Universul, iunie 1900 (Anul 18, nr. 148-176)
1900-06-25 / nr. 172
IVA Gordon Hall din Tien-Tsin.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Ortodox Sâmbătă 24 Iunie. — ft .Iași. Sf. Ioan Botezătorul. Catolic Sâmbătă 7 Iulie. — Willabald Soarele răsare 4.24 ; apune 7.45 București, 24 Iunie. Mica proprietate O problemă și mai grea încă decât aceea a ridicării maréi agriculturi, este problema îmbunătățirii sistemului de cultură a micei proprietăți. După socoteala făcută în «Gazeta Săteanului» de d. Al. Ciurcu, sunt în România peste șapte sute de mii de mici proprietari, cari posedă în total vreo trei milioane două sute de mii de hectare de pământ, ceea ce însemnează aproape o pătrime din întreaga întindere a țării. Nu se știe în chip cert cât produc aceste 3 milioane de hectare, se poate evalua însă valoarea producțiunii lor la vr’o 250 până la 300 de milioane maximum. Cultura acestui pamânt se face însă într’un chip aproape primitiv și este absolut neîndoios că s’ar putea scoate dintr’însul îndoit, chiar fără să se atingă perfecțiunea în exploatarea agricolă. Ce este însă de făcut ? Orcme va răspunde, negreșit, și am răspuns și noi în atâtea rînduri : trebue să se facă școală țăranului nostru, și anume școală practică, iar nici decum teoretică, învățătorii rurali ar îi, firește, cei mai indicați pentru propaganda prin exemplu în această privință ; dar d. Al. Ciurcu constată că încercările făcute până acum cu învățătorii n’au dat de loc rezultatele așteptate, ba dimpotrivă, în loc să folosească ati stricat, căci ați însemnat o mare cheltuială zadarnică. «N'are cineva,— zice d-sa, — decât să viziteze terenurile cu cari au fost înzestrate școalele rurale pentru demonstrațiuni practice și, când va vedea halul în care sunt, își va putea face o idee despre rezultatul la care ne putem aștepta de la sistemul acesta de propagandă». In consecință, d. Al. Ciurcu ar propune ca ceea ce nu s’a putut face prin învățători, să se facă prin colonî. Câte o familie de plugari experimentați, români din Austro-Ungaria sunt și de alte naționalități, precum olandezi, germani, italieni, francezi, etc., să fie așezate în fiecare sat. Gospodăria acestei familii de plugari, căreia i-ar da loc de casă în vatra satului și un număr de pogoane spre exploatare, ar constitui un fel de mică fermă model sătenească, de la care sătenii noștri n’ar avea decât să ia pildă cu toții. Noi am întreba însă , înainte de a ajunge la o asemenea propunere, care Dumnezeu știe dacă ar fi realizabilă și dacă n’ar da naștere la neprevăzuire nemulțumiri și adgitații,—n’ar fi oare cu cale să nu se părăsească atât de curând, ca nepracticabilă, sistema cu propaganda prin învățători, și chiar prin preoți, am mai adăuga noi.—Nesuccesele de până acum să fie oare de natură a provoca o descurajare absolută și iremediabilă ? Totul este ca învățătorii și preoții să fie bine pregătiți pentru misiunea de agricultură model,—lucru ce lipsindu-le, firește că înzestrarea școlilor rurale cu terenuri nu poate să rămână decât platonică. Lucrul nu s’a pornit cu destulă chibzuială, socotim noi. Dar acesta să fie oare un motiv ca el să se părăsească cu desăvîrșire și să nu se mai încerce a se porni din nou, mai temeinic și cu adevărați sorți de roade bune? Se pune întrebarea: Din Germania (Goresp. part. a a iar. UNIVERSUL) Berlin, 20 Iunie. Situația politică Veștile triste sosite din Extremul orient preocupă aici toate spiritele. Discursul energic și violent rostit de împăratul Wilhelm este viu comentat în toate straturile populațiunei. Se vorbește că se va trimite o divizie întreagă în China. Cercurile