Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-12-04 / nr. 279

Pag. 1114 Alaltăieri după ameafi­ ’şi-a făcut deputa­­ţiunea visit­ele de adio şi a mai cer­cetat încă pe ministrul K a 11 a­­ şi pe nunţiul papal Vannutelli. Arch­i­­ducele Wilhelm ’şi-a predat în „Grande Hotel“ carta pentru dl Grec­off, deoa­­re­ce acesta a fost mulţumit archiducelui într’o audienţă în numele guvernului pen­tru coloana de sanitate a ordinu­lui cavaleresc german, ce s’a dat Bulgarilor cu prilegiul campaniei din urmă. Principele Lobanoff însă a declarat deputaţiunii, că în Petersburg nu va fi pr­imită în nici într’un fel de formă. Astfel deputaţiunea va pleca din Viena la Berlin, de acolo va merge la Paris, apoi la Roma şi în sfîrşit la Constantinopol. într’aceste G a d b a n-P­aşa — în Sofia îi fi­c numai Gadband­î — a păşit cu totul în urma generalului Kaulbars. Sâmbăta trecută a provocat el în persoană în casa ministrului bulgar Nacevici o scenă pe cât se poate de neplăcută. El voia cu ori­ce preţ să vorbească cu ministrul, şi după­ ce de repeţite­ ori ’i­ s’a explicat, că ministrul nu e acasă, Gadban voia să între în birou neanunţat. După­ ce servitorul ’l-a împedecat, deveni Gad­ban înfuriat şi înjură pe Nace­vici şi întreg guvernul bulgar. Preste vre­ o câteva oare se adeveri apoi causa furiei lui. El avea anume în buzunar o depeşă de a marelui vizir, care sfătuesce cu urgenţă pe guvernul bulgar, să accepteze în grabă, până nu e prea tardiu, candidarea principelui din Mingre­­lia, în legătură cu această depeşă va sta desigur şi scriea, că după plecarea funcţionarului de la consulatul rusesc So­ni­o­f­f va urma şi plecarea comisarului turcesc Gadban. E vădit, că prin această presiune Turcia şi Rusia vor mână în mână să creeze un prejudiţ pentru depu­taţiunea bulgară, înainte de ce ajunge aceasta în Londra. Precum se aude anume, Anglia ar fi declarat în Constantinopol, că ea nu va sprijini pe Portă în aspira­­ţiunile ei, ce se rapoartă la candidarea Mingrelianului şi la formarea unei noue regenţe. Foile rusesci privesc în cuvintele ce le-a adresat Kálnoky deputaţiunii bulgare un simptom al duşmăniei decla­rate şi cea mai extremă margine a luptei diplomatice. Inconciliabili­­tatea contrastelor ruso-austriace — fiice „Novoie Vremia“—nu invo­lvă de loc un conflict între Germania şi Rusia. Alianţa neputincioasă a celor trei împăraţi tre­­bue se facă loc unei alte formule. Ga­­ranţa, că Germania nu pregăteste isolarea Rusiei pentru caşul unei întăriri a alianţei anglo-austriace şi nu renunţă la rolul unui samsar onest, ar mulţumi pe deplin pe Rusia. Comisiunea milita­r­ă a Reichstag­ului german ’şi-a terminat alaltăieri des­baterea generală şi a hotărît să între în desbaterea specială şi să facă două cetiri. La începutul şedinţei ministrul de resboiu declară, că decla­rările guvernelor aliate cu pri­vire la raporturile externe numai într’un text redigiat sub respon­sabilitate s’ar pută reproduce şi n’ar pute să conţină ceea­ ce nu s’ar pută declara şi oficial în şe­dinţă publică. Nici cancelarul impe­­rului n’ar fi în posiţie să facă în faţa co­­misiunii declarări, care n’ar fi deja cu­noscute, pentru­ că expuneri mai detaliate despre rapoartele in­time şi despre politica posibilă a singuraticelor puteri nu s’ar pută face, fără de a îngreuna şi de a altera politica de pace a Ger­maniei. Situaţia — fu­se