Universul, ianuarie 1908 (Anul 26, nr. 1-29)

1908-01-14 / nr. 12

Cru­ppi, noul ministru de comerț al Franței Calendar pe anul 1908 Ortodox Duminică, 13 Ianuarie.—Martirii Emil și Stratonic Catolic Duminica, 26 Ianuarie.—Polycarp Răi. soarelui 7.43.— Apusul 5.43 București, 13 Ianuarie. ÎNDREPTAREA stării Edilitare Cunoscând cauzele relei stări sanitare a comunelor noastre, îndreptările ce se impun vor rezulta de la sine... D. dr. V. Sion a relevat, cum am văzut, vina administrațiilor comunale și județene în a­­ceastă privință. Dar, adaogă d-sa, nu numai aceste admi­nistrații sunt vinovate. Legea noastră sanitară se obligă să execute marile lu­crări de edilitate sanitară. Ea obligă însă și pe Stat să le le facă el, în­ comptul admi­­nistrațiunilor locale, când a­­cestea tărăgănează. Nu numai nu se cunoaște nici un exemplu când Sta­tul să-șî fi îndeplinit această obligațiune , dar dimpotrivă, a încuviințat comunelor și județelor împrumuturi pen­tru cheltueli de lux, mai na­­inte de­ a se fi achitat de o­­bligațiunile legale pentru lu­­­­cră­rile de primă utilitate. * Un grad oarecare de răs­pundere poartă și sfaturile teh­nice medicale ce funcțio­nează pe lângă administrațiile locale sub numele de consilii de igienă, cari n’au pus des­tulă stăruință pentru a con­vinge pe acei administratori locali și, la nevoie, a provoca curent de opinie publică, care să-î constrângă. Poate vor fi încercat acei medici să-șî facă datoria,­­ desigur însă s’au descurajat prea lesne în fața primelor rezistențe întâlnite. Mai vinovat de­cât, toate este acel corp teh­nic medi­cal, care e sfătuitorul guver­nului central, consiliul sani­tar. Acesta e alcătuit din oa­meni cu mare vază științifică, cu autoritate și — ceea ce e foarte important la noi —cu trecere politică, fiind ei în­șiși aproape totdeauna, oa­meni politici influenți. S’a auzit vr’odată ca acest consiliu să-șî fi pus la inimă o chestie mare sanitară, de interes general pentru toată țara, care să ceară o stăru­ință continuă și îndelungată, și să nu dezarmeze până la deslegarea ei, influențând a­­supra guvernelor, parlamen­telor, opiniei publice, prin scrieri, conferințe, memorii, etc.? Gând și când câte o voce izolată, care s’a obosit repede și aceea. Răspunderile dar sunt multe și de multe feluri. Iar răul cel mare e că cele mai multe din orașele noastre,din cauza cheltuelilor inutile, au angajat așa de mult viitorul, în­cât momentul dezlegăreî chestiunilor de igienă ur­bană pare că se îndepărtează pentru ele în loc de a se apropia. In ce privește comunele ru­rale, d. dr. V. Sion are o pro­punere, în legătură cu legea monopolului cârciumilor.D­ sn e de părere ca veniturile a­­cestui monopol să se con­semneze pe numele comune­lor respective până la concu­rența sumei pe care studii gospodărește organizate o vor arăta necesară pentru a pre­vedea comuna cu sistemul cel mai potrivit de alimentare cu apă de băut bună și destulă și cu o canalizare simplă și sigură, conform cu împreju­rările locale. Numai după a­­ceasta, veniturile cârciumi­lor să se întrebuințeze pentru cele­l­alte scopuri utile pre­văzute în proectul de lege. Cu o asemenea dispozițiune, în 10—15 ani această chestie vitală de igienă ar fi rezol­vată pentru sate. Și de­sigur că nici orașele nu vor mai rămânea în trista nepăsare de până acuma. ~mn mmmmm (Corespondență particulară a «Universului») Berlin, 10 Ianuarie Măsuri in contra anarh­­iș­­tilor Cu ocazia disolvării clubului a­­narh­ist .Socialistul liber­, din Lipsca, care s-a făcut zilele tre­cute, poliția a fotografiat și mă­surat la serviciul antropometic pe membri direcțiunea clubului disolvat. Aceștia au făcut recurs la căpitănia districtului. Recursul a fost respins pe mo­tivul că poliția are dreptul ca in interesul menținerea siguranței pu­blice să măsoare și să fotografieze pe persoanele suspecte. Condamnat la moarte Din Metz se anunță : Căruțașul Emil Thouvenin, in vârstă de 48 ani, din Onay, care in ziua de 12 Decembrie trecut a asasinat și jefuit pe văduva Dornet, în virstă de 80 de ani și pe fiul ei, a fost condamnat la moarte de Curtea cu jurați. 