Universul, octombrie 1904 (Anul 22, nr. 270-300)

1904-10-27 / nr. 296

AMHI 5t JOS, No. 293--^Miercuri 27 Octombrie 4904 . Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA ȘTIR! DIN LUMEA ÎNTREAGA HEDACT­A ȘI ADId 1 NOSTRJ 43. Strada Brezoianu 11« București“» ,% Bani'In Äomaaia.-“!® Bani ünTaSrälaAtatfe.­ Monumentul garibaldieniior căzuț! la Montelibretti, (Vezi ilustrația) Calendar pe anul 1 @04 Ortodox Marți, 26 Octombre. — ff Sf. Dimitrie. Catolic Marți, 8 Noembre.—Gottfried. Soarele răsare 6.47, apune 4.40 Semne bune Nu este tocmai așa mult timp, de când abia se găseau destul tineri ca să ocupe toate locurile disponibile in școala noastră superioară de agri­­cul­cultură. Se ajunsese la cele mai ușoare condiții de admi­sibilitate, abia dacă se cerea un concurs de formă, — și ce noimă și putea să aibă un concurs, când adesea locurile de ocupat erau­ mai nume­roase de­cât doritorii de a le ocupa ? Lucrul acesta s’a pe­trecut de alt­fel și cu alte școli­ internate, cam de pildă cu astă­zi desființată școală normală superioară, care și-a început funcționarea prin anii 1880—81 cu un număr de e­­levi mai mic de­cât erau­ lo­curile prevăzute. Fenomenul, pentru o țară agricolă prin escelență, era cu atât mai în­tristător la o școală de agri­cultură. Nu este mult de atunci, și cu toate acestea suntem azi departe de acele vremuri. Zi­lele trecute s’a publicat o de­­cisiune a ministerului de a­­gricultură, prin care «față de numeroasele cereri de înscriere în școala superioară de agri­cultură» se dispune ca, pe lângă elevii interni, să se pri­mească în acea școală și elevi externi și semi-interni. Prevă­­zându-se și pentru asemenea locuri cereri numeroase, se­­ mai dispune să se prefere, cum și e natural, candidații cari vor arăta că sunt fii de agri­cultori sau de proprietari ru­rali. Afară de aceasta, se mai prevede și primirea de auditori liberi, dintre aceia cu mai pu­țin de 4 clase liceale, O do­vadă că învățămîntul agricol atrage cu preferință și tineri sari, dintr'o cauză sau­ alta, sunt nevoiți a se dedica mai din vreme acestei cariere. București, 26 Octombrie Decizia ministerială pre­zintă aceste măsuri ca provi­zorii, spre a se evita ca o mare parte din tinerii ce do­resc să îmbrățișeze agricul­tura să fie forțați să caute alte cariere în dauna celei agri­cole. Se va împăca ast­fel ne­cesitatea urgentă ce se im­pune, până la nouă dispoziții, în interesul de a se organiza și a se da o mai mare exten­siune învățămintului agricol. Luarea ulterioară a acelor nouă dispoziții se anunță și se făgăduiește de asemenea prin citata decizie. Ele vor consista, de­sigur, în lărgirea cadrului invățămîntului agri­col, lărgire reclamată de mult de interesele agriculturei noa­stre, iar acum, din fericire, și de îndrumarea, efectivă și re­pede crescândă, a tineretului țărei spre acest invățămînt. Aglomerarea spre învăță­­mîntul liceal, trecând de o oare­care margine, din îm­bucurător sfârșise prin a de­veni un fenomen îngrijitor, o deplasare de echilibru de rău­ augur pentru viitor, și mai ales pentru viitorul unei țări ca a ’■’oastră, în care îndelet­nicirea agricolă reclamă forțe bine pregătite neasemănat mai numeroase decât toate carie­rele profesiunilor zise liberale, la un loc. De aceea trebuie să salutăm ca un simptom din cele mai fericite faptul că școlile ministerului de agri­cultură au devenit neîncăpă­toare pentru mulțimea tine­rilor cari bat la porțile lor. Dacă mâine-poimâne am putea constata acelaș lucru și pentru școalele de meserii — cele comerciale sunt deja pe acelaș drum sănătos — mul­­țămirea ar fi deplină și liniș­tea pentru desvoltarea nor­mală și armonica organizare a tuturor forțelor de muncă ale țării, neturburată. Dar semnele de până acum sunt bune, și fără îndoială că ele nu se vor opri aci. Din Germania multă