oficioase desint însă știrea că Germania ar voi să declare în mod separat războiu imperiului cumare patrulă militară, a pus capăt luptei. Morții și răniții au fost transportați la spital, iar ceil’alți la arest. S’a deschis o anchetă. Meyer Din istoria Secolului XIX 24 Iunie (1882) Moartea generalului rus Skobeleff. Din viața regelui Carol AL ROMÂNIEI nez, ci că ea va merge mână în mână cu celellalte puteri. Orice interese speciale ale Germaniei sunt excluse. Atât e însă sigur că Germania va cere Chinei deplină satisfacție, atât morală, cât și materială, din cauza asasinărei ambasadorului din Peking. Bafonul contelui Zeppelin Alalt ăerî s’a înălțat la Friedrichshafen uriașul balon al contelui Zeppelin. Iată relațiunea oficioasă asupra călătoriei acestui balon : Balonul a funcționat cu exactitate. Efectul șurupurilor a fost foarte mare, stabilitatea escelentă, tot asemenea și capabilitatea cârmei. In prima parte a călătoriei balonul se conformă în totul efectelor cârmei și al șurupurilor, astfel încât se putea merge comod și în direcția vântului și în direcția contrară acestuia. Balonul descrise mai intâiu o curbă mare închisă. Tutupouivuvu uu u«t ’au sauu rezultat și încercările de a se schimba axa longitudinală în sens orizontal și prin aceasta să se opereze o mișcare verticală. In a doua parte a călătoriei un aparat al cârmei a ajuns în neorânduială, așa încât a fost posibilă numai o cârmuire parțială. In urma acesteia, contele Zeppelin, pentru ca să poată rămânea la suprafața lacului, fiind un veni tare, a trebuit să opereze o mișcare înainte și înapoi a balonului, cari impedicau, facerea unei curse regulate. Acesta a și fost motivul pentru care s’a luat hotărîrea de debarcare, care în orice caz trebuia să se facă pe suprafața lacului. Debarcarea s’a făcut în mod perfect. Gondolele balonului se așezară orizontal pe suprafața lacului, fără ca să intre apa în ele. Conducătorii au stat în aceste luntre până când a sosit pluta, pe care s’a așezat apoi balonul. Acesta a fost dus la hala cea mare aproape nevătămat. Bătae între civili și soldați O bătaie sângeroasă a avut loc în orașul Sovinnemünde, între mai mulți măcelari și soldați de artilerie. Lupta a avut loc pe la orele 4 dimineața, într-un local de foc și a fost provocată din cauza unei certe. Soldații au tras săbiile, iar măcelarii cuțitele. Lupta a continuat și pe stradă, cu cea mai mare înverșunare. Doui soldați au fost uciși, unul se află în agonie, iar mai mulți sunt parte grav, parte ușor răniți. Dintre măcelari au murit două, iar ceilalți sunt plini de răni adînci, cauzate de loviturile săbiilor. Poliția, în unire cu o NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — XQI S — IX Ocuparea și evacuarea hotarului româno-bulgar (Arad-Tabia) 20 Ianuarie.—De la Bălăceanu, din Viena, sosesc pe rând două depeși. In cea dintâi raportează despre o întrevedere pe care a avut-o cu Andrassy ; acesta i-a zis : «Ați făcut bine de ați ocupat linia». In a doua anunță că Andrassy a declarat într-un mod foarte energic ambasadorului rusesc cum că purtarea Rusiei către România este ne-nobilă. Ambasadorul german a propus să se supună chestiunea la o nouă examinare, însă Andrassy n'a primit. Prințul de Rattemberg pare a avea mulți sorți d’a fi urcat pe tronul Bulgariei. Liteanu raportează din Berlin că Bulow i-a dat puține speranțe pentru România d’a remânea în hotarul ocupat. La congres s’au făcut toate pe calea compromisurilor ; așa o să fie și cu chestiunea aceasta. Camera a votat un credit de 500.000 de franci pentru înființarea unei carantine contra ciumei asiatice. Generalul prinț Ghica