Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)
1899-10-27 / nr. 295
Sosirea unui parlamentar englez in lagărul boer. — (Vezi explicația) : „ UIMI VERSUL « de ieri s’a tipărit în 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Marți, 26 Octombrie. — tip• Dumitru Catolic Marti,7 Noembrie.— Engelbert Soarele răsare 5.47 ; apune 4.45 București, 26 Octombrie. O lăsură necesară Dacă Statul, pentru a ajuta înflorirea unei industrii naționale, renunță la frumoasele venituri ce ar putea avea din o vamă potrivită asupra produselor similare străine, dacă particularii fac fără a murmura și în acelaș scop jertfa de a plăti mai scump marfa pe care orice străin o are mult mai ieftin în țara sa,—se va întreba unde e atunci câștigul ■pentru țară din o astfel de stare de lucruri ? In ce privește în special în Austria petroleului, fiindcă aceasta e la ordinea zilei acum, se poate oare răspunde la această întrebare măcar așa cum se răspunde de obiceit și anume: un mare.■ vantagia este intern că banii ce se debursează pe acest produs rămân în țară, și al douălea că se procură de lucru și deci mijloace de existență unui mare număr de locuitori ai acestei țări ? Nu. Nici măcar atâta nu se poate spune despre industria, atât de încurajată de toți și atât de favorizată de noroc, a petroleului, — industrie ce acum, prin cartelul făcut, a pus, cum se zice, ghiara în gâtul consumatorului. Nu rămân măcar în țară banii ce se câștigă astfel, printr’un mijloc ce seamănă cu două picături de apă cu spoliarea,—căci cele mai multe întreprinderi de exploatare a terenurilor petrolifere sunt în mâni străine, — și în fruntea 95 tuturor Steaua română, cu tot numele său pompos național, este o societate de capitaliști și întreprinzători din Budapesta. Banii scumpi ce se câștigă din exploatarea acestor ogăți ale solului nostru se duc așadar în străinătate, și noi, pentru aceasta, în loc ca să beneficiem cel puțin, plătind maieftin acest produs.—din contră, îl plătim mai scump! Judece oricine dacă acest lucru nu e revoltător. Marfa noastră chiar nouă ni se vinde mai scump și aceeași marfă se vinde mai ieftin Brașoveanului. Străinul e privilegiat față de noi chiar asupra unui produs al solului nostru. Iată frumusețile unei încurajări duse prea departe și prea puțin îngrădite! Și nici obiecția aceasta nu se poate face că industria petroleului ocupă multe brațe și dă mijloace de existență multor familii țărănești. Numărul lucrătorilor e foarte restrâns și printre ei mulți sunt străini. Ce ar fi de făcut, așadar, în așteptarea unei legi în contra cartelurilor? Noi credem că Statul ar putea foarte bine, cu absolută dreptate, să pună o taxă asupra păcurei exportate, drept răspuns la anomalia aceasta, că producătorii de păcură vînd numai cu 150 lei la Brașov vagonul, pe care în țară îl vînd cu 200. Dacă așa le dă mâna, e evident că acești producători ușor vor putea plăti 10—20 lei de vagonul exportat,—și cel puțin ar câștiga și Statul ceva din această speculă,—până când îi va pune în sfîrșit un frît. Iată o măsură necesară, cu care credem că ar fi bine a se răspunde imediat la cartelul producătorilor de petrol, mai ales acum, în vremurile critice prin cari trece țara noastră. O CUGETARE PE ZI Amorul care are trebuință ca să i se dea ceva pentru a-și aduce aminte ca să iubească, e un amor copilăresc. Din Austro-Ungaria (Corespoart. a «Universului») Viena, 23 Octombrie. Situația politică Cehi lucrează la o organizație sistematică