Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)

1892-11-27 / nr. 265

Pag. 1058 Taaff® şi intra partidul liberal german, care însoţia necondiţionat guvernul, şi de pe atunci accentuasem importanţa mare ce trebue atribuită vorbirii prinţului Schwarzenberg. Consecvenţele ce a tras stânga germană din această vorbire şi din răspunsul contelui Taaffe este o dovadă că şi acest partid care stă intr’o legătură atât de strînsă cu liberalii din Ungaria a trebuit să dee o apropiare corăspuntjetoare importanţei enunciaţiunii prinţului Schwarzenberg. Partidul liberal, care de doi ani de zile necontenit s’a acăţat de surtucul contelui Taafle pentru a nu-şi perde graţia, a făcut acum o cârnire şi se află iarăşi în tabăra oposiţională. Pentru a înţelege după valoarea ei adevărată această schimbare de front a partidului liberal, e bine a se înfăţişa principiile care formează aşa numitul seu program. Un egoism fără margini şi fără nici o consideraţie, o tîrîitură scârboasă înaintea capitalului mare, o idololatrie a ovreimii, — acestea siint notele caracteristice ale partidului liberal, care şi acum îşi aroagă dreptul de a fi un partid poporal, pe când el representa numai interesele personale ale aderenţilor sei cu desăvîrşită desconsiderare a dorinţelor poporaţiunii. După ce contele Taaffe a răspuns importantei vorbiri a lui Schwarzenberg într’un mod care nu putea conveni partidului liberal, atunci persoanele normative ale stângei erau convinse că li s’a oferit ocasiunea pentru a face o treabă bună în folosul partidului lor. Până aci contele Taaffe n’a remunerat serviciile liberalilor într’un mod atât de bogat, pe cât „modestia“ acestor domni ar fi pretins-o. Acum răspunsul contelui Taaffe la desfășurările cunoscute ale principelui Schwarzenberg a fost un prilegiu binevenit pentru a ’şi validita nu numai pretensiunile lor, care se extindeau la mai multe portofoliuri ministeriale, ameninţându-’l cu trecerea în oposiţiune, ci ei puteau totdeodată a pregăti calea pentru un asalt în folosul liberalismului, bunăoară precum s’a făcut în Ungaria acum de curând prin desvălirea cestiunilor de natură bisericească-politică. Presiunea ce aceşti domni au exercitat o asupra contelui Taaffe, pentru a-’l sili să primească deputaţi liberali în cabinetul seu, a suferit un eşec, precum vă este cunoscut. Contele Taaffe a rămas constant faţă cu ameninţările şi promisiunile partidului liberal, şi astfel liberalilor nu li-a rămas decât a se apuca de realizarea ameninţărilor şi ei au hotârît a vota in contra fondului de disposiţiune, o posiţiune a budgetului care, după un vechiu obiceiu parlamentar, trece de o cestiune de încredere pentru guvern. Pentru partidul liberal, se înţelege, nu se trata nici de încredere nici de blam, căci ar fi ridicol a exprima unui guvern, pe care încă acum optzile îl sprijinia necondiţionat, neîncredere. Denegarea fondului de disposiţie nu înseamnă altceva pentru liberali, decât o răsbunare, fiindcă contele Taaffe a luat o atitudine atât de reservată faţă cu dorinţele lor. Pătrunşi de această convingere, deputaţii antisemiţi s-au văzut necesitaţi a vota de astă-dată pentru fondul de disposiţie. Pentru ca să nu cadă în păcatul a fi sprijinit pe cei mai incătrăniţi duşmani ai lor, pe liberali. Evenimentele din urmă în parlamentul austriac, care au degenerat în criză parlamentară, au însă o importanţă deosebită pentru desvoltarea lucrurilor dincolo de Leitha, începând dela declaraţia prinţului Schwarzenberg cu privire la dreptul public boem, care să formeze un contrapond pentru preponderanţa influenţei ungare sau mai bine 4'0 maghiare, s’a sulevat în continuu cestiunea raporturilor între aceste două părţi ale monarchiei. Aşa numitul „democrat“, Dr. Kronawetter, a intonat imnuri de laudă pentru „libertatea“ maghiară. Dr. Gessmann însă ’l-a blamat în chipul cel mai simţitor, avisând la