anunță din Petersburg că guvernul rusesc e foarte iritat de purtarea ministerului român și consideră ca o procedare nelegală luarea în stăpânire a unei linii de hotar ne-fixate încă, guvernul rusesc propune să se stabilească deo camdată un hotar provizoriu și la obiecțiunile sale a replicat: mân să stăruiască în pretențiile sale, căci Rusia va remânea neînduplecată în chestiunea Silistrei și nu se va învoi niciodată ca să se răpească împrejurimile orașului. Bălăceanu întreabă dacă România a primit comunicare despre linia de hotar de la vr’o mare putere sau de la c omisiunea oficială. Dacă n’a primit comunicare nici de la una nici de la alta, atunci aci e cusurul procedărei României. Ministrul plenipotențiar român din Roma anunță că, după parerea guvernului italian, România nu a avut drept să ocupe o linie de hotar aflătoare în litigiu ; țara nu are să conteze pe sprijinul Rusiei. Gallimaki-Gatargiu raportează din Paris că, din cauza crizei ministeriale, i-a fost greu să se întâlnească cu d. Waddington. A aflat de la dînsul că Orlov, ambasadorul rusesc, i-a înmânat un memoriu în care se contestă României dreptul numai în privința ocupărei Arab-Tabiei, iar nu și a celorlalte puncte ale hotarului. Waddington vrea ca chestiunea aceasta să fie rezolvată de oameni speciali. Bălăceanu raportează asupra unei întrevorbiri cu Andrassy în care, acesta l’a avertisat că motivul dat de România, pentru ocuparea liniei de hotar, anume acela de a înființa un cordon sanitar, îndârjește pe ruși cari véd in aceasta o intriga, montată. Cabinetul austriac va demisiona probabil și contele Taafé va veni la cârmă. G. Chica anunță din Tulcea că generalul Feldmann a telegrafiat încă odată, în mod împăciuitor, generalului Vainovski și guvernatorului Varnei. 22 ianuarie.—Câmpineanu dă o nouă depeșă circulară reprezentanților României, în care zice că ocuparea liniei de hotar nu este un act agresiv; trupele române sunt aci, ca și în toată Dobrogea, amestecate cu cele rusești. De aceea dînsul a întrebat și pe baronul Stuart de ce trupele românești nu sunt suferite tocmai la Arad-Tabia și răspunsul ce a primit a fost că Arab-Tabia este o anexă a fortăreței Silistra ; la aceasta dînsul a replicat însă că tractatul de Berlin a hotărît desființarea tuturor fortărețelor de pe Dunăre, prin urmare acesta nu poate să fie un motiv serios. Bălăceanu cere informți dacă Arab-Tabia este ocupată de români și de ruși. Se zice că Anglia este pentru România. 23 Ianuarie.—Generalul prinț Ghica anunță din Petersburg că nota prințului Gorciacov, al cărei conținut i s’a comunicat, e redigiată pe un ton aspru: guvernul român și-a permis să tranșeze printr’un act de forță o chestiune pendinte încă și în care el nu avea nici o competință! Prin aceasta, guvernul rusesc a dobândit dreptul de a proceda la aceeași execuțiune sumară pentru a restabili situația de mai înainte. Cu toate astea, în dorința unei rezolvări palinice, face propunerea ca trupele române să ocupe provizoriu o linie care, începând de la Dunăre, din fața pichetului Dernet, să treacă, prin satele Galisoha, Gârlița și Esenkioi, așa ca între linia aceasta și Silistra să rămână o zonă neocupată de 20 de kilometri. In modul acesta, interesele comerciale ale României, până ce Europa își va da verdictul definitiv, vor fi apărate. La urmă, Gorciacov regretă, în nota sa, că România face o întrebuințare atât de rea de situațiunea pe care o datorează numai Rusiei. Bălăceanu raportează că lordul Salisbury a telegrafiat la Viena că Anglia aprobă atitudinea României. Insă Andrassy a dat sfatul d’a se evita orice provocare, d’a nu se vorbi de cordon sanitar, ci d’a se accentua simplu că România are nevoe de o linie tare de hotar, fără de care ocuparea Dobrogei ar fi cu neputință.Corpul diplomatic din Viena probă curagioasa procedare a Germania și Austria ar fi încheiat un tractat asupra SchleswigȚ Holsteinului (art. V al păcei de la Praga). Torniel a declarat ori, la Roma, că Europa nu a autorizat pe România să ocupe linia de hotar dintre Dobrogea și Bulgaria. 