Universul, octombrie 1910 (Anul 28, nr. 269-299)
1910-10-27 / nr. 295
Cuirasatul «Cnoîsenau», cu care principiu de coroana al Germaniei ’și vor continua călătoria din Columbo în Extremul Orient Calendar pe anul 1910 Ortodox Marți, 26 Octombrie. — (Ț)Sf. Dimitrie, isvorâtorul de mir. Catolic Sferți, 8 Noembrie.—Gottfried. fiul. soarelui 7.02 Ap. soarelui 4.56. <*53 „Universul“ are următorele linii telefonice: Administrația 6] 62 Redacția 1288 Străinătatea . . . . . 20 56 ------------------------------------------ București, 36 Octombrie. Românii și bulgazii Poșta și-a adus zilele astea, de la Paris, o broșură cu titlul de mai sus, cuprinzând o conferință ținută la „Cercul român" de acolo, în Decembrie 1909, de către d. Emil Staicu. Deși nici un an nu s’a împlinit, situațiunea e acum cu totul alta de cum era atunci. Sunt totuși în disertația d-lui Staicu lucruri ce nu și-au pierdut interesul și merită a fi cunoscute de cât mai mulți. Așa, vorbind de relațiunile dintre Români și Bulgari, de la trecutul îndepărtat și până în zilele noastre, conferențiarul ajunge să vorbească și de veleitățile vecinilor noștri de a pune mâna pe Dobrogea. „E totuși curioasă mentalitatea acestor Bulgari — zice d. Staicu — cari fac zgomot pentru cel mult 50.000 de Bulgari cari trăiesc în Dobrogea în mijlocul unei populații totale de 7 milioane de Români. Bulgari cari sunt departe de a fi de baștină în țara aceasta. In majoritate, ei s’au așezat ca coloni pe limba de pământ dintre Dunăre și Marea Neagră, ca și cei cari se găsesc acum în sudul Basarabiei, pe la sfârșitul veacului al 18-lea și în veacul al 19-lea. Cei mai mulți au fost aduși de Ruși după războiul din 1829, pe când imigrările Românilor sunt cu mult mai vechi. Așa zișii Mocani au început să se așeze în Dobrogea după revoluția de la 1477 din Transilvania. Apoi au fost la 1544, 1785 și 1848 emigrări în massă din Transilvania în Dobrogea. Și dacă Bulgarii din Dobrogea stăpânesc azi proprietăți frumoase și mănoase, acesta se datorește faptului că ei s’au folosit mult pe deoparte de generozitatea, pe de altă parte de greșala Românilor, cari, după CI0-a.u ocupat Dobrogea la 1879, au împărțit pământuri cui a cerut. .,In presa lor, Bulgarii se alarmează în privința Dobrogei— și uită că insiș'î statisticile lor oficiale arată aproape 90.000 locuitori români în Bulgaria, dealungul malului drept al Dunării, cifră de două ori mai mare decât numărul Bulgarilor din Dobrogea. D. de Launagi în lucrarea sa „Bulgaria de orî și de azi“, stabilește că în populația totală a Bulgariei, de 4.028.233 de suflete, sunt 71.063 de Români curați. „Marea Enciclopedie zice, după un recensământ din 1888, că există în Bulgaria 50.000 de Români. Jean Bizot, în Statistica anuală de geografie comparată din 1909, fixează numărul Românilor în Bulgaria la 83.000 de locuitori". Despre toate acestea conferențiarul vorbește în treacăt, ca introducere la chestiunea podului peste Dunăre, adevăratul obiect al dizertațiunii d-sale. Vom arăta în numărul viitor ce spune în privința asta. Infruniirea funcționarilor comerciali Buzău, 24 Octombrie, întrunirea s’a ținut la orele 5 p. m., în sala teatrală „Moldavia", luând parte mulți funcționari comerciali și puțini patroni. D. Petre N.Oprescu ia cel dintâi cuvântul și spune că se vor citi statutele funcționarilor din Buzau. D. Goldstein, secretarul societății, citește acele statute ce tind la consolidarea unei societăți care are de scop îmbunătățirea stărei morale și materiale a funcționarilor comerciali. Statutele sunt aprobate în unanimitate de membrii prezenți. D. Popescu-Berca ia după aceea cuvîntul și arătând motivele cari au dictat votarea legei repauzului duminical, arată că acea lege este azi călcată în picioare nedându-se dreptul acelora cari muncesc din grefi o săptămână întreagă să aibă Duminica zi de repaos complet. Critică atitudinea comercianților din localitate, cari solicitați de funcționarii comerciali a lucra împreună la modificările ce trebuesc aduse legei repausului, lipsesc deja această datorie, tocmai într’un moment critic, când e mai multă nevoie de unire și sprijin reciproc. Mai departe arată că funcționarul comercial de azi—comerciantul de mâine—are nevoe