Universul, octombrie 1901 (Anul 19, nr. 267-297)
1901-10-24 / nr. 290
«ISASHE Cameiular pe anul 1901 Ortodox Marți, 23 Octombrie.—Sf. mac. și ap. lacob Catolic Marți, 5 Noembrie. — Emerich Soarele resare 0.42 ; apune 4.45 . I iirr nul-C — București, 23 Octombrie. Cuirasatul cel mai repede din lume Vineri a fost aruncat pe apă, la Barrow-in-Furness un încrucișător cuirasat, cel mai repede din lume, care alcătuește prima unitate a nouei clase de încrucișătoare cuirasate cu iuțeală mare, cu care a fost înzestrată flota engleză, King Alfred—acesta e numele noului vas de răsboia—e, apoi, cel mai vast cuirasat de categoria lui. Iuțeala lui normală e de 23 noduri. Mașinele sale pot desfășura o putere de 30 micar. Armamentul lui se compune din 35 tunuri și 6 tuburi lancetor pile, puse în mișcare de aparate automatice. Ring-Afred a costat 26 ium. milioane franci. Echipagiul lui va numera 907 ofițeri și marinari. West. O anchetă industrială S’a întreprins în sfirșit, de la ministerul agriculturei, industriei, comerciului și domeniilor, o anchetă minuțioasă asupra stăre! atât a industriei mari, cât și a cele! mijloci! și mic! în țara noastră. Zilele acestea s’au elaborat și se vor publica instrucțiile necesare în această privință și se vor distribui în acelaș timp formularele pentru inventarul statistic și ancheta întreprinsă. Comisiuni și agenții speciali se vor înfățișa la fiecare industriaș în parte și î vor cere informațiunile necesare, după niște costionare pregătite înadins în acest scop. Comisiunile acestea vor fi compuse, în comunele rurale, din preot, învățător, primar și notar, iar în comunele urbane inventarierea se va face prin agenții comunale și polițienești, sub conducerea a trei delegați ai ministerului, secundați de secretarii camerelor de comercia și alți agenți. In comunele rurale, lucrarea comisiunilor se vă verifica de către sub-prefecți, revisor! comunal! și șef! de ocoale silvice. Pentru ca să fie și mai bine înțeles că inventariarea și cercetarea aceasta nu va urmări nici un scop de imposit, s-a luat disposiția ca în comisiunile comunale la sate și printre agenții colectori ai datelor din buletinele individuale, să nu figureze perceptorii fiscali. Ministerul adună aceste date, în adevăr, numai spre a alcătui o icoană cât mai amănunțită și mai exactă a situației reale a industriei, mai și micî, a nevoilor ei, și prin urmare a mijloacelor celor mai nimerite pentru a o face să propășească. Astfel fiind, interesul bineînțeles a tuturor celor interogați, va fi să dea relațiunile cele mai complecte și cele mai conforme cu adevărul, asupra tuturor punctelor în privința cărora li se vor cere lămuriri. Afară de aceasta, ministerul a mai distribuit și blanchete pentru memorii, în care e de dorit ca să se expună, din partea meseriașilor mai ales, nevoile pe cari fiecare le simte, cât și mijloacele prin care crede că s’ar putea îndrepta starea de astăzi, — și mai ales să se arate vederile meseriașilor și industriașilor, cu privire la legislația industrială actuală și la influența ce ea a avut asupra mersului industriei și meseriei fiecăruia. Sperăm că această anchetă va da toate rezultatele ce se așteaptă de la ea ; industriașii și meseriașii noștri, în adevăr, sunt cu mult mai luminați decât ca să nu înțeleagă importanța ei, și, prin urmare să nu dea tot concursul ce se cere de la dînși! spre a se dobândi o icoană cât mai fidelă asupra situației, căci numai astfel se va putea procede pe baze solide la inaugurarea unei noul și rodnice ere de ocrotire și de prosperare a industriilor și meseriilor în țara noastră. căție creștine a întregului protestantism. Un discurs contra lui Chamberlain John Morley a rostit Jouî la Abdroath (Scoția) un discurs care i-a atras mânia lui Chamberlain. Se