Universul, ianuarie 1900 (Anul 18, nr. 1-29)
1900-01-24 / nr. 22
S Capitularea orășelului Kuruman.—(Vezi explicația) „UNIVERSUL de ieri s'a tipărit în 97.480 exemplare. Calendar pe anul 1900 Ortodox Duminecă, 23 Ianuarie. — S. S. Muc. Climent și Agatanghel Catolic Duminecă, 4 Februarie.—Andrei Corj. Soarele răsare 7.17; apune 5.12 I ■ [UNK] ■ I ■ —mu București, 23 Ianuarie. Un succes S’a împărțit la Senat raportul comitetului delegaților asupra proectului de lege pentru înființarea taxei de consumațiune asupra petrolului. Se știe că acest proiect a fost votat acum o lună de Camera deputaților, cam în rabă, înainte adică de a fi fost timp să se rostească asupra lui toți cei ce erau în drept sau aveau ceva de spus, și că numai după aceasta a început a se lua chestiunea în desbatere în presă și în cercurile interesate. Cu mare mulțămire vedem acum că comitetul delegaților Senatului, compus din d-nii senatori N. St. Cesianu, raportor, Ion Damian, G. Beloian, M. Alexandrescu și I. Vîrgolici a ținut dreaptă socoteală de argumentările ce s’au produs în acest răstimp și pe temeiul cărora s’a solicitat modificarrea proectului, în special în ce privește taxa asupra benzinei. Comitetul delegaților a admis și propune Senatului ca să se adaoge la articolul 1 al proiectului, următorul alineat: «Benzina, întrebuințată în •procedeurile industriale și la motoare, va fi scutită de taxă •în cantitatea justificată a trebuinței și după denaturarea ei». S'a admis astfel principiul pentru care ziarul nostru cel dintâiü a luat cuvîntul, în favorul industriilor cari folosesc motoare cu benzină. In raportul comitetului delegaților se explică și se sprijinește această modificare cu următoarele cuvinte: «La acest articol (1) s’a introdus o dispozițiune,prin care benzina întrebuințată în procedeurile chimice și la motoare se scutește de taxă, însă numai pentru cantitatea care se va justifica că este necesară acestei trebuințe și după denaturarea ei. Scopul introducerii acestei dispozițiuni a fost încurajarea și sporirea consumațiunii unui combustibil național, în contra acelui străin, care astăzi se întrebuințează pe o scară foarte mare». După cum se vede, este principalul argument, pe care ne-am întemeiat și noi. O altă modificare propusă de comitetul delegaților este ca taxa să nu se perceapă după litru, ci după kilogram, și anume ca în loc de 5 bani la litru să se fixeze la 7 bani de kilogram. «Un litru de petrol cântărind ca greutate 820—825 grame,—zice raportul delegaților, — taxa de 7 bani la kilogram echivalează aproape cu acea de 5 bani la litru». In realitate ea este cu o fracțiune de centime mai mare. Dar modificarea e făcută mai mult în vederea înlesnirii taxării, deoarece exploatatorii vînd petroleul cu ilogramul. Mai sunt și alte modificări, dar fără mare importanță. Modificarea capitală și pentru care Senatul va bine-merita de la industria națională, rămâne scutirea benzinei pentru trebuințele industriale. Și cum că această modificare, odată votată de Senat, va rămânea definitivă, garanția o avem tot în raportul delegaților Senatului, în care se spune că toate modificările introduse în proiect s’au cerut de către chiar d. ministru de finanțe. Dacă dar însuși d. ministru de finanțe s’a convins despre dreptatea celor ce ați cerut scutirea benzinei și a renunțat la taxarea ei, nu mai încape îndouială că și Camera, reluând discuția, va adopta proiectul modificat. In această siguranță, nu ne putem opri să nu dăm încă odată expresie marei satisfacții ce simțim, văzănd cum în această împrejurare s’a ținut socoteală de obiecțiile întemeiate ce s’au adus, în primul rând prin presă, unui proiect al