Universul, iulie 1901 (Anul 19, nr. 175-205)
1901-07-31 / nr. 205
Cavaleria «armatei mântuire» din America de Sud.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 Ortorio* Luni, 30 Iulie. — Su. Ap. Lila și Silvan. Calolie Luni, 12 August.—Clara. Soarele răsare 4.59 ; apune 7.11 București, 30 Iulie. la noi și în vecini ln câteva articole trecute am arătat cum buna-voința așa-zicând teoretică n’a lipsit guvernelor de pe vremuri ca sa facă câte ceva pentru progresară agriculturei noastre, —dar că din nenorocire multe din dispozițiile și masurile puse pe hârtie și chiar unele din cele mai escelente legi agricole au rămas literă moartă, n’au fost aplicate nici o dată. Științele, în această privință, le-am luat, cum am spus, din chiar Buletinul ministerului agricultural. Și tot în acest buletin, într’un studiu datorit d-lui V. M. Kogălniceanu asupra stărei agriculturei în Ungaria și la noi, mai găsim și o comparație foarte instructivă, între ceea ce acolo s’am făcut, realmente, pentru popășirea agriculturii și între ceea ce la noi... Vor fi putut face. Să punem și aceste constatări sub ochii cititorilor noștri, spre știință și meditare;— nu va strica. Printre instituțiile sociale create pentru a înlesni progresul agriculturei ungare, sunt în primul rînd societățile agricole. Afară de societatea generală agricolă ungară se mai află încă trei societăți generale a căror acțiune se întinde pe mai multe comitate și peste 55 societăți agricole județene. Apoi 39 societăți locale, mai mici ca cele județene, precum și unele de specialități, pentru cultura unei anume plante (hameii), etc. Cooperativele agricole au făcut și ele progrese frumoase ; —în primul rînd marele număr de lăptării cooperative, apoi societățile pentru procurare de mașini, etc. Cel mai mare avînt însă l-au luat, în ultimul timp, societățile rurale de economie și împrumut sistem Raiffeisen, care în 1894 erau deja în număr de 149, cu o avere de aproape 9 milioane de lei. In 5 ani numai, numărul acestor societăți sătești s’a urcat la 245 și de atunci desigur ele au sporit poate într'o și mai mare proporție. Aceste societăți au primit în anul 1899, subvenții de la ministerul de agricultură în valoare de 50.000 lei, pentru organizări de expoziții, premii, pentru încurajarea unor ramure speciale ale agriculturei. In Transilvania, afară de alte numeroase societăți, este și «Reuniunea română de agricultură» din comitatul Sibiului, fondată în 1897. După niște date din 1898, această reuniune a ținut în acel an 7 întruniri la sate, în cari s’a vorbit despre comasare, nutrețuri artificiale, etc., a organizat o exposiție de vite de prăsilă și una de poame, struguri și derivatele lor, cu premii, — apoi un curs de altoit pomi; a împărțit la țărani 150 ehilograme de sămînță de trifoiü, lucernă, napi de nutreț și alte 40 chilograme de sămînță de cânepă italiană. — Tot această reuniune veghiază asupra mersului a 8 tovărășii agricole existente între românii din acel comitat (județ) și a 10 însoțiri de credit rurale; ea se mai ocupă serios cu propagarea ideilor de progres printre cultivatorii români din acea regiune și lucrează pe toate căile pentru ridicarea agriculturei locale. Se va zice, fără îndouială, adaogă d. V. M. Kogălniceanu, că ungurii, ca și frații noștri de peste munți, sunt și el încă mult înapoiați față de francezi, germani, belgieni, etc. Așa este, pe noi români! însă nu ne interesează Ungaria față de Germania (care poseda acu câțiva ani nu mai puțin de 12.736 cooperative agricole), ci ne interesează Ungaria față de România, și aci comparațiunea este foarte dureroasă pentru noi, căci Ungaria singură, ca stat