Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-12-08 / nr. 278
Pag. II70 a racterisat în tendenţa sa politică, culminantă după chiar punctul seu de vedere. Aceasta mă întăresce în datoria ce o am acum, de a spune, că nu împărtăşesc de loc idea principală a d-lui Djuvara şi că sânt la 1887 acelaşi adversar al apelului la intervenirea regelui, care am fost şi la 1875—76. Şi aceasta nu e 41° numai în numele meu (căci atunci nu aş fi scris acest articol), ci o cric şi în numele micului grup de oameni politici, câţi au mai rămas neclintiţi pe linia de conduită, numită de alţii politica „Junimistă“. Grupul „Junimiştilor“ — dl Carp cu sinceritatea sa obicinuită a declarat-o în cameră — se vede astăzi slăbit în numărul membrilor sei din parlament. Dar, oricât de puţini la număr am fi rămas, păstrăm şi astăzi fără modificare atitudinea politică ce am avut-o de la început. La desbaterile asupra adresei tronului din această sesiune noi nu am luat cuvântul. Violenţă în acţiunile guvernului pe de o parte, violenţă în cuvintele opoziţiei unite pe de altă parte, între aceste două violenţe nu am crezut că se va pute aucri un glas moderat ca al nostru. Situaţia momentană este a extremelor. Va veni şi timpul pentru glasurile moderate, va veni cu necesitate şi va veni mai curând decât s’ar crede după aparenţele de astăzui. Şi pentru acel timp nu este tocmai de prisos, ca cel puţin aşa în treacăt, în coloana efemeră a unuihiar, să ne mai explicăm asupra acelei mult cerute interveniri a regelui. Ca să ne precisăm poziţia în faţa acestei întrebări şi să punem toată greutatea ei în contra noastră, trebue să repetăm ceea ce unii din noi, şi în fruntea lor dl Carp, au de mai multe ori în sesiunile trecute ale Camerei: 1. După convingerile noastre politice, sântem pentru legalitate în întregimea aplicărilor ei, prin urmare îndeosebi pentru aplicarea constituţiunii aşa cum este şi în fiecare dispoziţie a ei. Am putut combate revisuirea, câtă vreme era supusă discuţiei legale ; ne-am supus ei îndată ce a fost votată şi sancţionată. A nu recunoasce revizuirea sau orice altă lege, este pentru noi violarea principiului de conservare al statului. 2. Sântem dari în prima linie monarchici şi dinastici constituţionali, fără reservă şi fără şovăire. Regele constituţional este inviolabil, numai miniştrii sânt respumzători. Prin urmare regele nu trebue coborît în lupta partidelor în nici un sens, nu trebue criticat, combătut, provocat, nici în cameră, nici în discuţii, nici în pressă, sub nici o formă. El trebue politicesc, respectat în mod absolut. Această convingere am avut-’o și am practicat-o, când unii din noi am fost la guvern, aceeaşi convingere o avem şi o practicăm când suntem în opoziţie. 3. Lupta constituţională între partide, pentru susţinerea, pentru răsturnarea şi pentru înlocuirea unui guvern nu trebue să se facă decât pe baza unui program precis de idei politice, a căror punere în lucrare actuală să fie esenţa luptei, şi din parte-ne ne-am făcut datoria de a formula în public programul nostru. Prin urmare coaliţiuni numai de răsturnare le credem o eroare politică. O opoziţie nu e bine se ajungă la guvern decât pe temeiul propagandei acelor reforme principale, dar’ specificate, a căror realizare se cere de situaţia momentului, şi oposiţia ajunsă la guvern trebue — ca o cestie de onestitate politică elementară — se’şi îndeplinească programul său exact. 4. Conform acestei regule, sîntem în oposiţie hotărîtă c ministerul Brătianu în ceea ce priveşte politica sa internă, fiindcă s’a arătat necapabil sau nevolnic de a executa programul erei noue şi fiindcă a înlocuit aceasta lipsă de activitate pentru organisarea statului prin deşteptarea poftelor private, care a introdus o nemaipomenită corupţiune în afacerile publice. 