Universul, iulie 1890 (Anul 7, nr. 149-174)

1890-07-24 / nr. 168

Universul No. 168 celor elvețiane s’a nimerit sa stea între un cismar, în haine de sărbătoare, și d. Arago ambasador al Franței. Fețele de masă și șervetele erau de hâr­tie—pentru economie. Toți n’au mâncat de­cât brânză bună, supă, câte o bucată de carne friptă și lapte crud, încă cald. Președintele guvernului Thurgoviei a vor­bit întâi. El a zis : „ Salut pe oaspeții micii republici Thurgovia, a modestei dar unitei Confederații elvețiane“. Apoi a vorbit d. Buchonnet, președintele Confederației, apoi d. Arago... etc. Acesta a fost prânzul de introducție. După masă După frugala mâncare, hai la muncă... Soarele lung, thermidor arde țara Turgo­­viei. Trenurile sosesc mereu. Curioșii se în­grămădesc. Se începe lupta. Tobele bat după fie­care tragere. Entusias­­mul e la culme, învingătorii sunt salutați cu strigătul: — Să nu dai glonțul de­cât pentru liber­tatea popoarelor! E o amestecătură de vorbe franțuzești, ita­lienești, nemțești. In aceste trei limbi, toți esclamă „Helveția“, patria comună. Seara vine. Lumina electrică sclipește pe la cantine, concerte corale ; copiii și copilele din școala primară trag la țintă cu puști mici, în rîsetele lamei adunate, țipete, glume, jocuri, caracteristice acestui popor care are deviza, trăiesc și las pe ori­cine să trăiască. Nici­odată, la vre­un fir precedent, nu s’a făcut atâta abuz de pulbere de pușcă. Rezultatele au­ fost uimitoare. Când am plecat cu toții din mica țară a Turgo­viei, un fior ne a cuprins. Am auzit străini zicând : — Păcat că e atât de mică țara păcii, a muncii și a libertății. Tell CRONICA Prostule ! Oh! cât de mult o iubiam! Cât mi-era de dragă ! N’ași fi putut sta fără ea un mi­nut, o secundă. Nu mă săturam admirând părul negru care cădea în valuri pe umerii ei albi și bine formați. Și ochii ei albaștrii umbriți de niște gene lungi, mătăsoase, mă vrăjau­ cu căutătura lor. Oh ! cât e de fru­moasă femeea cu părul negru, și cu ochii albaștrii. Seamănă cu îngerii cerului pe cari îi adori fără voie. Și eu­ adoram pe Margareta, adoram pe copila aceea cu vocea dulce ca un cântec, cu rîsul copilăresc și vesel. O iubeam din totă puterea sufletului meu și-o iubesc și-o voi iubi până când slujbașul altarului va zice Aleluia în fața corpului meu nemișcat. Și ea, sburdalnica copilă, se juca cu dra­gostea mea ca și cum s’ar fi jucat c’o ju­cărie de copil. Nici prin cap nu’i trecea copilei de vâl­­varea ce’mi cuprinsese inima. Era prea tâ­nără, prea copilă, ca să poți pricepe amorul și eu mă feream, sau mai bine zis n’aveam curaj, să’i mărturisesc ceea­ ce se petrecea în inima mea. Cu toate astea, într’o seară, într’un mo­ment de uitare, de beție a simțurilor, buze­le mele șoptiră cuvântul închis de multă vreme în inima mea ca într’o celulă fere­cată... L’am șoptit... Ce bine făceam de nu-1 șop­team !... *• * Era un an de când o iubiam. Nici o a­­luziune la dragostea mea în vremea aceasta. Numai ochii mei vorbeau ochilor ei drăgă­lași, numai ei spuneau flacara inimei mele. Și într’o seară, seară frumoasă de vară, sub un tei mirositor, stând unul lângă al­tul, îmbătat de parfumul aerului, amețit de ochii ei, vorbit... Stăm de multă vreme acolo. Eram sin­guri. Razele lunii, străbătând frunzișul teiu­lui, învăluia fața copilei și îi forma în ju­rul capului ca o aureolă cerească.­ ­ Nu ziceam nici o vorbă. Eram în extaz în fața ei. Și cu cât o priveam mai mult, cu atât sângele se năpustea spre inimă, spre cap. Simțiam o beție fără seamăn, pare că mă sfârșam, dispăream de pe pământ... Și nu știa cum, de­sigur că nu știam ce fac, căzui în genuchi și... Iacă și... l-am șoptit cu pasiune : „Te iubesc !...