aparte, neapărat că nu are nimic care să smulgă admirația noastră, dar când ea devine termen de comparație pentru noi, și când trebue să măsurăm munca fiecăreia din cele două țări pe terenul economiei naționale, Ungaria ne apare ca un model. Și modelele se imitează întotdeauna și se studiază și se face ceea ce au făcut dînșii. Dar nu numai pe hârtie! Din Franța (corespondență particulară a „Universului") Paris, 2S Iulie. Sechestrată timp de 45 ani V’am comunicat la timp, pe scurt, grava afacere a sechestrărei Adelaide Bissière3. Vă trimit acum nouă detalii in această chestiune, care n’a încetat de a fi obiectul celor mai violente și pasionate discuții. Suferințele îndurate de Adelaida Bissieres întrec cu mult pe cele îndurate de Blanche de Mounier, sechestrata de la Poitiers, atât ca durată cât și ca cruzime. Adelaida Bissieres era lăsată în închisoarea sa, fără veștminte, cu totul goală, fără nici o cuvertură. Ea dormea pe scândura unui scăunaș, construit într’adins și ridicat cu vre-o două-zeci centimetri de-asupra solului în închisoarea sa, închisă cu grilaje și zăvorită, și unde nici o mobilă nu exista. Sechestrata, care actualmente se află în spitalul din Villeneuve- Sur-Lot, își are până acum picioarele ușor încovoiate. Doctorul Duffas, care o îngrijește, speră să amelioreze în scurt timp starea ei fizică și chiar să obție funcționarea mai mult sau mai puțin normală a creerului, care nu pare a fi nicidecum zdruncinat. Adelaida Bissieres a pierdut amintirea original crudei sale odisee, dar ea recunoaște lucrurile și le arată destul de clar, pronunțând numele lor. Cei două frați Bissières trăiesc într-o proprietate de 30 hectare de suprafață, care le aduce un venit anual de 10.000 franci. Ei trec drept niște avari și n’au avut până acum decât un singur servitor, pe acela care i-a denunțat. Văpire misterioasă Acum opt zile, d-na Clémence Denesle, spălătoreasă, primea sa la densa acasă, în str Celestine 6, pe una dintre prietenele sale, Marguerite Mallet, în vârstă de 24 ani, care, plictisită de a fi maltratată de către bărbatul cu care trăia, se hotărîse să caute în altă parte odihnă și liniște. Luni dimineață, pe la orele 10, vechiul tovarăș al d-nei Mallet făcu irupție, spărgând, ușa, în casa spălătoresei, absentă în acel moment. D-na Mallet se găsea singură. Când d-na Denesse se reîntoarse, găsi casa deșeartă. rosstuultarul uamooi scări se vedeau urma de sînge. Vecinii, interogați de comisarul respectiv, declarară că auziseră zgomotul unei lupta violente. Unul dintre înșiș a afirmat 08 a văzut pe un individ descinzănd de pe scări, ținând în brațe pe o femee pe care nu o putuse recunoaște. Acest individ, ajuns , pe trotuar, se duse repede la o trăsură care-l aștepta, și se urcă în ea, luând cu sine și pe acea femee. Atunci trăsura plecă în galop. Poliția a deschis o minuțioasă anchetă asupra acestei afaceri misterioase. Amical elefanților Un individ, destul de bine îmbrăcat, frecventa de câteva zile, cu zel, Grădina Plantelor ; el părea că se interesează în mod special de animalele din menagerie și mai cu seamă de elefanți, cărora le da pâine în mare cantitate. Conduita acestui individ păru cam ciudată agenților de siguranță, cari îl observară cu atenție și sfârșiră prin a constata că acest amic al elefanților nu era decât un hoț fin. Chipul lui de a opera era foarte simplu : pe când atrăgea atenția vizitatorilor, dând cu mâna stângă pâine animalelor, cu mâna dreaptă, remasă liberă, el scotocea cu dibăcie buzunarele vecinilor săi. Acest reüfacător cu numele de Charles Albert, în vârstă de treizeci de ani, a fost arestat și trimis la depou. Brutus. HIGIENA Congresul