5*1 one de decorată! încă in nici un an nu s’au îm­părțit ca acum, cu ocazia serbării ordinelor, atâtea decoratiuni. In­tre aceste distincțiuni cifra cea mai mare o presintă Semnul o­­norific general, cu 1455, după a­­ceea vine ordinul Vulturul roșu, cl. IV cu 1085, ordinul Coroanei cl. 3, cu 318, cl. IV a acestui ordin cu 287, crucea semnului onorific cu 199, Vulturul roșu cl. 3, cu 150, ordinul Coroanei cl. 2, cu ß5, Vulturul roșu cl. 2 cu 85, steaua la ,ordinul Coroanei, cl. 2 cu 40, Vulturul roșu cl. I. și or­dinul Coroanei cl. I cu câte 11. Câte-va ordine înalte, ca de pildă marea cruce a ordinului Vultu­rul roșu și altele s'au­ dat numai câte una. Numărul total al deco­­rațiunilor împărțite a fost de 3809 Intre cei decorați se află 1200 persoane din armată și ma­rină, 1650 funcționari ai Statului, 75 de la Curte, 15 medici, 90 preoți și profesori, 250 funcțio­nari comerciali, 28 avocați și 501 persoane particulare. _____ Meyer memoriul comercianții!! — Urmare și sfârșit — In ce privește celelalte două dis­­pozițiuni, vă puteți închipui, domnule ministru, la câte favoruri și perse­­cuțiuni s’ar putea da loc. In acest caz, negustorul de băuturi din co­munele urbane s’ar vedea în tot mo­mentul amenințat în interesele sale și expus sau d’a fi expiloatat și des­poiat de proprietar ; sau să nu obțină autorizația de a se strămuta dintr’un loc într’altul, mai­­ ales dacă nu va fi ,,de-al noștri“, —* sau să se pome­nească cu stabilimentul închis, dacă nu se va ploconi și nu se va face plă­cut celui de pe urmă epistat, care nu într’un an, dar într’o săptămână poate să-­ facă trei procese de con­travenție, fie că va fi vândut băutură unui copil de 15 ani, pe care il crede poate de 17 ani, fie că un individ care a băut aiurea, vine intenționat să-l facă bucluc, pretinzând că s’a Îmbătat la el, fie, în fine, că a dat de băut unei femei al căreia grad de moralitate nu-l poate cunoaște. După cum vedeți, domnule ministru, lustrele aceste trei dispoziții sunt de natură de a face din comerțul de băuturi din orașe, slugă plecată a tu­turora, expunându-1 la capriciile celui din urmă epistat. Ne oprim aci, domnule ministru, și sperăm că din cele arătate până aci vă veți fi convins și d-voastră, că monopolizarea vânzării băuturilor la sate, și limitarea numărului debi­telor la orașe, pe lângă că nu va fi o măsură eficace, contra abuzului de băutură, dar în schimb va răpi mij­locul de existență a mii de negustori români și capi de familii, va des­­moșteni pe copiii noștri de dreptul de a ne continua comerțul; va închide drumul actualilor funcționari comer­ciali de a deveni și eî odată negus­tori ; va supune pe negustorul din oraș la caprițiul administrațiunii, și în fine, va lovi în mod grav intere­sele tuturor fabricanților, podgorenilor și angrosiștilor, care au acordat cre­dite de milioane, pe care sunt ame­nințați de a le perde, precum și in­teresele producătorilor de vii și de țuică, cari pentru motivele arătate, vor fi expuși de a-și vinde produsele pe prețuri iluzorii. Pentru a nu abuza prea mult de pacienta dv., ne oprim aci, în spe­ranță că vă veți fi făcut convingerea că măsurile proiectate în loc să facă bine, vor face mai mult rău. Recunoscând că scopul urmărit de dv. a combate alcoolismul și abuzul de băutură, una din cauzele care mă­resc mizeria țăranului, precum și de a asigura pe viitor puritatea băutu­rilor, in interesul sănătății publice— recunoscând, zicem, că acest scop co­respunde unor nevoi reclamate de interese superioare, ne permitem de a vă propune noi înșine unele mă­suri, cari s’ar putea lua pentru atin­gerea acestui îndoit scop, și fără ca aceste măsuri să lovească în mod atât de grav atâtea interese generale. Iată, domnule ministru, in ce constă propunerile noastre, pe care ne per­mitem a le arăta.­­. Libertatea comerțului de bău­turi atât in sate cât și in orașe , avându-se in vedere că, după le­gile in vigoare, nu se pot deschide noul debite de băutură de­cât nu­mai cu autorizația Camerilor de comerț respective. 2. Reglementarea comerțului de băuturi în sensul ca debitantul să­ nu vinză băuturi de­cât pe Dani; că datoriile făcute pentru băutură să nu poată fi urmărite, ba, din contra, cei ce le vor fi acordat, sa fie pedepsiți , in sfărsit, să se iru­pune ca debitele la sate să se in­­c­hidă vara la 9 ore seara, iar iarna la 8 ore seara , iar Dumi­­nic­ele si sărbătorile să fie închise până la ora 12 din zi. 3. SA se facă legea contra beției care să pedepsească cât de aspru pe bețivi, fără să se pedepsească si fără să implice si pe negustori. Autoritățile să adune singure pe minori si femeile cu moravuri u­­soare de prin localuri. 4. Să se infrâne cu desăvârșire comerțul ambulant de băuturi, sub orice formă, atât in sate cat și ii orașe. 