ministrul de resboiu — încă nu e atât de coaptă, încât Germania să poată discuta în public asu­pra ei. Dacă motivele arzătoare ce le-a presentat guvernul pentru proiect nu ar mulțumi pe comisiune nici din punct de vedere militar, nici din punct de vedere politic, cancelarul tot nu ar mai pută să mai adauge altceva, fără de a spune ceea­ ce ar fi spre paguba rapor­turilor externe ale Germaniei și a păcii generale, cam înfricat, când­­mi-am ocupat postul. Pe drum, în naie, se povestiau multe istorii de ale piraţilor şi alte lucruri, care erau în legătură cu „Ven­detta“ , şi cele ce aurisem la prefectură, încă nu erau lucruri prea bune. Aoiam, că foarte cu greu îmi voia pute­a rangia un cuartir aşa, ca să mă simt ca acasă. După multă osteneală, totuşi îmi succese a afla afară din oraş două odăi mobilate, la o doamnă cu numele Perrini. Ce casă era aceea! Veche, spaţioasă, rece, înaltă — o ladă verde; muţime şi tăcere erau într’însa ca într’un vechiu claustru. Spre fericire însă Mari-Anto îmi era vecină. Aceasta, — numele ei adevărat era Maria- Antonia, — era nevasta unui mînător de catîri, care mai totdeauna era pe drum şi în excursiuni. Coridorul era comun; şedeam lungă dlaltă. Dacă era frumoasă? n’aş pute afirma, dar’ era tinără şi sveltă, cu mişcări graţioase, ochişorii ei ce­­nuşiu-verfini se uitau cu drag, vesel seducător, şi prelungă aceste mai avea şi o guriţă roşie şi fra­gedă ca un mor de granat. Mari-Anto şi eu ne făcurăm iute pretini buni. într’o­­fi frumoasă, torturat fiind de o fer­­binţeală mare, m’am pus să şed într’un colț al odăii mele, lângă cămin, când eacă întră vecina mea şi-’mi aduce un păhar cu limonadă. Zim­­bind îl puse pe cuptor şi îmi «zise: — „Tisana (ceaiul de orci) îţi va ajuta.“ Nu stiu ce băgase în limonadă, dar’ atâta e sigur, că ferbinţeala, de care suferiam, încetă, dar’ mă cuprinse alta. In cursul celei mai mari şi ponderoase lu­crări, ba adese­ori chiar şi în şedinţele prefec­turii îmi părea că aud foşnetul hainelor ei. Am început deci să-’i fac Mari-Antei curte în toată forma, dar’ ea nu observă nimic. Ear’ eu trebuia să am grije mare, căci nu puteam să iau de glumă lucrul cu bărbatul ei. într’o­­fii car’ plecă bărbatul de acasă. ’Mi-am propus deci să cercetez pe Mari- Anto în cvartirul ei. Nu ’mi­ se părea surprinsă zărindu-mă în odaia ei. Ocupai loc lângă dînsa și o întrebai, unde e bărbatul. Fiind fereastra deschisă, îmi arătă, că e colo pe şirul de munţi, care cuprinde pe din­colo sînul mării şi în această direcţiune aruncă sărutări cu degetele ei. Aceasta,­­fiic, nu mă prea încuragia, dar’ eram deja trecut preste început, îmi trăsei dar’ scau­nul mai aproape de dînsa şi cu glasul celei mai intime emoţiuni, îi şoptiiu: „Oh, que mi place, Mari-Anto!“ — („Oh, cât îmi placi mie!“) Numai­decât îşi trase mânuţa brună, pe care o apucasem deja, fugi la scrinul, care sta în colţul odăii şi în mână cu un pumnal mare şi bine ascuţit, reîntorcându-se, veni în­spre mine şi strigă: „Cotello del marito!“ — („Cuţitul bărba­tului meu!“). Aşa de mult mă surprinse, încât am ră­mas fără de graiu, dar’ din nou îşi repetă cu­vintele. Acesta adecă era cuţitul bărbatului ei. Mînătorul de catîri era învederat tare jalus, şi cine făcea curte nevestei sale, îşi punea viaţa în pericol, învârtind pumnalul înspăimântător, întorcea încetișor ângerașul meu sclipicioasa spadă în­­naintea ochilor mei; apoi făcu în contra mea un gest de străpungere. Făceam par’că aş privi tot lucrul de glumă şi rîdeam, deși în adâncul sufletului meu eram prea serios îngrijeat. Din fiina aceea nu mai era între noi fa­miliaritate, se finiră toate bunele relaţiuni de vecinitate. „Bună fiiua! Noapte bună!