Universul, septembrie 1915 (Anul 33, nr. 242-270)

1915-09-26 / nr. 266

à i 5 BANI EXEMPLARUL—luiJL XXXIII. — N-ml 266 Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN SEASE PAGINI mrr SAMBATA. 26(9 oct) SEPTEMBRIE 1915 Director politic: General GR. CRAN­fICIAN 1 C­riza din Gracia­­o. In arena politicei interna­ționale se petrec lucruri cu adevărat surprinzătoare, mai bine zis teatrale. D. Venizelos, primul mi­nistru al Greciei, și-a pre­zentat demisia, împreună cu întreg cabinetul,­ tocmai cînd lumea se aștepta mai puțin. Se știe că d. Venizelos dorea colaborarea Greciei cu Puterile Quadrupled pe deoparte spre a salva pe a­­liata ei Serbia de lanțul de fier germano-bulgar, men­­ținînd astfel echilibrul în Balcani, iar pe de alta spre a asigura mărirea Greciei, în urma unei campanii victo­rioase, cu vilaetul Aidin și alte localități de pe coastele Asiei Mici locuită în mare parte de greci. Consecvent politicei sale, d. Venizelos a obținut mobi­lizarea armatei grecești ca răspuns la mobilizarea bul­gară și a tolerat debarcarea trupelor franceze la Salonic. Și primul ministru grec nu aștepta de­cit momentul cînd Bulgaria urma să ata­ce pe Sîrbi, spre a intra în acțiune, după cum a și de­clarat categoric în parla­mentul elen. Atitudinea sa, deci era limpede și decurgea în mod firesc din logica lucrurilor. Grecia nu intenționa nici de­câtt să fie agresivă, acțiu­nea sa fiind călăuzită în primul rînd de împlinirea datoriei fată de o aliată și de prevenirea primejdiei u­­nei extraordinare expansi­uni­ bulgare. Și iată că, tocmai cînd d. Venizelos, în urma atîtor greutăți înlăturate, pusese Grecia pe drumul sănătos pe care trebuia să-l urmeze, se ivește între el și Regele Constantin o neînțelegere care provoacă­ demisia pri­mului ministru. Și dacă politica d-lui Ve­nizelos este Quadruplistă, Regele Constantin, care nu s-a putut înțelege cu primul­­său sfetnic, nu poate fi decât fiicgerman. Grecia, în momentul de față, balansează, deci între două curente opuse, repre­zentate unul de Coroană, iar celalt de d. Venizelos. E de notat că d. Venizelos, care acum în urmă a fost re­ales cu o majoritate sdrobi­­toare, n’a obținut în ultima ședință a carierei la cererea votului de încredere, de cu­ 142 voturi din 257, ceea ce denotă că opoziția neutra­list sau filogermană e cu mult mai tare, de­cit se cre­dea, în parlamentul elen. Diplomația germană, fără îndoială, a repurtat în Gre­cia, o mare isbîndă, cel puțin deocamdată, căci ră­­mîne să se vadă politica ce o va urma de Zaimis, succe­sorul d-lui Venizelos și, mai ales, atitudinea ce o va avea imensa majoritate a poporu­lui elen față de vederile Su­veranului­­ în actualele îm­prejurări. Dacă Suveranul va trium­fa și va isbuti să-și impună voința, Bulgaria va dispu­ne de întreaga-i armată spre a realiza scopul ce urmă­rește. Care va fi atitudinea Qu­adrupiei față de întorsătura ce au luat lucrurile în Gre­cia? Care va fi soarta corpu­lui expediționar debarcat la Salonic? Ce măsuri vor lua Franța, Anglia și ceilalți aliați spre a salva pe Sîrbi, și a sdrobi pe turci? Sunt atîtea chestiuni în cerceta­rea cărora gîndul se oprește. Acum se explică curajul cu care a mobilizat Bulgaria sfidînd pe aliați. Ea știa, de­sigur, ceva despre atitu­dinea Greciei în momentul suprem. Lucrurile erau a­­ranjate cu e mai bine. Și de aceea, Bulgaria își vede de treabă conform plaruliui stabilit cu Austro-Germanii, căci, după cum declara ofi­ciosul „Narodni-Prava” to­tul era prevăzut și, după știrile sosite ieri și-a și înce­put atacul contra Sîrbilor. Ofensiva contra Serbiei a început știri particulare so­site ori în Capitală a­­nunțau că ofensiva contra Sîrbilor a înce­put din două părți. Pe frontul dunărean Sîrbii au fost atacați de Austro - Germani, cari au pe acea linie 6 divizii, iar pe frontul de răsărit au fost ata­cați de Bulgari, cari taufă să distrugă por­țiunea liniei ferate Niș-Salonic de pe teri­toriul sîrbesc. Sîrbii, — cari timp de 8 luni au fost apro­vizionați din belșug de către Puterile împă­tritei înțelegeri cu ar­me, tunuri, munițiuni, aeroplane, etc., — o­­pun o rezistență înver­șunată. Știe­ tot CE SS PETRECE la BOLDAGU Când a fost remis alllmatist rusesc BETEAGBABY 5 (sosită, 7).