Universul, octombrie 1901 (Anul 19, nr. 267-297)

1901-10-24 / nr. 290

«ISASHE­ Cameiular pe anul 1901 Ortodox Marți, 23 Octombrie.—Sf. mac. și ap. lacob Catolic Marți, 5 Noembrie. — Emerich Soarele resare 0.42 ; apune 4.45 . I iir­r­ nul-C — București, 23 Octombrie. Cuirasatu­l cel mai repede di­n lume Vineri a fost aruncat pe apă, la Barrow-in-Furness un încruci­­șător cuirasat, cel mai repede din lume, care alcătuește pri­ma unitate a nouei clase de încrucișătoare cuirasate cu iu­țeală mare, cu care a fost înzes­trată flota engleză, King Alfred—acesta e numele noului vas de răsboia—e, apoi, cel mai vast cuirasat de catego­ria lui. Iuțeala lui normală e de 23 noduri. Mașinele sale pot des­fășura o putere de 30 mi­­car. Armamentul lui se compune din 35 tunuri și 6 tuburi lance­­tor pile, puse în mișcare de a­­parate automatice. Ring-A­fred a costat 26 ium. milioane franci. Echipagiul lui va numera 907 ofițeri și mari­nari. West. O anchetă industrială S’a întreprins în sfirșit, de la ministerul agriculturei, in­dustriei, comerciului și dome­niilor, o anchetă minuțioasă asupra stă­re! atât a industriei mari, cât și a cele! mijloci! și mic! în țara noastră. Zilele acestea s’au­ elaborat și se vor publica instrucțiile necesare în această privință și se vor distribui în acelaș timp for­mularele pentru inventarul statistic și ancheta între­prinsă. Comisiuni și agenții speciali se vor înfățișa la fie­care in­dustriaș în parte și­ î vor cere informațiunile necesare, după niște costionare pregătite îna­dins în acest scop. Comisiunile acestea vor fi compuse, în comunele rurale, din preot, învățător, primar și notar,­­ iar în comunele urbane inventarierea se va face prin agenții comunale și polițienești, sub conducerea a trei delegați ai ministerului, secundați­ de secretarii­ came­relor de comercia­ și alți a­­­genți.­­ In comunele rurale, lucrarea comisiunilor se vă verifica de către sub-prefecți, revisor! comunal! și șef! de ocoale silvice. Pentru ca să fie și mai bine înțeles că inventariarea și cer­cetarea aceasta nu va urmări nici un scop de imposit, s-a luat disposiția ca în comisi­unile comunale la sate și prin­tre agenții colectori ai date­lor din buletinele individuale, să nu figureze perceptorii fiscali. Ministerul adună aceste da­te, în adevăr, numai spre a alcătui o icoană cât mai amă­nunțită și mai exactă a situa­ției reale a industriei, mai­ și micî, a nevoilor ei, și prin ur­mare a mijloacelor celor mai nimerite pentru a o face să propășească. Ast­fel fiind, interesul bine­înțeles a tuturor celor intero­gați, va fi să dea relațiunile cele mai complecte și cele mai conforme cu adevărul, asupra tuturor punctelor în privința cărora li se vor cere lămuriri. Afară de aceasta, ministe­rul a mai distribuit și blan­­chete pentru memorii, în care e de dorit ca să se expună, din partea meseriașilor mai ales, nevoile pe cari fie­care le simte, cât și mijloacele prin care crede că s’ar putea în­drepta starea de astă­zi, — și mai ales să se arate vederile meseriașilor și industriașilor, cu privire la legislația indus­trială actuală și la influența ce ea a avut asupra mersului industriei și meseriei fiecă­ruia. Sperăm că această anchetă va da toate rezultatele ce se așteaptă de la ea ; industriașii și meseriașii noștri, în adevăr, sunt cu mult mai luminați de­cât ca să nu înțeleagă importanța ei, și, prin urmare să nu­­ dea tot concursul ce se cere de la dînși! spre a se dobândi o icoană cât mai fidelă asupra situației, căci numai ast­fel se va putea pro­­cede pe baze solide la inau­gurarea unei noul și rodnice ere de ocrotire și de prospe­­rare a industriilor și meserii­lor în țara noastră. căție creștine a întregului pro­testantism. Un discurs contra lui Cham­berlain John Morley a rostit Jouî la Abdroath (Scoția) un discurs care i-a atras mânia lui