Universul, septembrie 1898 (Anul 16, nr. 230-259)
1898-09-15 / nr. 244
Anul XVI—No. 244. întrunirea dreyfusiștilor, mai mulți răniți. — Victor Napoleon proclamat împărat al Franciei. Faschoda, pori pe Nilul Alb« — (Vezi explicația în pagina aceasta). Ieri, Duminecă,din ziarul UNIVERSUL s’au tipărit 34.750 de exemplare. Ziarul UNIVERSUL se vinde în streinătate cu 10 buni exemplarul. a — Redacția și administrația : str. Brezoianui No.’ll. București.—Telefon No. 67. Centrala IV. CALENDAR pe ANUL 1898 Ortodox Luni, 14 Septembrie.— 1f Înălțarea Crucei. Cotoii« Luni, 26 Septembrie.—Cioran. H.s. soar. 5.53 Ap. soar. 5.46 București, 14 Septembrie. Societăți pentru înstrucție Am publicat deunăzi apelul d-lui Carpen pentru constituirea unei mari societăți românești, având membrii în toate unghiurile țării, societate care să înființeze școli secundare întocmai după modelul școalelor Statului, cu același chip. Societatea nu va face specula din școlile sale, ci va lua în vedere numai instrucțiunea și educațiunea copiilor. ledeia e admirabilă. Se știe, în adevăr, că Statul, cu mijloacele de cari dispune, numai poate face față tuturor trebuințelor. Numerul copiilor cari vor să intre în școlile secundare crește din an în an, și Statul nu poate înființa mereu școli, mijloacele sale fiind mărginite. Aci ar fi deci loc pentru inițiativa privată, care ar putea face minuni. Ne pare numai rău că, pentru anul școlar care a început deja, e târziu acum. Dar, lucrându-se cu stăruință, până la vara viitoare s’ar putea înjgheba societatea și s’ar putea lua toate măsurile pentru deschiderea școalelor din toamna anului viitor. * * * Ideia atât de frumoasă a d-lui Carpen ne-a sugerat o altă idee. Un curent foarte explicabil, bun altădată dar reu acum, împinge pe părinți să-șî dea copil la școlile secundare. E nenorocit astăzi curentul acesta pentru că, de bine de reu, cadrele funcțiunilor publice sunt pline, profesiunile zise liberale se umplu și ele, concurența e deja mare și tinerii cu învățământ secundar nu vor mai putea străbate așa de lesne, de aci înainte. In schimb, avem mare lipsă de meseriași și comercianți români, căci stăm reu, din punctul de vedere național, cu comerțul și meseriile. Ar fi mare nevoie ca părinții, mai ales acei cari nu dispun de mijloace, să nu’șî mai dea copiii la școlile secundare, ci la meșteșuguri și la negoț. In loc de oameni nenorociți, alergând toată viața după o slujbă, ar face din copiii lor oameni independenți, cari să’șî câștige cu înlesnire viața și să ajungă chiar la bogăție. Căci e mult loc, în țara noastră, pentru meseriași și comercianți români. Statul, limitând numărul elevilor cari pot intra în școlile sale, va pune stavilă curentului de până acum. Un mare număr de copii vor fi siliți să se ducă la meserii și negoț. Din nenorocire n’avem însă destule școli pentru acestea. Și acum iată ideea noastră. Să se facă societăți cari să deschidă ateliere de meserii și să înființeze mici școale de comerț. Copiii lipsiți de mijloace se vor duce la aceste școli, și va rămânea atunci destul loc în școlile secundare ale Statului. Ilist Candia — Prin poștă — Un corespondent al ziarului «Popolo», din Turin, primește din Candia următoarea corespondență cu privire la măcelurile care au avut loc acolo. Lupte între trupele engleze și musulmani In ziua de 5 Septembrie a. c. comandantul Hallet, escortat de un pluton de infanterie de marină s-a dus în birourile vămei din Candia spre a instala pe nouiî impiegați, pe când un alt pluton ocupa poarta orașului spre a împedica populația să se aglomereze și să năvălească pe cheia unde se află zisele biurouri. Demonstrația