Universul, septembrie 1909 (Anul 27, nr. 239-268)

1909-09-15 / nr. 253

r HIPODROMUL DE L­A BAKEASA Calendar pe anul 1­9­09 Ortodox Puni, l­ Saptembrie. — (1) înălța­rea Sfintei Cruci Catolic Luni, "7 Septembrie. — Cosma și Damian Răsăritul 6.10. Apusul 6.04 «Universul» are următoa­rele Limit telefonice : Administrația.........................6­68 Redacția..............................12/86 Comunicări cu străinătatea . 20/52 București, 14 Septembrie. Spiritul de economie De câte ori am luat notă, în timpul din urmă, despre mer­sul depunerilor la Casa de e­­conomii a Statului, am relevat­­ și observarea că reducerea do­bânzii dela 5 la 4*/2 la sută nu pare a fi fost o idee tocmai fe­ricită,—în tot cazul sunt mo­tive a se crede că a fost, și este încă, prematură. Darea de seama despre mersul Casei în anul financiar 1907—908 pare a confirma și ea îndreptățirea acestei critice, întru­cât ni se arată un beneficii­ din care ar fi fost mai cu dreptate ca par­tea cea mai mare să meargă la depunători, iar nu să rămână câștig pe seama­ Statului. Chiar și numai faptul că ad­ministrația Casei plasează nu­merarul depunătorilor în efecte care produc mai mult de 4*/2 la sută, ar pleda în favorul re­partizării și acestui plus de do­bândă în profitul celor cu ai căror bani economisiți se cum­pără acele efecte. Dar mai este și un alt argument, și anume acela că instituția Casei de e­­conomie n'a fost creiată cu in­tenția și n are scopul de a pro­duce venituri Tezaurului, ci menirea ei de căpetenie este de a încu­raja­ și dezvolta spiritul de ceoiMiuie, de pe­ tinitu­­ că­ruia foloasele arm­­e incom­parabil mai însemnate pentru Stat. Prin reducerea dobânzii însă spiritul de economie a fost întru­câtva descurajat, căci de­și se observă un oarecare spor în depunerile anuale, dar el e departe de a fi acela care ar fi fost fără nici o îndoială dacă dobânda ar fi rămas încă cea veche. In adevăr, în cursul anului 1907—908 s’au depus numai cu vre-o 500.000 lei mai mult de­cât în anul precedent, ceea ce la o sumă de peste 28 mili­oane a depunerilor anuale și de 82 d» milioane a depunerilor totale nu este o creștere destul de remarcabilă. Să notăm, după aceste ob­servații, acele privitoare la re­­partizarea depunătorilor ; a­­ceste date au fost urmărite în­totdeauna cu interesul ce me­rită, de către cititorii noștri . Cele 32 capitale de județe iau 140.214 din totalul d­e 199.106 depunători,­ și au îm­preună, un capital depus de­­ 45 d­ 6 milioane din totalul de 60­/4 milioane de lei (scăzân­d­­u-se retragerile).—Cele 09 co­mune urbane nereședințe dau numai 10.086 depunători cu 2­/4 milioane de lei,—iar depună­torii din toate cele 2707 co­mune rurale în cari ei se re­partizează, nu sunt de­cât în număr de 45.586 și au un ca­pital de economii abia de ceva peste 13 milioane. Mișcarea de a economisi se accentuiază deci mai ales în orașe. In capitalele de județe avem la o distanță de zece ani, adică de la 1898 la 1908, o creștere a depunătorilor de la 73.228 la cifra de mai sus de pes­te 140 de mii, și în comunele urbane nereședințe de județ numărul depunătorilor a cres­­cut în acest­ răstimp dela 8797 la peste 10 mii. Tot în această proporție au crescut și econo­miile. La 00 Septembrie 1898 depunătorii din capitalele de județ nu aveau decât vr­o 22V2 milioane lei, iar cei din comun­n­ele urbane nereședințe nici 600 de mii; la aceeaș dată din 1908, cei dintâi au peste 45 iar cei de-al doilea aproape 2­/4 milioane.—Creșterea, o repe­tăm, ar fi și mai însemnată dacă n-ar fi fost reducerea, prea timpurie, a dobânzii. Populația din comunele ru­rale uzează prea puțin de Casa de economie a Statului, și până­ la un punct­e natural ca ea să prefere plasarea economiilor ei pe ță Băncile populare; numai ele s’ar întâmpla acest lucru pe o scară mai întinsă J­pa morților de A. Vladiuță. Nu-i publica. Imi dau bine seama de ce rană fac inimii tale cu vorba asta, și crede-mă sufer și e­l că nu-țî pot spune asta, acela pe care­ o aștepți; dar, ce vrei? Mă ’ntrebi, îmi ceri o po­­vață — nu pot să-ți spun de­cât ceea ce cred că e povața cea bună. Nu-i publica. Ți-ar părea rau mai târziu. Are stângăcii multe, lipsuri de începător, și mai ales prisosuri. Oh! Prisosurile !... Vezi tu, viața curge din ce în ce mai repede. Și cărțile bune tre­­buesc citite. Vechile cărți bune, începând cu Vedele Indianilor sau cu Odisea lui Omer, dacă vrei, și sfârșind cu cel din urmă vo­lum al autorului tău­ de predi­lecție ! Dar poți citi or frunzări cel puțin cărțile mai de seamă ale vremii tale? Nici măcar cu câte lucruri bune și cinstite se spun în limba ta, nu poți să fii în cu­rent. Și’n babilonia asta de stri­găte