Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)
1892-12-08 / nr. 274
Pag. 1094 tare contra naţiunii maghiare. Apărătorul Mudron ilustrează în pledoarul seu de două oare aplicarea legii naţionalităţilor în Ungaria şi apăsarea Slovacilor, a căror situaţiune dă destule explicaţiuni pentru scrierea şi publicarea articolului. După replica procurorului se ridică apărătorul Dr. Stefanovici şi într’o duplică croită în stil mare, cu multă erudiţiune şi în mod eminent juridic combate cu deplin succes motivele procurorului. Presidentul dă apoi cuvântul final acusatului, care declară că se va folosi de limba germană, deoarece el nu scie unguresce, care juraţii nu înţeleg slovăcesce. El se provoacă la raporturile între părintele şi poporul seu şi aşteaptă un verdict de achitare. Formulându-se întrebările juraţii se retrag. După o consultare de două ciasuri se enunţă verdictul: Vinovat, întrebarea despre revolta re juraţii au afirmat-o cu 9 contra 3 voturi, care cea despre agitare cu toate voturile. Tribunalul pronunţă la trei oare dimineaţa sentenţa conform căreia Svetozar Hurban Vajanski este condamnat la un an închisoare, 300 fl. amendă şi 252 fl. cheltueli. Intre motive se accentuează ca împregiurare uşuratoare că articolul a fost scris sub impresiunea celor întâmplate la Hluboca. Sentenţa a fost primită de public cu vâljeni. Acusatul a insinuat nulitate. Hurban a fost pus pe picior liber sub garanţia advocaţilor Atitudinea presidentului a fost cu desăvîrşire obiectivă. Publicul a observat după pertractare o atitudine moderată. Vre-o 30 Slovaci, care au fost faţă, au părăsit sala fără nici un incident. Ieremiadă maghiară. (De la corespondentul nostru bihorean.) „Tribuna“ ca organul partidului nostru naţional, conform misiunii sale, cu o isteţime proprie ei urmează cu atenţiune toate incidentele, toate enunciaţiunile şi faptele ce obvin în favorul sau defavorul nostru, presentându le nouă, ca din acelea să ne tragem consecvenţele, să ne iscusim, să ne lămurim şi să învăţăm. Aşa în nr. 269 ne presentă un articol din „Budapesti Hírlap“ de la 8 Dec. sub titlul „Valahii şi Hieronymi“, în care un scriitor din Ardeal năcăjit amar pentru discursul lui Hieronymi adresat alegătorilor sei din Hatzfeld face în contra acestui discurs observările sale ieremiadice în sensul „ideii de stat maghiar“. Promiţând că Românii nu aşteaptă nimic dela bunăvoinţa Maghiarilor sau a guvernului lor, ci aşteaptă tot dela Viena, apoi îl apucă de frică tremurătoarea „că Viena în urmă va influenţa, ca politicianii maghiari nu din bunăvoinţa lor, ci din poruncă să împartă statul de o miie de ani al Sf. Ştefan între Saşi, Valahi, Slovaci, Sârbi et tutti quantiu. Vechi, Doamne, ca şi cum Românii şi Slovacii n’ar fi mai vechi proprietari ca Maghiarii şi ar fi lipsă de împărţire. Nu de împărţire e lipsă, ci de reglementarea usurpatorilor, care se opintesc din ce în ce mai mult a spolia drepturile locuitorilor, care nu se închină idolului „idea de stat maghiar“. Scriitorul mai atinge conflictul dintre Coroană și parlament din cauza căsătoriei civile, plecarea repede a Monarchului din Gödöllő, se bucură că acesta le vede complanate (?). Afirmă însă, că acestea au dat speranţă Românilor că vor pute pescui în turbure. N’avem însă lipsă de a pescui în turbure, pentru că scriitorul cu o naivitate destul de limpede varsă lacrimi ieremiadice în urma discursului din Hatzfeld, unde ministrul de interne a aflat cu cale a lua în programul său „reducerea censului şi cu deosebire noua împărţire a cercurilor electorale“. Scriitorul bocind asupra acestei pretensiuni juste, între altele exclamă astfel: „Să vorbim cu inima