de la Londra și scuipatul pe jos . La congresul internațional contra tuberculozei, ce a avut loc la Londra și care s’a închis zilele trecute după desbateri și rezoluțiuni de cea mai mare importanță științifică, s’a adus în discuțiune ca un ce firesc și absolut legat de lupta în contra tuberculozei : scuiparea pe jos. Toți congresiștii au fost de acord că sputa tuberculoșilor este un agent de propagare a tuberculozei , și în consecință printre cele 11 moțiuni votate, a fost și cea următoare : «Scuipatul tuberculoșilor fiind mijlocul principal pentru transmiterea tuberculozei de la om la om, se impune interzicerea a oricărui fel de scuipare, fără deosebire». Moțiunea aceasta frumoasă și lăudabilă ca intențiune de absolută și imediată necesitate, severă și energică pentru aceia cari din plăcerea de a scuipă ,și-a fi făcut un obiceiuräu, ale cărui consecinți sunt,atât de vătămătoare sănătățeî, e chemată, pe lângă celelalte măsuri profilactice încercate și admise, a apela omenirea de contagiunea celui mai înspăimântător flagel: oftica. Resoluțiunea congresului de la Londra în contra scuipatului pe jos, constitue pentru igieniști, cari de mult cer luarea de măsuri contra obiceiului acesta urît, un început de satisfacție. Desigur că în lupta lor, ei nu vor desarma până când moțiunea de la Londra nu va deveni lege. Și după cum în unele state din America și Australia s-a legiferat chestiunea scuipatului pe jos, pedepsindu-se contravenienții cu amenzi considerabile și chiar cu închisoare, savanții, în frunte cu specialiștii Koch, Lister, Brouardel, Virchow, Schroetter și ceilalți, întruniți în congresul de la Londra, desigur că vor face toate demersurile necesare pe lângă guvernele statelor respective, de a se lua această moțiune în considerațiune, învestind’o cu toate formele legale și executive. Cetățenii noștri par’că sî aud zicând, «după ce aui scuipat mai inteiu» : «»MUL * UILUțUUU JJUUVI.M ferarea și pedepsirea scuipatului pe jos... Să n’am eu voie în «țara mea» să scuip unde 'mi vine sac ’mi place... Cât despre zeflemiști... opinia acestora nu poate fi alta decât aceia, că moțiunea de la Londra, la noi în țară, va avea același rezultat, ca orice moțiune de la Dacia contra guvernului... O rază de speranță însă este că moțiunea de la Londra va găsi un ecbon puternic în lumea noastră medicală și științifică, și că guvernul care a fost reprezintat la acest congres, va avea în vedere rapoartele ce i se vor înainta. Chestiunea tuberculozei în anii din urmă a început a se agita foarte mult de savanții noștri specialiști, în urma statisticelor destul de alarmante asupra mortalitatei, care înregistrează fără exagerație 15—20% morți de tuberculoză ; la aceasta trebue să se aibă în vedere că mulți tuberculoși, mai cu seamă la țară, sunt îngropați fără ca să li se fi făcut identitatea boalei care i-a repus. De altfel este știut lucru că la noi, începând cu bordeiul țărănesc și avansând pânâ la casa boerească, oftica face ravagii mari. Prezența în capul serviciului sanitar a d-lui profesor dr. Petrini-Galațî, care în congresul medicilor din țară, ținut la Maiui trecut în București, a ținut o interesantă conferință asupra profilaxiei și tratamentul tuberculozei pulmonare, conferință ce a fost primită cu ovațiuni, e o chezășie că cel puțin în parte moțiunea de la Londra contra scuipatului pe jos va i regulamentată și la noi. Oricât de imposibile ni s’ar părea, la urima vedere, mijloacele contra acestui obiceiu, ele totuși s’ar putea aplica. La noi scuiparea de și e liberă «pretutindenea» pe pardoseală, covoare —fie ele și de Persia—pe pereți chiar, totuși până la o severă legiferare, care