai nainte aşa şi acum vor întrelasa a împinge pe guvern şi pe organele sale spre fapte serioase şi mănoase, a-i constrînge la împlinirea datorinţei şi a premerge înşişi cu exemple bune în această privinţă. Şi astfel şi răul rămâne în vechiul lui stadiu. Pănă când încă? Aceasta singur Dumnezeu o spie.“ Din incidentul discursurilor lui Moltke şi Bronwart, „ziarul german „Die Post“ aduce din nou un articol răsboinic şifice, că înarmările Franciei nu se mai pot mări, că planurile lui Boulanger sunt numai pentru caşul unui resboiu suportabile. Declararea lui Bronsart, că hotărîrea, de a pune în vigoare noua lege militară dela 1 Aprilie, s’a adus imediat înaintea începerii Reichstag-ului, se rapoartă la o împregiurare, ce nu se poate împărtăşi. „Die Post“ află, că această împregiurare ar fi indisposiţia ce o au unele cercuri rusesci de influenţă faţă cu Germania, căreia îi atribue nesuccesul politicei rusesci în Bulgaria. TRIBUNA crede că are să mă moştenească; le comite însă toate numai ca să mă năcăjească.“ Privi oara spre stradă, unde se jucau băieţii cerşitori în apa de spălat. — „Ce staţi aici şi de ce vă uimiţi?“— le crise cel mai bătrân copilaşilor curăţei. „Haidaţi încoace şi jucaţi-vă cu noi.“ — „Trebue să mergem în sus!“ — „Ce veţi face acolo sus?“ — „Ne vom juca cu icoane de lipit. Dar’ voi ce faceţi toată ziua ?“ — „Cerşim.“ — „Ei, apoi e ăsta un lucru de petrecere?“ — „Nu e vreun lucru greu. Mai rău e, că ne încarcă oamenii cu mâncări. Dar’ dupăce eşim, aruncăm bucăţile de pâne şi oasele pe stradă. Crucerii însă ne prind bine; pe aceia îi poate folosi şi muma noastră. Aţi vecrut poate pe muma noastră pe stradă. Vinde raci.“ Şi car’ începură a pleoscăi în apă. Copilaşii cei frumuşei aruncau priviri de jumătate invidioase asupra copiilor cerşitori. O, dacă n’ar fi avut nisce vestminte atât de bune! Copilul cerşitor car’ se puse înaintea lor. — „Dă-’mi mie jumătate din zăharul tău, şi te voiu lăsa să mă stropesci.“ Ofertul nu era tare seducător. — „Ni se vor uda picioarele“ — zi’se băieţelul curăţel. — „Vă puteţi sufuba mânecile şi puteţi bate cu mânile apa.“ Asta era un lucru nou, care pănă acum nu le venise în minte. — „Să o facem?“ întrebă băieţelul pe surioara lui. — „Da“ — şopti într’ascuns şi cu ruşine fetiţa. — „Dar’ zăharul nu-’l capeţi decât după ce te vom fi udat.“ Copilul cerşitor îşi ţinu spatele cătră copilaşii curăţei, cari atât de cu zel lucrau şi cu mânecile sufubate, par’că aveau să capete pe oară trece bucăţele de zăhar. Mama lor, spăriată, în momentul acesta deschise fereastra din catul al doilea. — „Copiilor, ce faceţi?“ Fetiţa de frică îşi perdu echilibrul, cădu în canal şi trase şi pe frăţiorul ei. Copiii cerşitori, înspăimântaţi, o tuliră la fugă; veni apoi servitoarea şi duse pe copilaşii unii, care sbierau. Consilierul de justiţie închise fereastra. — „Şi eu nu e aşa rău, dacă e omul singur. Şi copiii curăţei îi fac omului gânduri. Pentru lumea asta n’aş dori, să-l văd acuma pe covorul meu cel frumos“. El se aşeza apoi în fotoliul seu şi îşi aprinse ciubucul. Tempestatea din casă încă încetă. Pe etager nu mai tremurau lucrurile şi în sala de mâncare era tăcere adâncă. Da, se înseninase pe deplin. Se putea vedea şi de pe obrazul menagerei, care, veselă şi cu faţa