“ aşa ne salutam unul pe­­ altul, când ne întâlniam pe trepte. — Asta era totul. în noaptea lăsatului de post, vehn­a foarte timpuriu acasă, pentru­ că nu aflasem pe nimeni în club. Ajungând înaintea locuinţei mele, îmi ridic capul, şi deodată zăresc lumină în odaia mea. Fug iute pe trepte în sus, şi ce-­mi văd ochii! Pe scaunul cel mai bun al meu şedea un domn mititel în uniforma de consilier de pre­fectură, ţinând în mână un chapeaux-elaque. Nu era nimeni altul decât Mari-Anto, care în absenţa mea îmi răscolise vestmintele din dulap, şi acum singură făcea scene de carneval în locuinţa mea. La început credeam că trebue să mă opun glumei cu toată autoritatea mea. închipuiţi-vă numai, de vedea prefectul din întâmplare gluma ! ? Dar’ la urmă totuşi lucrul nu-’l luai tragice, şi, fie, n’am ce-’mi face, dar’ pe mînătoarea de ca­tîri o găsiam foarte fermecătoare în acea uni­formă. Fără de a-’mi dice ceva, îmi prinde mâna şi mă duse în odaia ei. Abia eram aci, fiinţa aceasta extravagantă îmi făcu semn, ca să aştept puţintel. Dînsa o tuli în cămară, şi preste mult se reîntoarse aducând o păpuşă mare, făcută din perini şi plapome, pe care o şi îmbrăcă în pro­priile ei rochii şi-m i dete şi scurteica ei. — „Iată aşa! Aceasta e Mari-Anto!“ — strigă zimbind. — „şi eu sunt acum domnul notabil. Bărbatul meu, care are să vină îndată acasă, va afla domnul în conversațiune delicată cu Mari- Anto, și vom vedea, ce va faice la asta“. Se puse să șeadă, luă păpușa în brațe o strînse cu drag la sine, o sărută glumeț și imită glasul și pronunțarea mea: — „Oh! que mi place, Mari-Anto!“ Prel­ingă aceasta rîdea într’una. între aceste se deschide poarta și se aud niste pași greoi pe trepte. — „Bărbatul meu! — Depărtează-te în grabă!“ strigă Mari-Anto și stînse lumina. în odaie era mai de tot întunerec și ea singură era aici, „mititelul de consilier de pre­fectură“, iluminat lânced de lumina lunei şi ţi­nând păpuşa pe genunchi. M’am grăbit în odaia mea; îmi pusei apoi urechia la uşă şi ascultam. TRIBUNA Lovitura de stat dela 9 August. v. Deposiţiunea maiorului Grueff înaintea consiliului de răsboiu. „La 4 August am fost la palat pentru a remite Alteţei Sale raportul privitor la garnisoana. Cu această ocasiune, declară Grueff, principele ’mi-a fu­s, că résboiul cu Serbia este de temut și că n’avem pentru a face acest résboiu nici bani, nici munițiuni de résboiu în cantitate ne­cesară“. *) După aceste cuvinte maiorul Grueff întră în amănunte, privitoare la peripețiile, cari s’au succedat în acea zni. D-sa declară, că ’i­ s’a spus, cum că résboiul se va declara în fiiua de 20 August. „Guvernul nostru, după spusele dlui Ni­­chiforoff, ministrul de résboiu, a fost decis de a mobilisa armata, dar’ nu poate face aceasta din cauză, că lipsesc muniţiuni şi că armata nu e în posiţie de a fi mobilisată, îmi aduc aminte, că a doua di mersesem la dl Caraveloff pentru a-­l întreba ce opinie are în privinţa situaţiunii critice, în care ne aflarăm. Am voit se seiu ce este dispus a face pentru a scăpa Bulgaria de perire. Dl