guvernului și cum, cei cari am luptat pentru aceasta, am reușit să’l vedem amendat după dreptele interese ale industriei naționale și, firește, din acest moment și ale Statului. Din Italia isioresp. part. a ziar. UNIVERSUL Roma, 19 Ianuarie. Proiectele de legi ce se vor prezintă Parlamentului In cursul săptămânei acesteia a avut loc un lung consiliu de miniștri, în care s-au discutat proiectele de legi ce se vor aduce în desbaterea Parlamentului. Aceste proiecte de legi sunt : Proiectul asupra inamovibilității în magistratură . Proiectul asupra modificării diferitelor clase din magistratură ; Proiectul pentru plantarea cu arbori a tuturor stradelor Romei; Proiectul asupra poliției sanitare ; Proiectul asupra consiliilor provinciale și asupra șegilor funcționarilor. După cum se vede din pregătirea acestor proiecte de legi, guvernul are cu totul altă intențiune decât aceea de a dizolva Parlamentul și a face noui alegeri. Actualmente se află aci în oraș 150 de deputați. Printre șefii de grupuri se citează prezența d-lor Prinetti și Giolitti. Extrema stângă a ținut o consfătuire, în care a decis să facă o crâncenă opoziție proiectelor de lege prezintate de guvern. Un asasinat oribil pe când lumea e încă sub impresiunea fioroasei crime din Verona, se anunță din Palermo, capitala Siciliei, o altă crimă tot atât de înfiorătoare. In apropiere de Gerda, într’un canal, s’a găsit cadavrul unei femei, cusut într-un sac și cu capul despărțit de corp. Poliția a descoperit urmele fioroșilor criminali. Papa Vincenza Locascio, din Altavilla, trăia dimpreună cu sora ei, Ana, măritată cu un anume Antonio Cinardi, în vârstă de 30 de ani. Acesta legă relațiuni amoroase cu cumnata sa, relațiuni care durară mai mult timp fără știrea soției. Când aceasta află, se plânse bărbatului său, convingându-l să rupă relațiile cu sora sa și să continuă traiul împreună. Pata Vincenza însă, fiind foarte amorezată de cumnatul său, constituia o mare piedică la proiectele acestea. El o invitară într’o zi la un prânz la niște prieteni din localitatea Gerda, unde, după ce mâncară și băură bine, fata Vincenza căzu jos moartă prin otrăvire. Atunci soții tăiară capul nefericitei, îl mutilară, și apoi cusură corpul dimpreună cu capul într’un sac, pe care îl aruncară în fundul canalului unde fu găsit. După o lună soții emigrară în America, unde se află și astăzi. S’au arestat membrii familiei unde a fost otrăvită victima și cercetările urmează. Sinucidere la 17 ani Mai zilele trecute tinerul Enea Felisi, în vârstă de 17 ani, locuind în strada Orti No. 19 din Milan, s’a închis în camera lui și s’a asfixiat prin cărbuni. Tatăl seu, neliniștit de lunga lipsă a lui Enea, a intrat în camera acestuia și l’a găsit lungit în pat și lipsit de viață. Doctorul Sironi, chemat în grabă, nu putu decât să constate moartea nefericitului. După cum se spune, tînărul Enea Felisi era puțin cam smintit și nu făcea toată ziua decât să intoneze imnuri religioase și să adreseze scrisori pastorale, crezându-se episcop. Viscol și zăpadă O telegramă sosită azi din Venezia anunță că de 48 de ore domnește acolo un viscol îngrozitor. De la Belluno la mare și de la Udine la Verona cade de asaltâ erî în continuu ploai și zăpadă în abundență, iar viscolul suflă furios. Timpul e acolo atât de oribil, încât seamănă a fi în Siberia. Nici o navă nu poate sosi și ancora. Tot azi a sosit aci o telegramă din Salerno, în care se spune că și acolo domnește de asemenea un viscol și un frig îngrozitor. Stâlpii de telegraf au fost dărâmați la pământ și pe strada Mercanti a căzut o parte din terasa mânăstirei Piatanova, împedicând astfel circulația pe acea stradă. Pagubele