Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)

1899-01-24 / nr. 170

Biserica Sf.­­Gheorghie din Botossal.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1899 Di­ lul lui Mercur­y 23 Iunie.—Mucoaița Agripina. Caloile Mercurî, 5 Iulie. — Num­erian. Soarele răsare 4.22; apune 7.46 „UNIVERSUL­ de ieri s’a tipărit la 80.500 exem­plare. București, 23. Iunie: îndreptări trecătoare Statul pe de o parte, jude­țele pe de alta, iau măsuri spre a preveni relele urmări ale secetei. S’au votat sume însemnate pentru cumpărare de porumb și fîn; s’a împăr­țit mei; se vor prelungi con­tractele arendașilor Statului; se va lua un milion de la in­stituțiunea Carol—Elisabeta spre a se veni în ajutorul sătenilor. Toate aceste măsuri sunt bune, fără îndouială; și dacă cumpărarea și distribuirea po­rumbului și nutrețului se va face cu chibzuință, atunci se vor alina în chip simțitor su­ferințele ce așteaptă pe popo­rul nostru la iarna viitoare. De­cât, îndreptările astea sunt trecătoare, ca și situa­­țiunea în vederea căreia sunt luate. Restriștea de care e lo­vită țara noastră anul acesta va trece. Vom ajunge iarăși la vremuri normale. Sunt acele vremuri mulțu­mitoare? Nu e țărănimea noastră expusă foarte des să sufere din cauza lipsei recol­telor ? Știm, din nenorocire, că la­­ fie­care cinci-ș­ase ani câte o regiune a țării e bîntuită de lipsă, fie­ din pricina secetei, fie din pricina inundați­­unilor. De acest rău­ cronic nu vom scăpa de­cât atunci când cur­sul r­îurilor va fi regulat și când se vor face irigațiuni. Dar aceste sunt lucrări co­losale, pentru a căror execu­tare e nevoie de mult timp și de mare cheltuială. Ce ne facem până vom fi în stare să le executăm ? De foarte multe ori, am a­­mintit în aceste coloane de magaziile de rezervă ce exis­tat­ în țara noastră înainte de 1864. Instituțiunea . aceasta era, firește, rodul unei îndelun­gate experiențe a moșilor și strămoșilor noștri. Când s'au emancipat țăranii de clacă și au­ fost împroprietăriți, ea s’a desființat, în loc să se trans­forme potrivit cerințelor vre­mei. Greșala ce s’a făcut la 1864 credem că trebuie re­parată. Ce ne-ar păsa astă­zi, dacă țărănimea ar avea rezervă? Firește, instituțiunea nu mai poate fi reînviată pe vechile baze. In loc de a se aduna producte de la fie­care țăran și proprietar, lucru cu care administrațiuna publică nu se poate însărcina în vre­murile noastre, contribuțiu­­nea de rezervă ar trebui să se stringă în bani, să dea fie­care proprietar atât la sută din produsul fie­cărui an. Din banii aceștia, capitali­zați, s’ar da oamenilor în vre­­mile de lipsă. Nu credem să existe vre-o obiecțiune serioasă în contra acestei propuneri. S'ar putea zice că, în lipsa de anul acesta, când toată lumea e săracă, nu se poate înființa o asemenea institu­­țiune. 26 Dar nu pretindem ca ea sa r.yn,4rms\ 5'-sn, wi ra 4-K nniiiil <r» s*s\r\4~c\ ■.IUIW 4U AU V *<L*Uy<U» W KJLtlAJk •k/K'O»./»* lUCW Sa profităm însă de neno­rocirea ce ne-a izbit, ca sa luăm măsuri pentru viitor. Dacă anul acesta nu ne vom gândi la asemeni lucruri, în anii de belșug de­sigur nu ne vom gândi. Ceea ce se poate face acum și ar trebui să se facă, e să se studieze chestiunea amă­nunțit și să se pregătească soluțiunea ei. La cel dintâi an bun, când toată lumea ar fi îndestulată, instituțiunea ar putea începe să funcționeze. Să nu ne mulțumim însă numai cu îndreptările trecă­toare ce se fac acum. ” Din Anglia (Coresp­, part. a ziar.