Universul, aprilie 1894 (Anul 12, nr. 76-99)

1894-04-01 / nr. 76

Universul No. 76. în jAiu găsit bani «mici și întrebat de ^jdeTjrg, ci pe 12Ö jurat de la o văduvă în biserică, in ziua d.9 Paștile catolic. Tânărul asasin e arestat ȘÎ Va fi dat judecății: »v ^urmeiforaeea a Mjia KT'vrr iueazm^»a«»*»taceaaoe*M**B»e»w Pentrua Persoanele cari tușesc sa fi sufer de influență, astm, laringită, durere de gât, brondiita, catar, inflamații intestinale, le sfătuim a cumpăra renumitele HAPURI de CATRAMINA ale d-rului Bertelli, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliul sanitar superior al României și al Italiei. Aceste hapuri vindecă în câteva zile orice tuse. In Italia unde bântue influența, toate celebritățile medicale întrebuințează cu mare succes HAPURILE de CATRAMINA. Depozitul principal la drogheria centrală M. Stoenescu, str. Academiei No. 2, București. In Ploești simt de vânzare la Frații I. T. Christescu, droghiști.— In Craiova la farmacia Gonteswaller, strata Lipscani.— In Brăila la farmacia N. Filotti, strada Regală No. 23 și în Tulcea la farmacia regală Dumitru Melinescu, strada Elisabeta Doamna, 24.—14 © filade eaa 3 SolÎ și 9& Est«as csate».—riToate casiere ce nu vor savea pe eîiiiâ.afară pe cefisaal BislaaSstratií hIigfbstses aj WIWJKtSgUIL si pe « fiK ® tF8BCiS«BMe beir ©ssî aiEi este tot csa grecetn slafuBssî 1IJVS til., î’eisaiEU ca ffal și fiâc Rfe. Onor. M. Stoenescu, farmacist, Isprăvind a doua cutie de hapuri de catramină pe cari mi-ați trimis, mă simt pe deplin vindecat de tusea pe care am avut-o aproape 5 ani. Nu sunt vrednic de a v6 mulțumi atât d-voastră cât și onorabilului inventator al minunatelor hapuri de Catramină, d-lui doctor Bertelli. Odobești, 15 Ianuarie 1894. Domnule VS roga ne mai trimite cu prima cursă 4 cutii hapuri de Catramină care sunt foarte bune și pentru care vă mulțumesc. Ion B. Theodore,seu. Roșiorii de Vede, 3 Ianuarie 1894. Cu stimă vă salut. C. Ionescu Dombătrâni satul de viață (O sinucidere curioasă) In-Moldova (Ungaria) trăiau de multă vreme Blasi Jakab, un moșneag de peste 84 de ani și soția sa, în vîrstă de 75 de ani. Bătrânii se obișnuiseră unul cu altul și se iubiau. Intr’una din zilele trecute amândoi s’au apucat de taifas și erau foarte triști. — Știu ce baba ? începu vorba Blasi. — Ce puiule ? — Mie mi s'a urît cu viața. Sunt bătrân de tot și aș vrea să mor. — Tocmai asta era să ți-o spui și eu. Mi-ar plăcea și mie să mor. Ce bine e în fundul groapei. — Știi ce baba ? — Ce puiule ? — Haide să ne sinucidem! ■— Eu vreau bucuros. Dar cu ce? — Cu otravă! — Bine, haide să ne omorîm. Amândoi babalîcii au înghițit o cantitate mare de otravă și au murit în cele mai groaznice dureri. Cu tot ajutorul medical ce li s’au dat ei n’au putut fi scăpați cu viață. Bătrânii sinucigași au lăsat în urma lor o scrisoare în care spuneau că s’au sinucis din cauză că li s'a urît cu viața. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ O întâmplare senzațională s'a petrecut deună zi la Viena, după cum se vede în ilustrația de pe pag. 1 a numărului nostru de azi. Băiatul proprietarului Mayer se afla în ziua aceia pe trotuar și se uita distras încoace și în colo, lângă casa părinților lui. Deodată se aude zgomotul unui velociped. Velocipedistul fără să se uite cu băgare de seamă, răstoarnă pe băiat la părieții și trece peste trupul lui. La strigătele desperate ale băiatului au sărit oamenii în ajutor, dar până să vie