sunt însemnate, însă, din fericire, nu e de înregistrat nici un accident nenorocit. Moartea generalului Beccaria d’lessa O telegramă din Turin anunță că contele Luigi Beccaria Incisa di Santo Stefano Balbo, fost comandant general al carabinierilor și acum în urmă locotenent-general în retragere, a murit în dimineața zilei de 18 p., după o scurtă boală. El a luat parte la toate campaniile pentru independența Italei. Generalul Beccaria d'Incisa aparține celei mai principale familii din aristocrația piemonteză. El e unchiul marchizei di Rudini, cumnat al generalului Del Magno, comandantul corpului de armată din Ancona și unchiul marchizului Emanuel Beccaria d’Incisa, ministrul plenipotențiar al Italiei la București. Antigon logism făcută în lipsă, Intéiü ca persoana criticată nu se poate desvinui, deoarece valoarea faptei cuiva alinnă mult de la împrejurările în cari s’a făcut. A judeca faptele fără nici o analiză, e o judecată simplistă, din nefericire comun a mahalagismului. Mai mult, în sistemul de judecată a acestuia nu prea intră critica de idei, de principii și de interes general, ori de morală publică, creerul adevăratului mahalagist e frămîntat de acele uimiculi stupide, cari desgustă pe orî-ce om cu bun simț. Pentru adevăratul mahalagist e un eveniment european că d-na X a făcut fiasco la bal cu toaleta de la care aștepta un succes de regină. korî-că d - și-a luat o nevastă? pe care el, mahalagistul, nu o găsește după gustul meu. «Ce prost gust» resclamă el și discuția ține un ceas. Bineînțeles în față îi spune d-luîa că nevastă mai drăguță nu se află. Deși aceste mahalagisme sunt inocente, dar promit mult. Așa bunăoară , de câte ori nu auzim pe o doamnă divorțată criticând pe alta care și-a lăsat bărbatul ? In zadar vei căuta s’o convingi că poate d-na în chestie ori avănd motive grave, pe cari bunul simț o opresc să le aducă în vileag. Și de-i mai clai a înțelege că dânsa e în același caz, atunci pentru sine găsește scuze : bărbătul dânsei era un tiran, etc., pe când d-na în chestie n’avea motive. Și doar nimic mai cu neputință decât a-șî închipui viața intimă a unei familii ! Dar mahalagiul, cu vremea, ajunge și mizantrop ; toată lumea e rea, el singur e bun și far’ de păcate ! Nimicurile individuale au farmec deosebit pentru mahalagiu; el va critica luxul lui Xorî Y, nu din motive mai superioare, nu pentru că luxul necumpătat e o primejdie națională, ci din invidie meschină că nu poate face și el. Va critica pe Y că-șî tratează roa nevasta, că î un adevărat tiran, nu din principii umanitare și egalitare, având ouragiul să-î spue în față, ci pentru a mușca pe furiș, căci el e poate mai tiran la el acasă, dar aici găsește că nevasta lui merită tirania, pe când a prietenului nu. Vechea istorie, vechea vorbă, cu altă măsură cântărim faptele noastre, cu alta ale cunoscuților. Atâ än al mahalagismelor e că spune în față tot ce se gândește. De altfel deseori nici nu se poate, căci te poți trezi cu răspunsul : «nu te amesteca unde nu-ți fierbe oala !» Astfel fiind, nu poți cunoaște lucrurile sub adevărata lor față, deci nu le poți judeca. Se pot critica idei generale, bunăoară foloasele ori nefoloasele luxului, necesitatea divorțului și relele lui urmări în anumite cazuri, chestii de morală publică, etc. Dar din nenorocire acestea nu interesează pe mahalagii. Nicăeri nu se adeverește mai bine principiul că judecata e în slujba pasiunilor, decât când e vorba de mahalagisme. Mahalagiul cunoaște circumstanțe atenuante numai pentru sine. Un lucru e sigur, anume că mahalagismul înflorește încă în țările rămase în urmă din punctul de vedere cultural. Sofia Nădejde,luie, cari