3. In sfârșit să se ia măsuri cât de severe in ce privește higiena, pe­depsindu-se cu amenzi mari si cu închisoare falsificatorii de bău­turi și alimente. Tot in scopul, apoi, de a se mo­raliza populația și de a se combate alcoolismul, guvernul ar putea lua măsuri pe cale de propagandă, prin conferințe populare, prin predici ți­nute în biserici, prin broșuri și chiar prin introducerea in școală a in­va­rian­tului ant­i-alcoolic. După cum vedeți, d-le ministru, din cele expuse mai sus, noi nu ne­­ dăm în lături de a se lua măsurile­­ cele mai severe, care ar fi reclamate de interesele superioare ale țării și ale neamului nostru ; din potrivă, asemenea chestiuni nici noi nu le putem judeca numai din punctul de vedere al intereselor materiale, ci, ca români,­ avem în vedere și interesul național. .'»vem toată nădejdea, d-le minis­tru, că veți chibzui cum va fi mai bine, pentru a rezolva chestiunea combaterii alcoolismului și abuzului de băutură ; veți pune în cumpănă diferite interese de ordin economic, comercial și social, despre care am pomenit în acest Memoriu, și cre­dem că, cu spiritul d-voastră lumi­nat, și cu bunăvoința ce o aveți de a vă îngriji de toate interesele țării și de a ține seamă de toate nevoile, veți lua o hotărâre care să poată a­­junge și la scopul urmărit de d­v. și care să fie conformă și cu aștep­tările a 30.000 de negustori români, a cărora soartă depinde de soluțiune­­a ce veți da acestei chestiuni. Tot­odată vă rugăm să credeți că mișcarea noastră față de proectul d-voastră pentru monopolizarea câr­ciumilor a fost pornită din cele mai curate sentimente de a ne apăra exis­tența și interesele, fără să perdem­ din vedere nici interesele superioare ale națiunii și ale patriei, pentru care­ orice bun român trebue să facă sa­crificii. Primiți, vă rugăm, domnule mi­nistru, asigurarea înaltei noastre st­me și considerațiuni ce vă păstrăm. Delegațiunea congresului : I. Du­­mitrescu-Mi­li­tari, Ioan Mihalce­a Vrân­­ceanu, N. Mircea, I. N. Răsvan, Tă­­nase Crețulescu, George Rădoi, G. Ioanin și Radu Constantinescu-Gă­­nuță.__________ ____ procesul” grinaiist crms ® din col mae go!$­­Prin poștă de la corespondentul nostru, particular­ Buzău, li Ianuarie. Azi s’a judecat de Curtea cu ju­rați din localitate procesul fiorosului criminal Constantin D. Leonte, din com­. Colți, acuzat că în noaptea de 11—12 Noembrie 1907, la o nuntă, prin lovituri de cuțit a ucis pe ță­ranii Stoica Petre Oprea și Enache V. Bogdan, și a rănit de moarte pe alți doi săteni : Nicolae V. Bogdan și Petre D. Radu, toți din Colți. A­­cești doi din urmă, după o căutare îndelungată în spitalul județian din Pătârlage, au putut fi salvați de la moarte. Istoricul crimei Mai înainte deci de a intra în de­taliile procesului, cred că e intere­sant pentru cititorii ziarului nostru să reîm­prospătăm în memoria lor a­­mănuntele acelei crime, comisă cu atâta ferocitate și cruzime cum nu­mai fiarele sălbatice sunt în sP^i să o facă. „In cătunul Aluniș, pendinte de com­. Colți, se serba în ziua de 11 Noembrie 1907 căsătoria unui fecior al lor, Dumitru Diaconu cu o fată din sat. Serbarea începută din vreme a du­rat până târziu noaptea și la ea a luat parte nu numai locuitorii din Aluniș, ci și mulți din satele înve­cinate. După obicei, serbarea urma să se închee cu o masă bogată, „masă cu dar“, unde nu a lipsit lăutarii, mân­care din belșug și băutură. Intre invitați figura și tânărul Con­stantin D. Leonte, un om scandalos, care a fost admis la masă mai mult de teama unui scandal. Eșit dintr’o familie de criminali, Leonte nu avu­sese încă ocazia să se remarce de­cât numai prin numeroasele bătăi și scan­daluri ce comitea în comună. Un frate al său a atentat la viața propriei sale mame,care insă a scăpat cu viață mulțumită îngrijire­ deosebite ce i s’a d­at la spital. Mai mulți veri ai asasinului de astă­zi, ispășesc în ocnă crimele comise asupra semeni­lor lor. Ca în toate localitățile muntoase, vinul lipsind aproape cu desăvârșire, el a fost înlocuit la masă cu țuică, pe care mesenii din obicenuință o bea cu paharele­ mari cum ar bea u­­râșeni, vinul sau berea.­­ După ce se băuse o cantitate mare de țuică și deja se aduse un alt vas cu acest lichid, Const. D. Leonte porunci lăutarilor să cânte „Busuiocul“ la care semnal urma să se termine masa, pentru a se re­trage fie­care acasă. La acest semnal conmesenii se im­părțiră în două tabere : una—cea mai numeroasă—erau de părere să se pe­treacă liniștit tot la masă, pe când cealaltă era partizană plecărea. C-tm D. Leonte făcea parte din această ultimă partidă. Văzând insă că glasul său nu este ascultat și c nuntașii se reașează liniștiți la masă, fu cuprins de o furie nebună. Punând la întâmplare mâna pe un scaun, e începu a da în cine nimerea. In fața acestui atac neașteptat, mai mulți săteni puseră mâna pe el și luându-l in brațe, duseră pe scan­dalagiu până în sală cu intenția de a-i da afară și