Universul, iulie 1890 (Anul 7, nr. 149-174)
1890-07-24 / nr. 168
Universul No. 168 celor elvețiane s’a nimerit sa stea între un cismar, în haine de sărbătoare, și d. Arago ambasador al Franței. Fețele de masă și șervetele erau de hârtie—pentru economie. Toți n’au mâncat decât brânză bună, supă, câte o bucată de carne friptă și lapte crud, încă cald. Președintele guvernului Thurgoviei a vorbit întâi. El a zis : „ Salut pe oaspeții micii republici Thurgovia, a modestei dar unitei Confederații elvețiane“. Apoi a vorbit d. Buchonnet, președintele Confederației, apoi d. Arago... etc. Acesta a fost prânzul de introducție. După masă După frugala mâncare, hai la muncă... Soarele lung, thermidor arde țara Turgoviei. Trenurile sosesc mereu. Curioșii se îngrămădesc. Se începe lupta. Tobele bat după fiecare tragere. Entusiasmul e la culme, învingătorii sunt salutați cu strigătul: — Să nu dai glonțul decât pentru libertatea popoarelor! E o amestecătură de vorbe franțuzești, italienești, nemțești. In aceste trei limbi, toți esclamă „Helveția“, patria comună. Seara vine. Lumina electrică sclipește pe la cantine, concerte corale ; copiii și copilele din școala primară trag la țintă cu puști mici, în rîsetele lamei adunate, țipete, glume, jocuri, caracteristice acestui popor care are deviza, trăiesc și las pe oricine să trăiască. Niciodată, la vreun fir precedent, nu s’a făcut atâta abuz de pulbere de pușcă. Rezultatele au fost uimitoare. Când am plecat cu toții din mica țară a Turgoviei, un fior ne a cuprins. Am auzit străini zicând : — Păcat că e atât de mică țara păcii, a muncii și a libertății. Tell CRONICA Prostule ! Oh! cât de mult o iubiam! Cât mi-era de dragă ! N’ași fi putut sta fără ea un minut, o secundă. Nu mă săturam admirând părul negru care cădea în valuri pe umerii ei albi și bine formați. Și ochii ei albaștrii umbriți de niște gene lungi, mătăsoase, mă vrăjau cu căutătura lor. Oh ! cât e de frumoasă femeea cu părul negru, și cu ochii albaștrii. Seamănă cu îngerii cerului pe cari îi adori fără voie. Și eu adoram pe Margareta, adoram pe copila aceea cu vocea dulce ca un cântec, cu rîsul copilăresc și vesel. O iubeam din totă puterea sufletului meu și-o iubesc și-o voi iubi până când slujbașul altarului va zice Aleluia în fața corpului meu nemișcat. Și ea, sburdalnica copilă, se juca cu dragostea mea ca și cum s’ar fi jucat c’o jucărie de copil. Nici prin cap nu’i trecea copilei de vâlvarea ce’mi cuprinsese inima. Era prea tânără, prea copilă, ca să poți pricepe amorul și eu mă feream, sau mai bine zis n’aveam curaj, să’i mărturisesc ceea ce se petrecea în inima mea. Cu toate astea, într’o seară, într’un moment de uitare, de beție a simțurilor, buzele mele șoptiră cuvântul închis de multă vreme în inima mea ca într’o celulă ferecată... L’am șoptit... Ce bine făceam de nu-1 șopteam !... *• * Era un an de când o iubiam. Nici o aluziune la dragostea mea în vremea aceasta. Numai ochii mei vorbeau ochilor ei drăgălași, numai ei spuneau flacara inimei mele. Și într’o seară, seară frumoasă de vară, sub un tei mirositor, stând unul lângă altul, îmbătat de parfumul aerului, amețit de ochii ei, vorbit... Stăm de multă vreme acolo. Eram singuri. Razele lunii, străbătând frunzișul teiului, învăluia fața copilei și îi forma în jurul capului ca o aureolă cerească. Nu ziceam nici o vorbă. Eram în extaz în fața ei. Și cu cât o priveam mai mult, cu atât sângele se năpustea spre inimă, spre cap. Simțiam o beție fără seamăn, pare că mă sfârșam, dispăream de pe pământ... Și nu știa cum, desigur că nu știam ce fac, căzui în genuchi și... Iacă și... l-am șoptit cu pasiune : „Te iubesc !...