deschisă, pentru că e vorba de interesele înalte ale naţiunii. Censul ridicat şi împărţirea actuală a cercurilor electorale este causa pasivităţii Valahilor. în starea actuală numai un număr atât de restrîns al Valahilor ar reuşi să între în parlament, încât nu ar pute să ajungă un hotărîtor, dar’ nici măcar nu ar pută să conturbe câtuşi de puţin lucrările parlamentului“. „Să reducă numai Hieronymi censul şi facă altă împărţire a cercurilor electorale: o să ajungă atunci ca Românii să abandoneze pasivitatea, ba o să ajungă a vedea chiar o partidă naţională valahă atât de tare, încât va trebui să o respecteze, să ţină cont de ea“ etc. Mai lămurit nici că se poate. Pănă a nu vede lumina Memorandul universitarilor români, pănă a nu merge Românii la Viena, lumea nu stia mai nimica de ei, afacerea naţionalităţilor era ascunsă, sufocată, era înaintea lumii presentată ca neexistentă, exclamările unor voci naţionale cualificate ca irredentismul unor mahcomenţi singuratici, ba brutalul Tisza nu s’a sfiit ca ministru-president a răcni în parlament, îndeosebi în contra Românilor că, cărora nu le place aici, să se ducă în Valahia“. Acuma vine un Maghiar ardelean punând mâna pe inimă şi mărturisesce că censul ridicat şi împărţirea cercurilor electorale s’au adus la cale în favorul maghiarismului. Mărturisesce că această nedreptate ’i-a împins pe Români la pasivitate. Prevede că dacă se va face dreptate, va săfacă, dacă se va reduce censul şi se va face împărţirea cercurilor electorale dupăcum se cuvine într’un stat constituţional, atunci Românii vor abandona pasivitatea. Ei, si quid tunct Prevede „chiar o partidă naţională valahă atât de tare, încât va trebui să o respecteze, să ţină cont de ea şi în combinaţia partidelor din parlament“. Cum aşa aceia pe care Tisza ’i-a vătut atât de puţini cât să-’i poată prefuga din ţeară, car’ voi înaintea lumii ’i-aţi făcut ca neexistenţi, acuma devin ca un partid tare de care vă temeţi? Nu! nu vă temeţi de noi, fără vă temeţi de conscienţa faptelor voastre! Oare să-’l mai urmărim cum se bocesce cătră frunză, cătră iarbă în numele Maghiarilor ardeleni, asupra foilor maghiare, că n’au năvălit în contra programului Hieronymi, şi cum a căciut muntele după inimile lor prin ţinuta prim ministrului, care s’a declarat, că sunt lucruri mai urgente, decât a face dreptate ce conţine programul lui Hieronymi. Sau să-’l mai ascultăm cum dă sfat politicilor şi c aristelor „ca Gestiunile ardelene să nu se conducă câtuşi de puţin de bunăvoinţă“. Altcum stim şi simţim, că aşa ceva nu au ei, dar’ nici nu cerem bunăvoinţa lor, ci pretindem dreptate. Universitarii maghiari, care au decis ca să dea Replicei tinerimii române un răspuns cât de scurt, ar face înţelepţesce dacă s ar folosi de articolul „ieremiad“ de sub cestiune, pentru ca lumea să se poată orienta cât de bine din el. Respectivul mai bocesc e asupra dreptului de a alege metropolit la Blaj, şi varsă lacrimi pentru Szabó János, care prin acest drept e expus a nu fi ales. Când Szabó cu prietenul seu Dr. din Grade vor medita în compani, care vor afla presentarea în ieremiada menţionată, de aşa cinste ca să o invidieze prietenul seu aradan Dr. ? Dar’ cel cu penele acuitate la Aiud, care mai demărji croncănia de lângă gardul ce-l desparte de „Câmpul Libertăţii“, despre onestitatea politică, ce va să 4*ca Dieramiada menţionată, suflată conform simţămintelor acelora cu care a beut aldămaş la Aiud? Oare toţi aceia, care pentru niste susceptibilităţi sau interese parte personale, parte ce acuma nu sânt la loc, preferesc a se certa unul cu altul sau a codi, nu vor mai slăbi din ele, ca să dăm cu toţii cu o inimă şi