Cham­berlain. Se știe că Morley ocupă o si­tuație cam particulară în parti­dul liberal englez. Fost aghiotant al lui Gladstone, scriitor distins și orator strălucit, el n’a fost to­tuși­ nici­odată un personagiu de mână întâia, și în vremea din urmă a vezut că influența lui scade. Dar cuvîntul său are to­tuși mare valoare. El a criticat războiul sud-african, politica lui Chamberlain, diplomația lui Mil­ner, tactica și cruzimile lordului Kitchener, cu o vehemență ne­mai­pomenită. El a blamat mai ales procla­mația de la 15 August, câmpiile de concentrare și împușcarea boerilor care reamintesc faptele petrecute acum un secol în Ir­landa. E ciudat, că auditoriul n’a protestat. Din Anglia (Corespondență particulară a „Universului“) Londra, 19 Octombrie Mișcare­­a contra boerilor Anglia cu toate dezastrele sale din Africa de sud, refuză în e­­nergie ca să ia o atitudine îm­păciuitoare față de boerî. Episcopul din Liverpool, dr. Chavasse, în urma circularei sec­țiune­ elvețiene a alianței evan­­gelice către creștini­ englezi, a dat un răspuns negativ. Aceasta este o dovadă că reprezentanța oficială engleză a alianței evan­­gelice se identifică în mod esen­țial cu nedreptățile englezilor. Se pare decă probabilă știrea că adunarea generală a alianței e­­vangelice, ce era să se țină la Hamburg, nu va mai avea loc, de­oare­ce atitudinea creștinilor englezi nu mai corespunde jude­­ ntcsaxeesmsmaamtosssaaOS <££ -Q CD - mSSOSexwiB^ssBs^m Intrigă rusească în contra României Sub acest titlu, ziarul «Buda­pesti Hírlap» care ne-a sosit era, publică următorul articol: «Politica rusească este cu a­­deverat nesecată în mijloacele prin care poate tulbura liniștea României. Din cauză că politica oficială a României nu numai că s’a alipit la tripla alianță, dar e și gata să împiedice intrigele ru­sești în Balcani, Rusia, oare­cum­ din resbunare, a desgropat, acum de curând, din ruinele trecutu­lui, un lucru foarte neplăcut pen­tru România. Lucrul acesta este cu atât mai neplăcut, cu cât e foarte potrivit ca să asim­țe în contra României întregul cler grecesc și prin supărarea aces­tuia, să zguduiască prietenia ro­­mâno-greacă, al cărei edificiu nu e tocmai tare. «In anul 1864, principele Cuza, sfătuit de Kogălniceanu, a se­chestrat pe seama statului român toate averile mânăstirilor gre­cești din România și a expulzat pe călugării greci de pe terito­riul Munteniei și Moldovei. «Această avere secularizată a mânăstirilor a fost foarte mare, de­oare­ce cuprindea a patra parte din terenul cultivat pe a­­tunci în România. Patriarhul din Constantinopol s-a plâns din a­­ceastă cauza la Sultanul, care era pe atunci suzeranul României. Sultanul a pretins o recompensă pentru moșiile sechestrate. Gu­vernul lui Guza a oferit atunci o recompensă de 82 milioane de piaștri, dar patriarhul din Con­stantinopol a cerut 500 milioane. Această chestiune a ocupat mulți ani diplomația europeană. Napo­leon 111, care a fost un mare sprijinitor al lui Cuza, a mijlocit ca marile puteri să numească o comisiune care, ca juriu inter­național, să cerceteze cari sunt drepturile călugărilor greci și să hotărască în privința sumei care trebuia dată ca recompensă. Dar comisiunea a tot amânat cerce­tarea cauzei, până când eveni­mentele istorice ce au urmat au acoperit întreg procesul cu velul ui'ărei. «Afacerea recompensei pe care trebuia să o dea România pen­tru averile secularizate nu s’a mai discutat în diplomație până când cu chestia subvenției, gim­naziului român din Brașov, atunci guvernul român s’a apărat cu a­­ceea că suma ce se da acestui gimnaziu nu este o subvenție, ci o recompensă pentru bunurile bisericei din Brașov, cari au fost secularizate în 1864. «Guvernul ungar, cu toate că s’a îndouit de veracitatea acestei afirmațiuni, totuși a primit acest lucru, sub condițiune ca un tri­bunal din