tirănia nemaipomenită cu care Maghiarii apasă naţionalităţile din Ungaria. Dar şi în declaraţia prin care Dr. Prenner, conducătorul partidului liberal-german, a motivat votul soţilor sei de principii contra fondului de disposiţiune, cestiunea raporturilor între ambele părţi ale monarchiei a ocupat un loc de frunte. Trecând cu vederea ministrul-president observaţia referitoare la Ungaria în vorbirea lui Schwarzenberg, domnul Plennerşi-a exprimat îngrijirile partidului său, că o schimbare în raporturile dintre Austria şi Ungaria ar fi poate aprobată şi de guvern. Prin această timiditate excesivă domnul Plenner a confirmat ceea ce resulta deja din vorbire siului Kronawetter, din telegrama de felicitare a deputaţilor maghiari şi din alte semne, că află că existenţa unei înţelegeri între Maghiarii austriaci şi cei unguresci cu scopul unei procedări comune în favorul liberalismului sau al emancipării complete a evreismului. Şi desfăşurările presei liberale din Cis şi Transleithania despre întâmplările din urmă parlamentare ne întăresc în această interpretare. Deputaţii antisemiţi deci au procedat foarte logic, când s-au hotărît a vota pentru fondul de disposiţiuni în declaraţia lor, prin care îşi motivează votul, seţice anuale, că el nu însemnează o manifes Dr. Vasile Lucaciu-Bihor, 4 Decemvrie. După titlul ce-’l pusei în capul acestor orduri, publicul cetitor poate va fi cugetând că voia să fac o schiţă biografică sau enebomii la adresa celui însemnat. Nu, naţiuneal-a mărit mai mult decât să-’i lipsească enebomiile mele. Dar în acea posiţiune un simt ca să-’i pot face biografie. Locuesc într’alt colţ al ţerii, depărtat de dînsul. Am convenit însă cu dînsul la câteva şedinţa ale partidului naţional în Sibiiu. Primaoară aflându-mă între mulţimea adunată, cu privirile mele am dat spre o persoană simpatică, întrebai pe cei din apropiere cine e acela? Dr. Lucaciu, a fost răspunsul. Cu-noscându-’l din scrieri, basciind şi despre goana ce îndurase ca profesor în Sătmar, ’l-am urmărit cu atenţiune. N’am aşteptat ca el să cerce, să prindă ocasiunea spre a se manifesta, spre a-şi arăta elocvenţa, validita principiile. Nu, el a vorbit fiind provocat, sau a fost pus să raporteze. Vorbele lui, rapoartele lui au fost ascultate cu atenţiune şi întrerupte numai cu ovaţiuni. S’a întâmplat însă când în 1890 era diferenţă de păreri în partidul naţional cu privire la timpul înaintării Memorandului, între prădătorii pro et contra. Babeş a vorbit pe lângă amînarea înaintării Memorandului, car’ Lucaciu contra, vorbirea lui Lucaciu fiind urmărită cu „aşa eu „să trăească!“ s. c. 1. Bag seamă Babeş observând aplausele ce începură a suna, s’a temut că cade cu propunerea sa, a început şi el a-’l întrerupe cu: aşa oameni tineri, neexperţi, neumblaţi s. c. 1. Cum, cum nu, poate din modestie sau alte respecte, Lucaciu şi aderenţii lui pe lângă toată convingerea, au cedat lui Babeş cu această ocasiune. Eu însă — poate din invidie — am urmărit şi mai încolo cu atenţiune, oare Lucaciu nu se îmbată, nu hazardează? Ce vorbesc amicii, cunoscuţii sau antagoniştii lui despre el? N’am putut scoate la iveală ceva rău. Ei bine, după aceste premise, publicul cetitor cu drept cuvânt va aştepta, că dacă nu-m i dau nici biografia nici enehomii, cel puţin să nu-m i fac hulă. Nu stiu încă ce va să fie, că eu urmăresc şi acuma cu atenţiune pe Dr. Lucaciu, îndreptându-mă către contrarii lui, dela care poate că aflu ceva. Insă ca om de cinste ’mi se cade să urmăresc pe acolo unde barem la aparență e cinste. Pentru ce ’l-au destituit ca profesor din Sătmar ? Aflu că nu ’l-au destituit, numai ’l-au transferat între Maghiari, că le părea a fi prea Român aici între ai sei, pănă ce colo sperau că se va climatisa. Dar’ ce să vecji, colo s’au spăriat de el și n’au dorit să-’l vadă. Firesce că și Lucaciu a dorit să fie în serviciul diecesei