Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)
1899-01-24 / nr. 170
Biserica Sf.Gheorghie din Botossal.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1899 Di lul lui Mercury 23 Iunie.—Mucoaița Agripina. Caloile Mercurî, 5 Iulie. — Numerian. Soarele răsare 4.22; apune 7.46 „UNIVERSUL de ieri s’a tipărit la 80.500 exemplare. București, 23. Iunie: îndreptări trecătoare Statul pe de o parte, județele pe de alta, iau măsuri spre a preveni relele urmări ale secetei. S’au votat sume însemnate pentru cumpărare de porumb și fîn; s’a împărțit mei; se vor prelungi contractele arendașilor Statului; se va lua un milion de la instituțiunea Carol—Elisabeta spre a se veni în ajutorul sătenilor. Toate aceste măsuri sunt bune, fără îndouială; și dacă cumpărarea și distribuirea porumbului și nutrețului se va face cu chibzuință, atunci se vor alina în chip simțitor suferințele ce așteaptă pe poporul nostru la iarna viitoare. Decât, îndreptările astea sunt trecătoare, ca și situațiunea în vederea căreia sunt luate. Restriștea de care e lovită țara noastră anul acesta va trece. Vom ajunge iarăși la vremuri normale. Sunt acele vremuri mulțumitoare? Nu e țărănimea noastră expusă foarte des să sufere din cauza lipsei recoltelor ? Știm, din nenorocire, că la fiecare cinci-șase ani câte o regiune a țării e bîntuită de lipsă, fie din pricina secetei, fie din pricina inundațiunilor. De acest rău cronic nu vom scăpa decât atunci când cursul rîurilor va fi regulat și când se vor face irigațiuni. Dar aceste sunt lucrări colosale, pentru a căror executare e nevoie de mult timp și de mare cheltuială. Ce ne facem până vom fi în stare să le executăm ? De foarte multe ori, am amintit în aceste coloane de magaziile de rezervă ce existat în țara noastră înainte de 1864. Instituțiunea . aceasta era, firește, rodul unei îndelungate experiențe a moșilor și strămoșilor noștri. Când s'au emancipat țăranii de clacă și au fost împroprietăriți, ea s’a desființat, în loc să se transforme potrivit cerințelor vremei. Greșala ce s’a făcut la 1864 credem că trebuie reparată. Ce ne-ar păsa astăzi, dacă țărănimea ar avea rezervă? Firește, instituțiunea nu mai poate fi reînviată pe vechile baze. In loc de a se aduna producte de la fiecare țăran și proprietar, lucru cu care administrațiuna publică nu se poate însărcina în vremurile noastre, contribuțiunea de rezervă ar trebui să se stringă în bani, să dea fiecare proprietar atât la sută din produsul fiecărui an. Din banii aceștia, capitalizați, s’ar da oamenilor în vremile de lipsă. Nu credem să existe vre-o obiecțiune serioasă în contra acestei propuneri. S'ar putea zice că, în lipsa de anul acesta, când toată lumea e săracă, nu se poate înființa o asemenea instituțiune. 26 Dar nu pretindem ca ea sa r.yn,4rms\ 5'-sn, wi ra 4-K nniiiil <r» s*s\r\4~c\ ■.IUIW 4U AU V *<L*Uy<U» W KJLtlAJk •k/K'O»./»* lUCW Sa profităm însă de nenorocirea ce ne-a izbit, ca sa luăm măsuri pentru viitor. Dacă anul acesta nu ne vom gândi la asemeni lucruri, în anii de belșug desigur nu ne vom gândi. Ceea ce se poate face acum și ar trebui să se facă, e să se studieze chestiunea amănunțit și să se pregătească soluțiunea ei. La cel dintâi an bun, când toată lumea ar fi îndestulată, instituțiunea ar putea începe să funcționeze. Să nu ne mulțumim însă numai cu îndreptările trecătoare ce se fac acum. ” Din Anglia (Coresp, part. a ziar.