România să confirme prin hotărîrea sa că acea sumă are caracterul unei despăgubiri pentru bunurile secularizate. Pu­blicând această știre, la 8 iunie 1899, am arătat că guvernul ro­mânesc nu putea să facă aceasta, de­oare­ce se temea că hotărîrea judecătorească avea să servească ca un precedent de natură foarte gravă, pentru ca patriarh­al din Costantinopol să-și ridice din nou pretențiunile de cinci sute de milioane. «E adevărat că în hotărîrea judecătorească nu s’a spus că subvenția dată gimnaziului din Brașov are caracterul unei des­păgubiri cu bază de drept pri­vat, dar totuși această părere a servit ca bază învoelea ce s’a fă­cut în această chestiune între gu­vernul unguresc și cel român. E interesant că această ches­tiune nu i-a scăpat din vedere politicei rusești. In toamna tre­cută, ziarele grecești din Cons­­tantinopol au început să amin­tească în mod tendențios ches­tiunea recompensei date gimna­ziului din Brașov, și în legătură cu aceasta, au reînviat și preten­­țiunea de 500 milioane a mo­năstirilor grecești, pentru bunu­rile sechestrale. «Monăstirile grecești din impe­riul Sultanului, find pe rînd au început să provoace pe Ioachim III patriar­hul din Constantino­pol, ca să reîncuiască această chestiune, care dormitează de mult. După cum citim în ziarele bisericești române, patriarh­ul a și trimis un memoriu guvernu­lui român, cerând să i se plă­tească recompensa de 82 mi­lioane, recunoscută și de guver­nul român. «Cu în acest joc e amestecată mâna Rusiei, este de netăgă­duit. Patriarh­ul Ioachim III este binecunoscut ca instrumen­tul cel mai credincios și supus al politicei rusești. Amândoui împreună au planuri mari. Ioa­chim, ca patriarh­ ecumenic, ar vrea să ia în mâinile sale con­ducerea spirituală a tuturor bi­sericilor ortodoxe. Dacă ar a­­junge în stăpânirea celor 500 de milioane, atunci totul ar merge mai ușor. Rusia, de altă parte, sprijinește cu plăcere aceste nă­zuințe ale lui Ioachim, pentru ca, în schimb, să aibă în Orient un puternic instrument al năzuințe­lor sale de ocupațiune». CRONICI FEMENINE Femeea ca esploratoare In cercurile geografilor en­glezi stîrnește cel mai mare in­teres știrea că cunoscuta esplo­­ratoare mis Isabella L. Bishop, va deveni în sfârșit misionară. Mis Bishop este o scriitoare foarte productivă, ea a avut de­sigur ocaziuni destule, să stu­dieze rezultatele muncii misiona­rilor, cari i-au lăsat o profundă impresiune. Deja o privire asupra titlurilor cărților ei ajunge spre a arăta ce călătorii îndepărtate a făcut dânsa. Ea a vizitat Roky Mountains, insulele Sandwich, arh­ipelagul malayez, Persia, Kurdistan, Ko­rea, valea Yangtse și acum de curînd imperiorul Marroko. In privința scrierilor asupra Coreei, ea este considerată ca o autori­tate de rangul intern. Miss Bishop mai are încă și alt interes la munca cea mare a misionarilor. Călătoriile pe care le-a întreprins ea acum doua-zeci sau doue­zeci și cinci de ani, cari i-au făcut mai intâiu cunoscut numele, le-a făcut fiind-că sănă­tatea ei era foarte sdruncinată. După căsătoria ei și după moar­tea de mai trziu a soțului ei, a făcut o călătorie în scop ca să înființeze în Asia Mică un insti­tut de misionari, pentru care so­țul ei lăsase prin testament o sumă mai mare. In ori­ce caz este o remarca­bilă faptă eroică pentru o femee de a întreprinde ast­fel de călă­torii grele, și adese­ori foarte primejdioase, după cum­ a făcut Maria Bishop. Faptul că ea, cu toată firea ei slabă și delicată, le-a întreprins, arată marele ei curaj și energia de fer, care o caracterisează. —-----«»■»p-no-t». " ——1.