știe că Morley ocupă o situație cam particulară în partidul liberal englez. Fost aghiotant al lui Gladstone, scriitor distins și orator strălucit, el n’a fost totuși niciodată un personagiu de mână întâia, și în vremea din urmă a vezut că influența lui scade. Dar cuvîntul său are totuși mare valoare. El a criticat războiul sud-african, politica lui Chamberlain, diplomația lui Milner, tactica și cruzimile lordului Kitchener, cu o vehemență nemaipomenită. El a blamat mai ales proclamația de la 15 August, câmpiile de concentrare și împușcarea boerilor care reamintesc faptele petrecute acum un secol în Irlanda. E ciudat, că auditoriul n’a protestat. Din Anglia (Corespondență particulară a „Universului“) Londra, 19 Octombrie Mișcarea contra boerilor Anglia cu toate dezastrele sale din Africa de sud, refuză în energie ca să ia o atitudine împăciuitoare față de boerî. Episcopul din Liverpool, dr. Chavasse, în urma circularei secțiune elvețiene a alianței evangelice către creștini englezi, a dat un răspuns negativ. Aceasta este o dovadă că reprezentanța oficială engleză a alianței evangelice se identifică în mod esențial cu nedreptățile englezilor. Se pare decă probabilă știrea că adunarea generală a alianței evangelice, ce era să se țină la Hamburg, nu va mai avea loc, deoarece atitudinea creștinilor englezi nu mai corespunde jude ntcsaxeesmsmaamtosssaaOS <££ -Q CD - mSSOSexwiB^ssBs^m Intrigă rusească în contra României Sub acest titlu, ziarul «Budapesti Hírlap» care ne-a sosit era, publică următorul articol: «Politica rusească este cu adeverat nesecată în mijloacele prin care poate tulbura liniștea României. Din cauză că politica oficială a României nu numai că s’a alipit la tripla alianță, dar e și gata să împiedice intrigele rusești în Balcani, Rusia, oarecum din resbunare, a desgropat, acum de curând, din ruinele trecutului, un lucru foarte neplăcut pentru România. Lucrul acesta este cu atât mai neplăcut, cu cât e foarte potrivit ca să asimțe în contra României întregul cler grecesc și prin supărarea acestuia, să zguduiască prietenia româno-greacă, al cărei edificiu nu e tocmai tare. «In anul 1864, principele Cuza, sfătuit de Kogălniceanu, a sechestrat pe seama statului român toate averile mânăstirilor grecești din România și a expulzat pe călugării greci de pe teritoriul Munteniei și Moldovei. «Această avere secularizată a mânăstirilor a fost foarte mare, deoarece cuprindea a patra parte din terenul cultivat pe atunci în România. Patriarhul din Constantinopol s-a plâns din această cauza la Sultanul, care era pe atunci suzeranul României. Sultanul a pretins o recompensă pentru moșiile sechestrate. Guvernul lui Guza a oferit atunci o recompensă de 82 milioane de piaștri, dar patriarhul din Constantinopol a cerut 500 milioane. Această chestiune a ocupat mulți ani diplomația europeană. Napoleon 111, care a fost un mare sprijinitor al lui Cuza, a mijlocit ca marile puteri să numească o comisiune care, ca juriu internațional, să cerceteze cari sunt drepturile călugărilor greci și să hotărască în privința sumei care trebuia dată ca recompensă. Dar comisiunea a tot amânat cercetarea cauzei, până când evenimentele istorice ce au urmat au acoperit întreg procesul cu velul ui'ărei. «Afacerea recompensei pe care trebuia să o dea România pentru averile secularizate nu s’a mai discutat în diplomație până când cu chestia subvenției, gimnaziului român din Brașov, atunci guvernul român s’a apărat cu aceea că suma ce se da acestui gimnaziu nu este o subvenție, ci o recompensă pentru bunurile bisericei din Brașov, cari au fost secularizate în 1864. «Guvernul ungar, cu toate că s’a îndouit de veracitatea acestei afirmațiuni, totuși a primit acest lucru, sub condițiune ca un tribunal din România să confirme