de a se instrui, atât în ramura comercială cât și în alte ramuri și această posibilitate le este răpită acum, neavând liberă ziua de Duminică și neputând urma diferite școli ce au înființat pentru educarea lor. Arată că principiile legei repausului duminical sunt bune și ele ar aduce foloase reale funcționarilor, dacă nu s’ar fi recurs la subterfugii de cei interesați. Mai departe, spune că în realitate târgul de Duminica, spre a aduce foloase comercianților, ar urma să înceapă după- amiază, în adevăr când țăranul abia a avut timpul să-și vândă productele și tocmai când vrea și el să-și facă târguelî, adică după amiazi el găsește târgul închis și pleacă acasă fără târguelî. Conchide, în aprobarea adunare, ca legea repaosului duminical să fie aplicată, cu toată rigoarea, așa cum a fost votată, menținându-se Duminica întreagă zi de repaos complet. D. A. I. Valter, în numele puținilor comercianți cari aprobă mișcarea funcționarilor comerciali, arată că chiar săteanul are absolută nevoie de Duminică ca zi de repaos complet și aceasta nu numai în vederea unei odihni corporale, dar și spre a-și face datoria către familie și societate. Impută funcționarilor comerciali că sunt lipsiți de energie și inițiativă și numai acestei stări anormale se datorește faptul că patronii au reușit să facă ca legea repausului duminical să fie călcată în picioare. D. Ion Ștefănescu, funcționar comercial, vorbește în acelaș sens, arătând nesinceritatea patronilor față de funcționarii lor. Spune mai departe că trebue să se lupte ca Joițța să fie zi de târg săptămânal, iar Duminica zi de repaos. D. P. Oprescu arată părerea de rou că patronii n’au răspuns la apelul funcționarilor comerciali spre a conlucra la îndreptarea stărei actuale de lucruri. Arată că patronii susțin ca Duminica să fie prăvăliile deschise, deoarece numai atunci sunt țăranii liberi, dar se înșală întrucât țăranul mai curând vine la târg înt’altă zi decât Duminica, când are și el nevoie de repaos și îngrijirea sufletului prin ducerea la biserică. Spune că funcționarii comerciali vor merge alături cu acei comercianți cari nu au fost compromiși de la început cu schimbarea zilei de târg săptămânal și cari doresc sincer ca Joia să fie reintegrată ca zi de târg, iar Duminica întreagă zi de repaos. Mai arată că mișcarea actuală a funcționarilor comerciali se datorește faptului că comercianții din localitate nu își deschid prăvăliile Duminica până la 12, ci până la 3 sau 4 după prânz. Apoi oratorul spune că va cere d-lul prefect al județului ca Malițî, 26 Octombrie, să dispună ca prăvăliile să fie toată ziua închise, spre a se putea permite funcționarilor comerciali, cari ar dori, să ia parte la congresul din Brăila. Se desemnează apoi delegația care va lua parte la congresul din Brăila. Întrunirea s’a terminat la orele 6 și 15 seara. CURIERUL JUDICIAR (TRIBUNALELE CIVILE) Drama pasională din Ploești S’a publicat la timp despre o dramă pasională petrecută în Ploești în luna Iunie a. c. Tânărul Ion Săvulescu, lucrător la o spălătorie, iubind la nebunia pe fata Anastasia Teodorescu, i-a făcut acesteia propuneri de căsătorie. Fata respingând propunerea, Săvulescu a tras asupra ei mai multe focuri de revolver omorând-o pe loc. Pentru acest fapt Săvulescu a fost condamnat de Curtea cu jurați la 5 ani muncă silnică, iar Curtea de casație a confirmat erî această deriziune. Crima din Bleaja (Prahova) Locuitorul Lambru Gh. Ion, din Bleaja,prinzând astă primilvară în holdele sale vitele consăteanului san Stan Matei, le-a dus la oborul de gloabă, iar stăpanul lor a trebuit să plătească paguba cauzată dlentele sale. Stan Matei spre a-și răzbuna a pândit pe Lambru și, pe când se întorcea acasă de la câmp, a tras asupra lui cu o pușcă, omorându-l. Curtea cu jurați condamnându-l pe Matei la 15 ani muncă silnică, el a ffăcut recurs care i-a fost respins ori de Curtea de casație. i Falșnî warn primar Iordache Tomescu, primarul comunei Bucu (Ialomița), știind că locuitorul Florea N. Iacov posedă în localitate un pământ pe care nu-l cultivă, iar el umblă pribeag, prin țară, și-a pus în gând să se facă proprietar al acelui pământcu acest scop el s’a înțeles cu indivizii Iorgu Ionescu și D. Iancu și au