cari se strivesc între ele îmbulzindu-se la poarta eternită­ții, vii și tu cu cele opt sute de pagini de vorbe ale tale și zici: ,, Stați, stați ș’ascultați la ce-am să vă spun eu­ ! Dați-vă la o parte, să mă urc „cu” la tribună, vreau să vorbesc”. A, dacă lucrul s’ar putea alcătui așa, ca tu să te pomenești de-odată la tribună, în fața unei adunări, și să'ncepi a citi !.... A citi ma­relui public !.... N ’ai mai avea ne­­voe să mă ’ntrebi pe mine. De la’ntâia filă ai simți adevărul. Atunci ai vedea cum sun’a gol vorbele tale! Ai vedea prin min­tea celor cari­ te-ascultă. Și te-ai întreba singur, deșteptat ca din somn. Dar ce naiba am vrut eu să spun cu-atâtea vorbe ? Iată, oamenii aceștia sunt grăbiți, unii au­­ și’nceput să plece — de bună seamă că nu-î interesează ce ie spun.... Și când mă gândesc la visu­rile tale, la­ frigurile începutului, la durerile facerii,—apoi la scurta și amestecata bucurie a sfârșitu­lui, apoi la ne­finiș .ea aceea mai grozavă, decât toate,, de a nu ști ce-a­i­­fostit. Sä nu scrii nimic pân’la vârsta asta,­—și deodată... un roman. Patru anii de muncă, în singurătate, fără nici o po­­v­­ț­ă ,sfarä alt sprijin decât cre­dința că ce spui tu, așa cum spui tu, nimeni n’a mai spus, și ni­meni altul n’are să mai spună.... Totuși — nu-1 publica. Dar nici nu-1 arde. Pune-1 bine într.un sertar, undeva, și uită-1 acolo. Târziu­, peste­­ zece, peste două­zeci de ani, vei da de el, de gân­durile tale de azi. Iți vei retrăi, citindu-1, zilele în care l-am scris. Tu de-atunci—vei sta de vorbă cu tine de-acum­. Cine știe ce poate, isvorî dintr’o asemenea în­tâlnire! N’ar fi de mirare, ca, strecurând toată tulbureala asta de vorbe prin filtrul unui alt suflet, să iasă ceva limpede și ,­ potabil”. A, dac’ar fi scris fără să te gândești la tipar, fără să-ți po­trivești vorbele, fără grija că se vor pleca vr’odată ochii cuiva pe rândurile tale,—poate c’ai fi tur­nat dintr’odată gândul tau în­fierbântat, în forma cea bună, cea adevărată. Aceasta e și calea cea mai dreaptă și cea mai largă pe care pot circula veștile de la suflet la suflet. Ferice de cei cari n’o știu­. Că numai acelora li-a dat să se bucure de ea. Ferice de cei cari n’o caută, că numai a­­ceia o găsesc. „Am scris adevărul, în toată sinceritatea”. Te cred. Dar ai vrut să faci literatură cu adevărurile tale. Ș’atunci sinceritatea a sburat pe fereastră. Nici n’ai băgat de seamă când te-a părăsit. Ce ușor întrebuințăm noi vorba asta! Ca și cum ar sta la voia noastră să­ fim sinceri. Vai, nu e nimic mai delicat pe lume, nimic mai volatil, ca duhul acesta sfânt al since­rității. Sfânt în adevăr, și prin izvoru­l curat, ca și prin puterea lui aproape dumnezeiască. Sensi­bil însă, și peste măsură de spe­­rios. Așa de sensibil și de spe­­rios — că numai te gândești că ești sincer, ș’ar și încetat de a fi 1 Carlyle, mi se pare, spune unde­va, că „omul sincer nici nu știe că-i sincer”. Adâncă vorbă și foarte adevărată, la tu un co­pil, care­ a spus un lucru de haz, și roagă-1 să repete lucrul acela, „năzdrăvănia” aceea a lui, îna­intea publicului. Lasă c­ă e o mare greșală, o neertată greșală să cauți a da reprezentație cu sufletul unui­­ copil, să faci tea­tru, exibiție de porunceală cu tot ce poate fi mai curat, mai sincer și mai spontanei!.... dar, afară de aceasta, un copil, din moment ce se știe observat, din moment ce știe că produce efect cutare ati­tudine sau cutare vorbă a lui, își pierde toată spontaneitatea, și decît tot farmecul­­ mijloacelor de manifestare a personalității lui. Copilul nu mai poate spune a doua oară vorba aceea fulgeră­toare, ieșită, nici el nu știe cum, și totuși în chip așa de firesc, din adâncimile insondabile ale vieții lui curate, proaspete ca zo­rii unei dimineți de primăvară. Nu este și el, în lumea asta a schimbărilor, o dimineață de pri­măvară, care, cu nici una din cli­pele ei, cu nici o floricică măcar, nu va mai zîmbi la fel pământu­lui nostru, în toată nesfârșita curgere a veacurilor ? Intr’un fel sau altul, copilul acesta trăește pururea’n noi. Unii cred că Taü alungat cu desăvâr­șire și pentru totdeauna. De fapt, n’au făcut de­cât să-l sperie. Tot acolo, a rămas — dar s’a ascuns de frică. Și nu-l găsești când îl cauți. O, nu! Ai auzit câte-un bătrân de la țară cum povestește ? Roagă-1 să-ți spue povestea mai rar, și cearcă de-o scrie. Cât prinde din sufletul tău umbra ta de pe pă­rete, atât și nici atât nu vei a­­puca în bietele tale slave din povestea bătrânului. A spune frumos ! A găsi, tarii să cauți, cuvântul cel adevărat, cuvântul viu, cuvântul­ cântec al inimii tale, și cu el descărcarea deplină a plinei tale inimi— ce mare taină cu aceasta ! Trebue să fie o anumită dispoziție a sufle­tului omenesc, o anumită armoni­zare a tuturor puterilor lui, un­­ anumit „punct de topire” care să iegădue turnarea deodată a vieții în­ tiparul cuvântului. Ce știea Creangă de toate as­tea, când își povestea între­ prie­teni, la un pahar de vin, copilă­ria lui?... Limpezi ca apele mun­ților curgeau . gânduri­le lui, curgeau ’in toată libertatea săl­băticiei lor. Un genial povesti­tori Cât, știa­ fluviile de puterea lor—atât știa și el de-a lui. Dar într’o zi îi spune un prieten: să scrie. Să scrie întocmai așa cum povestește.