prin hotărîrea sa că acea sumă are caracterul unei despăgubiri pentru bunurile secularizate. Publicând această știre, la 8 iunie 1899, am arătat că guvernul românesc nu putea să facă aceasta, deoarece se temea că hotărîrea judecătorească avea să servească ca un precedent de natură foarte gravă, pentru ca patriarhal din Costantinopol să-și ridice din nou pretențiunile de cinci sute de milioane. «E adevărat că în hotărîrea judecătorească nu s’a spus că subvenția dată gimnaziului din Brașov are caracterul unei despăgubiri cu bază de drept privat, dar totuși această părere a servit ca bază învoelea ce s’a făcut în această chestiune între guvernul unguresc și cel român. E interesant că această chestiune nu i-a scăpat din vedere politicei rusești. In toamna trecută, ziarele grecești din Constantinopol au început să amintească în mod tendențios chestiunea recompensei date gimnaziului din Brașov, și în legătură cu aceasta, au reînviat și pretențiunea de 500 milioane a monăstirilor grecești, pentru bunurile sechestrale. «Monăstirile grecești din imperiul Sultanului, find pe rînd au început să provoace pe Ioachim III patriarhul din Constantinopol, ca să reîncuiască această chestiune, care dormitează de mult. După cum citim în ziarele bisericești române, patriarhul a și trimis un memoriu guvernului român, cerând să i se plătească recompensa de 82 milioane, recunoscută și de guvernul român. «Cu în acest joc e amestecată mâna Rusiei, este de netăgăduit. Patriarhul Ioachim III este binecunoscut ca instrumentul cel mai credincios și supus al politicei rusești. Amândoui împreună au planuri mari. Ioachim, ca patriarh ecumenic, ar vrea să ia în mâinile sale conducerea spirituală a tuturor bisericilor ortodoxe. Dacă ar ajunge în stăpânirea celor 500 de milioane, atunci totul ar merge mai ușor. Rusia, de altă parte, sprijinește cu plăcere aceste năzuințe ale lui Ioachim, pentru ca, în schimb, să aibă în Orient un puternic instrument al năzuințelor sale de ocupațiune». CRONICI FEMENINE Femeea ca esploratoare In cercurile geografilor englezi stîrnește cel mai mare interes știrea că cunoscuta esploratoare mis Isabella L. Bishop, va deveni în sfârșit misionară. Mis Bishop este o scriitoare foarte productivă, ea a avut desigur ocaziuni destule, să studieze rezultatele muncii misionarilor, cari i-au lăsat o profundă impresiune. Deja o privire asupra titlurilor cărților ei ajunge spre a arăta ce călătorii îndepărtate a făcut dânsa. Ea a vizitat Roky Mountains, insulele Sandwich, arhipelagul malayez, Persia, Kurdistan, Korea, valea Yangtse și acum de curînd imperiorul Marroko. In privința scrierilor asupra Coreei, ea este considerată ca o autoritate de rangul intern. Miss Bishop mai are încă și alt interes la munca cea mare a misionarilor. Călătoriile pe care le-a întreprins ea acum doua-zeci sau douezeci și cinci de ani, cari i-au făcut mai intâiu cunoscut numele, le-a făcut fiind-că sănătatea ei era foarte sdruncinată. După căsătoria ei și după moartea de mai trziu a soțului ei, a făcut o călătorie în scop ca să înființeze în Asia Mică un institut de misionari, pentru care soțul ei lăsase prin testament o sumă mai mare. In orice caz este o remarcabilă faptă eroică pentru o femee de a întreprinde astfel de călătorii grele, și adeseori foarte primejdioase, după cum a făcut Maria Bishop. Faptul că ea, cu toată firea ei slabă și delicată, le-a întreprins, arată marele ei curaj și energia de fer, care o caracterisează. —-----«»■»p-no-t». " ——1.UlY SFAT PE ZI Tuș galben. — Topește gumă galbenă în spirt de vin, strecoară-1 și -1 aburește în baie de apă, amestecă apă de gumă și lasă să se răcească. Olimpia. Insula Mitilene Se știe că, în urma conflictului franco-turc, Franța a trimis o escadră care să ocupe insula