Universul, iulie 1898 (Anul 16, nr. 169-199)

1898-07-22 / nr. 190

Boalele secrete — Xepalința Burbăteasca — Se vindeci repede fără durere și îm­piedicare, după o experiență de 27 ani de specialitate In boli lumești (de la 1870­). NIr. TIS ® , No. I,­ STRADA K­IN­CHATC, No. 1 Intrarea numai prin str. sc. Voevo al Comuluiîl^de la 10—1 dimineața si de la ű—8 seara Loc separat de așteptare pentru Oe­care. Dr. 1. P0ESFARD Cu o practică în spitale in experiența proprie ,­e 9 ani. — Strada Romcaiă No. 22. — Consumațiuni pentru ori­ce boale de la 1—3 p. m. Cei fără mijloace au o reducere de jumă­tate din preșurile obicinuite, adică 2­1. 50 b. vizita la domiciliul bolnavilor și 1­1. 50 b. con­sultația ; de asemenea an­ scăz­ământ însemnat la mai multe farmacii din Capitală. Numeroase certificate de mulțumire din partea celor greu bolnavi vindecați. — Tratament al boalelor de stomac după metodele cele mai noi. Vindeca­rea figurii și durabilă a boalelor venerice Dr.­­Sterian­ Fost intern al spitalului Brân­covenesc și la Etoria spitalelor civile; fost elev al d-lor profesori d-rn Kilinderu, Stoi­­cescu și Bu­icliu, tratează cu succes boale interne, (piept, stomac, rinichi), de fe­mei și copii. — "CALEA RAHOVEI No. 93 — Consultații de la 8—10 ani. si 4—7 p.m. 879.—10 Dr­.D. Hart Fost metise de spitai și de oraș — Calea Călărașilor No.­i — Special la boalele interne, de copii și syfilitice Orele de consultatiune de la 2—4 p. m. 823 30 UNIVERS. MEDICIN. Dr. R. wmmmm De la Facultatea din Viena Calea 28 T ©. 13 Consultații 2-4 p. m., Gratuite 8-10 a. m. 27 838 Doctor MA Ulii CI LI LEVY de la facultatea din Paris Special: Bole interne femei și iscări Con­sulta țiuni de la 1—3 și de­ la ti—8 95, strada Carol, 95 De asemenea face cunoscut că tratează cu succes boalele secrete fie cât de vechi­­ rupe metodele cele mai noi. 589 30 Boalele de piele, boalele lumești (si­­phi­is), neputința bărbătească, sunt cu siguranță vindecate la Doctor PETELE 87 — 3^ _A_ O­Ș — Special In boale de femei, copii și ochi — CALEA RAHOVEI No. 80 — Consultații de la 8—10 a. m. și de la 4—0 p. m.—Bolnavii din provincie gă­sesc gazdă (pension) și tratament con­știincios.­­ 871 10 Dr. S. Erlich Consulto­t­ miî de 2—4 p. m. S < POEY UN­UI &gt 649 Dr. Mendelsohn De la Facultatea din Paris Special pentru Hostie de Femei și de Copii Consultatirni de la 2—4 p. m. STRADA ACADEMIEI No. 45 (Vis-a-vis dk ministerul­u­e interne) intrare și prin calea Victoriei No. 86 576­35 Dr. Léon Leb ©vier Fost medic al spitalului Allgemeines Krankenhaus și al Allgemeine Po­liklinik din Viena — îl educ român la Carlsbad — Stabilit de mai mulți ani Cnrlsbad (Casa «Weisser Schwan») 0Í8 Becherplatz 36 Bosfor Steiahart Mc dl© de Cegii! — Strada Carol IVo. 35 — 895—20 Tel ecranați î Cumpăr ori­ce fel de mobilă fină, și uzată, case de fier pentru bani, piane, obiecte de menaj, tablouri și orî­ oe se găsește într’o casă. A se adresa printr’o carte poșta­l5 pe adresa WOLFF LAZĂR, calea Văcărești No. 14. 877.