—Și eată-l pe țăranul acesta sfătos— uluit deodată, ne mai știind vorbi, intimidat în fața unei pagini albe ca’naintea unnui aparat fotografic, cum și este pen­tru sufletul scriitorului o pagină albă. Ce s’au­ făcut gândurile lui cele multe și nebune, de nu le mai putea prididi cu vorba ? S’au intimidat. S'aîi emoționat... în fața eternității. Și câtă muncă lea tre­buit lui Creangă până să nu regă­sească ritmul, căderea naturala a frazei, felul lui personal de a gândi și de a vorbi I­aț­ închipui. Verva omului aceluia strecurată prin vârful condeiului. Noianul Dunării trecut prin pâlnie! Și — precum știi — lucrul n’a fost cu neputință. Marele povestitor s’a reconstituit. Cu deosebiri de grad, aceasta fac toți scriitorii. Tu n’ai stat liniștit în lăun­­trul firii tale, să-țî notezi gându­rile pe hârtie, pentru tine, pen­­tru o­ aducere-aminte mai târziu, ori să te’ntrebi: „Oare cum aș spune cu asta, când aș povesti unui prieten, așa , de-o trecere de vreme ?”. Ceea­ ce te-ar fi apro­piat de calea cea dreaptă, și’n orice caz te-ar fi putut feri de stilul acela scrobit, care dă fra­zelor nu știu ce răceală de mască. Nici nu ți-am zis, bunăoară: „Iată, am câte­va impresii, pe cari ar fi păcat să le ’ngrop cu mine. De scris, eu­_ nu știu să scriu, mai bine să le’nsemn așa cum mi-or veni sub condeiu, și să le dau cuiva care să facă ce-o ști cu ele”. Nu. Tu ți-am zis așa­: „Gândurile, astea nimeni nu le-a mai gândit. De,ce nu mi-aș face puțină glorie cu ele?” — Și te-ai așezat pe scris. Fie­care frază ți se părea că tu o spui pentru, întâia oară. Și te simțiam cu fie­care pagină, făcând un pas în eternitate. Setea de glorie! Cruda, sar­castică ispită a gloriei, pe câți nechemați nu-i stârnește ea din li­niștea vieții lor serioase și cin­stite, și-i pune s’alerge nebuni de-alunguul pustiurilor ! Să­­ caute o viață care nu-I a lor. Ai auzit tu vr’odată de apa morților ?.... Așa e gloria aces­tor osândiți. Pe ’atinsa, neteda câmpie dogorită de soare, zările cliștern vrăjite, oglindiri de lacuri cu păduri plutitoare de-asupra lor —­ o îngânare de raiü, un vis al pustiului. E apa morților a­­colo. Veșnica iluzie a veșnic în­setatului. Și cu exil mergi spre ea — cu­ atât se depărtează. Și cu-atât lași tot mai în urmă, tot mai departe, izvorul cel adevărat. DEOSPimÜa" unui morm­int istor­ic la Iași Iași, 13 Septembrie.­ Cu ocazia săpăturilor ce se fac la Iași pentru aducerea apei din Tim­ișești, s’a făcut a/­i o descoperire importantă. E vorba de un mormânt istoric, foarte vechiu, găsit la o depărtare mică de mormântul istoric al hă Ferentz, situat în apropierea orașului, anume in raionul Desp. II. Săpându-se la o adâncime mai mare s-au găsit numeroase oseminte ome­nești, precum­­ și foarte mulți nasturi, de metal, întrebuințați pe vremuri la uniforme militare. Comisarul sec. II fiind avizat, a în­științat la rândul­ său parchetul și cele­­l­alte autorități. Sunt serioase indicii că mormântul aparține unor militari căzuți, probabil, în războiul jug,Petre Șchiopul cu Ungurii, costth­etoM fs.Ziar al Hceului „Lasarian“, din Bo­toșani, căts’o a&sp­vestii acestui Liceă Domnul­ meu ! Serbarea jubilară de 50 de ani a liceului Laurian, se va face Duminecă, 27 Sept. Ea va în­cepe de Sâmbătă 26, și va urma conform programului publicat. La această serbare avem o­­noare­a vă invita să luați parte și d-v. Credem că veți simți o mare plăcere găsindu-vă iarăși împreună cu mai mulți din foș­tii d-v. conșcolari, împrejurul acelui liceu, unde ați petrecut acel frumos timp al vieții de școlar. De asemnea, dacă veți primi invitarea noastră, și d­acă n’aveți asigurată găzduirea în Boto­șani, vă rugăm a ne anunța până la 20 a curentei, pe adresa d-lui profesor G. M. Demetriu, pentru a ne îngriji noi despre aceasta. De asemenea, dacă veți avea plăcerea a participa aici la un banchet, unde iubitorii acestui liceu, având între noi pe d. mi­nistru al instrucțiunii, să ne a­­dunăm ca la o agapă de familie școlară, vă rugăm a ne comu­nica aceasta până la 20 a cu­rentei, trimițându-ne tot odată și suma de 20 lei, costul tacâ­mului, pe