plăsmuit un act fals prin care D. Iancu, dânduse drept proprietarul pământului, îl vinde lui Iorgu Ionescu, iar acesta la rândul lui urma să-l vândă primarului. Faptul însă, descoperindu-se, înainte de autentificarea actelor, ei au fost dați judecăței și tribunalul Ialomița a condamnat pe primar la un an și jumătate închisoare, iar pe complicii săi la câte trei luni. Această sentință a fost confirmată era și de Curtea de apel din București. Ședința s’a deschis la orele 10 jum. dim. Au asistat și d. ministru Haret precum și d. P. Gârboviceanu, administratorul Casei bisericei. I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei și P. S. S. Arhiereul Nicodem Băcăoanul au lipsit iar P. S. S. Episcopul Safirm al Romanului a înaintat Sf. Sinod o adresă, prin care declară că nu va veni la ședință decât în ziua judecărei cazului P .S. S., întrucât își menține învinuirile aduse I. P. S. S. Mitropolitul Primat. P. S. S. Episcop Dionisie al Buzăului a citit un referat asupra denunțului d-lui Brașoveanu cu privire la cazul preotului Victor Ialomițeanu, despre care susține că nu e botezat. P. S. S. Episcop Conon al Hușilor a vorbit cu privire la pastorala relativă la propaganda adventistă în țara noastră. In aceeași chestiune a vorbit și P. S. S. Episcopul Nifon al Dunărei de Jos. Sf. Sinod a aprobat calendarul bisericesc pe anul 1911 al P. S. S. Arhiereu Sofronie Craioveanul. P. S. S. Episcop Nifon al Dunărei de Jos a mai vorbit și asupra proectului de regulament ce a întocmit cu privire la școala de cântăreți. A vorbit și în chestiunea inaugurării Azilului pentru sprijinirea văduvelor sărace, care inaugurare se va face Joi la Filaret. Ședința de eră s’a încheiat la orele 11 jum. a. m. S. I. * ■ Iată textul adresei P. S. S. Episcopul de Roman : înalt Prea Sfințite Președinte. Osebit de împrejurarea că am fost și sunt suferind, aș fi preferat să aștept în Roman, reședința mea episcopală, atât rezultatul pârei ce am depus pe biuroul Sfântului Sinod, la 14 Mai 1910, împotriva I. P. S. Mitropolit Primat D. D. Athanasie Mironescu, cât și chemarea mea în judecata Sfântului Sinod și prin Enciclica Sinodală dela 24 Maiu 1910, așa cum am cerut prin actul meu cu No. 906 de la 18 iunie 1910, adresat Sfântului Sinod. Aș fi preferat, zic, să aștept în Roman cele ce se vor chibzui și se vor pune la cale, pentru a se reda Sfintei noastre Biserici, pacea trebuincioasă și a se liniști conștiința binecredincioșilor creștini. Trecând peste considerațiuni de sănătate, cari mă opreau să plec din Roman, am venit în București spre a fi la dispoziția Sfântului Sinod. Dar în loc de rezultat la pâra ce am depus la Sfântul Sinod împotriva I. P. S. Mitropolit Primat D. D. Athanasie Mironescu, și în loc de chemarea mea în judecata Sfântului Sinod, pentru care cerusem convocarea de urgență a Sfântului Sinod, mă văd chemat să iau parte la ședințele Sfântului Sinod. Din motive de sănătate nu pot să vin la ședința de azi și de aceea sunt nevoit să declar în scris, ceea ce aș fi avut de spus verbal, în Sfântul Sinod, și anume : 1. Nu pot participa la ședințele Sfântului Sinod pe câtă vreme acest Sfânt corp este prezidat de I. P. S. Mitropolit D. D. Athanasie Mironescu, care este acuzat ca plagiator, imoral și eretic. Nu se poate îngădui ca președintele Sf. Sinod să fie sub astfel de acuzațiuni, căci este păgubitor un lucru ca acesta, atât intereselor bisericești cât și intereselor țărei, deci lumină trebue să se facă. 2) Nu pot participa la ședințele Sf. Sinod pentru că și mie însumi mi s’a adus, în urmă, învinuiri, și e firesc lucru ca înainte de a lua parte la ședințele Sf. Sinod, să se hotărască judecătorește, după lege și dreptate, asupra învinuirilor ce mi s’au adus, întru cât nici eu nu pot sta sub învinuiri nedovedite, fără a păgubi prestigiul episcopatului român și al sfintei noastre biserici. In acelaș timp țin să mai declar că orice hotărâre se va lua în Sf. Sinod, sub președinția I. P. S. S. Mitropolitul Primat. D. D. Atanasie Mironescu, pus sub acuzațiuni, după toate formele canonice, le vom considera ca nule și de nul efect, luate în afară de orânduelile canonice. (ss) Cherasimă, Episcop al Romanului. Sinodală .Ina IPa herasheria impupi „Rin **Tinlen — Prin fir telegrafic — Constanța, 25 Octombrie. Zilele trecute s’a prezintat d-nei Maria Petrescu, din strada Tomis No. 20, țiganul Panică Ilie, spre a angaja pe soția sa ca servitoare, Țiganca, odată în serviciul numitei doamne și știind că stăpâna sa are bani mulți, a conceput imediat planul unei escrocherii. Intr’una din zile servitoarea știind pe stăpâna sa în bucătărie și arătându-i niște tipare de monedă și lichide chimice, i-a spus că poate face dintr’un leu deul și poate să transforme sfanțul în monedă de aur. Spre a-î dovedi cele spuse, i-a cerut un leu pe care, luându-l repede, bolborosi câteva cuvinte, puse leul in tipar, scoase doi lei în locul monedei de un leu; apoi trecând la transformarea monedei în aur, a pus într-o ceașcă un leu peste care a tunat substanțe dintr'o sticlă. Peste un minut, în locul monedei de un leu, s-a prezintat o liră sterlină. Acest meșteșug al țigăncei deșteptând lăcomia numitei doamne și fără a se gândi la fizicul la, care se expunea, i-a dat deodată suma de 2000 lei în aur ca să-i înapoeze 50 mii. Țiganca punând mâna pe bani a dispărut împreună cu soțul ei. Cazul a fost reclamat poliției. D. Ștefan Rădulescu, șeful siguranței s’a dus la localul numitei doamne unde au găsit tiparele câteva monede de plumb și lichidele cu cari opera țiganca. Țiganii au fost arestați de poliția din Caracal. Asupra lor s’a găsit suma de 600 lei în monedă de aur. Escrocii au fost trimiși poliției locale. SUBSCRIPȚIA „Sindicatului ziariștilor“ pentru aeroplanul lui Brumărescu Total precedent 950S Maria I. Statescu, Buzau 3 Școala specială a ofițerilor de infanterie 41 Ing. N. I. Paiano, Paris 40 Elevii școalei naționale de poduri și șosele 56 Toma Canea, București 2 Total 0650 BMMISM de doctorat în medicină . In sesiunile de Iunie si Octombrie din anul acesta, următorii candidati au reușit la examenul pentru întâiul doctorat în medicină : Antonescu V., Bodescu Al., Bildireva L., Blum Isac, Boveanu H., Carniol I., Chirițescu Stela, Giocâlteu V., Cociaș Eug., Cociu A., Cohen Max., Cornea I., Crăciunescu O., Doicescu N., Dumitrescu C., Filcoff I., Calin E.,Georgescu Marius, Chimuș G., Ghitescu Medea, Gold L., Iancoff C., Ionescu Maria, Ionescu P., Iorgulescu N., Jipa Virginia, Iosef Aurelia, Marinescu P., Moseuia C., Nena G., Nedioglu C., Petrazmeu I., Petrovan Eleonora, Popa Constanța, Schiller G., Siracoff Gh., Stănescu N., Speteanu C., Tomescu I., Tomoșoiu P., Turcu C., Țițeiu Auguste, Tundirea I., Țiîlon C., Weber I., Vulturescu Marin, Zambra A., Zisu Elena și Zlotescu I. Fioroasa © Fini DIN PLOEȘTI Ploești, 25.— Aseară, la orele 6 și jum., s’a săvârșit o înfiorătoare criză în str. București din orașul nostru, în împrejurările următoare : Locuitorii Al. Georgescu zis și Glonț, Șt. Iordan zis și Briceag și Crăciun Const., acesta din urmă cizmar domiciliat în str. Banu Manta, îmbătându-se în cârciuma lui C. Vasilescu din str. București, s'au luat la ceartă. Cârciiumarul dându-l afară din prăvălie, ei au continuat cearta în stradă și la un moment dat A. Georgescu,scoțând un cuțit din buzunar, l’a împlântat in pieptul lui Crăciun Const, care a căzut scăldat într-un sac de sânge. Criminalul a dispărut împreună cu complicele, său și Iordan. Anunțându-se poliția, rănitul a fost dus la spital. Pe drum însă el a murit. După multe cercetări, criminalul, și complicele său au fost arestați. Mobilul acestei crime se crede că este faptul că Șt. Iordan, având legături cu servitoarea Sanda Ioniță Călin din serviciul d-lui Pictorian, din str. Carol 8, aceasta prefera pe victima Crăciun Const., deși el era însurat și cu 6 copii. O vizita LA STATUA STĂTESCU Trecând peste toate cele scrise și spuse, amintim faptul principal trecut cu vederea și anume că sala publică a unul Palat al Justiției, căreia francezul îi zice „la salle des pas perdus" nu poate fii niciodată prea mare și chiar actuala sală a Palatului nostru de Justiție, în zilele de aglomerație, nu este suficient de mare. Apoi, trebue să facem o deosebire între piață și sală; cu alte cuvinte pe cât estetica tolerează prezența unei statui în mijlocul unei piețe, pe atât o statue, oricare ar fi ea, pusă în mijlocul unei săli, menită, a produce impresiunea unui