ar putea interzice scuiparea pe stradă, în afară de scuipătoarele ce în cazul acesta s’ar așeza și înregistra pe lângă cele l’alte comodități de necesitate, ar fi de dorit de a se propaga «sine-lege» interzicerea de a se scuipa pe jos, cel puțin în localurile publica și cele l’alte sub acoperișuri de întîlnire socială, unde să se ceară cu rigoare aplicarea regulamentelor de higienă și salubritate publică, cari printre alte măsuri de indispensabilitate impun și scuipătoarele. Aurel Scurta. CRONICI FEMENINE Mișcarea feministă De la 9 Septembrie și până la 22 Octombrie anul acesta, se vor ține la Berlin cursuri de către reuniunea pentru îngrijirea tinerimei femenine, care se află subprotecțiunea împărătesei Germaniei. Scopul acestor cursuri este de a se introduce femeele și fetele claselor mai culte în activitatea carităței creștine femenină. Pe lângă un curs asupra bibliei și al îngrijirea bolnavilor, se țin dese conferințe asupra instituțiunilor existente, creștine umanitare. In Belgia de asemenea mișcarea femenină face mari progrese. Astfel «Liga belgiană pentru dreptul femeilor» precum și «Societatea pentru îmbunătățirea soartei femeei» au hotărît,ca prin articole în ziare, întruniri publice, petițiuni etc., să lucreze pentru desființarea legei care interzice cercetarea paternităței. Societatea femeilor din Elveția are de gând să înființeze un curs de două ani pentru bucătărese. Ministrul căilor ferate din Rusia a permis ca și femeile să fie numite ca șefi de gară în stațiunile mai mici. Afară de aceea, ministrul de finanțe al Rusiei recomandă într’o circulară că în locandele în care ca vînzătoare femei, deoarece de șase ani încoace femeile angajate s’au purtat foarte bine, adică de atunci de când s’a înființat monopolul alcoolului. In orașul Vermont, din Statele Unite, au fost numite trei femei în serviciul primăriei de acolo și adică una casieriță, una bibliotecară și alta la serviciul de secretariat. Din New York se anunță că într’o întrunire publică prezidența «Societățea pentru dobândirea dreptului electoral», Mrs. Carrie Ghapmann Gatt din Connecticut, a vorbit asupra unui proiect de lege privitor la dreptul electoral comunal al femeilor, care va fi depus zilele acestea în Camera deputaților din Statul Connecticut. La această întrunire a asistat un public foarte numeros, între cari mulți deputați cari au declarat că vor vota acest proiect de lege. Olimpia. . .. — «»»JOB. Cavaleria «armatei mântuire!» din America de sud — Vezi ilustrația — Se știe că în America există o mare armată particulară, sub numele de «armata mântuire!» care are de scop de a face o propagandă cât mai asiduă pentru principiile ei, de a salva omenirea suferindă. Comandantul central al «armatei mântuire!» din America de nord a trimis mai zilele trecute o brigadă călăreață compusă din femei, ca să «cucerească» pentru ideile armatei Statelor din Africa de sud. Această divizie femenină este comandată de o femee din statmajorul «armatei mântuire». Aceste femei țin călări meetinguri pe stradă. Ele cântă acompaniate din guitară niște cântice, în cari se cuprinde programul «armatei mântuire!», după cum se vede în ilustrația noastră de pe pag. 1. Situația din Africa de sud «Danjr Mail» publică o statistică interesantă, asupra forțelor boerilor. Ziarul londonez prețuește numărul luptătorilor boeri la 13 000 dintre cari 4000 transvalieni, 2000 , orangeșli, 1000 boeri din Colonia Capo și 6000 afrikanderi rebeli. Situația e foarte serioasă în colonia Cap, unde sunt 3 centre de activitate militară. Foucher operează la răsărit la Maclear, Kruitzinger în centru și Scheepers la apus. Grupe mai mici