adresa d-lui D. Ursi­­an, primarul orașului, care a binevoit a primi sarcina de pre­ședinte al comisiunei noastre financiare. Președintele comitetului organizator Em. Leonescu, secretar Mihail S. Popovici. PROGRAMA JUBILEULUI Sâmbătă, 26 Septembrie, 1909 La orele 11 și un sfert de di­mineață, se va face, de către întregul comitet primirea în gară a foștilor elevi și profesori cari vor sosi în vederea serbării jubileului. Cortegiul se va opri în gră­dina publică Belvedere de unde după o mică pauză, fie­care din oaspeți se va duce pe la gaz­da sa. La orele 8 seara, va avea loc, în sala Teatrului Popovici un f estival, artistic literar al cărui program se va alcătui și publi­ca la timp. Duminică, 27 Septembrie 1909 La orele 9 dimineața, elevii școlilor primare de biăeți cu di­rectorii și institutorii lor, elevii școala­ de meserii cu directorul și maiștrii ei, elevii și profeso­rii liceului, precum și aceia dintre foștii elevi și profesori cari vor voi, se vor aduna în curtea liceului. La orele 9 jum., toți aceștia vor pleca la biserica , catedrală „Ofpenia“. L­a orele 10, jum.,­ va­ avea loc, în amintirea, și spre pomenirea foștilor profesori și elevi morți, o panahidtă oficiată de protoe­­reul județului și­ de preoții ora­șului. " La orele 11 și un sfert, va sosi în gara Botoșani, d. Spiru Ha­ret, ministrul cultelor și al in­­strucțianei, care va veni de-a dreptul la biserica „Ospenia“. La orele­ 11 și jum. de dimi­neață, în prezența d-lui minis­tru și a întregii asistente, va a­­vea loc Te-Deumul și cu ei, în­ceputul oficial al serbării jubi­leului. După terminarea Te-Deu­­mului, elevii și asistenții, vor pleca fiecare pe la locuințele lor. La orele 12 și un sfert după amiază, se vor aduna in localul liceului, autoritățile, civile, mi­litare și clerice , comitetul orga­nizator al serbării; comitetul chilelor ce au conlucrat pentru serbare; actualii și foștii mem­bri ai corpului didactic de toate categoriile; foștii elevi ai liceu­lui ; toți actualii elevi ai liceu­lui ; câte o delegațiune de cinci elevi sau eleve ale școlilor pri­mare din oraș, precum și din județ cu directorii sau direc­toarele lor; câte o delegațiune de zece elevi sau eleve ale șco­lilor secundare din oraș cu di­rectorii sau directoarele lor; o delegațiune de 2—3 membri de ale fiecăria din societățile și corporațiile din oraș și județ. La orele­ 2 jum., va sosi la 11- cea d. ministru al instrucțiunii care va fi întâmpinat de mem­brii corpului didactic ai liceu­lui, de comitetul organizator, de autorități și de alți asistenți. La intrarea în sală a d-lui ministru, corul și orchestra li­ceului vor cânta marșul de pri­mire. Imnul național cântat tot de cor și de orchestră, C. Tufescu, directorul liceului, prin câteva cuvinte, va deschide serbarea. D. Em. Leonescu, fost profe­sor și președintele comitetului organizator, va vorbi pe scurt despre însemnătatea momentu­lui de sărbătorire a unui j­ubi­­leu­ școlar. Se va cânta iarăși de cor și de orchestră imnul jubileului de 50 ani al liceului. N. Răutu, actual profesor și fost elev, va face o scurtă schi­țare a istoricului școlii. D. Spiru Ilaret, ministrul cul­telor și al instrucțiunii, va vorbi în legătură cu serbarea. Indicerea se va face de d. I. Mavrocordat, prefect al județu­lui. Corul și orchestra vor cânt­a marșul. La­ orele 4 d. a., va începe, în grădina publică „Belvedere“, o serbare populară dată în onoa­rea oaspeților asistenți și al cu­ru program se va face cunoscut la timp. l­a orele 8 jum., se va da, în­ localul b'eflalux, de către foștii și actualii profesori și de către foștii elevi, un­­ banchet, în onoarea d-lui ministru, la care vor fi invitate autoritățile, reprezentanții corpurilor legiu­­toare și alte persoane notabile. Luni. 2.8 Septembrie­ 1909 La orele 8 dimineața, se vor vizita localitățile mai însem­nate din oraș și apoi se va face o escjișb,încă la mănăstirea A­­gafton­, unde se va lua o gustare câmpenească ca dejun. La orele 4 după- amiază, va avea loc întoarcerea în oraș, și apoi ducerea la gară pentru pe­trecerea vizitatorilor, cari vor pleca cu trenul de 0 seara. Cot­tecSi.