Mitilene de sub stăpânirea Turciei și a sili astfel pe Sultan ca să-i dea satisfacție. Iată câteva date asupra acestei insule : Mitilene sau Metelin, vechea Lesbos, e o insulă așezată în Arhipelag, lângă coastele Anatoliei. Ea are o lungime de 71 kilometri și o lărgime de 44, având o populație de 150 mii locuitori. Mitilene are o valoare strategică foarte însemnată, având un port pe deplin adăpostit și capabil de a primi o întreagă escadra modernă, așezată în inima mărei Egelie, între două continente, nu departe de Smirna, la aceeași depărtare de Pireu și Salonic, aproape de Dardanele, ea ar oferi unei puteri europene care ar pune mâna pe dînsa un sprijin și o putere de necalculat. De mult timp Anglia, puturea lacomă după poziții strategice, se gândise să pue mâna pe Mitilene spre a amenința Constantinopol și a opri în acelaș timp mersul Rusiei spre Mediterana. Acum câțîva ani o escadră engleză debarcase în insulă câțiva soldați, dar, față de protestările Europei întregi, ea fu silita să-l retragă. Lucrările publice sunt neglijate în insulă și, de vre-o 20 de ani, nu s’a adus nici o îmbunătățire portului de comerț Castro. Insula produce grâne, smochine și struguri, dar în câtime neîndestulătoare, așa că locuitorii sunt siliți să mai importe. Sfâșiat de câini — Vezi ilustrația — O mare nenorocire s’a întâmplat foaia trecută într’o mahala a capitalei Austriei, Viena. Pe la ora 9 seara, trecătorii auziră aproape de gara, strigăte de ajutor și lătrărî de câini. Câțîva oameni mai curagioșî se urcară pe gard și văzură un om trântit la pământ, care se apăra contra a trei câini. Câinii când văzură pe acei oameni că vin în ajutor, o luară la fugă. Omul atacat, de profesie hamal, avea pe corp rane grave cauzate de mușcăturile câinilor. Nenorocita victimă a fost transportată la spital într-o stare disperată. Ilustrația noastră de pe pag. 1, reprodusă după un mare ziar vienez, reprezintă scena când hamalul se luptă cu câinii, cari au tăbărât cu furie asupra lui. Carnetul meu De pretutindeni Par’că e în primăvară, Dar în spete stringi ’?s draci, Totuși, însă, vremea ’i bună Pentru oamenii săraci... Că de vezi un pic de soare Nu mai faci în casă foc . Iată dar economia Cum se face chiar din loc. In politică ’n mișcare Și pe dnii guvernanți, După cum mișcarea» mare Și pe d nii opozanți... Junimiștii își arată Ale lor nemulțumiri Și ca șef pe Carp proclamă In județe, 'n întruniri... In Rusia nu ’î d’a bună, E un ger îngrozitor, Volga a ’nghețat în lege Și de frig oamenii mor... Creta, cică, spune lumea, Și ca ea și că vorbesc, O să fie ’ncorporată La regatul cel grecesc... Intre turci și între Franța E cam vorbă de război, Flota Frânții ’n Dardanele A plecat cu tărăboi... De asemenea și turcii Au pus pază flota lor, Flotă rea, odorogită, Și de rîsul tuturor,.. Și, în Spania, carliștii La revolte făuresc, Pe Don Carlos vrend să-l pue Iar pe tronu’i strămoșesc... Și, în Africa englesiî O duc reü, dar r&U de tot, Că vitejii buni cam zilnic Le dă zdravăn peste bot... Și în colo, bine-pace, cum și e în București, Numai doar cu sărăcia Și cu criza te ’ntâlnești... Dar de ele nu ni e frică, Ba nici groază în sfîrșit, Pentru că, s’o spun pe față, Noî cu ele ne am hîrșit... Marion. ................»ada ----------- domiciliul luî I. Păun în comuna Pantelimon, i-a surprins pe practicanții P. Moroianu și I. Enescu tocmai în momentul când au predat un dosar lui I. Păun și pentru care au primit 80 lei. Dînșii au fost arestați și făcânduse cercetări serioase, s’a descoperit toate aceste furturi de dosare precum și pe autorii lor. Unele din aceste dosare au fost distruse de Ioniță Păun și I. Georgescu, iar altele au fost găsite sub o saltea la I. Păun. După citirea ordonanței, s-a luat interogatorul inculpaților, cari