­UlY SFAT PE ZI Tuș galben. — Topește gumă galbenă în spirt de vin, strecoară-1 și -1 aburește în baie de apă, amestecă apă de gumă și lasă să se răcească. Olimpia. Insula Mitilene Se știe că, în urma conflictu­lui franco-turc, Franța a trimis o escadră care să ocupe insula Mitilene de sub stăpânirea Tur­ciei și a sili ast­fel pe Sultan ca să-i dea satisfacție. Iată câte­va date asupra acestei insule : Mitilene sau Metelin, vechea Lesbos, e o insulă așezată în Ar­hipelag, lângă coastele Anatoliei. Ea are o lungime de 71 kilome­tri și o lărgime de 44, având o populație de 150 mii locuitori. Mitilene are o valoare strate­gică foarte însemnată, având un port pe deplin adăpostit și ca­pabil de a primi o întreagă es­cadra modernă, așezată în inima mărei Egelie, între două conti­nente, nu departe de Smirna, la aceeași depărtare de Pireu și Sa­lonic, aproape de Dardanele, ea ar oferi unei puteri europene care ar pune mâna pe dînsa un sprijin și o putere de necalculat. De mult timp Anglia, puturea lacomă după poziții strategice, se gândise să pue mâna pe Mi­tilene spre a amenința Constan­­tinopol și a opri în acelaș timp mersul Rusiei spre Mediterana. Acum câțî­va ani o escadră en­gleză debarcase în insulă câți­va soldați, dar, față de protestările Europei întregi, ea fu silita să-l retragă. Lucrările publice sunt negli­jate în insulă și, de vre-o 20 de ani, nu s’a adus nici o îmbună­tățire portului de comerț Castro. Insula produce grâne, smochine și struguri, dar în câtime neîn­destulătoare, așa că locuitorii sunt siliți să mai importe. Sfâșiat de câini — Vezi ilustrația — O mare nenorocire s’a întâm­plat foaia trecută într’o mahala a capitalei Austriei, Viena. Pe la ora 9 seara, trecătorii auziră aproape de gara, strigăte de ajutor și lătrărî de câini. Câțî­va oameni mai curagioșî se urcară pe gard și văzură un om trântit la pământ, care se apăra contra a trei câini. Câinii când văzură pe acei oameni că vin în ajutor, o luară la fugă. Omul atacat, de profesie ha­mal, avea pe corp rane grave cauzate de mușcăturile câinilor. Nenorocita victimă a fost trans­portată la spital într-o stare dis­perată. Ilustrația noastră de pe pag. 1, reprodusă după un mare ziar vienez, reprezintă scena când hamalul se luptă cu câinii, cari au tăbărât cu furie asupra lui. Carnetul meu De pretutindeni Par’că e în primă­vară, Dar în spete stringi ’?s draci, Totuși, însă, vremea ’i bună Pentru oamenii săraci... Că de vezi un pic de soare Nu mai faci în casă foc . Iată dar economia Cum se face chiar din loc. In politică ’n mișcare Și pe d­nii guvernanți, După cum mișcarea­­» mare Și pe d nii opozanți... Junimiștii își arată Ale lor nemulțumiri Și ca șef pe Carp proclamă In județe, 'n întruniri... In Rusia nu ’î d’a bună, E un ger îngrozitor, Volga a ’nghețat în lege Și de frig oamenii mor... Creta, cică, spune lumea, Și ca ea și că vorbesc, O să fie ’ncorporată La regatul cel grecesc... Intre turci și între Franța E cam vorbă de război, Flota Frânții ’n Dardanele A plecat cu tărăboi... De asemenea și turcii Au pus pază flota lor, Flotă rea, odorogită, Și de rîsul tuturor,.. Și, în Spania, carliștii La revolte făuresc, Pe Don Carlos vrend să-l pue Iar pe tronu’i strămoșesc... Și, în Africa englesiî O duc reü, dar r&U de tot, Că vitejii buni cam zilnic Le dă zdravăn peste bot... Și în colo, bine-pace, cum și e în București, Numai doar cu sărăcia Și cu criza te ’ntâlnești... Dar de ele nu ni e frică, Ba nici groază în sfîrșit, Pentru că, s’o spun pe față, Noî cu ele ne am hîrșit­­... Marion. ................»ad­a -----------­ domiciliul luî I. Păun în comuna Pantelimon, i-a surprins pe practi­canții P. Moroianu și I. Enescu tocmai în momentul când au predat un dosar lui I. Păun și pentru care au primit 80 lei. Dînșii au fost arestați și făcându­­se cercetări serioase, s’a descoperit toate aceste furturi de dosare pre­cum și pe autorii lor. Unele din aceste dosare au fost distruse de Ioniță Păun și I. Geor­gescu, iar altele au fost găsite sub o saltea la I. Păun. După citirea ordonanței, s-a luat interogatorul inculpaților, cari au mărturisit