24 ianuarie. — Bălăceanu anunță din Viena că Rusia face toate sforțările pentru ca Arab- Tabia să nu rămână a României. Contele Taaffe este ocupat cu formarea cabinetului său. Liteanu telegrafiază din Berlin că s’a făcut învoială ca înalta comisiune europeană de delimitare să ia hotărîrile, nu cu majoritate, ci cu unanimitate de voturi, pentru ca ele să aibă putere. La Paris s’a format un minister sub președinția lui Waddington. La Roma, primul-ministru Depretis a declarat în Cameră: In privința României, dînsul a moștenit situațiunea de la predecesorul seu care nu s’a putut despărți, în această privință, de Francia, Germania și Anglia ; dînsul speră însă că Italia va putea să recunoască în curând independența României. (Va urma). De la copilita care pentru prima oară începe să’și încrețească perul și până la venerabila matroană, care ’și face zulufi din părul alb, toate se vor supăra pe mine și din acest mare caz al resbunării nu vor lipsi nici bărbatul «tîner și bătrân», căci și aceștia ’și fresează mustața cu ferul. Ah, acești bărbați vanitoși, cari îșî bat joc de micile noastre vanități, ca și când ei ar fi fără defecte. Dar, onorabilelor cititoare, maî prudenți sunt întru câtva reprezentanții sexului tare față de noi. Și ei se lasă a fi ademeniți ușor de farmecele unei mode noui, o urmează, dar într’o zi se gândesc asupra eî și când află că are desavantajiî, se hotărăsc mai repede decât noi s’o modifice. Nu voesc să jur că aceasta e lucru general, dar așa este în privința felului de frezat. Acest aparat se găsește pe puține mese de toaletă ale bărbaților și mi s’a spus că există frizeri cari refuză să atingă cu ferul de călcat mustățile clienților, recomandându-le cosmeticuri de tot fel și legătura. Ei știu foarte bine pentru ce și adică : Frezarea regulată și deasă face mustața aspră și se frânge, ca și când ar consta din fire țesute de sticlă. E un merit la bărbaților că au recunoscut aceasta, deoarece însemnează o victorie a rațiunei asupra vanității. Noi însă — vorbesc de femei și de fete—încă nu ne-am gândit că am ajuns pe calea «cea mai bună», să sacrificăm de dragul modei podoaba capului nostru, și aceasta este perul în înțelesul cel mai adevărat al cuvîntului. Era o vreme când femeile și sacrificai părul pe altarul patriei, dar acest per era pe vremea aceea o comoară prețioasă și bine îngrijită. Atunci poeții puteau cânta parfumul perului mătăsos. Ge e drept și azi poeții fac tot astfel, dar mi se pare că e mai mult o frasă convențională, dacă nu o ironie malițioasă. In sălile de concert, de teatru, etc., peste tot locul se răspândește mirosul fatal de per ars, pe care nu’l poate delătura nici un parfum. Olimpia. _ cronica'fehenine Jos ferul <fie frezat î ! Un nou strigăt de luptă ! Oare nu va fi auzit de aceia, la cari se adresează ? Fie vorba între noi, așteptările mele nu prea sunt optimiste, și mă tem că voia fi taxată cu revoluționară, care țintește răsturnarea ordinei esistente. (Va urmai. __ Carnetul meu l-așa de cald șf! cald mai el !