« Universul», Londra, 18 Iunie. CONGRESUL INTERNATIO­NAL AL FEMEILOR’ Dupft cum v’am­ scris în pre­cedenta mea corespondentă, ele au început lucrările Congresului international al femeilor în trei diferite localuri. Profesiunile deschise fe­meilor la seepia care a discutat ches­tia profesiunilor deschise femei­lor, au vorbit mai multe femei, printre cari d-na avocat Maria Popelin, belgiană. Toate oratoarele au combătut preju­diu­ul care închide femeei calea profesiunilor libere.­­ D-na Boehem (Germania), în chip foarte argumentat, a obser­vat că și ea e contrarie profe­siunilor pentru femei, care sunt periculoase pentru sănătate și pentru morală, dar că nu poate înțelege cum bărbații în­ving aceste pericole numai în profesiunile... cari sunt mai bine retribuite! Chestia votului Mai interesantă a fost discu­ția în secția care a studiat ches­tia votului politic. Când o dom­nișoară s’a sculat ca să declare că femeile nu trebue să aspire la luptele parlamentare, după cum­ nu aspiră la luptele milită­­rești, vocea er fu acoperită de fluoratură. D­ nfe Maria Popelin Când miss Balgarine declară că: Camera lorzilor din Anglia se opune acordărei votului poli­tic femeilor, care a respins chiar era dreptul de alegere al femei­lor în consiliile municipale, a fost un cor de protestări. Sham­e! Shame ! se auzea din toate păr­țile. (Rușine ! Rușine !) Stefaniții carcerară Ie secție pentru reforma car­­cerară discuția a fost asupra ne­cesității de a se fac­a închisori nu numai penale, dar și educa­tive. Lady Bedford referi partea luată în Anglia de femei­e asupra acestei chestiuni și spuse că ac­tualmente numai 5 închisori nu sunt in mod regulat sub inspec­toratul femenin. Alte con­gresiste referiră des­pre starea acestei chestiuni în propriile lor țări. Un mare meeting Aseară apoi, aproape toate­ fe­meile se aflau la Lucen’s Hall pentru marele meeting în favoa­rea păcei. Domii un mare entusiasm de la început până la sfîrșit. Telegrame de simpatie și de aderări fură citite, printre care una foarte mult aplaudată, tri­­measă în numele femeilor ita­liene. Baroneasa Suttner, neputând­­ de față, a trimes un discurs care fu citit în locul ei de o altă doamnă. D-na Selenka (Germania) vor­bi în englezește și a fost foarte aplaudată. S'a aclamat o ordine de zi în care se exprimă urări ca consi­liile naționale din toate țările să înceapă o agitație în favoarea ar­­bitragiuluI SERBARE ORIGINALĂ De cât­va timp se organizase într’o biserică anglicană de aci un bizar de caritate. Clienții însă lipseau. Damele din societate, cari fă­ceau pe vînzătearele, avură a­­tunci o idee genială. «Ne vom lăsa — spuseră , ele, să ne sărute bărbații, dar bine înțeles, în schimbul unei plăți.» Se fixă tariful­ i franc săru­ta­tul unei fete tinere , 1.50 pen­tru damele măritate și 2.50 pen­tru văduve. Spre a face mai multă atrac­ție, s’a decis ca bărbații să­ se lege la ochi, și după ce sărutau să aibă dreptul să ridice un colț al legaturei și să vadă pe aceea pe care au sărutat-o. Lucrurile timp de o oră mer­­sară de minune, și banii se a­­dunau repede. Unul din cumpărători, d. Jean Reynold, se deosibea prin ge­nerozitatea lui ; el plăti tariful întreit și simțea o plăcere deo­sebită la sărutarea la care avea drept , când în toiul înfăcărărei, ridicând legătura de la ochi, văzu că sărutase chiar pe propria lui nevastă. Omul nostru începu să facă un scandal enorm, cerând să­ i se restituie banii. A