“ Doamne! Ce mutră ai fi avut eu ?... Cum rîdea cu hohot tocmai în momentul acela pe care’l credeam cel mai sublim, cel mai în­cântător al vieței mele... Rîsul ei, rîs argintiu ca un clopoțel, mă dezbătă, mă tăcu să’mi vin în fire... Și ea rîdea mereu și rîsul ei mă supăra, mă înciuda pe dânsa. Parcă’mi vinea s’o sfâșit de necaz. — Ce ai ? îmi zise ea, văzându-mă că tre­mur ca frunzele pomului sub care ne aflam. Nu răspunsei. Strîngeam pumnii și un­ghiile mi se înfigeau în carne. Ea ’mi luă brațul și ’mi repetă întreba­rea c’o voce așa de dulce încât simții că totă ciuda îmi piere. — Ce să am ? îi zisei eu cu un ton de imputare Nimic. — Ba ai ceva. Spune, zeii, spune. — Ei da, am ceva­, sunt mâhnit... — Mâhnit?.. De ce?... — Pentru că’ți dați joc de mine... — Eu?.. — Da. — Cum așa ?.. — Eu îți spun că te iubesc și d-ta... — Eu? — Rîzi... — Ha! ha! să’nțelege că rîz. Aveai o fi­gură așa de caraghiosă, când spuneai vorba aceasta, în­cât n’am mai putut să mă fiu..­— Vezi că nu mă iubești și de aceea... — Oh ! prostule, zise ea lovindu mă cu mâna peste gură.... Știi prea bine că te iu­besc... Prost cu adevărat, căci Margareta mă iu­­bia așa de mult că peste un an fugi cu un tânăr cu care se căsători în urmă.... Marion * • * întâmplări din țară Spânzurați In ziua de II Iulie a. c., s’a găsit un individ spânzurat de gât cu un brâu de un copac din pădurea Cociorfeni Vlamnic de pe teritoriul comunei Brăhășești, județul Tecuciu. In urma cercetărilor făcute s’a luat infor­­mațiuni că acest individ se numește Gheorghe Bania, din comuna Huruești, plasa Berheciu, din zisul județ, care, plecând spre orașul Tecuciu­ unde avea de făcut niște­­ plăți la portărei, și fiind­că pe drum a cheltuit banii ce avea asupră’i pe băutură (fiind atins de viciul beției), s’a spânzurat. Cașul s’a comunicat parchetului. — S’a găsit spânzurat de o furcă, înaintea casei sale, individul Sava Gheorghe Radu, din comuna Talpa, județul Neamțu. Numitul Radu era lipsit de vederi de mai mult de 20 ani și trăia în cea mai mare miserie. De­și bănuială asupra causei moriei nu este, totuși s’a rezisat parchetul local. înecați . S’a înecat în Dunăre fata Natalia, în etate de 12 ani, fiica lui Filip Barisof, din orașul Chilia-Veche, județul Tulcea, al cărei cadavru până acum nu s’a putut găsi. — Băiatul Grigore Nica Dudu, în etate de 14 ani, din comuna Odăile, județul Bu­zău, voind a trece un isvor numit Murăto­­rea, s’a înecat. — Locuitorul Ștefan Tună, din comuna Cernădia, județul Gorj, ducându-se dupe peș­te pe apa Baia, s’a înecat. — Tânărul Marcu Grigore Mardiros, din comuna Torcesci, j­udețul Tecuci, în etate ca de 26 ani, ducându-se la mora de apă de pe rîul Bârlad, pendinte de acea comună, ca să macine porumb și, scăldându-se la scocul morei, s’a înecat. Cadavrul s’a găsit și înmor­mântat. Sinucidere S’a sinucis cu armă de foc femeea Maria — 2 — lui Dumitru Muscalu, din comu­n Poiana- Cârnului, județul Vaslui, numita suferea de mai mult timp de pelagră. Cașul s’a comunicat parchetului. Arși de vii­ tori copii ai lui Stan Nică, din comuna Chilia, jud. Olt, din cari unul ca de 4 și altul ca de 6 ani, luând cărbuni aprinși de pa vatra casei și făcând foc într’un coșar de vite alături cu casa, îndată coșaru s’a a­­prins, copiii au fost scoși din flăcări, cel mic a ars grav. Focul a atins și câte­va oi cari se aflau acolo. încercare de sinucidere Danii Hralea, servitor la creditul agricol din orașul Tulcea, a încercat să -și curme viața, dând un pahar de vin în care pusese chibrituri , de îndată însă dându-i se ajuto­rul medical, a fost scăpat de la morte. După informațiunile luate, căușele care determinase pe mumitul la acestă nenorocită măsură a fost traiul rău ce duce cu soția sa. ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA ’ Fetiță rătăcită S’a condus secției 44 o fată ca de 6 ani găsită rătăcind pe strade. Căruță fără stăpân Asemenea s’a condus secției 40 o căruță cu un cal găsită rătăcind pe stradă. Curier judiciar (TRIBUNALELE STREINE) împărat tras în judecată Wilhelm II, împăratul Germaniei, e tras înaintea tribunalelor. Iată cum s’a întâmplat comedia: In Iuniu 1888, un poet trimisese contelui Libenau, mareșal al curții, un manuscris de „cânturi imperiale funebre“, în amintirea lui Wilhelm I mort în luna Marte precedentă. Acest manuscris trebuia să fie înmânat îm­păratului Frideric III, atunci pe morte. Contele de Libenau dădu manuscrisul tron­­prințului Wilhelm, care era să se urce pe tron. In încurcătura lucrurilor, Wilhelm pierde manuscrisul. Autorul s-a supărat și a tras pe mareșalul curții la judecată, pentru pierderea manu­scrisului. Contele de Libenau a declarat că nu e vinovat, căci a dat manuscrisul împăratului. Imediat, poetul a făcut cerere de judecată împotriva­­ M. Sale împăratului Germaniei. - , * * Acte Oficiale Sunt numiți : D. Alecu Talianu, în funcțiunea de sub­prefect la plasa Berheciu, în locul d lui Ior­­gu Stamate demisionat ; d. Basile Dimitriu­­ajutor la sub-prefectura plășei Câmp Târgșor, în locul d-lui Leon Gherlăcescu, care rămâne a se chiăma în altă funcțiune. ’S’au înaintat la gradul de sub­locotenent în reservă în arma artileriei, pe ziua de 16 Iulie 1890, sergenții bacalaureați: Bosie Ion, Luca Michail, Rătescu Constantin, Ra­­coviceanu Dumitru și Limburg Constantin, din regimentul 2 artilerie, la corpul II de armată, Savovici I Sava și Petrescu Gri­gore, din regimentul 3 artilerie, la corpul III de armată. * Căpitanul Drăgoescu Mihail, din regi­mentul 4 linie, s’a trecut după a sa cerere, pe ziua de 16 iulie 1890, în posiție de re­tragere cu drepturile ce-i acordă legile în vi­goare pentru anii de serviciu. * Căpitanul Argeșeanu Christache, din re­gimentul 21 dorobanți, s’a trecut după a sa cerere, pe ziua de 16 iulie 1890, în posiție de retragere cu drepturile ce’i acordă legile în vigoare pentru anii de serviciu. * Sub­locotenentul Brăescu Alexandru din arma infanteriei, aflat în posiție de disponi­bilitate pentru cause de disciplină, împlinind termentul de 6 luni, ce i-a fost impus prin decretul cu No. 300 de la 31 Ianuarie 1890, s’a rechemat în activitate de serviciu, pe ziua de 1 August 1890, la vacanța ce este în regimentul 1 linie. ---------------------------------------------------------­ înaintări în armată S-a înaintat la gradul de sub-locotenent în arma artileriei elevii seriei de ofițeri din a­­nul al 2-lea de studiu, al căror nume urm­eză: Felix Corneliu, Stoenescu George, Pașa­­lega Dumitru, Pok­er Eduard, Popovîci Du­mitru, Sofronescu Mihail, Chințescu Alexan­dru, Lucescu Eugeniu, Stănulescu Mihail, Stavăr Constantin, Stoica August, Iliescu Constantin, Georgescu Constantin, Protopo­­pescu Nicolae, Giodeanu Dumitru și MO3CU Aureliu. S’au înaintat la gradul de sub­locotenent în arma geniului, la vacanțele ce sunt în cadrele scoalei speciale de artilerie și geniu elevii scoalei de ofițeri din anul al 2-lea de studiu : Scărișoreanu Constantin, Nicolau Andreiu, Pavelescu Ion, Vardala Grigore, Mihailichh Mihail, Ionescu Thoma și Panai­­tescu Gheorghe. S’a înaintat la gradul de sub­locotenent în arma infanteriei, pe ziua de 16 iulie 1890, elevii școalei de oficieri din al 2 lea an de studiu, al căror nume urm­eză: Condă Ion în batalionul 1 vânători, So­fronescu Nicolae în regim, 8 linie, Dobri­­ceanu Constantin în batal. 