­ or^imi/.atoi' CHESTIA OBOARELOR lin Giurgiu. Alasarea strămutare­ rifpaniuM 10 roșiori Giurgiu, 13 Septembrie După cum am anunțat, pentru azi se stabilise că toți comer­cianții să­ se întrunească la cer­cul comercial d­­in str­. București, spre a discuta asupra mutărei reg. 10 de roșiori din garnizoa­na locală și n­ li­ se explica apoi și noul regulament al oboarelor. La orele 4 jum., peste 200 co­mercianți se aflau în sala cea mare a cercului. Se mai remar­că și d-nii deputați N. Bălănes­­cu și C. Dimulescu. Ședința se deschide sub preși­­denția d-lui M. Manolescu. Primul care vorbește, este d. Gh­. Zaharia. D-sa arată suferin­ța cea mare în care se găsește comerțul, din cauza ultimului conflict civilo-militar. Declară că nimeni din comercianți nu s-a solidarizat cu actul care a dat naștere acestui conflict. Mutarea regimentului de roșiori ar fi o lovitură de grație, ce s’ar da o­­rașului. Terminând, cere ca o deputăție să se prezinte d-lui prim-ministru Brătianu, stăru­ind ca regimentul să nu fie mu­tat, D. Gr. Marinesc­, președintele Camerei de comerț, secția Giur­giu, «declară în numele comer­cianților giurgiuveni, că regretă incidentul petrecut și spune că nu trebue să se răsfrângă asu­pra întregului oraș, răul ce a decurs din inițiativa unei per­soane care singură e responsa­bilă de actele sale. D. C. Dimulescu, deputat, mul­țumește cercului pentru invita­ția făcută, spunând că îi pare bine că între militari și oră­șeni­e armonie. Spune, că nu crede ca regi­mentul 10 roșiori să fie mutat, fiindcă din punct de vedere stra­tegic se impune ca la Giurgiu, să fie armată numeroasă. Declară că și d-sa primește ca împreună cu o numeroasă dele­gație și alți reprezentanți din parlament să se prezinte d-lui prim-ministru Brătianu pentru a-i cere ca regimentul de roșiori să nu fie mutat , sau, dacă ra­țiuni de Stat cer aceasta în mod imperios, să se trimeată aci un alt regiment. Insistă a se face o petițiune.­ colectivă care să fie semnată de mii de oră­șeni, în care să se ceară cele de mai sus. D. Grigore Marinescu e de părere ca aceeași delegație să meargă și la ministerul de ins­trucție și cinit­e, unde să ceară ca la școala comercială inferi­oară de aci să se adaoge și pre­darea limbilor franceză și ger­mană. D. N. Bălănescu, deputat, spune că angajamentele luate în opoziție s’au realizat aproape în întregime. D-sa arată munca depusă de toți reprezentanții în Parlament ai județului, pentru obținerea în­chiderea schelei de la Pietroșani, scoțând în relief constatările triste ce d-sa, d’împreună cu d. prefect și comerciantul M. Ilies­cu, au făcut la Pietroșani. Speră că cu puteri unite și a­­c­eastă dorință a orășenilor va fi cât de curând realizată. In ceea­­ce privește mutarea regimentu­lui spune că giurgiuvenii au dat dovadă că iubesc armata care e a țărea. Avem nevoe de o bună armată—zice d-sa—fiindcă sun­tem înconjurați de dușmani și apoi suntem un Stat cu năzuințe naționale. Enumără binele ce a făcut ar­mata de secole, precum și la 1877 și 1907 când a liniștit țara. Astfel fiind sentimentele noastre —continuă d. Bălănescu—decla­răm că atât Giurgiul cât și în­treaga țară iubesc armata. Scoate apoi în relief sacrificii­le făcute de județ și oraș pentru armată, cu ocaziunea construi­­rrei nouilor cazărmi. In altă ordine de idei, spune că nu trebue ascultați cei cari caută să sape un abis între ci­vili și militari. Apoi se întreabă: De ce trebue să cerem un alt regiment când îioă n’avem­ nimic cu reg. 10 ro­șiori ? Și fapta izolată a unuia nu trebue se se resfrângă asu­pra Întregului oraș. Blamează pe cei cari au trimis anonime d-lui general Căpitanovici. Termina spunând că speră că d­. prim-ministru Brătianu va a­­vea buna voință de a lăsa aci reg. 10 roșiori, și tot odată să mai aducă un regiment de arti­lerie. (Vii aprobări).­­Zice că se pune cu plăcere la dispoziția comercianților și că va merge la București cu dele­gația­­ ce se va alege. Se telegrafiază apoi primului ministru de către jtgland­e Ma­nolescu, președinte, cerând o­ au­diență înainte de 17 cor., zi în care a fost chemat d. general Căpitanovici la București, spre a-­șî da părerea asupra mutărei regimentului 10 din localitate. După aceasta d-nn­ deputați Dimulescu și Bălănescu s’au re­tras. Se trece­­ la chestiunea regula­mentului odoarelor, D. Gr. Marinescu, președintele Camerei de comerț, secția Giur­giu, arată munca depusă pentru elaborarea proectului de regu­lament spunând că ministerul de comerț i-a adus modificări pe cari însă membrii Camerei de la Giurgiu le-au­ combătut obținând ca în loc de un singur obor la Giurgiu să fie trei. Se citește proectul de regula­ment, așa­ cum a­ fost făcut de secția Giurgiu și apoi cel trimis de minister car­e va fi aplicat în toată țara. După aceasta, d. Marinescu a­­rată că ministerul nu permite să se facă alte modificări. D. P. Marinescu spune că noul regulament al oboarelor e cât se poate de bun și că se im­punea să­ se facă pentru că ac­tuala stare de lucruri în oboa­re era o adevărată anarhie. D. A. Scurtu e de părere să se lucreze un alt proect de regula­ment de către membrii Camerii de comerț în unire cu comer­cianții de cereale. D. Mihnea Iliescu zice că d-sa, reprezentând