a opoziției lor contra cabinetului Clary. In curând se va ține pentru acest scop o ședință comună a reprezintanților diferitelor partide pentru a stabili o acțiune comună în chestiile naționale. In Moravia s’a constituit un comitet, care să sprijinească acțiunea deputaților cehi.Mai multe tribunale din Boemia judecă încă tot pe baza ordonanței limbilor elaborată de fostul prim-ministru contele Badeni. Amorul arhiducelui Ferdinand de Austria Dama, care a cucerit inima moștenitorului tronului austriac, este contesa Sofia Chotek, fosta educatoare a copiilor arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Frideric. Prințul moștenitor a făcut în Presburg cunoștință cu frumoasa contesă Sofia, încă acum câțiva ani. Se afirmă că arhiducele Ferdinand, dacă în adevăr se va căsători cu contesa Chotek, va trebui să renunțe la tron. Aceasta nu e adevărat. După legea casei de Habsburg moștenitorul Tronului, dacă contractează o căsătorie morganatică, nu este silit ca să renunțe pentru aceasta la tron, ci numai copiii, cari se nasc din această căsătorie, sunt excluși de la tron. Și aceasta nu are vigoare însă pentru Ungaria, unde legea nu face nici o deosebire asupra copiilor chemați la succesiunea Tronului. Reese prin urmare împrejurarea remarcabilă că legea Casei domnitoare trebue prezintată Parlamentului maghiar dacă copiii din căsătoria morganatică a arhiducelui trebue să fie exclusî de la tron, deoarece din eventualele lor pretențiuni se pot naște inconveniente. Ce e drept,dispozițiile sancțiuneî pragmatice exclud ca fiul unui monarh să se urce pe tron în Ungaria, dacă nu este îndreptățit la aceasta în Austria. Dacă arhiducele Ferdinand va renunța la coroană, atunci moștenitor presumptiv va fi fratele său, arhiducele Otto, căsătorit cu o principesă de Saxonia. Căsătoriile morganatice nu sunt raritate în familia Habsburg. Astfel arhiducele Johan, a luat în căsătorie fiica unui diriginte de poștă, arhiducele Henric, o cântăreață, arhiducele Iohan Salvator (Iohan Orth) o actriță, etc. Familia Chotek este de nobleță veche. Tatăl contesei Sofia Chotek, a fost ambasador al Austriei la curtea din Dresda. Ea este în vărstă de 31 ani, adică cu 5 ani mai tînără ca arhiducele Ferdinand. Scandalul din consiliul comunal In ședința de ieri a fost un mare scandal în consiliul comunal. Un consilier comunal din majoritatea făcu propunerea ca să se închidă desbaterile asupra iluminarei orașului. Propunerea aceasta stârni o furtună de indignare pe băncile opoziției. Majoritatea însă aplaudă cu frenesie. Opoziția strigă: «Aceasta este nedemn de un consiliu comunal!» Scandal ! Majoritatea strigă: «Afară Evreii! Afară cu dușmanii orașului Viena !» Propunerea a fost primită cu toate voturile, afară de acelea ale opoziției. Deputații acesteia din urmă strigau : Plui Lueger ! Jos comedianții ! Terminându-se ședința se văzu un spectacol scandalos. Consilierii strigau și gesticulau cu furie. Se vedeau pumnii ridicați deasupra capetelor, se auzeau vorbe de ocară și în fiecare moment se părea că va începe o păruială. Numai cu mare greutate s’a putut risipi înghesuiala. Primarul dr. Lueger și partizanii săi se duseră în Loggia, curtea arcadelor, unde se aflau pompierii cu muzica. Consilierul comunal Fiedler, ținu un lung discurs, în care accentuă meritele lui Lueger. Aplauze frenetice acoperiră acest discurs,iar muzica intona marșul lui Lueger. Pe stradă mai mulți consilieri liberali au fost insultați de mulțime cu strigăte