a închide ușa. Ajuns însă in sală, criminalul reu­șește a se scăpa din brațele tovară­șilor săi și cu o fiară, cu iuțeala fu­l­gerului, smucind cuțitul din brâu! unu­i văr al său, începu un masacru îngrozitor printre acei ce până atunci fuseseră prietenii săi și cu care pe­trecuse. Enache V. Bogdan fu­cea d’intâi victimă a acestui asasin. Având in­testinele scoase afară cu o teribilă lovitură de cuțit, el expie imediat sub ochii îngroziți ai celor de față. După dânsul căzu ca trăsnit Stoica Petre Oprea, lovit în inimă. Urmă atunci o învălmășală teribilă. Țipete groaznice se auziră și toți în­cepură a fugi afară, sau a se ascunde pe sub mese. In învălmășeală criminalul mai reuși să aplice 2 lovituri de cuțit și sătenilor Nicolae V. Bogdan și Petre D. Radu și ar mai fi făcut nume­roase victime, dacă o întâmplare mi­raculoasă nu ar fi dezarmat pe asasin, punându-i în imposibilitate de a se mai putea servi de cuțit. In timpul când asasinul secera a­­tâtea vieți omenești, o femee reuși a se strecura pe lângă dinsui și a eși afară. Hotărât a ucide pe toți din casă—­cum a declarat in urmă la ins­trucție,—Kruto nu a vroit să­­ scape nici acea ființă și într’un avânt săl­batic s’a luat după femee. Ajungân­d’o în prispa casei, tâlharul a repezit mâna armată spre a împlânta cuțitul in spatele femeei ce fugea în­grozită. Insă din cauza băltoagelor de sânge ce se formase, criminalul alunecă pe prispă și cuțitul său în loc să nemerească ținta, se înfundă a­­dânc în unul din stâlpii din față. In această deviare, mâna întâlnind un obstacol tare, a alunecat pe tăiușul cuțitului, care a pătruns adânc in podul palmei. Nemai putându-se clar servi de mâna sa dreaptă, regretând acest ac­cident care’l făcea să renunțe și la masacrarea celorlalți nuntași, fioro­sul criminal liniștit se duse acasă, unde fu arestat în zorii zilei, fără o­­punere din parte­a, de o gardă co­munală“. Constituirea Curiei.­­ Curtea cu juri a fost prezidată de d. Victor An­­tinescu, membru la Curtea de apel din București, asistat de d. Fr. Stan­­ciovici, jude instructor, și d. N. Ra­­coviceanui membru supleant, grefier d. N. Bădulescu. Acusaț­iunea a fost susținută de d. M. Haralamb, procuror pe lângă tri­bunalul Buzău. Din partea apărărea figurează din oficiu tânărul advocat d. Anton Filoti. Partea civilă e reprezentată prin văduvele deced. Stoica Petre Oprea și Enache V. Bogdan, precum și prin Nicolae V. Bogdan și Petre D. Radu, astă­zi pe deplin însănătoșiți de gro­zavele răni ce căpătaseră. După citirea actului de acuzare și interogarea acuzatului, care recu­noaște în totul punctele acuzărei, pre­textând insă că a fost beat de țuică și întărâtat de victime, și ascultarea martorilor și a părței civile, d. pro­curor M. Haralamb, intr’o frumoasă cuvântare, scoate in relief sălbăticia cu care Leonte a asasinat și rănit pe victimele sale, arătând, după chiar declarația asasinului, că numai o în­tâmplare miraculoasă un accident l-a împiedicat pe această fiară sălbatică să mai facă noi victime în noaptea nuntei. După acuzare, d. Anton Filoti, în­tr’o frumoasă pledoarie, aruncă toată vina acestei crime asupra flagelului ce bântue populațiunea noastră ru­rală, beția, care unită cu starea de incultură în care zace țăranul nostru, îl face ca din cel mai blând om să devină fiară sălbatică. In cuvinte calde, apărătorul ape­lează la inimile nobile ale juraților, rugându-i să nu lipsească pe o mamă bătrână de un sprijin și pe niște co­pii minori—ai asasinului—de spriji­nul tatălui lor. E timpul să spunem că acuzatul e un om tânăr—n’are 25 de ani—de statură mijlocie, insă bine legat, și are o frumoasă figură. Nici o trăsătură a feței lui nu in­dică tipul criminal specificat de Lom­­broso. In tot timpul desbaterei acestui pro­ces, criminalul a stat impasibil, parcă nici n’ar fi fost în joc soarta lui. Verdictul După 15 minute jurații reintră în sala de ședință. Primul jurat, d. Pavel Cătănescu, citește răspunsul la acele întrebări, care este „da“ pentru toate ces­iunile. Se acordă însă circumstanțe ușură­­toare acuzatului. In urma acestei decisiuni, d. pre­ședinte Victor Antinescu citește ver­detul prin care, Constantin D. Leonte este condamnat la 10 ani recluziune. S’a mai acordat despăgubiri civile de câte 1000 lei văduvelor decedați­lor Stoica Petre Oprea și Enache V. Bogdan și câte 500 lei sătenilor Ni­colae V. Bogdan și Petre I­. Radu­ -ü»- O -on. ..