ei, velocipedistul fugise deja mai deslT’ts. El a fost prins însă seara pe la orele 9. Băiatul a fost dus acasă. Roatele i-au rupt 2 coaste și o parte din osul pieptului. Sărmanul copil a murit seara. Nenorociri de felul acesta se întâmplă adeseori în Viena, de o vreme încoace. Un aventurier de 12 ani Intr’una din nopțile trecute pe la orele 2 s’a prezentat la prefectura din Perpignan un băiat în vârstă de 12 ani și a cerut să fie repatriat. Amploiații prefecturei intrigați de atitudinea lui curioasă l’au luat la întrebare și băiatul și-a istorisit pățania sa întreagă. El e originar din Vosgi (Franța); tatăl sau și mama sa s’au îmbarcat cu el la Havre și au plecat spre Buenos Airres, în republica Argentina, unde, dînșii nädajduiau să câștige multe parale. Tatăl își bătea câteodată băiatul, care desperat de tratarea asta rea, s’a hotărât să se reîntoarcă la Vosgi, în Franța unde se află bunicul său, care iubia foarte mult și băiatul ținea din inimă la bunul bătrân. Băiatul s’a furișat pe bordul unui vapor italian «Andrea Doria» care plecase spre Barcelona (Spania) cu 300 de emigranți. In mijlocul mulțimei de călători nimenea n’a băgat în seamă pe băiat și el se ascunsese mai intiu într’o cabină unde se aflau valisele poștale. In largul mării l’au băgat de seamă marinarii. — Ce cauți mă aci? îl întrebară ei. Băiatul începu să plângă și le spuse că a fugit de tatăl său. Ca să-l ducă înapoi era imposibil. Să-l arunce în mare de asemenea. Căpitanul corăbiei l’a lăsat până la Barcelona unde micul aventurier a fost dat în seama consulatului francez. Consulatul l-a dat gratis bilet de drum până la Perpignan și 20 franci de cheltuială. Băiatul a ajuns teafăr la bunicul său, care l-a primit cu o bucurie nespus de mare. UN SFAT PE ZI Scoaterea petelor de păcură și de grăsime după deosebite feluri de țesături.—Petele de păcură după orî-ce fel de țesături și de orî-ce culoare ar fi, se pot scoate prin frecare cu gălbinuș de ou ; după aceasta se spală bine cu apă caldă, și petele se curăță de tot. Iar petele de grăsime se mai pot scoate de pe hainele de dimie, sau de postav, și prin ajutorul substanței numită magnesie. Mai intâiu se moae postavul pătat în apă și apoi se iau bucăți mici de magnesie, se moac în apă și după aceia se freacă bine, pe urmă se lasă să se usuce, apoi se scutură praful de magnesie cu o perie, astfel haina rămâne curată de ori ce pată, o coprindeau tot mai tare frigându-i mâinile, picioarele și fața. Vecinii observând flăcările, și auzind țipetele desperate ale Joiței, au năvălit în casă și au reușit să stingă focul rupând hainele de pe ea. Sărmana fată însă, a fost arsă grav de tot. Oamenii au pus’o în pat, dându-i primele ajutoare, adică au învălit-o în cârpe și i-au uns rănile cu untdelemn. Dar ce folos, căci peste câteva ceasuri nenorocita Joiță și-a dat sufletul în cele mai cumplite dureri. Când au venit părinții ei cari plecaseră într’un sat vecin, în loc de cântece și veselie, au găsit acasă jale și întristare. Frumoasa lor fată era moartă. ---------------------------------------------------* Nenorocirea din corn- Colonești. Niculae Mihaiu, din comuna Colonești, jud. Olt, avea o fată cu numele Joița, în vârstă de 18 ani. Fata era harnică și gospodină bună. Niculae nădăjduia s’o mărite în curând după un flocou voinic și cuminte. Dar se vede că nu i-a scris soarta să-și vază visul cu ochii. Intr’una din serile trecute atât Niculae cât și nevasta sa plecaseră