Universul, septembrie 1915 (Anul 33, nr. 242-270)
1915-09-26 / nr. 266
à i 5 BANI EXEMPLARUL—luiJL XXXIII. — N-ml 266 Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN SEASE PAGINI mrr SAMBATA. 26(9 oct) SEPTEMBRIE 1915 Director politic: General GR. CRANfICIAN 1 Criza din Graciao. In arena politicei internaționale se petrec lucruri cu adevărat surprinzătoare, mai bine zis teatrale. D. Venizelos, primul ministru al Greciei, și-a prezentat demisia, împreună cu întreg cabinetul, tocmai cînd lumea se aștepta mai puțin. Se știe că d. Venizelos dorea colaborarea Greciei cu Puterile Quadrupled pe deoparte spre a salva pe aliata ei Serbia de lanțul de fier germano-bulgar, menținînd astfel echilibrul în Balcani, iar pe de alta spre a asigura mărirea Greciei, în urma unei campanii victorioase, cu vilaetul Aidin și alte localități de pe coastele Asiei Mici locuită în mare parte de greci. Consecvent politicei sale, d. Venizelos a obținut mobilizarea armatei grecești ca răspuns la mobilizarea bulgară și a tolerat debarcarea trupelor franceze la Salonic. Și primul ministru grec nu aștepta decit momentul cînd Bulgaria urma să atace pe Sîrbi, spre a intra în acțiune, după cum a și declarat categoric în parlamentul elen. Atitudinea sa, deci era limpede și decurgea în mod firesc din logica lucrurilor. Grecia nu intenționa nici decâtt să fie agresivă, acțiunea sa fiind călăuzită în primul rînd de împlinirea datoriei fată de o aliată și de prevenirea primejdiei unei extraordinare expansiuni bulgare. Și iată că, tocmai cînd d. Venizelos, în urma atîtor greutăți înlăturate, pusese Grecia pe drumul sănătos pe care trebuia să-l urmeze, se ivește între el și Regele Constantin o neînțelegere care provoacă demisia primului ministru. Și dacă politica d-lui Venizelos este Quadruplistă, Regele Constantin, care nu s-a putut înțelege cu primulsău sfetnic, nu poate fi decât fiicgerman. Grecia, în momentul de față, balansează, deci între două curente opuse, reprezentate unul de Coroană, iar celalt de d. Venizelos. E de notat că d. Venizelos, care acum în urmă a fost reales cu o majoritate sdrobitoare, n’a obținut în ultima ședință a carierei la cererea votului de încredere, de cu 142 voturi din 257, ceea ce denotă că opoziția neutralist sau filogermană e cu mult mai tare, decit se credea, în parlamentul elen. Diplomația germană, fără îndoială, a repurtat în Grecia, o mare isbîndă, cel puțin deocamdată, căci rămîne să se vadă politica ce o va urma de Zaimis, succesorul d-lui Venizelos și, mai ales, atitudinea ce o va avea imensa majoritate a poporului elen față de vederile Suveranului în actualele împrejurări. Dacă Suveranul va triumfa și va isbuti să-și impună voința, Bulgaria va dispune de întreaga-i armată spre a realiza scopul ce urmărește. Care va fi atitudinea Quadrupiei față de întorsătura ce au luat lucrurile în Grecia? Care va fi soarta corpului expediționar debarcat la Salonic? Ce măsuri vor lua Franța, Anglia și ceilalți aliați spre a salva pe Sîrbi, și a sdrobi pe turci? Sunt atîtea chestiuni în cercetarea cărora gîndul se oprește. Acum se explică curajul cu care a mobilizat Bulgaria sfidînd pe aliați. Ea știa, desigur, ceva despre atitudinea Greciei în momentul suprem. Lucrurile erau aranjate cu e mai bine. Și de aceea, Bulgaria își vede de treabă conform plaruliui stabilit cu Austro-Germanii, căci, după cum declara oficiosul „Narodni-Prava” totul era prevăzut și, după știrile sosite ieri și-a și început atacul contra Sîrbilor. Ofensiva contra Serbiei a început știri particulare sosite ori în Capitală anunțau că ofensiva contra Sîrbilor a început din două părți. Pe frontul dunărean Sîrbii au fost atacați de Austro - Germani, cari au pe acea linie 6 divizii, iar pe frontul de răsărit au fost atacați de Bulgari, cari taufă să distrugă porțiunea liniei ferate Niș-Salonic de pe teritoriul sîrbesc. Sîrbii, — cari timp de 8 luni au fost aprovizionați din belșug de către Puterile împătritei înțelegeri cu arme, tunuri, munițiuni, aeroplane, etc., — opun o rezistență înverșunată. Știe tot CE SS PETRECE la BOLDAGU Când a fost remis alllmatist rusesc BETEAGBABY 5 (sosită, 7).