— Tük­issiatzzl rusesc către Bulg­aria a­ fost remis d-lui RadoslavofF, Luni 1 Octombrie, la orele 4 după prânz. (Westmik) ruperea relațiunilor diplomatice cu Împătrită înțelegere SOFIA 6 (sosită 7). — Reprezentantul Olandei a fost însărcinat cu protecțiunea supușilor și intereselor franceze, ruse, britanice, italiene, belgiene și sirbești. (Agenția bulgară). ©cuparea de către bulgari a teritoriilor cedate de tarei Sofiaj 6 (sosită 7)—Linia M­ustafa-pașa- J­edeag­aci a fost ocupată astăzi de per­sonalul bulgar­ Circulațiunea trenurilor btulg­are va începe in curînd. (Agenția bulgară) P­ĂRERI LIBERE de Generalul GR. CRAINICI ANUL Istoria se repetă. In 1012, Bulgaria, a mobilizat și atacat Turcia, fără a ține nici o seamă de România, care a fost surprinsă și micșorată de răsbo­­iul balcanic. Tot așa, in 1013, Bul­garii au atacat pe Sîrbi și pe Greci, fără­ a le păsa nimic­­ de prote­stările și amenințările României. Cauzele erau, nu pu­terea Bulgariei, ci, de o parte, lipsa noastră de energie, iar, de al­ta, politica noastră es­te că și sprijinul dat Bulgariei de către Au­stro -U­ngaria. Proba acestor ade­­veruri a fost făcută, căci fie îndată ce țara a­ silit guvernul să fie energic, să nu mai as­culte de Austro-Un­­garia, să mobilizeze și să-și arate forțele pâ­nă și dincolo de Bal­cani,­­ alunci Bulga­ria a fost învinsă și a cerut pacea. Astăzi Bulgaria a mo­bilizat și va ataca Ser­bia și Grecia, ajuta­tă poate de Austro- Germani. In caz de succes, se va­ întoarce contra României, spre a­ cuceri Dobrogea toa­tă, chiar dacă Austro- Germanii n’ar voi ti­cea­sta. Scopul, monstruos, mărturisit de Bulgari, — după cum­ afirmă și „La Roum­anie", — es­te de a împiedeca o Serbie, o Grecie sau o Românie Mare. Rar se va întîmpla ceea ce s’a mai intim­­plat. Serbia și Grecia, singure sau ajutate de împătrita Alianță, vor bate pe Bulgari. Istoria se repeta. Nu­ sunt în tainele gu­vernului și nu cunosc nici politica, nici stra­tegia lui. Rar, se poate întîmpla ceea ce s’a mai întîmplat, ca și România să ieasă din rezerva­ sa și să dea Bulgariei lovitura de grație, urmând același protocol sau altul. Istoria se repetă, el însuși a cerut să fie trecut el se distinge mereu prin curajul său plin de calm. Nu se servește de situația lui față de nici unul din camarazii săi. Tot astfel se poartă și Contele de Salem­ cu camarazii săi și mai simpli încă. Ce să mai spunem de prințul cel mai popular al Italiei, îm­brăcat pe bordul unui vas de războiu? De viața ducelui Abruzzilor puține am putea spune, puține știm. Sigur este că bravul co­mandant suprem al flotei italie­ne așteaptă și veghează la de­sfășurarea multiplei activități navale pe care, după buletinele statului major naval, noi n’o pu­tem prevedea nici­odată. Suntem încă în prima fază a r­ăzboiului naval, în faza pier­derilor dureroase dar inevita­bile. Cu m­ăestrie și cu curaj tre­­bue să-i nimicim dușmanului a­­vant­gardele sale îndreptate spre coastele noastre, să-l silim să renunțe la­ unele din trecătorile sale în­spre noi, să distrugem stațiile de aprovizionare mai a­­propiate de coastele noastre: grea sarcină, necesară, primej­dioasă, chiar dacă nu străluce­ște