-așa d~ <‘4d Că’ți vine să zici: *Mor 1. .» Și totuși încă 4 Cireșar, Căci n’a sosit Cuptor... I așa de cald, încât... încât... Chiar franci ’n buzunar, Ni se topesc pe.. bere, șpriț, Colind căte-un pahar... lașa de casă, în cât... în cât... Ești apă peste tot, Pe când sărmanii câini mereu Scot limba cât un cot... Lașa de cald, în cât... în cât... In cât... pe saftian.. Cucoanele nici cum mai dau Cu pudră și olman... L așa de cald, în cât... în căt... Politica la noi, De lene, nu mai are gust Să facă tărăboi... L așa de cald, în cât... în cât... In casă ceartă n’ai, Că limba soacrei s’a muiat Și’î moale ca un pai... I așa de cald, în cât... în cât... Iți vine, năbădăi, Și ca să scapi de cald, o ștergi La munte sau la băi... Uf ! Cald mai e! așa de cald Că’ți vine să zici: *Mor» Și încă e în Cireșar, Dar ce va fi ’n Cuptor ? .. Marion. Tulburări în Grecia Revolta din Sparta «Frankfurter Zeitung» publică știri din Grecia, cari arată că situația e foarte gravă la Sparta. E vorba de o revoltă a comandantului Filiioris, viteazul ofițer, care a luptat cu bărbăție în ultimul războiu greco-turc, și care, mâhnit de trista stare în care se află Grecia, a publicat un apel către «poporul flămând», în care spune că autoritățile lucrează la ruina țărei și că orice cetățean e dator să invoace art. 110 ’ din Constituție și să ia armele pentru mântuirea patriei. O parte din populație l’a ascultat și s’a înarmat. Ofițerul a voit să împuște mai intânu pe comandanții civil și militar, precum și pe procurorul orașului. Genm d’Intein au fost răniți, iar procurorul izbuti să fugă. După aceste incidente, trupa comandantului Filtioris, care a crescut mult, a părăsit orașul Sparta. De atunci se dau aproape zilnic lupte între trupele regulate și insurgenți. Mai deună zi, Filtioris, cu 190 din partizanii lui, a avut o întâlnire cu adversarii săi, cărora le-a ucis un locotenent și 3 soldați și le răni mulți oameni. Se zice că în tabăra lui Fikioris se află mulți foști ofițeri. Gordon Hall din Tien-Tsin — Vezi ilustrația — Femeile și copiii europenilor domiciliați la Tien-Tsin în China, în decursul bombardamentului armatei regulate chineze și a fanaticilor boxeri, s-au retras în edificiul Gordon Hall. Acesta este numele oficios al puternicului castel al coloniei engleze, construit în memoria generalului Gordon. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă fațada acestui grandios castel. Situația în Olan — Prin poștă — O telegramă din Londra anunță că la 21 iunie primul-ministru al Angliei, lord Salisbury, a ținut o lungă conferență cu toți englezii,ta care s a discutat gravele evenimente din China. La Hong-Kong, 90 germani au alcătuit un corp de apărare, cu învoirea guvernului. Francezii și Portughezii se organizează în același chip. * * * Ambasada chineză din Petersburg e păzită de trupe, de teama unui atac din partea mulțimea. ** * «Pester Lloyd» primește știrea că misionarul Wilfinger a fost măcelărit de boxeri la Ning- Po. Wilfinger plecase acum doui ani în China. Deși știa ce primejdie îl așteaptă, el a rămas în Ning-Po și a suferit moartea de martir alături de credincioșii lui. * * * O telegramă din Hamburg anunță următoarele : In cercurile marine de aici circulă svonul că trimiterea unei divisiuni de mare are de scop apărarea transportului celor două batalioane de infanterie de marină. Au sosit știri aici, că din apele est-asiatice ar fi dispărut trei cuirasate chineze cu opt torpiloare și că există temerea, că această escadră chineză are intențiunea să captureze vasele germane de transport. * * Perechea regală italiană a ordonat să se facă în biserica Ludario din Roma o slujbă religioasă pentru salvarea italienilor din China. ** * După un calcul făcut la statulmajor rusesc, China poate dispune de 1.752.000 de