la un moment dat puteau neliniști ariere posturile trupelor bbere și să le stânjinească în operațiile lor. Orașul Kuruman a capitulat mai deunăzi predând burgheziiior o oarecare câtime de arme și de munițiune, așa că nu mai poate juca nici un rol în actualul războiu din Africa de sud. ma zilnice Mahalagismul și critica In alt articol trecut am făcut puțin psihologia mahalagismelor pe cari unii cu nedrept le ridică la rangul de critică. De când cuvîntul mahalagism a luat locul cuvîntului clevetire și critică, din contră cuvîntul din urmă s’a înnobilat, mulțumită intrărea lui în limbă pe calea științifică. Azi a critica faptele unei persoane ori ale unui partid nu înseamnă a deveti și vorbi de roü, ci a analiza ce-i bun și ceü rea cu scop de a putea aduce îndreptări ; dar critica reală, cere a nu dleveti faptele cuiva în lipsă, și tot aceleași fapte a le lăuda în față. E drept că adeseori adevărul supără pe unii și că face mai mulți dușmani decât prieteni, dar ori trebue să avem curajul criticei cinstite, întâmplă-se ce s’ar întâmpla, ori să nu ne amestecăm în chestiile intime, private și familiare. Două lucruri rele urmează din critica—maica Capitularea orășelului Kuruman — Vezi ilustrația — Orășelul Kuruman, care,după cum se știe,—a căzut mai deunăzi în mâinile boerilor, și a cărui capitulare e înfățișată de ilustrata noastră de azi, prin situația lui era foarte folositor asediaților din Mafeking, și comunica zilnic cu colonelul Baden Powell, care comanda trupele acestui din urmă oraș. Așezat în Besuanaland, spre apus, și aproape la depărtare egală de cele două orașe asediate de boerî Kimberley și Mafeking, el avea o garnizoană alcătuită din trupe englezești de pe MEMORIILE Baronesei Maria Vecsera Note zilnice și scrisori (Urmare) 6 Septembrie. O știre spăimîntătoare mi-a făcut inima să tresară și mă cutremur la ideea că această știre poate să fie adevărată. Să rămână oare zadarnice toate sforțările noastre ? Să nu ne fie oare dat d’ar unul al altuia ? Să nu aibă oare dragostea, această forță nebiruită în lume, tocmai în cazul nostru atâta putere ca să înlăture pedicele cari se pun în calea noastră ? Rudolf se află de ori în Viena. Chiar în prima zi a sosirei sale a fost chemat de Majestatea Sa și supus unui interogator. I s-a spus cu hotărîre că noua sa dragoste nu mai poate fi suferită, că trebue imediat să renunțe la ea și să’și aducă aminte de datorii. Rudolf fu din cale afară emoțional. E prea mare amorul lui pentru mine, pentru ca astfel de cerere să nu’l facă a’și perde stăpânirea asupră’șî. Dînsul răspunse în ton cam aspru că nu vrea să se lase de mine și că va face tot ce-î stă în putință, pentru ca să mă poată numi nevasta sa înaintea lui Dumnezeu și a lumei. Din vorbă în vorbă, se făcu ceartă. Rudolf își perdu cu totul răceala și, în momentul celei mai mari îndârjiri, esclamă : — Și dacă d-voastră nu primiți aceasta și dacă faceți sforțări ca dînsa să nu fie a mea, atunci îmi trag un glonte în cap ! Majestatea Sa a răspuns: — Și dacă faci asta, tot nu ești vrednic de glontele pe care ți’l vei trage în cap. In seara aceleiași zile, Rudolf a primit ordinul Majestăței Sale d’a se pregăti de plecare în Bosnia, deoarece o să-l numească guvernator al Bosniei și Herțegovinei. Rudolf are mare respect de părinții săi. Un altul, în locul lui, ar fi declarat că nu primește această funcțiune. El însă n’a îndrăznit până acum să spună nici un cuvînt de împotrivire și mult mă tem că sfiala lui copilărească o să fie mai puternică decât dragostea lui. Ce-o să mă fac eu atunci ? Unde gusi-voia mângâiere în părăsirea și disperarea mea? Nu îndrăznesc să mă gândesc că Rudolf o să’mî fie răpit. Gândul acesta mi se pare așa monstruos, așa imposibil, încât nu vreau să mă mai ocup de loc cu el.