Universul, iulie 1898 (Anul 16, nr. 169-199)
1898-07-22 / nr. 190
Boalele secrete — Xepalința Burbăteasca — Se vindeci repede fără durere și împiedicare, după o experiență de 27 ani de specialitate In boli lumești (de la 1870). NIr. TIS ® , No. I, STRADA KINCHATC, No. 1 Intrarea numai prin str. sc. Voevo al Comuluiîl^de la 10—1 dimineața si de la ű—8 seara Loc separat de așteptare pentru Oecare. Dr. 1. P0ESFARD Cu o practică în spitale in experiența proprie ,e 9 ani. — Strada Romcaiă No. 22. — Consumațiuni pentru orice boale de la 1—3 p. m. Cei fără mijloace au o reducere de jumătate din preșurile obicinuite, adică 21. 50 b. vizita la domiciliul bolnavilor și 11. 50 b. consultația ; de asemenea an scăzământ însemnat la mai multe farmacii din Capitală. Numeroase certificate de mulțumire din partea celor greu bolnavi vindecați. — Tratament al boalelor de stomac după metodele cele mai noi. Vindecarea figurii și durabilă a boalelor venerice Dr.Sterian Fost intern al spitalului Brâncovenesc și la Etoria spitalelor civile; fost elev al d-lor profesori d-rn Kilinderu, Stoicescu și Buicliu, tratează cu succes boale interne, (piept, stomac, rinichi), de femei și copii. — "CALEA RAHOVEI No. 93 — Consultații de la 8—10 ani. si 4—7 p.m. 879.—10 Dr.D. Hart Fost metise de spitai și de oraș — Calea Călărașilor No.i — Special la boalele interne, de copii și syfilitice Orele de consultatiune de la 2—4 p. m. 823 30 UNIVERS. MEDICIN. Dr. R. wmmmm De la Facultatea din Viena Calea 28 T ©. 13 Consultații 2-4 p. m., Gratuite 8-10 a. m. 27 838 Doctor MA Ulii CI LI LEVY de la facultatea din Paris Special: Bole interne femei și iscări Consulta țiuni de la 1—3 și de la ti—8 95, strada Carol, 95 De asemenea face cunoscut că tratează cu succes boalele secrete fie cât de vechi rupe metodele cele mai noi. 589 30 Boalele de piele, boalele lumești (siphiis), neputința bărbătească, sunt cu siguranță vindecate la Doctor PETELE 87 — 3^ _A_ OȘ — Special In boale de femei, copii și ochi — CALEA RAHOVEI No. 80 — Consultații de la 8—10 a. m. și de la 4—0 p. m.—Bolnavii din provincie găsesc gazdă (pension) și tratament conștiincios. 871 10 Dr. S. Erlich Consultot miî de 2—4 p. m. S < POEY UNUI > 649 Dr. Mendelsohn De la Facultatea din Paris Special pentru Hostie de Femei și de Copii Consultatirni de la 2—4 p. m. STRADA ACADEMIEI No. 45 (Vis-a-vis dk ministerulue interne) intrare și prin calea Victoriei No. 86 57635 Dr. Léon Leb ©vier Fost medic al spitalului Allgemeines Krankenhaus și al Allgemeine Poliklinik din Viena — îl educ român la Carlsbad — Stabilit de mai mulți ani Cnrlsbad (Casa «Weisser Schwan») 0Í8 Becherplatz 36 Bosfor Steiahart Mc dl© de Cegii! — Strada Carol IVo. 35 — 895—20 Tel ecranați î Cumpăr orice fel de mobilă fină, și uzată, case de fier pentru bani, piane, obiecte de menaj, tablouri și orî oe se găsește într’o casă. A se adresa printr’o carte poștal5 pe adresa WOLFF LAZĂR, calea Văcărești No. 14. 877.