la început pacinică a luat o atitudine ostilă, până ce mulțimea deveni enormă. Soldații la început au stat nepăsători cu arma la picior; dar apoi, văzând că populația era gata să treacă de la amenințări la fapte, au recurs la arme spre a o menține pe loc. Primul foc lu semnalul de luptă. Englezii fură atacați și se încinse o luptă corp la corp între el și populație. Primul care căzu mort cu ofițerul care comanda plutonul ; totuși soldații rezistară cu strășnicie, apărându-se până ce, copleșiți de numărul asalturilor, și zecimați fură siliți să se retragă spre a se uni cu restul trupelor engleze care, punăndu-se sub arme, alergase la zgomotul împușcăturilor, încingănd o adevărată luptă cu musulmanii. Bombardarea Cuirasatul englez «Trafalgar», ancorat în radă, a debarcat imediat 2 companii de marinari și contra-torpilorul staționat în portul Candia, a tras câteva focuri de tun asupra mulțimea, dar trebui imediat să înceteze spre a nu lovi și pe soldații englezi. Numai când toate forțele engleze p Bani in toata tara .....lir.rTt.nimr.i ^.in.f|-Tirll___________ - * ........ reușiră a ocupa loc pe bastioane, cuirasata putu începe bombardarea orașului, pe când lupta dura înverșunată între trupele care luase pozițiune și mulțimea care căuta să -i gonească de acolo. Numai atunci trupele imperiale turcești ale garnizoanei săriră în ajutorul englezilor, fără să facă uz de arme în contra coreligionarilor lor, căci Coranul I oprește de la asta, îndată ce soldații turci ajunseră pe bastioane s-a lăsat jos drapelul englez, înălțându-se în locul său cel otoman, ceea ce puse capăt luptei. In cartierul creștin, care constituie partea cea mai frumoasă a orașului, aceea unde se află cele mai bune magazine și casele cele mai frumoase se pusese foc, și locuitorii atacați, fugeau în mase în direcția portului, sperând de a găsi acolo refugiu pe imbarcațiuni. Acela la momentul cel mai teribil în care s’a manifestat toată ura mahomedanilor. Numărul victimelor ucise sau arse chiar în casele lor nu se cunoaște încă sigur, dar se apropie de 600, dacă nu trece chiar de această cifră. Incendiul a durat aproape 2 zile, producând împreună cu devastările pagube enorme proprietății. Astfel e familia Carpi, genoveză de origină, căruia i-au incendiat mai multe case și o fabrică de spirt și licuoruri. Oficiul telegrafic și consulatul englez au fost devastate și incendiate, bătrânul vice-consul ucis în mod barbar și nevasta lui rănită. Printre casele arse se află și acea a consulatului italian și francez și a școalei franceze dirigiată de călugării capuțini. Trupele engleze avură două ofițeri morți și unul grav rănit, 10 soldați morți și aproape 60 de răniți. Nu se cunosc perderile musulmanilor, dar după cât se presupune trebuie să fie considerabile. Trupele internaționale Îndată ce sosi la Caneea vestea despre ceea ce se petrecea la Candia, plecă imediat din Suda cuirasata engleză «Camperdown», austriacă «Leopard» și două italiene «Astrea» și «Morosini» cu amiralii Bettolo. Apoi pe vaporul italian de război «Etruria» au luat loc două companii una de bersalier și una de infanterie franceză, spre a se duce să debarce în rada Paleocastro la apus de Candia, nejudecând oportun de a debarca chiar în port sub tirul musulmanilor. Debarcarea se efectua în ordine admirabilă, așa că chiar amiralul francez Pettier făcu meritatele elogii căpitanului Di Piavo, comandantul companiei de bersalieri și șeful expediției, pentru chipul strălucit cu care a condus operația. Coloana italo-franceză, cu două drapele tricolore, porni îndată spre Candia, care e la distanță de 18 kilometri de punctul de debarcare. Incendierea