au mărturisit faptele. Apărarea a renunțat la toți martorii. D. procuror susține ca să se asculte numai martorul T. Ionescu, acela care a denunțat faptul d-lui judecător de instrucție. Tribunalul încuviințează. Acuzarea De procuror,în acuzare, susține că acest proces este de o extremă importanță. Aci n’avem a face cu un caz izolat, ci cu o bandă constituită, care, în schimbul unei sume de bani, căuta a întrerupe firul justiției prin furturi de dosare. Arată pe Ioniță Păinu ca un om al tribunalului,având nenumărate procese, atât corecționala cât și de contravenție. El a fost acela care a pus la cale și pe I. Georgescu ca să dea bani ca să i se sustragă dosarul. Cere aplicarea rigoarei pedepsei pentru toți inculpații, dând astfel exemplu și altora cari ar încerca să comită atari fapte, atât de grave. Apărarea D. P. Grădișteanu din partea lui I. Păun zice: Are dreptate de procuror că nu în toate zilele se prezintă înaintea instanțelor judecătorești asemenea procese. Faptul există și este recunoscut de toți inculpații. Ceea ce este însă curios în această afacere este faptul că acest delict s’a consumat prin intervenirea d-ui judecător de instrucție, când a pus la cale comiterea delictului și când a îndemnat pe T. Ionescu ca să dea dosarul lui Moroianu, în scop de a-l surprinde asupra comiterei faptului. Ioniță Păun este dat judecăței ca agent intelectual și provocator; aceasta nu se poate dovedi, întrucât Păun n’a făcut promisiuni și n’a dat bani înainte de a i se aduce dosarele. D. judecător de instrucție recunoaște chiar în ordonanță că dosarele au fost reconstituite, prin urmare nu poate fi dat judecăței nici pentru distrugere de acte publice. In tot cazul, dacă tribunalul crede că trebue să i se dea o pedeapsă, aceea să fie cât se poate de mică, având în vedere timpul de 8 luni cât a stat în prevenție și faptul că este un comersant cu oarecare vază. D. Filitis și I. Brătescu vorbesc în același sens, susținând că nu există nici un prejudiciu, întrucât unele din dosare au fost reconstituite, iar altele găsite. D. Fotescu arată că Ion Georgescu e cel mai puțin vinovat. El nu a încercat să conrupă pe nimeni, de oarece I. Păun a fost acela care s’a tocmit cu Moroianu și el n’a făcut decât c’a dat bani. D. C. G. Anastasiu, din partea lui Moroianu, zice că singurul lucru ce’l poate face în fața mărturisirilor lui, este să ceară indulgența tribunalului. Dovedește că Moroianu a fost întotd’auna om cinstit și dacă n’ar fi fost I. Păun, dînsul n’ar fi comis acest fapt. D. Anghel Atanasiu, apărătorul lui I. Enescu, susține că clientul său, fiind minor, poate fi considerat ca cel mai puțin vinovat. Sfârșește cerând indulgența tribunalului. Sentința Desbaterile declarându-se închise, tribunalul, după o scurtă deliberare, a condamnat pe Ioniță Păun la un an închisoare, pe I. Georgescu, P. Moroianu și Stănescu la câte 8 luni închisoare, pe Chivu Ștefănescu la 7 luni, iar pe I. Enescu la 6 luni. * ¥ ¥ Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) CGRsaiinarea autorilor furturilor de dosare înaintea tribunalului Ilfov, secția 3-a, a venit ieri judecarea procesului autorilor furturilor de dosare, de pe la diferite secții ale tribunalului Ilfov. Foarte multă lume a asistat la desbaterile procesului. Tribunalul era compus din d. Paraschivescu, președintele secției 3-a, și d. Tabasovici, supleant. Fotoliul ministerului public era ocupat de d. procuror Slatineanu. I. Păun era asistat de d-niî avocați : Petre Grădișteanu, Filitis, I. Brătescu și V. Clinceanu, I. Georgescu, de d. Fotescu, P. Moroianu, de d. C. C. Anastasii și I. Enescu de Angh. Atanasiu. Chiru Ștefănescu, s’a apărat singur, iar inculpatul N. Stănescu lipsește ; dînsul a fost pus în libertate pe cauțiune. S’a dat citire ordonanței, din