—15 Trîi Direcțiuni societatea noului tramvai având trebuință de : 120 vagoane orez ; 30 vagoane porumb ; 20 vagoane orz ; 100 vagoane pac ; 20 vagoane lucerna și 50 vagoane mei pasărece, aduce la cunoștința amatorilor care ar dori să ia parte la licitațiune, că ofertele se primesc până la sfârșitul lunii August st. nov a. c. la direcțiunea societăței din str. Teilor, No. 254, București, închisorile model Paris, 15 Iulie. Da, d-lor, ies din închisoare cu singurul și marele regret că n'am putut să îmi termin acolo zilele, într’o pace sfântă. Sunt încredințat că dacă Zola ar fi simțit plăcerile acestei închisori, n’ar fi plecat în diferitele locuri unde trimit ziarele pariziane, ci ar fi rămas liniștit, la Mădan ca să aștepte portărelul și jandarmii. Fresnes-les-Rungis e un sat la 12 kilometri în linie dreaptă spre sud de Paris la o mică depărtare de Groix-de-Berny, unde au loc în fiecare an curse de cai la care ,asistă în special societatea bună. Consiliul general al departamentului Senei hotărînd acum patru ani să dărîme mai multe închisori de sistem vechi, dărăpănate și insalubre, a trebuit să construiască un stabiliment comod și sănătos la Fresne cu tot confortul modern care se cere acum nu numai de la hoteluri, ci și de la temniți. Și asta e foarte drept, pentru că la oțel se duce cineva când vrea și la care vrea, pe când la închisoare se duce din capriciul și voința altuia. Acela care e băgat în temniță are dar dreptul de a trăi mai bine decât la oricare oțel ; el trebue să aibă o cameră, trei mâncări pe zi, lumină, serviciu. Deoarece temnița din Fresnes reunește toate îmbunătățirile realizate de vr’o 20 de ani în arta clădirei, nu puțini vor imputa celor ce administrează banul public că au cheltuit sume enorme pentru a pune la dispozițiunea făcătorilor de rele un fel de Grand-oțel cu apă și lumină electrică la toate elogiile, cu băi, cu ascensorii, pe când o mulțime de oameni muncitori și cinstiți mor de foame prin pimnițile și cocioabele unor mahalale pariziane. La prima vedere aceste imputări par fondate , însă examinând bine chestiunea, se vede că consiliul general și prefectura Parisului nu s’au condus numai de considerațiuni sentimentale. Construcțiunea de la Fresnes răspunde unei îndouile preocupări : economie și igienă. Cheltuiala nu a fost decisă într’un acces de belșug financiar. Consiliul general a aprobat-o pentru a satisface prescripțiile legei, care cere aplicarea regimului celular la închisorile departamentale. Departamentul Senei trebuia să se hotărască ca unul din două lucruri : ori să’și reconstruiască toate închisorile, ori să le dărîme pentru a construi în locul lor o singură temniță, ținând la Paris o singură închisoare pentru trebuințele curente. Consiliul s’a oprit la această din urmă idee. Noul stabiliment penitenciar de la Fresnes va costa 10 milioane 600 franci, în care se cuprind cheltuelile pentru pimniți, nivelări, căi, canale de scurgere, canale de apă. Se compune din 3 părți distincte : 1) Cartierul de transferare destinat să primească pe condamnații la recensiune și la muncă silnică, până să fie transportați la temnițele zise centrale sau în Noua Galedonie. Această frumoasă clientelă era până acum ospătată la Grande-Roquette. 2) Infirmeria, un spital măreț care până acum era la Sauté. Aceste două edificii vor fi terminate anul acesta. 