- - -O AFACERE DE SENZAȚIE LA DIURGIU (AMĂNUNTE COMPLETE) ,Prin poștă de la coresp. nostru particular­ Giurgiu, 1i Ianuarie. Prin August trecut un tinâr, A­­lexandru Nicolaevici Spiridonov, trece prutul iupt refugiindu-se la Iași. El e arestat și adus in Ca­pitală, unde declară că cunoaște­­>e de fost prefect Moruzi și că e refugiat politic. Ministerul de in­terne hotărăște să-l expulzeze : ti­­nărul e adus la Giurgiu. Intim­plător d. Ghica, prefectul județu­lui, îl vede și cum Spiridonov vorbea bine românește, el fiind din Basarabia, îi descrie in culori vii cauza fugei sale din Rusia, ceea ce face pe d. prefect să ob­țină de la minister­ rămânerea lui in țară. Spiridonov se instală la Giurgiu. In scurt timp el fiind in­teligent și dându-se drept student în medicină își făcu o mulțime de prieteni. Tutulor le spunea că are averi colosale in Basarabia, rămase de la răposatul său­ tată, care fusese guvernator la Kișinău. Printre cunoscuți se afla și un oarecare Vasiliade. Spiridonov ex­plică și acestuia situația sa, ce­­rându-i să-i recomande o persoană care să se ducă în Rusia spre a-i aduce ceva bani. Vasiliade îl recomandă pe Ion L. Păsărică, fost comerciant. Am­bii se întâlnesc, discută și ințele­­găndu-se. Spiridonov ia de la o persoană 350 lei pe cari iî dă lui Păsărică a avea de drum. Acesta, fără să spună cui­va, pornește în Rusia. Timp de 3 săptămâni, Păsărică n’a dat semne de viață. Diferite versiuni începură să circule prin oraș. Ba­că Păsărică a fost arestat, ba­că, a fost trimis in Siberia, etc. Cumnatul sau, d. G. P. Dimi­­trescu, alarmat de aceste zvonuri, înaintează o petiție autorităților în care cere sa se facă cercetări pentru descoperirea lui Păsărică, plecat cu 800 de lei ai săi. Se face imediat o relațiune com­­pletă asupra acestei afaceri, de către poliție consulatului general român din Moscova, cerindu-se lămuriri. In seara când acest raport por­nea la Moscova, Păsărică se îna­poia la Giurgiu. D. polițai Ionescu, față cu re­­clamațiunea d-lui Dimitrescu, a­­restă pe Alexandru Nicolaevici Spiridonov. El arată că averile sale sunt reale, și că nimeni nu s'a plâns că a fost excrocat de dinsui. Ion S. Pătărică, întors la Giur­giu, fu interogat asupra călătoriei sale misterioase in Rusia. El de­clară că a făcut în localitate cu­noștință cu Spiridonov cu care o­­cazie a spus că are averi mari în Rusia , că apoi i-a pro­pus să se ducă în Rusia și sâ-șî aducă 100 mii ruble, dându-i din acei bani 20 mii lei, că convenin­­du-i această afacere a plecat cu 350 lei și trei scrisori din partea lui Smiridonov . Prima adresată unui oare­care Manoliu, moșier la Gu­măuțî, jud. Ackerman (Basa­rabia), prin care îl ruga să înso­țească și să introducă pe Păsărică la «Principesa» , a doua către așa zisa principesă Victoria Spirido­­nova — bunica lui — prin care o ruga să-î incredințeze lui Păsărică 100 mii ruble, și a treia către con­sulul român Dimitriu, în care il ruga să dea în mod oficial ajutor pentru obținerea banilor. Păsărică mai declară că a in­trat in Rusia pe la Reni, și că negăsind căruță a renunțat de a sel mai duce la Climăuțî, la Ma­noliu­, și a pornit direct la Mos­cova, însoțit de un talmaciu grec din Galați. Ajunși la Moscova, trag la hotel «Moldavia» , de frica poliției—care se vede că începuse a-i urmări a ars cele două scrisori — cea a­­dresată principesei și lui Mano­liu—iar cu cea de a treia, adresată d-lui consul Dimitriu, s’a prezintat la consulatul roman. D. Consul Dimitriu insă era per­mutat și dus la Petersburg. Spune că a văzut acolo un palat mare pe care era scris «Spiridonov», ce era păzit de armata și n’a intrat acolo de teamă, însă că știe că principesa Victoria Spiridonovna era la­ Petersburg. Și-a vizat apoi pașaportul și consulul român i-a îndemnat să nu mai întrebe pe nimeni de familia Spiridonov, căcî se expune a fi arestat. El a mai­ stat 2 zile în Moscova și a venit înapoi, cheltuind incă 250 lei peste cei 350 dați de Spi­ridonov. Păsărică declară că n’are nici o pretenție și crede că averile fami­liei Spiridonov există. Scrisoarea adresată consulului Dimitriu am văzut’o la poliție. In ea Spiridonov recomandă ca ne­gustor de cai pe Păsărică și cere să-l ajute ca să ridice 300 mii ru­ble­ din averea părintească, cai și m­ese de preț, și­ apoi roagă De con­sul să-î vândă restul din averei?!) Scrisoarea se termină ast­fel: «Să­rutări de mâini d-nețieni și com­plimente d-rului George». Convorbire cu Spiridonov Am găsit pe, tânărul Alexandru Nicolaevicî Spiridonov ia poliție. — Te rog, începui eu, spune-mi ce’i cu afacerea despre­­ care se vorbește in oraș ? — Nimic serios. Eu sunt fiul generalului Nicolae. Mih­ailovici, fost guvernator la Kișinău, mort la 1901 în urma unei operații. De la tatăl meu ne-au rămas ca moș­tenire in Basarabia și la distric­tul