Universul, iulie 1899 (Anul 17, nr. 177-207)
1899-07-31 / nr. 207
„UNIVERSUL** de Icris*a tipărit iu 00.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Orbului Vineri, 30 Iulie. — Ap. Sila și Silvan. Or t oile Vineri, 11 August.— Titu Soarele resare 4.59; apune 7.10 București, 30 Iulie. Sănătatea țărănime! Mai întotdeauna când se vorbește de starea sanitară a țărănimei noastre, se deplânge insuficiența aparatului medical, care ca o rățea ar trebui sa se întindă asupra țării întregi. Că tinerimea medicală nu se decide încă îndeajuns să-și înceapă cariera de la posturile —de altfel binișor retribuite— de medici de plasă, ci preferă să dea naștere unui început de proletariat medical în Capitală, lucrul este cam așa—dar aceasta stare de lucruri e foarte cu leac, ba se v: vindeca de la sine, prin faptul că numărul tinerilor ce se dedică studiilor medicale e tot mai mare și e ușor de prevăzut că nu-i departe vremea când pentru toate posturile de medici de plasă și încă și pentru cele ce se vor mai crea, vor fi concurenți îndeajuns, și se va putea chiar alege, iar nu numai culege, ca astăzi. Dar chestiunea aceasta, a întregirii corpului medical al Statului și a punerii lui în stare de a funcționa bine și conștiincios, noi ne vom per mite a o numi, cu toată importanța ei netăgăduită, secundară față cu marea chestiune a stării sanitare a țărănimei noastre. E oarecum în deprinderea noastră de a ne gândi la medic îndată ce e vorba de sănătate ; medicul intervine însă de obicei, numai atunci când sănătatea e perdută, încolo, ajutorul ce dă prin sfaturile sale igienice presupun oarecari condiții de trai și, asupra cărora nu e de loc stăpân, în fața lipsei cărora stă neputincios, cu toată știința lui. Și tocmai aci, ba am putea zice numai aci, în aceste condiții de traiu, stă cheia marei chestiuni: toată chimia și toate picăturile lui Davila din lume nu vor schimba o iotă din deplorabila stare sanitară a țărănimei noastre, câtă vreme proasta nutrițiune va continua să întrețină mizeria fisiologică, câtă vreme bălțile nesecate vor continua să producă cu îmbelșugare germenii frigurilor palustre, cu tot cortegiul lor de boale următoare, câtă vreme consumarea de porumb stricat sau, după alții, nutrirea aproape exclusivă cu porumb, chiar bun, va continua să arunce jertfe după jertfe, câtă vreme tinerii, pe cari satele îl dau apărării țarei, se vor întoarce acasă aducând cu el otrava altor boale urîte... Ce o să facă un aparat medical, chiar de zece ori mai numeros și mai conștiincios, în fața acestor stări de lucruri ? Munca tuturor medicilor din țară n’ar fi decât ceea ce în mitologie era munca lui Sisif. Străduințele corpului medical, ca să dea roade, trebuie să se desfășoare pe un altfel de teren, pregătit de toate forțele națiunii, în comun și în armonie, iar nu numai prin intervenția Statului. Intervenția Statului ar fi de pildă foarte eficace în ce privește asanarea locurilor mlăștinoase sau în alt chip insalubre; aspre regulamentari ar putea restrânge flagelul unor boale contagioase; școala ar putea deschide ochii țărănimei asupra multor rele la cari se expune numai din neștiință; biserica ar putea interveni și ea printr'o îmblânzire a rigorilor postului, care nu puțin contribue la întreținerea mizeriilor fisiologice. Dar, asupra tuturor acestora, vom mai reveni. Din Austro-Ungaria ( Coresp. part. a ziar. «Universul» , Viena, 27 iulie, Prinț bricolat In orașul Praga a produs mare agitație următorul fapt: Prințul de Schaumburg-Lippe a voit să viziteze expoziția din Kostoletz de lângă Nachod. Când văzu insă că în localul expoziției ,nu se află nici un drapel austriac (negru-galben) a plecat declarând că în