5. Sântem de altmintrelea, în relaţiile externe, partizani ai adresiunii statului român la politica statelor centrale ale Europei şi în această privinţă nu facem opoziţie ministeriului Brătianu. Credem însă, că prin reaua sa politică internă, dl I. Brătianu a produs în ţeară o nemulţumire aşa de mare, încât tocmai la momentul important nu va mai fi în stare să realizeze acea idee salutară a politicei externe. * 11 * Să revenim după această digresiune la întrebarea despre intervenirea regelui, pe care a pus-o dl Djuvara în discursul d-sale din cameră. Dl Djuvara, ca şi manifestul oposiţiei unite, cere ca regele să aplice prerogativa coroanei de a „numi şi revoca pe miniştrii sei“ şi să cheme un alt ministeriu în vederea alegerilor viitoare. Şi ceea ce este mai straniu , am audit susţinându-se (nu de dl Djuvara, dar de alţii), că prin aceasta manifestul oposiţiei unite aduce un omagiu regalităţii, fiindcă îi recunoasce şi îi solicită dreptul cel mai însemnat al suveranităţii sale constituţionale. Acest argument nu ne pare a fi, decât un joc de cuvinte. Regele are dreptul de a numi şi de a revoca pe miniştrii sei. Cine are acest drept? Regele, el însuşi, el în consciinţă şi în cugetul lui, el neviolabil şi neresponsabil după constituţiune, el prin urmare în suveranitatea aprecierii lui intime. Te adresezi la această apreciere? Atunci trebue să te şi supui ei cu sinceritate. Dacă recunosci regelui dreptul de hotărîre, trebue să-i recunosc! şi dreptul de a hotărî cum crede el în suveranitatea lui, nu cum crezji tu în părerea ta preconcepută. Să presupunem, că regele hotăresce menţinerea ministerului Brătianu şi pentru alegerile viitoare. Ce va face atunci opoziţia unită ? Se va supune imediat la această hotărîre, la care a apelat ea însăşi prin manifest? Va trebui să o facă, dacă a admis sincer suveranitatea intervenirii regale. Dar, atunci ce a însemnat manifestul cu aparatul seu de solemnitate şi cu tonul seu cominator ? A rămas o coală de hârtie albă, care cucuprindeau nu un act politic, ci un act foarte nepolitic, şi în orice caz o slăbire a acţiunei electorale. Sau poate oposiţiunea-unită nu se va supune la hotărîrea regelui de a menţine ministrul Brătianu. Dar, atunci cum rămâne cu pretinsul omagiu adus prerogativei coroanei? Va săiică nu voiai să te supui tu regelui, ci să se supună regele ţie? Nu voiai să te pleci tu lui, ci să se plece el ţie? Stranie recunoascere a suveranităţii! Şi dacă nu se pleacă? Atunci . . . vorba dlui Ressu? („Ori să pleacă, ori pleacă“. Red„Trib.“.) O voiţi aceasta? O puteţi? Dacă o voiţi şi o puteţi, atunci în dosul manifestului se ascunde revoluţia. Vorbă lămurită, noi „junimiştii“ nu sântem revoluţionari. Nu doară, că revoluţia nu ar fi una din căile, pe care — în general vorbind — s’a văzut uneori silită istoria popoarelor a merge spre progres. Dar’ pentru ţeara noastră, o ţeară mică, intercalată între două puteri mari şi cotropitoare, o revoluţie este totdeauna o calamitate. Cine o începe scie pentru ce o începe, dar’ nu scie nici odată în al cui folos o sfîrşesce.* * * Dar’ poate această formă ascuţită a dilemei, sub care am presentat mai sus urmările neapărate ale manifestului oposiţiei unite, resultă mai mult din deprinderea individuală, de care nu mă pot desface de a vedea totdeauna acţiunile politice în lumina unei consecvenţe riguroase. Poate membrii opoziţiei unite prevăd alte urmări ale procedurii lor decât cele două prevăzute de mine. Poate chiar viaţa noastră publică este încă prea tinără pentru a ne gândi numaidecât la toată rigoarea consecvenţelor unei anume acţiuni politice! Un lucru bun va rămâne în orice caz din această vreme agitată: atât în cameră, cât şi în presă s-au distins în cei doi ani din urmă un număr relativ mare de tineri, a căror inteligenţă, a căror cunoscinţe şi al căror interes impersonal pentru binele ţerii legitimează speranţa, că vor fi un element puternic de progres în Ziua, în care vor fi chiemaţi la o activitate practică în administraţia generală a statului nostru. Eara nouă, car sântem mai înaintaţi în vârstă, ne este dat a saluta cu bucurie şi cu încredere pe aceşti representanţi eminenţi ai generaţiei, ce este menită astăzi a lucra cu noi împreună şi mâne a ne înlocui. T. Maiorescu: „Credem însă, — Zice dl T. Maiorescu, — că prin reaua sa politică internă, dl I. Brătianu a produs în ţeară o nemulţumire aşa de mare, încât tocmai la momentul important nu va mai fi în stare să realizeze acea idee