— Tükissiatzzl rusesc către Bulgaria a fost remis d-lui RadoslavofF, Luni 1 Octombrie, la orele 4 după prânz. (Westmik) ruperea relațiunilor diplomatice cu Împătrită înțelegere SOFIA 6 (sosită 7). — Reprezentantul Olandei a fost însărcinat cu protecțiunea supușilor și intereselor franceze, ruse, britanice, italiene, belgiene și sirbești. (Agenția bulgară). ©cuparea de către bulgari a teritoriilor cedate de tarei Sofiaj 6 (sosită 7)—Linia Mustafa-pașa- Jedeagaci a fost ocupată astăzi de personalul bulgar Circulațiunea trenurilor btulgare va începe in curînd. (Agenția bulgară) PĂRERI LIBERE de Generalul GR. CRAINICI ANUL Istoria se repetă. In 1012, Bulgaria, a mobilizat și atacat Turcia, fără a ține nici o seamă de România, care a fost surprinsă și micșorată de răsboiul balcanic. Tot așa, in 1013, Bulgarii au atacat pe Sîrbi și pe Greci, fără a le păsa nimic de protestările și amenințările României. Cauzele erau, nu puterea Bulgariei, ci, de o parte, lipsa noastră de energie, iar, de alta, politica noastră este că și sprijinul dat Bulgariei de către Austro -Ungaria. Proba acestor adeveruri a fost făcută, căci fie îndată ce țara a silit guvernul să fie energic, să nu mai asculte de Austro-Ungaria, să mobilizeze și să-și arate forțele până și dincolo de Balcani, alunci Bulgaria a fost învinsă și a cerut pacea. Astăzi Bulgaria a mobilizat și va ataca Serbia și Grecia, ajutată poate de Austro- Germani. In caz de succes, se va întoarce contra României, spre a cuceri Dobrogea toată, chiar dacă Austro- Germanii n’ar voi ticeasta. Scopul, monstruos, mărturisit de Bulgari, — după cum afirmă și „La Roumanie", — este de a împiedeca o Serbie, o Grecie sau o Românie Mare. Rar se va întîmpla ceea ce s’a mai intimplat. Serbia și Grecia, singure sau ajutate de împătrita Alianță, vor bate pe Bulgari. Istoria se repeta. Nu sunt în tainele guvernului și nu cunosc nici politica, nici strategia lui. Rar, se poate întîmpla ceea ce s’a mai întîmplat, ca și România să ieasă din rezerva sa și să dea Bulgariei lovitura de grație, urmând același protocol sau altul. Istoria se repetă, el însuși a cerut să fie trecut el se distinge mereu prin curajul său plin de calm. Nu se servește de situația lui față de nici unul din camarazii săi. Tot astfel se poartă și Contele de Salem cu camarazii săi și mai simpli încă. Ce să mai spunem de prințul cel mai popular al Italiei, îmbrăcat pe bordul unui vas de războiu? De viața ducelui Abruzzilor puține am putea spune, puține știm. Sigur este că bravul comandant suprem al flotei italiene așteaptă și veghează la desfășurarea multiplei activități navale pe care, după buletinele statului major naval, noi n’o putem prevedea niciodată. Suntem încă în prima fază a războiului naval, în faza pierderilor dureroase dar inevitabile. Cu măestrie și cu curaj trebue să-i nimicim dușmanului avantgardele sale îndreptate spre coastele noastre, să-l silim să renunțe la unele din trecătorile sale înspre noi, să distrugem stațiile de aprovizionare mai apropiate de coastele noastre: grea sarcină, necesară, primejdioasă, chiar dacă nu strălucește în acțiuni epice, chiar dacă trebue să se mentie într’o prenumbră discretă. Și ducele Abruzzilor care e un tehnician și un conducător, care ține în mînă-i sufletul și voința oamenilor săi așa cum ai ține o floare, care din toată marina a făcut un singur organism, o singură armă teribilă și conștientă, călită ca și armatura lui Enea, ducele Abruzzilor urmărește năvile lansate în expediții de noapte, și veghează în așteptare atîta timp cît se mențin în acțiune: douăzeci și patru de ore, trei zile, o săptămînă. Ochii conducătorului sunt fără pleoape și cînd el se plimbă pe o noapte de așteptare, singur pe cord, meditînd cu gîndul nestrămutat la nava care în aceiași clipă înfruntă victoria și moartea, oamenii îl privesc înfiorați, cu inima plină de venerație, tăcuți și gata să vibreze, să se destindă, să se repeadă într’un avînt de neînfrînt. — In manifestul „Federației unioniste“ vedem o notă esențială: urgia invaziei Ungurilor în Carpați și amintirea clipei lui Viteazul« Be mult susțin această notă, căci ea este singura cea mai adeverată, și cea mai prielnică pentru înflăcărarea armatei și a poporului. Nemții,—cum am zis,—aliați cu Ungurii, nu ne pot fi decît vrăjmași de răsboiu, pe cînd Ungurii nu sunt și le suntem vrăjmași de rassă. Acum s’au unit cu ei și Bulgarii. Atît mai bine. Cu o piatră vom face două lovituri. E destul și indiferent să lovim puternic pe unii, ca, să simtă bine și ceilalți! Asta e toată strategia mea. Dar cuvîntul întîiu și cel din urmă este al țării și al guvernului i ,jes acum, cîteva vorbe despre 1ijorul de Piemont, căruia vîrsta nu i-a îngăduit să pornească pe frontul de luptă. La isbucnirea războiului, prințișorul a povestit prietenilor săi de joc visul său de a fi pe front alături de Rege. Prințul nu mai putea de bucurie și expunea mereu detaliile pregătirilor făcute în scopul acesta, cînd într’o zi apăru trist în fața prietenilor și cu un aer de copil supărat le-a spus: „Dragii mei, visul s’a dus. Mi se spune că sunt mic și că trebue să stau acasă”. Dar printisorul nu s’a dat bătut și a stăruit o săptămînă, două, trei pe lîngă mama sa, pe lîngă rude, pe lîngă cunoscuți și a izbutit în sfîrșit să fie luat de Rege pe frontul de luptă. Comandantul Ronaldi care -I însoțea a avut o adevărată caznă să-l supravegheze. Voia să vază tot, să fie pretutindeni. La întoarcerea sa, la Racconigi, publicul îl asalta din toate părțile și el discuta voios cu fiecare: — Mi-am făcut, spuse el, o mulțime, de prieteni printre soldați și sper să primesc de la dînșii vre-o patruzeci de cărți poștale ne zi”. După cum se știe, prinzișorul este un înflăcărat colecționar de cărți poștale. Fedele. Scrisori din Roma PRINCIPII ITALIEI pe câmpul de luptă Nu vrem să vorbim de Rege, belșugul de activitate, de curaj, de abnegație, de paternitate eroică și surîzătoare pe care îl risipește regele Victor Emanuel, belșugul acesta este astăzi atmosferă care se respiră, cel care se contemplă întru potolirea neliniștei și exaltarea sufletelor. Vom aminti doar că nu-i tocmai drept să i se împletească o cunună de anecdote căci s’ar putea prea bine ca un cutare să fie înclinat să tragă din aceste anecdote o sinteză, iar nu un simbol... Să vorbim de prinții ceilalți, căci toată casa de Savoia e sub arme împotriva dușmanului: unul singur veghează din Capitală asupra vieței interne a Italiei, înțeleptul principe pe care anii l-au încununat cu cea mai venerabilă paternitate și către care toți își îndreaptă cu credință privirile. Ceilalți sunt cu toții pe cîmpurile de bătălie unde se scrie soarta Italiei, de la Ducele de Aosta pînă la fiul său tinerel, care e simplu soldat, și