asemenea împrejurări nu calcă în localul expoziției. Declarația aceasta a produs o vie agitație printre cehi, și mai cu seamă printre cârciumari. Aceștia au hotărît să nu mai cumpere bere de la fabrica prințului de Schaumburg din Skalitz, ci din berăriile cehe. Duelul Wolf-Kreppk Ern a avut loc aici duelul între deputatul german național Wolf cu deputatul ceh Krzepek. Arma aleasă a fost sabia. Condițiunile erau foarte grele și adică : Lupta până la incapabilitate. De la prima repriză a primit Wolf o lovitură gravă, care s-a întins de la frunte peste partea dreaptă a nasului până la obraz. Fiind artera frontală tăiată, martorii au propus suspendarea duelului. Adversarii n’au voit, și astfel duelul a continuat. Krzepek a fost ușor rănit la umăr și la mâna stângă, deputatul Wolf a primit o a doua rană gravă la frunte și la umăr, astfel că fu neapt pentru continuarea luptei. Wolf, după ce a fost pansat pe teren, a fost transportat la locuința fratelui sâu în Döbling. Starea sa nu inspiră nici o temere. Medicii au declarat că este vre-o două saptemâniva pe deplin vindecat. Adversarii nu s au împăcat. Un tAciunar nebun In orașul Hajdú-Böszörmény se întâmplară în vremea din urmă dese incendii. După multă greutate, autorul acestor crime a fost prins în persoana tenorului de 16 ani Josef Kerékgyártó. Mulțimea înfuriată a pus mâna pe el și între huiduel și lovituri l’a tuerit până la locul sinistrului, voind a’l arunca in flăcări. Tăciunarul începu deodată să rîdă ca un nebun, pe când fața i se contracta în mod oribil, fucând în același timp și spume la gură. Mulțimea înspăimântată i-a dat drumul. Nebunul se apropia de foc și începu să gesticuleze în mod desordonat, râzând și cântând. După câteva momente fu cuprins de un acces de nebunie furibundă, astfel încât numai cu mare greutate a putut să fie legat și transportat într’o casă de sănătate. Medicii au constatat că individul acesta suferia de piromanie (mania de a da foc) și că spaima l’a înebunit. Cât citimarul șireta istorioară nostimă s’a întâmplat în orașul Steinbruch. Un cârciumar de acolo se străduia de multă vreme să ’și vîndă prăvălia. Acum de curând s’a anunțat un cumpărător din Pesta, care spuse că va veni într'o zi după amiază să vadă prăvălia. Acesta și veni, dar fiind-oft nu se cunoștea în persoană cu cârciumarul, nu fu băgat în seamă. Streinul se așeză într'un colț, de unde putea bine vedea cum merg treburile cârciumei. El era uimit de numărul cel mare al mușteriilor,cari consumau vîrtos. După o oră un mușterin din apropierea sa se ridică, pregătindu-se să plece. In acel moment însă mușteriul bete ochi cu cumpărătorul, pe care îl cunoștea. Din vorbă in vorbă, cumpărătorul 'și exprimă mirarea că mușteriul acesta — rudenie mai de departe cu dînsul—se află așa de vreme în cârciumă. «întâmplarea asta și are rostul ei, rispunse mușteriul șoptind. «Cârciumarul dorește să -și vîndă prăvălia ; azi va sosi cumpărătorul din Pesta și din cauza aceasta am fost invitați atâția oameni, ca să pară că dar averile merg bine. Haide, stai cu noi la masă. Poți să bei și să mănânci gratis». Cumpărătorul înțelese șiretlicul, primi invitarea de a sta la masă, cu condiția însă ca sâ fie prezentat sub un nume fals. Cheful începu. Cumpărătorul din Pesta mâncă și bău bine, apoi mulțumi cârciumarului pentru cinstea făcută și plecă fără a fi plătit nici un ban. A doua zi cârciumarul primi o scrisoare din Pesta, în care cumpărătorul îi lăuda mâncarea și băutura, dar îi spuse că nu mai are poftă să cumpere prăvălia, după ce vezuse cum stau treburile. Halos. Drama din strada Campoducelui.