suflet, spre a combate împreună răul ce ne bântue? Oare atunci, când ateiştii, francmasonii şi toţi aceia care sânt inimicii nu numai ai naţiunii noastre, ci a tot ce e sfânt şi dumneizeesc, ca să se poată înălţa pe sine de idoli, cu manevre şirete din grad în grad se opintesc a nimici nu numai simţul naţional ci a şterge şi moralitatea de pe faţa pământului, sguduind din temelie biserica ridicată de Mântuitorul Christos: e la loc a umple coloane nenumărate cu discuţiuni mai mult personale „de lana caprina“ ? Când o licurire de dreptate spre un singur punct îi aduce pe prietenii noştri maghiari la tremurătoare şi îi împinge spre ilegalităţi, ce vor să păţească şi ce vor face atunci, când vor fi siliţi, ca la întreaga lumină a veacului să ’şi mărturisească păcatele comise în contra noastră pe toate terenele vieţii ? In contra acestora trebue să ne concentrăm toate puterile, car’ nu să le desmembrăm, neamul nostru au publicat alegerile membrilor comitetului comitetens cu săptămâni înainte, la noi în Haţeg, în a cărui frunte stă — ca stânca vorba, d-sale — primarul Ambrosiu Bersan cel cu multe musce pe căciulă, abia Duminecă în 11 Decemvrie 1892 a aflat consult a trimite servitorii poliţişti prin casele alegătorilor spre a le spune că Marţi în 13 Decemvrie 1892 *e alegere de membri în comitetul comitatului, aceasta pe faţă, car’ după culise s’a pus cu neromânii în conţelegere şi cu ajutorul perceptorului seu dl Marcu Pop şi controlorului dl Nicolae Teodosiu. Acest trei foi a dus în sfîrşit alegerea alor patru membri: 1 Dr. Mesko Antal, Armean ; 2 Dr. Nagy Ignácz, Ovreu; 3 Veres József, Maghiar şi 4 Voto Ferdinand, Sas (acum Maghari neaoşi toţi). Partidul naţional, înţeleg centrul cu reşedinţa în Deva, unde sânt bravii Hosszesei, Dariu,Nicoară şi soţii, care la întimpinare cugeţi că sânt toţi fii de semidei, se vede că au perit de pe acolo, nu dau nici un semn de vieaţă. Cei vre o câţiva Români alegători au pus pe sediile de votare Mihail Bontescu, advocat ; Pavel Oltean, învăţător; Ioan Muntean, proprietar şi Marcu Pop, perceptorul din treifoiul Bersan. Cu aceste sedule au votat însă numai 16, şi 78 cu sedulele treifoliului. Din Jucuri primim cu data 15 Dec. n. următorul raport: încă un act de nedreptate maghiară s’a petrecut faţă cu Românii în 1/13 i. c. în adunarea electorală ţinută în comuna V a - 1 a s z u t, în care s’au ales nouă membri, toţi Maghiari, într’un cerc electoral compus în majoritate preponderantă din Româ ni, în comitetul central al comitatului. După deschiderea adunării din cestiune dl preşedinte de alegere (Maghiar) salutând pe alegătorii presenţi a descoperit scopul adunării presente, provocându-i totodată ca să binevoească a se constitui alegând un notar ad hoc, şi 4 membri de încredere din sinul lor. Parochul din Jocul inferior dl Vasilie Popescu, reflectând că între membri de încredere candidaţi nu se află nici un Român, a rugat presidiul ca să binevoească a propune şi un Român. Propunerea s-a primit, alegându-se însuşi propunătorul de bărbat de încredere Acelaşi paroch reflectând atât la puţinii alegători români aflători aci, cât şi la alte împărtăşiri că Românii, membri, alegători nu fură de timpuriu —24 oare înaintea (joi*3' statolnte pentru alegere — sau chiar deloc a visaţi, a întrebat în limba română presidiul, că are cunoscinţă despre această împregiurare; şi arătând şi constatând cu caşuri concrete din cestiune, a rugat presidiul ca să dispună a se lua la protocol obiecţiunea sa. Preşedintele reflectând, că aşa ceva nu e prevăzut în instrucţiunea dată de la cheful comitatului, a denegat luarea la protocol. După aceea s’au împărţit la membrii