* » * 11 Septembrie. In sfîrșit iată o rază de lumină în întunerecul posomorit al existenței mele. Rudolf a refuzat funcțiunea de guvernator al Bosniei, care i se dăduse. Dar ce luptă, ce grea și cruntă luptă l’a costat ca să rămână liber de această însărcinare ! Ce tăgăduiri a trebuit să facă pentru ca să poată rămânea în Viena lângă mine ! Ce promisiuni a trebuit să dea pentru a depărta de la sine bănuiala că ea l’aș ținea în Viena ! Rudolf tot speră că Papa o să-î împlinească dorința. Numai dacă speranța nu l’ar înșela. Numai dacă întârzierea răspunsului Sfântului Părinte n’ar însemna ceva rea ! Dacă va sosi un răspuns favorabil de la Papa, vom ajunge repede la scop. Rudolf va lăsa la o parte toate considerațiile pentru a merge drept la țintă. 15 Septembrie. Știe acum toată lumea despre scrisoarea pe care Rudolf a adresat-o Papei. Sunt nemângâiată în privința asta, deoarece pricep acum că nici din partea asta și nici dintru altă parte nu mai avem nimic de așteptat. indiscrețiunea n’a putut să vină decât de la Vatican și împrejurarea că Sfântul Părinte a găsit de cuviință să tacă până acum, mă face să presupun că ultima rază de speranță e stinsă. Nu cunosc încă răspunsul Sfântului Părinte, nu știu încă în ce sens dînsul a rezolvat rugămintea lui Rudolf— însă mă tem — și temerea mea e din norocire prea fundată—că nu avem nimic de așteptat de la acest răspuns. Ce e drept, Rudolf caută să mă mângâie ; ce e drept dînsul se ’ncearcă să însuflețească slaba mea rază de speranță, însă eu nu pot să-mi alung descurajarea din suflet. Rudolf zice că nu cunoaștem încă răspunsul Sfântului Părinte ; el poate să fie bun, dar se poate să fie și reu. In primul caz, ar fi păcat să ne mâhnim degeaba, în cazul din urmă, avem timp de ajuns ea să ne disperăm. Scumpe și bunule Rudolf ! Știu bine că în sufletul teu ești ferm convins ca și mine că nu mai avem nimic de sperat, însă turnă iubești așa ferbinte, cu așa nobleță și adevăr, încât îți desminți convingerea și întrebuințezi prefăcătoria numai ca să nu’mi pricinuești mie durere. O 1 și eu te iubesc ! Te iubesc până la nebunie și nu pot să’mî exprim mai bine imensa mea dragoste decât în aceste cuvinte : D-zeu să te apere, D-zeu să te binecuvinteze, D-zeu să te susțină și să te facă fericit, chiar cu prețul fericirei mele, chiar cu prețul vieței mele. (Va urma) CRONICA MEDICALA Căușele cariei și eAderd dinților Dinții cariați (găunoși), cu complicațiunile lor din gură, causează mai multe desordine ale tubului digestiv (stomac, intestine), căci prin stagnarea rămășițelor alimentare în găurile lor, acele resturi se descompun și în urmă sunt luate împreună cu alimentele și duse în stomac, cauzând mari desordine. Căușele cariilor dentare sunt predisposante și determinate . Cele predisposante sunt: frigul care dă íaleia o gingivită (inflamația gingiei) și în urmă prin îngrămădirea liquidului secretat și de resturile alimentare între gingia inflamată și dinți, atacă pe aceștia din urmă, cariindu-i. Etatea n’are nici o influență, căci se observă atât la tineri cât și la bătrâni. Mai des la sexul bărbătesc decât la cel femeesc, căci damnele nu se expun așa intemperiilor și-și îngrijesc mai mult dinții. Profesiunele au mare influență. Astfel lucrătorii din mine, și acei ce lucrează cu plumb, mercuriu, capătă gingivite și în urmă caria și căderea dinților. Mai reți expuși la perderea dinților sunt lucrătorii fabricelor de chibrituri, unde din causa fosforului capătă necrosa maxilarului cu căderea dinților. Cause determinate. Existența acizilor