3) Trei edificii rezervate condamnaților la închisoare scurtă (mai puțin de 1 an și o zi) și conținând în total 1500 de celule. Această ultimă parte a închisorei e deja terminată și n’are nimic trist în ea ; aerul și soarele pătrund înăuntru prin ferestre largi. O galerie de 300 metri lungime, foarte largă, cu ferestre numeroase, taie stabilimentul în două părți. Celulele, împărțite în 5 etaje, în loc de ferestrele vechilor închisori, au ferestre înalte de 1 m. 55 și largi de 1 m. 20 ; fiecare celula e luminată de o lampă electrică. Păreții, acoperiți de un strat de pictură albă cu lac, dau celulei un aspect de freschetă și se pot spăla cu apă. Fiecare celulă are un scaun în ceramică, un lavoar cu canal de scurgere și cu robinet pentru apă, un pat care se îndoie, o masă, un scăunel prins de zid cu un lanț și până și un clopoțel electric pentru chemarea cameristului, pardon, a temnițerului. O curte vastă a fost dispusă în alee despărțite de ziduri, unde condamnații se vor duce câte unul o dată pe zi și câte o oră de fiecare, ca să ia aer și să se preumble sub privigherea gardianilor cari’o pândesc dintr’o galerie superioară, care dominează aceste locuri de preumblare, cari toate la un loc reprezintă destul de bine o sumie de colivii sau mai bine zis de șanțuri pentru fiare. O biserică-școală, compusă din 250 de cabine, cari toate par niște locuri de spovedanie, e dispusă în așa chip încât arestanții pot vedea numai pe preot sau pe profesor, iar între dînșii nu se pot vedea. Aproape de capelă se află galeria pedepselor, din care se deschid 32 de celule mici cu câte o scândură pentru pat și o ferăstrae care poate să se închidă pe din afară, așa ca arestantul să rămână într’un întuneric adânc. E de presupus însă că aceste 32 de celule cari constituesc o închisoare cu temniță vor rămânea mereu goale. In adevăr arestanții stabilimentului de la Fresnes, având locuință bună, fiind bine hrăniți și bine tratați, vor fi întotdeauna veseli și când e cineva mulțumit, nu are motiv nici voință d’a comite fapte cari să merite pedeapsă. Un galantom liber și care nu știe dacă și ce va putea să mănânce când va veni «ora prânzului de ieri», cum zice Marcel în «Bohémé», un om sărac pe care foamea îl face să își tulbure puțin judecata, ar putea fi împins la vre o acțiune rea. Insă un restant din închisoarea model de la Tresnes nu va voi să se expună la primejdia de a-și perde posițiunea, în adevăr de pismuit, cucerită printr-o serie de crime negre mici. O nu, închisoarea viitorului e destinată să schimbe pe criminali în persoane oneste. Prin urmare toți aceia cari nu sunt siguri de propria lor conștiință, cari stau la îndouială între bine și între roți, se apucă cu hotărîre de crime pentru a fi trimis la Fresnes pentru a eși apoi de acolo cu toate atributele perfectului galantomi, apostoli de moralitate în lumea coruptă. La prima vedere, vi se va părea o crimă aceasta. Insă gândiți-vă bine și veți vedea marele progres al sistemului penitenciar de câteva secole încoace. Odinioară se ardeau istericii, epilepticii, ca niște oameni vinovați că s’au lăsat a fi stăpâniți de dracu. Azi acei nenorociți se pot vindeca. In timpurile trecute balamucul era o închisoare oribilă unde smintiții se ținea și în lanțuri pentru ca să nu facă Vr un réü cuiva. Azi balamucul e un spital unde știința alienistului face adevărate minuni de vindecare. De ce dar n’am putea spera ca și temnița să se transforme într' un soia de spital, treptat cu înaintarea științei criminaliste ? Nu e deja începută transformarea? Nu avem aziluri pentru acei cai abuzează de alcool, pe când mai înainte nu erau decât închisori pentru bețivi? Și nu se vindecă azi acei cari ve dedau la beție, pe când