orașului. » pe când «Etruria» mergea paralel cu soldații apropiindu-se cât putea mai mult de țărm: îndată ce coloana franco-italiană a debarcat la Paleocastro, creștinii insurgenți din acea regiune, aproape o mie, toți înarmați, se prezentară căpitanului Di Rovo, propunând de a se uni cu coloana spre a se lupta cu turcii, dacă ei se vor opune la intrarea trupelor internaționale înoraș. Oferta fu în parte primită cu condiție ca insurgenții să formeze flancul drept al coloanei, misiune pe care creștinii o îndepliniră perfect de bine. La apariția trupelor internaționale, departe de a opune rezistență turcii s-au împrăștiat și coloana italo-franceză a luat loc lângă cea engleză. GORZER JUDICIAR (TRIBUNALELE ROMANE) Ui popii sergent-major Consiliul de războiu din București a judecat zilele trecute procesul unui caporal, anume Soare Niculae, din regimentul Vlașca, pentru că și-a insultat pe vagmistrul seü, sergentul major Niți -La înfățișarea procesului, se face apelul nominal al martorilor. Intre martorii chiemați era și sergentul major Niță. Când se strigă însă numele acestuia, răspunde un om cu o barbă lungă, cu o înfățișare cucernică, cu un aer grav, îmbrăcat în veștminte preoțești. Enoriașii bisericii unui sat din Ialomița, unde oficează, îi zic popa Niță. Publicul din sală împreună cu consiliul rămâne un moment uimit de această metamorfosare a sergentului major Niță în popa Niță. Un dialog se începe între președintele consiliului și martorul. Președintele : Dar bine părinte nu sfinția sa e chemată ca martor, ci sergentul major Niță. Martorul : Să trăiți de colonel, eu sunt sergentul major Niță, răspunde părintele, netezindu-și cu mâna lunga sa barbă. Președintele. Ia lămurește-ne cum se face că la regiment ești sergent major și aci ești preot? R. Să trăiți d-le colonel. Pe când eram în seminat, am fost luat în armată. Am înaintat până la gradul de sergent major, când am fost insultat de caporalul Soare. Mai pe urmă mi-a venit dor de preoție, am părăsit regimentul și m’am făcut preot la sat. I.—Va să zică sfinția ta este dezertor ? R.—Da, trăiți d-le colonel. Cum se vede din acest scurt interogatoriu, sergentul major—popa își părăsise armata înainte de a termina serviciul, din cauza dorului seu de a deveni cât mai curând preot. Preotul va trebui de acum înainte să-și facă osânda pentru dezertare, bașca restul serviciului milităresc. Deținuții din închisoare militară făceau mare haz pe socoteala sfinției sale, care stătea într-un colț tăcut și gândindu-se la deșertăciunile acestei lumi. La început credeau deținuții că e un popă fals, vreun spion sau anarhist. Mai în urmă aflară adevărul și riseră cu poftă de pățania popei. * * * Procesul Weimberger-Peters înaintea judecătoriei ocolului I din București s’a înfățișat procesul intentat de d. Weimberger, șeful orchestrei care a cântat în timpul ernei în cafeneaua Bulevard, d-lui Peters, șeful orchestrei care a cântat astă-vară în grădina Bulevard. D. Weimberger pretinde că fiind angajat cu contract ca sub-șef de orchestră, de către d. Peters, acesta a vioalat o clauză din contract, nepermițând celui dintâi să dirige în fiecare seară câteva partițiuni. S’au ascultat mai mulți martori, prin cari să se probeze violarea contractului de către d. Peters. Au pledat apoi d. Nădejde din partea d-lui Weimberger și d. Eraclide din partea d-lui Peters. Judecătoria a amânat pronunțarea pentru 15 Septembrie. UN PROVERB PE ZI Nerodului ’i se pare că toate înmâna la are. (Românesc), Marți, 15 (7) Septembrie 1898. Memoriile lui Bismarck Continuăm azi cu publicarea memoriilor lui Bismarck, din care am ales partea cea mai