de Jos evreii ! Aceștia răspunseră de asemenea cu strigăte de : Comedianți ! Șarlatani ! Vînduțî popilor, etc. ’ O scrisoare a lui Emil Zola Un comerciant vienez a întrebat printr’o scrisoare pe romancierul Emil Zola, că pare să permită fiicelor sale să citească scrierile lui Zola. Vestitul romancier a răspuns următoarele: «Stimate d-lel Eu nu scriu pentru fete tinere, și cred, că nu om și ce lectură este bună pentru creeri, cari sunt încă în desvoltare. D-ta ai perfectă dreptate să dirijezi astfel educațiunea copiilor d-tale, după cum îți convine mai bine, și ei trebue să asculte de d-ta. Mai târziu, când viața îi va face liberi, vor citi, ceea ce vor voi. Primiți, etc. Emil Zola». Fapta rea a unui copil Alaltă ori după amiază, un copil a alarmat, în mod fals, de cinci ori pe pompieri. De fiecare dată au trebuit aceștia să alerge cu pompele spre locul unde se semnalaseră incendiile, dar nu aflara nici o urmă de foc. Neputăndu-se da de urma aceluia care dăduse alarma, comandantul pompierilor se adresă centralei de la telefon, care reuși după câteva cercetări să-l afle. Acesta era copilul Ferdinand Gastorsh, care a și fost arestat și dus la poliție. Avându-se în vedere, că este în vărstă numai de 11 ani, el a fost predat părinților, ca să-l pedepsească. Halos. Vizita de Sf. Dumitru Astăzi este Sf. Dumitru. Ga și Sf. George, este și acesta un sfânt boelucaș. Vai de cei pe cari îi gonește din case Dar vai! și de cei cari, oameni de societate, țin să viziteze astăzi pe toți cei—mari și mici — cari poartă numele acestui sfânt. Birjile și trăsurile particulare soiesc, mișună pe străzi în această zi și mii de cărți de vizită sunt aruncate la porțile Dumitrilor, căci puțini sunt cei cari primesc, ori cari au unde primi... „ Eu cer scuze tuturor Dumitrilor ce cunosc de nu-i voi vizita—adică să le depun câte o bucățică de carton cu numele meu. Vizite de Sf. Dumitru mi-am propus să fac de un gen nou : voiți să fac vizite la Dumitru, cari nu mai sunt pe lumea asta. Nu luați ca pe macabra hotărîrea mea. Rudele cu inimă iubitoare duc colivă la mormintele Dumitrilor din familie. Să ducem și noi o amintire la cer ale acelor Dumitri, cari prin lucrările și făptuirile lor îi putem privi ca «rude» ale națiunei române. Sunt mulți aceștia. N’o să-i vizităm pe toți, ci numai pe câțiva dintre acei cari au lucrat la renașterea națională. Din timpul studenției mi-am în inimă scriși doui Dimitri : Dumitru Ralet și Dumitru Gusti. Aproape uitați sunt amendouî. Și totuși amendouî merită să le rămână amintirea în istoria renașterei noastre culturale. . Dumitru Raleti a aparținut acelei pleade de bărbați, cari au făcut România. Alăturea cu uriașul M. Kogălniceanu, cu Alexandri, G. Negruzzi, Negri, Ralet a lucrat, în Moldova, cu inimă și pricepere. Dacă n’a fost de puterea genială a contemporanilor săi lucrători, Ralet n’a fost ultimul din pleiadă. L’am cunoscut în casă la V. Alexandri. Acesta i-a vorbit de mine cu bună-voință și datoresc acestei recomandări a marelui poet, împrejurarea ce aci voia să amintesc. Dumitru Ralett era, pe la 1855, vornic bisericesc, adică ministrul cultelor și instrucțiune, în timpul domniei lui Grigore Vodă Ghica la Moldova. D. Ralet ceru să-I fiu prezintat mai de aproape. V. Alexandri îi împlini cererea, Dumitru Ralet știind că eram gata de a pleca la Paris, ca să-mi urmez acolo studiile literare,—îmi dete un manuscris voluminos zicându-mi : — Iubite Urechiă, mult te-a lăudat cuconu Vasilică (Alexandri). Am văzut că el te prețuește și de aceea îți dau o însărcinare de încredere. Iacă acest manuscris. Voiți să-l imprimi d-ta la Paris, la tipografia la care Vasilică (Alexandri) a tipărit Baladele lui, cu slove chirilice. Te rog însă să-l citești mai intéiu și unde va trebui să-l mai pepteni. Știi că multe scapă condeiului pe care mintea le înlătură ori le îndreaptă... Și iată cum devenii editorul— fără cheltuială—a cărței atrăgătoare și plină de prețioase informațiuni a lui Dumitru Ralet . Impresii și suvenire de călătorii, publicată la Paris în tipografia Panteonului N. S. Cine-șî mai aduce aminte de Vornicul Dumitru Ralet ? Dar dacă Vornicul Dumitru Ralet este uitat, în biblioteci trebue să existe opera lui. Să nu uităm de sf. Dumitru a tămâia mormîntul patriotului și scriitorului ales ! Altă vizită acum, la Eternitatea din Iași, unde odihnește Dumitru Gusti, într’un mormînt, care nu grăește lumea, nu despre un om mare, dar nici chiar despre un om mai cunoscut... Și cu toate acestea era Dumitru Gusti mai mult decât un om cunoscut. Dumitru Gusti ne-a fost profesor de istorie și de poetică nouă tuturor, cari astăzi suntem în vârful dealului vieței și cari— orice ar zice și orîce ar face cei cărora nu le plăcem,—am ocupat fiecare câte un loc ușor în mișcarea noastră culturală și națională. D-nn general Pilat, G. Mârzescu, N. Gulianu, poate încă unul-două și cu mine, mai suntem de față din cei cari am ascultat cursurile literare ale lui Dumitru Guști. Era unul din cei mai iubiți profesori și fără de a recurge la amenințări ori vorbe groase, era ascultat. Model de profesor, plăcut vorbitor, scriitor de merit, membru credincios al partidului național, D. Guști ajunse ministru instr. publice în ministerul I. Brătianu. Am fost secretarul lui general și am lucrat cu drag alăturea de el la multe bune făptuiri culturale. * ¥ ¥ Mai mari ca acești doui Dumitri a fost și va rămâne Dimitrie Bolintineanu. Câți vor merge azi la Bolintin să ducăm cunună acestui mare patriot și mare scriitor ? Tinerimea de astăzi în genere crede că de la ea a început a fi neamul românesc... Ea n’are sfinți naționali... St. Budget e unicul sfânt ce prețuesc cei mai mulți tineri moderni. Nu așa era Dumitru Bolintineanu în tinerețile lui ! Nu așa era el nici chiar la bătrânețe, când cruda realitate din viață se înăsprește, te face pesimist și adesea misantrop. L’am cunoscut după ce gustase din toate măririle politice. Fusese ministru de culte și instrucțiune publică până la lovitura de Stat a nemuritorului Cogălniceanu. Trăia în casa modestă a amicului său D. A. Zane. Acolo m’a chemat el într’o zi din 1865 cu o scrisorică ce păstrez ca o relicve. Eram secretar general al ministerului de culte și instr. publică. — Am pus sub tipar o nouă edițiune a operelor mele. Te rog să ajuți tipărirea lor, îmi zise Bolintineanu. Și propunând asemenea ajutor imediat ministrului meu, d. N. Krețulescu, ea fu primită. Amintesc aceasta ca să se știe, că Dumitru Bolintineanu intră în minister sărac și că mai sărac e și din minister. Dar bogăția rămasă după el națiune! române, fa operele lui Dumitru Bolintineanu. Să ne închinăm la mormîntul acestui Dumitru. Altă vizită să facem, la alt Dumitru . Ne închinăm , e mormîntul lui Dumitru Brătianu. Dumitru Brătianu ! L’am văzut, tînăr, lucrând la Paris și Londra, în timpul emigrarei celor de la 18418‘- -ra^6i*0* L’am văzut apoi în țară, alăturea cu neuitatul G. Rosetti, sentinele neadormite