Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)
1886-12-04 / nr. 279
Pag. 1114 Alaltăieri după ameafi ’şi-a făcut deputaţiunea visitele de adio şi a mai cercetat încă pe ministrul K a 11 a şi pe nunţiul papal Vannutelli. Archiducele Wilhelm ’şi-a predat în „Grande Hotel“ carta pentru dl Grecoff, deoarece acesta a fost mulţumit archiducelui într’o audienţă în numele guvernului pentru coloana de sanitate a ordinului cavaleresc german, ce s’a dat Bulgarilor cu prilegiul campaniei din urmă. Principele Lobanoff însă a declarat deputaţiunii, că în Petersburg nu va fi primită în nici într’un fel de formă. Astfel deputaţiunea va pleca din Viena la Berlin, de acolo va merge la Paris, apoi la Roma şi în sfîrşit la Constantinopol. într’aceste G a d b a n-Paşa — în Sofia îi fic numai Gadbandî — a păşit cu totul în urma generalului Kaulbars. Sâmbăta trecută a provocat el în persoană în casa ministrului bulgar Nacevici o scenă pe cât se poate de neplăcută. El voia cu orice preţ să vorbească cu ministrul, şi după ce de repeţite ori ’i s’a explicat, că ministrul nu e acasă, Gadban voia să între în birou neanunţat. După ce servitorul ’l-a împedecat, deveni Gadban înfuriat şi înjură pe Nacevici şi întreg guvernul bulgar. Preste vre o câteva oare se adeveri apoi causa furiei lui. El avea anume în buzunar o depeşă de a marelui vizir, care sfătuesce cu urgenţă pe guvernul bulgar, să accepteze în grabă, până nu e prea tardiu, candidarea principelui din Mingrelia, în legătură cu această depeşă va sta desigur şi scriea, că după plecarea funcţionarului de la consulatul rusesc Sonioff va urma şi plecarea comisarului turcesc Gadban. E vădit, că prin această presiune Turcia şi Rusia vor mână în mână să creeze un prejudiţ pentru deputaţiunea bulgară, înainte de ce ajunge aceasta în Londra. Precum se aude anume, Anglia ar fi declarat în Constantinopol, că ea nu va sprijini pe Portă în aspiraţiunile ei, ce se rapoartă la candidarea Mingrelianului şi la formarea unei noue regenţe. Foile rusesci privesc în cuvintele ce le-a adresat Kálnoky deputaţiunii bulgare un simptom al duşmăniei declarate şi cea mai extremă margine a luptei diplomatice. Inconciliabilitatea contrastelor ruso-austriace — fiice „Novoie Vremia“—nu involvă de loc un conflict între Germania şi Rusia. Alianţa neputincioasă a celor trei împăraţi trebue se facă loc unei alte formule. Garanţa, că Germania nu pregăteste isolarea Rusiei pentru caşul unei întăriri a alianţei anglo-austriace şi nu renunţă la rolul unui samsar onest, ar mulţumi pe deplin pe Rusia. Comisiunea militară a Reichstagului german ’şi-a terminat alaltăieri desbaterea generală şi a hotărît să între în desbaterea specială şi să facă două cetiri. La începutul şedinţei ministrul de resboiu declară, că declarările guvernelor aliate cu privire la raporturile externe numai într’un text redigiat sub responsabilitate s’ar pută reproduce şi n’ar pute să conţină ceea ce nu s’ar pută declara şi oficial în şedinţă publică. Nici cancelarul imperului n’ar fi în posiţie să facă în faţa comisiunii declarări, care n’ar fi deja cunoscute, pentru că expuneri mai detaliate despre rapoartele intime şi despre politica posibilă a singuraticelor puteri nu s’ar pută face, fără de a îngreuna şi de a altera politica de pace a Germaniei. Situaţia — fuse ministrul de resboiu — încă nu e atât de coaptă, încât Germania să poată discuta în public asupra ei. Dacă motivele arzătoare ce le-a presentat guvernul pentru proiect nu ar mulțumi pe comisiune nici din punct de vedere militar, nici din punct de vedere politic, cancelarul tot nu ar mai pută să mai adauge altceva, fără de a spune ceea ce ar fi spre paguba raporturilor externe ale Germaniei și a păcii generale, cam înfricat, cândmi-am ocupat postul. Pe drum, în naie, se povestiau multe istorii de ale piraţilor şi alte lucruri, care erau în legătură cu „Vendetta“ , şi cele ce aurisem la prefectură, încă nu erau lucruri prea bune. Aoiam, că foarte cu greu îmi voia putea rangia un cuartir aşa, ca să mă simt ca acasă. După multă osteneală, totuşi îmi succese a afla afară din oraş două odăi mobilate, la o doamnă cu numele Perrini. Ce casă era aceea! Veche, spaţioasă, rece, înaltă — o ladă verde; muţime şi tăcere erau într’însa ca într’un vechiu claustru. Spre fericire însă Mari-Anto îmi era vecină. Aceasta, — numele ei adevărat era Maria- Antonia, — era nevasta unui mînător de catîri, care mai totdeauna era pe drum şi în excursiuni. Coridorul era comun; şedeam lungă dlaltă. Dacă era frumoasă? n’aş pute afirma, dar’ era tinără şi sveltă, cu mişcări graţioase, ochişorii ei cenuşiu-verfini se uitau cu drag, vesel seducător, şi prelungă aceste mai avea şi o guriţă roşie şi fragedă ca un mor de granat. Mari-Anto şi eu ne făcurăm iute pretini buni. într’ofi frumoasă, torturat fiind de o ferbinţeală mare, m’am pus să şed într’un colț al odăii mele, lângă cămin, când eacă întră vecina mea şi-’mi aduce un păhar cu limonadă. Zimbind îl puse pe cuptor şi îmi «zise: — „Tisana (ceaiul de orci) îţi va ajuta.“ Nu stiu ce băgase în limonadă, dar’ atâta e sigur, că ferbinţeala, de care suferiam, încetă, dar’ mă cuprinse alta. In cursul celei mai mari şi ponderoase lucrări, ba adeseori chiar şi în şedinţele prefecturii îmi părea că aud foşnetul hainelor ei. Am început deci să-’i fac Mari-Antei curte în toată forma, dar’ ea nu observă nimic. Ear’ eu trebuia să am grije mare, căci nu puteam să iau de glumă lucrul cu bărbatul ei. într’ofii car’ plecă bărbatul de acasă. ’Mi-am propus deci să cercetez pe Mari- Anto în cvartirul ei. Nu ’mi se părea surprinsă zărindu-mă în odaia ei. Ocupai loc lângă dînsa și o întrebai, unde e bărbatul. Fiind fereastra deschisă, îmi arătă, că e colo pe şirul de munţi, care cuprinde pe dincolo sînul mării şi în această direcţiune aruncă sărutări cu degetele ei. Aceasta,fiic, nu mă prea încuragia, dar’ eram deja trecut preste început, îmi trăsei dar’ scaunul mai aproape de dînsa şi cu glasul celei mai intime emoţiuni, îi şoptiiu: „Oh, que mi place, Mari-Anto!“ — („Oh, cât îmi placi mie!“) Numaidecât îşi trase mânuţa brună, pe care o apucasem deja, fugi la scrinul, care sta în colţul odăii şi în mână cu un pumnal mare şi bine ascuţit, reîntorcându-se, veni înspre mine şi strigă: „Cotello del marito!“ — („Cuţitul bărbatului meu!“). Aşa de mult mă surprinse, încât am rămas fără de graiu, dar’ din nou îşi repetă cuvintele. Acesta adecă era cuţitul bărbatului ei. Mînătorul de catîri era învederat tare jalus, şi cine făcea curte nevestei sale, îşi punea viaţa în pericol, învârtind pumnalul înspăimântător, întorcea încetișor ângerașul meu sclipicioasa spadă înnaintea ochilor mei; apoi făcu în contra mea un gest de străpungere. Făceam par’că aş privi tot lucrul de glumă şi rîdeam, deși în adâncul sufletului meu eram prea serios îngrijeat. Din fiina aceea nu mai era între noi familiaritate, se finiră toate bunele relaţiuni de vecinitate. „Bună fiiua! Noapte bună!