3 vânători, Broș­­teanu Ernest în regim. 8 linie, Hardaș Di­­mitrie în regim. 16 dorobanți, Șomănescu Gheorghe în regim. 26 dorobanți, Bădulescu Grigore în batal. 2 vânători, Velescu Ion în regim. 8 linie, Vasiliu Alexandru în batal. 3 vânători, Stambulescu Nicolae în regim. 4 linie, Anastasiu Petre în regim. 8 linie, Roseti Ercol în regim. 27 dorobanți, Voi­­lescu Vasile în batal. 2 vânători, Rădulescu Ion în regim. 8 linie, Mateescu Lazăr în batal. 3 vânători, Bâscoveanu Constantin în batal. 3 vânători, Basarabescu Victor în batal. 3 vânători, Theodorescu Theodor în regim. 6 linie, Verescu Theodor în batal. 2 vână­tori, Polihron Gheorghe în regim, 3 doro­banți. De la Mănăstirea Văratec Corespondența parte a ziarului „ Universul 11 Drumul 19 Iulie 1890. Mulți știu că, pentru ca să ajungi la Mănăsti­rea Văratec (jud. Neamț) este un drum prin Piatra iar altul prin Pașcani Nu va vom­ vorbi despre drumul Pașcani-Văratec fiind­că nu-l cunosc, ci numai de drumul Bacău- Piatra-Văratec, despre posițiunea Văratecu­­lui și traiul în această localitate. Simți că te găsesc­ într’un alt aer și po­sițiunea deluroasă plină de o verdeață fru­moasă, îți face multă plăcere. Această pri­­vilește e până la Piatra. Ajuns aci, începi călătoria cu trăsura până la Văratec, care se află la depărtare de 34 kilometri de Piatra. Este o mare plăcere a călători cu trăsura, prin aceste locuri. Ori în ce parte îți arunci privirea, nu­­ vezi de­cât posițiuni de acelea ce ți lasă suvenir­ foarte frumoase și pe cari îmi este peste putință de a vi le descrie. După o călătorie de 3—4 ore de la Piatra atunci la Văratec. Aci ești primit cu căldură la Arhondaric, unde pentru 2 sau 3 zile au locuință și mân­care. In timpul acesta îți găsești casă la vr’o maică, care în schimbul unei modeste sume de bani, îți pune la disposiție întrega ei gospodărie. Birturi nu sunt, dar fie­care pre­pară în casă mâncare, tocmindu-șî o servi­­tore care se găsește chiar de masca de gardă, cu preț de la 10—20 lei lunar. Hrana nu e de loc scumpă și se găsește de tote cu mici excepțiuni. Fie­care se distreză între prietenii, rudele și cunoșcințele ce și le fac zilnic, precum și în preumblările prin pădure și escursiu­­nile ce se fac cu trăsura sau călări la cele­alte mănăstiri ca: Agapia, mănăstirea Nem­­țului, etc. etc. Dealmintrelea Varatecul este așezat într’o posițiune frumoasă și nu departe de el se află întinse păduri cu brazi. Marți, 24 Iulie (5 August) 1880 Vizitatorii Dintre persoanele ce se află în Varatec p cita pe d-na și d-nu Vârcoliciu, profesor di Iași; d na și d-nu Rășcan, d na și d nu Misir ambii profesori la Universitatea di Iași; d na și d-na Resmeriță din BasCan familia Kelei din Bârlad; d-na și d-na vi lenti deputat din Iași; d-na Stănescu dire­­tare și d-nu Stănescu căpitan din Focșani d-na Constantinescu directore din Galați d-nil G. Christea și N. Constantinii institu­tori la Focșani, cu familiile: d-nii Papadopo Ortoiu Misir, Teodor Marinescu din Galați d. Kazacincu din T.