« Universul», Londra, 18 Iunie. CONGRESUL INTERNATIONAL AL FEMEILOR’ Dupft cum v’am scris în precedenta mea corespondentă, ele au început lucrările Congresului international al femeilor în trei diferite localuri. Profesiunile deschise femeilor la seepia care a discutat chestia profesiunilor deschise femeilor, au vorbit mai multe femei, printre cari d-na avocat Maria Popelin, belgiană. Toate oratoarele au combătut prejudiuul care închide femeei calea profesiunilor libere. D-na Boehem (Germania), în chip foarte argumentat, a observat că și ea e contrarie profesiunilor pentru femei, care sunt periculoase pentru sănătate și pentru morală, dar că nu poate înțelege cum bărbații înving aceste pericole numai în profesiunile... cari sunt mai bine retribuite! Chestia votului Mai interesantă a fost discuția în secția care a studiat chestia votului politic. Când o domnișoară s’a sculat ca să declare că femeile nu trebue să aspire la luptele parlamentare, după cum nu aspiră la luptele militărești, vocea er fu acoperită de fluoratură. D nfe Maria Popelin Când miss Balgarine declară că: Camera lorzilor din Anglia se opune acordărei votului politic femeilor, care a respins chiar era dreptul de alegere al femeilor în consiliile municipale, a fost un cor de protestări. Shame! Shame ! se auzea din toate părțile. (Rușine ! Rușine !) Stefaniții carcerară Ie secție pentru reforma carcerară discuția a fost asupra necesității de a se faca închisori nu numai penale, dar și educative. Lady Bedford referi partea luată în Anglia de femeie asupra acestei chestiuni și spuse că actualmente numai 5 închisori nu sunt in mod regulat sub inspectoratul femenin. Alte congresiste referiră despre starea acestei chestiuni în propriile lor țări. Un mare meeting Aseară apoi, aproape toate femeile se aflau la Lucen’s Hall pentru marele meeting în favoarea păcei. Domii un mare entusiasm de la început până la sfîrșit. Telegrame de simpatie și de aderări fură citite, printre care una foarte mult aplaudată, trimeasă în numele femeilor italiene. Baroneasa Suttner, neputând de față, a trimes un discurs care fu citit în locul ei de o altă doamnă. D-na Selenka (Germania) vorbi în englezește și a fost foarte aplaudată. S'a aclamat o ordine de zi în care se exprimă urări ca consiliile naționale din toate țările să înceapă o agitație în favoarea arbitragiuluI SERBARE ORIGINALĂ De câtva timp se organizase într’o biserică anglicană de aci un bizar de caritate. Clienții însă lipseau. Damele din societate, cari făceau pe vînzătearele, avură atunci o idee genială. «Ne vom lăsa — spuseră , ele, să ne sărute bărbații, dar bine înțeles, în schimbul unei plăți.» Se fixă tariful i franc sărutatul unei fete tinere , 1.50 pentru damele măritate și 2.50 pentru văduve. Spre a face mai multă atracție, s’a decis ca bărbații să se lege la ochi, și după ce sărutau să aibă dreptul să ridice un colț al legaturei și să vadă pe aceea pe care au sărutat-o. Lucrurile timp de o oră mersară de minune, și banii se adunau repede. Unul din cumpărători, d. Jean Reynold, se deosibea prin generozitatea lui ; el plăti tariful întreit și simțea o plăcere deosebită la sărutarea la care avea drept , când în toiul înfăcărărei, ridicând legătura de la ochi, văzu că sărutase chiar pe propria lui nevastă. Omul nostru începu să facă un scandal enorm, cerând să i se restituie banii. A trebuit ca un agent de poliție să fie chemat și să ridice pe d. Jean Reynold. West. Lady Berdford In chestia celiktnlnl Decepțiile căsătoriei și leacul II Un filosof stoic a zis: «Cele mai mari nefericiri sunt dorințele noastre». Cu atât mai mult zicerea se potrivește azi, când ele sunt pe cât de mari pe atât de greu de împlinit. Drept, dorințele sunt inerente trei omenești, poate singure ele au mânat omenirea spre propășire, dar e o nenorocire când acestea iau proporții prea mari, căci neputând împlinire, viața pare un iad. Fetele tinere nu cunosc și nu pricep greutățile vieței, își croesc o lume fantastică, iar căsnicia le va procura lux și petreceri . Viața reală fiind cu totul altfel, urmează decepțiile. N’ar trebui să uităm că însăși căsătoriile făcute din dragoste au la baza lor un instinct, care adesea greu se ridica in sfera unui sentiment mai înalt, a unei emoții bazată pe stimă reciprocă. Oricât de exagerată ar părea comparația