în gură cariază dinții. Astfel acidul acetic sau oțet, acidul citric sau zeamă de lămâie, acid malic din mere acre, acid lactic, etc. Acești acizi fiind în contact cu smalțul dintelui îl înmoaie, îl rod producând găurirea. Zahărul, ciocolata, bomboanele, etc., nu au acțiune directă asupra dinților, însă în gură se descompun prin fermentație,dând acizi cari cariază dinții. Alunul sau piatră acră ce se recomandă pentru gargarisme are o influență distructoare asupra dinților. Intre alimente se crede că regimul animal (cărnuri) predispune mai mult la carne decât cel vegetal, din cauza fibrelor musculare ce se așează în interstițiile dinților și a tartrului (piatra) ce depune pe dinți. De aceea țăranii, cari se nutresc mai mult cu alimente vegetale, sunt mai puțin predispuși la stricarea dinților. In fine aparatele dentare artificiale neajustate bine în gură, confecționate din material prost, sau neîngrijite bine prin mijloace antiseptice de către purtătorii lor, sunt cause ce produc boale de dinți și de gură. Știind căușele cari produc cariile dentare, mai rămâne să știm mijloacele preservative și higiena gurii spre a ne feri de aceste boli, ceea ce vom trata intr’un articol viitor. Dr. N. Rosenstein. .........................minimi Din istoria Secolului XIX 23 Ianuarie (1874) Răscoala generalului Menotti, în Italia, la Modena, el este prins și dat austriacilor, cari îl împușcă. CRONICI FEMENINE FETELE BOERE Azi vom întrerupe seria mea de cronici în cari mă ocup de educația morală a fetei, spre a vă vorbi ceva despre fetele eroicului popor boer, care acum se luptă cu atâta bărbăție contra englezilor. . Fata boeră e fiica singurătății. Nici o copilă din lumea civilizată nu trăește într’un loc așa de melancolic, trist și lipsit de orice interes, ca această patrioată fiică a Africei. Vecina sa cea mai aproape locuește la 10 sau la 20 mile departe, deci cele două copile se pot vedea odată pe lună. In mijlocul câmpiei monotone fata boeră își are casa și î și petrece viața. Viața de toate zilele O jumătate din fetele boere își petrec viața păzind turmele tatălui lor. La începutul stagiunei secetoase, boerul, proprietar de fermă, închide ușa locuinței sale (o căsuță cu un singur cot) și devine nomad. Urmat de nevastă și de fii, conduce vitele în căutare de apă și de pășunat. Când vine din nou stagiunea ploioasă și nomazii se reîntorc la casele lor, copila boeră se dedică învățăturei, pe care o primește de la o guvernantă adusă din oraș, dacă vînzarea de vite a produs familiei banii suficienți pentru aceasta. Dacă nu se poate dispune de o guvernantă, atunci mama se face institutoarea fiicei sale, și, în cazul când resursele casnice nu permit cheltuelile necesare pentru materialul de studiu, Biblia familiei e unicul text pentru sata boeră. Biblia la boeră e tot așa de importantă ca și pușca, și orice mamă consideră incomplectă educația unei fete, care nu știe perfect de bine istoria sfântă. Logodna Copila boeră se mulțumește a se duce în oraș odată sau de două ori pe an, și chiar atunci ea așteaptă Nachtmaal (grijania), care e sărbătoarea principală a acestui popor așa de religios. Călătoria în oraș se face pe un car tras de boi, ceea ce poate cere o săptămână sau chiar o lună de timp; mergerea în oraș reprezintă o epocă memorabilă în viața copilei boere, mai ales dacă ea are 16 ani, vârsta la care se poate mărita. Atunci un robust tîner întâlnit în oraș la ultimul Nachtmaal poate cere permisiunea de a o vizita acasă. Dacă ea consimte, tînărul boer trebue să străbată călare distanțe colosale spre a ajunge la casa iubitei. Acolo se dă tinerilor voia de a’și schimba ideile lor în lungi conversații. A începe să facă parte pentru ’ 74 Amorurile Blestemate Roman de Carolina Invernizio PARTEA A PATRA Trecutul lui George Robert. —Nebuna.