Universul, octombrie 1902 (Anul 20, nr. 269-299)

1902-10-27 / nr. 295

MUL XX No. 295 — DUMINECĂ 27 OCTOMBRIE 1902 Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația : Strada Brazoianu, 11. București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUME­A ÎNTREAGA REDACȚIA : Strada Brezoianu, 11.București Strada Kniajcska din Rusciuk.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Ott­o«1 <• x Sâmbătă, 20 Octombrie.— 1 Sf. Dim­i­­rie. Catolic Sâmbătă, 8 Noembrie.-Gottfried­. Soarele resare 6.47 , apune 4.40 București, 26 Octombrie. Noi ce facem? Ziarele sunt pline de infor­mații și amănunte privitoare la serbările pe cari societatea germană de cântări Lieder­tafel se aranjează cu prilejul aniversării de 50 de ani de la întemeiarea ei în București... Este, de­sigur, foarte frumos din partea oaspeților noștri g­ermani că, mulțămită soli­drității dintre dînșiî și a e­­nergieî ce au­ desfășurat în chip atât de îndelungat și de consecvent, au isbutit să vadă înflorind această societate a lor ast­fel, în­cât pot să-î săr­bătorească aniversarea de 50 de ani în chipul strălucit cum programele publicate anunță. Din partea noastră, ei nu pot avea de­cât cuvinte de sim­patie sinceră și de admirație. Dar totuși, vederea acestor serbări, acestor festivități, nu se poate să nu ne umple și de o umbră de melancolie... Colonia germană este una din cele mai nou-venite în țara noastră.. Dar, la jubileul so­cietății Liedertafel din Bucu­rești, vor lua parte delegați ai societăților: Eintracht, Vor­wärts și Transilvania din Bu­curești, Frohsinn din T. Se­verin, Liedertafel din Pitești, Geselligkeit din Ploești, Ge­­müthtichkeit din Brăila, Or­pheus din Galați, Schubert­bund din Constanța, Eintracht din Azuga... Dar noi, noi cari suntem pe aei de când se ține minte, noi românii, ce facem ? Unde este societatea românească de felul și de importanța societa­­tei Liedertafel, care să sărbă­torească vr’un jubileu, vre-o aniversare? Nimic­ neant și dezolare... Un mare poet al germani­lor a scris versurile cunoscute pe de rost de tot germanul cult: Wo du singen hörst, dort­lass’ dich ruhig nieder, — böse Mensehen haben keine Lieder, «unde auzi cântând, poți să te oprești fără teamă, — numai oamenii răi n’au cântece!» Să fim oare noi, românii, oa­meni mai răi de­cât germa­nii sau altă nație ? Nu. Cântece avem și noi , ba nu știm chiar dacă multe alte popoare s’ar putea măsura cu noi în această privință. Cântece avem, dar ceea­ ce ne lipsește este’acel spirit de asociare, care împrumută și o valoare socială cântecului, pe lângă valoarea lui pur es­tetică. Dar n’am avut oare destul înaintea ochilor exemplul so­cietăților streine de acest fel, din chiar țara noastră ?... E­­xemplul societățel Liedertafel nu ne-a spus nimic 50 de ani? Să nu ne spună oare nici astă­zi încă nimic, să nu ne grăiască încă nici astă­zi inimei și ambițiunei noastre ?.. Am asistat, cu toate aces­tea, la câte­va încercări, am auzit că se pricnuesc, că se pun la cale și altele. Ce ne mai ține oare pe loc? ce ne oprește de a nu face, în propria noastră țară, măcar atâta cât colonii veslețe de streini împlinesc, realizează aci ?... Să admirăm și să felicităm din inimă pe oaspeții noștri germani pentru roadele spiri­tului lor de solidaritate și de cultivare împreună a îndelet­nicirilor frumoase și nobile,— dar cu atât mai vîrtos să nu uităm a ne pune nouă înșine întrebarea : noi ce facem ? Și noi avem Frohsinn — veselie, și noi suntem capa­bili de Geselligkeit și Gemüt­z­­hlickeit, de tot ce face farme­cul vieții sociale, și nu mai puțin și de Eintracht — con­cordie , va fi venit dar vre­mea să zicem și noi odată cu temelii și cu nădejde : Vor­wärts—înainte ! Cine pornește în frunte ?.. i * <58» Din Belgia (Corespondență particulară a „Universului“) Anvers, 22 Octombrie. JUBILEUL DE 50 DE ANI AL IN­STITUTULUI SUPERIOR DE COMERȚ Institutul superior de comerț din Anvers a serbat la 17 (SO) Octom­brie a. c. a 50-a aniversare de la