—15 T­rîi Direcțiun­i societatea noului tramvai având trebuință de : 120 vagoane orez ; 30 vagoane porumb ; 20 vagoane orz ; 100 vagoane pac ; 20 vagoane lucerna și 50 vagoane mei pasărece, aduce la cunoștința amatorilor care ar dori să ia parte la l­ici­tați­une, că ofertele se primesc până la sfârșitul lunii August st. nov a. c. la direcțiunea societăței din str. Teilor, No. 254, București, închisorile model Paris, 15 Iulie. Da, d-lor, ies din închisoare cu singurul și marele regret că n'am putut să îmi termin acolo zilele, în­­tr’o pace sfântă. Sunt încredințat că dacă Zola ar fi simțit plăcerile acestei închisori, n’ar fi plecat în diferitele locuri unde­­ trimit ziarele pariziane, ci ar fi rămas liniștit, la Mădan ca să aștepte portărelul și jandarmii. Fresnes-les-Rungis e un sat la 12 k­ilometri în linie dreaptă spre sud de Paris la o mică depărtare de Groix-de-Berny, unde au loc în fie­care an curse de cai la care ,asistă în special societatea bună. Consiliul general al departamen­tului Senei hotărînd acum patru ani să dărîme mai multe închisori de sistem vechi­, dărăpănate și insa­lubre, a trebuit să construiască un stabiliment comod și sănătos la Fresne cu tot confortul modern care se cere acum nu numai de la hoteluri, ci și de la temniți. Și asta e foarte drept, pentru că la oțel se duce cine­va când vrea și la care vrea, pe când la închisoare se duce din capriciul și voința altuia. Acela care e băgat în temniță are dar dreptul de a trăi mai bine de­cât la ori­care oțel ; el trebue să aibă o cameră, trei mâncări pe zi, lumină, serviciu. De­oare­ce temnița din Fresnes reunește toate îmbunătățirile reali­zate de vr’o 20 de ani în arta clă­direi, nu puțini vor imputa celor ce administrează banul public că au cheltuit sume enorme pentru a pune la dispozițiunea făcătorilor de rele un fel de Grand-oțel cu apă și lu­mină electrică la toate elogiile, cu băi, cu ascensorii, pe când o mulți­me de oameni muncitori și cinstiți mor de foame prin pimnițile și co­cioabele unor mahalale pariziane. La prima vedere aceste imputări par fondate , însă examinând bine chestiunea, se vede că consiliul ge­neral și prefectura Parisului nu s’au condus numai de considerațiuni sen­timentale. Construcțiunea de la Fres­nes răspunde unei îndouile preocu­pări : economie și igienă. Cheltuiala nu a fost decisă într’un acces de belșug financiar. Consiliul general a aprobat-o pentru a satis­face prescripțiile legei, care cere a­­plicarea regimului celular la închi­sorile departamentale. Departamentul Senei trebuia să se hotărască ca unul din două lucruri : ori să’și reconstruiască toate închi­sorile, ori să le dărîme pentru a construi în locul lor o singură tem­niță, ținând la Paris o singură închi­soare pentru trebuințele curente. Consiliul s’a oprit la această din urmă idee. Noul stabiliment penitenciar de la Fresnes va costa 10 milioane 600 franci, în care se cuprind cheltuelile pentru pimniți, nivelări, căi, canale de scurgere, canale de apă. Se compune din 3 părți distincte : 1) Cartierul de transferare desti­nat să primească pe condamnații la recensiune și la muncă silnică, până să fie transportați la temnițele zise centrale sau în Noua Galedonie. A­­ceastă frumoasă clientelă era până acum ospătată la Grande-Roquette. 2) Infirmeria, un spital măreț care până acum era la Sauté. Aceste două edificii vor fi terminate anul acesta. 