pînă la contele de Salemi, voluntar într-un regiment de lăncieri; toți, contele de Torino, ducele Abruzzilor, prințul de Udine, ducele de Pistoia; toți sunt soldați și nu prinși, Iar printre dînșii vei mai întîlni și unul născut din mamă italiană, care, pentru diferite considerații străine de voința lui și, poate, nu tot atît de străine de datoriile internaționale, n’a putut să îmbrace uniforma italiană, dar care se găsește mereu, adesea cu Regele uneori cu ducele de Aosta. De locurile unde mai crîncen vu este primejdia și mai tristă rîde moartea, este prințul Napoleon. Acest prinț a ajuns azi cum nu se poate mai popular printre soldații și ofițerii noștri și asta, datorită curajului și bunătăței sale. Cînd ese pe înserate să respire aerul răcoros și înviorător, plimbîndu-se în fata vilei în care e găzduit ca oaspe, soldații și ofițerii se string în jurul său, toți punîndu-i cîte o întrebare și cu toții primind cîte un răspuns prietenesc, țigări și țigarete. Ducele de Aosta, păstrează sub o înfățișare delicată o energie fără seamăn, sub o răceală aparentă care îți insuflă respect, care face —■ar spune Horațiu — difficiles aditus — curtenia cea mai desăvîrșită, bunăvoința cea mai prietenească. Si dultele de Aosta, care în cercurile militare trecea drept un iscusit teoretician în arma artileriei și a geniului, s’a relevat astăzi și ca un neîntrecut cunoscător al locurilor unde se desfășură războiul cel greu. Multe nu se pot destăinui deocamdată în această privință. Ca general, ducele de Aosta e mereu într’o înfrigurată activitate. Se cunosc primejdiile grave pe care le-a înfruntat vîzîndu-se unde focul era mai viu și rămînînd locului cu toate că prezența lui a fost recunoscută și întîmpinată cu o ploaie de gloanțe de către infanteria dușmană, rămînînd locului nu din întîmplare sau din neprevedere, ci pentru că așa cerea firea sa bravă. Neliniștit, regretînd că prefacerile războiului n’au păstrat cavaleriei rostul ei tradițional care cerea atîta ardoare și atîta pricepere- conele de Torino aleargă dintr’o parte spre cealaltă a frontului, mereu pretutindeni și luîndu-se parcă la întrecere cu Suveranul. Lui i se datoreștee faptul că ofițerilor de cavalerie li s’a admis să fie atașați la artilerie și la serviciile de explorare. Ducele de Pistoia își face serviciul de locotenent într'un regiment de cavalerie. ..Băiat bun” în adevăratul înțeles al cuvîntului, tînărul principe, cu înfățișarea timidă și nevinovată, și-a cîștigat dragostea și încrederea tovarășilor săi de arme. In serviciul de recunoaștere, în care O statistică germană In privința aeroplanelor pierdute Berlin. 6 (sosită 7). — Comunicatul englez dela 1 Octombrie 1916 susține că în lupta aeriană Englezii au fost superiori aviatorilor noștri. Relativ la aceasta, dăm următorul expozeu: în luna Septembrie Germanii au pierdut. în lupta aeriană 3 aeroplane, 2 au fost bombrdate de pe pămint iar două au dispărut, în total 7 aeroplane. In acelaș interval adversarii noștri au pierdut mai multe aeroplane. Astfel, in lupta aeriană Englezii au pierdut 4 aeroplane, Francezii 11, prin bombardarea de pe pămînt: Englezii 1. Francezii 4, prin aterisare în linia noastră: Englezii 3. Francezii 7. In total Englezii au pierdut 8 aeroplane, iar Francezii 22< total 30. 99 România-Mare“ DACIA EXHAUSTA Triste groaznice cuvinte : Dacia a fost golită, secată de bărbați (Dacia exhausta viris...)