faptele. Apărarea a renunțat la toți mar­torii. D. procuror susține ca să se asculte numai martorul T. Ionescu, acela care a denunțat faptul d-lui judecător de instrucție. Tribunalul încuviințează. Acuzarea De procuror,în acuzare, susține că acest proces este de o extremă im­portanță. Aci n’avem a face cu un caz izolat, ci cu o bandă constituită, care, în schimbul unei sume de bani, căuta a întrerupe firul justi­ției prin furturi de dosare. Arată pe Ioniță Păinu ca un om al tribunalului,­­având nenumărate procese, atât corecționala cât și de contravenție. El a fost acela care a pus la cale și pe I. Georgescu ca să dea bani ca să i se sustragă dosarul. Cere aplicarea rigoarei pedepsei pentru toți inculpații, dând ast­fel exemplu și altora cari ar încerca să comită atari fapte, atât de grave. Apărarea D. P. Grădișteanu din partea lui I. Păun zice: Are dreptate de pro­curor că nu în toate zilele se pre­zintă înaintea instanțelor judecăto­rești asemenea procese. Faptul există și este recunoscut de toți inculpații. Ceea ce este însă curios în a­­ceastă afacere este faptul că acest delict s’a consumat prin interveni­­rea d-­ui judecător de instrucție, când a pus la cale comiterea delic­tului și când a îndemnat pe T. Io­nescu ca să dea dosarul lui Mo­roianu, în scop de a-l surprinde a­­supra comiterei faptului. Ioniță Păun este dat judecăței ca agent intelectual și provocator; acea­sta nu se poate dovedi, întru­cât Păun n’a făcut promisiuni și n’a dat bani înainte de a i se aduce dosarele. D. judecător de instrucție recu­noaște chiar în ordonanță că dosa­rele­ au fost reconstituite, prin ur­mare nu poate fi dat judecăței nici pentru distrugere de acte publice. In tot cazul, dacă tribunalul crede că trebue să i se dea o pedeapsă, aceea să fie cât se poate de mică, având în vedere timpul de 8 luni cât a stat în prevenție și faptul că este un com­ersant cu oare­care vază. D. Filitis și I. Brătescu vorbesc în același sens, susținând că nu există nici un prejudiciu, întru­cât unele din dosare au fost reconsti­tuite, iar altele găsite. D. Fotescu arată că Ion Georgescu e cel mai puțin vinovat. El nu a încercat să conrupă pe nimeni, de oare­ce­­ I. Păun a fost acela care s’a tocmit cu Moroianu și el n’a făcut­ de­cât c’a dat bani. D. C. G. Anastasiu, din partea lui Moroianu, zice că singurul lucru ce’l poate face în fața mărturisiri­lor lui, este să ceară indulgența tri­bunalului. Dovedește că Moroianu a fost în­tot­d’a­una om cinstit și dacă n’ar fi fost I. Păun, dînsul n’ar fi comis acest fapt. D. Angh­el Atanasiu, apărătorul lui I. Enescu, susține că clientul său, fiind minor, poate fi considerat ca cel mai puțin vinovat. Sfârșește cerând indulgența tribunalului. Sentința Desbaterile declarându-se închise, tribunalul, după o scurtă deliberare, a condamnat pe Ioniță Păun la un an închisoare, pe I. Georgescu, P. Moroianu și Stănescu la câte 8 luni închisoare, pe Chivu Ștefănescu la 7 luni, iar pe I. Enescu la 6 luni. * ¥ ¥ Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) CGRsaiinarea autorilor fu­rturilor de dosare înaintea tribunalului Ilfov, secția 3-a, a venit ieri judecarea proce­sului autorilor furturilor de dosare, de pe la diferite secții ale tribunalu­lui Ilfov. Foarte­­ multă lume a asistat la desbaterile procesului. Tribunalul era compus din d. Pa­­raschivescu, președintele secției 3-a, și d. Tabasovici, supleant. Fotoliul ministerului public era ocupat de d. procuror Slatineanu. I. Păun era asistat de d-niî avo­cați : Petre Grădișteanu, Filitis, I. Brătescu și V. Clinceanu, I. Geor­­gescu, de d. Fotescu, P. Moroianu, de d. C. C. Anastasii­ și I. Enescu de Angh. Atanasiu. Chiru Ștefănes­­cu, s’a apărat singur, iar inculpatul N. Stănescu lipsește ; dînsul a fost pus în libertate pe cauțiune. S’a dat citire ordonanței, din care rezultă că