oameni, din cari numai 32.000 sunt înstruiți și exercitați. China dispune de 900 mii puști sistem Mauser. * • Consulul Statelor Unite din Canton telegrafiază că Li-Hung- Giang a asigurat, că el va da fără întârziere o severă proclamație, în care va ordona să se menție ordinea și pacea în provincia sa și că va lua măsurile necesare pentru a apăra cât va fi mai mult cu putință pe streini. Consulul adaugă că Li-Iiung-Ciang îșî întărește pe cât se poate mai mult trupele sale. ** ¥ Japonia tratează încă cu puterile spre a obține un mandat definitiv pentru pacificarea provinciei Pecihi ; în particular, Japonia vrea să se stabilească compensația ce i se va acorda pentru eventualul ei sacrificiu de sânge și de bani. Anglia va oferi, în aceste tratative, sprijinuli Japoniei și se va sili să învingă opunerea Rusiei, în contra unelor pretențiuni ale Japoniei. De altfel însă Anglia stă cu totul imparțială, pe când Japonia ar dori ca să intervie aproape șialiată a ei. Se anunță că boxerii încearcă să-și alipească celelalte societăți secrete chineze, mai ales acelea a Crinului Alb și a Săbiei Mari. Emisari d’ai boxerilor, deghizați în preoți budiști, vin din toate părțile la Sangai, unde încearcă să facă o contopire a societăților secrete. ¥ Se confirmă știrea că la Tien- Tsin luptele au redevenit foarte înverșunate. Europenii sunt într-un pericol foarte grav. Se afirmă din nou că amiralul Seymour a fost rănit. Știrea din Petersburg, după care rebelii chinezi ar fi distrus calea ferată între Port Arthur și Mukden, e considerată ca exactă ; ea dovedește că mișcarea insurecțională s-a propagat în Manciuria. Mukden e unul din centrele religioase chineze. * ¥ ¥ Din Washington se anunță : Amiralul Dewey, eroul de la Manila, în urma cererei sale, va fi numit.nanimdan.t_ sjj_ China, în cazul când Statele Unite ar intra în campanie. La ministerul de marină din Washington se lucrează planuri cu mare activitate. «Berliner Tagblatt» primește din Petersburg amănunte asupra ofițerilor ruși, cari au comandant la Tientsin în China . Generalul Stossel s-a distins foarte mult în 1877 la trecerea armatei comandate de Gurko, peste Balcani. Colonelul Anissimov a intrat ca simplu soldat în armată, s-a distins în campania de la 1877. Colonelul Schinnskij, care a deblocat detașamentul amiralului Seymour, a făcut parte la 1877 din statul major al domnitorului Carol al României și s-a distins la asediul Plevnei precum și în lupta care a precedat capitularea lui Osman-pașa. După terminarea războiului, el intră în armata bulgară, unde fu numit șef al geandarmeriei și curați Bulgaria de tâharî. « ¥ » La gara din Citi se află 200 de telegrame, cari din cauza lipsei de personal nu pot fi transmise. *¥ ¥ Consulul general german la Shangai, de Knappe, care peste câteva zile pleacă din Berlin la postul său, a primit ordinul de a se duce la Wilhemshaven spre a avea o întrevedere cu împăratul. Consulul german la City telegrafiază că autoritățile chineze au gonit de acolo pe misionari. După gonirea europenilor, chinezii începură a distruge, edificiele și proprietățile supușilor străini. Tsining ar fi în foarte *æ ¥ . * ¥ ¥ 132 IDEAN ORTH îndrăznețul marinar LAU Tainele de pe bordul vasului Santa Margareta Mare roman popular Din timpurile nonî, de Herman Feller, căpitan de corabie CAPIT. XLVIII Ludmila trebue să aleagă între părinți și iubitul ei — Ludmila, iubita mea Ludmila, îi șopti dînsul, vino’țî în fire, deșteaptă-te ; eu sunt Ioan Orth, logodnicul leu. Du-te repede d’aci, ca să nu se observe nimic , o să vin la Sine îndată ce voiii conduce pe Majestatea Sa la palat. Ludmila deschise