trebuit ca un agent de po­liție să fie chemat și să ridice pe d. Jean Reynold. West. Lady Berdford In chestia celiktnlnl Decepțiile căsătoriei și leacul II Un filosof stoic a zis: «Cele mai mari nefericiri sunt dorin­țele noastre». Cu atât mai mult zicerea se potrivește azi, când ele sunt pe cât­ de mari pe atât de greu de împlinit. Drept, do­rințele sunt inerente trei ome­nești, poate singure ele au mânat omenirea spre propășire, dar e o nenorocire când acestea iau proporții prea mari, căci nepu­tând­­ împlinire, viața pare un iad. Fetele tinere nu cunosc și nu pricep greutățile vieței, își croesc o lume fantastică, iar căs­nicia le va procura lux și pe­treceri . Viața reală fiind cu to­tul alt­fel, urm­ează decepțiile. N’ar trebui să uităm că însă­și căsătoriile făcute din dragoste au la baza lor un instinct, care adesea greu se ridica­ in sfera unui sentiment mai înalt, a unei emoții bazată pe stimă­­ reci­procă. Ori­cât de exagerată ar părea comparația noastră, să nu uităm că de multe ori, chiar în om, acest instinct odată sa­tisfăcut, e urmat de nepăsare și chiar dușmănie. Câte căsătorii făcute din dragoste înfocată se prefac în adevărat iad casnic ! E departe care atunci acest instinct de al albinelor, cari ucid pe bărbați îndată ce nu mai sunt folositori, ori de al păian­jenilor la cari bărbatul e dese­ori sfâșiat ? Am pus aceste exemple extreme spre a arăta că nu­ e bine să lăsăm alcătuirea u­nei instituții atât de însemnată cum e familia numai pe seama instinctului, căci acesta poate dese­ori apuca o cale greșită și duce ln stingerea unei specii chiar. Cine eu știe că un prilej obiș­nuit de ceartă e chestia econo­mică , aceasta din pricina că nu s’a hatorit de la început budge­tul cu care va trebui să trăiască familia. Bărbatul, prin făgădue­­nile făcute, are aerul că se aș­­teaptă la moștenirea vre­ unui unchin din America. Fata, deși se arată foarte modestă, are în­credere în formula magică : «Te rog, dacă mă iubești, cumpe­­ră-ț­i cutare lucru». Ast­fel de­­ început, nesinceritate dintr’o ,parte și din alta. Lunile ori chiar anul dintâi bărbatul e mai tolerant, împru­mută, scontează leafa, își dă toate silințele să îndeplinească capri­ciile tinerei soții. Ast­fel că dinsa capătă și mai multă convingere că un bărbat care -și iubește so­ția va trebui să-i înlesnească lux și petreceri. Dar cu vremea so­țul a isprăvit creditul și răbda­­rea, pe când femeea și-a cres­cut pretențiile. Atunci bărbatul vede că în loc de tovarășă de muncă, și a luat un tiran , fatal începe a fi mai aspru, certele urmează și căsnicia e un iad, căsătoria un jug. Iar când mai vin și copiii, nevoile casnice se îndouesc, iar femeea cu idealu­rile ei de fericire e atât de pu­țin pregătită să întâmpine ne­voile, în­cât căsnicia îi pare o tortură. Femeea se bleastemă că s’a măritat, bărbatul că s’a însurat. Moda în tot cuprinsul ei ucide fericirea familiei și sentimentul de mam­ă; femeea, chiar când venitul e modest, crede lucru rușinos alăptarea. De aci noul prilejuri de mizerii, doica a fu­git ori n’are fapte, copilul bol­nav, bărbatul obosit de munca zilnică nu știe încotro s’aterge, mizeriile casnice cresc, iar lipsa bariÎliei îl amăresc și afurisește căsătoria, în loc să vază că ba­zele au fost false. Femeea, ne­­având experiența vieței nici e­­ducație pregătitoare datoriilor de mamă și soție, nu poate face față tuturor nevoilor și necazu­rilor zilnice. Iluziile ei de