alegători sediile tipărite cu numele candidaţilor, 9 la număr, toţi Maghiari, graţie fisolgăbirăului Hatfaludi, care toţi au şi reeşit ca membri aleşi, adecă impuşi. Votisanţi au fost 50. Poftim dreptate şi cuviinţă maghiară! Vorbe goale şi pustii. Se împlinesce cjicala poporului: „Să-ţi pună sufletul în palmă şi să nu le creţji“. Puţinii Români alegători care au fost de faţă au mărturisit că mai mult numai din întâmplare informaţi au venit, afară de fiujii comunali, care au venit din oficiu mai mult pentru constatarea identităţii persoanei alegătoare. S’ar face un serviciu binevenit causei române, când dnii parochi români şi alţi inteligenţi români, ca membri alegători din comunele Apahida, Borşa, Desmir, Boş, Aiton, Jucuri (de sus şi nobil) Bonţida, Gadalin etc. ar da informaţiuni pe calea publicităţii („Tribunei“), că oare atât confraţii preoţi respectivi, cât şi alţi alegători români, fost-au avisaţi cu 24 oare mai înainte despre adunarea electorală din cestiune sau „nu“? a) Aşa se vede, că corespondentul e puţin cetit şi neorientat in lume, căci dînsul unele iscălituri tendenţioase eşite din pana unui individ care nici că a fost present le primesce de adevăruri nerăsturnabile. Fapt e, că lucrătorii erari ali români de aici spre înfrumseţarea bisericii gr.-cat. prin întrevenirea mea au procurat un stindard în preţ de 110 fl. v. a. pe cordea (petea) sau cum se exprimă corespondentul „pantlică“ cu inscripţiunea: „Din pietatea lucrătorilor erariali români“. Bul Károly încă a depus opetea cu inscripţiunea numelui seu, la care ca matronă a avut tot dreptul. Actul de benedicare și-a săvîrşit onoratul protopop din Baia mare cu concelebrarea preotului gr.-cat. local, la care act, nechemat, s’a presentat şi preotul rom.-cat. (Dar’ dacă venia şi rabinul mosaic? Red. „Trib.“) b) La baterea cuielor preoţii români s’au folosit de următoarele zicere: „Mărire întru cei de sus lui Dumneijeu, şi pe păment pace între oameni bună voire“. Iată acesta este motto-ul încriminat şi pus la batjocură de corespondent, la celelalte nu reflectez, căci numai pe noi ne ia la vîrful sbiciului. c) Da, şi prânti a fost la casa mea, care însă nu a decurs între toasturi fulminante cu anime unguresc, căci deşi s’au ţinut toasturi unguresce, dar’ acele toate au culminat în mulţumită pentru jertfele făcute de lucrători şi sprijinul dat de senat. Eul şi oficianţii erariali, care nepricepându-ne limba, lucru natural, că unguresce au trebuit să se schimbe vorbele. (Pentru ce în mijlocul Românilor au învaţă românesce? Red. „Tribune“.) Alegerile municipale suplementare. Haţeg, în 14 Decemvrie 1892. Din Haţeg primim cu data 14 Decemvrie n. următorul raport despre decursul alegerilor: Şi se ţin uscăturile corpului nostru naţional de angajamentele luate pentru afurisitele de păcate care le apasă umerii şi li-a înegrit inima ţaţă cu tot ce e umanitar. Nu-i vorbă, odată apucaţi în laţ, cu anevoie vor mai scăpa, căci scris este: Că mai curând trece funia corăbiei prin urechile acului decât bogatul în împărăţia cerului. Această sentenţa cu tot dreptul se poate aplica la funcţionarii administraţiunii dela vestitul magistrat al orfanului opid Haţeg, că pe când pe airea pănă chiar şi străinii de TRIBUNA Români slabi de înger. Cu privire la corespondenţa noastră din Baia-mare publicata sub titlul de mai sus în arul 269 al „Tribunei“, dl Augustin Darabant, preot în Fernezeiu ne trimite o întimpinare, pe care o publicăm mai la vale, omiţând pasagere care atacă persoana presupusului corespondent . Onorată Redacţiune! Binevoitorul corespondent al d-voastre spicuind în jurnalul „Nagybánya és vidéke“, află de bine a se ocupa şi cu modesta mea persoană apostrofându -se cu epitetul „Român slab de doger“. Cu permisiunea on. redacţiuni mă simt necesitat a face următoarele reflexiuni: Corespondenţi din Zarand la diarele române în afacerea alegerii de derutat dietal în cercul Băii-de-Criş. (Dare de seamă.) (Urmare şi fine.) La pag. 50 scrie: „Un om gros, scurt și altcum plăcut la vorbă, preotul din Trestia .... vorbesce cu foc la bere, că preotul din Ormindea a primit 200 fl.