Universul, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 256-275)
1887-10-10 / nr. 264
Anul IV.—No. 2645 bani în capitală..—10 bani în județe Sâmbătă, 10 (22) Octomvre 1887 REDACȚIA șl ADMINISTRAȚIA BUOURE8TI, STRADA BREZOIANU, IS. UM CAPITALA ' ft IN -TŰDET» Po 1 m, . 20 Lei Pt * in» . . . 24 Lei ?e 6 Inni ... 10 „ i < 5 Inni . . , 12 „ 3 Inni . 5 , P« 3 luni ... 6 „ ADMINISTRAȚIA ZIARULUI APILRE IS TOATE ZILELE LA 7 ORE LIMITEAȚA ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE SE PRIMESC NUMAI LA București, i Strada Brezoianu, 19. Optimista „ Voința Națională“ ne asigură în articolul sei de ieri că regimul actualieste menit să se menție încă mai mult timp la criza statului. Prorocia acesta, pe noi unii, nu ne sperie , lăsând la o parte faptul că în lumea necredinciosa de azi proorocii se nu mai au trecere,—chiar dacă asta ar fi adevărată, nu credem c’ar strica din cale afară rămânerea la putere a guvernului actual, cel puțin până când se va forma în opoziție , un adevărat și puternic partid democratic, pe care singur am dori să-l vedem luând moștenirea regimului de azi, mai mult sau mai puțin liberalnațional, și mai mult național decât liberal. Dar nu de acesta vrem să vorbim azi, ci de un argument pe care cu multă persistență îl vedem puinainte de gazeta guvernamentală, ca să dovedască că partidul de la putere a rămas în adevăr de la începutul lui și până în zilele nóstre liberal. Acest argument —cel mai puternic se vede, pentru că I e cel mai des folosit de gazeta de care vorbim—este că „partidul liberal a lăsat în cea mai deplină libertate presa și întrunirile.“ Ie uimitor ce capitol de laudă își fac guvernamentalii din acesta ispravă. Auzi acolo! guvernul liberal a lăsat liberă presa și întrunirile ! N’a introdus censura, cu tote că presa opoziției î e mai violentă decât în tote țările din lume ! De ce nu se laudă atunci și cu faptul că lasă să funcționeze camerele ? Acelaș drept la laudă și recunoștință îl are și pentru acest fapt ca și pentru cellalt. Dar, dacă n’ar lăsa deplină libertate presei, ar trebui se sfîșie constituția de la 1886, ar trebui să renege unul din principiile a cărui propagare ia ajutat ca să se ridice unde ieste, și prin urmare n’ar mai fi guvernul sprijinit de liberali, n’ar mai fi „regimul de până azi care se menține la putere“ ; ar rămâne omenii, dar partidul ar cădea. Ieste dar chestie de viață, de menținere la putere a partidului liberal, ca să lase presa și întrunirile libere ; altfel s’ar omorî singur. Ei, unde s’a văzut un om care se se laude cu faptul că nu se sinucide ? „Dacă se póte imputa ceva guvernului liberal, ieste tocmai extrema sa toleranță“ mai zice ziarul guvernamental, vorbind tot despre libertatea pe care a lăsat o presei. Ba să ne iertați, nu pate fi vorbă de nici o „estremă toleranță“ câtă vreme se vorba numai pur și simplu de neviolarea unui articol de constituție, mai ales că a mai fost restrâns și acela când cu revizuirea. Dacă presa opoziției se insultătoare, necuviinciosă, etc., principiile și legile liberale cer cal ea să fie lăsată să fie înfierată și făcută imposibilă de opinia publică, dacă î e așa, dar nici odată și sub nici un pretext prin legi escepționale. Datoria guvernului I este, dimpotrivă, să înlesnescă răspândirea, prosperarea presei și vom mai avea ocazie si înșirăm tote datoriile de acest fel pe cari nu și le a împlinit.—Incolo, opinia publică trebuie să rămână suverană apreciatare a bunătății sau a răutății gazetelor, să dea viață celor dintâiă cu sprijinul iei și să omore pe cele din urmă cu disprețul. Ar trebui să înțelegă odată acest lucru liberalii noștri, și să nu ne mai facă să bănuim că, sătul de o viață care li se pare prea plină de supărări și necazuri, încep să să gândescă la sinucidere. DIN ANGLIA (Corespondența particulară a „UNIVERSULUI“) Londra, 5 Octomvre. Manifestații mari ale lucrătorilor fără ocupație se urmează șir de câteva zile. Primele simptome ale acestor amenințătoare tulburări s’au produs acum un an și jumătate prin jefuirea cartierului West End și prin disgrația șefului poliției, colonelul Henderson, pentru vina că nu prevăzuse și nu împiedicase aceste tulburări. Reînoirea acestor procesii zgomotoase prin stradele Londrei începe a provoca o mare îngrijire, și cu drept curent. Câteva ziare, între care ministerialul „Standard“, vor să nu vadă însele decât accese de socializmu sau manopere de răufăcători voind se sperie publicul. Aceste afirmații sunt cam hazardate. Sunt desigur între lucrătorii fără ocupație din Londra oameni cari să află în această condiție numai pentru că întotdeauna au avut dezgust pentru muncă. — Sunt și socialiști căutând să întoarcă în sensul ideilor lor mișcarea acelora cari se adună în mase și cutrieră stradele cerând pâne. Dar agitația are cauze mai adencî. Mizeria apasă în adevăr greu asupra populației muncitoare din imensul nostru oraș. Ancheta, făcută acu trei ani asupra locuințelor muncitorilor în cartierele sărace, a dat pe față o stare de mizerie extremă în clasele inferioare ale societății. Apoi, criza agricolă a alungat din sate o mulțime de oameni cari au venit să mărească imensa legiune a săracilor din Londra, și concurența făcută linara din industriile britanice prin măsurile protecționiste luate în țări străine au adus o scădere a salariilor și chiar întreruperea muncii în foarte multe uzine și ateliere. Numai în industria zahărului, mii de lucrători au rămas pe drumuri, în urma măsurilor protecționiste luate pe continent. Trafalgar Square și alte piețe publice— cu tot frigul de peste noapte — au fost transformate în dormitorii de familii întregi de mizerabili fără adăpost. Aceste toate arată că situația muncitorilor în Londra ae în adevăr extremă. Amenințările, care fac se se cutremure cartierele bogate, sunt provocate de o adâncă mizerie și pot se se prefacă în fapte la cel dintâi prilej. Soluția practică a chestiei, cu toate anchetele făcute, nu s’a găsit și probabil nici se va găsi. S’au întemeiat aziluri de cerșetori (workhouse) dar lucrătorii, în cea mai mare parte oameni morali și doritori de muncă, nu vor se intre în aceste stabilimente, din cari să iese cu greu și cari sunt considerate ca mai degrădătoare decât chiar închisoarea. Primejdia de aceasta: Reduși la estremitatea de a considera închisoarea ca singura mântuire, adevărații lucrători fără ocupație sunt în stare să tulbure în chip serios ordinea. Dezordinele din zilele trecute, cu cari Locotenentul-colonel Galbeni atacat de indieni (vezi pag. 3).