naționale liberale. L’am văzut nedând îndărăt de la lupte contra propriului său frate, când i s’a părut că I. Brătianu intrase pe o cale greșită. Nu totd’auna l’am aprobat, poate, dar pururea l’am admirat și astăzi când luptele s’au potolit, s’au stins de tot—nu pot sa nu evoc umbra lui măreață fără de o adâncă emoțiune. Orator cald, nervos, adesea violent, Dumitru Brătianu a lăsat multe scrieri politice de valoare și cari nu pot să nu fie consultate de cei cari vor face istoria evenimentelor noastre dintre 1848 și până la anul morței lui. * ¥ ¥ Iacă, dintre cei mulți Dumitri, patru, cărora în neputință de a schimba cu ei o carte de vizită banală, propun să ne gândim un minut la fiecare și să le zicem: «— Scumpă fie memoria Voastră bărbați, cari ați pus inima și mintea Voastră în serviciul națiunei române». V. A. Urechiă. Sa spune-mi, Sfinte, tot mai este Pân sâ’ți plătesc ultima rată? Și ’n cimitir, în patru scânduri, Să scap, să scap de Tine-odată ?... Carol Scrob. Roman, 26 Octombrie 1899. PARTEA LITERARA in ifimii TOI Degeaba mi-am clădit in Spania Atâtea splendide castele! Ele dispar ca o fantomă, Când vreau ca să mă mut in ele. Așa că sunt silit într’una Să'mi cat iar casă cu chirie Și să ’ntrețin cu Sfînt-Dumitru Silita mea prietenie. Roșia și rizul lui Strica și că Guvernul rusesc, ce e drept, a dat asigurări stricte, ca și cele l’alte guverne, asupra neutralitatei sale, cu toate acestea închide ochii față de recrutările de voluntari pentru Transvaal. In Moscova și în Petersburg se accelerează cu mare energie aceste recrutări. Astfel «Novoje Vremja» anunță că în Moscova într’o singură zi s’au anunțat 200 de voluntari. Ambulanțele «Crucea Roșii» sunt deja organizate ca să poată pleca la Pretoria. Ziarele de frunte se ocupă și mai departe cu discutarea chestiunei dacă Rusia se va amesteca în conflictul cu Transvaalul. «Novoje Vremja» zice că Rusia n’are nici un motiv ca printr’un amestec să ușureze dezastrul Angliei. Pentru o intervenție ar fi lucru indispensabil o conlucrare a tuturor Puterilor continentale, dar istoria anilor din urmă a arătat că acțiunea Rusiei împreună cu celelalte State din vestul Europei, arareori a dus la scopul urmărit de Rusia. Afară de aceea Germania nu e aplecată ca să intre într-o alianță continentală contra Angliei. Totuși Rusia, în unire cu Franța, poate să tragă foloase din situațiunea actuală, fără conlucrarea Germaniei. A ajuta direct pe cei din Africa sudică Rusia nu o poate face, dar poate influența cu putere asupra situației politice generale, pentru ca să dea englezilor o secțiune. «Petersburgskija Wiedomosti» zice că Rusia trebue să se folosească de această situațiune, pentru ca să înfrângă Anglia, în Persia. Este timpul, zice acest ziar, ca Rusia să-și deschidă o cale la marea deschisă; pentru acest scop trebue să ocupe imediat golful Bender-Abbes, pentru ca să studue poziția Angliei în Persia. Aceasta se poate face lesne de tot, deoarece Șahul are nevoe de bani, numai, ci și guvernează. Regatul ei nu e fericit și prosper decât când nu îl părăsește în mâinile miniștrilor vulgari, în cariear vedea prăbușindu-se în furtunele vieței, tot cum dispare în furtună un vas fără cârmă. Ea e sufletul acestui corp, care se numește casa. Nu trebue însă să uite că sunt întotdeauna doar spre a conduce casa și că dacă tatăl—care are ca dar forța—caută în afară pâinea de toate zilele, el apără cuibul și ajută pe tovarășa sa ca să facă pe puișori să -și ia