Moscova moșii și imobile, cari insă au fost sechestrate de guver­nul rus în urma faptei comise de sora mea Maria Spiridonovna. Știi cred, continuă Spiridonov, că"dânsa a ucis cu focuri de re­volver, în gara Moscova, pe gu­vernatorul general Erjenovsky, care era un reacționar ne­mai­pomenit. Alexandru Nicolaevici Spiridonov Nefericita, care făcea parte din­tr-o societate revoluționară, a fost maltratată oribil în arestul pre­ventiv și apoi depărtată la Acha­­toi (Siberia) unde e o închisoare de femei. Din această avere, bunica mea, principesa Victoria Spiridonovna, a răscumpărat o bună parte. Eu am fugit de acolo, fiind urmărit ca și toți ai noștri de poliție, căci se credea că și eu fac parte din vre-o societate teroristă. Trăind aci rău, căci n’aveam nici o resursă, am scris lui Ma­noliu la Chimăuți, fostul nostru administrator de moșie, să’mî a­­rate ce maî știe de la noi d’acasă, și in același timp să mă ajute cu ceva bani. Manoliu mi-a trimis 400 lei și mi-a scris­ că dacă voesc ceva din moștenirea mea, să trimit pe cine­va la bunica mea să’î ceară că’mî va da. — Bine, dar de ce nu iî scriam d-ta ? — Nu are voe să primească co­respondență, nici să trimită timp de 4 anî, căcî și dinsa e urmă­rită. Atunci,Vasiliade de aci, mi-a prezintat­ pe Ion S. Păsărică, și el s’a obligat să se ducă acolo. I-am dat scrisori și inelul meu cel negru —rămas de la tata,— ca să fie recunoscut. Aci nu e nici o excrocherie, m’am înțeles cu el să-l dau­ și lui parte din banii ce m mî va aduce. Eu cred,—continuă Spiridonov, că Păsărică l’a găsit pe Manoliu, căcî altfel nu se putea duce la Mosc­ova. An­­­amtl c8rei 'a găsit palatul bunicei mele și spitalul Spiridonovna, de orbi,’ făcut de dinsa. — Dar se zice că am făcut oare­­cari excrocherii pe aci ? — Inexact , m’am împrumutat și am plătit la parte din cei cari mă creditaseră. Nimeni n’are vre­o pretenție asupra mea. — Ai vorbit acum cu Păsărică ? — Nu ; nu mi s’a permis: de ce nu știu ? Aud că voiu fi expulzat in Bulgaria. Știu bine că bulgarii mă vor trimite in Rusia, insă nici mort nu voiu trece Dunărea. Convorbire cu d. Ion S. I’ăstirică Găsesc pe d. Ion S. Păsărică în piața Comerțului și, intrebându-i asupra afacerea Smiridonov,­imî spuse : Am fost tocmai la Mos­cova. Principesa Spiridonovna era dusă la Petersburg de teama re­voluției. — Dar averile există ? — Da, eu în siniiî am văzut pa­latul Spiridonov, ce era păzit de armată. — Dar la Manoliu ai fost? — Nu, fiindcă n’am găsit că­ruță pentru comuna Climăuțî, unde șade ei. — Te-a obligat Spiridonov să te duci ? — Nu, mi-a spus de averile lui și am plecat singur de bună voe. Mă gândeam de ce n’aș câștiga și eu ceva ? Dacă o găseam pe prin­­cesa, făceam ceva. — De ce n’ai fost la Petersburg după ea ? — Isprăvisem banii, dar mă duceam ea. Autoritățile locale fac o anchetă serioasă spre a se vedea ce­ e ade­vărat cu zvonul despre averile lui Spiridonov și in ace­laș timp dacă el a comis excrocherii." Persoana care ’și înlesnise cei 350 lei, interogată azi a declarat că nu are nici o pretenție. Deocamdată aci stau lucrurile. Șahim. VATRA mmmmsk“ Prima societate regională­, sub pre­ședinția M. S. Reginei, fundata de însăși orbit, are următorii membri: Comitelui : Președintă : M. S. Progina. Vice-președințî : R. Monske, dr.R. Peielenz ; casierul : Jos: Alb. Herr­mann ; secretari: C. Teutsch,­­W. Th. Dietz ; membrii comitetului: Emil Buchholz, G. Früh, L. Geister, Ivela, St* . Gheorghiu; ffrembri : Levy, Win­kler,­ Theodorescu, Furber, Dum­i­­trescu, Dobreanu, Ghiță,Pavlov,Buza, Madarai, Tanase, Șoldănescu,Braicof, Nisipeanu, Botez, Rădulescu, Zaitz, Mihalache, Udrescu, Vâlcea, Leonida, Nicolescu, Zuckerm­ann, Mara, Petre, Tiron, Ion Pacală, Pratho, C. Ștefă­­nescu, Moscuna, B. Marcu, Slănina, Vintila, I. Lascarescu, Mandica, Aga­­pia, Rebeca, Tudorița, Marinca, Sa­­lomia, Werther, Livadaru, Blochy,N. Monske, E. Roth, L. Hahn, I.Levy, D. Ionescu, A. Berk._____ Teribil samplet (1?) DESCOPERIT IN CAPITALA O alarmă necugetată O ediție specială a unui ziar din Capitală a împrăștiat aseară în public un zvon de o senzație extraordinară: descoperirea în Capitală a unui „te­ribil complot anarh­ist“, găsirea unei „fabrici de bombe în București“, o „conspirație contra familiei regale“. Un lux de amănunte dovedind o splendidă imaginație de reporter, î­n care se învălue misterul unei afaceri atât­ de senzaționale, a stîrnit, firește, în public, o emoție explicabilă. Complot urzit de aproape un an . Întruniri tainice prin sate; bombe de puteri extraordinare și hărți cu indi­cații misterioase ; complotul în Capi­tală; persoanele MM. L­ Regelui și Reginei puse în joc, inițiale și mai misterioase de indivizi și strade ; so­cietate bulgărească secretă anarhistă; nu lipsește într’adevăr nimic ca com­pletare a titlurilor sub care se înșiră întreaga destăinuire senzațională. Din toată misterioasa afacere lip­sește totuși un prim și ultim ami­­mint, intr'adetor senzațional : lip­sește adevărul?