— (Vezi explicația) 63 CRUNICI FM#NIN £ Cea mai cultă țară Știți care e cea mai cultă tarii ? Sau aceea care posedă universități superioare, profesorii cei mai renumiți din lume, instituțiuni superioare, spre cari aleargă toată lumea doritoare de știință, cum e Franța. Ci aceea unde invățămintul primar e mai răspândit și prin urmare poporul mai luminat. Germania, Danemarca și Elveția merg in fruntea țărilor europene în această privință. Țara noastră, cu toate progresele ce le-a făcut de câiva timp, este una dintre cele din urmă, cu toate acestea ar putea avea o mangâere, dacă mangâere poate fi, că se găsește mai pe aceiași treaptă cu multe state europene, mai mari, și cari a ai fost supuse la atâtea încercări. E car o dovadă, că suntem un popor foarte susceptibil de civilizație. Țara noastră productivă și bogată, inteligența naturală, sângele nostru latin care ne face să ne apropiem cu înlesnire toate progresele fraților noștri de origină, ne-ar favoriza și ne-ar conduce mai iute la desvoltare, dacă aerul acesta oriental, nu ne-ar transmite moliciunea și lenea vecinilor noștri. Ceea ce ne lipsește e munca și energia, și încă temperanța : unde nu trebue suntem prea porniți, prea pătimași, când e vorba sa ne mulțumim unele viituri, cari natural trebue să se nască din cele două calități orientale, de cari am vorbit mai sus. Facem prea multă politică, mai toți vrem să ajungem iute la o căpătuială bună, fără să ne preocupăm dacă de a doua zi am cădea , viața de strălucire și de lux ne atrage, ca orice lumină care strânge în jurul ei orbește o lume întreagă de vietăți, care nu prevăd că, apropiindu-se prea mult, s'ar putea arde și distruge. Și In timp ce unii strălucesc, ceilalți se pierd in sărăcie și ignoranță, cu forțele istovite, cel mai mulți sfârșind cu abrutizarea prin alcoolism, ultimul refugiu. In loc insă de a privi și a trage spre luminele orbitoare, cari ne amețesc, sa ne întoarcem ochii, să luăm pilde de la țări tot așa de mici ca ale noastre, însă cu moravuri înțelepte, cu dragoste de neam și de țară, lucrând în interesul general, încredințați că mortal astfel va acea fiecare o stare mulțumitoare. Țările acestea sunt cari îngrijesc și de educația ,?» înlesnirea țăranilor, pind cu el fiind temelia unuil stat, de la desvoltarea și traiul lui bun depinde durata țarei. Să luăm de pildă Danemarca. Acolo fiecare țăran își are bucata lui de pământ, care nu numai că i’a fost dată, dar a fost pus în stare să o cultive dondui-se și materialele necesare precum și instrucțiuni in privința culturii. Pentru acest din urmă scop s’au înființat așa numitele universități poporale, la care trebue să se ducă laolaltă bărbați și femei, timp de șase luni pe an. In aceste școli se predă toate sfintele popularilor ei, ba încă se cultivă pe lângă aceasta și artele de plăcere, și mai cu seamă muzica și declamațiunea, organizând concerte și reprezintațiuni populare. Afară de aceasta, copii de părinți cu dare de mână sunt așa de mult însuflețiți din școală, pentru binele și dragostea poporului, că ajunși studenți, în timpul vacanțiilor, pornesc prin sate unde țin conferințe, fac lectură de open folositoare, se interesează de lucrurile și păsurile poporului , consfințesc adevărata înfrățire dintre săteni și orășeni, care îl face să fie totdauna cu inimele alături și la timpuri bune și la grele încercări. De altmintrelea, insist țăranii fiind luminați și cu dorința de cultură, își construesc in fiecare sat o casă pentru conferințe, concerte, unde se adună la discuții și la citire și unde își primesc studenții propovăduitori. Cât despre acești din urmă, merită, cu drept cupial, să fie imitați de tineretul nostru flușturatec și curtenitor. Dar... va trece mult până când vom ajunge pe Danemarca. S'ar putea