robiî și, deși ’î erau încă plinî de lacrimi, zîmbi — Ioane, Ioane, șopti dînsa cu un ton de nespusă dragoste privindu’i lung. — Nu mai vorbi, nu spune nimănui nimic, îî zise din nou Ioan. Și după ce dădu pe lînera față în brațele mamei sale, înculică și porni în galopul calului după împărat,. Acum se îndouise entusiasmul poporului pentru loan Orth, pe care-l văzuse ridicând cu mânile lui o fată din popor, care leșinase ; firește, nimeni nu bănuia că acea fată era logodnica lui loan Orth. In vremea asta, Ludmila fusese condusă în otel unde curând își redobândi tot cumpătul. — A fost oare o realitate ori am visat? întrebă dînsa pe mama sa. Arhiducele loan m’a ținut în brațele lui și mi-a șoptit că dînsul este loan Orth. — Da, copila mea, întocmai așa s’au petrecut lucrurile. — Și ce-o să se petreacă acum ? — Arhiducele a promis că o să vie îndată aci. — O ! cu ce nerăbdare îl aștept ! — Și eu de asemenea, am să’î dau imediat pașaport. — Ce spui tu, mamă? întrebă Ludmila îngrozită. — Spun că am să mă răfuesc îndată cu dînsul. A fost din partea o ușurință nemai auzită să te înebunească în chipul acesta, să se logodească cu tine, pe când el e un arhiduce, un membru al casei imperiale. E cu neputință ca să te ia de nevastă, iar eu din partea mă prefer să fii nevasta unui muncitor decât amanta unui om mare. «O ! te asigur că mama ta nu va închide ochii pentru ca să lase lucrurile să meargă în voia lor. Și, înainte de mine, tatăl teu e și mai aspru în această privință. Tu nu căuta doar un amant, ci un soț. Și ce-a făcut ban al teu? Și-a ascuns numele, rangul, situațiunea, totul și-a tăgăduit și pentru ce? Pentru ca să te atragă în cursă, pentru ca să te facă nenorocită. «Da, da, urmă d-na Stubel tot mai mânioasă, d. arhiduce voia să’șî facă de petrecere cu sînera, nevinovata și mica Ludmila Siubel ! Insă bunul Dumnezeu ne-a adus la Graz, căci dacă n’am fi eșit să privim cortegiul, atunci mâhnirea pentru necunoscutul leu logodnic le-ar fi aruncat și în mormânt. Dar așa știm cel puțin cu cine avem a face. — Mamă, tu-1 judeci prea aspru, răspunse sînera față încet. Nici nu știi măcar ce-o să facă și ce-o să zică loan Orth după întâlnirea de azi, și deja ’1 condamni. Asta e o răutate din partea țî. — Vrei oare să devii amanta lui? întrebă d-na Stubel cu asprime. Ludmila scânci. — Așadar tu crezi că o să se însoare cu tine ? Nici de data asta Ludmila nu răspunse. Mama sa urmă: — Arhiducele trebue să’șî fi cunoscând foarte bine interesele și n’o să fie atât de nebun ca din cauza unei căsătorii să arunce de la sine numele și pozițiunea ce posedă. Ba încă ’ți spun că nici nu poți să’î ceri asta. Sau poate ai de gând să i-o ceri? — Nu, nu pot să'i cer nimic, mamă. Vedeți însă’m’ că dragostea noastră n’o să ducă la căsătorie. Gael în ce mod l-aș despăgubi de ceea ce-ar perde din cauza mea ? Dragostea poate să treacă, să dispară, așa ca să nu rămână nimic din ea. «O ! de ce mare vinovăție m’aș încărca, în acest caz! La ce imputări aș fi expusă în cazul unei desamăgiri ! Ai dreptate, mamă, trebue să vorbim cu arhiducele. — Așa e bine, scumpa mea copilă ! Așa trebue să vorbească o, adevărată femee cu simțire de onoarea ei ! Fata săracă trebue să arate înaltului personagiu că nu e o marfă de piață care se poate cumpăra, ci că și dînsa are o onoare cu care nu se poate nimeni juca. — Dar o să vie oare loan ? întrebă Ludmila cu sfială. — Așa a zis, cel puțin. — Atunci dă-mî ,o altă haină, mamă , am luat d’acasă mai multe costume , am să mă îmbrac cu cel mai frumos. — Pentru ca să-i placi ? Ei bine, eu îți spun că nu e vrednic de atențiunea aceasta. De unde