de acasă. Joița s’a apucat să toarne gaz într’o lampă aprinsă, pe fundul căreia se mai afla puțin gaz. Nebăgând bine de seamă a scăpat și lampa și sticla cu gaz jos. Gazul s’a vărsat peste hainele fetei, aprinzânduse de la flacăra lămpii. Joița văzând primejdia a început să strige. Flăcările întâmplări din capitală Victima beției. Iată o dovadă de ce face băutura necumpătată : Intru una din serile trecute, pe la orele 11 și luni., intră în cârciuma lui Oprea Sârbu, din șoseaua Bonaparte, femeia Florea Arzon (austriacă), în vârstă de 40 de ani și amantul ei ungurul Gheorghe Sabor. Ei erau beți cum se cade. .— Ce poftiți? îi întrebă cârciumarul. — O litră de țuică, dar să fie tare— ziseră cei 2 oameni. Băiatul le dă țuica și ei o beau repede, îmbătânduse și mai tare. După aceia s’au dus împreună și s’au culcat într’un șopron din curtea cârciumarului, pe niște pae. Amândoi au adormit îndată. Dimineața, pe la orele 6 și jum. Sabor se scoală și se uită zăpăcit în jurul săi. Vede pe amantă-sa dormind tun și o sgâlțăe ca să se scoale. Care nu-i fu însă spaima și groaza lui când văzu că nenorocita femee era moartă. Sărmana murise din cauza prea multei băuturi. Din ordinul d-lui procuror Șuțu, cadavrul a fost ridicat și transportat la morga orașului. Arestarea unei hoațe, Niculae Andrei Oncea, din jud. Dâmbovița, ținea ca servitoare pe emancipata Paraschiva Marin. Intr’ o bună dimineață aceasta a fugit de la stăpînul său, furându-i și suma de 200 lei. Ea a venit în București, unde credea că n’o va putea prinde nimenea, fiindcă-i multă lume și sunt destui oameni cari umblă așa farä capätuia fără sa-i întrebe cineva cine sunt și de unde vin. Ca să nu cheltuiască banii furați Paraschiva s’a angagiat ca lucrătoare la binația cu No. 178 din calea Victoriei. Stăpînul sau însă a reclamat poliției, dându- și semnalmentele. Alaltă ori Paraschiva a fost arestată și dusă la secția 8. Perceptor necredincios Costică Oprescu fusese numit perceptor fiscal în comuna Negoești (Ilfov). El însă s’a purtat roü de tot și s’a arătat necredincios față de stat. Costică a delapidat suma de 1500 de lei și a venit la București. Dânsul ședea în str. Zidurilor No. 11. Oprescu era căutat de poliție. Alaltăieri sub comisarul cl. I de la secția 47, însoțit de un agent de siguranță au pus mâna de Oprescu, l’au arestat și l’au condus la închisoare. Perceptorul necredincios va fi dat judecății pentru abuz și delapidare de bani publici. DESCOPERIREA ZILEI Moaște archeologice.— In urma stăruințelor mai multor învățați elvețieni s’a procedat la facerea unor săpături lîngă Wiedikon, cantonul Zurich. Rezultatul a fost că s’a descoperit niște morminte alemanice și romane. Alături cu scheletele s’au găsit diferite obiecte , între altele un pieptene de corn, două săbii scurte, o monedă a împăratului Gallien și o broșă de email. Din cauza acestei interesante descoperiri care s’a făcut cu ocazia acestei săpături, comisiunea de învățați a decis în unanimitate de a continua cercetările, prin acele locuri, căci toți sunt de părere că acolo trebue să mai fie și alte moaște arheologice. Cine știe ? Se poate da, dar se poate și nu -----------------..........................................................................................Mam ........... LUCRURI DIN TOATA LUMEA O partidă telegrafică de șah.