P. Caraveloff n’a fost acasă, dar’ am găsit pe d-na Caraveloff şi pe ministrul de ju­stiţie dl Orosacoff. După complimentele obici­nuite, am întrebat pe d-na Caterina Caraveloff, dacă nu stie­ ce disposiţie a luat bărbatul ei pentru salvarea patriei de pericolul ce ne ame­nință. Doamnă, am fu­s, vă conjur spuneți lui Caraveloff, că solrile ce ne vin din Serbia au un caracter foarte îngrijitor, trebue neapărat, ca armata să fie mobilisată, deoare­ce pe la 20 August, răsboiul va isbucni. Un minut perdut *) Cu raporturile false ce se dădeau principelui în această privinţă. Alteţa sa a fost indus în eroare. în acest moment miniştrii nu s’au înţeles încă asupra detronării. este o crimă. Dacă vom căde în manile Şerbi­lor, greşeala va fi a bărbatului d-tale. Există acum 5—6 ofiţeri, cari sânt decişi a-’l omorî, în acest cas, căci el este culpabil. Am povestit această convorbire lui Nichi­­foroff, care ’mi-a fu­s, că rău am făcut că m’am dus la Caraveloff şi c’am înspăimântat pe fe­meia sa. în fiiua de 7 August am venit earăşi la dl Nichiforoff pe la oarele 7—8 seara şi din nou ne-am întreţinut despre evenimentele grave politice. Am repetat ministrului de resboiu cele spuse dnei Caraveloff, precum şi resultatul con­vorbirii ministrului de interne cu agentul rus din Sofia. După această conversaţie am pus categoric ministrului cestiunea de a sei, că după opinia ofiţerilor, detronarea principelui este singurul mijloc de a salva Bulgaria. Pe la oarele 9 seara veni dl P. Caraveloff, şi s’a servit ceaiul. Am adresat cuvântul noului venit, cerând ca să mă scuseze c’am spuriat pe dna Caraveloff. Am fu­s, că am făcut aceasta fiind îngrijit de soartea ţerii mele. Dl Caraveloff ’mi-a declarat, că n’a auztit nimic despre visita mea, că soția nu ’i-a spus nimic. Când apoi repetasem cele ce am fiis dnei Caraveloff, d-sa ’mi-a fiis: — El să mă omoare! Am băgat de seamă, că cuvintele mele nu ’l-au impresionat de loc, și că d-sa a rămas cu totul apatic. Nu pot să-­mi aduc aminte despre toate cele de cari s’a vorbit. Sciu însă, că ridicându-se ce­stiunea privitoare la detronarea principelui, dl Caraveloff a declarat că se teme, ca nu cumva detronarea să nu producă o mare turburare în opinia publică. El a mai dis, că Europa nu va privi bine acest act, întrebându-’l dacă scie d-sa ceva despre convorbirile lui Ianoff şi Caraveloff, ’mi-a răspuns, că scie tot. Apoi, când am declarat miniştrilor, că idea răsturnării este pri­mită de majoritatea ofiţerilor din garnisoană, şi că printr’o­ mişcare spontaneă a armatei se poate face tot fără nici o picătură de sânge să fie văr­sată, dl Caraveloff împreună cu maiorul Nichi­foroff ’mi-au răspuns, că răsturnarea trebuesce făcută într’un asemenea mod: Consiliul de miniștri să facă un raport motivat principelui, prin care să-’i arete, că abdicarea sa este singurul mijloc de scăpare, în cas, dacă principele nu va lua în consideraţiune acest raport şi nu va abdica, atunci trebue, ca aceasta să fie făcută prin forţă. La aceste cuvinte ale dlui Caraveloff ’i-am spus, că astăfii nu se mai pot amîna lucrurile; car’d-sa ’mi-a răspuns: — Aşteptaţi încă vre-o trei .