“ Doamne! Ce mutră ai fi avut eu ?... Cum rîdea cu hohot tocmai în momentul acela pe care’l credeam cel mai sublim, cel mai încântător al vieței mele... Rîsul ei, rîs argintiu ca un clopoțel, mă dezbătă, mă tăcu să’mi vin în fire... Și ea rîdea mereu și rîsul ei mă supăra, mă înciuda pe dânsa. Parcă’mi vinea s’o sfâșit de necaz. — Ce ai ? îmi zise ea, văzându-mă că tremur ca frunzele pomului sub care ne aflam. Nu răspunsei. Strîngeam pumnii și unghiile mi se înfigeau în carne. Ea ’mi luă brațul și ’mi repetă întrebarea c’o voce așa de dulce încât simții că totă ciuda îmi piere. — Ce să am ? îi zisei eu cu un ton de imputare Nimic. — Ba ai ceva. Spune, zeii, spune. — Ei da, am ceva, sunt mâhnit... — Mâhnit?.. De ce?... — Pentru că’ți dați joc de mine... — Eu?.. — Da. — Cum așa ?.. — Eu îți spun că te iubesc și d-ta... — Eu? — Rîzi... — Ha! ha! să’nțelege că rîz. Aveai o figură așa de caraghiosă, când spuneai vorba aceasta, încât n’am mai putut să mă fiu..— Vezi că nu mă iubești și de aceea... — Oh ! prostule, zise ea lovindu mă cu mâna peste gură.... Știi prea bine că te iubesc... Prost cu adevărat, căci Margareta mă iubia așa de mult că peste un an fugi cu un tânăr cu care se căsători în urmă.... Marion * • * întâmplări din țară Spânzurați In ziua de II Iulie a. c., s’a găsit un individ spânzurat de gât cu un brâu de un copac din pădurea Cociorfeni Vlamnic de pe teritoriul comunei Brăhășești, județul Tecuciu. In urma cercetărilor făcute s’a luat informațiuni că acest individ se numește Gheorghe Bania, din comuna Huruești, plasa Berheciu, din zisul județ, care, plecând spre orașul Tecuciu unde avea de făcut niște plăți la portărei, și fiindcă pe drum a cheltuit banii ce avea asupră’i pe băutură (fiind atins de viciul beției), s’a spânzurat. Cașul s’a comunicat parchetului. — S’a găsit spânzurat de o furcă, înaintea casei sale, individul Sava Gheorghe Radu, din comuna Talpa, județul Neamțu. Numitul Radu era lipsit de vederi de mai mult de 20 ani și trăia în cea mai mare miserie. Deși bănuială asupra causei moriei nu este, totuși s’a rezisat parchetul local. înecați . S’a înecat în Dunăre fata Natalia, în etate de 12 ani, fiica lui Filip Barisof, din orașul Chilia-Veche, județul Tulcea, al cărei cadavru până acum nu s’a putut găsi. — Băiatul Grigore Nica Dudu, în etate de 14 ani, din comuna Odăile, județul Buzău, voind a trece un isvor numit Murătorea, s’a înecat. — Locuitorul Ștefan Tună, din comuna Cernădia, județul Gorj, ducându-se dupe pește pe apa Baia, s’a înecat. — Tânărul Marcu Grigore Mardiros, din comuna Torcesci, județul Tecuci, în etate ca de 26 ani, ducându-se la mora de apă de pe rîul Bârlad, pendinte de acea comună, ca să macine porumb și, scăldându-se la scocul morei, s’a înecat. Cadavrul s’a găsit și înmormântat. Sinucidere S’a sinucis cu armă de foc femeea Maria — 2 — lui Dumitru Muscalu, din comun Poiana- Cârnului, județul Vaslui, numita suferea de mai mult timp de pelagră. Cașul s’a comunicat parchetului. Arși de vii tori copii ai lui Stan Nică, din comuna Chilia, jud. Olt, din cari unul ca de 4 și altul ca de 6 ani, luând cărbuni aprinși de pa vatra casei și făcând foc într’un coșar de vite alături cu casa, îndată coșaru s’a aprins, copiii au fost scoși din flăcări, cel mic a ars grav. Focul a atins și câteva oi cari se aflau acolo. încercare de sinucidere Danii Hralea, servitor la creditul agricol din orașul Tulcea, a încercat să -și curme viața, dând un pahar de vin în care pusese chibrituri , de îndată însă dându-i se ajutorul medical, a fost scăpat de la morte. După informațiunile luate, căușele care determinase pe mumitul la acestă nenorocită măsură a fost traiul rău ce duce cu soția sa. ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA ’ Fetiță rătăcită S’a condus secției 44 o fată ca de 6 ani găsită rătăcind pe strade. Căruță fără stăpân Asemenea s’a condus secției 40 o căruță cu un cal găsită rătăcind pe stradă. Curier judiciar (TRIBUNALELE STREINE) împărat tras în judecată Wilhelm II, împăratul Germaniei, e tras înaintea tribunalelor. Iată cum s’a întâmplat comedia: In Iuniu 1888, un poet trimisese contelui Libenau, mareșal al curții, un manuscris de „cânturi imperiale funebre“, în amintirea lui Wilhelm I mort în luna Marte precedentă. Acest manuscris trebuia să fie înmânat împăratului Frideric III, atunci pe morte. Contele de Libenau dădu manuscrisul tronprințului Wilhelm, care era să se urce pe tron. In încurcătura lucrurilor, Wilhelm pierde manuscrisul. Autorul s-a supărat și a tras pe mareșalul curții la judecată, pentru pierderea manuscrisului. Contele de Libenau a declarat că nu e vinovat, căci a dat manuscrisul împăratului. Imediat, poetul a făcut cerere de judecată împotriva M. Sale împăratului Germaniei. - , * * Acte Oficiale Sunt numiți : D. Alecu Talianu, în funcțiunea de subprefect la plasa Berheciu, în locul d lui Iorgu Stamate demisionat ; d. Basile Dimitriuajutor la sub-prefectura plășei Câmp Târgșor, în locul d-lui Leon Gherlăcescu, care rămâne a se chiăma în altă funcțiune. ’S’au înaintat la gradul de sublocotenent în reservă în arma artileriei, pe ziua de 16 Iulie 1890, sergenții bacalaureați: Bosie Ion, Luca Michail, Rătescu Constantin, Racoviceanu Dumitru și Limburg Constantin, din regimentul 2 artilerie, la corpul II de armată, Savovici I Sava și Petrescu Grigore, din regimentul 3 artilerie, la corpul III de armată. * Căpitanul Drăgoescu Mihail, din regimentul 4 linie, s’a trecut după a sa cerere, pe ziua de 16 iulie 1890, în posiție de retragere cu drepturile ce-i acordă legile în vigoare pentru anii de serviciu. * Căpitanul Argeșeanu Christache, din regimentul 21 dorobanți, s’a trecut după a sa cerere, pe ziua de 16 iulie 1890, în posiție de retragere cu drepturile ce’i acordă legile în vigoare pentru anii de serviciu. * Sublocotenentul Brăescu Alexandru din arma infanteriei, aflat în posiție de disponibilitate pentru cause de disciplină, împlinind termentul de 6 luni, ce i-a fost impus prin decretul cu No. 300 de la 31 Ianuarie 1890, s’a rechemat în activitate de serviciu, pe ziua de 1 August 1890, la vacanța ce este în regimentul 1 linie. --------------------------------------------------------- înaintări în armată S-a înaintat la gradul de sub-locotenent în arma artileriei elevii seriei de ofițeri din anul al 2-lea de studiu, al căror nume urmeză: Felix Corneliu, Stoenescu George, Pașalega Dumitru, Poker Eduard, Popovîci Dumitru, Sofronescu Mihail, Chințescu Alexandru, Lucescu Eugeniu, Stănulescu Mihail, Stavăr Constantin, Stoica August, Iliescu Constantin, Georgescu Constantin, Protopopescu Nicolae, Giodeanu Dumitru și MO3CU Aureliu. S’au înaintat la gradul de sublocotenent în arma geniului, la vacanțele ce sunt în cadrele scoalei speciale de artilerie și geniu elevii scoalei de ofițeri din anul al 2-lea de studiu : Scărișoreanu Constantin, Nicolau Andreiu, Pavelescu Ion, Vardala Grigore, Mihailichh Mihail, Ionescu Thoma și Panaitescu Gheorghe. S’a înaintat la gradul de sublocotenent în arma infanteriei, pe ziua de 16 iulie 1890, elevii școalei de oficieri din al 2 lea an de studiu, al căror nume urmeză: Condă Ion în batalionul 1 vânători, Sofronescu Nicolae în regim, 8 linie, Dobriceanu Constantin în batal. 