începe ritic și la noi educațiunea și luminarea poporului, in afară de clasele primare. Dar despre aceasta voiu vorbi un alt număr. Vnmna. O CUGETARE !A E ZI Când o femee măritată vorbește bine de un bărbat, poți să fii sigur că bărbatul acela nu e amantul ei. Românii și Maghiarii Mai dăm azi unele aprecieri ale presei austro-ungare asupra banchetului de înfrățire de la Arad. Ziarul «Hazánk» scrie: «In legătură cu instalarea episcopului Iosif Goldiș, unii constată din toasturile rostite acolo, aparența apropiere între maghiari și români.Toastul contelui Ștefan Tisza , centrul acestui curent de împăciuire, față de care avem unele observări. A se îmbia din partea maghiară acum ramura de cliv a pacei, nu a fost nici un motiv. Căci conform principiului conducător al politicei dominante, decretat de la locuri competente, peste tot nu se tinde la oprimarea naționalităților. Nici că a voit maghiarul nicicând să oprime pe concetățenii săi de baze străine, ba a fost chiar tolerant, așa de tolerant, încât zadarnic ’î-am căuta păreche în om și care au stat cu naționalități diferite, cu limbi diferite. Pe terenul politicei de naționalități din partea maghiari mei de stat alcătuitoare, azi nimic nou nu se poate zice. Numai naționalitățile pot să ne spună ceva nou prin faptul, că vor accepta sincer, fără rezervă, heghemonia maghiară, pe lângă care în schimb noi vom ajuta bucuros concetățenilor noștri de buze străine, ca să se fericească. Acesta e programul, și regretabil e, că numai acum se decretează reciprocitatea lui. Contele Ștefan Tisza a avut destule prilejuri și până acum, ca să pună acest program înaintea concetățenilor noștri români, iar românii trebuiau să se convingă până acum deja, că maghiarii numai atâta voesc. Dacă deci Mangra și soții până acum nu au știut, că politica dătătoare de directivă aceasta e, atunci ori în sistemul de până acum a fost greșeala, ori în ei înșiși. La tot cazul e îmbucurător, că prin legitmintea de la Arad s’a delăturat această greșeală. Noi însă mergem mai departe și poftim, ca strângerea de mână, ce ’și-au schimbat maghiarii și românii în Arad, să fie adevărată și sinceră, și iu legămintea întâmplată acolo să nu se facă schimbări, când fluctuația politicei naționaliste române ar fi să schimbe situația de azi a oarecărei persoane dintre cari au figurat la Arad. Bucuros dăm mâna cu concetățenii noștri români , cu toată plăcerea îl ajutăm a se ferici economicește, dar in schimb așteptăm de la ei, ca schimbarea de front de la Arad, declarată ca fiind așa de importantă, sâ fie sinceră, fără nici o rezervă ascunsâ». Organul koșuthist «Egyetértés» scrie următoarele : «La masa albă, desigur și vin fiind în pahare, s’am înțeles ușor d. Goldiș, episcopul, contele Ștefan Tisza și întreg conveticotul b cendheluitor. Căci la masa albă, îndeosebi dacă vinul e bun, îmbrățișările merg ușor chiar și între naționalități. Anumite nedumeriri am însă și eu, și la astfel de ocaziuni revindic vinului tot cel puțin așa de mare, ca sentimentelor de frățietate. Văzut-am asemenea îmbrățișări. Văzut-am banterul român, care sub stindarde naționale a făcut primire delegaților reuniunei culturale maghiare, cu sbierătele de a trăiască», făceam să resune cerul în decursul prânzului, și vézut-am apoi și auzit-am, că după ce s’afi depărtat maghiarii, domnii valahi golină în sănătatea Țarului și a regelui Carol, buteliile râmase de la prânz. Numai Clio a rămas datoare, neluând notă,ori de sănătatea Țarului și a regelui Carol avut a ceva câștig din aceasta ? Nu au rămas însă datori demonstranți, căci pe masă vin gratis se afla. Și astfel fiind experiența generală, să nu punem preț prea de tot mare pe toastele