­Suntem în măsură să afir­măm că tot ce s’a înregis­trat în jurul pretinsului com­plot e absolut inexact. îMici un rînd din tot ce a publicat ziarul care a dat necugetata alarmă nu corespunde nici pe departe adevărului și toste amănuntele publicate sunt de domeniul celei mai desă­vârșite fantezii. Scriem aceste rânduri pentru li­niștirea opiniei publice, cu drept cuvînt alarmată. S’au­ pus un joc, cu o ușurință neiertată, persoanele respectate ale Suveranilor, s'au publicat copilării cari pot zdrun­cina în unele minți lesne crezdtoarț­ încrederea în siguranța Statului și suntem nevoiți să dăm tuturor zvo­nurilor răspândite cea mai cate­­gorică desmințire. Ținem informațiunile de mai jos de la însăși autoritățile cari au des­coperit pretinsul complot. D-ni. Emil Petrescu, prefectul poliției, d.I.Pana­­itescu, șeful Siguranței generale din „ministerul de interne și R. Voinescu, inspectorul-șef al Siguranței te-au­ confirmat în totul amănuntele ce ur­­mează. Și nu se va putea spune că auto­ritățile au vre-un interes să ascundă vre-un teribil adevăr. Acest adevăr este atât de simplu, atât de inofen­­sib, în­cât autoritățile nu au ce as­cunde, nu mai au nici un interes », «scundă ceva. întruniri socia­liste Toată Capitala, toată țara știe ca există în București o organizație so­cialistă „România muncitoare“. în­trunirile ei sunt cunoscute de toată lumea și nu poate surprinde pe ni­meni faptul că autoritățile suprave­­ghiază mișcarea socialistă de curând reîncepută la noi in țară. Este tot atât de adevărat că în a­­fară de întrunirile așa zise oficiale ale organizației socialiste, membrii ei sa adună și în mod particular prin diferite localuri, în grupuri mici . «S aceste întruniri nu atî și n'au­­ avut nici­odată de­cât caracterul consfă­tuirilor de organizație, dar că ele au fost tot­deauna supraveghiate în in­teresul ordinei publice. Unele din aceste consfătuiri din ul­timul timp au prilejuit unele cerce­tări speciale; cum însă aceste cerce­tări, în mod firesc, s’a făcut cu o mai mare desfășurare de activitate din par­tea autorităților și cum­ unele mici indiscreții nu au putut lipsi, s’a dat naștere unor svonurî carî au­ intrigat, pe unii și din necontrolarea acestor svonurî a eșit teribila descoperire pe care nu făcut-o nici Siguranța ge­nerală, nici Siguranța de la prefectura poliției. Un tîmăr suspect Povestim mai jos, in mod riguros exact și oficial confirmat, unele cer­cetări ale poliției de siguranță, înche­iate ori, cami au dat prilej alarmei aruncate în public. Sunt trei săptămâni de când poliția de Siguranță urmărește activitatea în Capitală a unui tînăr student, venit de la Paris. Se semnalase Siguranței prezența tînărului la toate întrunirile socialiste, la toate consfătuirile, prin toate cafe­nelele unde se adună muncitorii din organizația „România Muncitoare“, în special la Cafeneua Comercială din calea Văcărești. Neapărat, tînărul student a fost pus in urmărire și n’a fost greu­ să se afle tot ce făcea, tot ce vorbea pe unde se ducea. Este vorba de un anarh­ist teore­tic, Adolf Reichmarin, student la S­or­bona din Pars, fiul d-lui David Reich­de băuturi Maas îl vT GEM IN­! OM G’HSTI ROMAN DE GEORGES CRISON VII Instrucțiunea :,La zece ore fără un sfert, tot ploua dar el a zis că se duce ori­cum ca să nu scape trenul a doua oavă. — Cel din urmă tren ? — Da, d-le, acela de 10 ore 21 de minute. D-na Binet iscăli declarația ce făcuse și se duse iar d’Orten viile,­ lăsând pe grefier cu condeiul in mână, căzu pe gânduri agitate. Numele de Darșay, venit pe neașteptate în mijlocul anchetei sale, îi aruncase în hănițele ciu­date, il condusese la indicii sur­prinzătoare. O mulțime de amănunte ne­glijate i­ se reîntorceau acum in minte, se rădicau neîndurerate înaintea sa, formând o totalitate bine închegată, arătând o posibi­litate pe care nu și-o putea în­chipui fără groază însă pe care nici s'o înlăture nu putea; își amintea lămurit unul câte unul, cuvintele și gesturile, apoi privirile, intonațiile și jocurile de fisionomie din seara de Luni, când se afla la vila Darsay. Nici o dată n’ar fi crezut că le obser­vase iar acum ii ibucniau i­n a­­mintire cu o elocvență teribilă. Ge fericit, vesel, liber de ori­ce grijă se arăta