—Șahiștii din Paris și cei din Petersburg au decis de a -și măsura forțele. Partida a început Vinerea trecută și va duri un an. încă din luna trecută, d. Armous de Riviere, propunea această sfidare celebrul campion rus Tschigarine, invitându -e să joace, în mod telegrafic, două partide de șah pentru suma de 60.000 i. Fiecare câmp de bătae a ales un director, alături de care funcționează un comitet consultativ compus din trei membri. Directorii sunt: în Franța, Armous de Riviere ; în Rusia, Tschigarine. Baronul Albert de Rotschild a primit slujba de arbitru. Partida va fi jucată pe serii de 10 lovituri dintr’o parte și dintr’alta, adică 20 de lovituri, cari vor trebui executate în timp de cel mult 60 zile, afară de zilele de plecare și de primire. Nici o întârziere nu e permisă și partida va fi perdută de acela care nu va fi complectat cele 10 lovituri ale sale în treizeci de zile. O aventură nostimă,—Betty Stuckert, care a câștigat cel de întărit premii la concursul de frumusețe din Spa și a intrat de curând cântăreață la Casino din Paris, a fost eroina unei aventuri destul de nostimă. Ea fusese căsătorită cu un ofițer austriac, care era mult mai amorezat de «dama de pică» decât de grațiile femeei sale. Intr’o zi când norocul i fusese nefavorabil, pasionatul jucător de cărți nemai având nici un ban în pungă a oferit adversarului sau să joace pe...... Betty, nevasta lui. Norocul fiind contrariu și de astă dată, câștigătorul voi să uzeze de dreptul ce o conferia câștigul sau de la cărți. Insă frumoasa femee se înfuria’ de pe afară atât pe fericitul câștigător cât și pe bărbatul ei, contra căruia intenta proces de divorț. Incendiul din Tătărași. O femee nebun? Intr’una din serile trecute s’a întâmplat în Tătărași, lângă spitalul Pașcanu (Iași) un incendiu mare. Focul a distrus cu desăvîrșire casa d-nei Maria Creangă. Se zice că focul a fost pus din resbunare de către bărbatul sau, cu care ea era certată și care dispăruse de o bucată de vreme. Pompierii n’au putut localiza incendiul decât târziu de tot. Nenorocita Maria Creangă, zice «Evenimentul», de durere de a-și vedea toate lucrurile distruse de foc a înebunit. Vineri, i(13) Aprile 1894 Principii moștenitori la Iași Iași 29 Martie (orele 10 seara). Banchetul Primăriei.—La moșia Poeni—Delegația studenților. Primăria orașului a dat un mare banchet în palatul Rosnovanu în onoarea sosirei AA. S. RR. Principele Ferdinand și Principesa Maria. Au fost invitate la acest banchet 300 persoane. Altețele Lor Regale au sosit la orele 8 și jum. Ele s’au așezat la masa din sala cea mare. A. S. R. Principesa Maria avea la dreapta sa pe d. L. Catargiu, președintele consiliului, iar la stînga sa pe A. S. R. Principele Ferdinand, lângă care ședea d-na Eufrosina L. Catargiu. In fața Altețelor Lor Regale se afla d. Pogor, primarul orașului, între dd. Take Ionescu, ministrul cultelor și instrucțiunei publice și d. C. Olănescu, ministrul lucrărilor publice. Printre invitați se aflau un mare număr de doamne din înalta societate ieșeană, în ținută de gală. La urmă d. V. Pogor, primarul Iașului, a ridicat un toast în onoarea Alterelor Lor Regale, urându-le bună sosire. La acest toast a răspuns A. S. R. Principele Ferdinand bând în sănătatea Iașilor. La orele 10 și jum. Altețele Lor Regale s’au retras la palat. A A. L. RR. Principele Ferdinand și Principesa Maria s’au dus azi Marți, la Moșia Poeni. Altețele Lor Regale au plecat la orele 10 dimineața, în trăsură de piață, deschisă, cu patru cai albi, înaintași și cu clopoței; pe capră se afla un surugiu îmbrăcat în