spațiu mare liber, jignește atât perspectiva cât și cerințele cele mai elementare ale esteticei și ca să nu sufere estetica ar trebui ca acea sală să fie de o mărime nepomenit de mare. Și proba că cugetăm just este că azi, din cauza statuei lui Stătescu, sala palatului nostru de Justiție a pierdut dacă nu realitatea dar aparența spațiului mare de care se bucura mai ’nainte. Prin urmare, cu toate că dureros pentru admiratorii lui Stătescu, însă logica și practica ne silesc de a împărtăși părerea celor cari doresc mutarea statuei, mai cu seamă că chiar Stătescu, de ar trăi, credem că s’ar mira că i s’a impus ca după moarte, statua să jignească circulația dintr’o sală scumpă lui și insuficient de mare și mai cu seamă să se calce cerințele esteticei fără de care frumosul nu poate exista. _______ ___Alea. Sinu © Marea comisionarului Poni? D. M. Poni, cunoscutul comisionar de grâne din Capitală, în vârstă de 56 ani s-a sinucis noaptea trecută la biuroul sau din strada Doamnei No. 8, trăgându-și un glonte de revolver de calibru 12, în tâmpla stângă. Moartea i-a fost instantanee. Cadavrul a fost descoperit era dimineață la ora 5 de către servitorul biuroului, care venise să facă curățenie. Acesta a anunțat imediat pe membrii familiei și circ. respectivă. D. comisar Rizeanu, șeful circumscripției 5, a sosit la fața locului însoțit de d. sub-comisar Bârlogeanu. Cauza care l-a îndemnat pe nenorocitul comisionar să se sinucidă este o veche boală de care suferea. Aceasta reese chiar dintr-o scrisoare adresată cumnatului său, d. dr. Lobel, și prin care arată că se sinucide din cauză că este bolnav de neurastenie și că nu găsește vreun mijloc de vindecare. Sinucisul a mai lăsat două scrisori, una adresată familiei, prin care își cere iertare, iar alta d-lui prim-procuror. Im RumREk studenților în medicină din Iași Iași, 25 Octombrie. Studenții în medicină au ținut o întrunire la societatea lor..). președinte Mironescu amintește greva din anul trecut și angajamentul ce l’au luat studenții să nu înceteze acțiunea lor până când nu vor fi împlinite nevoile facultății. Arată că s’a obținut o sumă de 30 mii lei pentru construirea de localuri de laboratorii și protestează contra faptului că până acum nu s’a început nici o lucrare. Vorbește de rezultatul obținut de delegația profesorilor universitari în audiența avută la miniștrii Britanu și Haret. Spune că promisiuni s’au obținut și de data asta. E chestia numai dacă ele se vor realiza. Intre altele, d. ministru Haret a făgăduit că va înzestra facultatea cu o bibliotecă și un local propriu, iar în budgetele viitoare se vor prevedea sumele necesare pentru completarea laboratoarelor. Se propune și adunarea aprobă în unanimitate să se trimeată adrese de mulțumire profesorilor facultate de medicină, cari au renunțat la taxele de examen, aducând astfel o mare înlesnire studenților lipsiți de mijloace. Adunarea hotărăște să mai interne la autoritățile în drept ca și studenții în medicină să intre in categoria studenților teologi in privința stagiului militar. La sfârșit se decide ca studenții să reînceapă cursurile Luni, continuând însă în acelaș timp acțiunea energică pentru ca nevoile facultății să fie satisfăcute. Gisisammm Dispozitivul și modul de execuțiune al manevrelor mari din Franța și Germania în anul 1910 — COMPARAȚIE de general-locot. LÎTZMA1V1V (Urmare și sfârșit. Dar chiar și executarea retragerei este destul de curioasă. Pentru a se retrage neobservat, partidul albastru întrebuințează în mod just întunerecul nopței. Pentru asigurarea retragere!, comandantul partidului crede că este necesar să se detașeze următoarele forțe destul de însemnate, și în consecință ordonă: O flancgardă pe dreapta, 2 batal., 6 baterii și brigada 3-a de cav., o ariergardă a aripei drepte, 2 batal., 6 baterii și cavaleria divizionară, o ariergardă a aripei stângi, 3 batal., 3 baterii și divizia 3 elecav. Cu această ocazie, se pot încă odată constata două lucruri caracteristice în conducerea trupelor pe câmpul de luptă la francezi: a) O puternică tendință de a se detașa trupe și b) O intervenire prea deasă la acțiunile și îndatoririle comandanților în subordine. După modul de concepție al germanilor, ar fi