inculpații I. Păun și I. Georgescu, comercianți la Pantili­­mon, fiind dați judecăței pentru mai multe fapte, prin­­ bani au conrupt pe practicanții Pandeli Moroianu și Ion Bnescu, de la secția 1-a, a tri­bunalului, N. Stănescu de la secția a 3-a și Chivu Ștefanescu de la ju­decătoria ocol. de negru, să fure do­sarele privitoare pe dînșiî de pe la diferite secții ale tribunalului, ceea ce dînșiî au și făcut, primind în schimb diferite sume de bani. In total au sustras 7 dosare. Acest sistem de furt și distru­gere de dosare ar fi continuat poate încă mult, dacă un practicant, T. Ionescu, de la secția l-a, n’ar fi de­nunțat faptul d-lui judecător de instrucție Florescu care, la ziua de 30 Maiü a. c., transportându-se la Procesul dintre N. Mirodorescu— Ciocaneli -- Primăria comunei București și Dudești D. N. Mirodorescu a luat în an­trepriză, prin licitație publică, veni­turile axizelor provenite de la bău­­turi spirtuoase și petroleü ale co­munei Dud­ești. Această licitaț­une a fost apro­bată și de ministerul de interne. In ziua de 17 Martie a. c., d. E. Ciocanelli s’a dus în cătunul Cio­plea și a înch­is stabilimentele de băuturi spirtoase ale d-lui Mirodo­rescu, sub cuvînt că cătunul Cioplea face parte din raza orașului Bucu­rești și,prin urmare,d. Mirodorescu a introdus băuturile spirtoase fără să plătească avizul comunei Bucu­rești. Tot d. Ciocaneli, în ziua de 19 Martie, cu de la sine putere, după cum susține Mirotodescu, î-ar fi de­vastat prăvălia, confiscându-i 4 vase cu țuică, pe cari le-a și ridicat, ne­­știind unde se găsesc acum. Pentru că a fost împedicat în e­xercițiul drepturilor sale provenite din contractul încheiat cu primăria comunei Du­dești, d. Mirodorescu a chemat în judecată pe d. Ciocaneli pentru a fi condamnat la plata a&t mii loi daune interese, chemând to o dată în garanție primăria comu­nei București, în numele căreia pre­tinde că a lucrat d. Ciocaneli și pe primăria comunei Dudești, care î­i arendat veniturile acsizelor, dacă știa că cătunul Cioplea nu face par­te din com­. Dudești și când știa că pentru acel teri­tor­iu­ se află în liti­giu cu primăria București. Judecarea acestui proces,după ma multe amânări anterioare, a venit ieri înaintea tribunalului Ilfov, sec­ția a 2-a. D. Mirodorescu este asistat de doi avocați I. Lahovari, Cihoschi, B­­ăltineanu și A. Iliescu. Comuna București este reprezin­­tată prin d. Saita, Al. Constanti­­nescu și G. Panu , iar comuna Du­­dești, prin d. I. D. Filitis. D. Lahovari, în pledoaria d-sale susține că rău a procedat d. Cio­caneli când în numele primărie București s’a dus cu forța de­­ închis stabilimentele d-l u­i Mirodo­rescu și i-a confiscat vinul și țuica când știa bine că d. Mirodorescu avea luate în întreprindere prin licitație publică axizeie pentru a­­cele stabilimente. Nu este permis nimănui să sî facă singur dreptate — zice d-sa. — Primăria București trebuia să fi cerut un sec’nestru judiciar asupra sumelor ce trebuia să plătească d. Mirodorescu,ca axis pentru cantitatea de spirtoase ce va introduce în acele stabilimente, pen­tru cari Bucureștii se află în litigiu cu comuna Dudești. D. Lahovari sfîrșește cerând ad­miterea acțiunei intentată de d. Mi­­rodorescu, cerând 50 mii lei daune interese și cheltueli de judecată. D-lui Lahovari i-a răspuns din partea comunei București d. Panu, arătând că d. Ciocaneli n’a făcut nimic alt­ceva de­cât ceea ce tre­buia să facă ori­care reprezintant al comunei când i s’a semnalat o contrabandă. D. Mirodorescu a comis o contra­bandă când a introdus spirtoase în raza orașului București fără să plă­tească accizul. D-sa cauză a dovedi că partea a­­ceea pentru care Bucureștii e în li­­tigiu cu Dudești­ aparține Capitalei și intră chiar în raza orașului. D. Lahovari contestă planul de delimitare a razei orașului Bucu­rești de care se servește