3) Trei edificii rezervate condam­naților la închisoare scurtă (mai pu­țin de 1 an și o zi) și conținând în total 1500 de celule. Această ultimă parte a închisorei e deja terminată și n’are nimic trist în ea ; aerul și soarele pătrund înă­untru prin ferestre largi. O galerie de 300 metri lungime, foarte largă, cu ferestre numeroase, taie stabili­mentul în două părți. Celulele, îm­părțite în 5 etaje, în loc de ferestrele vechilor închisori, au ferestre înalte de 1 m. 55 și largi de 1 m. 20 ; fie­care celula e luminată de o lampă electrică. Păreții, acoperiți de un strat de pictură albă cu lac, dau ce­lulei un aspect de freschetă și se pot spăla cu apă. Fie­care celulă are un scaun în ceramică, un lavoar cu canal de scur­gere și cu robinet pentru apă, un pat care se îndoie, o masă, un scău­nel prins de zid cu un lanț și până și un clopoțel electric pentru che­marea cameristului, pardon, a tem­­nițerului. O curte vastă a fost dispusă în alee despărțite de ziduri, unde con­damnații se vor duce câte unul o dată pe zi și câte o oră de fie­care, ca să ia aer și să se preumble sub privigherea gardianilor cari’o pândesc dintr’o galerie superioară, care do­­minează aceste locuri de preumblare, cari toate la un loc reprezintă destul de bine o sumie de colivii sau mai bine zis de șanțuri pentru fiare. O biserică-școală, compusă din 250 de cabine, cari toate par­ niște locuri de spovedanie, e dispusă în așa chip în­cât arestanții pot vedea numai pe preot sau pe profesor, iar între dînșii nu se pot vedea. Aproape de capelă se află galeria pedepselor, din care se deschid 32 de celule mici cu câte o scândură pentru pat și o ferăstrae care poate să se închidă pe din afară, așa ca a­­restantul să rămână într’un întuneric adânc. E de presupus însă că aceste 32 de celule cari constituesc o închi­soare cu temniță vor rămânea mereu goale. In adevăr arestanții stabili­mentului de la Fresnes, având locu­ință bună, fiind bine hrăniți și bine tratați, vor fi în­tot­deauna veseli și când e cine­va mulțumit, nu are mo­tiv nici voință d’a comite fapte cari să merite pedeapsă. Un galantom­ liber și care nu știe dacă și ce va putea să mănânce când va veni «ora prânzului de ieri», cum zice Marcel în «Bohémé», un om sărac pe care foamea îl face să își tulbure puțin judecata, ar putea fi împins la vre­ o acțiune rea. Insă un­­ restant din închisoarea model de la Tresnes nu va voi să se expună la primejdia de a-și perde posițiunea, în adevăr de pismuit, cucerită printr-o serie de crime ne­gre mici. O­ nu, închisoarea viitorului e destinată să schimbe pe criminali în persoane oneste. Prin urmare toți aceia cari nu sunt siguri de propria lor conștiință, cari stau la îndouială între bine și între roți, se apucă cu hotărîre de crime pentru a fi trimis la Fresnes pentru a eși apoi de acolo cu toate atributele perfectului ga­lantomi, apostoli de moralitate în lu­mea coruptă. La prima vedere, vi se va părea o crimă aceasta. Insă gândiți-vă bine și veți vedea marele progres al sis­temului penitenciar de câte­va secole încoace. Odinioară se ardeau istericii, epi­lepticii, ca niște oameni vinovați că s’au lăsat a fi stăpâniți de dracu. Azi acei nenorociți se pot vindeca. In timpurile trecute balamucul era o închisoare oribilă unde smin­tiții se ținea și în lanțuri pentru ca să nu facă Vr un réü cui­va. Azi bala­mucul e un spital unde știința alie­nistului face adevărate minuni de vindecare. De ce dar n’am putea spera ca și temnița să se transforme în­tr' un soia de spital, treptat cu înaintarea știin­ței criminaliste ? Nu e deja începută transformarea? Nu avem aziluri pentru acei ca­i a­­buzează de alcool, pe când mai înainte nu erau de­cât închisori pentru bețivi? Și nu se vindecă azi acei cari ve dedau la beție, pe când mai înainte