fondarea sa. La orele 10 și jumătate a. m. un mare număr de actuali și foști stu­denți de ai Institutului, precum și numeroși delegați de ai studenților de la diversele Universități și școli superioare din toată Belgia, se aflau întruniți în vasta sală academică a Institutului, unde drapelele diferi­telor societăți studențești, printre care și «frumosul tricolor român al societatei studenților români» de aici, formau un modest trofeu­. In hala Centrală a monumentului local, ce este institutul, sosesc una câte una diferitele autorități pentru a a­­sista la ședința solemnă. Ședința solemnă La masa îmbrăcată în postav verde se așează primarul orașului Anvers, care are la dreapta și la stânga sa pe ministrul industriei și comerțu­lui, pe generalul comandant al cir­cumscripției Anversului, pe direc­torul general de la ministerul de ex­terne, pe președ. Camerei de co­merț, precum și mai mulți senatori și deputați. La spatele lor se a­­flau mai mulți consuli străini, pre­cum și reprezintanții cei mai mar­canți ai comerțului și industriei lo­cale. După ce d. Van Ryswijck, pri­marul orașului, deschide ședința, ia cuvîntul d. Grandgaigni­ge, direc­torul institutului: «Serbăm, zice d-sa, o dată, aceea a fondărei așezămîntului nostru, căci decretul regal care a creat in­stitutul datează de la 29 octombrie 1852». Intrămn discurs foarte amă­nunțit, directorul institutului exa­minează chestiunea de a ști, dacă institutul a răspuns așteptărilor fon­datorilor sei. Spre a ’răspunde afir­mativ, face istoricul, enumera ame­liorările sale, arată progresele sale în elevi și în influență. «Institutul, continuă de Grand­gaignage, se află la înălțimea cerin­țelor timpului nostru ; pentru co­merciantul de astă­zi nu e de­ ajuns ca să fie numai un om abil și inte­ligent, ci el trebue să posede și știința comercială,ale cărei elemente principale sunt limbile, legile și o­­biceiurile comerciale ale diverselor țări și geografia economică. După aceea d. Grandgaignage a­­rată că, în urma expansiunei co­merciale și coloniale a Belgiei, s-au creeat la institut cursuri de limba chineză și limba congoleză, precum și cursuri coloniale foarte complecte și termină aducând omagii devota­mentului corpului profesoral, felici­tând în mod special pe decanul, d. Ch. de Coquiel și pe d. de Moli-D. Francotte, ministrul industriei și comerțului, ia apoi cuvîntul.­­"Nu se putea, zice el, ca guver­nul să rămână strein de această so­lemnitate. E pentru dînsul o înd­ouită plăcere de a asista la ea, căci, dacă aruncă o privire în urmă, vede un trecut măreț și viitorul se anunță pe un orizont și mai frumos încă». Se asociază la cuvintele domnului Grandgaignage, pentru ca în nu­mele seu și al ministrului de ex­terne să aducă omagii comisiunei administrative și corpului profeso­ral al institutului. «Petroiteți-mî, continuă ministrul, a distinge aceia, pe cari comemo­rarea acestei zile Îi recomandă în deosebi atențiunea noastre». Și ci­tează în mod special pe savantul octogenar, cavalerul Ch. de Coquier, profesor de economie politică, pe care în 1852, ministrul­­ Ch. Rogier îl trimisese în Anglia spre a studia acolo organizarea școalelor de co­merț și care 50 de ani mai târziu­ se devotează încă cu zel învățămân­tului comercial. «D. Grandgaignage se uitase pe sine, înainte de a deveni un profe­sor distins, un director luminat și părintesc, el era asemenea așezat pe băncile institutului și ast­fel se probează că d. Grandgaignage este demonstrația vivantă a excelenței institutului și cea mai decisivă a sa reclamă». «La 1853, zice ministrul, empiris­mul conducea comerțul. A trebuit 25 de ani pentru a-l învinge, pen­tru a distruge prejudiciile și pen­tru ca să se înțeleagă că comerțul nu este învățămîntul practic din­­tr’un biuton­ sau dintr’o prăvălie. După 25 ani abia, s-a înțeles că co­merțul este supus fenomenelor eco­nomice . Institutul a distrus aceste prejudiu­i și a redat comerțului lo­cul său legitim în preocupațiunile națiune­. Comerțul