costum național, și un vînător al Curței Regale. Intr’o altă trăsură se aflau doi. coloneii Robescu și Coandă, primul îmbrăcat civil,—adjutanții Principelui Ferdinand. D. V. Pogor, primarul orașului și d. Costea Balș, prefectul poliției, au escortat trăsura regală până la barieră, de unde trăsura princiară și a aghiotanților Curții,și au urmat drumul către Poeni. Poenii sunt situați pe șoseaua națională Iașî-Vaslui, depărtare de un kilometru jum. de Iași. Această moșie e cea d’Intaiü pe care M. S. Regele a cumpărat-o de la venirea sa în țară, prin anii 1868—70, est a fost proprietatea d-lui Alecu Balș. Poenii au o întindere de 1000 fălci, adecă 2000 pogoane; moșia are mai mult pădure de cât teren arabil și el% este în exploatarea sistematică a administrațiunii domeniilor Coroanei. Poenii au mai mult lemne de foc decât de construcțiuni. Această moșie a fost dăruită de M. S. Regele A. S. R. Principelui Ferdinand cu ocasiunea căsătoriei sale cu tînăra principesă Maria de Edimburg, AA. U. RR. Principele Ferdinand și Principesa Măria au visitat pentru prima oară domeniul Lor. Altețele Lor, Regale au fost întîmpinate pe moșie de un însemnat număr de săteni călări , milițienii erau așezați de a rîndul pe uliță. La orele 12 și jumătate s’a servite dejunul, preparat de către d. Laurnay, restauratorul Jockey-Clubului. După dejun Altețele Lor Regale au făcut o plimbare prin pădure. La orele 6 seara AA. UI. RA. Principele Ferdinand și Principesa Maria, s’au reîntors în Iași. La orele 7 seara s’a servit prînzul la care au fost invitate un număr restrîns de persoane. La orele 9 seara AA. L. RR. Principele și Principesa Maria au primit în audiență o delegațiune a studenților universitari, cu care Altețele Lor Regale s’au întreținut mai mult timp în modul cel mai afabil. Plecarea — IF’rin, fir telegrafic — Mercur, la orele 10 dim. prinții moștenitori au plecat din Iași. AR. L. RR. Principele Ferdinand și[ Principesa Maria se aflau într’o trăsură deschisă, la care se aflau înhămați 4 cai albi,—â la Caumont, înaintea trâsurei princiare era trăsura prefectului de poliție și a primarului, un picher, și întreg cortegiul a fost urmat de un pluton de geandarmi călări. La gară Altețele Lor Regale au fost întîmpinate de d. Lascar Catargiu, președintele consiliului, d. C. Olănescu, ministrul lucrărilor publice, d. Take Ionescu, ministrul cultelor și instrucția Roman de Emile Richebourg PARTEA II Negustoreasa de toalete ! Fată și bunică «In ziua când l-am imputat infamia și i-am spus că nu mai putem trăi sub același acoperiș, a avut îndrăzneala să mă amenințe că mă va trage în judecată pentru că nu-i recunoșteam drepturile de mamă. Și nu s'a lăsat de ideea asta decât atunci când a fost sigură că n’o să isbutească la nimic și că o să se facă numai de rîs. «O ! ce cutezanță să-și ia fiul, auzi fiul meu să stea la densa! «Azi n’ar putea să câștige procesul după cum nu putea nici atunci, însă azi rușinea ei ar fi mai mare. «Deci n’am să mă tem că o să mă despartă de fiul meu , însă în calea în care se află dânsa, cade cineva atât de jos încât nu se mai dă în lături de la scandal. Pentru unele femei degradate, scandalul e un mijloc de reclamă. «înțelegi doamnă, dacă dânsa ar afla că Paul și-a făcut un nume în arte, de unde știi că, împinsă de demonul mândriei, n'ar veni să strige: «Paul Lebrun e fiul meu, îl reclam invocând drepturile nature!». — Nu va îndrăzni să facă asta, zise cu liniște doamna