strălucitoare de săpunul cel verde, aduse cafeaua de după ameacji. Iorn Bucovini. (Informaţiuni particulare ale „Tribunei“.) Exposiţia din Cernăuţi. (Urmare.) Societatea archeologică română a expus următoarele lucruri antice: un idol din lut roşu nears, uscat numai la soare, care representă pe Minerva, pe Venusa Peninsulei Balcanice, Asiei mici şi Daciei; de o mărime foarte mică şi cu cap de bubă, a scăpat dela exposiţie numai cu trunchiul plin de desemne religioase, căci capul Venusei s’a spart din causa frumseţei ei, să nu fie de deochi, dar’ e reparabil, căci pasa e publicată în întreg în revista comisiei centrale archeologice din Viena încă înainte de doi ani; numai piciorul acestei drăcoase Venuse din lut cenuşiu nears, mai multe hârburi de oaie din lut roşu nears cu simboluri religioase ale acestei Venuse, de o coloare roşie şi albastră, ciocane şi măciuci din peatră de cremene, albă şi neagră, din corn şi os; unelte de ţesut făcute din os, globanţele paserilor şi fălcile pescilor, greutăţi de statui şi mreje, grâu încălcinat preistoric, hârburi de oale groase, roşii, cenuşii, şi o ulcicuţă de cenuşa morţilor, şi dinţi ai unui dobitoc antediluvian, toate lucruri de industrie din epoca de peatră, când omul trăia ca sălbatic şi nu cunoscea încă metalul. Din epoca de bronz găsim expuse celte, inele, săgeţi şi lănci. Din epoca de fer: săgeţi, pinteni, o mulţime foarte mare, lănci, săbii, tolbe, cuţite, furculiţe, lăcate, chei, foarfeci, părticele din cămeşi de zale de fer şi mai multe unelte militare şi apoi inele; din timpul Romanilor un cinerarium, şi din timpul epocei de peatră un animarium, pe care se aflau două bolţi, prin care eşia sufletul mortului din mormânt. Din monete erau expuse: cele romane, vechi românesci cu cap de bou, polone, germane, turcesci şi medalii comemorative. Se află expus şi un evangeliu român şi armenesc. Foarte interesantă colecţie archeologică a acestei societăţi tinere, care a fost admirată mult de străini şi apreciată chiar şi de ziaristica străină. Consilierul aulic din Viena dl Dr. Esner se respiră foarte măgulitor asupra ei în „Neue Freie Presse“. Pintenii au fost foarte admiraţi şi discutaţi de Poloni. Toate aceste lucruri s’au scos numai din pământul Bucovinei şi representă numai starea industrială a ţerii în timpurile menţionate. Mai este de menţionat dintre anticităţile expuse ale societăţii archeologice şi o peatră inscripţională, ce s’a aflat la comuna Cupca pe malul Siretiului la anul 1884. După inscripţia ei să fie monumentul cel mai vechiu cirilic din România, adecă şi mai vechiu decât „codicele Voroneţian“ (?). Lucrul cel mai interesant este, că pănă acum cu toate studiile şi scrutările învăţaţilor, profesorilor dela universitatea din Cernăuţi şi Lemberg nu s’a putut constata, în ce limbă e scrisă inscripţia, îşi poate închipui cetitorul, de care interes mare scientific e peatru aceasta, într’o carte nu de mult apărută am cetit, că dacă s’ar adeveri data inscripţiei, atunci fără îndoială este documentul cel mai vechiu pentru vechietatea Românilor în ţeară şi e dovada cea mai mare, că Românii au locuit în Bucovina înaintea descălecării lui Dragoş-Vodă. Anticităţile bisericesci expuse nu sânt mai puţin interesante, căci ele sânt mai mult cunoscute visitatorilor