consistență svonul despre logodna marelui duce Ludovic Ernest de Hessa cu o principesă din casa Solms-Lich. Cercurile curții ducale de Hessa păstrează însă cea mai mare tăcere, nici nu confirmă, dar nici nu desmint acest svon. După cum se știe, marele duce de Hessa s-a divorțat la 21 De­cembrie 1901, de prima sa so­ție principesa Victoria Melita de Saxa-Coburg-Gotha. Afluența streinilor Ia Berlin Raportul prefecturei poliției a­­nunță că în cursul acestei luni au fost găzduiți în hotelurile din Berlin 12.656 persoane din străi­nătate. Rusia oferă cel mai mare con­tingent și adică 3625 persoane, după aceea vine Austria cu 2259, America 930, Franța 924, An­glia S51, Suedia 846, Danema­ca 771, Olanda 498, Elveția 443, Italia 248, Belgia 235, Statele din Peninsula balcanică 196, Nor­vegia 162, Africa 85, Spania 62, Asia 60, Portugalia 22, Austra­lia 21 și Turcia 18. Executarea unui criminal Din Koenigsberg se anunță ur­mătoarele : Criminalul Ernest Reiman, care a fost condamnat la moarte de către Curtea cu jurați de aici, pen­tru că a asasinat la 19 iunie a. c. pe rentierul Badlks, a fost executat ori prin decapitare în curtea închisorii, de către călăul Schwielz din Breslau. Când primul procuror a făcut cunoscut delicventului decretul regal prin care monarh­ul res­pinge cererea de grațiere, el strigă cu voce tare : «Domnilor ! Vă declar cfi mor nevinovat !» Í Chiar și în seara precedentă,­­ când i s’a comunicat în celulă res­pingerea cererei de grațiere, con­damnatul a declarat atât, față de procuror, cât și față de preot că este nevinovat. O Îngrozitoare dramă familiară O îngrozitoare dramă familiară și s'a petrecut o zi după amiază în ca­lea Principele Eugen, din Wind­­ding. Acolo soția zidarului Len­tze, în vârstă de 42 ani, și-a a­­sasinat pe cei trei copii ai el, în­­ vârstă de 6, de 3 și de 2 ani, și­­ după aceia s'a sinucis.­­ Asupra acestei drame îngrozi­toare afla următoarele amănunte : Soții Lentze erau căsătoriți de 20 de ani. Din căsătoria lor s’au născut 10 copii dintre cari au murit 7. Căsătoria a fost în ge­neral fericită, până când în tim­pul din urmă femeia Lentze în­cepu să fie chinuită de gelozie. Niște vecine palavragioaice cău­­tară s’o convingă, că soțul ei în­treține relațiuni cu o fată tînără. Se crede că acesta a fost moti­vul faptei disperate a nenorocitei soții și mame. Când zidarul Lentze plecă ori de dimineață la lucru el declară că va veni de­vreme acasă și apoi se va duce cu soția sa la circ. La ora 5 d. a. soțul întorcân­­du-se acasă găsi locuința încuiată și văzând că la repet­itele sale bătăi, ușa nu se deschide, chemă un lăcătuș. Când intră inlăuntru văzu un spectacol îngrozitor. Fe­meia Lentze zăcea moartă în co­ridor. Corpul ei era încă cald. Ea se spânzurase cu o curea sub­țire. Toți trei copii erau morți, în urma sugrumării cu curele. Cadavrele au fost transportate la morgă. Meyer, crederea sa și el se va folosi de luminile sale admirându-țî gene­rozitatea. Dacă primești o scrisoare în prezența unor vizitatori, pune-o lângă tine fără a-o deschide, a­­fără numai dacă nu­ î vr’o co­municare grabnică, în care caz vei cere încuviințarea mossu­rilor de a lua cunoștință despre dînsa. Dar persoanele prezente au da­toria de a invita pe stăpânul sau stăpâna casei ca să deschidă scri­soarea ce li s’a dat. O vizită nu trebue să fie mai mult de o jumătate de ceas , cele de ceremonie un sfert. Dacă musafirii sosesc mai mulți deodată, ca de pildă o mamă cu 2—3 fete, vor scurta și mai mult vizita, spre a nu ocupa salonul. Si­l­via. (Corespondență part. a ziarului «Universal») Berlin, 23 Octombrie. Svon despre logodna mare­lui duce de Hassa Din Darmstadt se anunță că acolo ia din ce în ce tot mai CROIM FEMINIIIL Regulele conversațiunel Când «I musafiri și vr’unul dintr’înși’, mai ignorant, spune enormități științifice sau isto­rice, să rămâi nepăsătoare. Ni­mic nu te silește să îndreptezî greșelile altora, calmul e una din legile bune­-voințe și ar fi pe­nibil să fii auzită bătându-țî joc de cel ignorant ori să fii văzută chiar zîm­bind. Dacă e vorba de a corija pă­rerea unui ignorant mai tîner de­cât tine și care e sub dependența ta, fă-o cu mii de precauțiuni spre a nu-l umili și a-l descu­raja. Nimic nu jignește pe unul să­rac cu duhul de­cât mila dis­prețuitoare a unei ființe pe care o crede superioară. Din potrivă, condescendența va procura în­ Mesoliul S­laiul Dumitru Cu două luni î nainte încă Be-a mea sosire pe pământ Aud insulte mii și sute. Pare că nu aș fi un sfint. Chiriașii, văduve sărace, Mii muncitori, funcționari. Ba chiar și preoții sărmanii, Apoi vitejii militari, Toți, toți, cari plătesc chirie, M acopăr de înjurături, Căci a mea vizită 'l vestește : De lemne, varză, murături, De coșuri că mi's curățate, De haine și de zarzavat, De mii de lucruri neplăcute Și de juratul de murat, Dar inima 'mi este de criză, Căci ori­ce milă 'n ea s'a stins Primind insulte în toți anii, Cu ele astă­zi m'am deprins. Așa dar, muritori, fiți gata! Puțin mai e și-o să sosesc. Să stau vr'o trei sau patru zile Și-apoi spre cer iar să pornesc, iar cărora nu vă convine , A mea sosire pe pământ Vă iau cu mine cu plăcere Căci nu s­chirii. In cerul sfint Carol Scrob. București, 1904 Octombrie, vici, dar d-ta vie e­ drept un prost, să știi că mă super. — Eî, și la urma urmei, dracu să te ia, n’o mai cumpăra, tu nu știi nimic. Ești în stare să spui că asta nu e coadă ci un picior. Nu mai îmi trebue. Eu îți vream binele. Eu, Wahramieff, adu cog­nac. Ordonanța servește cognac. Prietenii își toarnă în pahare și se pun pe gânduri. Trecu o ju­mat­ate ceas în tăcere. — El și, dacă ar fi de sex fe­minin,­— întrerupse tăcerea sub­locotenentul, privind posomorit sticla—. Atât mai bine pentru d-ta. Ți-ar face cățel în fie­care an și ori­cine ți-ar cumpăra cu plăcere. Nu știți de ce îți plac așa de mult câinii ? Cățelele sunt de o mie de ori mai bune. Sexul slab e și mai recunoscător și mai atașabil. Dacă ți-e așa groază de sexul slab, hai, ia­ o cu 25 de ruble... — Nu dragul meu, nu dau nici o copeică. Nu pot da mai intern pentru că n’am nevoe de câini și al douilea pentru că n’am bani .. . — Da bine frate de ce n’am spus așa de la început? Milka, eșî afară. Ordonanța aduce la masă o­­chiuri. Prietenii se ocupară de ele și goliră cratița. — Cnaps. d-ta ..?Ș­i bun băiat... spuse sub­ locotenentul ștergân­­du-se la gură—, îmi pare rău­ să pleci, așa fără nimic. Știi ce? Ia câinele fără nici un ban. — Nu-mi trebue, nu-mi tre­bue... — Dar unde pleci? Șezi ! Cnaps se sculase și-­șî luase chipiul. — E timpul de plecare.— «puse el căscând. — Atunci așteaptă că te petrec și eu... Dubcoff și Coaps se îmbră­cară și eșira in stradă. Merseră ca vre­o 100 de pași în tăcere. — Nu știi d-la cui aș putea sa dau eu câinele ăsta ? începu sub-locotenentul. Nu cunoști, așa pe cine­va? După cum am văzut, câinele e bun și de rasă, dar n’am nevoe de el. — Nu știu, dragul meu,... ce prieteni am eu p’aci ? Până acasă la Cnaps, ambii prieteni nu scoaseră nici o vorbă. Numai când Cnaps strînse mâna sub-locotenentului și deschise portița casei, Dubcoff tușind, zise nehotărît. — Nu știi frate, dacă hingherii daci primesc sau nu câini? — Nu știu, poate să primea­scă, dar nu pot garanta. — Am s’o trimet mâine cu Vahramieff. Dracu s’o ia. Urât câine ! Desgustător ! Nu numai că mi-a murdărit toată casa, dar ieri mi-a mâncat toată carnea de la bucătărie, afurisita. Barem dacă ar fi de rasă bună fie, dar așa o corcitură dintr’un câine de oi și—un porc ! Noapte bună!... — La revedere, zise Cnaps. Portița se închide și sub-loco­tenentul rămâne pe gânduri. Corespondentul­ din Berlin al ziarului «Morning Post» spune că steamerul «Lahn», vîndut a­­cum cât­va timp Rusiei de către compania germană Nord-L­ord, va pleca Sâmbătă din Geeste­­mund către un port rus. Vaporul a fost anume amena­jat, spre a primi un balon cap­tiv. El a mai fost prevăzut cu puternice mașini producătoare de gaz, cu 3 proectoare și un apa­rat d­e telegrafie fără sîrmă. * Japonezii au *perdut foarte mulți oameni încercându-se a trece șanțurile rusești de la Port- Artur, adânci de 50 de picioare și armate cu brațe de fer ascu­țite. Vezând așa, japonezii au a­­dus mașini ca să se umple șan­țurile cu apă de mare. * * * Guvernul englez a făcut re­­monstranțe celui rusesc că intre articolele considerate ca contra­bandă da războiu sunt cuprinse merindele, bumbacul și cărbunii. Ast­fel, comandanții oielor ru­sești au primit ordin să fie mai puțin riguroși în exercitarea drep­tului de vizitare a vaselor. * * * La Londra se vorbește că peste câte­va săptămâni împlinindu-se zece ani de la prima cucerire a Portului­ Arthur de către japo­nezi, în războiul cu China, se așteaptă pentru acea zi a doua cădere a acestei cetăți, de­oare­ce japonezii se pregătesc să dea atunci un atac disperat. DIN LITERATURA RUSA Un câine scump de A. Cechoff Sub­ locotanentul Dubcoff, vechi militar și voluntarul Gnaps, șe­­deau la masă și ciocneau paha­rele.­­ Splendid câine ! — spunea Dubcoff, arătând lui Cnaps câi­nele seu, Milka. Minunat câine/ sa vezi d-ta ce bot ! Numai bo­tul cât face! Dacă găsesc un s­­mator, numai pe bot pot lua 200 ruble. Ce­ nu crezi ? Atunci nu știi nimic ! — Pricep eu, dar... — Dar nu vezi că e seter, pur sânge englezesc, ce formă, ce auz, ce miros ! Doamne, ce mi­ros ! Știi cât am dat pe Milka, când­­ era încă mititică? 100 de ruble ! Minunat câine ! Hoațe ! Milka ! Proasta ! Milka! Vino în­coace, vin la mine, puiule... Dubcoff apucă pe Milka și o sărută între urechi, umplându-i-se ochii de lacrămi. — Las, frumoasa mea hoață, că nu te-oi da la nimeni, numai tu me iubești. Mă iubești Milka? El, destul, eși afară, strigă de­o­­dată sub­ locotenentul. Mă umpli de noroi cu labele tale murdare ! Da, dragă Gnaps, am dat pe ea 100 de ruble. Aveam pe ce. Dar regret că n’am timp să vînez. Se strică câinele fără ocupație și își îngroapă talentul. De aceea o vînd. Cumpăr­a tu, Cnaps. Imî vei fi recunoscător toată viața, și dacă n’ai bani mulți, de, ia-o cu jumătate preț. Ia-o cu 50 de ru­ble, și fură-mă. — Nu, dragul meu, — aftă Cnaps. Dacă Milka ar fi de sex masculin, atunci poate aș cum­păra-o, dar așa... — Cum? Milka nu e de sex masculin? — se miră sub­ locote­­nentu!—. Cnaps, ce-i cu tine ? Milka, nu e de sex masculin ? Ha, ha,... Ce crezi că e? Cățea? ha, ha,... Bravo băete, încă nu poți deosebi un câine de o cățea ! — D-ta me crezi orb sau co­pil...— zise Cnaps foarte supă­rat ! — ... De­sigur cățea... — Eu ași ! 'Mi vei spune oare că și eu sunt damă ! Ah, Cnaps, Cnaps, și mai ești și absolvent al unei școale tehnice ! Nu, dra­gul meu, ăsta e câine, și nu ori­ce câine se poate compara cu el. Dar d-ta, ce, ești de sex mascu­lin 1 ha ! ha ! — Ei, iartă-mă. Mihail Ivano­ lo­meanul pribaldienilor căzuți la Montsi­bretti — Vezi ilustrația — In ziua de 16 Octombrie s’a inaugurat cu o deosebită solem­nitate, la Montelibretti, lângă Para Sabina, provincia Roma, monumentul pentru eroii gari­­baldieni cari au căzut la 1867 în lupta de acolo cu trupele Panel Piu IX. După un timp de peste 30 ani de uitare oasele eroilor morți pentru patrie au fost adunate și îngropate în locul peste care se ridică astă­zi statuia, a cărei fa­țadă o reproducem ca ilustrație in pag. 1. Statua este lucrată de genia­lul sculptor italian Pranzeni. Cu ocazia ceremoniei de inau­gurare a statuei eroismul celor căzuți în lupta de la Monteli­bretti a fost glorificat de Rafaele Giovagnoli. Intre numeroasele te­legrame sosite este și una din partea lui Achille Fazzari, care la bătălia de la Montelibretti s-a luptat lângă Menotti Garibaldi, comandantul coloanei victorioase. Războiul ruso-japonez — Prin poștă —• Cercurile militare din Rusia se tem că generalul Stoessel, care e rănit, să nu fie înlocuit la comanda Portului Arthur prin ajutorul său, generalul Smyr­­nov, căruia­­ î se atribuiau de curînd veleități de a preda ce­tatea. * * In fie­care zi se aduc în ter­men mediu câte 300 răniți ja­ponezi la Dalny. Stradele din acest oraș se cu­tremură din cauza bombardarei Portului­ Arthur, ca și când ar fi sguduite de un cutremur de pă­mânt.* Carnetul meu SF DUMITRU Sfinte mucenic Dumitru, Cin’te puse ca sa vii Ca sa faci pe biata lume Ca să intre’n năvârlit ?... Ai uitat că lumea noastră,— Ca să poată, cum ar vrea, Ca să Ți prăznuiască ziua, — Nare bani, «... tinichea ?... Nu vezi, sfinte, cum aleargă o mulțime de săraci, Ca sa poată da china Care­ î viră’n mii de araci?.... Nu ștîi sfinte, tu, prea sfinte, Tu, din sfinții cei știuți, Că mai trebue parale ‘ Ca sa poți ca să te muți ?.. Ai uitat că am In lume Mii de tiji ce azi voesc Ca să facă chef la toartă Ca sa spue că trăesc... Ca sa-ca­ sa... Ce tot ca­ sân? Ce tot am mereu cu ea Uite, frate­­... Eu n'am casă Și mai e și ziua mea!... Marion. Moartea unui erou român din Basarabia Citim în «Charbinski Wiestnik», ziar rus care se tipărește în o­­rașul Gharbin din Manciuria. Locotenentul Benescul, de ori­gină moldovan din Basarabia, a fost trimis către generalul Orloff, pentru a-i duce ordin din partea lui Kuropatkin spre înaintare. Locotenentul luă cu sine pe un vistornic și plecă în cartier, îndeplinind însărcinarea și în­­torcăndu-se; pe drum, el a aflat cum că japonezii au rupt și­rurile noastre și înaintează a­­supra rezervelor noastre. A se întoarce îndărăt la carti­erul lui Orloff era deja imposi­bil și inutil, de­oare­ce acesta se retrăgea energic către re­zerve, făcând sforțări uriașe spre a popri înaintarea inami­cului. In acest moment critic Benes­­cul văzu două companii din re­gimentul Insarski, cari se retră­­geau posomolite. Apropiindu-se­­ de soldați, locotenentul află că insarcenii au pierdut aproape pe toți ofițerii, cari au căzut pe câmpul de luptă. Bănescul opri ambele compa­nii, zicând : — Ce este de făcut, fraților ! Voința lui Dumnezeu ! Haide­țî după mine, să scăpăm pe tova­rășii cari au mai rămas în viață ! Tonul energic al viteazului lo­cotenent ridică curajul soldaților, cari părea­u cu totul abătu­ți din cauza perdenlor mari, și într’un avînt cu toții eî merseră după noul lor comandant. Rîndurile se formară, fețele posomorite ale soldaților se în­veseliră și compania cu pas gim­nastic merse înainte, având în fruntea sa pe locotenentul Be­­nescu­. «Gloanțe și proectile cădeau ca grindina, dar soldații entusias­­mați mergeau înainte, bătăndu-și joc de cacofonia infernală a bu­buiturilor tunurilor japoneze. «Puternice șrapnele aruncau în evantaiul gloanțele explosibile peste capetele soldaților. Pas cu pas înaintau voinicii noștri, pri­vind figura vitează a locotenen­tului. Iată că e deja aproape, a­­proape, când ei vor putea lupta cu baioneta, piept la piept. Deja pot distinge fețele dușmani­lor, ochii m­iei, fețele galbene... Ura 1... și soldații se repeziră cu baionetele întinse... Dar ce s’a întîmplat ! Doamne ! Se poate oare ? ! Cum, și acest viteaz e ucis ! — Ura 1... strigară buzele înăl­­bite ale locotenentului Benescu, și el căzu în brațele soldaților sei, străpuns de patru gloanțe: «Dormi in pace, eroule ! Să ’țî fie țarina ca puful lebedei ușoară, vecinică pomenire ’ți vor păstra soldații regimentului Insar de la Amur». Ast­fel descrie ziarul rusesc moartea unui român din Basa­rabia. Locotenentul Benescu este născut în județul Orhei­, dintr’o familie de mazili , el a făcut studii în liceul din Chișinău, dar n’a isprăvit școala din cauză că a fost arestat pentru că răspân­dise printre colegii săi niște scrieri revoluționare, îmbrățișând ca­riera militară, a dat apoi examen și a intrat in școala de că­deți, de unde a ieșit cu gradul de sub-locotenent și a fost trimis să servească într-un regiment din Siberia. Acolo l-a găsit războiul ruso-japonez. O CUGETARE PE ZI O inimă dă spirit și spiritul nu dă inimă. Defunctul profesor Frideric Siemens, de la politeh­nica­ din Dresda, a lăsat prin testament *• ceste­ școale superioare sum­a de 125.000 franci. Din venitul acesta se vor ajuta studenții săraci și silitori. * * * Inginerul englez Fife va pre­zenta amiralităței engleze un nou model da torpilor submarin, in­ventat de dînsul. Acest nou vas ar fi, par«­»*, în stare, să facă, plutind sub apă, distanța dintre Liverpool și New­ York.• Unul din motivele date de gu­vernul austriac spre a nu în­chide facultatea italiană din Tirol este că această școală există e­­fectiv de la sfîrșitul anului 1881 și că în cursul atâtor decenii nu a italienisat orașul german Inns­bruck. Orașul nu poate să treacă nici în viitor prin așa pericol, de­oare­ce nu e cu putință ca 80 de studenți italieni să italienisere 30 de mii de locuitori. Guvernul a­­ustriac dă toată vina pentru desor­­dine asupra deputatului Erber­­ai O depeșă din A*dea enunță «i întregul echipagiu »1 steaffieru­­lui englez «Innerdale» a fost măcelărit. Vasul se t­ămolise pe stânci­« unei insule din marea Roșie, în­vecinată cu coasta arabică, iar naufragiații, in număr de 21, au fost uciși In momentul când &•­tingeau uscatul. ¥ * Intre stațiunile Mannheim și Nekarau (Germania), un tînăr și o fată s’au aruncat înaintea tre­nului care i-a zdrobit cu desăvir­­șire. Motivul acestei fapte des­perate este că părinții fetei nu voiau să-și dea consimțimentul la căsătoria lor.* Ziarului «Berliner Tagfelatt» i se telegrafiază din Roma că Papa Piu­s va numi un vicar pentru catolicii germani din Italia, care nu va depinde de episcopii de acolo. Faptul acesta este privit ca o importantă concesiune față de Germania. Residentul­­ englez din Mafe­king (Africa de sud) a comuni­cat consulului general german din Capstadt că vre­ o 400 de he­­reroși, în cea mai mare parte nearmați au trecut granița spre țara Betschuana, care se află sub protectoratul englez. S-au­­ luat deja măsuri de a dezarma pe hereroșii înarmați. Știri din străinătate — Prin poștă — Se știe cât de scump se plă­tesc locurile la teatrele din Lon­dra și mai ales la opera Covent Garden. Ziarul «Daily Mail» a­­firmând că cu prețuri mai mici teatrul ar cîștiga mai mult, fiind­că n’ar mai fi locuri goale în sală, direcția operei i-a închiriat sala pentru poimâine, Joi, lăsân­­du-i facultatea de a scădea pre­țurile cum vrea. La această re­prezentație experimentală ne va cânta «Faust». » * Anglia a hotărît ca în fie­care an să trimeată 4 ofițeri, cari nu vor avea grad mai mare de că­pitan, spre a face un stagiu de 2 ani în Japonia.« Primul-ministru austriac, răs­punzând deputatului Erler care cerea, în urma cunoscutelor tur­­burări imediata închidere a nouei facultăți italiane din Tirol, i-a spus că guvernul nu va închide facultatea și nici academia itali­ană. In același timp a blamat escesele provocate de germani. * * a* Ziarele maghiare anunță că funcționarul polițienesc la pen­siune, Iosif Nagy, a împușcat pe cei trei copii ai săi și apoi s’a sinucis. Soția lui Nagy s’a sin­ucis astă-vară. Nagy a săvîrșit această faptă groaznică într’un acces de nebunie. * ♦ * Sub­casierul băncer din Algeria la Oran, anume Chapusi, a de­lapidat 330 mii de franci și a fugit.­­ ¥ La o alegere parțială de depu­tat ce s’a făcut Joui la West­ Monmouth (Anglia) a reușit can­didatul muncitorilor, Richard, cu 7430 voturi. UN SFAT PE Z1 Tinctard pentru pir (blond, Titian).­­ Baza acestei tincturi este apa oxigenată. Aplicațiunea acestei ape decolorează părul ; acțiunea sa este imediată. Nuan­țele variază de la roșu închis până la galben ca palul, după grade și proporțiuni. Apa oxige­­nată spre a-și păstra toată va­loarea sa, se recomandă spălarea părului cu următorul shampping: apă caldă 2 litri, sub-carbonat de sodă 25 gr., săpun negru 100 grame. Topește și parfumează după plac, d­oimii­ii pisciicii de la coresp. noștri particulari Luni, 25 Octombrie. BirĂULA. — Conferința I.—In sala secției I a tribunalului, azi la orele 3 d. a., d. avocat Tiberiu Con­­stantinescu și-a desvoltat conferința sa «An anacronism în instituțiile ju­ridice moderne». Au asistat magistrați! și avocații baroului. D-nii Tom­a Drăguiinescu « C. I­. Ionescu, membri In consiliul de disciplină ai baroului, înainte ca conferențiarul să înceapă tratarea subiectului, au ținut câte o cuvîn­­tare asupra deschiderea seriei con­ferințelor juridice ce urmează a se ține, demonstrând scopul și impor­tanța lor în aplausele unanime a ce­lor prezenți. Apoi dându-se cuvîntul conferen­țiarului, d. T. Constantinescu ana­­lisează diferitele opiniuni ale auto­rilor pro și contra In ce privește funcționarea Curței cu jurați. Aduce citațiuni de mo­dul cum­ era organizată la antichitate, mai târziu­ în Anglia, Franța și apoi la noi ro­mânii. Conferențiarul !șî exprimă­­ păre­rea, aducând exemple că se impune separarea judecătorilor civili de ju­decătorii penali. Argumentează că judecătorii penali ar putea înlocui cu succes pe jurați, trecându-se sar­cina probelor la experți, medici și martori. Conferința a jurat timp de o oră Putem Blestemului MARE ROMAN ISTORIC SOCIAL de Carolina Invernizzio PARTEA A DOUA Peripețiile unuri nenorocit.— O nouă încarnare.— Începu­tul unui amor. — UonS măr­turisiri și două asasinate. — Tot fatală Maria asculta ea un vis, ob­­servând cu neliniște pe copila. Și ea scoase un strigăt, o re­cunoscuse. Ti" — Blanșeta! — Da, da, eu, scumpa, draga mamă , acum când te-am regă­sit, nu mai mi-e teama de ni­meni. Și se agăță de gâtul Măriei. a­ acoperi obrajii de sărutări ar­zătoare, ju­­când femeia, beată de bucurie, ne mai simțindu-și slă­biciunea, o transportă ca pe o copilă în odaia de alături; atunci tînera întrebă: — Și Piu ? — Piu s’a făcut om, peste câ­­te­va ceasuri îl vei vedea. Dar spune-mi, tu, acum, ce pericol te urmărea, de ce mi-ai cerut să te scap ? Șezuse pe fotoliu, atrăgând pe Blanșa pe genunchii săi, nesă­­turându-se de a o admira. — Fiind­că, răspunse tînera cu obrajii roșii—un om, care de cât­va timp se persecută, acum câte­va minute, când am eșit ca să m­ă duc la prăvălia din față să-mi cumpăr pâinea ca să mă­nânc, eși din coridorul întunecos de la primul etaj și voi să mă îmbrățișeze. Nebună de spaimă, sburaî jos pe scări, dar de­oare­ce mi se părea că acela se urca după mine, fiindu-mî teamă că nu voi­ avea timp să­ ajung până la odaia mea, am intrat aci la d-ta. M’așî fi refugiat ori­unde, numai să scap de o­­mul acela. — O 1 sărmana Blanșeta, acum nu te va mai persecuta, fiind­că eu sunt aci și te voi­ proteja. Dar spune-mî, tu locuești în casa asta ? — De aproape două luni. — Și nu te-am întâlnit nici­odată ? — Eu petrec afară aproape ziua întreagă, am diferite lecții de dat. — Și Iocuește singură ? — Da, mamă, de puțin timp și am dus zile foarte triste... Ochii săi se impăianjeniră de lacrămi, dar aproape îndată se ușoara, și sărutând și resărutând pe Maria, murmură. -- Vorbește-mi de tine mamă­ de Piu. Eu am aflat de la bunul paroh din Geres că ați părăsit ținutul din cauza maltratărilor bărbatului ISO, și din cauza mea, nu e adevărat? O­ mamă, mamă, nașterea mea trebue să fi fost blestemată, vezi, fiind-că duc nenorocirea tuturor acelora de cari m­e apropii. — Nu spune ast­fel: Blanșeta, tu nu am nici o vină, și dacă Dumnezeu a voit ca toate acestea să se întâmple, poate a fost spre binele nostru. De­sigur că ași fi voit, ași voi ca Petre să se îna­­poeze la mine căut, bun ca altă dată, dar dacă Dumnezeu a des­tinat ast­fel, facă-se voia sa. Și eu am suferit și am plâns mult, dar de un an încoace mi se pare că m'am renăscut. Providența ne-a trimes pe un bine-făcător, care e pentru fiul meu un tată, și va datori lui numele său și o stare onorabilă. Povesti cu de amănuntul toate cele întâmplate, pe când Blan­­șeia plângea cu lacrămi calde, auzind că Maria și fiul său erau gata să se omoare de bună voe. Și acum bine­cuvînta pe acel generos străin care îi scăpase. — Ah !­cât trebue să fie de nobil și bun—zise mișcată. Cum simt deja că-l iubesc fără a-l cu­noaște. Maria o sărută. — Da,—răspunse — el merită afecțiunea și recunoștința ori­cărei inimi gentile. Dar vorbeș­te-mi acum de tine. Am aflat și eu de la paroh fuga sa de la Brunetta și cum am fost luată de o bună și bogată doamnă, care te ținea ca pe fiica ei; dar ne­­norocirea îți răpise pe generoasa femeie și tu dispăruși din nou fără să fi fost posibil să se re­găsească urmele tale. — E adevărat, voiam cu ori­ce preț să te fac să se piardă— răspunse Blanșeta. Pentru a treia oară, fără a voi, devenisem fa­tală celor cari mă umpluseră cu binefaceri. Doamna "care m’a luat a murit in urma unei groaz­nice boale, căpătate de la mine, ca să mă scape. Fiica sa, care de asemenea mă iubea ca pe o soră, ar fi putut oare să mai su­fere prezența mea văzîndu-se, din cauza mea, lipsită de mama sa, pe care o adora? Imi perdut capul, fugii. Nu pot să-ți spun ce care am apu­cat: nu știam încotro mă în­­dreptez. Alergam, alergam ca o nebună, fără alt gând de­cât să mă depărtez cât mai mult posi­bil, persecutată de vedenia ace­lei moarte, care mă împingea și care totuși închisese ochii, ier­­tându-me cu dulcele sale priviri, ne mai putănd-o face cu cuvîn­­tul. Nu știfi încă câte ore dură acea cursă nebună : nu m­e mai opream nici ca să resuflu, și cu toate acestea eram teribil de os­tenită, și n­e simțeam tot­odată înghețată și înfierbîn­tat­ă. De­o­­dată pământul îmi hași de picioare, avui senzația oribilă de a cădea în gol, și apoi nu mai simții nimic. Leșinasem... — Sărmană Blanșeta !—mur­mură Maria, mângâind blondul cap al fetei. Blanșa se strânse și mai mult de ea și urmă . — Când îmi revenii cu totul în simțiri, închipuește-țî surprin­derea mea tot odată, văzendu­­mă întinsă pe o grămadă de pae, într’un fel de căsuță iluminată rău de o candelă, care răspândea un miros înăbușitor ! La acea lumină observai câte­va forme umane, de asemenea culcate pe pat. Acele ființe sfârâiau sgomo­­tos și scoteau sunete neînțelese. Unde mă aflam ? In ce mâini că­zusem? Voii să mă scol , dar e­­ram atât de slabă, în­cât recăzu! gemând.­­La gemenul meu una din acele forme se mișcă, se târî­in brânc­ până la mînă. Im­ pusi o mână pe fiu­­b». Și* *. feats ®. încă tîpără, dar cu Șzionomia su­ferindă și care exprima o mare oboseală. O priva atentă, și apoi întrebai cu vocea slabă. «— Unde sunt? «Ochii negri ca tăciunele a­ a­­celei femei luciră. «— A­i începi să vorbești!— esclamă.—Atunci e bine , într-a­­devăr mai am friguri. Țî-e sete? «— Nu,—răspunsei tot slab­— ași voi să știți cine sunteți și de ce mă aflu aci ? «— Fiind­că, sărăcuțe, am fost foarte mult timp bolnavă—zise.— Te-am găsit pe jumătate moartă în fundul unei prăpăstii, credeam că ești moartă, te-am adus la căsuță, și, grație frecăturilor, a’ recăpătat viața, dar apoi te a­­pucară frigurile și delirul; în fine aî stat peste 2 săptămâni tot cu ochii închiși, ca adormită. «— Și d-ta ești aosea care m­’aî sclipit ? kș. (Va urma). l

Next