fost treaba comandanților de divizii ca aceștia să ia în mod independent toate măsurile necesare pentru asigurarea retragere. Și deoarece mișcarea s-a executat în timpul nopții, ar fi fost de ajuns instalarea unor avantposturi subțiri,cari puteau foarte bine să înșele pe inamic și în urmă să dispară fără pierderi însemnate. In seara zilei de 16 Sept. partidul albastru (gen. Meunier), având frontul spre N—E, ocupă o poziție de apărare cărei centru era marcat prin satul Mervillers, așezat pe o înălțime. Partidul ruș (gen. Picquart), ajunsese luptând până la 1—2 km, de poziția albastră. Atacul hotărâtor se aștepta a doua zi. Ministrul de război, generalul Brun, sosește pe câmpul de manevră. Ambele partide primiseră nouă instrucțiuni și ordine de la comandamentele de armată (presupuse). Partidul ruș (din Paris) : „Continuați ofensiva, în direcție Gonray". Partidul albastru (din Rouen) : „Țineți în loc pe înălțimile de pe malul stâng al R. Th.rain trupele roșii picardiene și manevrați astfel ca aceste forțe să nu se poată uni cu armata de Paris". Cred că este inutil să o mai repet, că asemenea dispozițiuni nu sunt apte de loc să contribue la completarea sau la perfecționarea instrucțiunei unui comandant de mare unitate. In loc de a se permite comandanților de căpetenie ca să pătrundă și să priceapă ce înșiși miezul situațiunea în care se găsesc, pentru ca apoi să poată lua hotărârea ce o vor crede de cuviință, vedem în cazul de față că întreaga, operațiune ce o au de executat li se comunică mai dinainte. Se temea oare direcțiunea că lăsând mai multă libertate de acțiuni comandanților de partide, manevrele nu vor reuși ? In ziua de 17 Septembrie nu se obține rezultatul hotărâtor. Gen. Picquart atacă—cu care ocazie din nou putem observa tendința francezilor de a detașa trupe : diviziei de cavalerie No. 1, aflată la aripa dreaptă, i se dă un batalion, la aripi stângă se detașează 2 batalioane și o baterie pentru apărarea unui sector periculos (pârâu), care însă nu e atacat de nimeni; brigada provizorie și 9 baterii (art. de corp), rămân înapoia aripei drepte, 2 batal, și 3 baterii mult înapoia centrului, în rezervă. La amiazi manevra se întrerupe pentru 6 ore. „Prin aceasta s’ar fi reprezentat încetineala reală cu care se efectuează un atac contra unei pozițiuni puternice". N’ar fi fost oare mai bine și mai logic, ca în timpul manevrei serviciul arbitrilor să fi împedecat înaintarea nesconformă cu realitatea ? N’a fost însă cumva adevăratul motiv al acestei întreruperi faptul de a asigura o reușită deplină în ultima zi de manevră ? Ziua de 18 se Începe cu o întervenire din partea direcției manevrei, unică în felul ei, și care nu poate avea nimic comun cu realitatea și cu libertatea de acțiune din timpul unei manevre moderne. Anume, ministrul de războiț observase că fronturile ambelor partide erau prea întinse. In consecință ele începură să se strângă spre aripile lor nordice. Apoi începe însă, după cum se exprima „France militaire" „frumoasa și vioaia apoteoză finală", întreaga massă de artilerie a partidului albastru, intră în luptă. Urmează apoi un contra-atac al trupelor acestui partid. Pentru prima oară intră laolaltă în foc cele 120 de tunuri ale unui corp de ( Vezi No. de erl) armată, în conformitate cu noua organizație a artileriei franceze. Și acest fapt a făcut in mod incontestabil o impresie vădită asupra tuturor, căci gen. Meunier—un vechiü și valoros ofițer de artilerie — a știut să ia din timp toate măsurile pentru ca figura să reușească cât mai bine. De remarcat mai este sborul prea bine reușit al locat. Bellanger însărcinat cu o recunoaștere și prin care s’a dat prilej diviziei de cav. albastre să atace prin surprindere și să „nimicească" pe rivala sa roșie. Este de netăgăduit că aceste momente au făcut o impresie excelentă asupra spectatorilor francezi. Dar și îndemânarea și vioiciunea cu care infanteria înainta la atac, umpleau inimele tuturor de bucurie. Astfel ultima zi de manevră devine „Jouannée triomphale“ căci armata franceză a putut convinge pe toți despre valoarea ei incomparabilă. Noi, germanii—zice d. general socot. Litzmann—judecăm lucrurile ceva mai rece; știm însă și o afirmăm că armata franceză a