noastră, să nu uităm că de multe ori, chiar în om, acest instinct odată satisfăcut, e urmat de nepăsare și chiar dușmănie. Câte căsătorii făcute din dragoste înfocată se prefac în adevărat iad casnic ! E departe care atunci acest instinct de al albinelor, cari ucid pe bărbați îndată ce nu mai sunt folositori, ori de al păianjenilor la cari bărbatul e deseori sfâșiat ? Am pus aceste exemple extreme spre a arăta că nu e bine să lăsăm alcătuirea unei instituții atât de însemnată cum e familia numai pe seama instinctului, căci acesta poate deseori apuca o cale greșită și duce ln stingerea unei specii chiar. Cine eu știe că un prilej obișnuit de ceartă e chestia economică , aceasta din pricina că nu s’a hatorit de la început budgetul cu care va trebui să trăiască familia. Bărbatul, prin făgăduenile făcute, are aerul că se așteaptă la moștenirea vre unui unchin din America. Fata, deși se arată foarte modestă, are încredere în formula magică : «Te rog, dacă mă iubești, cumperă-ți cutare lucru». Astfel de început, nesinceritate dintr’o ,parte și din alta. Lunile ori chiar anul dintâi bărbatul e mai tolerant, împrumută, scontează leafa, își dă toate silințele să îndeplinească capriciile tinerei soții. Astfel că dinsa capătă și mai multă convingere că un bărbat care -și iubește soția va trebui să-i înlesnească lux și petreceri. Dar cu vremea soțul a isprăvit creditul și răbdarea, pe când femeea și-a crescut pretențiile. Atunci bărbatul vede că în loc de tovarășă de muncă, și a luat un tiran , fatal începe a fi mai aspru, certele urmează și căsnicia e un iad, căsătoria un jug. Iar când mai vin și copiii, nevoile casnice se îndouesc, iar femeea cu idealurile ei de fericire e atât de puțin pregătită să întâmpine nevoile, încât căsnicia îi pare o tortură. Femeea se bleastemă că s’a măritat, bărbatul că s’a însurat. Moda în tot cuprinsul ei ucide fericirea familiei și sentimentul de mamă; femeea, chiar când venitul e modest, crede lucru rușinos alăptarea. De aci noul prilejuri de mizerii, doica a fugit ori n’are fapte, copilul bolnav, bărbatul obosit de munca zilnică nu știe încotro s’aterge, mizeriile casnice cresc, iar lipsa bariÎliei îl amăresc și afurisește căsătoria, în loc să vază că bazele au fost false. Femeea, neavând experiența vieței nici educație pregătitoare datoriilor de mamă și soție, nu poate face față tuturor nevoilor și necazurilor zilnice. Iluziile ei de fericire, lux, petrecere, și dolce falmente îi stau ca un spectru înainte și ’î paralizează orice bunăvoință. Iar soțul posomorit și plictisit nu mai seamănă cu cel de pe vremea când aducea flori și șoptea cuvinte fermecătoare. După noi, mare parte din nenorocirile multor căsnicii vine din pricina educației în general,— nu vorbim numai de cea din școală,—ce se dă femeilor, iar al douilea din obiceiul de a voi oarecum să se înșele femeea asupra datoriilor și greutăților ce o așteaptă ca mama. Căsătoria e un fapt foarte însemnat în viața femeei, deci să nu o arătăm tinerei fete ca un prilej de lux. Să i se înfățișeze ca un act de asociație (bineînțeles care nu escluda iubirea), în care bărbatul și femeea au datorii reciproce morale și materiale, de la îndeplinirea cărora atârnă prosperarea familiei. Femeea să știe că viața familiei, pe lângă plăceri și fericiri, mai are griji, nevoi și greutăți cu cari va trebui să se lupte, atât dînsa cât și bărbatul. Soții își datorase unul aituiu, sprijinitorii și iusterial pentru creșterea copiilor, deoarece ei sunt al amândorura, nu numai al unuia , astfel că femeea trebue să aducă partea ei de muncă pentru creșterea copiilor. Dar baza cea mai temeinică a unei buna căsătorii va fi stabilirea venitului lunar. Francezul zice: «Socotelile regulate fac trăinicia prieteniei». Noi credem că asemenea socoteli ar face și trăinicia căsătoriei. Dacă bărbatul va arăta viitoarei soții