în acțiuni epice, chiar dacă trebue să se mentie într’o pre­­numbră discretă. Și ducele Abruzzilor care e un teh­nician și un conducător, care ține în mînă-i sufletul și voința oamenilor săi așa cum ai ține o floare, care din toată ma­rina a făcut un singur organism, o singură armă teribilă și con­știentă, călită ca și armatura lui Enea, ducele Abruzzilor urmăre­ște năvile lansate în expediții de noapte, și veghează în aștep­tare atîta timp cît se mențin în acțiune: două­zeci și patru de ore, trei zile, o săptămînă. Ochii conducătorului sunt fără pleoa­pe și cînd el se plimbă pe o noapte de așteptare, singur pe cord, meditînd cu gîndul nestră­mutat la nava care în aceiași clipă înfruntă victoria și moar­tea, oamenii îl privesc înfiorați, cu inima plină de venerație, tă­cuți și gata să vibreze, să se de­stindă, să se repeadă într’un a­­vînt de neînfrînt. — In manifestul „Fe­derației unioniste“ ve­dem o notă esențială: urgia invaziei Unguri­lor în Car­pa­ți și amin­tirea clipei lui Viteazul« Be mult susțin acea­stă notă, căci ea este singura cea mai ade­­verată, și cea mai pri­elnică pentru înflăcă­rarea armatei și a po­porului. Nemții,—cum am zis,—aliați cu Un­gurii­, nu ne pot fi de­cît vrăjmași de răs­­boiu, pe cînd Ungurii nu sunt și le suntem vrăjmași de rassă. Acum s’au unit cu ei și Bulgarii. Atît mai bine. Cu o piatră vom face două­ lovituri. E destul și indiferent să lo­vim puternic pe unii, ca, să sim­tă bine și cei­lalți! Asta e toată strategia mea. Dar cuvîntul întîiu și cel din urmă este al țării și al guvernului i ,j­es acum, cîteva vorbe despre 1­ijorul de Piemont, căruia vîrsta nu i-a îngăduit să pornea­scă pe frontul de luptă. La isbucnirea războiului, prin­­țișorul a povestit prietenilor săi de joc visul său de a fi pe front alături de Rege. Prințul nu mai putea de bucurie și expunea me­reu detaliile pregătirilor făcute în scopul acesta, cînd într’o zi apăru trist în fața prietenilor și cu un aer de copil supărat le-a spus: „Dragii mei, visul s’a dus. Mi se spune că sunt mic și că tre­­bue să stau acasă”. Dar printisorul nu s’a dat bă­tut și a stăruit o săptămînă, două, trei pe lîngă mama sa, pe lîngă rude, pe lîngă cunoscuți și a izbutit în sfîrșit să fie luat de Rege pe frontul de luptă. Co­mandantul Ronaldi care -I înso­țea a avut o adevărată caznă să-l supravegheze. Voia să vază tot, să fie pretutindeni. La întoarcerea sa, la Racco­­nigi, publicul îl asalta din toate părțile și el discuta voios cu fie­care: — Mi-am făcut, spuse el, o mulțime, de prieteni printre sol­dați și sper să primesc de la dîn­­șii vre-o patruzeci de cărți poș­tale ne zi”. După cum se știe, prinzișorul este un înflăcărat colecționar de cărți poștale. Fedele. Scrisori din Roma PRINCIPII ITALIEI pe câmpul de luptă Nu vrem să vorbim de Rege, belșugul de activitate, de curaj, de abnegație, de paternitate e­­roică și surîzătoare pe care îl risipește regele Victor Emanuel, belșugul acesta este astăzi atmo­sferă care se respiră, cel care se contemplă întru potolirea nelini­ștei și exaltarea sufletelor. Vom aminti doar că nu-i tocmai drept să i se împletească o cunună de anecdote căci­ s’ar putea prea bi­ne ca un cutare să fie înclinat să tragă din aceste anecdote o sinteză, iar nu un simbol... Să vorbim de prinții ceilalți, căci toată casa de Savoia e sub arme împotriva dușmanului: u­­nul singur veghează din Capi­tală asupra vieței interne a Ita­liei, înțeleptul principe pe care anii l-au încununat cu cea mai venerabilă paternitate și către care toți își îndreaptă cu credin­ță privirile. Ceilalți sunt cu toții pe cîmpu­­ril­e de bătălie unde se scrie soar­ta Italiei, de la Ducele de Aosta pînă la fiul său tinerel, care e