eșiaO din închisoare și mai însetați ca înainte ? De­sigur, e mult până să ajungem acolo. Insă viitorul e așa de lung, în­cât putem spera că va veni în sfâr­șit ziua când toți vor vrea să meargă în închisoare pentru că închisoarea va fi cea mai bună dintre școale. A. G. ZE £E ZI Intr’un moment de sublimă indig­nare, tatăl zise fiului său : — Du-te, nenorocitule ! Pel din ochii mei. Inchide-te în camera ta și adu’mi cheia la moment. ? !? Sâmbătă 1 August 19S8 va ti­>wre No. 2 din Biblioteca Economică a UNIVERSULUI Un volum de peste 120 pagini, con­ținând o frumoasă­ po­vestire întitulată: WI SULIST­A NIHILISTA e povestirea adevă­rată și sfîșietoare a unei tinere fete din aristocrație, frumoasă, bogată, lingușită, care, văzând suferințele po­porului și auzind de chinurile la cari e supus în temniță tînerul care o iubește, își uită de sfială, de frică, ucise pe un mare demnitar într’o audiență și ajunse ea însăși în fun­dul minelor siberiane, pentru a munci alăturea cu criminalii de rând. Din fundul minelor ea trimite scri­sori unei amice rămasă în mijlocul petrecerilor, serbărilor, splendorilor. Scrisorile astea, mișcătoare până la lacrimi, formează întreaga povestire NIHILISTA Acest volum se vinde numai cu 35 de bani. Apare câte un volum la 1 a fie­cărei luni. Cu­ 45 de bani se trimite franco în toată țara. Știri din străinătate Ziarul «Times» din Londra anunță că șeful insurecțiunei din China, Li­­lapyan, a înființat o nouă dinastie sub titlul : «Marele progres». Pro­­clamațiunea dată de dînsul spune că răscoala s’a făcut de­oare­ce dinas­tia actuală e neputincioasă față de actele arbitrare ale mandarinilor și fiind­ că ținuturile chineze au fost luate în posesiune de către străini. Balonul expoziției din Viena a fost luat de vânt și iubit de arbori, așa încât a fost foarte rea stricat. Nici o persoană nu a fost vătămată. * * ¥ Sâmbăta trecută s’a săvârșit căsă­toria principesei Dora de Coburg cu ducele de Schleswig-Hollstein. Intre oaspeți se aflau : bunica principesei, Clementina de Coburg, și o mulțime de principi.­­ ¥ Ziarele din Austria anunță că în ținuturile din Galiția, unde a fost proclamată starea de asediu, încep a se ivi nouî tulburări. In mai multe comune s’au întâmplat escese regre­t­abile.* * * * In mai multe comune din Unga­ria a bântuit un mare uragan. Po­duri au fost rupte, arbori desrădă­­cinațî și mai multe persoane au fost rănite. Recolta este compromisă. ■** * MODA Pălărie ca a vânătorilor, bordurile strînse, de culoare albă sau gris ca­rată. Panglică de mătase neagră, cu o fundă. Se întrebuințează și pan­glici de alte culori. O nuntă :­­adică Un caz fioros, care a umplut de groază inimele tuturor celor de față, s’a întâmplat alaltă­ seară în strada Toamnei No. 40. De la venirea partidului liberal la putere, un anume Petre Grigorescu a intrat sub­ intendent la Asilul co­munal. Bătrânul Grigorescu era acum fe­ricit, căci își măritase pe fiica sa și alaltă­ era seara făcea nunta, în strada Toamnei No. 40. Inaiul« de nuntă Acei cari văzuseră în timpul zilei pe d. Petre Grigorescu, spun că era de o veselie nemărginită. — Singura mea dorință mai era, zicea el, să-mi văd fiica măritată înainte de a muri. Astă­zi sunt cel mai fericit dintre părinți. Și pronunțând aceste cuvinte, ochii bătrânului se umplură de lacremă. Pregătirile de nuntă D. Petre Grigorescu are un fiu, Mihail, care e funcționar