români, de loc însă nu străinilor, cari din mirare nu eşiau privindu-le şi examinându-le cu curiositate nedescriptibilă, ori de nu-i aici vre-un vicleşug şi marea lor nedumerire fusese, când auziră dela călugări, că aparţin trecutului istoric al Bucovinei. Căci câţi străini bucovineni sânt, cari nici n’au idea măcar, că Bucovina facea mai nainte o parte a Moldovei, şi că istoria moldovenească e şi a Bucovinei totodată. Se credea, că făceam parte din Galiţia, unde acum în Bucovina Românii vreau se cotropească toate celelalte naţiuni, fiind prelungă asta şi în minoritate cumplită. Fu dar’ mare mirarea lor, că aceste lucruri aparţin numai Românilor, şi că din timpul acela nu există nici măcar un băţişor, ce ar fi jidovesc sau polon. Mare minune. Odoarele mănăstiresci umpleau împreună cu anticităţile societăţii archeologice o cameră întreagă. Pe un părete erau atîrnate covoare la morminte domnesci, frumos ţesute şi brodate, având mai toate în mijlocul seu câte un portret al unui Vodă sau Vodese. Brodării minunate şi de o artă desăvîrşită, care acum în ţeară nici nu se cunoasce. între toate lucrurile femeiesci expuse am observat numai o icoană brodată, şi ce era ea prelungă acest cap de opere de brodării portretuare. Arta asta se cultivă în Europa încă în Tirolia, în unele ţeri ale Germaniei şi în Belgia. La capătul păretelui spre fereastră era postată o măsuţă portativă antică moldovenească, pe care era aşezată o evangelie de pergament a lui Eremia Movilă, ferecată în argint şi în aur. în mijlocul odăii au fost aşezate patru dulapuri întinse, în cari erau aşezate inele, cercei şi alte lucruri găsite în mormântul lui Ştefan-cel-Mare cu ocasiunea deschiderii lui comisionare la a. 1856. Mai multe cruci foarte frumos scobite şi împodobite cu aur şi argint din cele trei mănăstiri existente în Bucovina, se găsiau aci frumos arangiate. într’o cruce se aflau şi sfintele moaşte dela un sfânt. Se mai aflau în aceste patru dulapuri mânecări, numite şi acum în limba românească a călugărilor „rucaveţe“, răpide de argint înaurit, tipsit pentru anaforâ, aeri sau epitafi, chivote şi patrafire, într’un dulap de sticlă mare de lungă părete se aflau depuse evangelii și cruci mari. Toate lucrurile mănăstiresci expuse se pot clasifica în 4 grupuri: de cele din industria textilă, la cari numărăm acoperemintele cu pase, epitrafire, mânecări; de cele ale orfevrăriei, la cari s’ar număra inele, cercei şi cruci şi legarea cărţilor; de cele ale picturei a industriei de lemnării, la cari numărăm crucile sculptate cu o dexteritate rară şi pe cari sânt scobite şi inscripţiuni cu litere cirilice şi măsuţa portativă; de cele ale picturei, căci găsim expuse trei icoane vechi, din cari una e cu o inscripţie cirilică, foarte frumos executată într’o placă de aur, cum şi icoanele şi portreturile din evangeliele scrise pe pergament. (Va urma.) Nr. 273 Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Orşova, în Noemvrie 1886. Având corespondenţa noastră publicată în luna trecută tot în această foaie ospitală oareşicare resultat, ne luarăm de nou libertate a Vă ruga, ca se ne mai puneţi la disposiţiune puţin spaţiu din coloanele „Tribunei“, spre a ne mai îndrepta cu o întrebare modestă cătră Ven. Consistor din Caransebeş, şi anume: