Universul, octombrie 1902 (Anul 20, nr. 269-299)
1902-10-27 / nr. 295
MUL XX No. 295 — DUMINECĂ 27 OCTOMBRIE 1902 Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația : Strada Brazoianu, 11. București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA REDACȚIA : Strada Brezoianu, 11.București Strada Kniajcska din Rusciuk.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Otto«1 <• x Sâmbătă, 20 Octombrie.— 1 Sf. Dimirie. Catolic Sâmbătă, 8 Noembrie.-Gottfried. Soarele resare 6.47 , apune 4.40 București, 26 Octombrie. Noi ce facem? Ziarele sunt pline de informații și amănunte privitoare la serbările pe cari societatea germană de cântări Liedertafel se aranjează cu prilejul aniversării de 50 de ani de la întemeiarea ei în București... Este, desigur, foarte frumos din partea oaspeților noștri germani că, mulțămită solidrității dintre dînșiî și a energieî ce au desfășurat în chip atât de îndelungat și de consecvent, au isbutit să vadă înflorind această societate a lor astfel, încât pot să-î sărbătorească aniversarea de 50 de ani în chipul strălucit cum programele publicate anunță. Din partea noastră, ei nu pot avea decât cuvinte de simpatie sinceră și de admirație. Dar totuși, vederea acestor serbări, acestor festivități, nu se poate să nu ne umple și de o umbră de melancolie... Colonia germană este una din cele mai nou-venite în țara noastră.. Dar, la jubileul societății Liedertafel din București, vor lua parte delegați ai societăților: Eintracht, Vorwärts și Transilvania din București, Frohsinn din T. Severin, Liedertafel din Pitești, Geselligkeit din Ploești, Gemüthtichkeit din Brăila, Orpheus din Galați, Schubertbund din Constanța, Eintracht din Azuga... Dar noi, noi cari suntem pe aei de când se ține minte, noi românii, ce facem ? Unde este societatea românească de felul și de importanța societatei Liedertafel, care să sărbătorească vr’un jubileu, vre-o aniversare? Nimic neant și dezolare... Un mare poet al germanilor a scris versurile cunoscute pe de rost de tot germanul cult: Wo du singen hörst, dortlass’ dich ruhig nieder, — böse Mensehen haben keine Lieder, «unde auzi cântând, poți să te oprești fără teamă, — numai oamenii răi n’au cântece!» Să fim oare noi, românii, oameni mai răi decât germanii sau altă nație ? Nu. Cântece avem și noi , ba nu știm chiar dacă multe alte popoare s’ar putea măsura cu noi în această privință. Cântece avem, dar ceea ce ne lipsește este’acel spirit de asociare, care împrumută și o valoare socială cântecului, pe lângă valoarea lui pur estetică. Dar n’am avut oare destul înaintea ochilor exemplul societăților streine de acest fel, din chiar țara noastră ?... Exemplul societățel Liedertafel nu ne-a spus nimic 50 de ani? Să nu ne spună oare nici astăzi încă nimic, să nu ne grăiască încă nici astăzi inimei și ambițiunei noastre ?.. Am asistat, cu toate acestea, la câteva încercări, am auzit că se pricnuesc, că se pun la cale și altele. Ce ne mai ține oare pe loc? ce ne oprește de a nu face, în propria noastră țară, măcar atâta cât colonii veslețe de streini împlinesc, realizează aci ?... Să admirăm și să felicităm din inimă pe oaspeții noștri germani pentru roadele spiritului lor de solidaritate și de cultivare împreună a îndeletnicirilor frumoase și nobile,— dar cu atât mai vîrtos să nu uităm a ne pune nouă înșine întrebarea : noi ce facem ? Și noi avem Frohsinn — veselie, și noi suntem capabili de Geselligkeit și Gemützhlickeit, de tot ce face farmecul vieții sociale, și nu mai puțin și de Eintracht — concordie , va fi venit dar vremea să zicem și noi odată cu temelii și cu nădejde : Vorwärts—înainte ! Cine pornește în frunte ?.. i * <58» Din Belgia (Corespondență particulară a „Universului“) Anvers, 22 Octombrie. JUBILEUL DE 50 DE ANI AL INSTITUTULUI SUPERIOR DE COMERȚ Institutul superior de comerț din Anvers a serbat la 17 (SO) Octombrie a. c. a 50-a aniversare de la fondarea sa. La orele 10 și jumătate a. m. un mare număr de actuali și foști studenți de ai Institutului, precum și numeroși delegați de ai studenților de la diversele Universități și școli superioare din toată Belgia, se aflau întruniți în vasta sală academică a Institutului, unde drapelele diferitelor societăți studențești, printre care și «frumosul tricolor român al societatei studenților români» de aici, formau un modest trofeu. In hala Centrală a monumentului local, ce este institutul, sosesc una câte una diferitele autorități pentru a asista la ședința solemnă. Ședința solemnă La masa îmbrăcată în postav verde se așează primarul orașului Anvers, care are la dreapta și la stânga sa pe ministrul industriei și comerțului, pe generalul comandant al circumscripției Anversului, pe directorul general de la ministerul de externe, pe președ. Camerei de comerț, precum și mai mulți senatori și deputați. La spatele lor se aflau mai mulți consuli străini, precum și reprezintanții cei mai marcanți ai comerțului și industriei locale. După ce d. Van Ryswijck, primarul orașului, deschide ședința, ia cuvîntul d. Grandgaignige, directorul institutului: «Serbăm, zice d-sa, o dată, aceea a fondărei așezămîntului nostru, căci decretul regal care a creat institutul datează de la 29 octombrie 1852». Intrămn discurs foarte amănunțit, directorul institutului examinează chestiunea de a ști, dacă institutul a răspuns așteptărilor fondatorilor sei. Spre a ’răspunde afirmativ, face istoricul, enumera ameliorările sale, arată progresele sale în elevi și în influență. «Institutul, continuă de Grandgaignage, se află la înălțimea cerințelor timpului nostru ; pentru comerciantul de astăzi nu e de ajuns ca să fie numai un om abil și inteligent, ci el trebue să posede și știința comercială,ale cărei elemente principale sunt limbile, legile și obiceiurile comerciale ale diverselor țări și geografia economică. După aceea d. Grandgaignage arată că, în urma expansiunei comerciale și coloniale a Belgiei, s-au creeat la institut cursuri de limba chineză și limba congoleză, precum și cursuri coloniale foarte complecte și termină aducând omagii devotamentului corpului profesoral, felicitând în mod special pe decanul, d. Ch. de Coquiel și pe d. de Moli-D. Francotte, ministrul industriei și comerțului, ia apoi cuvîntul."Nu se putea, zice el, ca guvernul să rămână strein de această solemnitate. E pentru dînsul o îndouită plăcere de a asista la ea, căci, dacă aruncă o privire în urmă, vede un trecut măreț și viitorul se anunță pe un orizont și mai frumos încă». Se asociază la cuvintele domnului Grandgaignage, pentru ca în numele seu și al ministrului de externe să aducă omagii comisiunei administrative și corpului profesoral al institutului. «Petroiteți-mî, continuă ministrul, a distinge aceia, pe cari comemorarea acestei zile Îi recomandă în deosebi atențiunea noastre». Și citează în mod special pe savantul octogenar, cavalerul Ch. de Coquier, profesor de economie politică, pe care în 1852, ministrul Ch. Rogier îl trimisese în Anglia spre a studia acolo organizarea școalelor de comerț și care 50 de ani mai târziu se devotează încă cu zel învățământului comercial. «D. Grandgaignage se uitase pe sine, înainte de a deveni un profesor distins, un director luminat și părintesc, el era asemenea așezat pe băncile institutului și astfel se probează că d. Grandgaignage este demonstrația vivantă a excelenței institutului și cea mai decisivă a sa reclamă». «La 1853, zice ministrul, empirismul conducea comerțul. A trebuit 25 de ani pentru a-l învinge, pentru a distruge prejudiciile și pentru ca să se înțeleagă că comerțul nu este învățămîntul practic dintr’un biuton sau dintr’o prăvălie. După 25 ani abia, s-a înțeles că comerțul este supus fenomenelor economice . Institutul a distrus aceste prejudiui și a redat comerțului locul său legitim în preocupațiunile națiune. Comerțul a fost reabilitat prin muncă și studiu. • •••« •«•••••■ «In timpul nostru, lumea se ocupă pretutindeni cu ameliorarea soartei oamenilor. Clasele urbere și clasele mijlocii se ridică, dar să nu credeți că opera va fi complectă atâta timp cât nu se va fi preocupat de a forma elite». După discursul ministrului, care a fost mult aplaudat, a luat cuvîntul președ. Camerei de comerț din Anvers, care exprimă dorința de a vedea plasat un diplomat de al Institutului pe lângă fiecare ambasadă belgiană din străinătate, în calitate de atașat comercial. Vorbește apoi consulul japonez de aci, mulțumind institutului comercial pentru serviciile ce a adus țarei sale, dând învățămîntul comercial la numeroși japonezi, furnizându-i modelul pentru crearea unui stabiliment similar precum și primii profesori necesari. La Tokio, există acum o școală superioară de comerț copiată după modelul institutului din Anvers. Vrând ca renumele acestuia să continue, consulul japonez anunță că foștii studenți japonezi de ai institutului, cari azi se găsesc la Tokio, se asociază în patria lor la această serbare. Mai vorbesc după aceia președintele Asociațiunea foștilor elevi al institutului, președ. Asoc.actualilor studenți și primarul Anversului. Apoi, d'. Grandgaignane citește telegramele de felicitare ce í-au sosit și printre cari am relevat următoarele trimise din București: de la d-nii Assan, deputat și președinte al Camerei de comerț; Zisu, directorul bancel de sculpt ; A. L. Ionescu, bancher; Jaumotte, consulul Belgiei; Bragadiru, industriaș; Cristea, controlor la Banca Națională; Butculescu, comptabil-șef al casei regale; Nițescu, Popescu, Roman, Grigore Eremia, Bosianu și Capșa, referendare la înalta Curte de compturi; Moroianu și Bobescu, de la ministerul de comerț ; Stefanescu- Brăila, avocat ; Vișineanu, Gabrielescu și Tarpa, de la Banca Națională ; Voinescu, de la Banca Agricolă ; Gemăneanu, de la societatea «Colintina» ; Stătescu, de la căile ferate române. Din Galați : De la d-ni. I. Cristodorescu, profesor la școala superioară de comerț ; Drăgănescu, comerciant en gros ; I. Munteanu, directorul școalei superioare de comerț ; I. Săvescu, directorul Băncei Agricole ; Zenot, profesor la școala comercială. Din Brăila : De la d-nii N. Găitan, A. Theodorescu, E. Fulga, Ad. Siisca, N. Calfogiu, M. Chhisove- Ioni, Lucas Zelescovici, Prosper Benist, Jean Galin, Jean Eremia, Grigore Eremia, David Horovitz, Vlasef și S. Ștefanescu. Citirea telegramelor sosite din România a produs cea mai bună impresiune asupra întregei asistențe și în special asupra studenților români prezenți la această solemnitate. La orele 12 a avut loc o recepțiune la primărie, unde cei invitați s’au subscris în cartea de aur, iar la orele 7 seara s’a dat un banchet la care au asistat fruntașii industriei și comerțului din Anvers. La acest banchet, d. Grandgaignage, directorul institutului superior de comerț, a băut în onoarea, sănătatea și prosperitatea foștilor elevi ai institutului, spunând că se unește în cuget cu foștii elevi din Brăila, Odessa, București, Londra, Galați, etc., cari în acel moment serbau între dînșii, fiecare în centrul lor, a 50 a aniversare a institutului din Anvers. Cu acest banchet s-a terminat această frumoasă festivitate care a avut pentru marele oraș Anvers, importanța unui eveniment public. B. A. Fr. vere ale societății și în același timp din cauza mijloacelor prea restrînse. Astăzi însă, când școala este prosperă,s’au făcut transformările cerute de creșterea numeralul elevelor, fără însă a se preschimba primele întocmiri interioare. In această școală elevele sunt interne și învățămîntul lor durează de la 3—6 luni. Budgetul școalei din Lenzburg se ridică de la 6000—8000 lei pe an, și ca să’și poată cine va da seama despre buna organizație a stabilimentului din punctul de vedere higienic și economic, n’ar avea decât să cerceteze cursurile și cadtele în cari elevele înscriu în fiecare zi cheltuziile casei. Internele din acest stabiliment sunt hrănite în mod foarte substanțial : dimineața au cafea cu lapte și pâine la discreție; la prânz supă, rasol, două feluri de legume și farinagii ; seara o supă și o compoziție de oue cu legume fără carne, iar dimineața la 10 ore și după amiazi la 4 ore câte o porție de lapte. Budgetul acestui fel de nutriment costă zilnic 6—8 fr. pentru 14—16 eleve. Retribuția plătită de eleve fiind foarte mică, n’ar fi de ajuns ca să se întreție acest institut, dar în ajutorul lui vine produsul suplimentar ce se realizează de la persoanele care’șî iau prânzul în refectorul casei. In Saint-Gall școala menageră cu școala de domestice este la un loc ; această școală a fost într’adins fondată pentru a înlesni tinerelor fete din clasele populare învățămîntul dirigereí în mod rațional a unul mic menagiu, fie pentru când s’ar întoarce în casa părinților, fie pentru când ar intra în serviciul altora. Ca excepție, această școală are totdeauna câteva locuri rezervate pentru fetele din familii avute, cari ar voi să profite de învățămîntul menager, dar cari ar plăti o pensiune mai ridicată. Curând după înființarea școalelor de menagiu, s-a remarcat, că deși la început aveau ca eleve numai fete fără mijloace, dar din ce în ce stabilimentele de această specie au fost frecventate și de fete elvețiene ale unor familii cari se bucurau de oarecare avere. Ziua CRONICI FEMEINE Școlile de menagiu din Elveția . Continuă azî a da publicităței relațiunile trimise de una din cititoarele mele asupra școlilor menagere elvețiene . Inițiatoarele școalelor de menagiu au voit a ridica menagerele la gradul de profesioniste, și în același timp a deturna fetele poporului de la viața de fabrici. Desvoltarea industriei marilor oțeluri s-a părut la început a fi proprice produsului școalelor populare de menagiu, dar departe de a fi ele o primă clientelă pentru produsul școalelor menagere, acele oțeluri au fost considerate ca niște ateliere în care menagerele școlare ar fi fost peste puterile lor prea mult ocupate și tot deodată prea expuse din punctul de vedere moral. In consecință, societatea proiectoare le-a procurat de preferință locuri de menagere și maistre de bucătărie în otelurile mai mici, care sunt mai lucrative și mai controlate în serviciile lor, precum și la familii particulare, la pensioanele unde elevele fără mijloace pot găsi un bun debușct pentru specialitatea lor. In Lenzburg s’a deschis în 1899 prima școală de domestice, în condiții foarte modeste, cu misiunea de a forma menagere, mai cu osebire dintre tinerele fete sărace, cari să poată trăi mai târziu din profesiunea lor ; spre acest scop ar fi fost imprudent a le da în școală obiceiuri confortabile și de lux. Astfel prima instalație a fost simplă din cauza principiilor seSaBEES BSEBSSS BBSSSa emoririi generalului beer Ben Viljoen (Urmare. —Vezi No. 289, 290, 291, 292, 293 și 294) La Witpoort oamenii fostului cornel Krueger, cari scăpaseră din împresurarea dușmanului, restauraseră o moară, stricată de englezi și care acum măcina ca și mai înainte. Aveam și un depozit de mălai, ascuns, pe care nu-l găsiseră englezii. Cu toate aceste, nu duceam o viață trandafirie. Multe familii căzură în sarcina noastră. In timpul muncii noastre de a organiza comandosurile și a curăța ținuturile de trădători, dușmanul venea de la Iloiveția în direcția spre Windhoek. O parte din burghezi sub căpitanul Du Tost, un ofițer de curând numit, care formase un corp harnic din burghezia districtelor Lydenburg și Middelburg, e și înaintea dușmanului între Bokenkop și Duulstroom. Avu loc o luptă înverșunată, în care pierdusem câțiva burghezi, dar cel puțin dușmanul fu oprit pe ziua aceasta. A doua zi însă înainta cu forțe și mai mari. Acum burghezii trebuiră să lase liber drumul și dușmanul ,și făcu tabăra în seara aceea la Panneetjes la trei mile departe de Duulstroom. Dușmanul se afla aproape de amicii noștri Steenkamp (burghezi cari nu vroiau să se bată cu englezii) cari așteptau plini de temere momentul când vor săvârși fapta eroică de a capitula. Aceștia de mult nu se mai luptau ; unul zicea că sufere de o boală de rinichi, altul de vătămătură (hernie) și cu toții oftați și gemeau numai când se aflau lângă ei un luptător boer. Toată ziua șezură pe culmea de la Tuulstroom și priviră lupta și toate mișcările, felicitându-se între ei că dușmanul ne-a alungat și că se apropie. Dar acum bătuse și ora lor. Acela care voește să mă însoțească în cuget, să vie cu mine la biserica din Duulstroom, unde în seara aceasta a avut loc o dramă comică. Războiul acesta a văzut sute de astfel de scene. Aici însă reprezentația a fost și tragică și comică prin aceea că se petrecu între Simili-Englizi și Simili-Handsuppers (boerî cari se predau). Aceștia din urmă căzură, după cum se va vedea, în capcana ce le-a întins-o unul dintre ofițerii statului meu major. Adjutanții Barter, Redelinghius și I. Wiljoen, primiseră ordinul, ca să se îmbrace în Khaki (uniforma engleză) și să meargă la Duulstroom să caute familia Steenkamp — erau patru familii pe cari le numesc pe scurt astfel—să joace acolo rolul de englezi și să vadă dacă el capitulează de bună-voe și voesc să stea sub scutul drapelului britanic. Deoarece lagărul englez se afla foarte aproape de Dullstroom, era de sperat că nu se va stîrni nici o bănuială dacă câțiva ofițeri englezi ar apărea la biserica din Duulstroom, și mai cu seamă fiind-că, după informațiunile noastre, Steenkamp înștiințaseră deja pe englezi că-i așteptaă acolo, pentru ca să se predea. Berter se dădu drept colonel Bullok, Redelinghius se numea Jak, Wiijoen, care făcea în același timp pe tălmaciul, se numea Cooper. Pe la ora 9 seara acest trio sosi la biserica din Duulstroom. Era deja întuneric și locuitorii se duseseră deja să se culce. Cooper, tălmaciul, bătu în ușă, care fu deschisă de un tîner cu numele Van der Nest, care dormea cu fratele său în noaptea aceasta aci. Cooper zise :—Bună seara, d. Steenkamp este acasă? Aci este un ofițer, care ar dori bucuros să vorbească cu d. Roux, cumnatul d-lui Steenkamp. Numele meu este Cooper. Van der Nest deveni palid ca moartea și alergă repede în cameră, murmurând : — Unchiul e Jan, sunt oameni la ușă !... Apoi deșteptă pe unul din frații săi, căruia îi strigă: — Pentru numele lui D-zeu, au sosit englezii ! Améndous frații se refugiază pe o ușă din dos lăsându-și ghetele și jachetele. Aceștia erau așadar burghezi cari voiau să se mai lupte. (Va urma) loca 8 zile! Grabía ve a ve abona In ziuniiî Universul,dacă doriți a lua parte la tragerea obiectelor de mai jos. La 8 Noembrie a. c., va avea loc tragerea la sorți a premiilor ce acordam gratuit abonaților noștri, intre cari premii sunt : 1 pereche cercei de safir cu briliante, în valoare de Lei 1500, un inel de safir, în valoare de 400 lei, o pianină, ceasoarnice de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot vedea la vitrina stabilimentului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona de la 1 docmbrie. Abonații pentru un an au dreptul în 12 bilete, pentru 6 luni 6 bilete, și pentru 3 luni 2 bilete. Prețul abonamentului: 3 Luni, 5 lei . 6 luni, feb 10, un an. lei 19.50. Strada liniajesca din Iscusciuc — Vezi ilustrația — In numerar de azi dăm o vedere a stradei liniajesca, din Rusciuc, care începe de la debarcaderul austriac al portului bulgar și pe care stradă se află așezat palatul A. S. R. Prințului Ferdinand. In acest palat, după cum se știe, se va da un mare prânz de gală în onoarea M. S. Regelui Carol. La Rusciuc s’au început pregătirile pentru primirea Suveranului României. Intre altele, se ridică un superb arc de triumf la începutul stradei Kniajesca. 5 Bail foaia în România.—IO Baal în streinatata Telefon.—Adresa telegraphd: «Universul.1 Bucureșt Carnetul meu Sf. Dumitru Carnetul meu ?... E ziua mea Chiar cea onomastica. Că și pe mine, ca pe mulți, Me chiamă D’on Mitică...* Și ce mai chef pe mine azi, Ce mare bucurie, Că trebue, pardon, să dau «Avansul» la... chirie!... E ziua mea, pardon, a mea, O zi frumoasă, mare, Și mulți Mitici, ca mine, mulți Sunt azi în sărbătoare... Și au un chef, un chef nespus, Un chef afară din cale, Deși, pe mâine, de mutat Nu au de loc... parale... Dar lăutari au pus, și pui, Să cânte colea ’n lege, Că doar c’un chef de ziua lui Românul se alege... Ș'apoi pe mâine, me rog, ce ? Eu fac economie, Nu căutați că intru mult In... «mica«... datorie !... Mai adu vin... să bem vîrtos Vin vechili de viță veche, Să’mi pui și eu de ziua mea Căciula pe ureche !... Ce-ați zis?.. Palton?.. Că n’am palton ?... Ei, asta ’ntrece toate... N voi avea, și bun, me rog, că’l voi plăti în «rate»... Me rog? De lemne? De cărbuni? Aceasta nu se ’ntreabă, Orîce român de ziua lui Mai are ș’altă treabă... E ocupat, parol, grozav Pe neamuri să cinstească Și prietenii ce-i vin Să’î spuicu Să trăiască...» Ș'apoi... Ș’apoi e ziua mea, O spun țar’ de rușine, Și ziua ci multor mii Mitici Cu ’nume ca și mine... Deci serbe, hore, lăutari!... Ca ’n țara Românească Să zici! Ș’ai noștrii cititori Dumitru... n Să trăiască...» Marion. Știri din străinătate — Prin poștă — Știri din Athena anunță că regina Olga a Greciei, ducându-se la biserică, era să fie victima unui accident. Un vînt ce bătea cu putere o împiedicase de a auzi clopotul unui tramvaiü ce scobora strada cu o iuțeală mare. Niște trecători curagioșî s’au aruncat în fața cailor. Regina și-a urmat drumul după ce a mulțumit călduros salvatorilor ei. Erupțiunile vulcanice urmează în Nicaragua. Populația e mereu în prada unei mari spaime. Vulcanul Santa Maria a aruncat o mare cutime de cenușe care a căzut la o depărtare de 400 kilometri.* ¥ ¥ Sarafoff, trecend prin Agram, a declarat că se duce la Paris unde vrea să cumpere arme. * Ziarul «Magyar Szo» atacă cu înverșunare banca românească «Albina» din Sibiu, zicând că ea caută să deposedeze pe Secuii din Transilvania și să vîndă pământurile Românilor. * ¹ ¹ In curând se va desveli la Paris statuia marelui romancier Balzac.* ¹¹ Deputatul irlandez William Redmond, condamnat deunăzi la 6 luni de temniță pentru amenințări, a fost arestat Marți la Kingston și dus în închisoare spre a-și face pedeapsa. ” ¥ w După 3 ani de cercetări, d. Rudolf Herzog, profesor de arheologie greacă la Universitatea din Tübingen, a descoperit în insula Cos templul lui Esculap, mic templu de marmoră albă cuprinzând un grup sculptural alegoric al sănătății și al medicinei, înfățișată prin clasicul șarpe. Se începe a*se pregăti programul serbărilor ce se vor da la Roma cu ocazia venirei Țarului * * * și a împăratului Wilhelm. Se va face un garden-party la Pincio, în timpul căruia se va pune piatra fundamentală a monumentului lui Goethe, și se plănuește de a se oferi suveranilor în numele Romei un prânz în Capitoliu, în istorica sală a orațiilor și curiațiilor; la prânz va lua parte numai suveranii, ambasadorii și miniștrii.* ¥ ¥ Se spune că anunțata călătorie a împăratului Wilhelm în Anglia a fost provocată de o informație a ambasadorului german la Londra, care a înștiințat pe împărat că antipatia în contra germanilor în Anglia crește în mod simțitor. Șederea împăratului ar dura trei săptămâni. Wilhelm și Eduard III ar profita de aceasta spre a putea stabili un acord între cele două puteri. Wilhelm va conferi cu opt miniștri englezi. O CUGETARE lA K ZI Pavăza cea mai bună a oamenilor este virtutea. Jubileul de 59 ani al Societăței „Deutsche Liedertafel“ Mic istoric Societatea germană din București «Deutsche Liedertafel» își sărbătorește astăzi jubileul de 50 ani de la fundarea sa, care s-a făcut în anul 1852 din inițiativa profesorului Fr. Walther, fost primul președinte al societăței. Dintre fondatorii societăței mai trăesc pastorul Rud. Neumeister, azi în Schonebach, pe Elba, și profesorul I. Limburg, în București. In anul 1881, sub președinția d-lui E. Lessel, societatea a cumpărat proprietatea actuală din strada Academiei, pentru suma de 155.000 lei. In anul 1897, sub președinția d-lui Carol Weinlied, și-a rezidit vechiul local, construindu-se splendida sală «Liedertafel» cunoscută de toată populațiunea Capitalei. Aci este actualmente localul de întrunire al societăței. Soc. «Deutsche Liedertafel» și-a propus să cultive nu numai nobilul cântec german «Durch’s Lied zur That» adică «Prin cântec la fapte» ci să serbeze și diversele sărbători naționale și patriotice ale Germaniei, precum și cele ale patriei adoptive România. Obicinuita activitate a societăței s’a mărginit la seratele— Liedertafel cu concerte, reprezintații teatrale, petreceri, excursii de vară, etc.; în acelaș timp membrii ei au găsit timp de a serba și pe Humboldt, Schiller, Goethe, Schubert, Bismarck, etc. Activitatea societăței Societatea «Deutsche Liedertafel» s’a arătat în mod viu atinsă de nevoile poporului românesc, căci în anul 1877, cu ocaziunea existenței sale de 25 ani, a organizat un minunat Garden Party pentru Crucea roșie română, a reprezintație la care a asistat și prințesa Elisabetha pe atunci, azi regina iubită a României, — în fruntea elitei bucureștene. In anul 1881 societatea a participat în mod oficial la cortegiul de încoronare, și mai în urmă la serbarea nuntei de argint a Suveranilor României, și la sosirea A. S. principesei Maria. Contele Bucsow, actual cancelar al imperiului german, pe când se afla ambasador la București, se înscrisese în societate. Societatea are un fond destinat pentru sport,pentru cântăreți, din cari se înlesnesc călătoriile comune ale cântăreților. Astfel de călătorii s’au făcut la Brașov, Constantinopol, Rusciuk, Viena, Stetgart și Gratz, cari au contribuit pentru mărirea numelui societății. Alte amănunte Azi societatea numără 13 membrii onorifici și 2 membrii corespondenți, 56 așa ziși «au subenden», 31 membre în corul de dame și 205 membrii sprijinitori. Comitetul este compus din 15 membrii. Președinte e d. inginer C. Weinieh, maestru de cord. Ed. laerisch, sub a cărui conducere marele cor al societăței și chiar societatea au realizat mari progrese. Societatea «Liedertafel» a propus societăței de popularizare germană să aducă mai mulți savanți la București, pentru ca aceștia să dea o mai mare strălucire cursurilor de știință popu- 86 Amor criminal Roman de moravuri de N. Rădulescu-Niger Proprietatea literară a ziarului «Unver,..ul».—Reproducerea este omită PARTEA A PATRA O paranteză ! — Ce spui? al domnului prefect ? «Parul de cuvînt» sunt al dumitale și al clubului întreg cu toți ai mei. — Nu numai cu al dumitale din cinstita familie ce’țî respectăm. Te bue să cutreerăm toată mahalaua. — S’o cutreerăm, cucoane Alocuțile. — Și uite cum : să ne împărtim bine ulițile, ca să nu pierdem timp degeaba, înainte să afl £ t £ng la lacurniA BuULuii vrea cinstit contribuabil, să’mî spui numele, numărul copiilor și numele celui mai mare dintre ei, ce vor părinții să facă din el, ce procese are dumnealui, ce păsoare’i doare, ce ambițiuni cucoana dumnealui... Noi, în calitatea de apărători ai intereselor familiei, trebue să promitem ceva balsam bine-făcetor,—me pricepi? — Da cum Dumnezeu nu ? «Parus de cuvînt» dacă nu ești curat artist, cum am zice, în propagandă... li punem pe toți în cofă cu «sistemul» d-tale... — Așa trebue, dper Vasile... Partidul, Țara, e în drept să cunoască păsurile tuturor iubiților lor fii... — Iar noi, partidul, suntem Țara, cucoane Alecuțule... firește. — Firește, boer Vasile... — Ești gata, cucoane Alecuțule ? că eu gata. — Atunci la drum... —I O propagandă electorală se face pe temeiul unui adevărat studiu sociologic : — Să luăm mahalaua de la coadă, cucoane Alecuțiile, că