la primă­ria Capitalei. Acesta, cu deosebire, a căutat ca nunta surorei sale să fie cât de frumoasă. El a umblat în tot timpul zilei, a făcut toate pregătirile, a angajat or­chestra, a aranjat salonul din strada Toamnei, într’un cuvînt a căutat ca nunta să fie splendidă. La ora 0 totul era gata și invita­ții începură să sosească grupuri-gru­­puri. Dansul La orele 10 salonul era plin. Se începu dansul și Mihail Grigorescu, care nu avea de­cât 19 ani, danță cu foc. El nu mai simțea osteneala din timpul zilei, iar salonul­­ i se pă­rea prea mic, atât de setos era ca să danseze, să se înveselească într’o seară ca aceea, seară așa de fericită pentru dânsul. «Pas des paiitieurs» După o mică pauză, orchestra în­cepu să intoneze pasul patinorilor. Mihail Grigorescu luă pe o d-șoară de onoare, anume Rădița, și se per­du în vârtejul jocului. La o parte stătea bătrânul Petre Grigorescu pri­vind la tineri și aducându’și aminte din vremurile de mult. Cum s’au schimbat, se gândea el, într’un timp de câțî­va ani și lume și obiceiuri... In toată sala nu se vedeau de­cât fețe aprinse, lăutarii cântau cu foc, pe când tinerele perechi se perdeau tot mai mult în jocul plin de farmec. Moartea.—Dansul continuă.— Groaza Trebue să spunem că pe la orele 10 și jumătate, după ce a stat ploaia, timpul fiind frumos, dansul a con­tinuat în curte. Tînerul Mihail, de­odată se desprinde din joc și spu­nând d-rei Rădița «mersi, mersi», fugi în spre casă. Abia făcu însă câțî­va pași și că­zu jos. D. Dimitrie G. Popescu, funcționar la primărie și bun prie­ten cu Mihail, care era cavaler de onoare la acea nuntă, văzându-i că­zut, alergă la dânsul. II luă de iubți­ori și voi să-l ducă în casă, spre a nu-i vedea lumea. Tot atunci aler­gară și cele două d-șoare de onoa­re și reușiră să-l ducă până în an­­treul principal. In vremea asta lumea din curte dansa, neștiind încă nimic despre tragicul accident.* ¥ ¥ De­odată d. D. Popescu vede pe Mihail Grigorescu că lasă capul pe piept și că nu m­ai dă semne de viață. El începu să strige cerând o pernă. Mai mulți tineri alergară și puseră pe Mihail pe un pat din an­treu. Nenorocitul era mort. Tocmai atunci se răspândi vestea despre moartea tîneruli, lăutarii în­cetară cântecul și toată lumea se în­grămădi să vadă pe nefericitul frate al miresei. D. Dimitrie Popescu a chemat nu­mai­de­cât pe d. dr. Belciugățeanu, care îndată ce sosi și văzu pe Mihai Grigorescu, exclamă: — E de prisos ori­ce ajutor, el e acum un cadavru. Bătrânii sei părinți și prietenul său D. Popescu isbucniră atunci în lacrămi. Era o scenă sfâșietoare,—pe fețele tuturor se citea durerea și groaza. t­­înărul Dimitrie Popescu scoțân­­du-și cocarda de la butonieră și voind s­ă pup în buzunar, a găsit buche­tul pe care Mihail Grigorescu i-l o­­ferise în biserică. — Neprețuit prieten, îngână Po­pescu cu o voce înecată în lac­râmi, vesel mi-ai dat acest buchet în bi­serică, la nunta surorei tale, acrim eu îl depun pe peptul teű rece... Lumea toată începu să plân­gă și de pretutindeni nu se auzeau de­cât suspine. Numai sus,­­a­casă, tinăra mireasă nu știa încă nimic, căci rudele ei au căutat să-i ascundă teribila neno­rocire. Ancn­eta D. inspector Micșunescu fiind a­­nunțat, a venit numai­de­cât la fața locului și a trimes pe comisarul res­pectiv ca să anunțe cât mai urgent pe procurorul de serviciu. La ora 1 d­in procuror Vilaeros, împreună cu