Universul, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 1-28)

1887-01-24 / nr. 21

Universul, No. 21. și pregătirile Austriei care sunt mai mult o urmare a îndemnurilor din Berlin, de­cât a temerii de complicații în Bulgaria. Prințul de Leuohtenbcrg- misionar rusesc Paris, 21 lanuare. Se zice că prințul de Leuchenberg a fost însărcinat de către guvernul rusesc cu o misiune politică privitore la chestia bulgară, pe lângă cabinetul din Paris. Negocierile din Constantinopol Yiena, 21 lanuare. Din izvor vrednic de credință se asi­gură că deputăția bulgară a primit, în locul or cărei alte instrucții, avisul să se conforme întru tote sfaturilor lui Sir Wil­liam White și să nu primesca nici să re­fuze nimic fără știrea lui. Calcer va ră­mânea la Filipopol, sub pretext că ’i îm­­pedică carantina să se ducă la ‘Stambul. Pregătiri în Engliteza Londra. 21 ianuare. Comisia însărcinata cu studiarea puști­lor cu repetiție și-a presintat raportul. Sistemul adoptat e tăinuit. Reforma se va introduce fără întârziere. S’au început și lucrările pentru îmbună­tățirea artileriei. INTEMPLARI IDXIfcT JUDEȚE Nenorocire.— Ilie Dobre, fochist la mașinele de cherestea și măcinat din c­o­­muna Cornățelu (Tutova), proprietatea d­­lui F. Pavăl, alunecând din imprudență în așa numitele crânguri ale morii, l-au sdrobit piciorul atât de reu încât a și încetat din viață.i­ Monstru.—In ziua de 13 curent, o va­că a locuitorului Ștefănache Bușilă, din comuna Odobeștî (Putna), a născut un vițel monstru, la păr galben cu pete al­be, având două capete și șase piciore (două înainte și patru înapoi. Două din piciorele dinapoi au fost tăiate de propri­etarul vacei, în scop de a facilita na­șterea. i­ Accident.­­ Soția d­lui Niculae Io­­nescu, din Rîmnicu Sărat, seriea niște grăsime Într’un cazan, și luând cazanul de pe foc ’1 puse jos lângă tejghea și ’și vezu de alte treburi. Copila sa de doi ani, jucându­se prin prăvălie, căzu în ca­zanul în care clocotea încă grăsimea. Fu friptă într’atâta că după 2, 3 zile încetă din viață, după cele mai grozave suferințe. — 2 — Hoții. — In casa cu No. 55 din stra­da Știr­bei vodă s’a introdus un hoț chiar în camera de culcare unde dormea stă­pânul, î-a furat hainele de lângă pat și o mulțime de alte lucruri din casă. îndrăznețul hoț n’a fost prins. Buletin Judiciar Un preot și eleva sa. Subiectul tuturor convorbirelor e în Paris acum un proces, zis al preotului Roussel. Preotul Roussel era directorul unui a­­sil de orfane la auteuil. Una din ținerile crescute în acel așil, Aneta Hard­oux, prezintă într’o zi la un bancher o poliță de 1000 fr., pe care zicea că o are de la preot. Preotul Roussel declarând polița falsă, Aneta Hard­oux fu arestată. In inchisore ea declară, prin­­tr’o scrisore, că a falsificat polița, dar mai târziu­ își retrase acesta declarație a­­firmând ca scrisorea în chestie fusese scri­să de avocatul lui Roussel și că ea a is­­călit-o numai fiind­că i se promisese că va fi liberată. Aneta e acusată, pe lângă falsificare, și de furt comis în paguba unei prietene. Aneta e de 18 ani, preotul de 61. Preșe­dintele curții cu jurați constată, de la începutul procesului, că acusata nu ducea tocmai o viață exemplară, apoi întrebă pe Aneta cu ce trăia. Acusata.