salutară a politicei externe“. Exprimată de un om ca dl T. Maiorescu „credinţa“ aceasta nu poate decât se neliniştească pe toţi cei ce aproabă în toată sinceritatea politica externă a actualului guvern român, să-’i neliniştească şi să-’i indemne a combate cu toată asprimea pe aceia, care profită de nemulţumirea produsă în ţeară, spre a face, ca „tocmai la momentul important“ guvernul român să nu fie în stare „a realiza idea salutară a politicei externe... Noi nu ştim şi nici n’avem să cercetăm, dacă nemulţumirea produsă în ţeară este ori nu legitimă, nici dacă ea s’a produs din vina d-lui I. Brătianu ori resultă din stadiul de desvoltare al ţerii, nu stim şi nici n’avem să cercetăm, dacă vre-un alt om ar fi putut ori nu să guverneze ţeara, aşa cum este ea, mai bine ca dl I. Brătianu, nici dacă dl I. Brătianu, el însuşi, putea s’o guverneze mai bine decum au guvernat-o şi o guvernează, judecăm şi avem să judecăm lucrurile din punctul nostru de vedere, ca vecini şi Români şi ca oameni, care cunoascem ţeara şi obiceiurile ei; car’ judecând astfel, sperăm, ba suntem chiar convinşi, că atunci, când va fi sosit „momentul important“, oamenii de inimă, patrioţii adevăraţi, Românii cu durere pentru ţeara şi pentru neamul lor, uitând frecările interne, se vor uni, cum s-au unit şi în trecut la „momente importante“, pentru ca ţeara să poată realiza „idea salutară“. Speranţa aceasta, convingerea aceasta, mângâierea aceasta noi, care atât de mult suferim pentru românitatea noastră, trebue s’o avem, căci numai prin ea trăim. Nu ni-o luaţi! — le strigăm fraţilor noştri. Şi ei vor înţelege toată durerea cuprinsă în acest strigăt. Revistă politică. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v. Ministrul-president Tisza a sosit alaltăieri în Viena spre a participa la conferenţele ministeriale. Ieri s’au şi întrunit la ministrul de externe contele K án o ky , miniştrii ambelor părţi ale monarchiei şi poate că aii i se va fi ţinut consiliul de coroană sub presidiul Maiestăţii Sale a Monarchului. Obiectul acestor conferenţe sunt cheltuielile, ce le reclamă măsurile militare la graniţa galiţiană. în cercurile bine informate există părerea, că creditul ce-l va acorda consiliul de coroană va rămâne în cadrul restului de credit de 20 milioane, care a rămas din creditul de 52% milioane, votat în sesiunea delegaţională extraordinară. Faptul, că cercurile mai înalte ale monarchiei noastre au aflat de lipsă întrunirea consiliului de coroană, dovedesce, că situaţia externă nu numai nu s’a îmbunătăţit de loc, dar’ că se privesce de înăsprită şi foarte serioasă. Şi dacă lucrul nici nu o să vină în curând la o ciocnire între Austro-Ungaria şi Rusia, continuarea înarmărilor din partea vecinului dela Nord şi contramăsurile ce trebue să le iee monarchia noastră la graniţele dinspre Rusia produc o situaţie, care pentru ambele state este foarte costisitoare şi ţine spiritele într’o ferbere continuă mult mai mare, ca şi eventualitatea unui răsboi, ce în vederea completării armelor ucigaşe de acum ar pută fi de o durată relativ foarte scurtă. Disposiţia foilor ruseşci încă nu e de loc pacinică şi ele se încearcă a arăta, că Rusia este ameninţată de vecinii sei. Sincera iubire de pace a Rusiei — scrie „Novosti“ — a dus-o acolo, că a suferit o mulţime de derute diplomatice. Celelalte puteri s-au folosit de disposiţia pacinică a Rusiei spre a se înarma de răsboiu, şi ele sunt acum pregătite de răsboiu, în vreme ce Rusia n’a făcut aproape nimica întru apărarea ei. Se poate admite, întreabă foaia rusească, ca pe Rusia nu numai să o ameninţe cu înarmări infinite, ci să o şi împedece a lua faţă cu aceste înarmări măsuri de defensivă corespunzătoare? .... Dacă Austro-Ungaria sperează la sprijinul aliaţilor sei, trebue să se gândească şi la aceea, că puterile acelora vor fi paralisate prin renăscuta armată franceză. „Le Nord“ din Bruxella (Sice, că agitaţia ce s’a produs în mod măiestrit din causa mişcărilor de trupe în Polonia, va trece precum a şi venit. „Ruski Invalid“ a făcut fantasmagoriei capătul prin dovada, că dacă vre-o putere ar ave să se plângă de măsurile