care rezultă că inculpații I. Păun și I. Georgescu, comercianți la Pantilimon, fiind dați judecăței pentru mai multe fapte, prin bani au conrupt pe practicanții Pandeli Moroianu și Ion Bnescu, de la secția 1-a, a tribunalului, N. Stănescu de la secția a 3-a și Chivu Ștefanescu de la judecătoria ocol. de negru, să fure dosarele privitoare pe dînșiî de pe la diferite secții ale tribunalului, ceea ce dînșiî au și făcut, primind în schimb diferite sume de bani. In total au sustras 7 dosare. Acest sistem de furt și distrugere de dosare ar fi continuat poate încă mult, dacă un practicant, T. Ionescu, de la secția l-a, n’ar fi denunțat faptul d-lui judecător de instrucție Florescu care, la ziua de 30 Maiü a. c., transportându-se la Procesul dintre N. Mirodorescu— Ciocaneli -- Primăria comunei București și Dudești D. N. Mirodorescu a luat în antrepriză, prin licitație publică, veniturile axizelor provenite de la băuturi spirtuoase și petroleü ale comunei Dudești. Această licitațune a fost aprobată și de ministerul de interne. In ziua de 17 Martie a. c., d. E. Ciocanelli s’a dus în cătunul Cioplea și a închis stabilimentele de băuturi spirtoase ale d-lui Mirodorescu, sub cuvînt că cătunul Cioplea face parte din raza orașului București și,prin urmare,d. Mirodorescu a introdus băuturile spirtoase fără să plătească avizul comunei București. Tot d. Ciocaneli, în ziua de 19 Martie, cu de la sine putere, după cum susține Mirotodescu, î-ar fi devastat prăvălia, confiscându-i 4 vase cu țuică, pe cari le-a și ridicat, neștiind unde se găsesc acum. Pentru că a fost împedicat în exercițiul drepturilor sale provenite din contractul încheiat cu primăria comunei Dudești, d. Mirodorescu a chemat în judecată pe d. Ciocaneli pentru a fi condamnat la plata a&t mii loi daune interese, chemând to o dată în garanție primăria comunei București, în numele căreia pretinde că a lucrat d. Ciocaneli și pe primăria comunei Dudești, care îi arendat veniturile acsizelor, dacă știa că cătunul Cioplea nu face parte din com. Dudești și când știa că pentru acel teritoriu se află în litigiu cu primăria București. Judecarea acestui proces,după ma multe amânări anterioare, a venit ieri înaintea tribunalului Ilfov, secția a 2-a. D. Mirodorescu este asistat de doi avocați I. Lahovari, Cihoschi, Băltineanu și A. Iliescu. Comuna București este reprezintată prin d. Saita, Al. Constantinescu și G. Panu , iar comuna Dudești, prin d. I. D. Filitis. D. Lahovari, în pledoaria d-sale susține că rău a procedat d. Ciocaneli când în numele primărie București s’a dus cu forța de închis stabilimentele d-l ui Mirodorescu și i-a confiscat vinul și țuica când știa bine că d. Mirodorescu avea luate în întreprindere prin licitație publică axizeie pentru acele stabilimente. Nu este permis nimănui să sî facă singur dreptate — zice d-sa. — Primăria București trebuia să fi cerut un sec’nestru judiciar asupra sumelor ce trebuia să plătească d. Mirodorescu,ca axis pentru cantitatea de spirtoase ce va introduce în acele stabilimente, pentru cari Bucureștii se află în litigiu cu comuna Dudești. D. Lahovari sfîrșește cerând admiterea acțiunei intentată de d. Mirodorescu, cerând 50 mii lei daune interese și cheltueli de judecată. D-lui Lahovari i-a răspuns din partea comunei București d. Panu, arătând că d. Ciocaneli n’a făcut nimic altceva decât ceea ce trebuia să facă oricare reprezintant al comunei când i s’a semnalat o contrabandă. D. Mirodorescu a comis o contrabandă când a introdus spirtoase în raza orașului București fără să plătească accizul. D-sa cauză a dovedi că partea aceea pentru care Bucureștii e în litigiu cu Dudești aparține Capitalei și intră chiar în raza orașului. D. Lahovari contestă planul de delimitare a razei orașului București de care se