de rebeli se află la Carnarvon, Calvinia și Campbele. Baza trupelor engleze, de sub comanda generalului Frenck, e la Middelburg. In Orange boerii stau prin munții de la Heilbronn, Dewet se află pe malul stâng al Vaalului și Steyn la Kroonstadt. Ei stau acum în neacțiune, dar în Septembrie, când începe acolo vara, vor relua operațiunile. In Transvaal constitue munții Magaliesberg la apus de Pretoria și de Johannesburg, centrul rezistenței organizate de Kemp și Delavey. Botha se află la nord-est de Heidelberg. In fața celor 1300 boeri, se află 250.000 englezi în Africa de Sud. Dar ei sunt împrăștiați pe o suprafață lungă de 1200 kilometri și lată de 900, și apoi mai sunt siliți să păzească 2000 kilometri de cale ferată. In astfel de condiții se înțelege ușor de ce, cu toate silințele lor, englezii nu pot dovedi pe boerî. UN SFAT 1*2 ZI Foc roșu purpuriu pentru teatru. — Amestecă la un loc următoarele în stare de praf: i kile și 30 decagrame acid clorcan, 32 decagrame pucioasă și 46 decagrame cretă. ------— »ctc-.....— ■ — UHfc.5 Î ÍVNI bUUNOIVityL Concursul de mașini agricole Pe baza unui raport al directorului diviziei agriculture, d. G. Nicoleanu, ministrul domeniilor ad-interim, d. C. Stoicescu, a decis ca în fiecare an să se țină câte un concurs de mașini agricole la fermele model ale Statului. Iacă motivele care au determinat acest concurs : Fermele model ale Statului, pe lângă rolul instructiv și demonstrativ, trebue să aibă și rolul propagator al mijloacelor de a lucra și a exploata bine și eftin. In România nu avem până acum o stațiune permanentă, o stațiune oficială de încercare a mașinelor agricole, care să îndrumeze pe agricultori în alegerea celor mai practice și mai folositoare instrumente în agricultură. Din experiențele făcute până acum la fermele Statului asupra mecanicei agricole și viticole, s-a ajuns la deplina convingere că ar fi de cea mai mare utilitate pentru agricultori să se țină concursuri anuale de mașini și instrumente agricole. Cu atât mai vîrtos ca în fiecare an se fac mereu reclame mari asupra perfecțiunilor introduse în mecanica agricolă, și multe din aceste reclame induc în eroare pe cultivatori, cari astfel cheltuesc anual sume însemnate fără nici un folos. Nu că doar acele mașini și perfecțiuni nouî introduse la instrumentele și mașinile agricole ar fi rele, dar ele nu se potrivesc solului nostru, nici falului nostru de agricultură. Concursurile anuale de mașini agricole ar avea multe avantaje, căci ele ar stimula pe fabricanți să adapteze mașinele și instrumentele ce le trimit în România trebuințelor, obiceiurilor și conveniențelor nu numai ale țarei, dar chiar și ale unor regiuni. Marile fabrici din America și Europa, nereprezintate în România, ar fi astfel oarecum obligate să studieze nevoile agriculturei noastre, precum și exigențele agricultorilor. Acestea sunt pe scurt motivele invocate de d. Nicoleanu spre a cere ministrului să ia dispoziții pentru ținerea de concursuri de mașini agricole. Cum însă asemeni concursuri presupun și acordări de premii și cum ministerul deocamdată nu dispune de fonduri, s’a hotărît ca în loc de premii, să sa acorde diplome sau certificate. Primul concurs se va face în Septembrie la ferma Studina, și ministerul domeniilor va invita zilele acestea la acest concurs toate fabricile de mașini agricole reprezintate actualmente în România. Ponor. Tribuna liberi Deva despre pădurile noastre Ministerul domeniilor a început, de câtva timp, a da o mai mare importanță pădurilor noastre, atât în privința exploatărilor, cât și a împădurirea ținuturilor sărace în masive păduroase. Față de situația financiară în