“ aşa ne salutam unul pe altul, când ne întâlniam pe trepte. — Asta era totul. în noaptea lăsatului de post, vehna foarte timpuriu acasă, pentru că nu aflasem pe nimeni în club. Ajungând înaintea locuinţei mele, îmi ridic capul, şi deodată zăresc lumină în odaia mea. Fug iute pe trepte în sus, şi ce-mi văd ochii! Pe scaunul cel mai bun al meu şedea un domn mititel în uniforma de consilier de prefectură, ţinând în mână un chapeaux-elaque. Nu era nimeni altul decât Mari-Anto, care în absenţa mea îmi răscolise vestmintele din dulap, şi acum singură făcea scene de carneval în locuinţa mea. La început credeam că trebue să mă opun glumei cu toată autoritatea mea. închipuiţi-vă numai, de vedea prefectul din întâmplare gluma ! ? Dar’ la urmă totuşi lucrul nu-’l luai tragice, şi, fie, n’am ce-’mi face, dar’ pe mînătoarea de catîri o găsiam foarte fermecătoare în acea uniformă. Fără de a-’mi dice ceva, îmi prinde mâna şi mă duse în odaia ei. Abia eram aci, fiinţa aceasta extravagantă îmi făcu semn, ca să aştept puţintel. Dînsa o tuli în cămară, şi preste mult se reîntoarse aducând o păpuşă mare, făcută din perini şi plapome, pe care o şi îmbrăcă în propriile ei rochii şi-m i dete şi scurteica ei. — „Iată aşa! Aceasta e Mari-Anto!“ — strigă zimbind. — „şi eu sunt acum domnul notabil. Bărbatul meu, care are să vină îndată acasă, va afla domnul în conversațiune delicată cu Mari- Anto, și vom vedea, ce va faice la asta“. Se puse să șeadă, luă păpușa în brațe o strînse cu drag la sine, o sărută glumeț și imită glasul și pronunțarea mea: — „Oh! que mi place, Mari-Anto!“ Prelingă aceasta rîdea într’una. între aceste se deschide poarta și se aud niste pași greoi pe trepte. — „Bărbatul meu! — Depărtează-te în grabă!“ strigă Mari-Anto și stînse lumina. în odaie era mai de tot întunerec și ea singură era aici, „mititelul de consilier de prefectură“, iluminat lânced de lumina lunei şi ţinând păpuşa pe genunchi. M’am grăbit în odaia mea; îmi pusei apoi urechia la uşă şi ascultam. TRIBUNA Lovitura de stat dela 9 August. v. Deposiţiunea maiorului Grueff înaintea consiliului de răsboiu. „La 4 August am fost la palat pentru a remite Alteţei Sale raportul privitor la garnisoana. Cu această ocasiune, declară Grueff, principele ’mi-a fus, că résboiul cu Serbia este de temut și că n’avem pentru a face acest résboiu nici bani, nici munițiuni de résboiu în cantitate necesară“. *) După aceste cuvinte maiorul Grueff întră în amănunte, privitoare la peripețiile, cari s’au succedat în acea zni. D-sa declară, că ’i s’a spus, cum că résboiul se va declara în fiiua de 20 August. „Guvernul nostru, după spusele dlui Nichiforoff, ministrul de résboiu, a fost decis de a mobilisa armata, dar’ nu poate face aceasta din cauză, că lipsesc muniţiuni şi că armata nu e în posiţie de a fi mobilisată, îmi aduc aminte, că a doua di mersesem la dl Caraveloff pentru a-l întreba ce opinie are în privinţa situaţiunii critice, în care ne aflarăm. Am voit se seiu ce este dispus a face pentru a scăpa Bulgaria de perire. Dl P. Caraveloff