de la Arad, ci să așteptăm mai intenn faptele. Până acum Vorba e numai despre aceea, că episcopul Goldiș se dă de patriot bun și că Ștefan Tisza ar dori, ca toți românii din Ungaria să fie astfel. In mâinile lui Ștefan Tisza—din norocire —nu se află nici o putere, dar conducerea lui Goldiș este încredințat poporul unei întregi decese. La el cuvintelor poate să urmeze și fapte. Și națiunea maghiară va aștepta crioasă faptele acestea. Primul pas întru a trezi sentimente frățești, e sa fim sinceri. Sinceri trebue să fim noi, maghiarii, și sinceri trebue să fie ei, românii. Până acum această sinceritate s’a manifestat reciproc numai în faptul, că ne-am izbit în capete acuzele nepreferând, firește, nici exagerările. Am spus unii despre alții toate relele și toate imposibilitățile. Greșelile proprii însă nu și le-a mărturisit nici o parte. Ba se vestea că fiind mai presus de orice greșeală. Spună Românii cinstiți poporului lor să nu dea ascultare agitatorilor, cari își capătă banii de la Liga din România. Căci aceia nu se lasă de munca lor cât timp le umblă plata. Și facă a se sfârși și dincolo, peste Carpați, instigarea Românilor din Ungaria. Atunci doar ne vom putea înțelege. Atunci vom putea apoi să medităm asupra celor zise de Ștefan Tisza, câ Românul și Maghiarul sunt avizați unul la altul. Formează insulă în mijlocul oceanului slavic și oceanul spală deopotrivă formurii ambelor insule. Cu puteri unite vom putea mai ușor clădi zidurile de apărare. Românul nostru e blând de fire și’l poți ușor conduce. De aceea ’l se duc ușor agitatorii. Un mare pas am făcut deja întru înfrânarea agitărilor, când am statorit minimul salariului preoților. Un mare pas trebue să facă și româniaica, dară voește să conteze la noi și la prietenia noastră. Culturei române nu voește la noi nimenea săi facă vr’un roc. Gavriil Bethlen a dispus să se traducă în românește biblia, preotul maghiar Lazara a creat sistemul limbei române literare. De noi n’au de ce să sa teamă. Noi numai iubirea de patrie pretindem dela cei ce locuesc în țara aceasta. Să dea dovezi despre aceasta și vedea-vor, că n’au prieten mai sincer decât pe Maghiar». Drama din str. Campodaceiui — Vezi ilustrația — Am vorbit în numărul nostru trecut despre o dramă de gelozie, petrecută în strada Campoducelul. Un lucrător tipograf, anume Radu Iliescu, s-a dus la amanta sa ,Marița Iordănescu, din strada Viitorului, și a ademenit-o să facă împreună o plimbare nocturnă prin capitală. Ajungând în strada Gampoducelui, Iliescu scoase un revolver și întrebă pe Marița Iordănescu, dacă nu are și alți amanți. Femeea protestă cu energie , tipograful însă, nebun de gelozie, voi s-o împuște. Dar, în momentul când voia să comită crima, el se gândi ca zgomotul detunăture, ar putea să deștepte atențiunea sergenților de stradă și atunci scoțând un briceag, răni pe amanta lui in spate. La țipetele victimei alergă sergentul postat în apropiere și arestă pe Radu Iliescu. Utilizația noastră de azi reprezintă momentul când Iliescu rănește pe Maria Iordănescu. Alicersa Banffy-Zichy Corespondentul nostru particul de la Viena ne-a telegrafist ert resolvirea incidentului între fostul ministru maghiar baron Banffy și contele Zichy. Iată pe amănunte găsim în ziarele din Budapesta, cari ne-au sosit erl: «Acum câteva zile se «fimți mai multe persoane pe terasa clubului național din Budapesta. Intre ei era și deputatul Polonyi Geza, care începu să atace cu o extremă violență pe fostul prim-ministru. Celelalte persoane, între cari se afla și secretarul de Stat consilierul regal Gromon, fură neplăcut atinse de acest incident penibil. Gnomon sări de pe scaun și strigă: «In prezența mea nu se poate