3 vânători, Broșteanu Ernest în regim. 8 linie, Hardaș Dimitrie în regim. 16 dorobanți, Șomănescu Gheorghe în regim. 26 dorobanți, Bădulescu Grigore în batal. 2 vânători, Velescu Ion în regim. 8 linie, Vasiliu Alexandru în batal. 3 vânători, Stambulescu Nicolae în regim. 4 linie, Anastasiu Petre în regim. 8 linie, Roseti Ercol în regim. 27 dorobanți, Voilescu Vasile în batal. 2 vânători, Rădulescu Ion în regim. 8 linie, Mateescu Lazăr în batal. 3 vânători, Bâscoveanu Constantin în batal. 3 vânători, Basarabescu Victor în batal. 3 vânători, Theodorescu Theodor în regim. 6 linie, Verescu Theodor în batal. 2 vânători, Polihron Gheorghe în regim, 3 dorobanți. De la Mănăstirea Văratec Corespondența parte a ziarului „ Universul 11 Drumul 19 Iulie 1890. Mulți știu că, pentru ca să ajungi la Mănăstirea Văratec (jud. Neamț) este un drum prin Piatra iar altul prin Pașcani Nu va vom vorbi despre drumul Pașcani-Văratec fiindcă nu-l cunosc, ci numai de drumul Bacău- Piatra-Văratec, despre posițiunea Văratecului și traiul în această localitate. Simți că te găsesc într’un alt aer și posițiunea deluroasă plină de o verdeață frumoasă, îți face multă plăcere. Această privilește e până la Piatra. Ajuns aci, începi călătoria cu trăsura până la Văratec, care se află la depărtare de 34 kilometri de Piatra. Este o mare plăcere a călători cu trăsura, prin aceste locuri. Ori în ce parte îți arunci privirea, nu vezi decât posițiuni de acelea ce ți lasă suvenir foarte frumoase și pe cari îmi este peste putință de a vi le descrie. După o călătorie de 3—4 ore de la Piatra atunci la Văratec. Aci ești primit cu căldură la Arhondaric, unde pentru 2 sau 3 zile au locuință și mâncare. In timpul acesta îți găsești casă la vr’o maică, care în schimbul unei modeste sume de bani, îți pune la disposiție întrega ei gospodărie. Birturi nu sunt, dar fiecare prepară în casă mâncare, tocmindu-șî o servitore care se găsește chiar de masca de gardă, cu preț de la 10—20 lei lunar. Hrana nu e de loc scumpă și se găsește de tote cu mici excepțiuni. Fiecare se distreză între prietenii, rudele și cunoșcințele ce și le fac zilnic, precum și în preumblările prin pădure și escursiunile ce se fac cu trăsura sau călări la celealte mănăstiri ca: Agapia, mănăstirea Nemțului, etc. etc. Dealmintrelea Varatecul este așezat într’o posițiune frumoasă și nu departe de el se află întinse păduri cu brazi. Marți, 24 Iulie (5 August) 1880 Vizitatorii Dintre persoanele ce se află în Varatec p cita pe d-na și d-nu Vârcoliciu, profesor di Iași; d na și d-nu Rășcan, d na și d nu Misir ambii profesori la Universitatea di Iași; d na și d-na Resmeriță din BasCan familia Kelei din Bârlad; d-na și d-na vi lenti deputat din Iași; d-na Stănescu diretare și d-nu Stănescu căpitan din Focșani d-na Constantinescu directore din Galați d-nil G. Christea și N. Constantinii institutori la Focșani, cu familiile: d-nii Papadopo Ortoiu Misir, Teodor Marinescu din Galați d. Kazacincu din T.Ocna, și alții al cărora nume nu le-am putut afla. Superioara Superiora mânăstirei „Varatecul“ este una ca Evghenia Negrea. — Țin