feri­cire, lu­x, petrecere, și dolce fal­m­ente îi stau ca un spectru îna­inte și ’î paralizează ori­ce bună­voință. Iar soțul posomorit și plictisit nu mai seamănă cu cel de pe vremea când aducea flori și șoptea cuvinte fermecătoare. După noi, mare parte din ne­norocirile multor căsnicii vine din pricina educației în general,— nu vorbim numai de cea din școală,—ce se dă femeilor, iar al douilea din obiceiul de a voi oare­cum să se înșele femeea asupra datoriilor și greutăților ce o așteaptă ca m­ama. Căsăto­ria e un fapt foarte însemnat în viața femeei, deci să nu o ară­tăm tinerei fete ca un prilej de lux. Să­ i se înfățișeze ca un act de asociație (bine­înțeles care nu escluda iubirea), în care bărba­tul și femeea au datorii reci­proce morale și materiale, de la îndeplinirea cărora atârnă pros­­perarea familiei. Femeea să știe că viața familiei, pe lângă plă­ceri și fericiri, mai are griji, nevoi și greutăți cu cari va tre­bui să se lupte, atât dînsa cât și bărbatul. Soții își datorase unul aituiu, sprijin­itorii și ius­­­terial pentru creșterea copiilor, de­oare­ce ei sunt al am­ândo­­rura, nu numai al unuia , ast­fel că femeea trebue să aducă par­tea ei de muncă pentru crește­rea copiilor. Dar baza cea mai temeinică a unei buna căsătorii va fi stabili­rea venitului lunar. Francezul zice: «Socotelile regulate fac trăinicia prieteniei». Noi credem că asemenea socoteli ar face și trăinicia căsătoriei. Dacă bărba­tul va arăta viitoarei soții veni­tul ce-i are și cum vor trebui să trăiască, dînsa nu-șî va mai putea face tot soiul de iluzii. Femeea va­­ singură arbitru și va judeca dacă asemenea venit și traia se potrivește cu idealul al. Poate că venitul eî e atât de mo­dest în­cât cu greu va putea ți­nea servitoare, ne cum doică, va trebui să facă tot soiul de e­­conomie, toate acestea e bine ca femeea să le știe. Atunci fatal dispare una dintre principalele pricini ale neînțelegerilor, pre­tențiile. Bărbatul să-î spue de la înce­put : «Crezi că poți fi fericită cu asemenea budget, bine , de nu, să ne căutăm norocul în altă parte». Căsătoria făcută în ase­menea condiții ar da drept băr­batului să răspundă la crn­ce pretenție a fempei: «Ai cunos­cut venitul de la început, banii n al înt mâini.TBMitnititsh Bază cum­ crezi mai bine». Germania e țara unde familia e mai puțin atinsă de relele de azi; acolo femeea are rolul de econoamă și casie­riță ; n’ar fi doar rou ca fetele să fie pregătite și pentru acest rol. Sofia Nădejde. Sosirea lu­ Dreyfus in Franța Am fost cel dinte­, ziar care ara dat pe larg chipul în care Dreyfu­s a sosit în Franța. Iată­ șzi noul amănunte asupra acestui fapt : Debarcarea lui la țd­ui­beron Incrucișetorul Sfax, având pe bord pe prizonierul său, a fost zărit din portul Quiberon, seara târziu. De peste cinci ore stațio­narul Candan a încercat să vină sânga încrucișetor spre a per­mite să se facă trans­bord­a­rea, dar în zadar, marea era înfuriată și a trebuit ca comandantul va­sului Caudan să trirasată o lun­tre spre a acosta de Sfax. In această luntre Dreyfus a luat loc cu ofițerii și agenții de poliție însărcinați cu suprave­gherea lui; barca era mânată de 10 oameni de echipagiu sub co­manda unui locotenent. După ce s-a luptat aproape o oră contra valurilor înfuriate, barca.­a.a putut acosta la port. Un matelot se coborî cel din­­tâia, urmat de comandantul Prost, care însoțește pe Dreyfus de la Cayenne. Dreyfus mergea aproape ală­turi­ cu el. Amândouă erau îm­brăcați cu haine civile.