n’a fost acasă, dar’ am găsit pe d-na Caraveloff şi pe ministrul de justiţie dl Orosacoff. După complimentele obicinuite, am întrebat pe d-na Caterina Caraveloff, dacă nu stie ce disposiţie a luat bărbatul ei pentru salvarea patriei de pericolul ce ne amenință. Doamnă, am fus, vă conjur spuneți lui Caraveloff, că solrile ce ne vin din Serbia au un caracter foarte îngrijitor, trebue neapărat, ca armata să fie mobilisată, deoarece pe la 20 August, răsboiul va isbucni. Un minut perdut *) Cu raporturile false ce se dădeau principelui în această privinţă. Alteţa sa a fost indus în eroare. în acest moment miniştrii nu s’au înţeles încă asupra detronării. este o crimă. Dacă vom căde în manile Şerbilor, greşeala va fi a bărbatului d-tale. Există acum 5—6 ofiţeri, cari sânt decişi a-’l omorî, în acest cas, căci el este culpabil. Am povestit această convorbire lui Nichiforoff, care ’mi-a fus, că rău am făcut că m’am dus la Caraveloff şi c’am înspăimântat pe femeia sa. în fiiua de 7 August am venit earăşi la dl Nichiforoff pe la oarele 7—8 seara şi din nou ne-am întreţinut despre evenimentele grave politice. Am repetat ministrului de resboiu cele spuse dnei Caraveloff, precum şi resultatul convorbirii ministrului de interne cu agentul rus din Sofia. După această conversaţie am pus categoric ministrului cestiunea de a sei, că după opinia ofiţerilor, detronarea principelui este singurul mijloc de a salva Bulgaria. Pe la oarele 9 seara veni dl P. Caraveloff, şi s’a servit ceaiul. Am adresat cuvântul noului venit, cerând ca să mă scuseze c’am spuriat pe dna Caraveloff. Am fus, că am făcut aceasta fiind îngrijit de soartea ţerii mele. Dl Caraveloff ’mi-a declarat, că n’a auztit nimic despre visita mea, că soția nu ’i-a spus nimic. Când apoi repetasem cele ce am fiis dnei Caraveloff, d-sa ’mi-a fiis: — El să mă omoare! Am băgat de seamă, că cuvintele mele nu ’l-au impresionat de loc, și că d-sa a rămas cu totul apatic. Nu pot să-mi aduc aminte despre toate cele de cari s’a vorbit. Sciu însă, că ridicându-se cestiunea privitoare la detronarea principelui, dl Caraveloff a declarat că se teme, ca nu cumva detronarea să nu producă o mare turburare în opinia publică. El a mai dis, că Europa nu va privi bine acest act, întrebându-’l dacă scie d-sa ceva despre convorbirile lui Ianoff şi Caraveloff, ’mi-a răspuns, că scie tot. Apoi, când am declarat miniştrilor, că idea răsturnării este primită de majoritatea ofiţerilor din garnisoană, şi că printr’o mişcare spontaneă a armatei se poate face tot fără nici o picătură de sânge să fie vărsată, dl Caraveloff împreună cu maiorul Nichiforoff ’mi-au răspuns, că răsturnarea trebuesce făcută într’un asemenea mod: Consiliul de miniștri să facă un raport motivat principelui, prin care să-’i arete, că abdicarea sa este singurul mijloc de scăpare, în cas, dacă principele nu va lua în consideraţiune acest raport şi nu va abdica, atunci trebue, ca aceasta să fie făcută prin forţă. La aceste cuvinte ale dlui Caraveloff ’i-am spus, că astăfii nu se mai pot amîna lucrurile; car’d-sa ’mi-a răspuns: — Aşteptaţi încă vre-o trei .