—­Preotul Roussel ’mi da 500 franci pe lună ; el mi-a dat și polița is­călită de densul. Banii mi’l da pentru servicii despre cari nu pot să vorbesc. Esperții constată că scrisorea prin care Aneta recunoștea că a falsificat polița era scrisă în adevăr de avocatul lui Roussel. Preotul Roussel spune că a dat de mai multe ori bani Anetei, dar numai îm­prumut și ca s’o ajute ; ea spunea că în­vață la școla de moșii. Nu i a dat însă în total mai mult de 800 900 franci. Aneta.—Intr’o zi preotul m’a invitat la d­na Bourgat. Am mâncat împreună; mi am­ dat să beau șampanie. Eram ame­țită, nu mai știa fost în relații ! Președintele. Aneta. — Cutezi să juri Câți­va nu plăcea să se­­ că are cu prec tul, o uaia a­n­imium la dânsul cam amețită. Jurații achită pe Anetta Hard­oux în Sâmbătă, 24 Ianuarie (5 Februarie) 1887 ce pr­ivește acut­­rea de falsifi­are, o re­­cunoște însă vinovată de furtul în pagu­ba unei prietene și -i acordă împrejurări ușurătore. Curtea o condamnă la 6 luni íuchisare iar pe preot la trei eforturi din cheltuelile de judecată. Consiliu practic Diferitele feluri de cărnuri.—De­și car­nea de bou e mai hrănitore ca cea de vacă, dar de­ore­ce se mistue mai greu ca cea de vacă, e bine a se întrebuința de preferență acesta, care e și mai fra­gedă. Aceiași deosebire e între carnea de miel și aceea de berbec, între cea de porc și de purcel. Carnea de epure e forte hrănitare, dar greu de mistuit ; de asemenea carnea de rață și de vânaturi. Iarna e bine să se mănânce cărnuri mai hrănitore, de­ore­ce mistuirea lor desvoltă căldura. Vara să se mănânce cărnuri mai ușore precum de găină, vițel și chiar pui de porumbei. Cu cât omul muncește mai mult fisi­­rește și trăește î n aer curat în­­ ținuturi mai frigurase cu atât ș i e mai permis a mânca cărnuri mai grele, mai grase, mai mult fripte. Cei ce umblă mai puțin să se ferescă de cărnuri grele, să mănânce oue, ficat, creere, lapte și mai ales lapte acru. (Gaz. Satonului] Știri prin poștă „Standard“ asigură că guvernul englez merge de acord cu cele­l­alte cabinete europene, pentru a ajunge la o înțelege­re în cestiunea bulgaresca. După spusele ziarului „Times“, succe­sul negocierilor nu depinde decât de moderațiunea Rusiei. # * * Carantinele la cari erau supuse pro­­venințele din Varna și Mustafa sunt ri­dicate și înlocuite printr’o simplă visită medicală. Guvernul unguresc a interzis exportul cailor din Ungaria.* * * răspândise svonul că arestat de autoritățile , chiar știrea s’a des­­se explică. Sunt doi fiul partidului filo-rus efedt din Birgas. Aces­­t di 'Mi1—im, ș­i în adever arestat a­cum câte­va zile.* * * * * * Ni se scrie din Paris . Un soldat din regimentul 53 de linie a fost arestat fără veste și transportat la Bordeaux. Acest soldat e a sutat pentru că țifica o cores­­podență regulată cu guvernul german. * * Un caz straniu s’a presentat unui notar public din „Timișora“. In cancelaria lui apărură doi țărani români dintr’o locali­tate învecinată, însoțiți de o frumușică ță­­rancă. Acesta era soția unuia dintre cei doi țărani, care ’și vânduse nevasta celui­­l’alt țâran, amic al seu, și primise chiar o însemnată sumă de la acesta. Toți trei se învoiseră și nu pretindeau nici mai mult nici mai puțin decât să le facă notarul un contract de cumpărare. Notarul îl făcu să înțe­agă că ast­fel de transacțiuni nu sunt afaceri comerciale permise. Pentru incendiații de la Bi­serica Albă D. T. Christofor, comerciant din calea Victoriei No. 100, ne rogă să publicăm următorea listă de subscrierile ce-a