­­Condamnatul din 1894 pare a fi în perfectă stare de sănătate; el are fața bronzată și poartă o mică barbă roșcată și ascuțită. Părul lui e cărunt și tuns mă­runt. Ca costum : o cămașă de fla­nelă, hainele albastre, pardesia beige și o pălărie moale neagră. El ținea pardesiul pe mână. O companie din regimentul 116 de infanterie aștepta pe cheia precum și d. Gordon, coman­dantul geandarmeriei. Îndată ce Dreyfus a pus pi­­­ciorul pe uscat, agenții în civil, conduși de directorul siguranței,­ înconjoară pe prizonier și­­ l con­duc spre o trăsură. Cinci mi­nute după aceia trăsura era la gară, care se află la o distanță de două k­ilometri. Pe cheia, d. Viguié a între­bat pe prizonier dacă dorea să ia ceva, dar­ Dreyfus a refuzat. Câte­va minute după aceea, trenul mergea cu toată iuțeala spre Rennes, prin Auray, Wappes, și Rodon. Un mic incident... adm­inistativ. La momentul în care­ trenul era să părăsească Quiberon, o dificultate se ivi, agentul de serviciu sanitar nu vroia să lase pe Dreyfus să plece sub pretecs­­tul că­ci venea din colonii și trebuia să o facă carantină. Difi­cultatea însă s-a aplanat repede. Trenul plecat din Quiberon la ora 2 după miezul nopței, a so­sit în curând în Auray. Aci, un tren special compus din 4 vagoane, aștepta sosirea lui Dreyfus. Transbordarea a durat numai câte­va minute. Sosirea la Reimes Ca­­ o mare iuțeală trenul adu­când pe Dreyfus a sosit până la 3 k­ilometri de Rennes, la un loc numit Rablais. La coborîrea sa din tren, pri­zonierul a fost condus la un lan­dou, care staționa acolo: îndată ce Dreyfus, însoțit de 2 Inspectori se urcase în landou, acesta tras de 2 cai bun­ și con­dus de un vizitiu experimentat, se îndreptă spre Renes. Eraă a­­tunci orele 5.S5 m. La o distanță oare­care un break în care sa aflau d-ni­ Bu­­rnault, prefectul departamentului Ille-et-Vilaine, Viguié, Reunion și trei inspectori,ajunseră trăsura lui Dreyfus. Unul din inspectori spunând cu câte­va momente înainte fe­meia însărcinată cu paza barie­rul­ui­­ a­ troc As­e pe că­pitanul Dreyfus, această bravă fernoe response: — Căpitanul Dreyfus ! Nu­­ am văzut nici­odată ! N’am auzit vor­­bindu-se de densul " La 6 ore dimineața, tocmai în momentul când ceasornicul li­ceului suna ora, un grup de 150­— 200 persoane, cari toată noaptea stătuseră în jurul în­chisoarei, zăriră dincolo de pun­tea gărei landoul și breackul înconjurate de geandarmi. Un singur strigăt eși din toate piep­turile : Iatâ­l ! Toată lumea se repezi înaintea trăsurei, dar ea mergea cu așa mare iuțeală, în­cât cel de față nu -și putură satisface curiozi­tatea. Landoul și «breaokul» trecuseră într’adever într’un moment dis­tanța de la puntea gării la ca­drilat­eral unde se află închisoa­rea militară. La intrarea stradei Duhamel, precum și la extremi­tatea opusă acestei străzi, de­o­­dată sosiră niște jandarmi cari barând drumul,amenințau cu puș­ca pe toți aceia care vroiau să treacă cordonul. Câte­va protestări provocate de curiozitate.se auziră, dar nici un strigăt, pentru stit contra de­portatului din public, care de alt­mintrerea nu era compus decât din ziariști, studenți și dame. Dreyfus, înconjurat de gar­dienii săi, pătrunse în închisoare prin poarta de pe strada Duha­mel. Deasupra e înscrisă men­țiunea : închisoarea militară. După formalitățile obicinuite, prizonierul a fost condus în ce­lula care i-a fost într’adins a­­ranjată și care se află la catul