Ş­i­­­e, ca să isprăvesc cu condiţiunile împru­mutului ce voiu să fac şi să finim cu Turcia convorbirile privitoare la sta­tutul organic. La aceste ’i-am fu­s: — Aţi fi­s deja lui Bendereff, ca să adaste vre-o cinci fiile şi, că atunci veţi fiice ba sau da. Acum cereţi oar’ trei fiile, după care poate că din nou ne veţi fiice, aşteptaţi. Să mă iertaţi, dar’ sunt forţat a vă declara, că conduita voastră este prea indecisă. Vom aştepta şi cu ce ne vom alege? Stiţi bine, că în regimentul I sunt mulţi oficeri, cari rămân devotaţi principelui, aceştia se vor declara în partea Al. Sale şi îl vor întări din B­ucovina. (Informaţiuni particulare ale „Tribunei“.) Exposiţia din Cernăuţi. (Urmare.) Consemnaţiunea premiaţilor. Cu medalia de argint a statului au fost premiaţi următorii expunători: Morbitzer Francisc, fabrica de ciment din Straja; Austro-Hungarian, Fairbanks comp., fabrică de maşini din Pesta; Andreiu Geib, clopotar din Cernăuţi; Fiii Hanti, fabrică de fer din Viena; Iosif Nemetz din Viena; Carol Reichert, fabricant de microscoape din Viena ; Ioan Sliwinski, pentru armonie, din Leov; Eduard Ulrich, meseriaş din Cernăuţi; Casimir Radecki, meseriaş din Cernăuţi; Schostala et comp. din Nesselsdorf; M. Landesberg din Leov, pentru lumini; F. Semmler şi H. Frenzel din Brün, pentru săpunuri; Berăria bucovineană pe alţii din Cernăuţi. Medalia de bronz a statului au căpătat: Laurenţiu Cucurudia, meseriaş din Cernăuţi; Iosif Gorniak din Przemysl, făurar; Hofer et Beller, fabricant de pele din Schwechat; Neuhöfer şi fiiu, opticus din Viena; Enric Sause, juvelir din Cer­năuţi ; Union, fabrică privilegiată de fer din Viena; Francisc Wirth, fabricant de claviruri din Viena; Carol Neumayer din Bokor în Galiţia, pentru liceururi; Ioan Rintzner, ciobotar din Cernăuţi; Iosif Zalodek, croitor din Cernăuţi. Cum se vede, nici a treia parte nu aparţine Bucovinei. La superioritatea industriei străine e de mirat şi numărul acesta al premiaţilor din Bucovina. Ar fi fost mai consult, de a protegia industria bucovineană, cum există ea. Cu medalia de argint (a exposiţiei), au fost premiaţi: Bogdanovici Gregor de Ostehlib în Bucovina, pentru minunata-şi colecţie de plante; Carol Buber din Toporouţi; Modest cav. de Gri­­gorcea din Carapciu pe Şirete; Alexandru cav. de Grigorcea din Serpuţii-de-jos; Dr. Gustav Iurnicec din Ivancouţi; Mordko Korn din Sipe­­niţi; Iosif Lucasievici din Cadobesci; Ştefan cav. de Miculi; Alfred Potocki, conte din Hlibovice în Galiţia; Rudich Mechel şi fiiu din Crasna Ilschi; Iacob baron de Szymonovici; Stefan Si­­mionovici din Cuciurmare; Tadău Soldraczynski din Culeuţi; Iuliu Weisselberger din Dracineţi; Dr. Ioan cav. de Zotta, toţi pentru colecţii agri­cole şi afară de unul toţi Bucovineni; Iosif Göbel din Cernăuţi; Passakas Caetan din Za­­stavna; Baron Iacob Simonovici din Dubouţi; Dr. Ioan Zotta din Novoseliţa; Ruxandra de Zotta din Borouţi; Alexandru Brodowski din Petrouţi; Bernhard Freund din Cuciurmare; Iosif Göbel din Cernăuţi; Alexandru cav. de Gri­gorcea din Sierpuţii-de-jos; Şcoala agronomică din Cernăuţi; Baron Nicolae Musteaţă; Vasilie Smerecinschi; Fischer din Boian; Rudich din Crasna al lui Ilschi; Ioan Nastasiuc din Bal­­couţi; Dimitrie Vlad din Stroesci; Zacharie Zub din Horodnicul-de-jos; Alexandru Popescu din Badeuţi; Artemie Rus-Sindelar din Rădăuţi, toţi Bucovineni pentru vite cornute. Nr. 279 pe tronul seu. Aceşti ofiţeri pot afla despre com­plot şi atunci totul e perdut. După aceste cuvinte, Caraveloff luă pălă­ria şi plecă. Eu am rămas la dl Nichiforoff. Zaharia Stoianoff.

Next