sale, şi atunci episcopul Szabó n’a hesitat a ’i da un post bun, o parochie însemnată. Pentru ce ’l-au împrocesuat ba închis preventiv la Sătmar? Aflu că acolo unde au cunoscut mai bine, locuind între ei ani îndelungaţi, mergerea lui la pertractare a fost un adevărat triumf, unde şi fu achitat, ce presimţând inimicii lui şi ai neamului românesc, ca totuşi să se isbândească asupra acestui Român, au forţat închisoare preventivă. Da foaia trădătoare din Sibiiu ce a avut cu el? "l-a înjurat că e mare papist. Eată o prostie! Ce e însă cu dinamita? Aflu că a fost un atentat îndreptat nu în contra aceluia cui s’a pus, fără în contra lui Lucaciu, va sejică o prostie mai mare. Tot trebue să fie ceva, pentru cel-a suspendat episcopul seu Szabó ? Intr’un circular de al lui Szabó aflu, că pentru cause grave. La gravităţile acestea se poate răspunde cu: romne nimium vertitur in vitiumu păcatele lui Szabó, pentru că „qui mimium mit, nihil vuit“. Ce cause grave sânt acelea, le dă pe faţă cel mai aprig duşman al lui Dr. Lucaciu, Pascha Gyuri, sau precum se subscrie el Pascha George, care ca instrumentul lui Szabó, orbit de ură şi invidie faţă cu Lucaciu, îşi uită şi naţiunea sa, şi totuşi nici acesta, care se laudă ca e cel mai chemat a se pronunţa despre Szabó, cu care în decurs de zece an‘ ®’a căruţat, şi pe lângă toate scuturăturile căruţarului de 10 ani, nu poate să cearnă altă vină asupra lui Lucaciu în articolul seu din art 254 al „Tribunei“ decât ce resultă din următoarele: „Păcatul, după unii, al lui Szabó este, că el nu a descins pe terenul liber al politicei, care Lucaciu face şi a făcut politică. Apoi voind a demonstra că politica aduce pericol bisericii, continuă: „Şi oare dl Lucaciu, oare nu a voit el a băga politica, prin aceasta a deschide uşa poliţiei în biserică? Care om cuminte au vede, că episcopul Szabó văzend aceasta a avut şi datorinţă a striga un veto lui Lucaciu, care însă în mod temerar nu a ascultat şi urmarea ’i-a fost suspendarea“. Va săjică pentru că face politica română, că dacă făcea politică şovinistă, n’ar fi la Şişesei, ci cel puţin la cutareva universitate, şi acuma Szabó ’l-ar ruga ca să-’l ajute la metropolie. Mai lămurit: ce naţiunea întreagă atribue lui Lucaciu de virtute, Szabó o timbrează ca viţiu de pedepsit. Ei, da, la Dobriţin’l a osândit ! Da, pentru-că după cr’sa procurorului e om cult, cu darul vorbirii şi al scrierii, de care ascultă poporul. Insă osânda aceasta şi-a adus încă şi mai multă cinste decât achitarea dela Sătmar. Acum, dacă după atâtea sforţări, acusări, incuisiţiuni, insinuări, maltratări, punere la închisoare preventivă, escortări dala Ponţiu — cum seice, — la Pilat, denunţări şi spionări din partea inimicilor pe faţă şi oculţi, după atâtea probe de apă şi foc ce ’i au stat la disposiţiune şovinismului inimic, n’a putut să scormonească altă vină decât aceea, că e agitator român, apoi sciind că ce înseamnă în regatul Sf. Ştefan agitator român. Oare să poată exista om cinstit, care să se datorească a mai scormoni prin murdăriile şi gunoaiele şarlatanismului din „Budapesti Hírlap“, „Kolozsvár“, „Ellenzék“ ş. c. l. sau pe la Magurán László pentru a afla ceva rău în contra lui Lucaciu ? Ba, şi eara ba ! Prin urmare şi eu sânt restrîns a înceta a-’l mai urmări cu atenţiune pentru a afla vină în el, şi exclam din adâncul inimii: Să trăească Dr. Vasile Lucaciu, iubitul nostru martir, pe care se’l urmărim în fapte toţi, dela cel mare până la cel mic. Invidiosul s taţie de încredere pentru guvern, ci hotărîrea lor este întemeiată pe intenţia de a întimpina un asalt comun liberal în Cis şi Transleithania. TRIBUNA Afaceri "bisericesci în Cluj. Cluj, 15 Noemvrie. In urma continuelor provocări ale „Tribunei“, în fine totuşi a cedat şeful bisericii gr.