făcut pentru d. Vasile Vasiliu, birtașul căruia i a ars totă averea. Sumele urmatore se găsesc la d-sa: D-nil Pitișteanu lei 5 ; Pantallogul lei 5 ; Ghiță Mihăilescu lei 2 ; Vasile Ștefă­­nescu lei 5 ; Cosminu lei 2 ; Matachi Theodorescu lei 2; Riga lei 2; N. Du­­mitriu lei 5; G. Răd­ulescu lei 2 ; Costa­­­chi Cernatu lei 10; Ion Ciuflea lei 5; X lei 10; d-na Anica Mărculescu lei 10; d-N. Preticare lei 2; Batin lei 2; Nei lei 2 ; X lei 4; Total lei 75. De iote și de pretutindeni Câți medici sunt in Europa?.—In­glifera cu 35 milione locuitori are 25,180 medici, adică un medic la 1,350 locuitori. In Germania, în Austria, în Norvegia un medic la 3,000 locuitori. In Rusia sunt puțini medici, unu la 6,226 locuitori, în total 15,000, în Rusia ca și la noi, în orașe sunt medici mai mulți ca prin sate. Ast­fel în guvernământul Katherinoslavl sunt 122 medici, adică 1 la 2,421 locui­tori în orașe și unu la 47,000 locuitori la țară. In Francia sunt 25,000 medici, adică 1 la 1,400 locuitori. La noi n’avem la îndemână vr’o statisti­că pentru a spune cu siguranță câți sunt. Ar fi de dorit să fie câți de mulți și să ajungem pe Americani (cei de la nord) unde e un medic la­­ 600 locuitori. ------ —— --------­ ,,T­rxi­ ueranul­u-i“ 33 DRAMELE GELOSIEI PARTEA II Prumosa ■ Valentina, XV Șearpele Dar țipătului ei răspunse un fel de flu­­erat neobișnuit. Se uită jos și vezu un șarpe care i se încolăcise pe picior, în­spăimântată, dete un țipăt care resună ca un ecou și căzu jos. Rozeta alergă în a­­jutorul ei, dar văzând șarpele care se zvârcolea, rămase împietrită locului. De o dată un al treilea personagiu­, un om cu un ciomag în mână, e și din stufiș. La vederea acestui vrăjmaș, șarpele se descolăci de pe piciorul fetii și se îndreptă spre a se repezi la dânsul. Dar ciomagul îl plezni drept în cap și-l omorî la mo­ment. Valentina era leșinată. Dar până a nu leșina văzuse ce se petrecuse. Necunoscu­tul lăsă șarpele și veni în ajutorul ei. O luă în brațe și o culcă pe mușchi­î. In acelaș timp Melania supt masca cerșetorei apăru galbenă și , emulând ținând în mână un buchet de mărgăritar pe care o culesese cu gând să ’i dea Valentinei sera, de ar avea fericirea s’o întâlnască. Privirea ei speriată întrebă pe­ în­vingătorul reptilei, care nu era altul de­cât bărbatul seit. — N’are nimic, a leșinat, călcase pe un șarpe, dar n’a mușcat’o. Dă ’l tóte Ingri­jirile. — Dómne, dar sângele acesta ? — S’a zgâriat. Melania se puse în genuchi lângă Va­lentina, își puse buzele pe mâna ei și sugând făcu să dispară urmele sângelui. Apoi fără a perde vreme, o descheie la rodie, la corset și o frecă bine până se desmetici. Cum o văzu că deschide ochii, Enric plecă zicând: — Te las singură, Melania. Și se depărtă cu repeziciune afundându­­se in pădure.­ ­ XVI Mama Când își veni cu totul în simțiri, Va­lentina se sculă în sus și privind pe Me­lania ’și aduse aminte de cele întâmplate. Ochii sei se țintiră asupra Melanii și re­cunoscu într’ânsa pe cerșetarea pe care o ajutase. Zîmbi și ’i zise: — Te cunosc... da, îmi aduc aminte, căzusem jos... d-ta mămuțe, mi ai dat a­­jutor, m’ai îngrijit până mi am venit în fire. Iți mulțumesc. Dar unde e domnul care a ucis șarpele ? — L’am văzut, copila mea ? — Da, nu leșinasem încă. Il cunosc,­­știu, cum îl chiamă și unde stă, să m­e duc la dumnelui ca să’i mulțumesc. — Ce fel, d-ră Valentino, o să ai bu­nătatea ?.. — Ah! făcu fata, știi cum me chiamă? Dar mirarea d rei de Carmeille era mai mare auzind esclamația ce scăpase Me­lania. Se uită drept în ochii cerșetorei și pentru că capișonul ce-l avea pe cap nu o acoperea bine, și fiind că vocea nu mai era acea a cer­șetorii o făcu curiosă și căzând mai bine recunoscu pe d-na Le­vasteur. Tresări. Ce însemna asta? Dar nu vru să arate îndată că a băgat de samă. — Ia spune’mi­ mămuța, cum se face că te-am întâmplat aici, când am căzut jos? — Culegeam buchetul ăsta ca să ți’l dau­d ră, știu că îți place mărgăritarul. Și’i dădu buchetul. — Dar de unde știai că ’mi place? — Mai zilele trecute plimbându te cu d-na de Carmeille, te am auzit zicând : Tată dragă, uite are să îi­florască măr­găritarul. ’Mi place la nebunie. — Așa e, am zis, dar cum ai auzit? Erai dar aprope de mine, ascunsă după ceva... Meladia se roși și plecă capul.—Dar e­i nu pricep un lucru, zise Valentina luând un ton grav. Când te am întâlnit în fața viliei am crezut că ești o cerșetare, o bătrînă, de ce te ai deghizat așa ? Melania se roși ca o fată prinsă la pri­ma întâlnire de amor. — Oh! d ră, crede-me, n’am avut nici un gând reü. Să ve spui de ce am făcut astfel: pentru ca să ’ți atrag băgarea de somn, vream să am câte­va zîmbete d’ale d-tale și pentru ca săracilor le dai cu îm­belșugare, m’am îmbrăcat ca o cerșetare. De șase septemânî de când sunteți aci ne ai salutat de multe ori și te am sa­lutat și eu și soțul meu, căutând un zîm­­bet. Am văzut ce s’a întâmplat cu bătrâ­na acea speriată de calul d-tale și pe dată mi-a venit ide­ia acesta. M’ai văzut ca cei șezare, d-ră, și m’ai miluit cu bani și cu zîmbete. Ne strecuram ades în grădina viliei d-o ca să te auzim cântând. In sfârșit suntem aici pentru d-ta! Tac« un moment apoi urmă: — Tot ce spusem­ ți se pute 1 părea o ne­bunie d-ră, dar avem o fată pe care o iubam la nebunie ; tot ca d ta era fru­­mosă și bună, și a murit. — A murit? întrebă Valentina miș­cată. — Da, a murit! respinse Melania cu glas înăbușit­. — Biată mumă! — Fiica mea semăna grozav cu d-ta, de acea când te am văzut pe d-ta am crezut că o vedem pe dânsa. O­ dar era o iluzie, era d-ra de Carmeilo. N’am fugit însă de iluzie, am căutat’o și am făcut dintr’ânsa obiectul adorațiunei nos­­tre. Acum me înțelegi, d ră ? Valentina plângea. Ea luă mâinile Melaniei și ’i zise : — Da, da, te înțeleg... Oh! mumă nenorocită ! Melania o mânca cu ochii. Fiica ei plângea, lacrămile ce curgeau din ochii ei frumoși erau lacrămi de milă pe care ar fi vrut să le sorbă. De nu s’ar G gândit la groznicele urmări ce ar fi pu­tut avea, cu câtă bucurie nu’l ar fi sărit de­cât și nu’l ar fi strigat: — Sunt mama ta ! Vai! trebuia să tacă, pentru liniștea, pentru fericirea copilei sale, de ar fi știut că more din pricina acesta. Valentina era tulburată. Gânditore, ca­ută să -și dea socotela de ceea ce se pe­trecea în ea. Nici o dată nu fusese stă­pânită de o emoție mai tare, simțea că nu mai simțise până atunci, că o cordă a inimii sale fusese atinsă și dăduse niș­­ce vibrări necunoscute ei. — D-ră Valentino, zise Melania, mai am să -ți cer ceva... Să mi dai voe să te îmbrățișez. — A!­respunse ea cu un accent ce nu se pute închipui, tocmai eram să te rog... Și mama și fiica se îmbrățișară cu atâta pasiune încât Valentina își zise: — Mama me iubește forte mult, dar nici o dată nu m’a sărutat așa ! (Va urma)

Next