mai înainte eșiaO din închisoare și mai însetați ca înainte ? Desigur, e mult până să ajungem acolo. Insă viitorul e așa de lung, încât putem spera că va veni în sfârșit ziua când toți vor vrea să meargă în închisoare pentru că închisoarea va fi cea mai bună dintre școale. A. G. ZE £E ZI Intr’un moment de sublimă indignare, tatăl zise fiului său : — Du-te, nenorocitule ! Pel din ochii mei. Inchide-te în camera ta și adu’mi cheia la moment. ? !? Sâmbătă 1 August 19S8 va ti>wre No. 2 din Biblioteca Economică a UNIVERSULUI Un volum de peste 120 pagini, conținând o frumoasă povestire întitulată: WI SULISTA NIHILISTA e povestirea adevărată și sfîșietoare a unei tinere fete din aristocrație, frumoasă, bogată, lingușită, care, văzând suferințele poporului și auzind de chinurile la cari e supus în temniță tînerul care o iubește, își uită de sfială, de frică, ucise pe un mare demnitar într’o audiență și ajunse ea însăși în fundul minelor siberiane, pentru a munci alăturea cu criminalii de rând. Din fundul minelor ea trimite scrisori unei amice rămasă în mijlocul petrecerilor, serbărilor, splendorilor. Scrisorile astea, mișcătoare până la lacrimi, formează întreaga povestire NIHILISTA Acest volum se vinde numai cu 35 de bani. Apare câte un volum la 1 a fiecărei luni. Cu 45 de bani se trimite franco în toată țara. Știri din străinătate Ziarul «Times» din Londra anunță că șeful insurecțiunei din China, Lilapyan, a înființat o nouă dinastie sub titlul : «Marele progres». Proclamațiunea dată de dînsul spune că răscoala s’a făcut deoarece dinastia actuală e neputincioasă față de actele arbitrare ale mandarinilor și fiind că ținuturile chineze au fost luate în posesiune de către străini. Balonul expoziției din Viena a fost luat de vânt și iubit de arbori, așa încât a fost foarte rea stricat. Nici o persoană nu a fost vătămată. * * ¥ Sâmbăta trecută s’a săvârșit căsătoria principesei Dora de Coburg cu ducele de Schleswig-Hollstein. Intre oaspeți se aflau : bunica principesei, Clementina de Coburg, și o mulțime de principi. ¥ Ziarele din Austria anunță că în ținuturile din Galiția, unde a fost proclamată starea de asediu, încep a se ivi nouî tulburări. In mai multe comune s’au întâmplat escese regretabile.* * * * In mai multe comune din Ungaria a bântuit un mare uragan. Poduri au fost rupte, arbori desrădăcinațî și mai multe persoane au fost rănite. Recolta este compromisă. ■** * MODA Pălărie ca a vânătorilor, bordurile strînse, de culoare albă sau gris carată. Panglică de mătase neagră, cu o fundă. Se întrebuințează și panglici de alte culori. O nuntă :adică Un caz fioros, care a umplut de groază inimele tuturor celor de față, s’a întâmplat alaltă seară în strada Toamnei No. 40. De la venirea partidului liberal la putere, un anume Petre Grigorescu a intrat sub intendent la Asilul comunal. Bătrânul Grigorescu era acum fericit, căci își măritase pe fiica sa și alaltă era seara făcea nunta, în strada Toamnei No. 40. Inaiul« de nuntă Acei cari văzuseră în timpul zilei pe d. Petre Grigorescu, spun că era de o veselie nemărginită. — Singura mea dorință mai era, zicea el, să-mi văd fiica măritată înainte de a muri. Astăzi sunt cel mai fericit dintre părinți. Și pronunțând aceste cuvinte, ochii bătrânului se umplură de lacremă. Pregătirile de nuntă D. Petre Grigorescu are un fiu, Mihail, care