-cat din Cluj şi a convocat „adunarea bisericească“ pe 9 octomvrie n., care în presenţa unui foarte mic public s’a şi ţinut. Las deoparte toate, nu amintesc nimic decât aceea, că presentându-se raţiunile bisericesci de pe anii 1889 şi 1890, „adunarea bisericească“ exmite o comisiune consurătoare cu scop să examineze detailat acele raţiuni şi la proxima adunare să -şi dee seamă despre cele experiate. Iu 6 Noemvrie st. n. se ţinu adunare din nou, în care îşi făcu comisiunea raportul seu, din toate punctele de vedere important; căci în el se reoglindează întreagă manipularea averii ator 3 fonduri, în restimp de 3 ani, şi se poate cunoaste conscienţiositatea parochului şi manipulanţilor, cu atât mai vîrtos că referentul descrie încâtva şi starea actuală. După o introducere scurtă, referentul urmează: în biserica noastră (gr.-cat.) guvernată în mod cam absolutistic, avem şi noi nisce statute edate din şedinţa consist, ţinută în 2 iunie 1888 referitor la administrarea averilor bisericesci şi şcolare. Aceste prescriu dreptul şi datorinţele adunării generale bisericesci, ale curatoratului şi senatelor şcolare şi dau îndrumările de lipsă“. „Fie-ne permis a cita din aceste statute câteva puncte: §. 13 pune Dumineca primă după Botezul Domnului de termin pentru adunare în fiecare an ; §. 29 ,rice: „curatorul primar este dator în adunarea curatoratului ţinândă în terminul sus decis (§. 13) a substerne un preliminar de spese pe anul viitor, car’ cassarul despre spesele şcoalei. Curatorul pe basa aceluia face budgetul anului viitor şi’l subşterne protopopului spre revisuire (?), se înţelege că apoi se aduce în adunarea bisericească spre a fi desbătut şi primit. §. 31. Raţiocinanţilor nu le e iertat a face nici o arogaţiune, decât cele preliminate în budget. Sântem în posiţie a crede că aceştiani, dar, peste tot aceste „statute“, la noi nici doară curatorii nu le cunosc, nici curatorii care au lipsă de ele în fiecare an pentru că altcum ar fi imposibil să le neglige şi desconsidere chiar în măsură aşa mare. Căci întrebăm cu toată umilinţa: când s’a ţinut adunarea bisericească conform §. 13? câd s’au preliminat spesele? când s’a votat budgetul?? Noi de toate acestea nu stim ; dacă însă totuşi s’ar fi făcut, trebue se presupunem că paroohul a chemat la el vre-o 3—4 curatori cu care s’a sfătuit, şi aceştia apoi au sperat ce numai au putut; raţiunile cel puţin aşa ne spun. Ba după ce la biserica veche*) nu a mai fost, au isprăvit iute *) Spre orientarea publicului aduc la cunoscinţă că aci în Cluj avem 3 fonduri separate: 1. al bisericii vechi, din care se acoper lipsele obveniende duic; 2. fondul bisericii noue, care are necu banii bisericii celei noue ca să poată ajunge şi la ai şcoalei. Poftim administrare! Să trecem la „Raţiuni“. Raţiunile tuturor fondurilor pregătite pe anul 1889 şi 1890 fără revederea adunării generale bisericesci (§ 28), se dau spre verificare la 2 curatori, unul jurat, altul ba. Aceştia le revăd cată aşa: cel jurat crede raţio ciientului şi le prevede cu subscrierea pe nevădute; cel nejurat crede celui jurat şi urmează exemplul şi iată revederea e isprăvită. Protopopul apoi le trimite la Blaj, care fără hesitare le aproabă. Iată controla! „Astfel onorată adunare, stăm faţă cu lucruri trecute aprobate, dar necorecte. Datorinţa noastră ca exmişi ai onoratei adunări fu să raportăm despre starea raţiunilor din anul 1891, neaflând însă votat budgetul am cercat încă un pas îndărăt, şi ce am aflat? Aceea că curatorul face socotelile, le revede el, le aprobă tot el, ca şicum nu ar fi mandatat de nimenea şi nu ar exista adunare bisericească, care singură are dreptul de a revede şi aproba socotelile curatorului. Să vedem dar’ cum stăm : 1. în raţioniniul anului 1889 aflăm că anul acesta îl încheie biserica cu o datorie de 1678 fi. din care este împrumut de 560 fi. dela biserica nouă, 750 fi. dela şcoală şi 366 fi. dela paroch (porţiunea canonică). Dar’ ce e mai frumos: biserica