“ etc. Aci autorul mărturisesce neîntrebat, cam cât ar fi luat, nu combate vorba preotului din Trestia, ci desleagă aproximativ „un nod gordian“ din nrul 33 al „Tribunei“, care npd stă în legătură cu „secretul“, de care nu în „cărticică“, ci în nrul 39 al „Gazetei“ amintesc, fără a-ș i descoperi, că adecă în 1892, Joi noaptea spre Vineri (tjiua alegerii), a venit pănă în Brad şi noaptea cară a tulit-o înapoi! Noduri gordian deslegate şi nedeslegate! A doua pentru Zarandani, massa poporului, care după cum susţine dl pp. V. D. în anul 42 al „Tribunei“, „nu cumpănesce“ nimic, adecă e numai o massă brută — nedeterminată, un mijloc pentru mulţumirea altora. Pentru Zarandanii calomniaţi (?) pe nedreptul, autorul varsă lacrimi de crocodil şi la pag. 36 exclamă ca fariseul din evangelie: „După cele scrise în 4iar e însă, ai Zarandanii sunt cei mai ticăloşi, corupţi, demoralisaţi!“ De la pag. 36 pănă la pag. 72 uită durerea simulată, constatează fără reservă, nu ca Code: „Fapta e că Zarandanii la alegerile trecute s’au blamat rău (mai rău decât ori-unde „Gaz. Tr.“ nr. 25) inaintea lumii, şi aceasta cu atât mai tare, căci lumea era de dată(! ?) a sei şi crede despre ei — Zarandanii— că sânt oameni constanţi, necorupţi şi care ţin la solidaritate. „Intr’adever dureroasă desamăgire!“ „Lumea era dedată a sei și crede“, dară nu era convinsă. Dl autor la pag. 3 negase : „Nu e drept nimic din câte s’au sens prin 4iare“,și acum constatează în „cărticica“ sa fără cea mai mică reservă mai mult decât s’a scris în 4iare. Ridiculos e, că îndrumeazâ pe cetitor la corespondenţa din nrul 42 al „Tribunei“, şi acolo va afla causa adevărată a acestei „rele blamări“, pe când el însuşi autorul o descopere (la p. 43), că adecă e „corupţiunea cu dimensiuni îngrozitoare“ născută din nedisciplina şi lăcomia (nrul 33 al „Tribunei“), care pentru unii preoţi, ca dl S. Băcilia, servesc de cinostiră, după cum însuşi autorul la pag. 59 arată că: „Un veteran bărbat (advocatul T. Pop din Baia de Criş) a făcut observarea, că n’ai cu cine te constitui în cluburi, căci preoţii noştri unii sunt oameni corupţi“ etc. Această modestă observare s’a făcut prin 18 Febr. a. c. (p. 59) la o întrunire în casa dlui V. D., când încă „Tribuna“ nu avea nici o solie despre corupţiunea Zarandanilor! Aşa e. Dacă dl autor ar fi primit şi urmat cu resignaţiune adevărul, — oricare îi era perderea, — atunci nu venia la idea bizară de a eda „cărticica“, care trădează neputinţa de a -şi stăpâni patima şi care geme de contraziceri, constatând şi argumentând mai puternic corupţiunea Zarandanilor, ceea ce corespondenţii nau făcut. Dară precum cărticica nu corespunde adevărului, tot aşa nu corăspunde nici frumosului. Adevărul cu frumosul sunt fărtaţi de cruce. Graiul este haina adevărului, care mai sigur şi mai adânc întră în suflet, dacă e îmbrăcat cu haina frumseţei. Autorul, după-cum dovedasca întreaga cărticică de 74 pagine, se aseamănă cu omul din popor, căruia îi lipsesce şi claritatea şi puterea graiului. Nu observează una din cele mai principale regule de stil. Scrie pentru public, ca pentru cel mai necult ţeran. Mai la fiecare pagină se află şi note (47 de toate) ordinare adunate de