voința cercului co­mercial nu a lucrat altfel decât în sensul vederilor comercianți­lor. Mai vorbește Gr. Marinescu și majoritatea se arată mulțumită de noul regulament al odoare­lor. O delegație la d. general Căpi­­tanovici Azi d. a., o delegație compusă din d-nii: N. Lăzărescu, fost senator, N. Pascal deputat, M. Urlici, P. G. Parizianu, fost pri­mar, N. Dumitriu, Ilie Stavres­­cu, C. Bărbulescu, Pascali Mi­hail, I. Atanasiu, Gr. Grunau, P. G. Stoian, Andrei Sebastian, N. Mărculescu și M. Ionescu- Gambeta, s’a prezintat acasă la d. general Căpitanovici căruia i-au remis un proces-verbal sem­nat de toți orășenii în care e ru­gat să revină asupra hotărârii de a se muta din localitate cu comandamentul brigăziii. D. ge­neral Căpitanovici, primind de­legația, a promis că la 17 Sep­tembrie, când se va prezenta la ministerul de război și, va stărui ca regimentul 10 roșiori să nu fie mutat. , ÎNCARlfOT DERAIERE asupra unui tren de plăcere Bazau, 12 Sept. încercările criminale de a face să deraieze trenurile de persoane pe noua linie Buzău-Nehoiași au fost nume­roase și dacă pixxtă acum nu avem de înregistrat nici un caz nenorocit, a­­ceasta se datorește întămplărea. Dacă o asemenea întâmplare ne­norocită s’ar petrece, dat fiind fap­tul că­ terasamentul liniei, în cea mai mare parte a drumului, este așezat pe malul râului Bu­zău pe u­n teren foarte accidentat, catastrofa ce s’ar produce aiy fi îngrozitoare și cu­ perderi incal­culabile. Un atental de asemenea natură s’a comis acum câte-va zile asupra unui tren de persoane, încărcat cu călători, în unul din punctele cele mai primejdioase ale liniei, unde a­­cum cât­eva luni a deraiat o mașină prăbușindu-se în viul Buzău, și dacă catastrofa a fost evitată, faptul se datorește prezenței de spirit a meca­nicului ce conducea trenul. Astfel, în ziua de 9 Se­pt., meca­nicul Gottschilz Ion, conducând trenul de persoane No. 63, de la Buzău la Nehoiași, după pornirea din halta Bădila, la ora 8.41 seara, înaintea unui podeț, la c­ilometrul 381, între halta Bădila și stația Rustovăț, sim­țind o săritură tara a mașinei și un zgomot de fiare, a oprit imediat trenul. Dându-se jos de pe locomotivă, me­canicul a observat cu groază pe li­­­nie, 2 bucăți de eclisă și un cram­pon, peste care mașina trecuse deja. Eclisele­ erau așezate una peste­ alta în lungul șinei, iar cramponul înfipt în spațiul liber dintre șine. Numai unei întâmplări fericite se datorește faptul că trenul nu a de­raiat, întâmplare în care mecani­cul își are partea sa de merit, căc­i asemenea obstacole produc cu sigu­ranță deraierea unui tren, chiar pe terasamentul cel mai solid. . Oprirea bruscă a trenului în mij­locu­l liniei la un pun­ct foarte pri­mejdios și în întunericul cel mai pro­fund, a provocat o panică grozavă între pasagerii trenului. Abia după ce mecanicul și personalul trenului au dat asigurări liniștitoare, groaza a trecut și pasagerii s’au reurcat în tren. Toate bănuelile de atentat cad a­­supra lui Lenhard Dumitru, fost în serviciul antreprizei, și care, după ter­minarea liniei, a intrat ca slujbaș la noua cale ferată, de unde a fost în­depărtat în luna Iunie, a. c. Atentatul se datorește unei mâini criminale. Obstacolele aflate pe linie nu aparțin direcțiunei . acelei linii, ci antreprizei care a lucrat și e din niște material care fusese ridicat de pe linie încă înainte de punerea eî în circulațiune. EinsMstea din filea Gălărașu­o? — Un Immaș de la baia Centrală s’a sinucis, trăgându-șî un glonte de revolver în urechia dreaptă— Aseară pe la orele 6, maseorul Petre S. Avram de la baia Cen­trală din Capitală, s’a sinucis trăgândușî un glonte de revol­ver în urechea dreaptă, pe când se afla în locuința­ sa din calea Călărașilor No. 267.­­ La auzu­l detunătate, a aler­gat soția sinucisului, care, vă­­zându-l scăldat de sânge, a dat alarmă înștiințând circ. 30. Sub-comisarul Niculescu, care se afla de serviciu, a sosit în grabă și văzând că sinucisul mai dădea semne de viață, a chemat în ajutor societatea de salvare. Internul Pavlovici ve­nind repede cu ambulanța l-a ri­dicat și l-a dus la spitalul Col­­țea. Din cercetările făcute până a­­cum, red­e că Petre S. Avram suferea de mai multă vreme de neurastenie. Boala i se a­­gravase în ultimul timp, di­n care cauză nu mai putea lucra. Interesându-ne la spitalul Colțea­ni s-a declarat că starea sinucisului e disperată. Tis. ESCURSIONIȘTII FRANCEZI LA SINAIA ȘI PREDEAL Spre Sinaia.—Conferința d-lui Dorb­ain .—Escursioniștii francezi in audiență la M. S. Regele.—Dejunul de la Castelul Feleș.—Dejuna de la botel Caraiman.