Paul Darsay atât în tren cât și în momentul sosirea lor la vilă. Insă pe când el, Enric, saluta pe drăgălașa Lucila, bărbatul și nevasta schimbară căte­va cu­vinte și dintr’odată dispoziția lui Paul se schimbă. Nu că ar fi dat vr’un semn de oboseală sau de distracție, din contra, veselia lui obicinuită de­venise exagerată, prefăcută. O­­chiul ager al judecătorului nu pu­tea să fie înșelat, de ast­fel de co­medie, aproape copilărească. In acele momente Enric Își zi­sese că sunt o mie de cause sim­ple și oneste cari pot să îngrijo­reze un părinte de familie fără ca nici un ochiui curios să aibă dreptul de a le observa. El se silise atunci ca să nu vadă mai bine aceste semne de­cât să le caute explicația, deși nu se putuse apăra de oarecare neplăcere văzând pe Darsay bând din cale afară, cu toate sfioasele mustrări ale soției sale. Ce ’l tulbura pe Darsay în așa grad ? Cu voie sau fără voie, d’Orb­e­­ville își făcea acum această în­trebare și ’și respundea fără să stea la îndoială : — Vizita lui Franz Heitler! Nu știa sigur ca streinul acesta se prezentase la vilă dar, cu in­­tuițiunea pe care o dă deprin­derea, reconstituia­­ scena scurtă care se petrecuse lângă dânsul, la care nu luase seama și care i se imprimase totuși în amintire, cu toată conversația ce întreținea cu Lucia. Cartea aceia de vizită pe care Ema o dăduse lui Paul, a lui Heitler și Paul, aruncându-și ochii pe ea, rămăsese consternat. De ce? Era de­sigur intre acești doi oameni un secret, o legătură mis­terioasă. De ce soia ? Nici pe departe nu se putea forma o presupunere în această privință ; însă legătura sau se­cretul exista, căci alt­fel, ce­ ar fi însemnat goana lui Heitler după informații asupra lui Darsay. Două fapte rămâneau bine des­prinse : Streinul doria foarte mult să afle despre Darsay ceva ce nu îndrăznea să-l întrebe pe el. Dar­say era de asemenea hotărât sa scape de această anchetă. Ceva mai mult, Darsay părea să fi voit a scăpa de propriile sale gânduri, fie prin băutură sau prin zgomotul propriilor sale cuvinte, fie prin acea preumblare nocturna, pe furtună și pe ploae și care nu era de loc necesară. Aci, tânărul magistrat simți ca un fel de lovitură. Darsay il în­soțise la gară și se întorsese sin­gur. Și când? Chiar în ceasul când Franz Pleinier pleca din câr­ciuma femee! Binet. O fi mai ajuns nenorocitul la gară ? Poate se rătăcise în întu­­nerec, se înglodase în noroaie, și se întâlnise cu Darsay, încăl­zit de băutură și chinuit de frica misterioasă ce arătase mai înainte. Ce se petrecuse atunci ? — Nu, nu vreau să cred una ca asta! își zise Enric du­­cându-și pumnii la cap. Nu pot să cred ! își repetă dinsul cu forță. Darsay culpabil de... E absurd, e imposibil­. Apoi iar cădea în descurajare. . E imposibil și totuși e ade­vărat. Zadarnic resping evidența. Ea e mai puternică decât voința mea. Stătu mult timp aiurit, sdrobit de această spâimântătoare desco­perire, uitând pe martorii care așteptau în coridor și pe grefie­rul i care dormita cu condeiul in mână. — Trebue sa vorbesc cu Dar­say, zise dinsui în sfârșit. Trebue să scap de această oribilă indo­­eală. Cu ori­ce preț, trebue să cunosc adevărul. VIII interogatorul Intr’o disposiție de spirit cu totul alta decât aceea care ’i mâna de obiceiu la vila Liseta, Enric d’Orb­eville luă drumul spre această vilă. Tocmai el se găsise să supună pe Paul Dar­say la umilința bănuelilor și a unui interogator ? Cum ? O viață întreagă de muncă, de devotament, de ono­rabilitate, de mari virtuți, nu era d’ajuns ca să’l scutească de așa rușine ? Cum să dea el a înțelege a­­cestui om cinstit, acestui cetă­țean model, acestui amic sincer și generos, care, mai presus de toate, era și tatăl Lucilei, că ve­nea la el ca judecător, că’l acuza de suprimarea unui om care îî împedeca drumul ? Imposibil ! — Da, este imposibil, își re­peta magistratul pentru a suta oară, este imposibil și totuși este neevitabil. „Darsay nu este și nu poate fi nici ucigaș, nici alt­fel de criminal, fie în ori­ce grad ; și toate arată, ceva mai­­ mult, toate dovedesc că dânsul e res­ponsabil de fapte pe cari justiția vrea să le cunoască și pe cari el le ascunde. „Să dea Dumnezeu să nu fie vinovat de­cât de această tăinu­ire, însă datoria mea, cruda mea datorie, este să-î smulg secretul. (Va urma) ♦ Sunt rugați d-niî abo­nați, cari fac reclama­­țiuni sau cer schimbări de adresă, să bine-voiască a trimite la Ad­ție tot­­de­odată și eticheta pe care este imprimată zil­nic adresa, spre a se putea da curs repede re­­clamațiunnilor și a nu se face întârzieri­­ cu trimi­terea ziarului la noua­­ a­dresă.

Next