Şie, ca să isprăvesc cu condiţiunile împrumutului ce voiu să fac şi să finim cu Turcia convorbirile privitoare la statutul organic. La aceste ’i-am fus: — Aţi fis deja lui Bendereff, ca să adaste vre-o cinci fiile şi, că atunci veţi fiice ba sau da. Acum cereţi oar’ trei fiile, după care poate că din nou ne veţi fiice, aşteptaţi. Să mă iertaţi, dar’ sunt forţat a vă declara, că conduita voastră este prea indecisă. Vom aştepta şi cu ce ne vom alege? Stiţi bine, că în regimentul I sunt mulţi oficeri, cari rămân devotaţi principelui, aceştia se vor declara în partea Al. Sale şi îl vor întări din Bucovina. (Informaţiuni particulare ale „Tribunei“.) Exposiţia din Cernăuţi. (Urmare.) Consemnaţiunea premiaţilor. Cu medalia de argint a statului au fost premiaţi următorii expunători: Morbitzer Francisc, fabrica de ciment din Straja; Austro-Hungarian, Fairbanks comp., fabrică de maşini din Pesta; Andreiu Geib, clopotar din Cernăuţi; Fiii Hanti, fabrică de fer din Viena; Iosif Nemetz din Viena; Carol Reichert, fabricant de microscoape din Viena ; Ioan Sliwinski, pentru armonie, din Leov; Eduard Ulrich, meseriaş din Cernăuţi; Casimir Radecki, meseriaş din Cernăuţi; Schostala et comp. din Nesselsdorf; M. Landesberg din Leov, pentru lumini; F. Semmler şi H. Frenzel din Brün, pentru săpunuri; Berăria bucovineană pe alţii din Cernăuţi. Medalia de bronz a statului au căpătat: Laurenţiu Cucurudia, meseriaş din Cernăuţi; Iosif Gorniak din Przemysl, făurar; Hofer et Beller, fabricant de pele din Schwechat; Neuhöfer şi fiiu, opticus din Viena; Enric Sause, juvelir din Cernăuţi ; Union, fabrică privilegiată de fer din Viena; Francisc Wirth, fabricant de claviruri din Viena; Carol Neumayer din Bokor în Galiţia, pentru liceururi; Ioan Rintzner, ciobotar din Cernăuţi; Iosif Zalodek, croitor din Cernăuţi. Cum se vede, nici a treia parte nu aparţine Bucovinei. La superioritatea industriei străine e de mirat şi numărul acesta al premiaţilor din Bucovina. Ar fi fost mai consult, de a protegia industria bucovineană, cum există ea. Cu medalia de argint (a exposiţiei), au fost premiaţi: Bogdanovici Gregor de Ostehlib în Bucovina, pentru minunata-şi colecţie de plante; Carol Buber din Toporouţi; Modest cav. de Grigorcea din Carapciu pe Şirete; Alexandru cav. de Grigorcea din Serpuţii-de-jos; Dr. Gustav Iurnicec din Ivancouţi; Mordko Korn din Sipeniţi; Iosif Lucasievici din Cadobesci; Ştefan cav. de Miculi; Alfred Potocki, conte din Hlibovice în Galiţia; Rudich Mechel şi fiiu din Crasna Ilschi; Iacob baron de Szymonovici; Stefan Simionovici din Cuciurmare; Tadău Soldraczynski din Culeuţi; Iuliu Weisselberger din Dracineţi; Dr. Ioan cav. de Zotta, toţi pentru colecţii agricole şi afară de unul toţi Bucovineni; Iosif Göbel din Cernăuţi; Passakas Caetan din Zastavna; Baron Iacob Simonovici din Dubouţi; Dr. Ioan Zotta din Novoseliţa; Ruxandra de Zotta din Borouţi; Alexandru Brodowski din Petrouţi; Bernhard Freund din Cuciurmare; Iosif Göbel din Cernăuţi; Alexandru cav. de Grigorcea din Sierpuţii-de-jos; Şcoala agronomică din Cernăuţi; Baron Nicolae Musteaţă; Vasilie Smerecinschi; Fischer din Boian; Rudich din Crasna al lui Ilschi; Ioan Nastasiuc din Balcouţi; Dimitrie Vlad din Stroesci; Zacharie Zub din Horodnicul-de-jos; Alexandru Popescu din Badeuţi; Artemie Rus-Sindelar din Rădăuţi, toţi Bucovineni pentru vite cornute. Nr. 279 pe tronul seu. Aceşti ofiţeri pot afla despre complot şi atunci totul e perdut. După aceste cuvinte, Caraveloff luă pălăria şi plecă. Eu am rămas la dl Nichiforoff. Zaharia Stoianoff.