e funcționar la primăria Capitalei. Acesta, cu deosebire, a căutat ca nunta surorei sale să fie cât de frumoasă. El a umblat în tot timpul zilei, a făcut toate pregătirile, a angajat orchestra, a aranjat salonul din strada Toamnei, într’un cuvînt a căutat ca nunta să fie splendidă. La ora 0 totul era gata și invitații începură să sosească grupuri-grupuri. Dansul La orele 10 salonul era plin. Se începu dansul și Mihail Grigorescu, care nu avea decât 19 ani, danță cu foc. El nu mai simțea osteneala din timpul zilei, iar salonul i se părea prea mic, atât de setos era ca să danseze, să se înveselească într’o seară ca aceea, seară așa de fericită pentru dânsul. «Pas des paiitieurs» După o mică pauză, orchestra începu să intoneze pasul patinorilor. Mihail Grigorescu luă pe o d-șoară de onoare, anume Rădița, și se perdu în vârtejul jocului. La o parte stătea bătrânul Petre Grigorescu privind la tineri și aducându’și aminte din vremurile de mult. Cum s’au schimbat, se gândea el, într’un timp de câțîva ani și lume și obiceiuri... In toată sala nu se vedeau decât fețe aprinse, lăutarii cântau cu foc, pe când tinerele perechi se perdeau tot mai mult în jocul plin de farmec. Moartea.—Dansul continuă.— Groaza Trebue să spunem că pe la orele 10 și jumătate, după ce a stat ploaia, timpul fiind frumos, dansul a continuat în curte. Tînerul Mihail, deodată se desprinde din joc și spunând d-rei Rădița «mersi, mersi», fugi în spre casă. Abia făcu însă câțîva pași și căzu jos. D. Dimitrie G. Popescu, funcționar la primărie și bun prieten cu Mihail, care era cavaler de onoare la acea nuntă, văzându-i căzut, alergă la dânsul. II luă de iubțiori și voi să-l ducă în casă, spre a nu-i vedea lumea. Tot atunci alergară și cele două d-șoare de onoare și reușiră să-l ducă până în antreul principal. In vremea asta lumea din curte dansa, neștiind încă nimic despre tragicul accident.* ¥ ¥ Deodată d. D. Popescu vede pe Mihail Grigorescu că lasă capul pe piept și că nu mai dă semne de viață. El începu să strige cerând o pernă. Mai mulți tineri alergară și puseră pe Mihail pe un pat din antreu. Nenorocitul era mort. Tocmai atunci se răspândi vestea despre moartea tîneruli, lăutarii încetară cântecul și toată lumea se îngrămădi să vadă pe nefericitul frate al miresei. D. Dimitrie Popescu a chemat numaidecât pe d. dr. Belciugățeanu, care îndată ce sosi și văzu pe Mihai Grigorescu, exclamă: — E de prisos orice ajutor, el e acum un cadavru. Bătrânii sei părinți și prietenul său D. Popescu isbucniră atunci în lacrămi. Era o scenă sfâșietoare,—pe fețele tuturor se citea durerea și groaza. tînărul Dimitrie Popescu scoțându-și cocarda de la butonieră și voind să pup în buzunar, a găsit buchetul pe care Mihail Grigorescu i-l oferise în biserică. — Neprețuit prieten, îngână Popescu cu o voce înecată în lacrâmi, vesel mi-ai dat acest buchet în biserică, la nunta surorei tale, acrim eu îl depun pe peptul teű rece... Lumea toată începu să plângă și de pretutindeni nu se auzeau decât suspine. Numai sus,acasă, tinăra mireasă nu știa încă nimic, căci rudele ei au căutat să-i ascundă teribila nenorocire. Ancneta D. inspector Micșunescu fiind anunțat, a venit numaidecât la fața locului și a trimes pe comisarul respectiv ca să anunțe cât mai urgent pe procurorul de serviciu. La ora 1 din procuror Vilaeros, împreună