servește d. Panu spre a dovedi că acele 5 cârciume sunt pe teritoriul orașului București și cere o expertiza locală. D. Panu se opune, întrucât acel plan este autentic și recunoscut atât de consiliul comunal, cât și de stat. D. Piliu, din pcutea comunei Dudești-Cioplea, susține că teritoriul de la Vitan pe care se află acele circiume aparține comunei Dudești și dovedește cu contracte și chitanțe că accesul pentru acele cârciuma a fost plătit tot-d’auna comunei Dudești. Din urmare d-sa cere scoaterea comunei Dudeseî din cauză. D. Constantinescu, din partea d-lui Ciocaneli, susține, că întru cât se constată că d-sa a lucrat cu autorizația comisiunea interimare, el n’a făcut altceva decât a adus la îndeplinire însărcinarea ce i s’a dat. Toată afacerea se mărginește la un litigii între două comune, asupra acelui teritoriu de la Vitan, pe care se află proprietatea d-lui Mirodorescu. Nu se opune la o expertiză la fața locului, ca să se constate dacă acel teritorii in litigiu, aparține Bucureștilor sau comunei Dudești. Tribunalul obligă părțile ca sa depună un resumat în scris până Lunea viitoare, când se va pronunța asupra necesitatea unei expertize. Grefier. ----------------- - ---------------- Războiul aiglo-bcsic — prin popia — Se scrie din Capetown că autoritățile militare fac să se ridice necontenit o grămadă de bionicii arse pe liniile de comunicație. La început ele se succedeu din 700 în 700 metri, dar de cirva timp au început sa se ridice mici forturi intermediare și acum cea mai mare parte a blockhouselor pe căile ferate din Cape sunt numai la o depcărtare de 200 metri unele de altele. Se înțelege ușor ce număr mare de soldați e de trebuință la apărarea acestor mici redute. Apoi, ele sunt în comunicație cu trenurile cuirasate. Englezii se mai slujesc și de câini cafri, cari sunt minunați pentru anunțarea dușmanului. Lângă fiecare blockhaus e câte un câine din aceștia care semnalează prin lătratul lui apropierea oricărui strein, așa că boerilor le e cu neputință să treacă linia fără a fi descoperiți. * † 9 Se anunță din Kimberley că englezii au osîndit la o lună” în C^ROLIKA JMVERFlIZ ! 0^ „ Torturile unei mame Căsuța misterioasă.— Un secret de familie ! — Oh ! generoșii!—murmură Fernanda, acoperindu-șî fața cu amândouă mâinile. După aspect ea trebuia să sufere mult în acel moment. La o falsitate, căci acea scrisoare era falsă, i se răspundea cu încredere, cu o generozitate mișcătoare... In acel moment, Fernanda crezu că moare de rușine, de remiușcare. — Ah ! cât m’ar disprețui și m’ar urî de ar ști adevărul! — se gândea ea. Totuși, puțin câte puțin, tînera femee se liniști și ochii ei plini de lacrimi se fixară cu pasiune și de recunoștință în ochii lui Albert. — Ah ! toată viața mea nu va fi de-ajuns spre a plăti generozitatea ta—zise ea,—Albert... Albert, recunosc intr’adever că me iubești... — Și le îndouiam?... Ah ! se asigur că la primirea biletului toü am simțit o așa de mare emoțiune, încât am crezut că mor, am sosit aci cu iadul în suflet, tremuram, dar acum, când cunosc motivul spaimei tale, aproape simt bucurie ; da, îți jur, surîde încă, de vrei să me vezi fericit. Fernanda se silea în zadar să pară fericită ; un nor întunecat se zărea pe fruntea ei. — Tu nu mi-ai spus totul — esclamă Albert privind-o drept în ochi — tu ai vreun lucru pe care ’mi l’ai ascuns... Asta nu e bine. Vocea lui era așa de mângâetoare, încât Fernanda trebui să facă o sforțare spre a nu izbucni în hohote de plâns. — Nu, nu vreau sa -ți ascund nimic,—zise ea sprijinindu-și capul pe umărul Fernande!. — îți voii explica totul. — Vorbește, vorbește, iubita mea. — Dacă ea aș fi fost singură lovită de ceea ce mi se întâmplă, te asigur că aș fi dat o mică importanță, neîndouindu me de loc de inima ta, de