sborul. Sceptrul familiar trebue purtat de două persoane. Amănuntele aspre și grele ale traiului, ca marea luptă, au fost rezervate tatălui. Deci, sprijinită pe inima aceluia pe care îl iubește și lăsându-se să fie călăuzită de această inteligență, poate, mai puternică, femeea va împlini marile datorii ale vieței. Me voia sili și cred că — cu bună voința gentilelor mele cititoare—voiü reuși a arăta nouilor căznici, cum se construește cuibul casnic, căci, trebue să sa știe, că nu se ține bărbatul în casă decât făcându-i locuința surîzetoare și atrăgătoare, și asta nu se obține decât dând casa îngrijirile pe cari le cere. Zîni. CRONICI FEIENDE Regatul femeeî Daca e o regalitate de dorit pentru femee, e aceea pe care ea o îndeplinește în interiorul casei sale. Dacă ea trebue să dorească o putere, e aceea de a face fericiți pe cei ce îi sunt scumpi și pe acei cărora ea le e scumpă. Oricât de modestă va fi locuința, ea se luminează și strălucește la surîsul femeei. Copiii unei mame drăgăstoase, soțul unei femei iubitoare, au bucuria săpată pe fruntea lor și scrisă în ochii lor. Această dulceață a vieței pe care le-o dă mama, se recunoaște în el, oricare ar fi condițiunile traiului lor. A da fericire trebue să fie scopul pe care femeea și-l propune și e singurul mijloc pentru ca să fie fericită. Ea să nu creadă niciodată că poate ajunge la fericire prin tristele bucurii pe cari le procură trufia. Oh ! ce puțin lucru sunt admirația banală a mulțime!, laudele adesea mincinoase ale indiferenților, triumfurile vanităței! Ea trebue să caute privirile ce cad din ochii drăgălași ai tatălui și ai copiilor; aceste inimi trebue să le dorească a le vedea atârnate de dulcele ei buze. Dar rolul femeei nu constă numai în a iubi și a se face adorată, ci ea mai are misiunea de a deveni folositoare. Ea nu se mărginește numai în a primi și a da un cult, ci ia parte la viață, o parte activă. Această suverană nu domnește CARNETUL IEU Dușmanii noștri Boeriî tot boeriil... 7ot mari în Transvaal, C’o bărbăție rară Intrat-au în Natal... Și mi-au znopit în lupte Pe bieții de Englezi, Și teamă ’mi-e că’n... mare Pe toți o să mi'i vezi... Ș'atunci acest imperiu Pe mări ce e stăpân, Cu botu 'ntins pe labe Va sta ca un păgân... Dar Ingliș și Boeriî Nu fac la noi doui bani, Că alții ne sunt nouă Invierșunați dușmani... Mai primo, sfântul Gheorghe Demint, te rog... să-l razi, Ș'apo’l, mudu Dumitru, Acela care’î azi... Și primul ca secundul Ne foarfecă grozav, Din om cu punga... grasă Te face ’n ea bolnav... Pe primul, înjurați'l Că prea e nu știu cum, Te lasă cu... căruța, Când ți-e mai drag, în drum Pe-al douilea, lăsați'l, De și e rău, pardon, Dar e patron, siriacul, Lui domnu Marian, Tribuna Liberă Sub acest titlu vom publica zilnic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știința, politică, etc. în fine orice articol de interes general. (N. R.) Rolul plantațiilor «La ușa Românului Numai umbra spinului». Eminescu-Doina. Când mai zilele trecute aflarăm că d. Delavrancea, primarul Capitalei, a hotărît a face plantații numeroase în București, ni s’a umplut sufletul de bucurie gândind că fapta d-sale va fi poate imitată în întreaga țara. A venit vremea să mai sădim, destul am distrus ani și ani de zile. Verdele pădurilor și al câmpiilor e atât de trebuitor ochilor noștri, încât s’ar putea zice că nu e om care, nevezând mult timp păduri și livezi, să nu simtă un fel de nostalgie după ele. Pricina e că omenirea și-a petrecut lunga- viață în mijlocul naturei, iar vremea de când e Diavolul pe pământ Roman de Carolina Invernizio PARTEA A GINGEA Ferdulii.