cu inspectorul Micșunescu, termină ancheta și autoriză transportarea cadavrului,la domiciliul părinților sei. Presimțire funestă Din cercetările ce am făcut, am putut afla că tînărul Mihail Grigorescu avea de mai înainte o presimțire funestă. — La nunta surorei mele, zicea ei colegului său de la primărie, d. Popescu, am să me îmbrac în haine albe. Voesc ca atunci să nu fie nimeni ca mine. Și când prietenul son îl întreba de ce are un așa gust extraordinar, el răspundea : — Am o presimțire nenefică că sufer de amețeală; mi-e teamă ca bucuria cea mare să nu-mi înghețe bătăile inimei. Pe de altă parte sora sa, d-ra Alexandrina, pe când își făcea toaleta pentru cununie, văzând ploaia cea mare, căci era după furtuna ce se deslănțuise asupra Capitalei, a exclamat : „ Sunt o fată fără noroc, căci și la logodnă și acum plouă cumplit. Și d-ra Alexandrina Grigorescu se pierdu în gânduri negre. * ¥ ¥ Astazi, în orele 4, se va face înmormîntarea acestui nenorocit finer. Carul funebru va porni de la locuința decedatului, str. Teilor, 190. Ossieiki. O CUGLI ARS. PEI Mai bine un măgar care te poartă, decât un câine care te trântește. Lucruri din toafă lumea Patria figaretei.—Un ziar etnografic din Berlin zice că patria țigaretelor trebue se căute în arhipelagul insulelor Malaeze. Seminția Dagany, din insula Borneo, pe lângă pipă, obicinuesc și țigarete. Acestea constau dintr'o frunză de banan în care se află puțin tutun. Pe insula Java se fumează țigarete al căror înveliș e o foaie de porumb. Astfel de țigări fumează și copiii îndată ce au părăsit țița mamei lor. Și în India posterioară, cu deosebire în Cambodgea, se fumează țigarete în foi de banan. Ele sunt lungi și subțiri și locuitorii le fumează cu mare voluptate. Aparat, pentru ca să cânți la piano din part.Un englez a inventat un aparat prin mijlocul căruia se poate cânta la piano fără să se miște cântărețul din pat. Nu știm dacă această invenție se va introduce în lumea muzicală și, dacă această lume o va întrebuința.] Cu aparatul acesta elevele vor putea însă să cânte la piano fără să se miște din patul lor. Aparatul în chestiune a fost botezat cu numele de «Pianul orizontal». Bieții oamenii care suferă de insomnie și cari petrec nopțile chemând zadarnic pe zeul Morfeit, nu vor avea decât să pue mâna pe aparat și să cânte ca să se distreze. 90 RAIÜ și IAD ESoxnan istoric social PARTEA A DOUA IADUL VIII Memoriile unmi gelos La vorbele Lorelei, Rossano, speriat de sunetul acelor voci, pe care aproape nu o mai recunoștea, deschise ochii mari. El rămase uimit văzând schimbarea de pe fața tinerei femeei. — Ge spui ? — murmură el cu spaimă — eu nu te înțeleg. — Rossano—zise încet Loreta încrucișându-șî brațele pe pept — tu mai mințit... tu mi-ai ascuns adevăratul motiv pentru care urai pe acea femee... tu o iubeai... poate că o iubești încă, și eu nu am fost decât un instrument orb în mâna ta... — Nici o vorbă mai mult — zise Rossano căruia ’î venise o idee subită—Loreto, te-ai înșelat... eu n’am iubit pe aceea femee... după cum nu iubesc nici pe fiică... care totuși e a mea... nu me întreba mai mult, e lin secret între mine și D-zeu. «Iți ajunge să știi că numai tu ai fost obiectul gândurilor mele și că numai pe tine eu te iubesc. «Judecă-me acum. Loreta și acoperi fața cu amândouă mâinile spre a -și ascunde lacrimile