pe cale, după cum însuşi recunoasce la p. 3. Biata „cărticică“ e lipsită total: A) de calităţile gramaticale ale stilului. Provincialismele, neologismele şi barbarismele, şi neobservarea interpunctaţiunilor, erorile ortografice şi de tipar împodobesc cărticica de. li pieia, dumisa, sa parasca, dascalu, peosiu, dragi, am propusu sa urce satarulu, bine motivitate, santampla duda lege, passivistu, morulu, Glava (preotul) e corupta, coresdentul—coresdentul—corespongentul“ etc. etc. etc.; B) de calităţile logice ale stilului d. e. p. 50: „Unu omu grostiu scurt si altcum placutu la vorba preotulu din Trestia daca '1 vede ’lu cunosce — vorbesce cu foeu, la bere in Bradu“ etc. etc. Şi eară: Bieţii omeni duşi seu sedusi, s’apruara şi acolo in Baia de Crisiu sau partira si asia, precum sau nu“ etc. etc. Cine va afirma, că înţelege aceste construcţiuni alcătuite nu după natura limbii noastre, ci după natura limbilor locuitorilor primitivi din Australia etc.? C) de calităţile estetice ale stilului, d. e. „In generalu, candu scria, împunge“ etc.; „Abia credu ca sa va afla vre-o corespondintie, in carea...sa nu sperie cu colţii lui cei veninosi“ etc.; „Acesta e profesorii la gymnasium din Bradu“ etc. Câtă cacofonie, câtă necuviinţă! Acum cred domnului autor, că acest stil ’şi-’l-a însuşit nu prin cetirea şi analisa de cărţi alese, ci pe drum de la Ormindea la Baiţa—Brad— Baia-de-Criş şi înapoi la Deva (p. 3). Din stil se cunoasce educaţiunea omului, care, ca ţeran după toată regula hodorogesce, nu vorbesce, tropăesce, nu păşesce. Deoarece cărticica e o infecţiune literară atât cu privire la fond, cât şi la formă, prin ce autorul dela Ormindea nu ’şi a eluptat nici numele de Herostrat, încheia cu sentenţa rău scrisă de autor la pag. 30 şi rău înţeleasă şi îl sfâtuesc, dacă se poate: Quidquid agis, prudenteimagas et respite finem! şi atunci nu „umbră de mângâiere“ (pag. 46), ci adevărata mângâiere o va afla. Adeverul. CRONICĂ Balurile Curţii din Viena Se depeşează din Viena că al doilea bal de Curte va avea loc la 22 Ianuarie viitor, în decursul sărbărilor din incidentul căsătoriei Archiducesei Margareta Sofia ce va ave loc în Burg. Pe la sfîrșitul carnavalului va ave loc al treilea bal l* Curtea din Viena. * ' Scrie militară. „Wiener Tagblatt* e informată din cercuri militare că la locul competent se plănuesce o modificare a regulamentului pentru căsătoria oficerilor. In sensul acestei modificări, condiţiunile pentru oficeri de la locotenent în sus vor fi uşurate, în vreme ce căsătoria sublocotenenţilor va fi peste tot oprită. Răspunsul d nei Raţiu la adresa damelor din Slatina. D-na Raţiu a răspuns doamnelor din Slatina cu următoarea scrisoare, la frumoasa adresă pe care acelea și-a trimis o cu prilegiul petrecerii sale în Bucuresci: „Doamnelor române. „Slatina. „Ca Română, ca mamă, ca soră a D-Voastre vin avă mulţumi pentru călduroasele salutări. Suferinţele noastre sunt dulci, pentrucă prevestesc viitorul glorios al românismului ce numai prin virtute se poate dobândi. Să trăiţi surori dulci, cu iubire şi speranţă să luptăm. Emilia Raţiu, „Bucuresci, 28 Noemvrie (10 Dec.)“ Această scrisoare a fost înmânată 4l0le acestea, scriu foile de dincolo, de d-na Elisa Lapomerage, spre a fi comunicată tuturor celoralalte doamne care au subscris adresa din Slatina.* Constituirea societății „România Jună“ din Viena. De la biuroul acelei societăţi primim următoarea încunosciinţare: Societatea academică română din Viena „România Jună“ ’şi-a ales pe anul administrativ 1892/93 următorul comitet: Preşedinte: Nicolae Comşa, Drd. med.; vicepreşedinte: Alexandru Codarcea, Drd. med.; secretar I.: Nr. 274