—Vizitarea Predealului. (Prin telefon de la trimisul nostru special) Sinaia, 13. >— Erî, la orele 7 și 40 dim., escursioniștii francezi, au plecat la Sinaia. In vagonul ministerial, atașat trenului special, au loc loc d-ni: P. Poni, dr. G. Istrati cu d-na, Camille Blondei, ministrul Franței,­ I. Lahovari, C. Alimă­­neșteanu,­­Ghica, inginer Toro­­ceanu, Florescu, Sihleanu, Ila­­ria Rosetti, profesorii universi­tari Mrazek și Murgoci. Conferința d-lui Dorchain La orele 10 și 45, trenul soseș­te la Sinaia. Vizitatorii sunt conduși de d. Istrati în sala res­taurantului Capșa, unde d. Dor­chain și-a dezvoltat conferința sa asupra „Poeziei populare ro­mâne“. La această conferință a asistat și M. S. Regina, care a venit la 11, însoțită de d-na Zoe Be vi­ges­ell, doamnă de onoare și agh­io­­tanți­­ regali locot.-colonel Ba­­ranga și maior Berendel. Suve­rana a fost întâmpinată de co­mitetul „Asociațiunea pentru în­­naintarea și răspândirea științe­lor“ și de d. Ollivier. D. Poni i-a oferit, un frumos buchet de tran­dafiri.* D. Dorb­ain, după o scurtă dar măgulitoare introducere a­­supra progreselor realizate de România, atât în domeniul ști­ințific cât și cel industrial, tre­ce la manifestați­unile noastre li­terare, solicitând indulgența au­ditorului pentru curagiul său­ de a trata un subiect așa de dificil. Numeroasele traducțiuni ale colecțiuni populare sunt ale cele ale poetei Carmen Sylva, au înlesnit streinătățes a cunoaște farmecul poeziei populare româ­ne, spune că cele mai de seamă colecțiuni populare sunt cele ale lui Alexandri și G. Dem. Teodo­­rescu. Arată , că în poezia­ noastră populară se oglindește forța mo­rală a poporului român. Cu ea s’a mângâiat, în timpurile de restriște, căci în poezia sa popo­rul și-a cântat dragostea, triste­­ța și moartea, împarte poezia populară în ode, balade și doine. Citează mai multe exemple din poezia populară ca: „Mio­rița“, „Oprișan" și „Mihnea“. Versurile au fost recitate cu mult sentiment de d-na Dor­b­ain. Face o comparație între poe­zia populară română și cea franceză. In special, baladele ro­mâne, spune conferențiarul, a fi păstrat ceva din eglogele virgi­­liene și citează câte un pasaj din bucolicele lui Virgilice și din „ Miorița“. Termină spunând că, la în­toarcerea sa în Franța, de va fi întrebat asupra impresiunilor culese în România, își va începe povestirea astfel : „A fost odată ca nicî odată, a fost odată un rege brav și înțelept și o regină bună, care’șî iubea poporul, în­­tr’o țară bogată și frumoasă... Conferința d-lui Dorb­ain a fost foarte mult aplaudată de distinsul auditoriu. M. S. Re­gina a felicitat atât pe confe­rențiar cât și pe soția lui, pen­tru frumoasa ei recitare. D. Poni a oferit d-nei Dord­ain o jerbă de tuberoze. După conferință, d-na dre Is­trati și d. Camille Blondel au pre­zintat M.S. Reginei pe doam­nele franceze, cari fac parte din grupul de escursioniști. M. S. Regina, în convorbirile sale cu doamnele franceze, și-a exprimat părerea de rău pentru tristul accident de drum de fier de la Plopeni. Dejunul de la castel. La orele 11 M. S. Regele a primit în audiență o delegație a escursioniștilor f­ra­n­c­e­z T. D. Blondei a prezintat Suveranului pe fiecare în parte. După audiență, Majestatea Se a binevoit a-o reține la dejun. In afară de oaspeții­­ francezi, au mai participat la masa regală d-ni­ Poni, principesa Luisa da Hohenzollern, Enescu, d-ra O­­dobescu, contesa Tattenbach, d-na Poenaru, d-na Bengescu și aghiotanții regali: d-nii coman­dor Graevski, loc.-colonel Ba­­ranga și maior Berendel. M. S. Regele avea în dreapta sa pe principesa Luisa de Ho­­henzollern și în stânga pe d. Diehl, iar M. S. Regina avea în dreapta pe A. S .R. Principele Ferdinand și în stânga pe d. Camille Blondel, minis­rul Fran­ței. S’a servit următorul menu: Pelage á ia Reine Teu if es en bleu, sauce mnussoline Poularde braise« :‘i la Toulouse Medaillons de foies-gras h la tunpie Seile de clievreuil rötie, sauco Cumberland Saladé Petits pois á la franc-iise Parfait aux (Vaises Royaies-cakes Dessert In timpul dejunului, minden batalionului de pionieri, sub­ conducerea d-lui Kratochvil, a executat următorul program : Sambre et Mouse, marș de Sele­nick, Mignon uvertura operei de Ambroise Thomas, Manon, fan­tezie de Massenet, Rapsodic trou­­m­aine de maior Mărgăritescu, Serenade, de Gounod, L'Arle­­siine de Bizet, Coppe.Un diver­tissement de Leo Délibes. După dejun, M. S. Regele a făcut cerc întreținându-se cu­ fiecare din oaspeții invitați. Dejunul de la Caraiman.