venitul ce-i are și cum vor trebui să trăiască, dînsa nu-șî va mai putea face tot soiul de iluzii. Femeea va singură arbitru și va judeca dacă asemenea venit și traia se potrivește cu idealul al. Poate că venitul eî e atât de modest încât cu greu va putea ținea servitoare, ne cum doică, va trebui să facă tot soiul de economie, toate acestea e bine ca femeea să le știe. Atunci fatal dispare una dintre principalele pricini ale neînțelegerilor, pretențiile. Bărbatul să-î spue de la început : «Crezi că poți fi fericită cu asemenea budget, bine , de nu, să ne căutăm norocul în altă parte». Căsătoria făcută în asemenea condiții ar da drept bărbatului să răspundă la crnce pretenție a fempei: «Ai cunoscut venitul de la început, banii n al înt mâini.TBMitnititsh Bază cum crezi mai bine». Germania e țara unde familia e mai puțin atinsă de relele de azi; acolo femeea are rolul de econoamă și casieriță ; n’ar fi doar rou ca fetele să fie pregătite și pentru acest rol. Sofia Nădejde. Sosirea lu Dreyfus in Franța Am fost cel dinte, ziar care ara dat pe larg chipul în care Dreyfus a sosit în Franța. Iată șzi noul amănunte asupra acestui fapt : Debarcarea lui la țduiberon Incrucișetorul Sfax, având pe bord pe prizonierul său, a fost zărit din portul Quiberon, seara târziu. De peste cinci ore staționarul Candan a încercat să vină sânga încrucișetor spre a permite să se facă transbordarea, dar în zadar, marea era înfuriată și a trebuit ca comandantul vasului Caudan să trirasată o luntre spre a acosta de Sfax. In această luntre Dreyfus a luat loc cu ofițerii și agenții de poliție însărcinați cu supravegherea lui; barca era mânată de 10 oameni de echipagiu sub comanda unui locotenent. După ce s-a luptat aproape o oră contra valurilor înfuriate, barca.a.a putut acosta la port. Un matelot se coborî cel dintâia, urmat de comandantul Prost, care însoțește pe Dreyfus de la Cayenne. Dreyfus mergea aproape alături cu el. Amândouă erau îmbrăcați cu haine civile.Condamnatul din 1894 pare a fi în perfectă stare de sănătate; el are fața bronzată și poartă o mică barbă roșcată și ascuțită. Părul lui e cărunt și tuns mărunt. Ca costum : o cămașă de flanelă, hainele albastre, pardesia beige și o pălărie moale neagră. El ținea pardesiul pe mână. O companie din regimentul 116 de infanterie aștepta pe cheia precum și d. Gordon, comandantul geandarmeriei. Îndată ce Dreyfus a pus piciorul pe uscat, agenții în civil, conduși de directorul siguranței, înconjoară pe prizonier și l conduc spre o trăsură. Cinci minute după aceia trăsura era la gară, care se află la o distanță de două kilometri. Pe cheia, d. Viguié a întrebat pe prizonier dacă dorea să ia ceva, dar Dreyfus a refuzat. Câteva minute după aceea, trenul mergea cu toată iuțeala spre Rennes, prin Auray, Wappes, și Rodon. Un mic incident... administativ. La momentul în care trenul era să părăsească Quiberon, o dificultate se ivi, agentul de serviciu sanitar nu vroia să lase pe Dreyfus să plece sub pretecstul căci venea din colonii și trebuia să o facă carantină. Dificultatea însă s-a aplanat repede. Trenul plecat din Quiberon la ora 2 după miezul nopței, a sosit în curând în Auray. Aci, un tren special compus din 4 vagoane, aștepta sosirea lui Dreyfus. Transbordarea a durat numai câteva minute. Sosirea la Reimes Ca o mare iuțeală trenul aducând pe Dreyfus a sosit până la 3 kilometri de Rennes, la un loc numit Rablais. La coborîrea sa din tren, prizonierul a fost condus la un landou, care staționa acolo: îndată ce Dreyfus, însoțit de 2 Inspectori se urcase în landou, acesta tras de 2 cai bun și condus de un vizitiu experimentat, se îndreptă spre Renes. Eraă atunci orele 5.S5 m. La o distanță oarecare un break în care sa aflau d-ni Burnault, prefectul departamentului Ille-et-Vilaine, Viguié, Reunion și trei inspectori,ajunseră trăsura lui Dreyfus. Unul din