—Supliciul unei copile VII Insă deja cei doui amanți lăsaseră perdeaua. Flora aprinse luminarea, apoi se lăsă pe un scaun lângă micul sca pal de fier. Era foarte galbenă, lacrămî fericințî îi șiruiau pe obraji, tremura din tot corpul. — Fiica mea , fiica mea I murmură dînsa. Un moment avu ideea de a se întoarce la cei doui amanți și a le striga : — Eu sunt mama acelei copile pe care ați răpit-o. Spuneți-mi unde se află sau ve denunț ! Dar avea să ’și ajungă oare scopul în modul acesta ? Nu, din contră, făcătorii de rele s’ar fi păzit și mai mult, i-ar fi zis nebună și din gura lor n’ar fi eșit nici o vorbă care să ’l compromită. Trebuia să aștepte încă, să stea cu curaj la postul său, să se prefacă mereu. VII Flora, atrasă mereu spre casa avocatului Fabio, unde locuise fiica sa, aflase de la vecini că după disparițiunea copilei, bătrânul d. Damiani fusese lovit de apoplexie și i se paralizaseră picioarele și limba, că avocatul lipsise câtva timp din oraș și că din când în când pleca pentru o săptămână sau două. In meseria sa de vînzătoare de haine femeești, Flora făcuse într’adins cunoștință cu portăreasa casei din fața aceleia a avocatului și nu era zi în care dînsa să nu se ducă pe acolo. Astfel se întâmplă că era de față când se vorbia despre căutarea unei îngrijitoare pentru da Damiani, deoarece servitoarea Lucia nu dormia de atâtea nopți. — Dar dacă aș intra ea ca îngrijitoare la acel bolnav? zise Flora către d-na Breza, portăreasa în chestiune. — Eu por să te recomand Luciei, care mi-e bună prietenă, răspunse portăreasa. Și imediat trecură strada și sunară la ușa casei avocatului. Lucia deschise și portăreasa îi spuse pentru ce venise. Apoi adăogă. — Să nu cauți, Lucia, că e așa pocită la vfață . Iți garantez că nu se poate găsi o femee mai onestă și mai voinică. Lucia primi și zise că ar fi bucuroasă dacă noua îngrijitoare ar intra imediat în funcție. — Pot să rămân aci chiar acum zise Flora cu sfială, căci nu am pe nimeni care să mă aștepte. Vocea era așa dulce, încât servitoarea fu fermecată și’î zise să vie după dînsa mulțumind portăresei pentru bunătatea ei. Lucia conduse mai íntéin pe Flora în bucătărie spre a ’î da instrucții. — Ți-a spus d-na Brera ce fel de bolnav avem ? — Da, un domn bătrân care a dat peste multe suferinți, între cari și aceea d’a fi perdut o copilă. Se întrerupse, căci Lucia plângea. Flora nu indrăznia să’î facă întrebări, însă servitoarea, după ce ’si șterse ochii cu un coltt al șorțului, bolboroși cu voce mișcată. — Ori de câte ori îmi aduc aminte de fetiță, îmi vine să plâng pentru că, vezi, eu am hrănit cu laptele meu pe acel îngeraș în carne și oase. Uite, dacă vrei să-ți arăt portretul ei, ca să vezi ce fetiță era... Putem să întârziem puțin, fiind-că bolnavul nu are trebuință de nimic. Șezi puțin. Flora căzu pe un scaun. O stârcire dureroasă ’i făcea fața aproape caraghioasă. Ochii îi erau rătăciți. Din fericire, Lucia nu putea s'o vadă în acel moment, căci se dusese să ia portretul Vivetei. Când munteanca se întorse, Flora ’și redobîndise cumpătul. — Privește-o ! privește-o 1 văzut-aî d-ta o fată mai frumoasă ? Flora apucă în mâinele ei tremurătoare mica fotografie cu un cadru de aur sculptat. Era un portret colorat și de o mare precisiune. Nu reprezintă decât capul și bustul vivetei, acel adorabil cap cu plete dese, crețe, cu ochii luminoși, cu buze zîmbitoare. Flora rămase ca iubită de extas. ■ Aceea era fiica sa, sângele său, viața sa, pe care odinioară o respinsese oe brutalitate? Nenorocita