nouă şi şcoala pentru împrumutul dat bisericii vechi nu primesce nici un interes, care parochul pentru porţiunea canonică trage interes de 8°/o- Poftim consecvenţă, şi totuşi parochul fu acela care cu puterea impuse didactiu pe copii şi mai trage şi procente, bine stăm! 2. Ajungem în anul 1890, preliminar nu e ca în palmă, de adunare bisericească nici vorbă, şi aşa lucru natural cu toate fondurile îşi continuă calea începută. La datoria bisericii vechi din 1889 se mai adauge încă 255 fi. 02 cr., deci pasivul total este de 1933 fi. 02 cr., şi ca rebouificare ce aflăm, încă din anul 1889 casa cantorală, care nici azi nu e luată în seamă, ba ce e mai mult sece prescris prin regulamentul orăşenesc nici vorbă nu e, uşile şi padimentul fiind construite din lemn verde slab, toate sânt putrede şi crepate, ba şi zidul începe a se ruina în urma pârintescei îngrijiri a păstorului nostru local, în raţiunile anului acestuia mai aflăm şi o marinimositate: o posiţie de 113 fi. 76 cf. se plâtesce de cătră un „oare cine“ fără nume. Iată o anomalie care numai aşa am putut-o explica admiţând că în aceste raţiuni sânt şi „posiţiuni fictive“, căci tot această sumă în anul 1891 sub posiţia 44 se plâtesce, dar’ document nu-i ca în palmă. în anul 1890 mai aflăm încă înşirate mulţime de spese cum sânt: poleirea padimentului la casa parochială, procurarea de cărţi pentru protopop, transportul mobiliarului protopopului (şi acesta în spatele bisericii vechi), apoi o sumă considerabilă pentru atari reforme la biserică care nici nu au fost iertat a se face, chiar aşa ca şi cele mai sus amintite fără preliminar, cu deosebire când acele numai strică, bunăoară tăiatul la uşa altarului, care a diformat tot fruntarul. Cu astfel de lucruri încheiând anii 1889 şi 1890, cu raţiuni aprobate de forul mai înalt, ajungem în anul Domnului 1891. 3. In 1891 lucrul început se continuă. Percepem şi erogăm după şablonul anilor trecuţi ; plătim suma de 113 fi. 76 cr., la acel mărinimos „nu sciu cin®“, adaugem apoi la datoria bisericii vechi încă 200 fi. 17 cr., mai băgăm şi şcoala în datorie de 39 fi. 54 cr., şi acum ne mai având şcoala fond, ba încă datorie, nu ni se dau interese, fără curatoratul vine pe idea să pună didactru, că dacă vreau să aibă şcoală, sau să plătească sau să iee frunza în buze, pe la alte şcoale, mai bogate. Se zic erogaţiuni fără de nici un document (pos. 18, 42, 43, 44), ba se produc documente fără subscrieri (!) (cel de sub nr. 4), se mai induc apoi sume greşite în raţiuni (pos. 25 e inclus cu 1 fl. 90 cr., care documentul sună despre 1 fl. 40) şi documente fără valoare (doc. 2, 27, 28, 31, 32, 34), care sună despre văruit, timbre, ferestri şi câte toate. Aceste sânt fără valoare, căci le produce dl paroch şi nu văruitorul, ori ferestrarul etc. Ca să mă exprim, raţiunile anului 1891 sânt şi în realitate şi în formă neexacte. Drept aceea stând lucrurile astfel, ne luăm libertate a aduce următoarele propuneri, pe care ne rugăm ca on. adunare bisericească să binevoească a le ridica la valoare de condus: a) Rațiunile anului 1891 să se redee curatoratului cu îndrumarea ca să producă documente valide și să descurce posiţia cea cu 113 fl. 76 cr., să revioleze raţiunile anulu 1889 şi 1890 şi să relateze că nu a dat peste posiţii fictive ? b) în inventar se se iee şi ziarul „Unirea“, care este al bisericii şi nu al protopopului. c) In inventar să se inducă şi vestmintele bisericesci donate de dl V. Podoabă, care încă le-a dat bisericii, care nu parochului. d) Pe viitor fondurile să se administreze prin câte un administrator separat. La fondul bisericii vechi administrator e curatorul primar care să se îngrijască ca şcoalei şi bisericii noue barem 100 fi. din capital şi procentele întregii datorii să se plătească cu cel puţin 5°/,. Tot cu preliminar şi interese să lucreze şi ceialalţi doi administratori