simplu soldat, și pînă la contele de Salemi, voluntar într-un­ re­giment de lăncieri; toți, contele de Torino, ducele Abruzzilor, prințul de Udine, ducele de Pi­st­oia; toți sunt soldați și nu prinși, Iar printre dînșii vei mai întîlni și unul născut din mamă italiană, care, pentru diferite considerații străine de voința lui și, poate, nu tot atît de stră­ine de datoriile internaționale, n’a putut să îmbrace uniforma italiană, dar care se găsește me­reu, adesea cu Regele uneori cu ducele de Aosta. De locurile un­de mai crîncen vu este primejdia și mai tristă rîde moartea, este prințul Napoleon. Acest prinț a ajuns azi cum nu se poate mai popular printre soldații și ofițerii noștri și asta, datorită curajului și bunătăței sale. Cînd ese pe înserate să re­spire aerul răcoros și înviorător, plimbîndu-se în fata vilei în care e găzduit ca oaspe, soldații și ofițerii se string în jurul­­ său, toți punîndu-i cîte o întrebare și cu toții primind cîte un răs­puns prietenesc, țigări și țiga­rete. Ducele de Aosta, păstrează sub o înfățișare delicată o energie fără seamăn, sub o răceală apa­rentă care îți insuflă respect, care face —■­ar spune Horațiu — difficiles aditus — curtenia cea mai desăvîrșită, bună­voința cea mai prietenească. Si dultele de Aosta, care în cercurile militare trecea drept un iscusit teoreti­cian în arma artileriei și a ge­niului, s’a relevat astăzi și ca un neîntrecut cunoscător al lo­curilor unde se desfășură răz­boiul cel greu. Multe nu se pot destăinui deocamdată în acea­stă privință. Ca general, ducele de Aosta e mereu într’o înfrigurată activi­tate. Se cunosc primejdiile gra­ve pe care le-a înfruntat vîzîn­­du-se unde focul era mai viu și rămînînd locului cu toate că prezența lui a fost recunoscută și întîmpinată cu o ploaie de gloanțe de către infanteria duș­mană, rămînînd locului nu din întîmplare sau din neprevedere, ci pentru că așa cerea firea sa bravă. Neliniștit, regretînd că prefa­cerile războiului n’au păstrat ca­valeriei rostul ei tradițional care cerea atîta ardoare și atîta pri­cepere- conele de Torino alear­gă dintr’o parte spre cealaltă a frontului, mereu pretutindeni și luîndu-se par­că la întrecere cu Suveranul. Lui i se datoreștee faptul că ofițerilor de cavalerie li s’a admis să fie atașați la ar­tilerie și la serviciile de explo­rare. Ducele de Pistoia își face ser­viciul de locotenent într'un re­giment de cavalerie. ..Băiat bun” în adevăratul înțeles al cuvîntu­­lui, tînărul principe, cu înfăți­șarea timidă și nevinovată, și-a cîștigat dragostea și încrederea tovarășilor săi de arme. In ser­viciul de recunoaștere, în care O statistică germană In privința aeroplanelor pierdute Berlin. 6 (sosită 7). — Comuni­catul englez dela 1 Octombrie 1916 susține că în lupta aeriană Engle­zii au fost superiori aviatorilor no­ștri. Relativ la aceasta, dăm ur­mătorul expozeu: în luna Septem­brie Germanii au pierdut. în lupta aeriană 3 aeroplane, 2 au fost bombrdate de pe pămint iar două au dispărut, în total 7 aeroplane. In acelaș interval adversarii no­ștri au pierdut mai multe aero­plane. Astfel, in lupta aeriană Englezii au pierdut 4 aeroplane, Francezii 11, prin bombardarea de pe pămînt: Englezii 1. Fran­cezii 4, prin aterisare în linia noastră: Englezii 3. Francezii 7. In total Englezii au pierdut 8 ae­roplane, iar Francezii 22< total 30. 99 R­omânia-Mare“ DACIA EXHAUSTA Triste­ groaznice cuvinte : Da­cia a fost golită, secată de băr­bați (Dacia exhausta viris...)