vorbi în asemenea ton despre baronul Banffy. El, ca și mine, este consilier al M. S Voiu spune deci baronului Banffy cuvintele lui Polonyi !» Toți priviră pe Polonyi, care deveni pe roW, dar eși din încurcătură zicând, că a auzit și pe contele Zichy exprimăndu-se in acelaș sens asupra lui Bandy. Fostul prim-ministru maghiar a provocat la duel pe contele Zichy. Constimindu-se martorii, aceștia au redactat un proces verbal, in care se publică declarațiile contelui Zichy, că dînsul a avut întotdeauna și are cea mai fermă convingere despre onorabilitatea baronului Banfly. Zichy a auzit zgomote despre faptul că Banfly ar fi tras foloase materiale din vinzarea terenurilor Curței regale situate la Budapesta. Acestor zvonuri nu le-a dat are loc crezâmînt, ci numai le-a înregistrat ca atare. La sfirșit, contele î și exprimă adâncul șeii regret că în urma unor neînțelegeri s'a ajuns la o astfel de afacere. UN litt» l*E ZI Cu cât te grăbești, cu atât înaintezi. German. PROCESUL DREYFUS — Prin poștă — PRIMA ȘEDINȚA Procesul, ale cârui dezbateri au început Luni la Rennes, se va număra printre cele mai celebre, cari au atras atenția Franței și a sumei întregi. De aceea credem nemerit a da, pe lângă telegramele trimise de corespondentul nostru particular d. G. Bandi, și dări de seamă cu totul complecte pe cari le primim prin poștă, Incepem azi cu prima ședință. De la înehisoarea militară se consilia La ora 0.20 dim. un pluton de geandarmî călăriese din str. Saint-Hélier și înaintează în linie curâtind trotuare și șoseaua până la cheiul Universitatei. Acolo geandarmii sunt Intăriți prin soldați de infanterie, îndată ce șoseaua gării a fost degajată. lo»igt«ju» o sectie dig regimendului dă linie. Oamenii mergând în două rânduri, se așează in lungul grilei liceului. Sosind la poarta rezervată pentru intrarea lui Dreyfus, coloana face front la dreapta și traversează șoseaua gărei pe care o barează cu totul. Apoi, în urma unei comenzi a locotenentului care îl conduce, soldații se intorc cu fata spre mulțime, care e menținută la depărtare, și înaintează cu un pas, lăsând o stricită trecere latre el. Abia această mișcare e executată și mica ușa a manutanței se deschide. Prizonierul, scos din celula sa, a traversat închisoarea militară, manutanța și a eșit pe o mică ușe, în fața căreia se află un geandarm și situată aproape la colțul străzei Duhamel cu șoseaua gării. Dreyfus, escortat de patru geandarmi și însoțit de un ofițer, traversează cu un pas vid această șosea prin mijlocul celor două șiruri de soldați, trece prin poarta liceului și pătrunde intr’un vestibul la care se urcă printr’un peron de șease sau șapte trepte. Toate acestea se petrec așa de repede, încât ziariștii, fotografii și curioșii, respinși pe străzile adiacente, abia au putut observa trecerea prizonierului. Îndată după trecerea prizonierului, circulația e din nou permisă. Deschiderea deslinderilor La 6 ore și jumătate exact s’au deschis porțile liceului. Membrii presei, în număr de 204, intră și cu mare greutate ’și găsesc locurile cari le sunt rezervate. La 7 ore fix, consiliul își face apariția, soldații prezintă armele. Intrarea lui Dreyfus Pe o ușă laterală, situată la dreapta scenei pe care se află consiliul, apare escortat de un căpitan de geandarmerie Dreyfus. In 1894 el n’avea pe față nici o culă și părul lui nu era încă presărat de fire de argint; azi el e cu totul cărunt. Această schimbare modifică în chip simțitor fața lui și’i ia acea asprime in expresie pe care toată lumea o constatase în 1894. El poartă ochelari «pince-nez», e îmbrăcat în uniformă de căpitan de artilerie și e în mănușa cu mănuși albe. Cu pas ferm înaintează și urcă