inspectori spunând cu câteva momente înainte femeia însărcinată cu paza barierului a troc Ase pe căpitanul Dreyfus, această bravă fernoe response: — Căpitanul Dreyfus ! Nu am văzut niciodată ! N’am auzit vorbindu-se de densul " La 6 ore dimineața, tocmai în momentul când ceasornicul liceului suna ora, un grup de 150— 200 persoane, cari toată noaptea stătuseră în jurul închisoarei, zăriră dincolo de puntea gărei landoul și breackul înconjurate de geandarmi. Un singur strigăt eși din toate piepturile : Iatâl ! Toată lumea se repezi înaintea trăsurei, dar ea mergea cu așa mare iuțeală, încât cel de față nu -și putură satisface curiozitatea. Landoul și «breaokul» trecuseră într’adever într’un moment distanța de la puntea gării la cadrilateral unde se află închisoarea militară. La intrarea stradei Duhamel, precum și la extremitatea opusă acestei străzi, deodată sosiră niște jandarmi cari barând drumul,amenințau cu pușca pe toți aceia care vroiau să treacă cordonul. Câteva protestări provocate de curiozitate.se auziră, dar nici un strigăt, pentru stit contra deportatului din public, care de altmintrerea nu era compus decât din ziariști, studenți și dame. Dreyfus, înconjurat de gardienii săi, pătrunse în închisoare prin poarta de pe strada Duhamel. Deasupra e înscrisă mențiunea : închisoarea militară. După formalitățile obicinuite, prizonierul a fost condus în celula care i-a fost într’adins aranjată și care se află la catul al douilea. . La intrarea sa în celulă, Dreyfus a izbucnit în hohote de alame D-na Dreyfus la închisoare D-na Dreyfus a aflat despre sosirea soțului ee la închisoarea militară din Rennes, știre care i-a fost comunicată într’un plic închis printr’un planton de serviciu trimis de la închisoare. Ea s’a dus imediat, însoțită de d-na Harel, și la ora 8 și juca, dim. a pătruns în celula soțului ei. întrevederea a fost din cele mai mișcătoare, și e imposibil de descris scenele de duioșie dintre cei două soți. Sosirea d-nei Dreyfus n’a fost observată de nimeni: în jurul închisoarei s’au pus geandarmi ca sentinele. Această măsură pare a fi inutilă, căci până acum nu s’a produs nici un incident. PIN MEHADIA [Coresp.part. a ziarului «Universul») Mehadia, 19 Iunie ■ Nici într’un an băile n’au avut atâția turiști, cari vin în grupuri, ca anul acesta. Cu deosebire militarii, cari fac exerciții tehnice și studii de statistică și geografie, pare că și-a fi dat întâlnire aci. Acuma a venit un convoiu de ofițeri ai Statului Major într’o cavalcadă, în frunte cu 6 generali, toți din armata imperială. .Se mai așteaptă o altă grupă condusă de 7 generali, în frunte cu comnadantul general al armatei, prințul Lobkovitz. Dacă nu s’ar ști că « pitoreasca pozițiune a băilor cari îi atrage, s’ar crede ci se pregătește ceva... Doamne ferește ! Aci însă, îndată ce ajung, toți acești înfricoșați fii ai lui Marte depun armele și cu un băț inofensiv în mână, se odihnesc, asculta muzica, Isc băl, ciocnesc paharele,—ba subalternii lor mai pun de o parte și disciplina. i O cură nouă a introdus d-rum în Mehadia, cura de fragi. Acest metod era la vechil mediu? foarte uzitat pentru toți reumaticii și gutoșii. Grație stăruința doctorului nostru, frăgele au început a fi mult consumate, spre mulțumirea nu numai a pacienților, cari primesc cu plăcere aceste hapuri roșii și savuroase, dar și spre bucuria țărancelor de aci, cărora li se plătește bine potene&’u tîjimcî ou cule ge,ca fragilor de pe vârful munților. Din România sosesc zilnic numeroase persoane ; în curând ve voie trimite o listă de numele acestora. Comp. Biserica Sf. Gheorghe din Botoșani —■ Vezi ilustrația — Dana azi pe pagina I o ilustrație reprezintând biserica Sf. Gheorghe din Botoșani. în acest oraș se află 13 biserici ortodoxe, 2 armene, 1 catolică, 2 lipovenești, 4 sinagogi mari și numeroase alte mici. Intre bisericile ortodoxe se