să ve comun că maica Negrea, merită toți lauda pentr modul cum conduce interesele mănăstire pentru blândețea caracterului său și pentr interesul ce l pune în a mulțumi pe to vizitatorii. Oriunde e vre o suferință acolo ore și tot ce are, pune la dispoziția suferindului, pentru a-i alina durerea. In numele prietenilor mei și mî perm, chiar a zice, și în numele tuturor visitatirilor, aduc respectuase mulțumiri marci Evghenia Negrea, pentru interesul ce purta o fiecare să fie mulțumit și ajutat la împrejurărî grele. Am mai visitat Agapia și Mănăstiri Neamțului. Traiul e ca și la Văratec, cu desebire că pădurile de brazi sunt mai aproape. Un om care omoară pe mamă-sa Individul Neagu Tunaru, din comul Bora, județul Ialomița, fiind turmentat băuturi, s’a luat la ceartă cu muma sa Dorița, pe care lovind’o cu toporul în cap lăsat’o moartă. Criminalul este arestat și se va da jud căței. Din Vâlcea Corespondență part.a ziarului „ Universu Râmnicu-Vâlcea 21 Iulie 1890. Nenorocire crâncenă Ion Martin din comuna Brezoiu, ace district, culcându-se alaltă ieri nopteasa în bătătura casei sale unde făcuse foc cu și ție de cald peste nopte și fiind apucat epilepsie de care suferea de mai mult timp dat în foc cu tălpile picioarelor, pe ea și le-a ars pănă la os. Nenorocitul trăește încă și a fost port la spital. Morte subită Femeia Zinca, soția d-lui Niță Pană iurbea Ocnele-Mari, acest județ, alaltă-i dimineața ducându-se din casă la culți spre a face foc și suflând în foc a apucat un înec în piept din care causă îndată încetat din viață. Numita era însărcinată în a 8 a lună. Știri prin pești Din Budapesta se scrie, că ministrul finanțe Weker se umblă serios cu gândul desființeze instituțiunea periculosa a lotei mici. Dar pentru aceea, fără loterie nuji remâne ungurii. Se va introduce adică locul loteriei mici o altă numită loteria clase. Această este o emisiune de 1031 cari se vând din partea statului și sea apoi cu câștiguri mai mari și mai mici. £ tul va vinde losurî numai întregi, dar costanții și zarafii vor avea dreptul d’a vii și jumătăți și pătrare de losurî. Instituți analoge există deja în mai multe state, e. în Prusia, Saxonia, etc. * --f * * Ni se scrie din Budapesta că la 29 Ii s’au aflat, cu ocasiunea lucrărilor de dîmare la Burgul din Buda o mulțime de note de aur din secolul al 17-lea. Află OCHII DRACULUI BoMBur I DE SENTZAȚIE —Pentru zestrea ta, Felicia, zicea muma cu mulțumire. Dar Felicia, care era încă o fată cinstită, tot atât de înțeleaptă pe cât și de frumoisă, fu înșelată de un despățat, un mizerabil care îi făcuse cele mai frumose făgădueli. Speranțele mamei și ale tatălui sburară ca fumul în vânt. Adio zilele cele frumose! Credeau că o să se ridice puțin și căzuseră și mai jos decât erau. Copilul se născu. Trebui să plătească cutare, de cutare, și micele economii pe cari se bizuiseră atât de mult dispărură. La început, un copil nu costă mult sau crești, dar tânăra mumă, ne mai putând să lucreze peste zi, sta acasă. Dacă nu cheltuești cu un copil trebuie sa ’l îngrijești. Cu toate astea, pe cât se putea, biata fată tot lucra. Ah! nu ’i lipsiți curagiul! Cârpea, spăla și călca rufele, făcea ciorapi, veste de lână. Nu refuza nici un lucru ce i se da. Destulă supărare făcuse mamei și tatălui, ca să mai fie și o sarcină pe spinarea lor. Peste zi, când ciobanul se ducea cu oile, iar mama sa muncea la cutare sau cutare cultivator. Felicia sta în odaia din față mai bine luminată ca celelalte, își ducea acolo