noblețea sentimentelor tale; dar această nenorocire lovește o altă persoană care mi-e scumpă, care a avut grijă de mine, care mi e sacră, unchiul meu Robert. Și el, în urma stăruințelor mele, pusese capitalurile sale în mâinele aceluiaș bancher și acum e rușinat, lipsit aproape de mijloacele necesare de trai. — Dar noi nu ’l părăsim,—esclamă Albert. — unchiul meu va trăi lângă noi, în palatul tatălui meu. Fernando clătină capul în mod gânditor. — Tu nu cunoști încă bine pe unchiul meu; el iubește libertatea sa, și mândria lui l’ar împedica de a accepta ceea ce tu propui; iată de ce cu inima sfâșiată îți înapoiam cuvîntul meu. Nu vroiam să părăsesc pe unchiul meu, ci să lucrez spre a-l susține. Albert o sărută pe frunte. — Inimă generoasă, — murmură el. Apoi, ca și cum o inspirație generoasă -i veni în minte, el esclamă: — Fernanda, privește-mă. Ea ridică capul cu surprindere. — Ce vrei ? — Spune-mi, unchiul tău a văzut această scrisoare ? Un fulger trecu prin ochii Fernandei. — Nu,—răspunse ea .—el nu știe încă nenorocirea care îl lovește. — Și noi vom face ca el să nu o știe niciodată. — Cum e cu putință? — Totul e cu putință când vrei. Cine încasa venitul de la banchet ? — Eu. — Acum deci vei continua să te prefaci a-i încasa ca mai înainte, și vei preda partea ce se cuvine unchiului meu... Iți repet, eu sunt bogat pentru toți. Ferdanda simțea că i se sfâșie inima. — Ah ! e prea mult, e prea mult, nu pot primi. — Ai vrei să -mi faci această suferință. Și zici că mă iubești? — Dacă te iubesc ? — exclamă Fernando cu un suspin ce-i venea din fundul sufletului — dacă te iubesc ! Dar pune mâna ici pe inima mea și ascultă. Aceste palpitări sunt toate pentru tine; mai înainte de a te cunoaște eu nu știam ce e amorul, mi se părea cu neputință ca un bărbat să poată ocupa toate gândurile mele, să ia în stăpânire astfel sufletul meu, și acum văd că e puțin acel amor cântat atâta de poeți și evocat atâta de ființele omenești.. «Mă simt a ta pentru eternitate, aș vroi să nu te las nici un moment; când ești departe de mine, mi se pare că nu mai pot trăi, că cerul se întunecă și că florile nu mai miroase. Tu apari și totul îmi apare frumos. Albert, Albert, cât me simt de fericită ieî pe inima tată din mine ceea ce vrei, numai să fiu a ta. Și me întrebi, dacă te iubesc !.. Albert îi acoperea fruntea de sărutări, un surîs strălucitor apărea pe buzele sale. — Ah !ca aggeriî săre asculte — exclamă el.— Da, le cred, te cred, căci te iubesc după cum și tu te iubești și numai moartea ar putea să ne despartă... Ea îl asculta cu ochii holbați și plini de voluptate. — Tu consimți, nu e așa, la ceea ce îți cer ? — confirmă Albert.— Aceasta e cea mai mare dovadă pe care mi-o poți da de amorul teu. Vezi, eu rup această scrisoare, care te-a întristat pentru moment. Fernanda vroia să-l împedice, dar tînerul duce fu mai repede decât dînsa. Ea se lăsă să cadă în brațele sale,zdrobită de emoțiune. In acel moment se auzi vocea lui Robert. — Se poate intra ? Fernanda sari în sus. Extazul ce apăruse pe fața ei se împrăștie. Nu fusese nici odată lovită așa de mult ca de contrastul așa de violent al acelui amor pur, înfocat ce-l avea pentru Albert, cu trecutul ce-i apărea amenințător în față, în persoana unchiului ei. Aspectul ei își schimbă expresiunea. Atunci, pentru ca tînărul duce să nu observe acea schimbare, ea zise cu voce tare . — Intră. Sir Robert apăru cu o fața șurîzetoare, ca un om satisfăcut de el însuși. — Bună seara, unchiule—zise cu simplicitate Fernanda, fara ca pe fața ei să se citească impresiile suferite cu un moment mai înainte. Bătrânul o sărută pe frunte, — Bună-seara, iubita mea, sper că nu le-am supărat. Vorbind astfel el întindea mâna lui Albert, care i-a strîns cu o sinceră expansiune. (Va urma)