știi că poate nici nu vine, ci a făgăduit asta numai așa, din cauza emoțiunei. — Nu te gândești tu mamă, că Ioan a lăsat pe împărat, lângă care călăria, pentru ca să vie la mine ? — Mărturisesc că asta a fost frumos din partea. Dînsul le-a ridicat de jos în fața împăratului și a mulțimei adunate. Insă asta nu schimbă întru nimic situația lucrurilor. El poate să se însoare cu tine numai în cazul când și-ar lăsa numele și situația. Asta n’o s’o facă și chiar dacă ar vrea s’o facă, noi nu ne-am învoi. Ludmila se îmbrăcă, își puse o rochie albă împodobită cu dantele, ceea ce-î făcea și mai răpitoare frumoasa ei față, deși i-o îngălbenise ceva mai mult ca de obiceiu. Păru’l negru era împodobit cu o roză albă de toamnă. Se preumblă nerăbdătoare prin cameră apoi se lăsă pe o sofa, și stătu tăcută. Trecu aproape un ceas de nerăbdare chinuitoare. In sfîrșit se auzi o bătae în ușă. — Intră, zise Ludmila cu glas slab și începu să tremure în vreme ce inima îî svâcnia cu putere. Ușa se deschise și Ioan Orth apăru. — Du-te imediat în camera d’alăturea, vreau să vorbesc mai inténü ea singură cu Alteța Sa, zise repede d-na Stubel către fiica sa. Și, fiindcă Ludmila făcea mutră d’a se împotrivi ordinului mamei sale, aceasta îî aruncă o privire așa de aspră încât dînsa trebui să se supună, ca de obiceiu. Arhiducele Ioan Salvator, care observase toată scena de pe prag, păși acum înainte. Fața îî era gravă, privirea posomorită, în vreme ce zicea : — Salutare, d-nă Stubel, de ce n’am lăsat pe Ludmila aici? — Iartă-me, Alteță, răspunse femeea care nu se intimida deloc că iubitul fiicei sale era un prinț din casa imperială, însă aș vrea să schimb cu d-ta câteva cuvinte mai înainte ca fiica mea să poată veni la d-ta. Te rog, Alteță, la loc. Ioan se așeză tăcut într-un fo~toliü, în vreme ce d-na Stubel lua loc pe un scaun în fața lui. — Alteță, permite-mi o întrebare. — Te rog, vorbește. — Iubești mult pe fiica mea? — Desigur, răspunse Ioan , întocmai ca mai înainte, poate și mai mult încă. — Eî bine, dovedește aceasta prin a nu te mai gândi la fiica mea și a nu o mai revedea. Arhiducele făcu un gest de negațiune, însă d-n aStubel urmă: — Ce au să iasă din toate astea, Alteță? Multe mame ar considera poate ca onoare ca fiicele lor să fie amante de arhiduci. Insă eu am altă părere în această privință. Eu consider pe fiica mea prea înaltă pentru așa ceva. Se opri aci, uitându-se țintă în ochii arhiducelui. Ioan Orth se uita visător în gol și nu răspunse îndată. In sfîrșit zise cu glasul tremurător, aproape răgușit: — D-nă Stubel, ceea ce mî ceri în privința Ludmilei îmi e cu neputință și nu pot să’țî promit. Pe cât timp însă Ludmila nu’mi va zice : «Du-te de la mine, pentru că nu te iubesc», pe atât timp mă voia sili să’î câștig favoarea. D-na Stubel îșî frângea mâinile. — Dar ce o să iasă d’aci, Alteță ? Te rog. Alteța, iartă-mă dacă rostesc vorbe aspre, însă vorbește în mine inimi de mamă. Noi n’am crezut altceva decât că avem a face cu un simplu artist , însă d-ta, Alteță — te rog încă o dată să me ierți — ai jucat cu noi o comedie, ne-am înebunit copila, căci ca să te însori cu ea nu e cu putință, așa ceva este esclus. — Nimic nu este esclus, d-nă Stubel, răspunse arhiducele. De ce nu m’aș însura cu Ludmila ? Mă crezi oare atât de șarlatan încât să ve fi spus o minciună când v’am cerut fata în căsătorie? Firește, o să trebuiască să trec prin lupte mari, și cine știe de nu va trebui ca să me cert chiar definitiv cu înaltele mele rude, cu toate că le iubesc și le onorez foarte mult. Se poate chiar ca să treacă mai mulți ani până să’mi realizez planul. (Va urma)