­Ocna, și alții al cărora nume nu le-am putut afla. Superioara Superiora mânăstirei „Varatecul“ este una ca Evghenia Negrea. — Țin să ve comun că maica Negrea, merită toți lauda pentr modul cum conduce interesele mănăstire pentru blândețea caracterului său și pentr interesul ce l pune în a mulțumi pe to vizitatorii. Ori­unde e vre o suferință acolo o­re și tot ce are, pune la dispoziția suferindu­lui, pentru a-i alina durerea. In numele prietenilor mei și mî perm, chiar a zice, și în numele tuturor visitati­rilor, aduc respectuase mulțumiri marci Evghenia Negrea, pentru interesul ce purta o fie­care să fie mulțumit și ajutat la împre­jurărî grele. Am mai visitat Agapia și Mănăstiri Neamțului. Traiul e ca și la Văratec, cu de­sebire că pădurile de brazi sunt mai a­proape. Un om care omoară pe mamă-sa Individul Neagu Tunaru, din comul Bora, județul Ialomița, fiind turmentat­­ băuturi, s’a luat la ceartă cu muma sa D­orița, pe care lovind’o cu toporul în cap lăsat’o moartă. Criminalul­­ este arestat și se va da jud căței. Din Vâlcea Corespondență part.­a ziarului „ Universu Râmnicu-Vâlcea 21 Iulie 1890. Nenorocire crâncenă Ion Martin din comuna Brezoiu, ace district, culcându-se alaltă ieri nopte­asa în bătătura casei sale unde făcuse foc cu și ție de cald peste nopte și fiind apucat epilepsie de care suferea de mai mult tim­p dat în foc cu tălpile picioarelor, pe ea și le-a ars pănă la os. Nenorocitul trăește încă și a fost port la spital.­­ Morte subită Femeia Zinca, soția d-lui Niță Pană i­urbea Ocnele-Mari, acest județ, alaltă-i dimineața ducându-se din casă la culți spre a face foc și suflând în foc a apucat un înec în piept din care causă îndată încetat din viață. Numita era însărcinată în a 8 a lună. Știri prin pești Din Budapesta se scrie, că ministrul finanțe Weker se umblă serios cu gândul desființeze instituțiunea periculosa a lotei mici. Dar pentru aceea, fără loterie nuj­i remâne ungurii. Se va introduce adică locul loteriei mici o altă numită loteria clase. Această este o emisiune de 1031 cari se vând din partea statului și se­­a apoi cu câștiguri mai mari și mai mici. £ tul va vinde losurî numai întregi, dar cos­tanții și zarafii vor avea dreptul d’a vii și jumătăți și pătrare de losurî. Instituți analoge există deja în mai multe state, e. în Prusia, Saxonia, etc. * --f * *­­ Ni se scrie din Budapesta că la 29 Ii s’au aflat, cu ocasiunea lucrărilor de dî­mare la Burgul din Buda o mulțime de­­ note de aur din secolul al 17-lea. Află OCHII DRACULUI BoMBur­ I DE SENTZAȚIE —Pentru­­ zestrea ta, Felicia, zicea muma cu mulțumire. Dar Felicia, care era încă o fată cinstită, tot atât de înțeleaptă pe cât și de frumoisă, fu înșelată de un despățat, un mizerabil care îi făcuse cele mai frumose făgădueli. Speranțele mamei și ale tatălui sburară ca fumul în vânt. Adio zilele cele frumose! Credeau că o să se ridice puțin și căzu­seră și mai jos de­cât erau. Copilul se născu. Trebui să plătească cu­tare, de cutare, și micele economii pe cari se bizuiseră atât de mult dispărură. La început, un copil nu costă mult sa­u crești, dar tânăra mumă, ne mai putând să lucreze peste zi, sta acasă. Dacă nu cheltuești cu un copil trebuie sa ’l îngrijești. Cu toate astea, pe cât se putea, biata fată tot lucra. Ah! nu ’i lipsiți curagiul! Cârpea, spăla și călca rufele, făcea ciorapi, veste de lână. Nu refuza nici un lucru ce i se da. Destulă supărare făcuse mamei și tatălui, ca să mai fie și o sarcină pe spinarea lor. Peste zi, când ciobanul se ducea cu oile, iar mama sa muncea la cutare sau cutare cultivator. Felicia sta în odaia din față mai bine luminată ca cele­lalte, își ducea acolo