cari fără voia ei îi curgeau din ochi. Ea era femee... și iubea... Pentru Rossano ea î și sacrificase tinerețea, viitorul ei... toată viața ei, și în schimb nu cerea de la el de cât puțin amor. Ea ar fi ertat totul, crimele lui, furturile lui, dar nu ar fi putut îndura o trădare; pe cât timp omul pe care Tu iubea se arăta sincer, Loreta devenea blândă și supusă... dar vai de el, în ziua în care ar fi devenit sperjur. Fiică a unei femei care era numită vrăjitoare, avea o mare mândrie; ea nu spera să devie nevasta ci tovarășa unui om pe care o Il iubea ; în momente de pericol ar fi stat nemișcată lângă el și în zilele liniștite i-ar fi fost sclavă. Rossano ar fi putut să o bată, și n’ar fi auzit de la ea nici o plângere ; dar dacă o trăda, ar fi făcut-o neîmpăcată ca un tigru. Asigurarea lui Rossano fu un balsam bine-făcetor rănei ei; furia ei se schimbă intr'o emoțiune plăcută. Suspinele ei răsunară în inima lui, și se întoarse deodată și atrase la peptul lui pe tînăra și o sărută cu înfocare. Mulțumesc, mulțumesc—murmură Loreta, în care pasiunea renăscândă se lupta încă cu o ură de gelozie—tu te mai iubești încă ? — Te-am iubit întotdeauna—’i murmură Rossano sărutând-o din nou. Apoi urmă un moment de tăcere. — Și acum când ne-am înțeles în fine—reluă pungașul cu un suris trivial—lasă-mă să mă duc să iau pe fiica mea, vreau s’o iau cu mine astă-seară... Inima Lorelei bătu cu furie. Stătu câteva momente fără să poată răspunde ; ea auzea ca într’un vis vocea dulce a copilei spunându-i : «Nu mă lăsa !» Ea vedea acel mic cap brun lipindu-se la sînul ei... Cum ar fi petrecut viața ei fără acel îngeraș , raiul devenea iad ; ea era din nou condamnată să fie singură pe lume, în cea mai neagră și desperată singurătate. — Ei bine, nu răspunzi ? — zise Rossano bătând cu picioarele de nerăbdare. — Dar, de ce vrei să -mi iei singura mea bucurie?—murmură cu timiditate tinăra femee. — Ce vrei să faci cu copila . — Nimic—răspunse în chip brusc Rossano :—nu vrești deja să mi te supui ? Loreta ’și plecă capul confuză. — Oh ! mica mea !...—suspină ea clătinându-se. Și fu nevoită să se așeze pe un scaun... Rossano nici nu o băgă de seamă și chiar profită de acel moment spre a intra în odaia ei. Copila era întinsă pe patul Loretei și cu toate că era încă îmbrăcată, dormea deja adânc. Rossano o privi și scoțând din buzunar o sticluță, turnă câteva picături dintr’o licoare albăstruie pe o batistă, pe care o trecu pe fata celei care dormea, de vreo patru ori. Copila nu mai făcu nici o mișcare. — Ea nu se va deștepta decât mâine— murmură Rossano și va uita lotul. Zicând așa, el o luă în brațele lui și reintră în odaia unde Loreta stătea multă, nemișcată și așteptând. — Eu me duc — zise Rossano cu răceală—la revedere. Lorete sări drept în picioare. — Lasă-mă să sărut încă odată pe Nina mea — murmură ca rugătoare —lasă-mă să revăd încă odată frumoasa ei față. — O vei revedea... altă dată... ’ți promit. Și cum Loreta vrei să ’lü rețină, el o respinse cu blândețe și se grăbi să se depărteze cu sarcina lui prețioasă. A doua zi Rossano, sub numele și hainele domnului Gerard, pleca din Florența cu fiica sa și după cinci zile copila era instalată într’o școală sub numele de Valentina Gerard. După aceia Rossano se grăbi să se reîntoarcă în orașul florilor, unde -și stabili locuința. (Va urma).