inspectorul Micșunescu, termină­­ ancheta și autoriză trans­portarea cadavrului,la domiciliul pă­rinților sei. Presimțire funestă Din cercetările ce am făcut, am putut afla că tînărul Mihail Grigo­rescu avea de mai înainte o presim­țire funestă. — La nunta surorei mele, zicea ei colegului său de la primărie, d. Popescu, am să me îmbrac în haine albe. Voesc ca atunci să nu fie ni­meni ca mine. Și când prietenul son îl întreba de ce are un așa gust extra­ordinar, el răspundea : — Am o presimțire nene­fică că sufer de amețeală; mi-e teamă ca bucuria cea mare să nu-mi înghețe bătăile inimei. Pe de altă parte sora sa, d-ra A­­lexandrina, pe când își făcea toaleta pentru cununie, văzând ploaia cea mare, căci era după furtuna ce se deslănțuise asupra Capitalei, a excla­mat : „ Sunt o fată fără noroc, căci și la logodnă și acum plouă cumplit. Și d-ra Alexandrina Grigorescu se pierdu în gânduri negre. * ¥ ¥ Asta­zi, în orele 4, se va face în­­mormîntarea acestui nenorocit finer. Carul funebru va porni de la lo­cuința decedatului, str. Teilor, 190. Ossieik­i. O C­UG­L­I ARS. P­E­­I Mai bine un măgar care te poartă, de­cât un câine care te trântește. Lucruri din toafă lumea Patria figaretei.—Un ziar et­nografic din Berlin zice că patria ți­garetelor trebue se căute în arhipe­lagul insulelor Malaeze. Seminția Dagany, din insula Borneo, pe lângă pipă, obicinuesc și țigarete. Acestea constau dintr'o frunză de banan în care se află puțin tutun. Pe insula Java se fumează țigarete al căror înve­liș e o foaie de porumb. Ast­fel de țigări fumează și copiii îndată ce au părăsit țița mamei lor. Și în India posterioară, cu deose­bire în Cambodgea, se fumează țiga­rete în foi de banan. Ele sunt lungi și subțiri și locuitorii le fumează cu mare voluptate. Aparat, pentru ca să cânți la piano din part.­Un englez a inventat un aparat prin mijlocul că­ruia se poate cânta la piano fără să se miște cântărețul din pat. Nu știm dacă această invenție se va introduce în lumea muzicală și, dacă această lume o va întrebuința.] Cu aparatul acesta elevele vor pu­tea însă să cânt­e la piano fără să se miște din patul lor. Aparatul în chestiune a fost bote­zat cu numele de «Pianul orizontal». Bieții oamenii care suferă de in­somnie și cari petrec nopțile che­­mând zadarnic pe zeul Morfeit, nu vor avea de­cât să pue mâna pe a­­parat și să cânte ca să se distreze. 90 RAIÜ și IAD­ ESoxnan istoric social PARTEA A DOUA IADUL VIII Memoriile unmi gelos La vorbele Lorelei, Rossano, spe­riat de sunetul acelor voci, pe care aproape nu o mai recunoștea, des­chise ochii mari. El rămase uimit văzând schimba­rea de pe fața tinerei femeei. — Ge spui ? — murmură el cu spaimă — eu nu te înțeleg. — Rossano—zise încet Loreta în­crucișând­u-șî brațele pe pept — tu mai mințit... tu mi-ai ascuns ade­văratul motiv pentru care urai pe acea femee... tu o iubeai... poate că o iubești încă, și eu nu am fost de­cât un instrument orb în mâna ta... — Nici o vorbă mai mult — zise Rossano căruia ’î venise o idee su­bită—­Loreto, te-ai înșelat... eu n’am iubit pe aceea femee... după cum nu iubesc nici pe fiică... care totuși e a mea... nu me întreba mai mult, e lin secret între mine și D-zeu. «Iți ajunge să știi că numai tu ai fost obiectul gândurilor mele și că numai pe tine eu te iubesc. «Judecă-me acum. Loreta și acoperi fața cu amân­două mâinile spre a -și ascunde la­crimile