d. Panu spre a dovedi că acele­ 5 cârciume sunt pe teritoriul orașului București și cere o expertiza locală. D. Panu se opune, întru­cât ace­l plan este autentic și recunoscut a­­tât de consiliul comunal, cât și de stat. D. Piliu­, din pcu­tea comunei Du­­dești-Cioplea, susține că teritoriul de la Vi­tan pe care se află acele circiume aparține comunei Dudești și dovedește cu contracte și chi­tanțe că accesul pentru acele câr­ciuma a fost plătit tot-d’a­una co­munei Dudești. Din urmare d-sa cere scoaterea comunei Dudeseî din cauză. D. Constantinescu, din partea d-lui Ciocaneli, susține, că întru­ cât se constată că d-sa a lucrat cu auto­­rizația comisiunea interimare, el n’a făcut alt­ceva de­cât a adus la în­deplinire însărcinar­ea ce i s’a dat. Toată afacerea se mărginește la un litigii­ între două comune, asu­pra acelui teritoriu de la Vitan, pe care se află proprietatea d-lui Miro­dorescu. Nu se opune la o expertiză la fața locului, ca să se constate dacă acel teritorii­ in litigiu, aparține Bucureștilor sau comunei Dudești. Tribunalul obligă părțile ca­ sa depună un resumat în scris până Lunea viitoare, când se va pronunța asupra necesitatea unei expertize. Grefier. -----------------­­ - ----------------­ Războiul aiglo-bcsic — prin popia — Se scrie din Capetown că au­­toritățile militare fac să se ridice necontenit o grămadă de bionic­ii a­rse pe liniile de comunicație. La început ele se succedeu din 700 în 700 metri, dar de cir­va­ timp au început sa se ri­dice mici forturi intermediare și acum cea mai mare parte a bloc­­khouselor pe căile ferate din Ca­pe sunt numai la o depcărtare de 200 metri unele de altele. Se în­țelege ușor ce număr mare de soldați e de trebuință la apăra­rea acestor mici redute. Apoi, ele sunt în comunicație cu tre­nurile cuirasate. Englezii se mai slujesc și de câini cafri, cari sunt minunați pentru anunțarea dușmanului. Lângă fie­care blockhaus e câte un câine din aceștia care sem­nalează prin lătratul lui apropie­rea ori­cărui strein, așa că boe­rilor le e cu neputință să treacă linia fără a fi descoperiți. * † 9 Se anunță din Kimberley că englezii au osîndit la o lună” în­ C^ROLIKA JMV­ERFlIZ ! 0^ „ Torturile unei mame Căsuța misterioasă.— Un secret d­e familie ! — Oh ! generoșii!—murmură Fernanda, acoperindu-șî fața cu­­ amândouă mâinile. După aspect ea trebuia să su­fere mult în acel moment. La o falsi­tate, căci acea scrisoare era falsă, i se răspundea cu încre­dere, cu o generozitate mișcă­toare... In acel moment, Fernanda crezu că moare de rușine, de remi­ușcare. — Ah ! cât m’ar disprețui și m’ar urî de ar ști adevărul! — se gândea ea. Totuși, puțin câte puțin, tînera femee se liniști și ochii ei plini de lacrimi se fixară cu pasiune și de recunoștință în ochii lui Albert. — Ah ! toată viața mea nu va fi de-ajuns spre a plăti genero­zitatea ta—zise ea,—Albert... Al­bert, recunosc intr’adever că me iubești... — Și le îndouiam?... Ah ! se asigur că la primirea biletului toü am simțit o așa de mare e­­moțiune, în­cât am crezut că mor, am sosit aci cu iadul în suflet, tremuram, dar acum, când cu­nosc motivul spaimei tale, a­­proape simt bucurie ; da, îți jur, surîde încă, de vrei să me vezi fericit. Fernanda se silea în zadar să pară fericită ; un nor întunecat se zărea pe fruntea ei. — Tu nu mi-ai spus totul — esclamă Albert privind-o drept în ochi — tu ai vre­un lucru pe care ’mi l’ai ascuns... Asta nu e bine. Vocea lui era așa de mângâe­­toare, în­cât Fernanda trebui să facă o sforțare spre a nu iz­bucni în hohote de plâns. — Nu, nu vreau sa -ți ascund nimic,—zise ea sprijinindu-și ca­pul pe umărul Fernande!. — îți voii­ explica totul. — Vorbește, vorbește, iubita mea. — Dacă ea aș fi fost singură lovită de ceea ce mi se întâmplă, te asigur că aș fi dat o mică im­portanță, neîndouindu me de loc de inima ta, de