—-Hora. Restul escursioniștilor au­ de­junat la Hotel Caraiman. Un ta­raf de lăutari a distrat pe con­vivi cu diferite arii naționale. După dejun mai mulți țărani și țărance în costum național,din Comarnic, sub conducerea d-lui Machedon, primarul comunei, au încins o horă. Escursioniștii au fost viu impresionați, în spe­cial de dansul „Ca la Breaza” care — spuneau ei —­ are multă asemănare cu Tarantula italia­nă. Vizitarea mănăstirei Sinaia și a Castelului Peleș Escursioniștii au vizitat apoi mănăstirea Sinaia, vechea mă­năstire și paraclisul. Au fost plăcut impresionați de picturile bisericești, cu caracter bizantin, pe cari le-au remarcat și la mos­cheea Sf. Sofia, în vizita lor la Constantinopol. Elegantele fpișr­ave dețla­­ ar­­hondărie­­ și intrarea b­abasifițijp) au stârnit adm­irația­ vizitatori­­­lor, prinți mi m br­i După vizita mânăstirei Sinaia escursioniștii au vizitat castelul Peleș, ale cărei bogate decoruri au fost mult admirate. La Predeal.—întoarcerea în Ca­pitală. La orele 5 d. a., escursioniștii au plecat cu trenul la Predeal. S’au vizitat împrejurimile Pre­dealului până la granița țarei. Pitoreștile pozițiuni și valea Predealului, au fost mult admi­rate.* La orele 6 și jum.,, escursio­niștii sau « înapoiat la Sinaia unde li s’a oferit, un prânz de co­mitetul „Asociațiunei pentru în­naintarea și răspândirea științe­lor“. Cu un tren special la orele 9, escursioniștii s’au înapoiat la București, unde au sosit la orele 11 seara. N. P. B. ­in­ H­ifl­ei» CRIMA mS TR. BRAHZU Isprava unul nebun. — Criminalul ucide pe fiica concubinei sale, după ce săvîrșește un atentat la pudoare asupra ei și apoi încearcă să se sinucidă Strada Brânzarî din Capitală a fost erî dimineață teatrul unei odioase crime. Victima a fost o fată în vîrstă de 16 ani iar criminalul un descree­­rat în virstă de 29 ani. împrejurările in cari s’a săvîrșit această crimă sunt următoarele ■ O femee ușoară, mamai, de copii In strada Brânzari No. 24, lo­­cuește de mai in­ultă vreme o femee, Alexandrina Ionescu, de 38 ani, care trăind cu diferiți oameni, a devenit mamă a cinci copii. Din cauză că ea câștiga cu croitoria prea puțin ca să poată să-i întrețină pe toți, a dat pe trei dintre ei spre creștere pe la rude și și-a oprit două, intre cari o fată în vârstă de­­ 16 ani, anume Anicuța și un băiat de 6 ani. Acum un an, Alexandrina Ionescu având nevoe să-și repare câte­va lu­cruri din casă a chemat pe tâmpla­rul Gh. Marinescu, cu care s’a în­voit repede. Femeea ușoară, a ce­dat declarațiunilor de dragoste pe care tâmplarul i le-a făcut în timpul ce­lor două zile de lucru, și, deși nu-i cunoștea antecedentele l’a primit în casă și a început să trăiască cu ei în concubinaj. . Văzându-se instalat în casa numitei femei, tâmplarul și-a dat repede arama pe față. El a început să vie beat a­­casă și să bată atât pe femei cât și pe copiii ei, amenințându- dese­ori cu­­ revolverul. Alexandrina Ionescu, care prinsese marea simpatie de tânărul tâmplar, ii tolera totul, și nimic, nici chiar ru­gămintea copilei sale, nu a putut s-o facă să renunțe la el. Tîmplarul săvârșește un a­­tentat la pudoare asupra copilei, pe care apoi o ucide Erî noapte tâmplarul Gheorghe Ma­rinescul a venit acasă pe la orele 3 și jumătate. El s’a luat la ceartă cu concubina lui, care, încercând să-i facă imputări, s’a văzut amenințată cu revolverul. De frică femeea a des­chis fereastra și sărind in curie s’a dus și s’a ascuns într’o magazie, un­de a stat pină dimineața. Rămas singur in casă, Gheorghe Marinescu, a trecut în camera copi­lei concubinei sale, Anicuța Ionescu, și a încercat să se culce lângă ea. Fata, deșteptată din somn a început să țipe. El a scos atunci revolverul și amenințând-o că o va împușca dacă se va opune, a reușit să săvârșească asupra ei un­ atentat la pudoare. Dimineața pe la orele 6, aten­tato­rul a silit pe fată să-i facă o cafea și apoi eșind în poartă, s’a întâlnit a­­colo cu vecinul său, lancu Mihăilescu, căruia­­ i-a spus tot ce a făcut. Se în­țelege că acesta i-a făcut imputări,­­la care atentatorul a răspuns­ printr’o înjurătură și a intrat în casă. In vremea aceasta Anicuța Ionesc,­ se pregătea să fugă împreună cu fra­tele ei și la intrarea siluitorului tocmai se pieptăna, stând pe margi­nea patului. Tâmplarul s’a apropiat de dânsa și încercând s’o mângâe, i-a spus că să nu aibă nici o grijă, de­oare­ca el va lăsa pe mama ei și de aci ia­colo va trăi cu ea. In furia de care era cuprinsă ne­norocita copilă a început să-l ocărască și să-i spună că mai bine se omoară de­cât să trăiască cu el. . Atât­ i-a trebuit descreeratului. Ca o fiară s’a repezit în camera de alături unde își ascunsese revolverul și ra~­­nefiind trase un foc de revolver a­­supra ei. Lovită în tâmpla stângă, nenorocita s-a rostogolit pe scânduri și din rană a început să-i curgă va­luri de sânge. Criminalul a trecut atunci la 8**

Next