cari fără voia ei îi curgeau din ochi. Ea era femee... și iubea... Pentru Rossano ea î și sacrificase tinerețea, viitorul ei... toată viața ei, și în schimb nu cerea de la el de cât puțin amor. Ea ar fi ertat totul, crimele lui, furturile lui, dar nu ar fi putut în­dura o trădare; pe cât timp omul pe care Tu iubea se arăta sincer, Loreta devenea blândă și supusă... dar vai de el, în ziua în care ar fi devenit sperjur. Fiică a unei femei care era nu­mită vrăjitoare, avea o mare mândrie; ea nu spera să devie nevasta ci to­varășa unui om pe care o Il­ iubea ; în momente de pericol ar fi stat ne­mișcată lângă el și în zilele liniștite i-ar fi fost sclavă. Rossano ar fi putut să o bată, și n’ar fi auzit de la ea nici o plânge­re ; dar dacă o trăda, ar fi făcut-o neîmpăcată ca un tigru. Asigurarea lui Rossano fu un bal­sam bine-făcetor rănei ei; furia ei se schimbă intr'o emoțiune plăcută. Suspinele ei răsunară în inima lui, și se întoarse de­odată și atrase la peptul lui pe tînăra și o sărută cu înfocare.­­­ Mulțumesc, mulțumesc—murmu­ră Loreta, în care pasiunea renăs­cândă se lupta încă cu o ură de ge­lozie—tu te mai iubești încă ? — Te-am iubit în­tot­dea­una—’i murmură Rossano sărutând-o din nou. Apoi urmă un moment de tă­cere. — Și acum când ne-am înțeles în fine—reluă pungașul cu un suris tri­vial—lasă-mă să mă duc să iau pe fiica mea, vreau s’o iau cu mine as­­tă-seară... Inima Lorelei bătu cu furie. Stătu câte­va momente fără să poa­tă răspunde ; ea auzea ca într’un vis vocea dulce a copilei spunându-i : «Nu mă lăsa !» Ea vedea acel mic cap brun li­­pindu-se la sînul ei... Cum ar fi petrecut viața ei fără a­­cel îngeraș , raiul devenea iad ; ea era di­n nou condamnată să fie sin­gură pe lume, în cea mai neagră și desperată singurătate. — Ei bine, nu răspunzi ? — zise Rossano bătând cu picioarele de ne­răbdare. — Dar, de ce vrei să -mi iei sin­gura mea bucurie?—murmură cu ti­miditate tinăra femee. — Ce vrei să faci cu copila . — Nimic—răspunse în chip brusc Rossano :—nu vrești deja să mi te su­pui ? Loreta ’și plecă capul confuză. — Oh ! mica mea !...—suspină ea clătinându-se. Și fu nevoită să se așeze pe un scaun... Rossano nici nu o băgă de seamă și chiar profită de acel moment spre a intra în odaia ei. Copila era întinsă pe patul Lore­­tei și cu toate că era încă îmbrăcată, dormea deja adânc. Rossano o privi și scoțând din bu­zunar o sticluță, turnă câte­va pică­turi dintr’o licoare albăstruie pe o batistă, pe care o trecu pe fata ce­lei care dormea, de vre­o patru ori. Copila nu mai făcu nici o miș­care. — Ea nu se va deștepta de­cât mâine— murmură Rossano­­­ și va uita lotul. Zicând așa, el o luă în brațele lui și reintră în odaia unde Loreta stă­tea multă, nemișcată și așteptând. — Eu me duc — zise Rossano cu răceală—la revedere. Lorete sări drept în picioare. — Lasă-mă să sărut încă odată pe Nina mea — murmură ca rugătoare —lasă-mă să revăd încă odată fru­moasa ei față. — O vei revedea... altă dată... ’ți promit. Și cum Loreta vrei să ’lü rețină, el o respinse cu blândețe și se grăbi să se depărteze cu sarcina lui pre­țioasă. A doua zi Rossano, sub numele și hainele domnului Gerard, pleca din Florența cu fiica sa și după cinci zile copila era instalată într’o școală sub numele de Valentina Gerard. După aceia Rossano se grăbi să se reîntoarcă în orașul florilor, unde -și stabili locuința. (Va urma).

Next