Villarceau. — Femeile nerușinate îndrăznesc la orice doamnă, și aceea de care vorbim e capabilă de toate mișeliile. Neapărat cererea ei ar fi respinsă, însă voia fi nevoit să spun lui Paul, cine e mama sa, să’i fac cunoscut cauza alungării ei. «O doamnă, să mă păzească D zeu d’a da o lovitură așa teribilă în inima fiului meu. — Lasă amicul meu nu trebuie să privești lucrurile prin așa negreață... — Desigur, cină astea nu sunt decât temeri, netemeinice poate; dar încă odată ți spun că mizerabila aceea, e capabilă de orice. Știi câtă fiere e în sufletul ei de vreme ce s’a încercat să distrugă fericirea fiicei d tale a cărei amică sinceră se pretindea. Ah! nevoia uita niciodată privirea de desfidere ce -i scânteia în ochi în momentul, când ne am despărțit, întreaga’i fizionomie, exprima o ură neîndurată și gânduri, de teribilă răsbunare. «Dacă răsbunarea ei ar fi să mă atingă numai pe mine, aș aștepta cu liniște ; însă mă gândesc la ceea ce e groasnic în situația unui fiu condamnat a fost de mama sa, a o desprețul și care nu va putea să vază nici o femee la brațul bărbatului ei fără să plece capul și să-și zică : . — «Eu sunt fiul uneia din acele femei a căror atingere e respinsă cu de«gust de un om onest. «O, atunci nu numai un nor de tristeții trecătoare ar posomori fruntea lui Paul ci sufletul lui ar fi pătruns de o durere incurabilă. — Dar d-ta n’ai mai auzit nimic vorbinduse de acea nenorocită? — E adevărat. — Acum, după ce au trecut atâția ani, mai ai vr’un motiv a te teme ca dânsa să nu iasă din nou la iveală? — N’am nici unul. — Ei, atunci de ce să duci grijă așa degeaba ? — Presimțiri d-nă. — Poate că nenorocita a murit; mai toate femeile care se dedeau la acest viciu au viață scurtă. Sculptorul clătina capul. — Dacă ar fi murit, răspunse dînsule cu neputința ca ea să nu fi aflat asta, direct sau indirect. D-ta trebue să ’ți fi închipuind, d-nă, că n’am stat s’o urmăresc pe calea’i de rușine. Cu toate astea știu că, la puțin timp după scena ce a fost între noi, dînsa s’a dus în străinătate cu un olandez bogat «Cineva mi-a spus că omul acela are în Noua-Olandă plantații ce’i aduc venituri enorme ; e dar foarte cu putință ca dânsa să se fi dus cu olandezul la Java , nici n’ar fi avut ceva mai bun de făcut căci, părăsind pe acest amant, ar fi fost nevoită să se arunce în brațele altuia. «Deci, dacă a plecat la Java, cum îmi place să presupun, mă întreb adesea— pentru a-mi alunga temerile—ce-ar avea de câștigat întorcându-se ? Acolo, trecutul ei nu este cunoscut; în Franța, la Paris, toți și toate i-ar vorbi numai de rușinea ei. — Ai dreptate d-le Lebrun ; ei bine, îți spun eu că temerile d-tale sunt nefondate. Cât despre tristeța lui Paul, pe care desigur o exagerezi, ea o să dispară cu timpul. «Prin scrisoarea asta ne anunță că o să se întoarcă în curând la Paris ; o să-l primim cu alaia, o să-l sărbătorim, să-I procurăm distracție . Lucian îl va introduce în societate; petrecerile, lucrul mai cu seamă nu’l vor lăsa vreme să se dedea la gânduri întristătoare. Și pe urmă succesul său care va merge crescând din zi în zi, va fi cel mai bun leac spre a’l face să uite toate celelalta. In sfîrșit, cum deja ne gândim noi pentru Lucian, o să te gândești și d-ta pentru dânsul să’l însori. — O exclamă Lebrun. — Dar de ce nu, să’l însori și noi o să te ajutăm în asta. — Dacă n’ar asculta decât de sfaturile mele, zise sculptorul posomorât, Paul nu s’ar însura niciodată. (Va urma)