al douilea. . La intrarea sa în celulă, Drey­fus a izbucnit în hohote de alame D-na Dreyfus la închisoare D-na Dreyfus a aflat despre sosi­rea soțului ee la închisoarea milita­ră din Rennes, știre care i-a fost comunicată într’un plic închis printr’un planton de serviciu tri­mis de la închisoare. Ea s’a dus imediat, însoțită de d-na Harel, și la ora 8 și juca, dim. a pătruns în celula soțu­lui ei. întrevederea a fost din cele mai mișcătoare, și e imposibil de descris scenele de duioșie dintre cei două soți. Sosirea d-nei Dreyfus n’a fost observată de nimeni: în jurul închisoarei s’au pus geandarmi ca sentinele. Această măsură pare a fi inu­tilă, căci până acum nu s’a pro­dus nici un incident. PIN MEHADIA [Coresp.­part. a ziarului «Universul») Mehadia, 19 Iunie ■ Nici într’un an băile n’au avut atâția turiști, cari vin în grupuri, ca anul acesta. Cu deosebire mi­litarii, cari fac exerciții tehnice și studii de statistică și geogra­fie, pare că și-a fi dat întâlnire aci. Acuma a venit un convoiu de o­­fițeri ai Statului Major într’o ca­valcadă, în frunte cu 6 generali, toți din armata imperială. .Se mai așteaptă o altă grupă condusă de 7 generali, în frunte cu comna­­dantul general al armatei, prin­țul Lobkovitz. Dacă nu s’ar ști că « pitoreasca pozițiune a băi­lor cari îi atrage, s’ar crede ci se pregătește ceva... Doamne fe­rește ! Aci însă, îndată ce ajung, toți acești înfricoșați fii ai lui Marte depun armele și cu un băț inofensiv în mână, se odih­nesc, asculta muzica, Isc băl,­ ciocnesc paharele,—ba subalter­nii lor mai pun de o parte și disciplina. i O cură­ nouă a introdus d-rum în Mehadia, cura de fragi. A­­cest metod era la vechil mediu? foarte uzitat pentru toți reuma­ticii și gutoșii. Grație stăruința­ doctorului nostru, frăgele au în­ceput a fi mult consumate, spre mulțumirea nu numai a pacienți­lor, cari primesc cu plăcere a­­ceste hapuri roșii și savuroase, dar și spre bucuria țărancelor de aci, cărora li se plătește bine potene&’u tî­­jimcî ou cule ge,­ca fragilor de pe vârful munților. Din România sosesc zilnic nu­meroase persoane ; în curând ve voie trimite o listă de numele acestora. Comp. Biserica Sf. Gheorghe din Botoșani —■ Vezi ilustrația — Dana azi pe pagina I o ilus­trație reprezintând biserica Sf. Gheorghe din Botoșani. în acest oraș se află 13 bise­rici ortodoxe, 2 armene, 1 cato­lică, 2 lipovenești, 4 sinagogi mari și numeroase alte mici. Intre bisericile ortodoxe se află și Sf. Gheorghe, situată în mi­jlocul orașului și e una din cele mai frecventate. Această biserică a fost zidită la anul 1541. Recolta în­ Roșia Știriie relative la viitoarea re­coltă din Rusia sunt din ce în ce mai rele ; după primele știri ea e cu totul compromisă în cele trei provincii meridionale : Ba­sarabia, Kerson, și Taurida; a­­poi grâul nu s'a făcut de loc în ținutul Cazacilor de la Don și în gubernia Ecaterinoslav, precum nu s’a făcut sfecla în aceea a Kievului, cea mai însemnată gu­bernie când e vorba de industria zahărului în Rusia. Acum se anunță că recolta grâului e compromisă în guber­niile Voronej, Saratov, Perm, Oloneț, Novgorod, pe lângă că se semnalează perderea fânețe­­lor într’o parte din ținuturile în cari nu s’au făcut bucatele, pre­ MARTIRIUL t­­axiei ZEnaperătesc (Operă privitoare la defuncta împg­ Li­b­asă Elisabeta a Austriei, scrisă de o damă a ei de onoare.) Traducere: din limba engleză de d­na Maria Ghirgiă CAP. VII In cele din urmă, unul