a fost reabilitat prin muncă și studiu. • •••« •«•••••■ «In timpul nostru, lumea se o­­cupă pretutindeni cu ameliorarea soartei oamenilor. Clasele urb­ere și clasele mijlocii se ridică, dar să nu credeți că opera va fi complectă a­­tâta timp cât nu se va fi preocupat de a forma elite». După discursul ministrului, care a fost mult aplaudat, a­ luat cuvîn­tul președ. Camerei de comerț din Anvers, care exprimă dorința de a vedea plasat un diplomat de al In­stitutului pe lângă fie­care amba­­sadă belgiană din străinătate, în ca­litate de atașat comercial. Vorbește apoi consulul japonez de aci, mulțumind institutului comer­cial pentru serviciile ce a adus ța­rei sale, dând învățămîntul comer­cial la numeroși japonezi, furnizân­­du-i modelul pentru crearea unui stabiliment similar precum și primii profesori necesari. La Tokio, există acum o școală superioară de co­merț copiată după modelul institu­tului din Anvers. Vrând ca renu­­mele acestuia să continue, consulul japonez anunță că foștii studenți japonezi de ai institutului, cari azi se găsesc la Tokio, se asociază în patria lor la această serbare. Mai vorbesc după aceia președin­tele Asociațiunea foștilor elevi al institutului, președ. Asoc.­actuali­lor studenți și primarul Anversului. Apoi, d'. Grandgaignane citește telegramele de felicitare ce­­ í-au sosit și printre cari am relevat ur­mătoarele trimise din București: de la d-nii Assan, deputat și preșe­dinte al Camerei de comerț; Zisu, directorul bancel de sculpt ; A. L. Ionescu, bancher; Jaumotte, con­sulul Belgiei; Bragadiru, industriaș; Cristea, controlor la Banca Națională; Butculescu, comptabil-șef al casei regale; Nițescu,­­ Popescu, Roman, Grigore Eremia, Bosianu și Capșa, referendare la înalta Curte de comp­­turi; Moroianu și Bobescu, de la ministerul de comerț ; Stefanescu- Brăila, avocat ; Vișin­eanu, Gabrie­­lescu și Tarpa, de la Banca Națio­nală ; Voinescu, de la Banca Agri­colă ; Gemăneanu, de la societatea «Colintina» ; Stătescu, de la căile ferate române. Din Galați : De la d-ni. I. Cristo­­dorescu, profesor la școala supe­rioară de comerț ; Drăgănescu, co­merciant en gros ; I. Munteanu, di­rectorul școalei superioare de co­merț ; I. Săvescu, directorul Băncei Agricole ; Zenot, profesor la școala comercială. Din Brăila : De la d-nii N. Găi­tan, A. Theodorescu, E. Fulga, Ad­. Si­isca, N. Calfogiu, M. Chh­isove- Ioni, Lucas Zelescovici, Prosper Be­­nist, Jean Galin, Jean Eremia, Gri­gore Eremia, David Horovitz, Vlasef și S. Ștefanescu. Citirea telegramelor sosite din Ro­mânia a produs cea mai bună im­­presiune asupra întregei asistențe și în special asupra studenților români prezenți la această solemnitate. La orele 12 a avut loc o recep­­țiune la primărie, unde cei invitați s’au­ subscris în cartea de aur, iar la orele 7 seara s’a dat un banchet la care au asistat fruntașii indus­triei și comerțului din Anvers. La acest banchet, d. Grandgaignage, directorul institutului superior de comerț, a băut în onoarea, sănăta­tea și prosperitatea foștilor elevi ai institutului, spunând că se u­­nește în cuget cu foștii elevi din Brăila, Odessa, București, Londra, Galați, etc., cari în acel moment serbau între dînșii, fie­care în cen­trul lor, a 50 a aniversare a insti­­tutului din Anvers. Cu acest banchet s-a terminat a­­ceastă frumoasă festivitate care a avut pentru marele oraș Anvers, importanța unui eveniment public. B. A. Fr. vere ale societății și în același timp din cauza mijloacelor prea restrînse. Astă­zi însă, când școala este prosperă,s’au făcut transformările cerute de creșterea numeralul elevelor, fără însă a se preschim­ba primele întocmiri interioare. In această școală elevele sunt interne și învățămîntul lor du­rează de la 3—6 luni. Budgetul școalei din Lenzburg se ridică de la 6000—8000 lei pe an, și ca să’și poată cine­ va da seama despre buna­ organizație a stabi­limentului din punctul de vedere higienic și economic, n’ar avea de­cât să cerceteze cursurile