care se găsește țara, economiile acumulate în pădurile seculare prin neexploatarea lor în trecut, sunt bine-venite spre a mări venitul budgetar. Suntem, relativ, destul de bogați în păduri, în acele locuri unde omul n’a putut încă exploata cu înlesnire și fără cheltueli mari de instalațiuni de transport, cu alte cuvinte la munte. Acolo întâlnim acele păduri seculare, care fac admirația tuturor vizitatorilor, în ce privește dimensiunile excepționale ala trunchiurilor, cât și salbatecla codrilor. Pe când în Germania și Franța pădurile de molidt și brad se exploatează când au o vîrstă de 100—160 ani, copacii având un diametru corespunzător de 50 până la 0,60 p. m., în pădurile noastre brazi cu diametru de peste un metru nu sunt deloc rari. Surplusul de material poate fi exploatat de Stat pentru a-șî mări venitul și este chiar în interesul său de a-1 extrage cât mai curînd, căci, ca și orice altă întreprindere, pădurea trebue considerată ca un capital producător de venituri și ca atare exploatată atunci când fructifică cu procentul cel mai ridicat. Acest procent se obține în pădurile de molidt și brad exploatându-le la etatea de 100-160 ani. De la această epocă în sus creșterea anuală a pădurei, care reprezintă tocmai venitul anual al ei, se micșorează necontenit, astfel că în păduri bătrâne procentul scade chiar până la */i */*, plus că lemnul provenit din arbori prea bătrâni este de obiceiü alterat, cu inima roșie, ca atare prețul ce se va obține din vînzarea lui va fi mic. Din cele spuse până aci se vede ce pierderi însemnate sufere anual Statul, prin neexploatarea la timp a pădurilor. Deja din anul trecut s’au oferit societăți streine, cu capitaluri mari, de a exploata asemenea păduri seculare, dar nu li s’a dat concesiunea, deoarece condițiunile lor n’au convenit de loc. Un exemplu numai , o societate propusese Statului de a exploata, dintr’un număr oarecare de păduri, toți arborii cari au o grosime de peste 0.40 c. m. în diametru. Negreșit că o astfel de exploatare ar fi ruinat cu desăvîrșire acela păduri, căci numărul arborilor groși fiind mare, s’ar fi extras aproape tot materialul din pădure, arborii rămași ar fi fost distruși și ei prin doborîrea celor I’alțî și suprafața s’ar fi împădurit din nou cu mesteacăn, plop și fag, specii fără valoare, cari de obiceiu se instalează în urma relelor exploatări. Astfel s’au petrecut lucrurile, până acum, cam cu toate pădurile de munte în cari a intrat toporul. Despre modul cum s’ar putea exploata pădurile noastre, vom vorbi în unul din articolele viitoare. Silvicultor. Chestiuni din Capitali Vechile și nouile artere de comunicațiune ale Bucureștilor 111 In fața Mitropoliei se afla palatul, curtea și grădina lui Vodă Bibescu, acum piața legumelor, ce în vechime fusese casa domnească a Brâncovenilor și Cantacuzineștilor. Ca în nici o altă parte a Bucureștiului, când se fac săpături în aceste locuri, se găsesc: masivuri de zidării, bolți și beciuri colosale, pimnițe și tuneluri misterioase, cari toate denotă vechimea și natura istorică a acestui domnesc cuartier, sigur centrul de răsfățire al Capitalei noastre. In fața curții boerului Costache Bălăceanu se înălța falnic biserica marelui mucenic Spiridon, făcătorul de minuni, care deveni jertfa flăcărilor focului celui mare ce a bîntuit Bucureștiul prin anul 1848, prefăcând atunci sfîntul locaș în cenușe , iar prin milostivenia și îndurarea luî Vodă Bibescu, fu din nou rezidită prin architectul italian Pedro Tabai, din Gorizia, adus într’adins, care s’a căznit pe câti a stat prin putință și i-au înlesnit mijloacele, să clădească un monument demn, ținendu-se întru câtva de stilul