din groomi cari o însoțiau­, reuși să liniștească pe animalul în­spăimântat și pe dânsa să o ajute a se coborî după cal. După ce piciorul calului fu scos dintre scânduri, ea ’șî urmă drumul pe jos. împără­teasa atribui această scăpare ajutorului S-tei Fecioare din Zeii și S­tului. Gheorghe, care este patronul tuturor călăreți­lor și călărețelor. Aflând despre pericolul ma­mei sale, Arh­iducesa Valeria I rămase așa de impresionată, în­cât îndată făcut planul de a­­ ridica o frumoasă capelă, care ieste astă­zi actuala S­ta Ma­­ria-Zella . La intrare se­ află un bloc­ de marmură, purtând inscrip­ția următoare, compusă de mi­ca Arhhiducesă : «Sfântă Maică Fecioară și bine-cuvîntatul e S-t Gheor­­ghe, patron al cavalerilor, care ne aperți de pericol, și de care mama mea a fost așa de a­­desea scăpată, pe când nici un ajutor omenesc nu o putea a­­plica. Vii rog pe amendoul cu credință să nu desprtețuiți umila mea rugăciune, salva­torii prețioasei vieți a aceleia care mi-a dat mie viață. «Marie Valerie, spre amin­tire» . _ Capela sau­ biserica in­ ches­tiune este zidită în stil gotic pe stânci rîpoase și în mijlo­cul unei păduri dese de pini, care acoperă o parte din munți. De jur împrejur sunt pră­păstii borda­te cu brazi și un munte mare cu vârful acope­rit cu zăpadă. Tesaurul capelei e plin de strălucite daruri oferite de doamnele din familia imperi­ală austriacă și nobleță vie­­neza, mai toate înfrumusețate cu monogramul și amăruie 1 lor. Contesa de Chambord, soția francezului legitimist Preten­der, dărui puțin mai înainte de a muri trei lămpi superbe de aur masiv pentru sanc­tuar și o mare cruce cu dia­mante, care a aparținut Re­ginei Maria Antoaneidta. Cu­vertura pentru altar este o lucrare neprețuită în «point de Venise» și e darul împă­rătesei Elisabeta însăși. Printre toate aceste daruri oferite de cei mari și de cei mici, de cei bogați, etc., se păstrează și tributul unei săr­mane fete de țăran, a cărei istorie este atingătoare, și pe care voiți povesti-o mai jos. Această fată era de origină foarte onestă și ’și trecea tim­pul cu îngrijirea vitelor, du­­cându-le la pășune pe live­zile pline de iarbă din jurul colibei alpine a tatălui său. Ea era­­ veselă și fără grijă ca o pasăre, cântând de di­mineață până seara. Intr’o zi inima ei se um­plu de disperare. Finanțatul ei, un băiat de la munte, frumos și bun, era­­ aproape să moară de o­ rană ce o primise în timpul când se afla la o vânătoare de căprioare. Gata să sacrifice tot pentru vindecarea lui, ea ’și tăie fru­mosul ei păr de aur și ’i o­­feri Malei­ Domnului de la Zeii Tínerul se însănătoși, dar trebue să spun cu regret că fu așa despăimîntat și desgus­­tat de finanțata lui, văzénd-o cu părul tăiat, căci părul era una din podoabile principale ale figurei sale, în­cât primi devotamentul ei cu răceală, dispreț și infidelitate. Cu inima sdrobitä serm­ana intră într’o mânăstire și din acea zi iubitele ei coade de aur, înodate cu o panglică albastră, sunt păstrate în te­­saurierul S­ M Marie Zell, a­­lătur­ă cu crucea de diamant, a mult mai nenorocitei soții a Regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Capela Maria Zell e si­tuată, după cum spusei, la dreapta în inima Alpilor Sty­­rienî, mult departe de dru­­mul făcut pentru turiștii­­ străini care rar au­ alt drum. Cu toate acestea, în fie­ca­re an austriac­ din diferite drepte ale societ­ății, începând de la țărani, burghezi, nobili și membrii ai