- după războiul cu Romanii. Așa grăește istoria- Nici odată însă nu le-am putut crede deplin. Mi se părea ceva imposibil. Dar cunoașterea istoriei — se spune aceasta așa de des—face să înțelegi mai bine prezentul și asta ne interesează mai mult aci. Cuvintele de mai sus ale cro­nicarului latin Eutropius îmi sunară sinistru în urechi, cînd, în vara aceasta am trecut pe la o mînăstire din munți. Am întîl­­nit acolo Români de dincolo, foarte mulți de prin satele de la graniță- Pe unii îi cunoșteam. Cum era natural, i-am întrebat despre ceea ce lăsaseră acasă: Sate pustii­ pe la case paznici bătrîni cari nu vor să­ se des­partă de vatra strămoșească- de­cit trecînd dincolo de lumea a­­ceasta, acolo unde stăpînirea­ un­­gurească i-a trimis pe mulți din fii lor. Și rind pe rînd îmi înși­rau casele ce le cunoscusem cu ani în urmă, îmi spuneau cum au rămas baba cutare- bătrîna nu știu cui și rar de tot, puteau pomeni și cîte un nume de moșneag. Altă dată, pe Valea Prahovei, am ascultat voci necăjite de fe­mei ce se zbăteau și înfruntau cu resemnare îmbrincirile unui negustor de cereale. Apoi­ după ce Urguiala era făcută, cîte 10— 20 în car, fiecare avînd jumăta­tea de sac de porumb cu sine, porneau în trist convoiu spre graniță­ Uruitul roatelor pe șo­sea păreau versuri plîngătoare, ecou al celor ce vin din cînd în cind de pe fronturile de luptă de la bărbații și flăcăii Români, versuri în care scriu ei istoria Ardealului din anii aceștia, nă­­praznici de războiu. Dar cine n‘a auzit și mai ales n‘a citit atîtea și atîtea descrieri a­le saelor de dincolo, pustiite de bărbați și mai în urmă și de copiii mai răsăriți "? Pare că omul­ căruia nu i-a mai rămas de­cît această putere peste Ungaria. Tisa s-ar fi inspi­rat de cuvintele ce-mi vin în minte ca Mene, Tekel, Utarsin. Dacia secătuită de bărbați. Se luptase brav poporul dac, dar trufia lui fusese înfrîntă de Tra­­ian și- odată cu aceasta- răpusă și cea mai mare parte dintre bărbații acelui popor. Așa zice Eutropius- Dar, cu tot durerosul tragic al faptului, istoria nu poate condamna pe agerul îm­părat roman, care­ umplind după războiu golurile cu colo­niști Romani, a creat un popor nou de o rasă superioară. Cu toate astea rămîne adevă­rul ce face să ne gîndim­ și la soarta unui popor șters de pu­teri în chipul acesta, prin răz­boiul de azi, ce așa de mult se poate asemăna cu cel de acum douăzeci de veacuri, fiindcă a­­celeași jertfe se produc pe acelaș pămînt. Un asemenea popor e ameninat să piară — cum dove­dește Istoria — copleșit de stă­­pînitorii Maghiari care vor să ști să rămîie, cu tot războiul, în întregimea tarelor lor virile. Ungurii vrînd să urmeze poli­tica romană de imitație a Ger­manilor­ vor preface o crudă în­­timplare istorică, într'un sistem politic. Dar ce a vrut și ce nu va fi vrut Tisa rămîne de o parte- Ceea ce ne preocupă­ ce trebue să ne preocupe clipă cu clipă, este starea în care va rămînea, după război, țara de femei și de copii mici, care e Ardealul româ­nesc de acum. Cine mai stă la îndoială că, într'un Stat cu poli­tica de distrugere a naționalită­ților, un asemenea popor nu ar mai putea trăi ,și dăinui multă vreme ? — Și iarăși mă întorc la vre­mile străvechi și mă opresc la altă epocă din istoria Români­lor, care ne arată o nouă față și mai tristă a vieții ce așteaptă Transilvania. Năvălirile barba­rilor" au distrus ca stat Dacia romană, oficialitatea și tot ce a fost intelectual ori pătură con­ducătoare, a părăsit țara, trecînd peste Dunăre, în patria romană mamă. Rezultatul a fost îneca­rea în întuneric, dispariția pen­tru istorie a poporului românesc abia format. Fără armată, fără conducători, fără orașe n‘a mai fost considerat ca popor, pentru că nu s’a mai putut manifesta in ochii lumii de atunci. De a­ceea istoria a tăcit asupra lui, veacuri întregi­ pînă cînd Ro­mânii și-au putut crea mai tîr­­ziu forțe noui,­cu cari întemeiară mici țărișoare, prin veacul