și arhitecture Domului din Milano. Insă JULES HAUT 83 Fractul oprit - MAS £ ROMAN DE SENSAȚIE - PARTEA A DOUA Răsbunarea Rozei in Glasul de dincolo de mormint In cursul nopței trecute se arsese până la cea din urmă. De altfel, dacă el ar fi existat, ce ar fi dovedit anchetei ? Nimic, de oarece dînsul nu maî făgăduia acum relațiunile sale cu Roza. Cu toate astea se urcă sus. D. Ladouce citea niște scriitori. — D-le, zise dînsul, am găsit prin saltarele astea mai multe bucăți din corespondența d-sale cu Roza. Villaurier nu-și putu stăpâni o mișcare de surpriza. El credea că arsese toate scrisorile Rozei și toate scrisorile Reginei. — Cam e cu putință să descoperim și alte scrisori, și deoarece corespondența aceasta mi se pare foarte curioasă, ți-aș rămânea îndatorat dacă nî sta aici cu noi. Perchizițiunea continuă înaintea tînerului. D. Ladouce nu se înșela. Găsi și alte scrisori. Erau de tot risipite, una ici, alta dincolo. Comisarul, nepăsător, zicea numai atâta, privind pe fiecare : — încă una ! . Și le arăta lui Villaurier. Iar acesta nu înțelegea nimic ; simțea că nebunește. El nu cunoștea acele scrisori, nu-și amintia de ele , nu le primise el. Cursa se vedea bine acum. Cum se făcea ca scrisorile să fie așa răspândite? Cu doui ani înainte, când Roza îi scria, sau la poșta restantă sau în strada Mont-Cenis, dînsul păstra scrisorile într’un saltar din casa unde aveau loc întâlnirile. Lăsând acea casă, vînduse mobilele. Insă luase pachetul de scrisori, erau toate la un loc. In noaptea trecută regăsise pachetul așa cum îl lăsase cu doui ani mai înainte și ’l arsese, amestecând în aceleași flăcări scrisorile nevinovate și iubitoare ale Reginei. Roza nu-i cunoștea odinioară adevăratul nume. Il știa numai după numele fals de Jean Clairjean. De asemenea, dînsa nu știa atunci de casa lui din Intrarea Kleber. Și toate scrisorile astea päreau a fi fost primite în Intrarea Kleber. Deoarece nu aveau plicuri, era cu neputință să se spună dacă trecuseră pe la poștă. Timbrul ar fi precizat trimiterea și primirea. Intr’un moment întinse mâna către una din aceste hârtii pe le cari le găsia comisarul. Voia s’o citească, să ’și dea seamă. — Nu, mai târziu, zise d. Ladouce. Dacă le-ai citi acum am ajunge în riscai întrebări pe cari nu am dreptul să ți se fac. Mai târziu, în cabinetul judecătorului și în fața advocatului pe care o să-l iam ca sfătuitor și ca apărător. — Ca apărător? exclamă tînerul tremurând. — Da. — Așadar cu adevărat sânt acuzat ? — Nu ești numai bănuit. — Și judecătorul o să mă țină la disposiția sa? — De asta mă cam tem... O să’țî spună el însuși. Mânile lui Villaurier, într’o mișcare de turbare, se sgârciră pe fruntea lui. Și când le lăsi în jos, se văzur’ă pe frunte urmele unghiilor. Perchisițiunea țină mult. Ea devenia cu atât mai amănunțită, cu cât dădea rezultate, și încă rezultate cu totul neașteptate. D. Marcel Francisc era hotărît să lase pe Villaurier în libertate, în cazul când perchizițiunea nu avea să ofere o bază anchetei. Perchizițiunea 7 dăduse această bază. După două ore eșiră cu toții din casă, Villaurier intrase acolo aproape liber încă și eș ia prizonier. Câte și patru se întoarseră la palatul de justiție. Și când se aflară în cabinetul judecătorului, acesta zise : — D-Ie, legea nouă asupra reformei instrucției criminale îți dă dreptul,—din moment ce inculparea contra d-tale este menținută,—să’țî alegi un advocat sfătuitor. — Trebue dar ea în cel mai scurt timp să’i spui numele, declarându’l sau grefierului meu, sau șefului închisorea în care am să te trimit... — Am să ușez de dreptul meu. Judecătorul se înclină. — Am să fac mențiune despre