rămânând fiecare la mijloacele de care dispune, fără a mai lua împrumut. Administratorii să se aleagă acum. e) Cele 8°/0, care le-a tras parochul să se reducă la 5°/0 cum se plătesc şi pentru fondul instruit la casa de păstrare. /) Cestiunea didactrului, care a făcut multă gâlceavă în popor şi a înstrăinat foarte mulţi copii din şcoală, numai după ce nici un mijloc nu se va afla pentru susţinerea şcoalei, să se introducă ca mijloc de susţinere, şi şi atunci numai după încuviinţarea adunării bisericesci. g) Să se aleagă o comisiune consuratoare, care să presente adunării generale raţiunile revăzute şi să nu se concheme on adunare de două ori dupăolaltă. Acesta e raportul referentului comisiunii, care finindu-’l a avut în adevăr foarte mare efect, dovadă e aceea că toate punctele sau primit unanim și ridicat la valoare de condus și trecând repede peste celelalte agende adunarea *e închetă. Claudiopolitanus. nirea de a forma capital spre ridicarea unei noue biserici greco-catoliee în Cluj şi în fine 3. fondu şcoalei cu menirea de a progădi şcoala cu lemne, curăţit etc Coresp. Nr. 265 Domnii protopopi. Din tractul Mureş-Ludoşului primim dela un preot următoarele reflexiuni în multe părţi prea nimerite: Până a nu da încă cu ochii de justa observare ce o faceţi mirându-vă, că cum de dl protopop al Clujului poate lipsi din corul unei preoţimi atât de brave, care în faţa situaţiunii vitrege de astăzi a soluţia poporului românesc, din care face parte, şi lumii culte un testimoniu demn de toată frada prin declaraţiunea ce se poate ceti în nrl 252 al mult valoroasei noastre „Tribuna“, 4'° pănă a nu da încă cu ochii de observarea d-voastre, m’am umplut de mirare văzând că numele dlui protopop al Clujului nu e nici barem între ale preoţilor sei tractuali, decum în fruntea acelora, după cum s’ar fi pretins. In mirarea mea însă numaidecât ’mi-a venit în minte că dl protopop al Clujului, ca şi alţi mulţi, dela care naţiunea aştepta mai mult decât fac spre luminarea şi apărarea intereselor ei vitale, cobesce a canonic. Şi deoarece ajungerea dlor protopopi căsătoriţi la canonicie depinde de la voea guvernului maghiar, numai decât ’mi-am explicat refusul d-sale. Ar fi o mare fericire pentru poporul românesc, când numai dl protopop actual al Clujului ar juca această rolă cu dreptul nedemn de un filu cu posiţiune înaltă şi luminat al scumpei noastre naţiuni, dar, deoarece mai toţi sânt de pănura d-sale, vreau să zic că mai toţi prefer binele seu privat decât binele comunal al naţiunii, trebue să exclam, că această trită împregiurare se poate lua de o plagă pe chinuitul corp al poporului românesc. De aci se explică tăcerea mai a tuturor dlor protopopi din archidiecesă faţă cu curentul de nimicire ce s’a pornit asupra intrepidului nostru luptător Dr. Lucaciu. De aci trista realitate, că deşi aproape toţi docenţii ne sânt calificaţi deajuns şi mai nu avem reuniuni de învăţători ? ca să fac despre alte reuniuni de binefacere, care, Doamne, bine ni-ar mai prinde să le avem. Se înţelege de sine, că oricine prin instinţa de a forma aşa ceva, ar trece înaintea Maghiarilor de Român prea pronunţat, şi sigur un Român prea pronunţat nici-când nu poate ajunge la posiţiunea ce n i s’ar cuveni sau pe care o visează, prin mijlocirea şi chiar denumirea unui guvern duşman la tot ce e spre înaintarea şi luminarea Românului. De aceea eu sânt de dureroasa convingere, că cu astfel de arme compromiţătoare, nu numai că nu vom pute susţină lupta ce ni se ofere, ei din contră va trebui să îngenunchem înaintea duşmanului înverşunat. Nu ar strica deci, dacă iluştrii noştri oameni de publicitate ar mai scormoni pe dnii protopopi din somnul nepăsării, căci dela dînşii atîrnă foarte mult ca să se facă însemnate progrese pe terenul desvoltării şi întăririi noastre ca națiune cu drepturi egale cu oricare din această nefericită țeară.