interesantă cu privire la războiul franco-german din 1870—71. Aceste memorii le dăm în ordinea în care au fost publicate de doctorul Maurice Busch, intimul fostului cancelar de fer. Războiul din 1870 . La 19 iulie 1870, ora 1 și 45 minute după amiazi, d. Lesourd, însărcinatul de afaceri al Franței, a remis la ministerul de externe declarația de războiu a lui Napoleon III. Pe la 5 ore seara, în aceeași zi, contele de Bismarck mă chemă. El era în grădina sa. După ce am așteptat câtva timp, l-am văzut venind la mine prin una din acele lungi alei umbroase, cari conduceai la Koeniggraetzerstrasse. El avea în mână un baston greu, pe care îl învârtea cu un gest agitat. Figura sa, luminată de razele soarelui apunând, semăna cu acele picturi murale care se văd pe niște fonduri aurite. El își opri în chip brusc preumblarea și, fără preambul, îmi spuse : — Trebue să -mi scrii ceva în contra nobililor din Hanovra... iată, ceva în acest stil : «Se spune că unii nobili din Hanovra au lucrat ca să procure vaselor franceze piloți și spioni în marea Nordului. Arestările cari sau făcut te ultimele zile sunt cu privire la această afacere. Purtarea acestor hanovrieni e infamă, și exprim sentimentul tuturor oamenilor onești când zic că acești nobili au perdut de aci înainte dreptul de a cere o reparație oarecare prin arme spre a ’și răzbuna onoarea. Nu se va mai putea, într’adevăr, să se mai aibă afacere de onoare cu ei, și, daca ar fi așa de nerușinați încât să caute una, ei ar merita să fie dați afară prin servitori sau să fie dați pe ușă afară de orice om cinstit după ce mai întâiu a avut grija să puc o pereche de mănuși spre a nu ’i atinge. Trădarea lor e o pată care ’î va însemna într’un chip de neșters până la a treia sau a patra generație.» Apoi după ce a respirat cu putere și s’a liniștit puțin, mi-a arătat un număr din «Libertà» cu data din ajun. Acest ziar reamintea Italiei că ea î și datora independența Franței și că în 1866 Franța era aceea care făcuse alianța italiană cu cabinetul din Berlin. El afirma, între altele, că în vederea apropiatelor evenimente, Victor Emanuel, cu caracterul său cavaleresc, nu ezitase nici un singur moment de a acorda Franței sprijinul său fără condițiune. Contele mi-a spus că drept răspuns la acest articol trebuia ca să fac să se pună în ziarele noastre următoarea notă : «Până acum Franța a jucat în lume rolul de stăpână absolută . Belgia, Spania și regele Prusiei au suferit rând pe rând aroganța ei. Ea s’a purtat ca un sultan față de bedivii săi. Megalomania ei se sprijinea pe baionete. «Dar se pare că presumpțiunea începe să cadă, fiindcă acum cere ajutorul banilor amici pe care’e pretinde că sunt obligații ei.» Contele mi-a spus încă : — Știfi din izvor sigur că unul din motivele care au împins Franța să ne declare războiu e seria de raporturi adresate la Paris de către colonelul Stoffel, atașatul militar francez la Berlin. Informațiile colonelului Stoffel erau de altmintre cea mai abundente decât exacte, căci, totaceea pe care’i plătea nefiind, toți d’auna pregătiți a’i da în schimb o informațiune, ei inventau, la nevoe, informații pe care le garantau apoi. Știu că acest atașat, militar a fost informat că armamentul infanteriei noastre, în ceea ce privește puștile și munițiunile, trecuse printr-o transformare radicală ; el a crezut în consecință că Franța nu ar găsi niciodată o ocazie mai bună spre a ne ataca. Noi am știut toți mai târziu că svonul de care vorbea contele, și care nu era pornit decât din cercurile din Hanovra, nu era adevărat. Raporturile colonelului Stoffel erau bine făcute în toate privințele, și chiar el era un om