era cuprinsă de una din acele dureri groaznice cari nu se pot descrie cu cuvinte. Privirea’î devenise fixă ca a unei nebune. — Eu, ce zici ? întrebă Lucia. Se pare că Flora n’o auzise ; mintea ei părea stăpânită de o halucinație. Visa cu ochii deschiși. Și cu încetul capul acela de copilă părea a se îngălbeni, a lua pentru dînsa o culoare de cadavru, ochii a se aținti cu amenințare asupră’î. Flora dete un țipăt de spaimă și portretul îi căzu din mâini. — Fiica mea! fiica mea, bolborosi dînsa. Lucia, uimită, ridică portretul, apoi sgudui pe femee care părea a fi leșinat. — Ce ai ? o întrebă dînsa. Flora ’și reveni un fire, își trecu o mână pe frunte și, privind pe Lucia, întrebă : — Ce-a fost? — Te întreb pe d-ta. M’aî speriat, ai lăsat portretul jos și ai rostit vorbe ciudate. — iartă-mă, răspunse Flora cu blândeță, însă revăzând portretul acestei copile, mi s’a părut că învie a mea, care a murit tot cam în vârsta asta. — Dar nu se știe dacă a noastră e moartă. A fost răpită și nu s’a mai aflat nimic de ea. Alți mizerabiliîlui Lucia, mulțumită de a’șî revărsa necazul, repetă pentru a suta oară ceea ce se petrecuse, adăogând că avocatul avea încă speranța ca s’o găsească și pentru astă călătoria aproape într’una. Bătrânul îl trimetea mereu în căutarea fetiței. Ridică d’o dată capul. Ahi dar noi am uitat aproape pe sărmanul bătrân. Poftim, poftim, poate că s’a deșteptat. Pe când strabateau odăile pentru a se duce la d. Damiani, Lucia întrebă încă pe pseudoinfirmiera: — Cum te numești? — Azora. — Cu adevărat, acesta ’ți-e numele ? — Nu, dar sunt cunoscută sub acest nume din cauza nenorocirei mele, care mă face urală ca un animal. Prin urmare poți să ’mi zici și d-ta așa. Nu mă supăr de loc. — Bine, poftim. Lucia intră în camera bolnavului urmată de Flora, care’șî ținea până și respirarea. Munteanca înaintă până lângă nat s, dând la o carte o perdea se plecă puțin. Apoi, întorcându-se spre Flora, zise încet: — Doarme încă. Slavă Domnului, căci are mare trebuință de odihnă. Lăsă perdeaua și atrase pe infirmieră lângă fereastră. — D-ta să stai aci, eu me duc să mănânc ceva. Spune, ai trebuință de ceva ? — Nu, nu, am mâncat azi dimineață. — Bine, atunci rămâi aci și dacă bolnavul se deșteaptă, să ’i dai o lingură din doctoria de pe masă. Mai târziu o să vin ca să -ți spun ce mai e de făcut. Poți să stai până mâine dimineață ? — De,sigur. — Mâine, toată ziua o să fii liberă și o să te întorci mâine seară. — Vom face cum vei ordona. Flora rămase singură. Nu avea de gând să inspecteze mobilele camerei, totuși nu se putu opri de a se uita împrejur. Camera era mobilată cu o simplicitate elegantă. De tavan era atârnată o mică lampă. Patul era ascuns de perdele. Pe o masă era un album cu portrete, între cari și acela al Vivetei. Flora luă din nou portetul fetiței, îl privi și -l sărută cu buzele arse, murmurând : — Iartă-me ! iartă-mă ! am fost o mamă rea ! Nu mă blestema. Am suferit atât de mult !... Ah ! Viveta, cea mai mare fericire a mea ar fi să te regăsesc vie, iar dacă ești moartă, să nu mă respingi când voi veni după tine. Plânsul o înăbușia ; punând portretul la loc, își ascunse fața in șorț pentru ca să nu fie auzită. Potolindu-se puțin, începu din nou să se uite împrejur. In cameră mai era un dulap, două fotolii și patru scaune ; pe jos se întindea un covor. Intr’un moment când Flora, fu lângă pat, simți dorința: d’a vedea pe bolnav, înlăturând perdeaua,se aplecă în linie. D. Damiani, sau mai bine zis George, era adâncit într’un somn, biruitor. Capul îi era puțin ridicat pe pernî și îndată o« Flora ’și aruncă ochii pe fața lui, d’abia ’și putu stăpâni o exclamare. (Va urma)