leagănul, și, șăzând lângă fereastră sau dinaintea ușei, lucra. Judecătorul de pace și primarul o găsiră lucrând dinaintea ușei, îndată ce se întorsese dimineața acasă, și după ce îngrijise de cei doi copii, deretecase prin casă și spălase lașele copilașilor. Ele acuma se usca pe frînghie la soare. Ghiveci cu flori împodobeau ferestrele și dau odăiei o înfățișare veselă. Era șters și curățat pretutindeni. Nu se vedea nici măcar un grăunte pe praf pe mo­bilele din odaie. Leagănul era lângă perete, într’un loc unde n’ajungeau razele soarelui cari pătrun­­deau în năuntru pe ușe și pe ferestre. Vezend intrând pe primar, însoțit de un om pe care nu’l cunoștea, Felicia se ridică iute și se uită la leagăn cu o privire me­lancolică și dulce. — Felicia, zise primarul, domnul e jude­cătorul nostru de pace, d. Labarre. Tenora fată salută ca o mișcare din cap. — Nu cunoșteam pe d. judecător de pace, îngînă ea. — D. Labarre a venit să vază copilul pe care ți l-am încredințat, și a căruia doică ai vrut să fii deocamdată. — Pare că știți deja că e o fetiță ? — Ah! e o fetiță, nu știam, Felicia, a­­flăm acum de la d-ta. — Știe tot satul... Da e o fetiță cu pie­liță trandafirie­, o ghiulea de carne. Și vă încredințez că vrea să trăiască mititica. E colo ’n leagăn, culcată lângă a mea, dorm amândouă. „ Apropiați-vă, d-lor, adăogă ea mergând spre leagăn. — N’o să se deștepte ? zise judecătorul de pace. — Oh! nu. Și în cele din urmă d-ta ai venit să vezi pe mititica, încet, ridică perdeaua de muselină care era peste leagăn. Cei doi copilași se odihneau unul lângă altul, pe o pernă a căreia față era albă ca zăpada. Mica Berta era cu buzele pe obrazul to­varășei sale, ca și cum ar fi adormit săru­tând’o. Amândouă erau cu ochii închiși, dormeau liniștite ca niște ingeri. — Să nu le deșteptăm, zise încet jude­cătorul de pace. — Insă, c­ie, dacă vrei să vezi pe miti­tica... — Am­ văzut’o și sunt mulțumit; vez că n’am fost înșelat când mi s’a spus că ai grije mare de copil. — Oh! da, d-le, oh! da, râspunse Feli­cia cu un accent în care se concentrau tote vibrațiunile inimei. Și acoperi leagănul. — D lor, reluă ea, nu vreți să stați ? — Nu, Felicia, mulțumesc, plecăm. — Așa iute ?... Insă... — Ai să ne spui ceva ? — Da, ași vrea să vă întreb... Se opri, ezitând. — Vorbește fără frică, dragă copilă, îi zise judecătorul de pace cu bunătate. — Adineauri, când ați venit, necunoscân­­du-te d-le judecător de pace, am crezut că, veniți ca să luați copila, mi a făcut rou, inima mi s’a strîns și eram gata să pli­ci aceasta din pricină că am început s’o­besc. Se petrece în mine ceva ce nu pe explic. Auz parcă o voce care’mi zice că­­ mi-a trimis pe îngerașul acesta. Și ai să mi o ia înapoi.... oh, nu, nu se pe Nu e așa, d-le primar, nu e așa, dleji câtor de pace, că n’o să mi’l luați? Lacrămile începură să picure din­­ tinerii mume. — Dar, urmă ea c’o voce întretăiată suspine, îi trebuie o doică micuței ; ei 1 de ce să nu’i fiu eu doică ? Uite, am­­ presimțire mi se pare că dacă mi’oți lua s’o dați altcuiva, copila n’o să trăiască! o s’a mi-o lăsați d-lor, o să mi-o lăsați nu o întindea măinele împreunate spre ei. Cei două omeni erau forte mișcați cu că găseau forte ciudată această dure a tinerei fete ; nu înțelegeau ce simțimei împingea la aceasta, cărui cuget intTh supunea. Dar nici Felicia nu putea să’și dhea una, și dacă ar fi întrebat’o cineva în pr­ma acestui subiect, n’ar fi știut ce să răs ză. O, spusese, se petrecea într’ânsa niș­ cazuri pe cari nu le putea explica.­­Va urn

Next