treptele estradei pe care trebue să ia loc. Ajuns înaintea consiliului, își duce mâna la chipiu și salută militărește, apoi se așează in fața avocaților săi. El ia loc pe un scaun în fața consiliului și cupalele la sală. Căpitanul de geandarmerie, care -l păzește, se așează la trei pași în urma lui. Primele formalități Colonelul Jouaust, președintele consiliului de război, dă apoi cuvîntul grefierului Coupois, pentru citirea sentinței, prin care Curtea de casație, in secții unite, MARTIRIUL v nei Xxxipărătese (Operă privitoare la defuncta împărăteasă Elisabeta a Austriei, scrisă de o damă a ei de onoare.) Traducere din limba engleză de d-na Maria Ghirgiu CAP. XIII Când sosi ora înmormîntărel, unii se suită în clopotnițele și pe turlele bisericilor Sf. Mihail și Sf. Augustin, și în cele două camere ale punctului de pe turnul Sfatului Ștefan,—la care duc trei sute patruzeci și trei de trepte,— pline de persoane cari erau în imposibilitate de a-și plăti locurile la ferestre sau la balcoanele din strada Neuer- Markt, în care este situată biserica Capuținilor și pe unde trebuia să treacă cortegiul imperial. Atmosfera de întristare, care se răspândise asupra Capitalei, era cea mai mare probă de durerea sinceră pe care o simțea poporul,o durere temperată de profunda simpatie ce o avea pentru bătrânul împărat care rămăsese atât de singur. In anul jubileului si Frantz - Iosef rămase, printre Suveranii Europei, o figură solitară și o inimă zdrobită. Mâhnit până în cel din urmă grad, lipsit prin violență de unicul său fiu, și acum iar prin violență de soția sa, și cu grozava durere care roade sufletul său, însă care nu este înțeleasă decât de foarte puțini oameni, aceia numai cari cunosc ascunsele izvoare ale acestor dureri. Din momentul în care rămășițele pământești ale împărătesei fură aduse la Viena, o dorință universală de a se ocupa exclusiv de tragica ei soartă se manifesta cu deosebire pe strade, unde fiecare om vorbia de cât de dînsa. Pavelele și șoselele erau înțesate de mulțime, prin care se vedeau atâț de multe femei îmbrăcate în dolutt, încât erau de remarcat fete purtând haine negre și șorțuri albe, costum de doliu al femeilor vieneze, și care mergeau la capelă astfel îmbrăcate. De-a lungul străzei, care duce de la Schönbrunn până la porțile palatului de la Burg, nici o circulație nu mai era posibilă, și oamenii erau, în rînduri așa de dese, încât formad un fel de manta neagră care acoperea stradele cele largi. Ceremonia din biserica Capuținilor era cât se poate de imposantă și în același timp imposibil de descris . Cardinali, episcop și tot felul de preoți stătea în partea dreaptă a altarului, în partea stângă se afla ușa cea grea cu portiera pe care intrau curtenii. Biserica Capuținilor era decorată cu draperii negre în întregul ei, inclusiv sacristia și coridoarele; de asemenea toți pereții erau acoperiți cu catifea neagră, precum și toate ușile cu perdele negre și grele și totuși păstrase caracterul de sărăcie care convenea ordinului acesta! mânăstiri. Pe înaltul altar se vedea o cruce mare îmbrăcată în aur. Candelabre de aur cu luminări de ceară și alte luminări din lustru luminau biserica, însă ele ardeau întunecos din cauza căldurei înăbușitoare. Pe jos era de asemenea așternut cu negru, treptele altarului și platforma rezervată curtei eroii însemnate cu fîșii de panglică albii Pe pereți se aflau armele împărătesei. Ele trebuiră să fie schimbate în noaptea care precedase înmormntarea, deoarece purtau inscripțiunea: Elisabeta împărăteasa Austriei. Când veniră deputațiunile ungurești, observară îndată aceasta și profitară în momentul când eșeaii din Capelă. Persoanele oficiale ale Curtei luară