aceasta în procesul-verbal... — Am eu timp de gândire, de alegere ?... — De Asigur... Legea nu fixează nici un termen de gândire, însă e absolut necesar ca alegerea advocatului consilier să se facă foarte repede. înțelegi și d-tacă nu e admisibil ca inculpatul să poată amâna interogatorul după voința lui... — Dar dacă n’aș putea lua o hotărîre în cele 24 de ore următoare. — Atunci eu voi fi în drept să consider atitudinea d-tale ca un refuz și să’țî numesc eu însumi un consilier din oficiu. — Ei bine, n’o să întârzii 24 de ore, d-le. — Ți-am ales deja un avocat ? — Da. — Cine este ? — E un vechiu conșcolar pe care nu l-am revăzut de mult timp, căci viața, pe care « ducem unul și altul, nu ne apropie de foc. Odinioară ’mi era prieten și o să ’mi rodevie prieten vezându-me nenorocit. Avocatul acesta se numește Guidom Juvardin. Judecătorul se întoarse spre grefierul său. — înseamnă numele aceasta. Și lui Villaurier îi zise: — Eu cunosc foarte bine pe Juvardin și ’ți spun că am avut o idee minunată alegându’l pe dînsul... Jean Villaurier fu dus la închisoare. In aceeași zi, judecătorul dădu de veste lui Juvardin. Aceasta primi însărcinarea de a fi sfătuitorul lui Villaumier. Omorul Rozei îl turburase adânc și, ca și tot Parisul, aștepta cu nerăbdare dezlegarea enigmă. Aproape îndată judecătorul îî trimise scrisoarea de convocare, recomandată. Trimiterea scrisorei fu constatată printr-un procesverbal, la care se anexă chitanța liberală de poștă. După prescripția legil, trebuiau să treacă 24 de ore până la luarea interogatorului; în scrisoare se arăta și ora interogatorului și se spunea lui Juvardin că dosarul afacerei se putea pune la dispoziție in aceeași zi chiar. Ce se petrecu în intervalul acelor 24 de ore ? Îngerul morțeî plutia asupra căsuței din strada Sf. Elefterie. Jerome, Mariana și Regina se întorseseră de la cimitir. De aci înainte totul era sfârșit. Ambii ținuseră să-î urmeze până acasă la întoarcerea de la tristul calvar pe care -l urcaseră. Erau iubiți în mahala, li sa dădură tot felul de mângâieri; apoi ambii plecaseră unul câte unul. Nu rămăsese lângă el decât Gaspard, care era cu ochii umflați de plâns. De o sută de ori, dînsul se întrebase în această lugubră zi de adio etern : — De ce a murit dînsa ? Dacă a fost ucisă, de ce a fost ucisă? Dacă s’a sinucis, de ce s’a sinucis ? Eu o iertasem și o iubiam cs și mai înainte. Dînsa știa asta.Ar fi putut să Se felicită. Și iat’o de-odată moartă. Scrisoarea pe care o avea la sine ar fi putut de sigur să-i dea explicația pe care o căuta, însă era prea respectos față de voința moartei pentru ca numai să se gândească măcar s-o deschidă. Domina o adâncă tăcere în mica sală de mâncare, unde intraseră câte și patru. Erau așa de zdrobiți încât nu puteau să vorbească. Acum nu mai putea să fie vorba ca să plece din Paris. Mormîntul Rozei nu-l läsau să sa depărteze ; trebuiau să stea lângă el. Marele orologiu, îmbrăcat în lemn, fusese și el reașezat la locul lui și numai el, cu lic-taoul lui sonor, ritmând bucuriile și durerile,întrerupea tăcerea casei» Portița gradinei se deschise % cum încet și un om intră o curte. Omul acesta păru în urmă s sta la îndouială pe pragul casei. Se uita gânditor la lucruril* foarte simple din jurul seu, la banca de sub copacul umbros, la liliecii de pe lângă gard, ale căror frunze începuseră să se ®>suce, deși timpul nu era înaintat, la scaunele de fer din grădiniță. Desigur, lucrurile astea’î erau familiare sau că’l puneau în mirare. Poate se întreba de ce cruda întâmplare alesese pentru » așa dramă acea casă liniștită, so cerașii de pace și de fericire. Ia sfîrșit intră în casă. (Va urma).