află și Sf. Gheorghe, situată în mijlocul orașului și e una din cele mai frecventate. Această biserică a fost zidită la anul 1541. Recolta în Roșia Știriie relative la viitoarea recoltă din Rusia sunt din ce în ce mai rele ; după primele știri ea e cu totul compromisă în cele trei provincii meridionale : Basarabia, Kerson, și Taurida; apoi grâul nu s'a făcut de loc în ținutul Cazacilor de la Don și în gubernia Ecaterinoslav, precum nu s’a făcut sfecla în aceea a Kievului, cea mai însemnată gubernie când e vorba de industria zahărului în Rusia. Acum se anunță că recolta grâului e compromisă în guberniile Voronej, Saratov, Perm, Oloneț, Novgorod, pe lângă că se semnalează perderea fânețelor într’o parte din ținuturile în cari nu s’au făcut bucatele, pre MARTIRIUL taxiei ZEnaperătesc (Operă privitoare la defuncta împg Libasă Elisabeta a Austriei, scrisă de o damă a ei de onoare.) Traducere: din limba engleză de dna Maria Ghirgiă CAP. VII In cele din urmă, unul din groomi cari o însoțiau, reuși să liniștească pe animalul înspăimântat și pe dânsa să o ajute a se coborî după cal. După ce piciorul calului fu scos dintre scânduri, ea ’șî urmă drumul pe jos. împărăteasa atribui această scăpare ajutorului S-tei Fecioare din Zeii și Stului. Gheorghe, care este patronul tuturor călăreților și călărețelor. Aflând despre pericolul mamei sale, Arhiducesa Valeria I rămase așa de impresionată, încât îndată făcut planul de a ridica o frumoasă capelă, care ieste astăzi actuala Sta Maria-Zella . La intrare se află un bloc de marmură, purtând inscripția următoare, compusă de mica Arhhiducesă : «Sfântă Maică Fecioară și bine-cuvîntatul e S-t Gheorghe, patron al cavalerilor, care ne aperți de pericol, și de care mama mea a fost așa de adesea scăpată, pe când nici un ajutor omenesc nu o putea aplica. Vii rog pe amendoul cu credință să nu desprtețuiți umila mea rugăciune, salvatorii prețioasei vieți a aceleia care mi-a dat mie viață. «Marie Valerie, spre amintire» . _ Capela sau biserica in chestiune este zidită în stil gotic pe stânci rîpoase și în mijlocul unei păduri dese de pini, care acoperă o parte din munți. De jur împrejur sunt prăpăstii bordate cu brazi și un munte mare cu vârful acoperit cu zăpadă. Tesaurul capelei e plin de strălucite daruri oferite de doamnele din familia imperială austriacă și nobleță vieneza, mai toate înfrumusețate cu monogramul și amăruie 1 lor. Contesa de Chambord, soția francezului legitimist Pretender, dărui puțin mai înainte de a muri trei lămpi superbe de aur masiv pentru sanctuar și o mare cruce cu diamante, care a aparținut Reginei Maria Antoaneidta. Cuvertura pentru altar este o lucrare neprețuită în «point de Venise» și e darul împărătesei Elisabeta însăși. Printre toate aceste daruri oferite de cei mari și de cei mici, de cei bogați, etc., se păstrează și tributul unei sărmane fete de țăran, a cărei istorie este atingătoare, și pe care voiți povesti-o mai jos. Această fată era de origină foarte onestă și ’și trecea timpul cu îngrijirea vitelor, ducându-le la pășune pe livezile pline de iarbă din jurul colibei alpine a tatălui său. Ea era veselă și fără grijă ca o pasăre, cântând de dimineață până seara. Intr’o zi inima ei se umplu de disperare. Finanțatul ei, un băiat de la munte, frumos și bun, era aproape să moară de o rană ce o primise în timpul când se afla la o vânătoare de căprioare. Gata să sacrifice tot pentru vindecarea lui, ea ’și tăie frumosul ei păr de aur și ’i oferi Malei Domnului de la Zeii Tínerul se însănătoși, dar trebue să spun cu regret că fu așa despăimîntat și desgustat de finanțata lui, văzénd-o cu părul tăiat, căci părul era una din podoabile principale ale figurei sale, încât primi devotamentul ei cu răceală, dispreț și infidelitate. Cu inima sdrobitä sermana intră într’o mânăstire și din acea zi iubitele ei coade de aur, înodate