- după războiul cu Romanii. Așa grăește istoria- Nici odată însă nu le-am putut crede deplin. Mi se părea ceva imposibil. Dar cunoașterea istoriei — se spune aceasta așa de des—face să înțelegi mai bine prezentul și asta ne interesează mai mult aci. Cuvintele de mai sus ale cronicarului latin Eutropius îmi sunară sinistru în urechi, cînd, în vara aceasta am trecut pe la o mînăstire din munți. Am întîlnit acolo Români de dincolo, foarte mulți de prin satele de la graniță- Pe unii îi cunoșteam. Cum era natural, i-am întrebat despre ceea ce lăsaseră acasă: Sate pustii pe la case paznici bătrîni cari nu vor să se despartă de vatra strămoșească- decit trecînd dincolo de lumea aceasta, acolo unde stăpînirea ungurească i-a trimis pe mulți din fii lor. Și rind pe rînd îmi înșirau casele ce le cunoscusem cu ani în urmă, îmi spuneau cum au rămas baba cutare- bătrîna nu știu cui și rar de tot, puteau pomeni și cîte un nume de moșneag. Altă dată, pe Valea Prahovei, am ascultat voci necăjite de femei ce se zbăteau și înfruntau cu resemnare îmbrincirile unui negustor de cereale. Apoi după ce Urguiala era făcută, cîte 10— 20 în car, fiecare avînd jumătatea de sac de porumb cu sine, porneau în trist convoiu spre graniță Uruitul roatelor pe șosea păreau versuri plîngătoare, ecou al celor ce vin din cînd în cind de pe fronturile de luptă de la bărbații și flăcăii Români, versuri în care scriu ei istoria Ardealului din anii aceștia, năpraznici de războiu. Dar cine n‘a auzit și mai ales n‘a citit atîtea și atîtea descrieri ale saelor de dincolo, pustiite de bărbați și mai în urmă și de copiii mai răsăriți "? Pare că omul căruia nu i-a mai rămas decît această putere peste Ungaria. Tisa s-ar fi inspirat de cuvintele ce-mi vin în minte ca Mene, Tekel, Utarsin. Dacia secătuită de bărbați. Se luptase brav poporul dac, dar trufia lui fusese înfrîntă de Traian și- odată cu aceasta- răpusă și cea mai mare parte dintre bărbații acelui popor. Așa zice Eutropius- Dar, cu tot durerosul tragic al faptului, istoria nu poate condamna pe agerul împărat roman, care umplind după războiu golurile cu coloniști Romani, a creat un popor nou de o rasă superioară. Cu toate astea rămîne adevărul ce face să ne gîndim și la soarta unui popor șters de puteri în chipul acesta, prin războiul de azi, ce așa de mult se poate asemăna cu cel de acum douăzeci de veacuri, fiindcă aceleași jertfe se produc pe acelaș pămînt. Un asemenea popor e ameninat să piară — cum dovedește Istoria — copleșit de stăpînitorii Maghiari care vor să ști să rămîie, cu tot războiul, în întregimea tarelor lor virile. Ungurii vrînd să urmeze politica romană de imitație a Germanilor vor preface o crudă întimplare istorică, într'un sistem politic. Dar ce a vrut și ce nu va fi vrut Tisa rămîne de o parte- Ceea ce ne preocupă ce trebue să ne preocupe clipă cu clipă, este starea în care va rămînea, după război, țara de femei și de copii mici, care e Ardealul românesc de acum. Cine mai stă la îndoială că, într'un Stat cu politica de distrugere a naționalităților, un asemenea popor nu ar mai putea trăi ,și dăinui multă vreme ? — Și iarăși mă întorc la vremile străvechi și mă opresc la altă epocă din istoria Românilor, care ne arată o nouă față și mai tristă a vieții ce așteaptă Transilvania. Năvălirile barbarilor" au distrus ca stat Dacia romană, oficialitatea și tot ce a fost intelectual ori pătură conducătoare, a părăsit țara, trecînd peste Dunăre, în patria romană mamă. Rezultatul a fost înecarea în întuneric, dispariția pentru istorie a poporului românesc abia format. Fără armată, fără conducători, fără orașe n‘a mai fost considerat ca popor, pentru că nu s’a mai putut manifesta in ochii lumii de atunci. De aceea istoria a tăcit asupra lui, veacuri întregi pînă cînd Românii și-au putut crea mai tîrziu forțe noui,cu cari întemeiară mici țărișoare, prin