făcut progrese enorme de la 1871 încoace. Numai un lucru să fie bine stabilit, că vecinii noștri dela vest nu ne-a fiîntrecut încă cu privire la modul de concepție și de execuțiune al manevrelor, când e vorba ca ele să se apropie cât mai mult de realitate. Și să nu uităm că în armata franceză S3 susține cu tărie că trei lucruri sunt la perfecție și anume: a) Continuitatea pe timpul unei manevre, b) Inițiativa și c) Libertatea nețărmurită de a se lua hotărâri de către comandanți. Pututu s’a observa colaborarea acestor 3 factori, așa deimportanți în ziua de azi,la manevrele mari franceze din anul acesta? Desfășurarea manevrelor imperiale germane din 1910 a fost schițată în mod așa de clar și importanți în ziua de azi, lamade convingător în numerile din Octombrie a. c. ale ziarului ,,Universul" că nu mai e nevoie de o nouă descriere sau o completare în această privință. Specialitatea acestor manevre a constat în faptul că s’a presupus chiar de la început că ambele partide luptă în legătură imediată cu forțele amice principale, iar direcția manevrelor a urmărit ideea de a reprezenta o bătălie de poziție, care trebuia fortificată după toate regulile timpului actual. Ambele supozițiuni corespund întocmai cerințelor pregătirei de război moderne. Azi mai sigur ca oricând, nu vom vedea decât în mod excepțional, corpuri de armată luptând izolat; o bătălie modernă, de care atârnă onoarea și soarta unei țări, va pune neapărat față în față mai multe armate din partea ambilor beligeranți. Direcția manevrelor a avut deci un motiv puternic de a creia odată și o asemenea situațiune, punând pe ambele partide să coopereze în legătură cu grosul forțelor amice. Apoi luptele de poziție de toate felurile, începând de la poziția de câmp întărită și până la cetate, vor juca un rol însemnat în un războiu viitor: întrebuințarea trupelor pe o asemenea poziție și înaintea ei, impune cerințe și condițiuni foarte grele, cari nu pot fi învinse decât prin o practică îndelungată și studii amănunțite din timp de pace. Și în această privință, ideia de concepție a manevrelor a fost de mare folos pentru pregătirea de războiu. Trebue însă să o mărturisesc că încă cu mult înainte de începerea manevrelor se știa că tema lor va fi o bătălie de poziție. Ar fi fost mult mai rațional și mai asemănător realităței, dacă nu s-ar fi știut nimic în această privință. In orice caz dispozitivul și modul cum s’au desfășurat manevrele imperiale germane, contrar manevrelor mari franceze, ne dau impresia că ele s’au apropiat foarte mult de războiul adevărat. La noi (Germani) s’a remarcat cu adevărat o „continuitate” în desfășurarea acțiunei pe tot timpul manevrelor. Direcțiunea nu a intercalat nici o pauza, fie aceasta în vederea odihnei trupelor, fie în scop de a prepara anumite faze de luptă din cursul unei zile. Atacatorul avea toată libertatea în aprecierea rezultatelor obținute în cursul unei zile și putea lua fă Cele toni mume — ICARS ROMAN PALÎ 07 JAÎ. — de JSmzZ, JRJ.CMSSOVING PARTEA A DOUA După mamă, Katels D-na de Perny nu înțelese, sau se prefăcu că nu înțelege gândirea fiului ei. i—Nu putem să sperăm aceasta, reluă ea, copilul e foarte sănătos și moartea nu ia niciodată pe acei cari ar trebui să moară. Sosthène nu răspunse. Adâncit în neagra lui gândire, mișelul căuta mijlocul de a săvârși o crimă nouă. După o lungă tăcere, d-nu de Penîy reluă: — Tot sper că. d. Coulange îți va păstra încrederea lui, ca și în trecut, vei rămâne însărcinat cu conducerea afacerilor sale. —■ De va fi așa, nu vei pierde tot. Insă nu va fi acelaș lucru. — Vezi ce ai de făcut: de va trebui te vom ajuta. — Atunci ești hotărâtă să pleci? — Trebuie, dacă nu voim să fim goniți. Mâine sau poimâne te vei duce la Paris și vei închiria un apartament. Apoi vei lua d’aici tot ce este al nostru. — Mi se pare, mamă, că te cam grăbești. — Sosthéne, după ceea ce s’a petrecut între Matilda și mine, nu putem rămâne sub acelaș acoperiș. — Bine, voi vedea pe Matilda. — Dacă vrei, nu mă împotrivesc, însă aî face mai bine să nu vorbești cu dânsa. — Lasă-mă să fac cum știți, răspunse Sosthéne care se sculă și plecă. Voia să întâlnească numaidecât pe d-na de Coulange. Insă i se răspunse că marchiza eșise, se