leagănul, și, șăzând lângă fereastră sau dinaintea ușei, lucra. Judecătorul de pace și primarul o găsiră lucrând dinaintea ușei, îndată ce se întorsese dimineața acasă, și după ce îngrijise de cei doi copii, deretecase prin casă și spălase lașele copilașilor. Ele acuma se usca pe frînghie la soare. Ghiveci cu flori împodobeau ferestrele și dau odăiei o înfățișare veselă. Era șters și curățat pretutindeni. Nu se vedea nici măcar un grăunte pe praf pe mobilele din odaie. Leagănul era lângă perete, într’un loc unde n’ajungeau razele soarelui cari pătrundeau în năuntru pe ușe și pe ferestre. Vezend intrând pe primar, însoțit de un om pe care nu’l cunoștea, Felicia se ridică iute și se uită la leagăn cu o privire melancolică și dulce. — Felicia, zise primarul, domnul e judecătorul nostru de pace, d. Labarre. Tenora fată salută ca o mișcare din cap. — Nu cunoșteam pe d. judecător de pace, îngînă ea. — D. Labarre a venit să vază copilul pe care ți l-am încredințat, și a căruia doică ai vrut să fii deocamdată. — Pare că știți deja că e o fetiță ? — Ah! e o fetiță, nu știam, Felicia, aflăm acum de la d-ta. — Știe tot satul... Da e o fetiță cu pieliță trandafirie, o ghiulea de carne. Și vă încredințez că vrea să trăiască mititica. E colo ’n leagăn, culcată lângă a mea, dorm amândouă. „ Apropiați-vă, d-lor, adăogă ea mergând spre leagăn. — N’o să se deștepte ? zise judecătorul de pace. — Oh! nu. Și în cele din urmă d-ta ai venit să vezi pe mititica, încet, ridică perdeaua de muselină care era peste leagăn. Cei doi copilași se odihneau unul lângă altul, pe o pernă a căreia față era albă ca zăpada. Mica Berta era cu buzele pe obrazul tovarășei sale, ca și cum ar fi adormit sărutând’o. Amândouă erau cu ochii închiși, dormeau liniștite ca niște ingeri. — Să nu le deșteptăm, zise încet judecătorul de pace. — Insă, cie, dacă vrei să vezi pe mititica... — Am văzut’o și sunt mulțumit; vez că n’am fost înșelat când mi s’a spus că ai grije mare de copil. — Oh! da, d-le, oh! da, râspunse Felicia cu un accent în care se concentrau tote vibrațiunile inimei. Și acoperi leagănul. — D lor, reluă ea, nu vreți să stați ? — Nu, Felicia, mulțumesc, plecăm. — Așa iute ?... Insă... — Ai să ne spui ceva ? — Da, ași vrea să vă întreb... Se opri, ezitând. — Vorbește fără frică, dragă copilă, îi zise judecătorul de pace cu bunătate. — Adineauri, când ați venit, necunoscându-te d-le judecător de pace, am crezut că, veniți ca să luați copila, mi a făcut rou, inima mi s’a strîns și eram gata să plici aceasta din pricină că am început s’obesc. Se petrece în mine ceva ce nu pe explic. Auz parcă o voce care’mi zice că mi-a trimis pe îngerașul acesta. Și ai să mi o ia înapoi.... oh, nu, nu se pe Nu e așa, d-le primar, nu e așa, dleji câtor de pace, că n’o să mi’l luați? Lacrămile începură să picure din tinerii mume. — Dar, urmă ea c’o voce întretăiată suspine, îi trebuie o doică micuței ; ei 1 de ce să nu’i fiu eu doică ? Uite, am presimțire mi se pare că dacă mi’oți lua s’o dați altcuiva, copila n’o să trăiască! o s’a mi-o lăsați d-lor, o să mi-o lăsați nu o întindea măinele împreunate spre ei. Cei două omeni erau forte mișcați cu că găseau forte ciudată această dure a tinerei fete ; nu înțelegeau ce simțimei împingea la aceasta, cărui cuget intTh supunea. Dar nici Felicia nu putea să’și dhea una, și dacă ar fi întrebat’o cineva în prma acestui subiect, n’ar fi știut ce să răs ză. O, spusese, se petrecea într’ânsa niș cazuri pe cari nu le putea explica.Va urn