veacul al XII-lea. Atunci abia am reapărut în istorie. Ardealul de astăzi îndură această dublă experiență istorică. Populația lui bărbătească se prăpădește în pustiitele cîmpuri ale Galiției și Rusiei. Pătura intelectuală care a putut scăpa peste graniți, în țară aici, ori aiurea, ca și odinioară strămoșii lor peste Dunăre, nu vor mai putea să se întoarcă îndărăt, să păzească și să scape de peste resturile poporului lor- Așa va fi dacă printr'o prea, crudă năpăstuire a soartei, ceea ce mintea noastră refuză să creadă, ar învinge politica ungurească. Va rămînea atunci un fel de popor, de la care nu se vor mai auzi decenii întregi, decît plînsetele după cei morți. Pentru cultură, și deci pentru istorie nu va mai exista, căci pentru aceasta un popor nu poate trăi, decît prin pătura lui de intelectuali. O nădejde de refacere nu se mai poate admite,așa cum a fost de pildă după părăsirea Daciei de către Aurelian, căci atunci rămăsese țărănimea în viață, supusă barbarilor, e adevărat,dar exista. continua să trăiască ca popor întreg. Și pe ruină stăpînitorii de atunci nu aveau conștiința diabolică, politică pe care o au străpînitorii de azi ai Ardealului- Aceștia, de vor ieși învingători- vor căuta să facă să încremenească puterea de rasă și să distrugă orice viață nouă a Românilor. Și văd atunci prin prizma ipotezei acestei viziuni înspăimîntătoare, căci nimeni n o ia totuși pînă acum decît ca o ipoteză, văd pe harta Europei viitoare un trup schilod de țară, țara Romanilor, a cărei jumătate va fi fost distrusă pentru totdeauna. Și oare în acest caz, restul corpului nu va fi și el amenințat în existența, sa? In adevăr, în aceste momente —strigătele de durere și îngrijorare din toate unghiurile țării acesteia—o spun—suntem în situația unui personagiu din nuvela lui Caragiale. Un om ce urlă de durere, pentru că o mină i-a fost prinsă de cineva sub o piatră, i-a fost legată cu frînghie și dedesubt o lampă o ardea încet, încet, pînă ce durerile chinnuitoare prefac acea ființă într'un cadavru. Vistele de durere vor trezi la timp pe Cei ce pot scăpa acel braț al poporului român ? Europa civilizată e cu noi- ca să putem scăpa ființa noastră întreagă de năpastă-Iar de va fi altfel, se va privi mai tîrziu pe harta Europei- în părțile unde azi e desenat Ardealul- așa cum privești cînd cauți locul țărilor și popoarelor dispărute. Viziunea e prea oribilă, forțele dintre Carpați și Dunăre destul de mari- Europa civilizată e cu popoarele mici cari așteaptă libertatea, încît o ușurare sufletească- o nădejde rămîne totuși in noi și ne spune că nu va putea fi așa, căci prea ar fi cumplit pentru cei slabi și amenințați de pieire, prea supraomenească ar fi puterea ce ar produce aceste grozăvii. O asemenea forță nu putem crede că o au zbirii poporului român doi dincolo-Iar odată liberat Ardealul, sărăcit și secătuit de viață bărbătească, conducătorii rămași în viață vor relua activitatea, golurile vor putea fi umplute cu puteri noi de dincoace de munți și mai ales vindecarea, renașterea se va putea îndeplini atunci în toată siguranța. Și va mai fi ceva, un fapt de importanță istorică. Se va pune în acest chip, prin victoria cea mare ce o așteptăm, una din pietrele solide la fundamentul civilizației întinerite și întărite a Europei de după războiu- Țara Românească și Ardealul vor fi și ele unul din exemplele de luptă minunată pentru libertate1. Iar istoria, în vremile viitoare ,va fi recunoscătoare și Românilor ca tuturor popoarelor mici pentru conlucrarea lor la opera aceasta de prefacere, menită să asigure o liniștită activitate omenească în domeniile superioare ale