militare la graniţele ei, apoi aceea este Rusia care nu Austria. Rusia permite vecinilor sei să se îngrijească după plac de siguranţa lor şi reclamă acelaşi drept şi pentru sine. Se înşeală aceia, care cred, că Rusia va sta ad audiendum verbum pentru cele ce le face. De câte ori trebue să o mai repetăm — continuă „Le Nord“ — că Rusia nu voieşce nici un răsboiu şi nici nu-l va declara, dar’ își va reclama dreptul seu, de a lua astfel de măsuri, care asigură în fine oricărui atacator dușmănos p e r i r e a. Rusia va înceta de a mai fi o putere mare, ceea ce voiesce să rămână, îndată ce ar permite, ca să ceară cineva dela ea dare de seamă pentru nisce măsuri, care le ia în interesul siguranţei sale. Vinerea trecută s’au petrecut în „Reichstag“-ul german, cu prilegiul discuţiunii asupra proiectului de lege militar, lucruri, care servesc de asemenea spre o ilustrare pe cât de posomorită a situaţiei. Atât ministrul de răsboiu Bronsart cât şi deputatul Benningsen au ţinut discursuri foarte importante. Ministrul Bronsart a 48 între altele: De unde ameninţă pericolul? Nu dela înclinarea răsboinică a guvernelor aliate şi a poporului german, care totdeauna este înclinat spre pace, ci de la atacul altor popoare. Imperiul este tare şi are aliaţi; dar’ starea de putere se basează într’un răsboiu numai pe propria putere. Trebue să ne facem atât de tari, ca adversarii să se teamă de noi, şi aliaţii să ne simtă trebuinţa. . . Toate trebuesc pregătite, ca la cas dacă ar urma un atac mişelesc, armata germană să stee pe deplin pregătită, ca drapelele poporului german să fie învingătoare, întocmai ca și pănă acum. Benningsen a declarat, că cu toate că sarcina militară e mare, acceptarea legii e inevitabilă. Nu se prea vede, continuă oratorul cu voce înaltă, că vom avă multă vreme pace. De şeptesprezece ani Germania a făcut toate, spre a susţină pacea Europei. Noi niciodată n’am ameninţat, şi în interesul păcii, am suferit cu flegmă provocaţiunile altora ; mânile noastre sunt curate! Proiectul este totodată ultimul apel cătră statele doritoare de răsboiu, de a se opune goanelor demagogice. Să fim vrednici de înalta misiune ce o avem, într’o oară atât de răsboinică să lăsăm la o parte toate certurile de partid. Eugen Richter, liberal-progresiv, afiind că antevorbitorul a dat expresiune și convingerii partidului seu. Ţeara e de acord cu aceea, că fiecare violator al păcii să se nimicească cu toată puterea. Windhorst a declarat: „Reichstag“-ul trebue să arete străinătăţii, că ar fi o mare amăgire, de a specula la neînţelegerea partidurilor germane. Ar fi fără scop de a discuta acum asupra cestiunii serviciului de doi ani; asupra acestui lucru se poate vorbi, când armata germană se va fi reîntors învingătoare. Din decursul acestei discuţiuni se vede destul de lămurit, că lucrul nu e a se privi de o simplă manevră în favorul proiectului cel-a presentat guvernul „Reichstag11-ului. Când oameni, ca Windhorst, Richter etc. se folosesc de un asemenea limbagiu, lucrului nu se poate contesta caracterul unei seriosităţi. Jurnalele germane încă nu dovedesc mult optimism în ceea ce privesce situaţia externă. In special cele oficioase ţin mereu, că situaţia e foarte serioasă, deoarece nu se prea vede, că Rusia ar fi înclinată a înceta cu înarmările. Chiar şi în Francia încep a eşi la iveală îngrijirile cercurilor politice. P i a r e l e engleze se exprimă de asemenea foarte nefavorabil asupra situaţiei. „Times“ şi „Standard“ îşi exprimă în acord părerea,*că Rusia are poftă de răsboiu şi se pregătesce pentru o campanie în primăvară. Corespondentul vienez al Ziarului „Times“ împărtăşesce, că disposiţia de acolo favorisează trimiterea unui ultimat Rusiei, cărui, în caşul unui răspuns nemulţămitor, ara să se urmeze numai decât înaintarea trupelor austro-ungare spre graniţa galiţiană. Intr’aceste pregătirile rusesci iau din ce în ce dimensiuni mai mari. După o depeşă ce o primesce din Lemberg „Pester Lloyd“, mai multe societăţi de navigaţiune din Odessa ar fi fost avisate din partea autoritaţii competente, ca în cel mai scurt timp se înlocuească cu Ruşi pe funcţia TRIBUNA Nr. 278