și cadtele în cari elevele înscriu în fie­care zi cheltuziile casei. Internele din acest stabiliment sunt hrănite în mod foarte subs­tanțial : dimineața au cafea cu lapte și pâine la discreție; la prânz supă, rasol, două feluri de legume și farinagii ; seara o supă și o compoziție de oue cu le­gume fără carne, iar dimineața la 10 ore și după amiazi la 4 ore câte o porție de lapte. Budgetul acestui fel de nutri­ment costă zilnic 6—8 fr. pen­tru 14—16 eleve. Retribuția plă­tită de eleve fiind foarte mică, n’ar fi de ajuns ca să se întreție acest institut, dar în ajutorul lui vine produsul suplimentar ce se realizează de la persoanele care’șî iau prânzul în refectorul casei. In Saint-Gall școala menageră cu școala de domestice este la un loc ; această școală a fost într’adins fondată pentru a în­lesni tinerelor fete din clasele populare învățămîntul dirigereí în mod rațional a unul mic me­nagiu, fie pentru când s’ar în­toarce în casa părinților, fie pen­tru când ar intra în serviciul al­tora. Ca excepție, această școală are tot­deauna câte­va locuri rezer­vate pentru fetele din familii avute, cari ar voi să profite de învățămîntul menager, dar cari ar plăti o pensiune mai ridicată. Curând după înființarea școa­lelor de menagiu, s-a remarcat, că deși la început aveau ca eleve numai fete fără mijloace, dar din ce în ce stabilimentele de această specie au fost frecventate și de fete elvețiene ale unor familii cari se bucurau de oare­care avere. Ziua CRONICI FEMEI­­NE Școlile de m­enagiu di­n Elveția .­ Continuă azî a da publicităței relațiunile trimise de una din ci­titoarele mele asupra școlilor me­­nagere elvețiene . Inițiatoarele școalelor de me­nagiu au voit a ridica menage­­rele la gradul de profesioniste, și în același timp a deturna fe­tele poporului de la viața de fa­brici. Desvoltarea industriei marilor oțeluri s-a părut la început a fi proprice produsului școalelor po­pulare de menagiu, dar departe de a fi ele o primă clientelă pen­tru produsul școalelor menagere, acele oțeluri au fost considerate ca niște ateliere în care mena­­gerele școlare ar fi fost peste pu­terile lor prea mult ocupate și tot­ deodată prea expuse din punc­­tul de vedere moral. In consecință, societatea pro­iectoare le-a procurat de pre­ferință locuri de menagere și maistre de bucătărie în otelurile mai mici, care sunt mai lucra­tive și mai controlate în servi­ciile lor, precum și la familii par­ticulare, la pensioanele unde ele­vele fără mijloace pot găsi un bun debușct pentru specialita­tea lor. In Lenzburg s’a deschis în 1899 prima școală de domestice, în condiții foarte modeste, cu mi­siunea de a forma menagere, mai cu osebire dintre tinerele fete sărace, cari să poată trăi mai târziu din profesiunea lor ; spre acest scop ar fi fost imprudent a le da în școală obiceiuri con­fortabile și de lux. Ast­fel prima instalație a fost simplă din cauza principiilor se­SaBEES BSEBSSS BBSSSa emoririi generalului beer Ben Viljoen (Urmare. —Vezi No. 289, 290, 291, 292, 293 și 294) La Witpoort oamenii fostului corne­l Krueger, cari scăpaseră din împresurarea dușmanului, restauraseră o moară, stricată de englezi și care acum măcina ca și mai înainte. Aveam și un de­pozit de mălai, ascuns, pe care nu-l găsiseră englezii. Cu toate aceste, nu duceam o viață trandafirie. Multe familii căzură în sarcina noastră. In timpul muncii noastre de a organiza comandosurile și a cu­răța ținuturile de trădători, duș­manul venea de la Iloiveția în direcția spre Windhoek. O parte din burghezi sub că­pitanul Du Tost, un ofițer de cu­rând numit, care formase un corp harnic di­n burghezia dis­trictelor Lydenburg și Middel­burg, e și înaintea dușmanului între Bokenkop și Duulstroom. Avu loc o luptă înverșunată, în care pierdusem câți­va burghezi, dar cel puțin dușmanul fu oprit pe ziua aceasta. A doua zi însă înainta cu forțe și mai mari. Acum burghezii trebuiră să lase liber drumul și dușmanul ,și făcu tabăra în seara aceea la Panneet­­jes