culturii. G. Giuglea UN SINGUR CUVINT Războiul uriaș, deslănțuit pe urma poftei neînfrînate de stăpînire asupra lumii, a desfășurat multe din intențiunile mai mult sau mai puțin discrete ale „prietenilor” și „aliaților" noștri față de neamul și statul românesc. Grozavul martiriu al fraților noștri din monarhia dualistă a lui Franz Iosif, sistemul de prigoniri, maltratări și executări sub diferite pretexte eronate, precum și necontenitele deportări „din motive de prevențiune” au probat în mod neîndoelnic, că poporul român din acea monarhie este condamnat la moarte ,și că salvarea lui este condiționată de înfrîngerea stăpînirii habsburgilor și împreunarea tuturor fraților subjugați cu regatul liber. Pe de altă parte s'a probat, că nici regatul român, care de aproape jumătate de secol a urmat o politică de alianță, ba chiar de servilism față de Puterile Centrale, nu se bucură nici decum de acea considerație, care ar trebui să fie urmarea firească a atitudinei urmate de pînă acuma din partea guvernelor noastre. Indrăsneala de a considera țara noastră ca un „obiect de compensații”, ca o simplă agenție de transport pentru contrabandele de război, ba și criminalele încercări de a construi o Românie sub suveveranitatea împăratului de la Viena, încercări cari și-au aflat reprezentanți, nu numai la unii politiciani, pretinși români, de dincolo, ci — durere — chiar și la un vice-președinte de partid de dincoace, ni-au deschis ochii, că statul român e menit să fie sacrificat pe altarul proverbialului „Drang nach Osten” al politicei de expansiune teutonă. Mînă în mînă cu această politică a aliaților noștri de ori merge o teribilă propagandă în țară, a cărei arme de predilecție sunt corupția celor slabi și otrăvirea sufletească a celor naivi, ambele sprijinite adesea, de ciomegele unei elice de bătăuși de profesie. Pe cînd toată suflarea românească geme de li luni, încătușată în acest lanț de martiriu național și primejdie politică, sau ivit pe orizontul nostru politic unele vești noui, cari în loc să nu aducă desnodămîntul așteptat cu atîta nerăbdare, fac situația noastră și mai insuportabilă. Conspirațiunile dintre Austro- Germani și bunii noștri vecini de la miazăzi, mobilizarea acestor din urmă, precum și pregătirile militare de la frontiera ungară sunt menite să ne înconjoare cu un lanț de fier, care să paralizeze avîntul dorobanțului și să-l constrîngă eventual, de a se lupta alături de cei mai înverșunați dușmani ai săi. Pe de altă parte ne sosește dinn Bucovina știrea, că comandamentul militar a pregătit totala evacuare a acestei provincii, provocînd întreaga populație ca să se țină gata de plecare, pentru a putea urma armata la caz de retragere. O măsură identică s-a aplicat și față de populația italiană, și se știe că bieții italieni, înghesuiți în faimoasele tabere de concentrare, mor cu sutele de diferite boale contagioase, de foame și intemperii. Aceeași soartă se pregătește și fraților noștri din țara fagilor, jertfă de patriotism pentru o cauză străină prin nimicirea existenței lor. A sunat ceasul al doisprezecelea. Neamul și țara se află în cel mai mare pericol din cîte au trecut peste noi de douăzeci de secole, și nu există altă soluție decît scăpare sau moarte. La aceasta din urmă nici nu cutezăm să ne gîndim dar, unde ni scăpa prea? Și totuși este scăpare, și aceasta ne-o poate da un singur cuvînt, al cărui sunet magic a făcut din străbunii noștri eroi învingători peste puteri dușmane înzecite, al cărui farmec a pus temelia existentei noastre ca fi apărut ziarului „UNIVERSUL“ pe anul 1916 ■ M Prețul: 35 bani exemplarul === il/tisuc»:!!. di