— Calea ven ui.— Chinul nevinovaților r, r . VII Stătu la masă, însă d’abia atinse mâncarea. Gilberta căuta să se arate veselă, grațioasă, însă Ivan îi răspunse numai prin monosilabe și cu zîmbete ce pareau a ’i strîmba gura. După masă, ceru brumei rece. — Azi îmi e sete, murmură dînsul. Gilberta se apropiase de foc tșî’șî încălzia un picior încălțat cu pantof de catifea împodobit cu perle și care nu ascundea îndestul ciorapul de mătase transparentă. Insă dînsa băga de seamă la toate mișcările lui Ivan și cu un accent drăgătos îi zise : — Nu bea prea mult că o să țî facă rău. Dînsul o privi fix și lung. — Ești foarte veselă în astă seară ! esclamă el. Gilberta zîmbi arătându’și dinții albi, cari straluciau ca ai unei fiare. Era foarte frumoasă în acel moment, oscilată cum era de dorința de a’și resbuna asupra Carmenei. — Ție ’ți datoresc această veselie, răspunse dînsa. Și apropiindu-se de el, cu mișcări de curtezană, șezu lîngă dînsul și ’i zise cu un accent plin de patimă: — Nu ești tu acela care ’mi satisfaci urile? Nu ești tu acela care’mî faci viața fericită încă ? Ivan se cutremură d’o data și apucând cu violență pe Gilberta, o sili să-l privească în față. — Repetă-mi că n’am mințit și că urăști pe acel om, pe care mâne o să’l ucid. Gilberta’i susținu privirea cu tărie. — Iți repet că așa e, zise dînsa, și îndată ce-l vei ucide vom pleca. Rusul tresări. — Nu lași la Turin alte persoane carî’tî stau la inimă? — Nu. Ivan rămase tăcut, cu ochii închiși. Gilberta’șî rezimă capul de umărul lui. — Nu-mi spui nimic despre vizita ta la dînsul ? — Ce-țî pasă de amănunte ? Nție d’ajuns să știi că o să mă bat cu dînsul. Și sbucni într’un așa rîs, în cât fiori de ghiață trecură prin oasele Gilberteî. Dînsa nu avu curajul să-î facă alte întrebări, însă’șî ținea mereu capul pe umărul lui. Valuri de sânge se urcau de la inima râsului la capul lui. Aci roșia, aci îngălbenea. D’o dată respinse pe Gilberta și se ridică de pe divan. — Juri încă odată că nu urăști decât pe acel om, că nu iubești pe alții afară de mine ? Gilberta se înfioră de acel sunet de voce, însă cu un accent hotărît, fără să plece capul, răspunse . — Jur ! — Foarte bine, răspunse Ivan căutând să-și ascundă violenta emoțiune de care era cuprins. Remân cu bine. N’o să mă revezi decât răsbunat. — Și pleci fără să’mi dai o sărutare? zise Gilberta. — Da, răspunse râsul aproape cu asprime, pentru că eu sunt superstițios și mi s’ar părea că această sărutare mi-ar aduce nenorocire. Și intră în camera sa, încuiând ușa. VIII Intorcându-se de la patmagiu, fiica lui Oscar și Renzelo, dimpreună cu guvernantele lor, se duseră la contesa Altena. Voiau să-i povestească mai întâiu ei cele petrecute. Marta ascultă cu o mare bătaie de inimă. — Nu trebue să spui tatălui toü toate astea, murmură Marta cu vocea’î melodioasă, luând pe genunchi pe Renzeto, pentru că ar avea o mare neplăcere. — Tocmai asta i-am spus și eu, esclamă Dina, însă nu vrea să m’asculte. — O 1 Renzeto e deja un om,nțelege tot, o să asculte, zise Maria. Copilul își holba ochii luminoși, cari semănau așa de mult cu ai mamei sale. — Dar și tu crezi, nu-i așa, că era mama ? — Nu, scumpul meu, răspunse dînsa, am văzut și eu De acea d-nă și țî spun că dînsa e o streină. Mama ta era așa de bună și te iubia așa de mult! — Dacă mă iubia, de ce a fugit? zise Renzeto