la trei mile departe de Duul­stroom. Dușmanul se afla aproape de amicii noștri Steenkamp (bur­ghezi cari nu vroiau să se bată cu englezii) cari așteptau plini de temere momentul când vor săvârși fapta eroică de a capitula. Aceștia de mult nu se mai lup­­tau ; unul zicea că sufere de o boală de rinichi, altul de vătă­­mătură (hernie) și cu toții oftați și gemeau numai când se aflau lângă ei un luptător boer. Toată ziua șezură pe culmea de la Tuulstroom și priviră lupta și toate mișcările, felicitându-se între ei că dușmanul ne-a alun­gat și că se apropie. Dar acum bătuse și ora lor. Acela care voește să mă înso­țească în cuget, să vie cu mine la biserica din Duulstroom, unde în seara aceasta a avut loc o dramă comică. Războiul acesta a văzut sute de ast­fel de scene. Aici însă reprezentația a fost și tragică și comică prin aceea că se petrecu între Simili-En­­glizi și Simili-Hands­uppers (bo­­erî cari se predau). Aceștia din urmă căzură, după cum se va vedea, în capcana ce le-a întin­­s-o unul dintre ofițerii statului meu major. Adjutanții Barter, Redelinghius și I. Wiljoen, pri­miseră ordinul, ca să se îmbrace în Khaki (uniforma engleză) și să meargă la Duulstroom să caute familia Steenkamp — erau patru familii pe cari le numesc pe scurt ast­fel—să joace acolo ro­lul de englezi și să vadă dacă el capitulează de bună-voe și voesc să stea sub scutul drapelului bri­tanic. De­oare­ce lagărul englez se afla foarte aproape de Dullstroom, era de sperat că nu se va stîrni nici o bănuială dacă­­ câți­va ofi­țeri englezi ar apărea la biserica din Duulstroom, și mai cu seamă fiind-că, după informațiunile noa­stre, Steenkamp înștiințaseră deja pe englezi că-i așteptaă a­­colo, pentru ca să se predea. Berter se dădu drept colonel Bullok, Redelinghius se numea Jak, Wiijoen, care făcea în ace­lași timp pe tălmaciul, se numea Cooper. Pe la ora 9 seara acest trio sosi la biserica din Duuls­troom. Era deja întuneric și locuitorii se duseseră deja să se culce. Cooper, tălmaciul, bătu în ușă, care fu deschisă de un tîner cu numele Van der Nest, care dor­mea cu fratele său în noaptea aceasta aci. Cooper zise :—Bună seara, d. Steenkamp este acasă? Aci este un ofițer, care ar dori bucuros să vorbească cu d. Roux, cumnatul d-lui Steenkamp. Numele meu este Cooper. Van der Nest deveni palid ca moartea și alergă repede în ca­meră, murmurând : — Unchiul e Jan, sunt oameni la ușă !... Apoi deșteptă pe unul din frații săi, căruia îi strigă: — Pentru numele lui D-zeu, au sosit englezii ! Améndous frații se refugiază pe o ușă din dos lăsându-și ghetele și jachetele. Aceștia erau așa­dar burghezi cari voiau să se mai lupte. (Va urma) loca 8 zile! Grabía­ ve a ve abona In ziuniiî Universul,dacă do­riți a lua parte la trage­rea obiectelor de mai jos. La 8 Noembrie a. c., va avea loc tragerea la sorți a premiilor ce acordam gratuit abonaților noștri, intre cari premii sunt : 1 pereche cercei de sa­fir cu briliante, în valoare de Lei 1500, un inel de safir, în valoare de 400 lei, o pianină, ceasoarni­­ce de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot ve­dea la vitrina stabilimen­tului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona de la 1 docm­­brie. Abonații pentru un an au dreptul în 12 bilete, pentru 6 luni 6 bilete, și pentru 3 luni 2 bilete. Prețul abonamentului: 3 Luni, 5 lei . 6 luni, feb 10, un an. lei 19.50. Strada liniajesca din Iscusciuc — Vezi ilustrația — In numerar de azi dăm o ve­dere a stradei liniajesca, din Rusciuc, care începe de la de­barcaderul austriac al portului bulgar și pe care stradă se află așezat palatul A. S. R. Prințului Ferdinand. In acest palat, după cum se știe, se va da un mare prânz de gală în onoarea M. S. Regelui Carol. La Rusciuc s’au început pre­gătirile pentru primirea Suvera­nului României. Intre altele, se ridică un superb arc de triumf la începutul stradei Kniajesca. 5 Bail­ foaia în România.—IO Baal în streinatata Telefon.