cu o panglică albastră, sunt păstrate în tesaurierul S M Marie Zell, alătură cu crucea de diamant, a mult mai nenorocitei soții a Regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Capela Maria Zell e situată, după cum spusei, la dreapta în inima Alpilor Styrienî, mult departe de drumul făcut pentru turiștii străini care rar au alt drum. Cu toate acestea, în fiecare an austriac din diferite drepte ale societății, începând de la țărani, burghezi, nobili și membrii ai familiei imperiale vizitează renquaru! cu scop de a se ruga la binecuvântata Fecioară Maria Zell și de sf. Gheorghe. Pelerinii în general merg în grupe mari. Ei cântă mergând și aceste sute de voci armonioase, cari resuna în aerul liber, aerul limpede de pe Alpi, e nespus de grandios și solemn. Austriacii, chiar din cele mai de jos clase, au un remarcabil simț pentru musică și se place să cânte cât se poate de mult, însăși natura e plină de melodie în Alpii Austriac!. Ecourile torentelor furioase, pășunile cântătoare ciripesc prin păduri; murmur vânturilor printre înaltele trestii cari înconjoară locurile de munte, toate unite într-un concert de cel mai răpitor efect și nu e de mirare că locuitorii unei regiuni atât de poetice sunt influențați de ele în gradul cel mai mare. Și costumele pelerinilor sunt superbe și nicăeri nu se poate vedea o raritate mai mare și mai pitorească de haine ca în procesiunile credincioșilor, când mers la capela Maria Zeii. Femeile din Styria poartă fuste scurte de mătase grea cu fiori de culori deschise și bonete cu filigrana de aur, cari sunt de așa mare valoare, că sunt lăsate din tată în fiu, din generațiune în generațiune. ■ Fetele din Saltzkammergut, cu șorțurile lor decoltate îndicate cu nasturi antici de argint, batistele lor de musefina albă ca zăpada și ehochotele lor pălărioare, sunt pe cât de frumoase, pe atât de pitorești. Ele poartă coliere mari, compuse din multe lanțuri de aur, cu catarame mari tot de aur și pătrate, așezate din distanță în distanță, montate cu granate, turcuoase și topaze. Apoi vin femeile din Ungaria, cari prezintă un aspect semi-oriental, pentru că seamănă cu Slovacii și Croații, și poartă haine albe de in brodate cu mătăsuri de multe culori și ornate cu panglici albastre, portocalii și roșii, pe când batista roșie de mătase strâns legată împrejurul coadelor cele negre ,ți amintește fără să vrei fesul turcesc. Iar șirurile cele mari de mărgele de mărgean și de chililioar, cari înconjoară gâtul lor, amintesc podoabele atât de scumpe ale haremului. Statuia Stel Feciore Maria Zeii este acoperită cu giuvaeruri scumpe, care au fost dăruite ex volo de pelerinii bogați. " Pe capul ei lucește o diadema de rubine și de diamante de o mărime extraordinară, șiruri peste șiruri de mărgăritare. Pietre scumpe seînteetoare împodobesc degetele ei și chiar degetele cele mari ale picioarelor, pe când hainele ei brodate în argint sunt încărcate cu safiruri, cu smaralde și cu șiraguri de diamante. In adevăr, statua poartă marea cea mai evidentă a faptului, că în Austria nu există sfinți mai populari decât Maria Zell și Sf. Gheorghe. Un alt accident foarte serios s-a întâmplat împărătesei în timpul unei veri petrecute în Normandia, aproape de Petites-Dalles, unde închinase micul și fermecătorul castel de Sassetat al d-lui Perquer.. Ea obicînuuia să facă lungi cavalcade de-a lungul pitorescului țârm și uneori chiar în vecinătatea Britanică, unde odinioară mi petreceam veriie, și unde obicinuiam să facem împreună excursiuni. Intr’o zi călărind spre casă la Sassetat, Elisabeta se cerea să sară unul din acele ziduri perfide, făcute din bucăți de stâncă perdute cari înconjură câmpiile țăranilor bretoni și normanzi. Câteva pietre din vârful unei stânci se e rostogoliră lovind picioarele calului care, făcând o săritură, aruncă pe, împărăteasă la pămînt. (Va urma)