cu logica neindurată a copiilor. — Dar mama ta era foarte bolnavă, întrerupse Dina și nu știa ce face. Tu trebue să te rogi și d’aci înainte pentru dînsa. Renzeto’șî întinse brațele către Dina și esclamă : — Da, da, am să me rog și d’aci înainte și n’am să spun nimic tatei despre acea d-nă care seamănă cu mama, însă nici tu să nu-i spui nimic. — Nimeni n’o să-i spuie, răspunse Dina cu tonul înțelepțesc al unei femei. Despre asta să fie sigur. Și îmbrățișă pe Renzeto. Astfel liniștit, copilul se duse acasă cu Elsa. Dina, după ce sărută lung pe bunica sa, se duse în cămăruța de lucru pentru ca să termine o temă și așa contesa rămase singură cu Marieta. Văduva avea o mutră tristă și gravă. —Ai văzut bine pe acea doamnă ? întrebă Marta. — Am văzut-o, răspunse Marieta, și te asigur ca Renzeto nu se înșeală. E cu adevărat mama sa. Marta îngălbeni. — Cu neputință. — Ba e așa cum îți spun, doamnă. Uite, inima ’mi e așa plină, încât o să -mi dai voie să ’țî spun tot. — Vorbește. Marieta șezu lângă stăpâna sa și urmă: — Eu n’am voit să te tulbur cu bănuelile mele, dar dacă nu ți-aș spune acum tot ce cred că e adevărul, aș fi vinovată. Marta se înfioră într’un mod ciudat. — Ce vrei să zici? — Vreau să zic că acea farsă străină nu e numai Gilberta Gorzano, ci și aventuriera pe care a iubit-o nefericitul d-tale Oscar. Sărmana mamă dete un țipăt. — Nu ’mi mai spune; această absurdă bănuială a trecut prin mintea ta și prin aceea a Carmenei, însă amândouă v’ați înșelat. Marieta tăcu un moment, apoi, privind emoționată pe contesa, adaogă : — E adevărat, dar acum nu mai e așa. Acum am recunoscut bine în acea rusoaică aceeași atitudine, aceeași privire a femeei cu mască. Maria gîmbici nevino jig. — Asta nu înseamnă că e vorba de d-na Gorzano. Știi bine că era o altă ființă care semăna cu ea și care i-a pricinuit multe dureri. Marieta dete din nou din cap. — Eu cred că am fost cu toții înșelați. Cum oare acea fată, Celesta, ar fi putut să dispară pe neașteptate fără să lase nici o urmă ? Și e cu neputință a se presupune că acel servitor a ucis-o ca pe bătrâna Cenza și i-a ascuns cadavrul. Instrucția a apucat o cale falsă, a fost pur și simplu absurdă. «Credința mea este că nenorocita, obosită de o viață de infamii și crime și având perspectiva d’a se cători cu un om onest ca d. Gorzano, s’a înțeles cu acel Mora ca s’o curere de Cenza, complicea sa, care ar fi putut s’o trădeze dintr’un moment în altul. Nobila și buna contesă nu era de loc convinsă. — De ce ar fi fugit din nou, zise dînsa, după cinci ani de căsătorie fericită, după ce’și asigurase viitorul, după ce se văzuse scăpată de pedeapsă. ■ — Poate că era obosită de viață liniștită și cinstită. Cipe PsiMoSIM ca acolo la Niza prin împrejurimi cu acel rus și n’au plănuit împreună comedia fugea și o sinucidere! ? — Taci, taci, bolboro și Maria foarte galbenă de spaimă. Marieta o privi cu tristeță. — Iartă-me că te-am turburat, zise dînsa. Insă cugetul meu nu mă mai lăsa să tac, era ceva mai tare decât mine. — Da, ai făcut bine, însă eu nu pot încă să te cred. Maria căută să își ascundă tulburarea de bărbatul său când se aflară la amiază împreună la masă, cu atât mai mult că era și Cina de față. Insă copila nu se putu opri să nu spună cele petrecute dimineața la patmagiu și la urmă întrebă pe conte : — E adevărat că Renzeto s’a înșelat ? Renzo era posomorit, însă se sili să zîmbească. — Da, scumpa mea, și ai făcut bine ceea ce ai făcut. Dina roși. (Va urma)