—Adresa telegraphd: «Universul.1 Bucur­eșt Carnetul meu Sf. Dumitru Carnetul meu ?... E ziua mea Chiar cea ono­mastica. Că și pe mine, ca pe mulți, Me chiamă D’on Mitică...* Și ce mai chef pe mine azi, Ce mare bucurie, Că trebue, pardon, să dau «Avansul» la... chirie!... E ziua mea, pardon, a mea, O zi frumoasă, mare, Și mulți Mitici, ca mine, mulți Sunt azi în sărbătoare... Și au­ un chef, un chef nespus, Un chef afară din cale, De­și, pe mâine, de mutat Nu au­ de loc... parale... Dar lăutari au­ pus, și pui, Să cânte colea ’n lege, Că d­oar c’un chef de ziua lui Românul se alege... Ș'apoi pe mâine, me rog, ce ? Eu­ fac economie, Nu căutați că intru mult In... «mica«... datorie !... Mai adu vin... să bem vîrtos Vin vechili de viță veche, Să’mi pui și eu­ de ziua mea Căciula pe ureche !... Ce-ați zis?.. Palton?.. Că n’am palton ?... Ei, asta ’ntrece toate... N­ voi avea, și bun, me rog, că’l voi plăti în «rate»­­... Me rog? De lemne? De cărbuni? Aceasta nu se ’ntreabă, Orî­ce român de ziua lui Mai are ș’altă treabă... E ocupat, parol, grozav Pe neamuri să cinstească Și prietenii ce-i vin­­ Să’î spuic­­u­ Să trăiască­­...» Ș'apoi... Ș’apoi e ziua mea, O spun țar’ de rușine, Și ziua­ ci multor mii Mitici Cu ’nume ca și mine... Deci serbe, hore, lăutari!... Ca ’n țara Românească Să zici! Ș’ai noștrii cititori Dumitru­... n Să trăiască­­...» Marion. Știri din străinătate — Prin poștă — Știri din Athena anunță că re­gina Olga a Greciei, ducându-se la biserică, era să fie victima unui accident. Un vînt ce bătea cu putere o împiedicase de a auzi clopotul unui tramvaiü ce scobora strada cu o iuțeală mare. Niște trecători curagioșî s’au a­­runcat în fața cailor. Regina și-a urmat drumul după ce a mulțumit călduros salvato­rilor ei. Erupțiunile vulcanice urmează în Nicaragua. Populația e mereu în prada unei mari spaime. Vulcanul Santa­ Maria a arun­cat o mare cutime de cenușe care a căzut la o depărtare de 400 kilometri.* ¥ ¥ Sarafoff, trecend prin Agram, a declarat că se duce la Paris unde vrea să cumpere arme. * Ziarul «Magyar Szo» atacă cu înverșunare banca românească «Albina» din Sibiu, zicând că ea caută să deposedeze pe Se­cuii din Transilvania și să vîndă pământurile Românilor. * ¹ ¹ In curând se va desveli la Pa­ris statuia marelui romancier Balzac.* ¹­¹ Deputatul irlandez William Redmond, condamnat deunăzi la 6 luni de temniță pentru ame­nințări, a fost arestat Marți la Kingston și dus în închisoare spre a-și face pedeapsa. ” ¥ w După 3 ani de cercetări, d. Ru­dolf Herzog, profesor de arheo­logie greacă la Universitatea din Tübingen, a descoperit în insula Cos templul lui Esculap, mic tem­plu de marmoră albă cuprinzând un grup sculptural alegoric al sănătății și al medicinei, înfăți­șată prin clasicul șarpe. Se începe a*se pregăti progra­mul serbărilor ce se vor da la Roma cu ocazia venirei Țarului * * * și a împăratului Wilhelm. Se va face un garden-party la Pin­­cio, în timpul căruia se va pune piatra fundamentală a monumen­tului lui Goethe, și se plănuește de a se oferi suveranilor în nu­mele Romei un prânz în Capi­­toliu, în istorica sală a orațiilor și curiațiilor; la prânz va lua parte numai suveranii, ambasadorii și miniștrii.* ¥ ¥ Se spune că anunțata călătorie a împăratului Wilhelm în Anglia a fost provocată de o informație a ambasadorului german la Lon­dra, care a înștiințat pe împărat că antipatia în contra germanilor în Anglia crește în mod simți­tor. Șederea împăratului ar dura trei săptămâni. Wilhelm și E­­duard III ar profita de aceasta spre a putea stabili un acord în­tre cele două puteri. Wilhelm va conferi cu opt miniștri en­glezi. O CUGETARE lA K ZI Pavăza cea mai bună a oame­nilor este virtutea. Jubileul de 59 ani al Societăței „Deutsch­e­ Liedertafel“ Mic istoric Societatea germană din Bucu­rești «Deutsche Liedertafel» își sărbătorește astă­zi jubileul de 50 ani de la fundarea sa,­ care s-a făcut în anul 1852 din iniția­tiva profesorului Fr. Walther, fost primul președinte al socie­­tăței. Dintre