îndată armele jos, înlocuindu-le cu altele pe cari sta scris în litere tot atât de mari ca acelea: Imperatrix Austriae, Regina Hangriae. La picioarele sicriului erau puse, pe perine, ordinele și decorațiunile împărătesei moarte, și evantaliul ei cel mare, negru pe care-l purta mereu, precum și o pereche de mănuși lungi, albe, de piele de Suedia, coroanele ei de împărăteasă a Austriei, Regină a Ungariei și Prințesă a Bavariei straluceau la căpătâiul sicriului. Florile presărate erau atât de multe și de frumoase, încât chiar ea, care niciodată nu avea de ajuns împrejurul ei, cred că ar fi rămas mulțumită. Coroana Reginei Victoria era formată din Chrysantheme rose și pale, tuberose, violete, liliac și frunze de palmieri ; iar coroana Prințesei de Walles compusă din rose mareșaliel, violete și palmieri de argint, cea dintâi primită de la Majestatea Sa, purta următoarea inscripțiune în limba germană: «Ein Zeichen der innigsten Freundschaft und Verehrung von ihren getreuen Schwester. Victoria R,... (In semn de cea mai mare și mai adâncă amiciție și venerațiune de la sora d-tale credincioasă. — Victoria I. R.) Cealaltă coroană avea inscripțiunea : «Din partea Prințului și Prințesei Walles», și pe panglica ei de satin alb erau scrise următoarele cuvinte : «Sister, thou art gone before us, And thy saintly soul is flown. Where tears are wiped from every eye, And sorow is unknown». (Surioară, aî plecat înaintea noastră și sfântul tău suflet a sburat unde lacrimele sunt șterse din orice ochi, și unde întristarea este necunoscută). Zgomotele absurde cari circulau, că împărăteasa și cu regina Victoria ar fi fost în termeni răi, erau cu totul neadevărate. Ci tocmai din contra, bătrâna guvernatoare a marei Britanii admira și iubea pe împărăteasa Elisabeta foarte mult, împărăteasa scrisese reginei Victoria după moartea soțului reginei, și acest mesagiu la începutul celei mai interesante corespondențe, care nici o dată n’a încetat de a fi din cele mai fregvente și mai afectuoase împărăteasa decedată scrisese tot așa de simțitor împărătesei Eugeniei, când muri Napoleon al treilea și mai in urmă împărătesei Frederica când își perdu pe soțul său. Cu adevăr, ea nu lăsă să treacă nici o ocasiune fără a desfășura bunătatea ei către cei mâhniți, ori și care ar fi fost rangul lor, și toți aceia cărora le arătase atâta simpatie în supărările lor, și-au reamintit de toate acestea când moartea veni să o reclame și pe densa. Atât cei mari cât și cei mici ,și aduseseră sau își trimiseseră tributul lor de pietate în flori, regi și regine, împărați și împărătese, prinți și prințese, duci, conți, baroni, burghezi și chiar cerșetori au căutat să dea o probă de respect și de iubire, printr'o coroană mai mare sau mai umilă, pentru a se pune deasupra sicriului iubitei lor impărătese. Doctorul Christomanos, profesorul de limba greacă, puse cu propriele sale mâini un buchet de tuberose pe treptele catafalcului, lângă ghirlanda de flori albe de o lărgime de patru iarzi, trimeasă de împăratul Rusiei, care atingea de partea cealalta un mănunchi de flori și ramure de pădure adusă în zori de ziuă de o țărancă tiroleză, care se îneca în suspine depunând-o pe sicriul iubitei sale Binefăcătoare. Acei cari au cunoscut pe împărăteasa pot să 'și închipuiască cu cât ar fi preferat ea mai mult umila ofrandă a sărmanei țărance neprețuitelor coroane oferite de marii și puternicii suverani. Parfumurile tuturor acestor flori minunate amestecat cu mirosul de tâmăe și cu cel al luminărilor de ceară cari ardeau, încărcaseră atmosfera așa de greu, încât d’abia se putea respira. Suspinele neîncetate produceau ecoul sub boltele sfîntului edifieiü. (Va urma).