al XII-lea. Atunci abia am reapă­rut­ în istorie. Ardealul de astăzi îndură a­­ceastă dublă experiență istorică. Populația lui bărbătească se prăpădește în pustiitele cîmpuri ale Galiției și Rusiei. Pătura in­telectuală care a putut scăpa peste graniți, în țară aici, ori aiurea, ca­ și odinioară strămoșii lor peste Dunăre, nu vor mai putea să se întoarcă îndărăt, să păzească și să scape de peste resturile poporului lor- Așa va fi­ dacă printr'o prea, crudă nă­­păstuire a soartei, ceea ce min­tea noastră refuză să creadă, ar învinge politica ungurească. Va rămînea atunci un fel de popor, de la care nu se vor mai auzi decenii întregi, decît plînsetele după cei morți. Pentru cultură, și deci pentru istorie nu va mai exista, căci pentru aceasta un popor nu poate trăi, decît prin pătura lui de intelectuali. O nă­dejde de refacere nu se mai poa­te admite,­­așa cum a fost de pil­dă după părăsirea Daciei de că­tre Aurelian, căci atunci rămă­sese țărănimea în viață, supusă barbarilor, e adevărat,dar exis­ta. continua să trăiască ca po­por întreg. Și pe ruină stăpîni­­torii de atunci nu aveau conști­ința diabolică, politică­ pe care o au străpînitorii de azi ai Ar­dealului- Aceștia, de vor ieși în­vingători- vor­ căuta să facă să încremenească puterea de rasă și să distrugă orice viață nouă a Românilor. Și văd atunci prin prizma ipotezei acestei viziuni înspăimîntătoare, căci nimeni n­ o ia totuși pînă acum decît ca o ipoteză, văd pe harta Europei viitoare un trup schilod de țară, țara Romanilor, a cărei jumăta­te va fi fost distrusă pentru tot­deauna. Și oare­ în acest caz, restul corpului nu va fi și el a­­menințat în existența, sa? In adevăr, în aceste momente —strigătele de durere și îngrijo­rare din toate unghiurile țării­ acesteia—o spun—suntem în si­tuația unui personagiu din nu­vela lui Caragiale. Un om ce urlă de durere, pentru că o­ mină i-a fost prinsă de cineva sub o piatră, i-a fost legată cu frînghie și dedesubt o lampă o ardea încet, încet, pînă ce dure­rile chinnuitoare prefac acea ființă într'un cadavru. Vistele de durere vor trezi la timp pe Cei ce pot scăpa acel braț al po­porului român ? Europa civiliza­tă e cu noi- ca să putem scăpa ființa noastră întreagă de nă­pastă-Iar de va fi altfel, se va privi mai tîrziu pe harta Europei- în părțile unde azi e desenat Ar­dealul- așa cum privești cînd­ cauți locul țărilor și popoarelor dispărute. Viziunea e prea oribilă, forțe­le dintre Carpați și Dunăre des­tul de mari- Europa civilizată e cu popoarele mici cari așteaptă libertatea, încît o ușurare sufle­tească- o nădejde rămîne totuși in noi și ne spune că nu va pu­tea fi așa, căci prea ar fi cum­plit pentru cei slabi și amenin­țați de pieire, prea supraome­nească ar fi puterea ce ar pro­duce aceste grozăvii. O aseme­nea forță nu putem crede că o au zbirii poporului român doi dincolo-Iar odată liberat Ardealul, să­răcit și secătuit de viață bărbă­tească, conducătorii rămași în­ viață vor relua activitatea, go­lurile vor putea fi umplute cu puteri no­i de dincoace de munți și mai ales vindecarea, renaște­rea se va putea îndeplini atunci în toată siguranța. Și va mai fi ceva, un fapt de importanță istorică. Se va pune în acest chip, prin victoria cea mare ce o așteptăm, una din pietrele solide la fundamentul ci­vilizației întinerite și întărite a­ Europei de după războiu- Țara Românească și Ardealul vor fi și ele unul din exemplele de lup­tă minunată pentru libertate1. Iar istoria, în vremile viitoare ,va fi recunoscătoare­­ și Românilor ca tuturor popoarelor mici pen­tru conlucrarea lor la opera a­­ceasta de prefacere, menită să­ asigure o liniștită activitate o­­menească în domeniile superioa­re ale