fondatorii societăței mai trăesc pastorul Rud. Neu­­meister, azi în Schonebach, pe Elba, și profesorul I. Limburg, în București. In anul 1881, sub președinția d-lui E. Lessel, so­cietatea a cumpărat proprietatea actuală din strada Academiei, pentru suma de 155.000 lei. In anul 1897, sub președinția d-lui Carol Weinlied, și-a rezidit ve­chiul local, construindu-se splen­dida sală «Liedertafel» cunoscută de toată populațiunea Capitalei. Aci este actualmente localul de întrunire al societăței. Soc. «Deutsche Liedertafel» și-a propus să cultive nu numai no­bilul cântec german «Durch’s Lied zur That» adică «Prin cân­tec la fapte» ci să serbeze și di­versele sărbători naționale și pa­triotice ale Germaniei, precum și cele ale patriei adoptive Româ­nia. Obicinuita activitate a so­cietăței s’a mărginit la seratele— Liedertafel cu concerte, reprezin­­tații teatrale, petreceri, excursii de vară, etc.; în acelaș timp membri­i ei au găsit timp de a serba și pe Humboldt, Schiller, Goethe, Schubert, Bismarck, etc. Activitatea societăței Societatea «Deutsche Liederta­fel» s’a arătat în mod viu atinsă de nevoile poporului românesc, căci în anul 1877, cu ocaziunea existenței sale de 25 ani, a or­ganizat un minunat Garden Party pentru Crucea roșie română, a reprezintație la care a asistat și prințesa Elisabetha pe atunci, azi regina iubită a României, — în fruntea elitei bucureștene. In anul 1881 societatea a par­ticipat în mod oficial la cortegiul de încoronare, și mai în urmă la serbarea nuntei de argint a Suveranilor României, și la so­sirea A. S. principesei Maria. Contele Bucsow, actual can­celar al imperiului german, pe când se afla ambasador la Bucu­rești, se înscrisese în societate. Societatea are un fond destinat pentru sport,pentru cântăreți, din cari se înlesnesc călătoriile co­mune ale cântăreților. Ast­fel de călătorii s’au făcut la Brașov, Constantinopol, Rusciuk, Viena, Stetgart și Gratz, cari au con­tribuit pentru mărirea numelui societății. Alte amănunte Azi societatea numără 13 membrii onorifici și 2 membrii corespondenți, 56 așa ziși «au subenden», 31 membre în corul de dame și 205 membrii spriji­nitori. Comitetul este compus din 15 membrii. Președinte e d. inginer C. Weini­eh, maestru de cor­d. Ed. laerisch, sub a cărui conducere marele cor al societăței și chiar societatea au realizat mari progrese. Societatea «Liedertafel» a pro­pus societăței de popularizare germană să aducă mai mulți savanți la București, pentru ca aceștia să dea o mai mare stră­lucire cursurilor de știință popu- 86 Amor criminal Roman de moravuri de N. Răd­u­­lescu-Niger Proprietatea literară a ziarului «Un­­ver­­,..ul».—Reproducerea este omită PARTEA A PATRA O paranteză !­­ — Ce spui? al domnului­ pre­fect ? «Parul de cuvînt» sunt al dumitale și al clubului întreg cu toți ai mei. — Nu numai cu al dumitale din cinstita familie ce’țî respec­tăm. Te bue să cutreerăm toată mahalaua. — S’o cutreerăm, cucoane A­­locuțile. — Și uite cum : să ne împăr­­tim bine ulițile, ca să nu pier­­­dem timp de­geaba, înainte să a­­fl­ £ t­ £ng la lacurniA BuULuii vrea cinstit contribuabil, să’mî spui numele, numărul copiilor și nu­mele celui mai mare dintre ei, ce vor părinții să facă din el, ce procese are dumnealui, ce păs­oare’i doare, ce ambițiuni cu­coana dumnealui... Noi, în cali­tatea de apărători ai intereselor familiei, trebue să promitem ceva balsam bine-făcetor,—me pricepi? — Da cum Dumnezeu­ nu ? «Parus de cuvînt» dacă nu ești curat artist, cum am zice, în pro­pagandă... li punem pe toți în cofă cu «sistemul» d-tale... — Așa trebue, dper Vasile... Partidul, Țara, e în drept să cunoască păsurile tuturor iubiți­lor lor fii... — Iar noi, partidul, suntem Țara, cucoane Alecuțule... firește. — Firește, boer Vasile... — Ești gata, cucoane Alecu­țule ? că eu gata. — Atunci la drum... —I O propagandă electorală se face pe temeiul unui adevărat studiu sociologic : — Să luăm mahalaua de la coadă, cucoane Alecuțiile, că