familiei impe­riale vizitează ren­quaru! cu scop de a se ruga la bine­cuvântata Fecioară Maria Zell și de sf. Gheorghe. Pelerinii în general merg în grupe mari. Ei cântă mergând și aces­te sute de voci armonioase, cari resuna în aerul liber, aerul limpede de pe Alpi, e nespus de grandios și so­­lemn. Austriacii, chiar din cele mai de jos clase, au­ un re­marcabil simț pentru musică și se place să cânte cât se­ poate de mult, însăși natura e plină de melodie în Alpii Austriac!. Ecourile torentelor furioase, pășunile cântătoare ciripesc prin păduri; murmur vântu­rilor printre înaltele trestii cari înconjoară locurile de munte, toate unite într-un concert de cel mai răpitor e­­fect și nu e de mirare că lo­cuitorii unei regiuni atât de poetice sunt influențați de ele în gradul cel mai mare. Și costumele pelerinilor sunt superbe și nicăeri nu se poa­te vedea o raritate mai mare și mai pitorească de haine ca în procesiunile credincioșilor, când mers­ la capela Maria Zeii. Femeile din Styria poartă fuste scurte de mătase grea cu fiori de culori deschise și bonete cu filigrana de aur, cari sunt de așa mare valoare, că sunt lăsate din tată în fiu, din generațiune în gene­­­rațiune. ■ Fetele din Saltzkammergut, cu șorțurile lor decoltate în­dicate cu nasturi antici de argint, batistele lor de mu­­sefina albă ca zăpada și eho­­chotele lor pălărioare, sunt pe cât de frumoase, pe atât de pitorești. Ele poartă coliere mari, compuse din multe lanțuri de aur, cu catarame mari tot de aur și pătrate, așezate din distanță în distanță, montate cu granate, turcuoase și to­paze. Apoi vin femeile din Un­garia, cari prezintă un as­pect semi-oriental, pentru că seamănă cu­­ Slovacii și Croa­ții, și poartă haine albe de in brodate cu mătăsuri de multe culori și ornate cu panglici albastre, portocalii și roșii, pe când batista roșie de mătase strâns legată împrejurul coa­­delor cele negre ,ți amintește fără să vrei fesul turcesc. Iar șirurile cele mari de mărgele de mărgean și de chililioar, cari înconjoară gâtul lor, a­­mintesc podoabele atât de scumpe ale haremului. Statuia S­tel Feciore Maria Zeii este acoperită­ cu giuvae­­ruri scumpe, care au­ fost dă­ruite ex volo de pelerinii bo­gați. " Pe capul ei lucește o dia­dema de rubine și de dia­mante de o mărime extraor­dinară, șiruri peste șiruri de mărgăritare. Pietre scumpe seînteetoare împodobesc de­getele ei și chiar degetele cele mari ale picioarelor, pe când hainele ei brodate în argint sunt încărcate cu safiruri, cu smaralde și cu șiraguri de diamante. In adevăr, statua poartă marea cea mai evidentă a fap­tului, că în Austria nu există sfinți mai populari de­cât Ma­ria Zell și Sf. Gheorghe. Un alt accident foarte se­rios s-a întâmplat împărătesei în timpul unei veri petrecute în Normandia, aproape­ de Pe­­tites-Dalles, unde închinase micul și fermecătorul castel de Sassetat al d-lui Perquer.. Ea obicînuuia să facă lungi cavalcade de-a lungul pito­rescului țârm și une­ori chiar în vecinătatea Britanică, unde odinioară­­ mi petreceam veri­ie, și unde obicinuiam să fa­cem împreună excursiuni. Intr’o zi călărind spre casă la Sassetat, Elisabeta se cerea să sară unul din acele ziduri perfide, făcute din bucăți de stâncă perdute cari înconju­ră câmpiile țăranilor bretoni și normanzi. Câte­va pietre din vârful u­­nei stânci se e rostogoliră lo­vind picioarele calului care, făcând o săritură, aruncă pe, împărăteasă la pămînt. (Va urma)

Next