acolo sunt cel mai periculoși ca vrăjmași, dar și cei mai harnici ca prieteni cauzași... — Haide și de la coadă, —că la coada carului se pun greutățile, răspunse Alecu Magdici. Pe cine avem onoarea să vizităm îtileiii, boer Vasile? — Pe dascălul Ion Boanță. Biserica-i mărginașă, dar dascălul are vază în lăuntrul mahalalei, că e mare mehenchin. — Cu ce se mai ocupă el? — Cam... cu lucruri pe de’nafară legei... după cum spun limbile rele... Ar avea cică, un proces de contrabandă,—pe pară nedreaptă de,sigur,—dar care îl simula da ■ ■ — Una la mână, sunt avocat, me ofer să-l scap, fără nici o plată. Câți copii are ? — Cinci. — Să-l trăiască. — Să dea Dumnezeu. Pe cel mare îl cheamă Neagu. Tat’su moare să-l facă copist la judecătorie. Trage nădejde de vre-o două ani... și trage cu ursul de coadă. — Bine. Două la mână. Alte semne particulare? — Pe fata cea mare, Constanda, frumușică bat o vina. Ar vrea s’o facă cucoană... chiar dacă n'ar mai trece pe la ofițerul stărei civile. Pe a doua fată apoî Ruxanda, pentru care tare ’i-ar fi pe voe vre-o catedră, că e cu carte, fata. — Cam multe nevoi... dar, la urma urmei... — Fă-te frate eu... dascălul... până treci puntea. .Intrară la dascălul Boanii... Dumnealui nu știți ce «robotea» prin ogradă. De la înteia aruncătură de ochi ți se arăta cine era; pe înfățișarea întreagă îi sta scrisă firea josnică, unită cu o batjocoritoare nepăsare. — Bună ziua cucoane Iancule, îl salută Măgdica... Ce mai faci? — Eu? Și stătu o clipă nedumerit. Par’că cunoștea pe boer, par’că nu... Vasilică se dădu pe lângă el și-a șopti : boer mare, dascăle... Te a găsit norocul. Nu-1 lăsa... — Ce’țî face Neagu ? Tot nu l’am pus la judecătorie ? Dar duduea Ruxanda? Tot n’a dobândit catedra ? Măgulit că i se știe familia și vrorile, dascălul își scoase pălăria... — Sărut mâna, cucoane, bine cu toții, răspunse el dulceaș. Apoi, uite, cel sărac nu’șî vede degrabă vrabia în mână. — Vezî că, frate dascăle, nu bați ca să ți se deschidă. Lasă însă că vom îndrepta eu lucrurile. Ia numai să însemn calea. Scoase un caet mic cu scoarțe de mușama neagră și începu a seri în el. Dascălul se făcu pe lângă Vasilică. — Cum îl chiamă pe boeru, cucoane Vasilică ? — Cuconul Alecu Măgdica, bre I Boer mare de la club, — «parus de cuvînt». — la taci. Am auzit eu despre dumnealui. — Măre te-a găsit norocul... Dacă îți spui eu. — Așa zise Măgdicî, am însemnat loc pentru tînerul Neagu Boanță, joc pentru duduca Ruxanda Boanță. Dar ia te rog, poftim mai de-o parte, frate dascăle. Să șopti, cât despre proces, me privește. Sunt avocat și am să te scap, odată ce știu că te-au pîrît vrăjmașii. — Așa-Î, cucoane, că n’am unul, douî. Sorocul procesului e la 20 August. — Da știu. Uiteam colea însemnat. Fii pe pace, că nicî negri’țî ochii n’o să’ți zică nimeni. — Dar pentru bunătatea dvs., cucoane, care-î «ordornd ?» — Iată, să faci și d-ta vre-o câteva voturi pentru alegerea de deputat la colegiul II. Candidatul e cuconul Teodor Vastea și alegerea la 25 Septembrie. — Știă pe cuconul Teodor Vastea’. Dar pare că nu-î deaî guvernului. — Din contra, clubul îl propune candidat și prefectul e dintre prietenii lui. — Iți aduc șapte voturi, cucoane Măgdica, ca șapte prescuri. — Mulțumesc, în numele partidului. Fiica d-tale va avea catedră, băiatul, postul de copist la judecătorie și procesul, în palmă, ca și câștigat. — Sărut mâna, cucoane. — Cu bine, frate dascăle, și o să ne vedem. Plecară. — Mi-l îmbrobodiși, cucoane Alecuțule. — Mai broboadă decât libertatea, boer Vasile? zise Măgdica. — Cui s’o spui, cucoane Alecuțule. — Intre noi, boez Vasile. Ori vei zice broboadă albă, ori vei zice broboadă roșie, tot tifon curat. Acuma, la cine mergem ? — La Gheorghieș Smâneca. Să iei seama că î cam «smâneți din botez». Când nu gândești, îi sare țandăra. Cucoana dumnealui e un fel de «franțuzită» ; sau crescută la nișcare «pansion» e și maî și... (Va urma)