a­­colo sunt cel mai periculoși ca vrăjmași, dar și cei mai harnici ca prieteni cauzași... — Haide și de la coadă, —că la coada carului se pun greută­țile, răspunse Alecu Magdici. Pe cine avem­ onoarea să vizităm îtileiii, boer Vasile? — Pe dascălul Ion Boanță. Biserica-i mărginașă, dar dască­lul are vază în lăuntrul mahala­lei, că e mare mehenchin. — Cu ce se mai ocupă el? — Cam... cu lucruri pe de’n­­afară legei... după cum spun lim­bile rele... Ar avea ci­că, un proces de contrabandă,—pe pară nedreaptă de,­sigur,—dar care îl si­m­ula da ■ ■ — Una la mână, sunt avocat, me ofer să-l scap, fără nici o plată. Câți copii are ? — Cinci. — Să-l trăiască. — Să dea Dumnezeu. Pe cel­­ mare îl cheamă Neagu. Tat’su moare să-l facă copist la judecă­torie. Trage nădejde de vre-o două ani... și trage cu ursul de coadă. — Bine. Două la mână. Alte semne particulare? — Pe fata cea mare, Constan­­da, frumușică bat­ o vina. Ar vrea s’o facă cucoană... chiar dacă n'ar mai trece pe la ofițerul stărei civile. Pe a doua fată a­­poî Ruxanda, pentru care tare ’i-ar fi pe voe vre-o catedră, că e cu carte, fata. — Cam multe nevoi... dar, la urma urmei... — Fă-te frate eu... dascălul... până treci puntea. .Intrară la dascălul Boanii... Dumnealui nu știți ce «robo­tea» prin ogradă. De la înteia aruncătură de ochi ți se arăta cine era; pe înfățișa­rea întreagă îi sta scrisă firea josnică, unită cu o batjocoritoare nepăsare. — Bună ziua cucoane Iancule, îl salută Măgdica... Ce mai faci? — Eu? Și stătu o clipă nedumerit. Par’că cunoștea pe boer, par’că nu... Vasilică se dădu pe lângă el și-a șopti : boer mare, dascăle... Te a găsit norocul. Nu-1 lăsa... — Ce’țî face Neagu ? Tot nu l’am pus la judecătorie ? Dar du­­duea Ruxanda? Tot n’a dobân­dit catedra ? Măgulit că i se știe familia și vrorile, dascălul își scoase pă­lăria... — Sărut mâna, cucoane, bine cu toții, răspunse el dulceaș. Apoi, uite, cel sărac nu’șî vede degrabă vrabia în mână. — Vezî­ că, frate dascăle, nu bați ca să ți se deschidă. Lasă însă că vom­ îndrepta eu lucru­rile. Ia numai să însemn calea. Scoase un caet mic cu scoarțe de mușama neagră și începu a seri în el. Dascălul se făcu pe lângă Va­silică. — Cum îl chiamă pe boeru, cucoane Vasilică ? — Cuconul Alecu Măgdica, bre I Boer mare de la club, — «parus de cuvînt». — la taci. Am auzit eu despre dumnealui. — Măre te-a găsit norocul... Dacă îți spui eu. — Așa­­ zise Măgdicî, am însemnat­ loc pentru tînerul Nea­gu Boanță, joc pentru duduca Ruxanda Boanță. Dar ia te rog, poftim mai de-o parte, frate dascăle. Să șopti, cât despre proces, me privește. Sunt avocat și am să te scap, odată ce știu că te-au pîrît vrăjmașii. — Așa-Î, cucoane, că n’am u­­nul, douî. Sorocul procesului e la 20 August. — Da știu. Uite­am colea în­semnat. Fii pe pace, că nicî ne­­gri’țî ochii n’o să’ți zică nimeni. — Dar pentru bunătatea dvs., cucoane, care-î «ordornd ?» — Iată, să faci și d-ta vre-o câte­va voturi pentru alegerea de deputat la colegiul II. Candida­tul e cuconul Teodor Vastea și alegerea la 25 Septembrie. — Știă pe cuconul Teodor Vastea’. Dar pare că nu-î de­aî gu­vernului. — Din contra, clubul îl pro­pune candidat și prefectul e din­tre prietenii lui. — Iți aduc ș­apte voturi, cu­coane Măgdica, ca ș­apte pres­curi. — Mulțumesc, în numele par­tidului. Fiica d-tale va avea ca­tedră, băiatul, postul de copist la judecătorie și procesul, în pal­mă, ca și câștigat. — Sărut mâna, cucoane. — Cu bine, frate dascăle, și o să ne vedem. Plecară. — Mi-l îmbrobodiși, cucoane Alecuțule. — Mai broboadă de­cât liber­tatea, boer Vasile? zise Măgdica. — Cui s’o spui, cucoane A­­lecuțule. — Intre noi, boez Vasile. Ori vei zice broboadă albă, ori vei zice broboadă roșie, tot tifon cu­rat. Acuma, la cine mergem ? — La Gheorghieș Smâneca. Să iei seama că­ î cam «smâneți din botez». Când nu gândești, îi sare țandăra. Cucoana dumnea­lui e un fel de «franțuzită» ; sau­ crescută la niș­care «pansion» e și maî și... (Va urma)

Next