noblețea senti­mentelor tale; dar această neno­rocire lovește o altă persoană care mi-e scumpă, care a avut grijă de mine, care­­ mi e sacră, unchiul meu Robert. Și el, în urma stăruințelor mele,­ pusese capitalurile sale în mâinele ace­­luiaș bancher și acum e rușinat, lipsit aproape de mijloacele ne­cesare de trai. — Dar noi nu ’l părăsim,—es­­clamă Albert. — unchiul meu va trăi lângă noi, în palatul tată­lui meu. Fernando clătină capul în mod gânditor. — Tu nu cunoști încă bine pe unchiul meu; el iubește liberta­tea sa, și mândria lui l’ar împe­­dica de a accepta ceea ce tu propui; iată de ce cu inima sfâ­șiată îți înapoiam cuvîntul meu. Nu vroiam să părăsesc pe un­chiul meu, ci să lucrez spre a-l susține. Albert o sărută pe frunte. — Inimă generoasă, — mur­mură el. Apoi, ca și cum o inspirație generoasă -i veni în minte, el esclamă: — Fernanda, privește-mă. Ea ridică capul cu surprindere. — Ce vrei ? — Spune-mi, unchiul tău a văzut această scrisoare ? Un fulger trecu prin ochii Fernandei. — Nu,—răspunse ea .—el nu știe încă nenorocirea care îl lo­vește. — Și noi vom face ca el să nu o știe nici­­odată. — Cum e cu putință? — Totul e cu putință când vrei. Cine încasa venitul de la banchet ? — Eu. — Acum deci vei continua să te prefaci a-i încasa ca mai îna­inte, și vei preda partea ce se cuvine unchiului meu... Iți repet, eu sunt bogat pentru toți. Ferdanda simțea că i se sfâșie inima. — Ah ! e prea mult, e prea mult, nu pot primi. — Ai vrei să -mi faci această suferință. Și zici că mă iubești? — Dacă te iubesc ? — exclamă Fernando cu un suspin ce-i ve­­nea din fundul sufletului — dacă te iubesc ! Dar pune mâna ici pe inima mea și ascultă. Aceste pal­pitări sunt toate pentru tine; mai înainte de a te cunoaște eu nu știam ce e amorul, mi se părea cu neputință ca un bărbat să poată ocupa toate gândurile mele, să ia în stăpânire ast­fel sufletul meu, și acum văd că e puțin a­­cel amor cântat atâta de poeți și evocat atâta de ființele omenești.. «Mă simt a ta pentru eterni­tate, aș vroi să nu te las nici un moment; când ești departe de mine, mi se pare că nu m­ai pot trăi, că cerul se întunecă și că florile nu mai miroase. Tu apari și totul îmi apare frumos. Al­b­ert, Albert, cât me simt de fe­ricită ieî pe inima ta­­tă din mine ceea ce vrei, numai să fiu a ta. Și me întrebi, dacă te iubesc !.. Albert îi acoperea fruntea de sărutări, un surîs strălucitor a­­părea pe buzele sale. — Ah !­ca aggeriî săr­e asculte — exclamă el.— Da, le cred, te cred, căci te iubesc după cum și tu te iubești și numai moar­tea ar putea să ne despartă... Ea îl asculta cu ochii holbați și plini de voluptate. — Tu consimți, nu e așa, la ceea ce îți cer ? — confirmă Al­bert.— Aceasta e cea mai mare dovadă pe care mi-o poți da de amorul teu. Vezi, eu rup a­­ceastă scrisoare, care te-a întris­tat pentru moment. Fernanda vroia să-l împedice, dar tînerul duce fu mai repede de­cât dînsa. Ea se lăsă să cadă în brațele sale,zdrobită de emoțiune. In acel moment se auzi vocea lui Robert. — Se poate intra ? Fernanda sari în sus. Extazul ce apăruse pe fața ei se împrăștie. Nu fusese nici o­dată lovită așa de mult ca de contrastul așa de vio­lent al acelui amor pur, înfocat ce-l avea pentru Albert, cu tre­cutul ce-i apărea amenințător în față, în persoana unchiului ei. Aspectul ei își schimbă expre­­siunea. Atunci, pentru ca tînărul duce să nu observe acea schimbare, ea zise cu voce tare . — Intră. Sir Robert apăru cu o fața șurîzetoare, ca un om satisfăcut de el însuși. — Bună­ seara, unchiule—zise cu simplicitate Fernanda, fara ca pe fața ei să se citească im­presiile suferite cu un moment mai înainte. Bătrânul o sărută pe frunte, — Bună-seara, iubita mea, sper că nu le-am supărat. Vorbind ast­fel el întindea mâna lui Albert, care i-a strîns­ cu o sinceră expansiune. (Va urma)

Next