culturii. G. Giuglea UN SINGUR CUVINT Războiul uriaș, deslănțuit pe urma poftei neînfrînate de stă­­pînire asupra lumii, a desfășu­rat multe din intențiunile mai mult sau mai puțin discrete ale „prietenilor” și „aliaților" noștri față de neamul și statul româ­­nesc­. Grozavul martiriu al frați­lor noștri din monarhia­ dualistă a lui Franz Iosif, sistemul de prigoniri, maltratări și executări sub diferite pretexte eronate, pre­cum și necontenitele deportări „din motive de prevențiune” au probat în mod neîndoelnic, că poporul român din acea monar­hie este condamnat la moarte­ ,și că salvarea lui este condiționată de înfrîngerea stăpînirii habs­­burgilor și împreunarea tuturor fraților subjugați cu regatul li­ber. Pe de altă parte s'a probat, că nici regatul român, care de a­­proape jumătate de secol a ur­mat o politică de alianță, ba chiar de servilism față de Pute­rile Centrale, nu se bucură nici de­cum de acea considerație, ca­re ar trebui să fie urmarea firea­scă a atitudinei urmate de pînă acuma din partea guvernelor noastre. Indrăsneala de a con­sidera țara noastră ca un „obiect de compensații”, ca o simplă a­­genție de transport pentru con­­tra­bandele de război, ba și criminalele încercări de a con­strui o Românie sub suvevera­­nitatea împăratului de la Viena, încercări cari și-au aflat repre­zentanți, nu numai la unii poli­ticiani, pretinși români, de din­colo, ci — durere — chiar și la un vice-președinte de partid de dincoace, ni-au deschis ochii, că statul român e menit să fie sa­crificat pe altarul proverbialului „Drang nach Osten” al politicei de expansiune teutonă. Mînă în mînă cu această poli­tică a aliaților noștri de ori mer­ge o teribilă propagandă în țară, a cărei arme de predilecție sunt corupția celor slabi și otrăvirea sufletească a celor naivi, am­bele sprijinite adesea, de ciome­gele unei elice de bătăuși de profesie. Pe cînd toată suflarea româ­nească geme de li luni, încătu­șată în acest lanț de martiriu național și primejdie politică, s­au ivit pe orizontul nostru po­litic unele vești noui, cari în loc să nu aducă desnodămîntul aș­teptat cu atîta nerăbdare, fac si­tuația noastră și mai insuporta­bilă. Conspirațiunile dintre Austro- Germani și bunii noștri vecini de la miazăzi, mobilizarea aces­tor din urmă, precum și pregă­tirile militare de la frontiera un­gară sunt menite să ne încon­joare cu un lanț de­­ fier, care să paralizeze avînt­ul dorobanțului și să-l constrîngă eventual, de a se lupta alături de cei mai în­verșunați dușmani ai săi. Pe de altă parte ne sosește dinn Bucovina știrea, că comanda­mentul militar a pregătit totala evacuare a acestei provincii, pro­­vocînd întreaga populație ca să se țină gata de plecare, pentru a putea urma armata la caz de retragere. O măsură identică s-a aplicat și față de populația ita­liană, și se știe că bieții italieni, înghesuiți în faimoasele tabere de concentrare, mor cu sutele de diferite boale contagioase, de foame și intemperii. Aceeași soartă se pregătește și fraților noștri din țara fagilor, jertfă de patriotism pentru o cauză străi­nă prin nimicirea existenței lor. A sunat ceasul al doisprezece­lea. Neamul și țara se află în cel mai mare pericol din cîte au tre­­cut peste noi de douăzeci de se­cole, și nu există altă soluție de­cît scăpare sau moarte. La acea­sta din urmă nici nu cutezăm să ne gîndim dar, unde ni scăpa p­rea? Și totuși este scăpare, și acea­sta ne-o poate da un singur cu­­vînt, al cărui sunet magic a fă­cut din străbunii noștri eroi în­vingători peste puteri dușmane înzecite, al cărui farmec a pus temelia existentei noastre ca f­i apărut­ ziarului „UNIVERSUL“ pe anul 1916 ■ M Prețul: 35 bani exemplarul === il/tisuc»:!!. di

Next