al cărui rol fusese din cele mai respectabile. Circulase svonul că în după amiaza istorică de la 19 iulie, colonelul Stoffel fusesese obiectul unei manifestații ostile pe străzile Berlinului, contele mi-a dictat următoarea notă și mi-a dat ordin să o comunic imediat ziarelor : «Circulă svonul că baronul Steffel, atașat militar francez, a fost insultat azi după amiazi pe stradă. S’a spus chiar că vreo câțîva indivizi cari cunosc pe colonelul Stoffel î 1 urmărise până la el și bătuse în poarta lui cu bastonul de mai multe orii. La primul svon care a circulat despre acest incident, poliția a interven mi iLi muu tînuri Mi Și a urat mioana pentru ca un asemenea fapt să nu se mai reproducă și pentru ca baronul Stoffel să nu fie tulburat până la ora plecărei sale. Excese de această natură sunt foarte regretabile. «Vechii reprezentanți ai Franței sunt sub protecția legilor internaționale a onoarei Germaniei până ce au trecut granița». (Va urma) Faschoda, port pe Nilul alb —■ Vezi ilustrația — Faschoda, port pe Nilul alb la Sud de Chartum, în Sudan a fost ocupată de Francezi, sub conducerea căpitanului Marchand înaintea luptei de la Omdurman. Ocuparea portului Faschoda de către francezi e un eveniment de mare importanță, care atrage atenția tuturor celor cari urmăresc politica internațională. Dacă este adevărat, și pare lucru neîndoios, că englezii voesc să înainteze de la Omdurman spre Sud, până la Ugnda, în mijlocul Africei orientale, dacă e adevărat că guvernul din Londra țintește ca să creeze în Africa un enorm teritoriu britanic, care de la gurile Nilului să se întindă până la Colonia Cap, ocuparea orașului Faschoda de către francezi ar trebui să mai calmeze imaginația acelor cari deja vedeau acest mare imperiu. Faschoda în posesiunea francezilor e o piedecă în calea cuceririlor britanice și azi se impune două căi: sau Anglia va trebui să renunțe la strălucitul ei vis colonial sau se va întâmpla un războiu mare între Anglia și Franța. Relațiunile sunt încordate între aceste două mari puteri. Știrile se contrazic. Așa o depeșă anunțase că guvernul a dat ordin căpitanului Marchand să plece din Fashoda, a doua zi însă știrea aceasta a fost desmințită. Lumea politică urmărește cu mare atențiune evenimentele din Sudan, cari pot provoca la un moment dat vărsări de sânge. ... 1 .■ w** Anarhiștii O depeșă din Berlin anunță că mai toate Puterile europene au aderat la propunerea Italiei de a se convoca o conferință internațională contra anarhiștilor. «Politische Corespondenz» zice că în cercurile politice din Viena se primește cu mare simpatie această idee, deoarece Italia e vecină cu Elveția, unde află adăpost toate elementele subversive din toate țările. Acolo emigrează toți revoluționarii și anarhiștii italieni. Poliția din Berna a arestat alartăera mai mulți anariști italieni și sunt pe urma lei Zaveteno, editorul ziarului anarhist «Agitatore». Guvernul federativ a dat ordine severe ca să se supraveghieze cu cea mai mare atențiune persoanele suspecte, precum și acele cari au aprobat în public fapta lui Lucheni. Ziar fi la «Budapesti Hirlap» i se scrie din Agram (Elveția) următoarele : Un membru al teatrului național de aici a fost arestat și dat în judecată pentru că a aprobat fapta detestabilă a lui Luccheni. El a zis între altele că Luccheni ca anarhist și-a împlinit numai datoria. Această declarație a produs, cum am zis, o mare indignare. Actorul acesta a și fost concediat din teatru. El e un mare stricat, deoarece acum câtva timp a sedus pe fata unui cetățean onorabil. Nenorocita fată, s-a sinucis de disperare. Atunci studenții erau să omoare pe actor cu pietre.