dusese în sat. Era adevărat. Tânăra femee se dusese la biserică, unde voia să se roage și să se întărească în hotărârile ei. Sosthéne se cobora în grădină. Acolo găsi pe marchiz, care se juca cu copilul. Doctorul Gondron se plimba prin parc. D. de Coulange primi pe cumnatul sau ea întotdeauna. — Se vede că nu știe nimic, iși zise Sosthène. — Am aflat că d-na de Perny a fost indispusă. — Da, i-a trecut, nu era nimic. — E bine? — Cu totul bine acum. — Te-ai sculat târziu astăzi, leneșule, atât mai rau pentru d-ta, căci ai fi venit cu noi; am făcut, doctorul și eu, o frumoasă preumblare. Te las, nu pot să pierd pe copil din ochi; tot aleargă și se apropie de gârlă. Marchizul se depărta repede, chemând pe Eugeniu. — Gârla murmură Sosthene, aruncând o privire spre apă, ar fi bine dacă ar cădea într’însa astă seară, că nu va fi nimeni să-l scoată. După câteva momente se întoarse marchiza și clopotul sună pentru masă. D-na de Penny nu se arătă. Servitoarea ei veni să spună că va mânca mai târziu. După masă, marchizul se duse să joace o partidă de biliard cu d. Gondron. Sosthene rămase singur cu sora sa. — Matilda, îi zise el, doresc să vorbesc un moment cu tine. — Ah! zise ea, ai ceva să-mi spui? — Da. Se duse să vază dacă ușile sunt închise. — Ți-e frică să nu auză cineva? întrebă marchiza cu un zâmbet, ironic. — E mai bine să nu audă nimeni. Matilda se sculă tot zîmbind. — Atunci, zise ea, e mai bine să trecem în odaie la mine. — Ai dreptate, răspunse Sosthene care o urmă. Marchiza îi arătă un jeț, apoi șezu și ea. — Acum, poți să vorbești, te ascult. Matilda, ce am spus astăzi mamei noastre?. — Trebue să-ți fi spus, de ce n'o întrebi! Sosthene își mușcă buzele. —— Oricare ar fi greșelile ei, tot este mama ta. —- Din nenorocire ! răspunse marchiza. — Ah! vrei să te arăți mai rea decât ești. „Este peste putință, nu se tratează astfel un frate. „Nu mai vrei să ne ai lângă tine, pe mama și pe mine, fie. Nu Cer decât să păstrez pozițiunea ce mi-a dat-o marchizul. Să rămân intendentul lui. Trebue să trăesc, nu e așa? — Nu trebuie să te amăgești. D. de Coulange este acum sănătos, mulțumită, lui D-zeu; se va îngriji singur de afacerile lui, precum eu mă voi îngriji de casa mea. — Matildo, n’am inimă! — In adevăr, n’am inimă pentru cei cari nu sunt vrednici de iubirea mea. Ca să zică, reluă el, stăpâninndu-se, te-am hotărât. După mamă, eu, rupi legăturile familiei... Matildo, în curând te vei căi. — Pentru ce? răspunse ea cu mândrie. — Bagă de seamă! — Mă ameninți, când ar trebui să tremuri, zise ea. In adevăr, ai prea multă îndrăzneală. „Dacă crezi că mă sperii, te înșeli amar! n'am să mă tem de nimic... Tu, ai pentru ce să te temi! — Matilda, reluă Sosthene, cu o voce supusă, să nu ne certăm, ar fi de prisos. „Eram convinși că bărbatul tău va muri, urmă Sosthene, trebuia să-ți păstrăm marea lui avere. Marchizul a scăpat. Neam bucurat cu toții. Dar copilul era acolo. Ce puteam să facem. Nimic. Trebuia negreșit să primim situațiunea. „Dacă ai fi avut nenorocirea d’a pierde pe bărbatul tău, în loc de a ne face imputări, ne-am mulțumi pentru ceea ce am făcut, Matilda zâmbi,dar nu răspunse. — Astăzi, urmă Sosthene, ai aflat că ești însărcinată... Sunt foarte fericit! Dar nu puteam să prevedem aceasta. Ceea ce am făcut pentru binele tău, a devenit o nenorocire... Te gândești la copilul pe care o să-l naști și vezi pe cellalt... Atunci inima ta se revoltă, și ne lovești pe noi fără milă. Insă cred că ar trebui să găsești pentru noi împrejurări ușurătoare. — Nu văd decât nenorocirea mea și răul ce mi-ați făcut, răspunse marchiza. Sosthene apropie jetul sau de acela al surorei lui. — Ascultă, zise el încet. Acest rău se poate vindeca. — Cum ? — Acest copil pe care ți l-am dat... — Ei bine ?... — Nu-l iubești ? — Îi urăsc. — Dacă ar muri ar fi mulțumită ? Ea tresări și ochii săi se ațintiră asupra lui Sosthene. — Matilda, vrei să moară copilul ? Nu este numai boala, sunt și fel de fel de întâmplări... Astă seară, mâine, peste două zile, copilul poate cădea de la fereastră și să-și zdrobească capul de o piatră; sau alergând prin grădină se poate apropia prea mult de gârlă sau de basm să alunece, să cadă în apă și să se înece. (Va urma) ui