Universul, iunie 1930 (Anul 48, nr. 121-147)

1930-06-10 / nr. 128

Clipe grele Peste destinele neamu­lui românesc s'au îngră­mădit iarăş nouri grei de nelinişte. Numai cei legaţi de braz­da acestui pământ prin sfântul şir al morţilor, din moşi strămoşi, şi numai cei cari şi-au înfrăţit dea­­pururi viaţa lor cu viaţa ţării, îşi simt mintea în­cercuită de grea îngrijo­rare sub învolburarea cli­pelor de faţă. Suntem în faţa unui semn de întrebare. Nu e de mirare ca în el să cul­mineze toată otrava psi­­chozei din perioada celor 11 ani de după război. România Mare, clădită pe atâtea sacrificii, a su­portat calvarul greutăţi­lor isvorâte i­ntr'un răz­boi care a pricinuit ruini nemai­văzute, a nimicit o zecime din floarea popu­­laţiunei şi a închis pentru totdeauna în mormânt minţile, cari au avut vi­ziunea clară a destinelor naţionale. Speram cu toţii zile mai bune şi eram în drept să credem că era sacrificiilor a luat sfârşit. Pe neaşteptate o pro­blemă nouă, de ordin con­stituţional, s-a pus nea­­­mului românesc, acum când aveam mai multă ne­­­voe de linişte internă. Ea este menită să arun­ce pentru multă vreme frământarea în suflete şi să producă desbinare în­tre fiii aceluiaşi neam. De­ Domnul ca Neamul acesta să-şi găsească, după atâtea tragice în­cercări, matca desvoltării lui fireşti şi liniştite. Nu e conştiinţă de ro­mân, care din adâncurile nemăsurate ale fiinţii lui să n-o dorească. Să ne regăsim sufletul, de care a fost capabil po­porul acesta zbuciumat, în toate clipele mari și de­cisive de la răspântiile is­toriei lui. I WM I 1­11 de V. V. PELLA profesor universitar — A doua renaştere a Europei Uniunea federală europeană nu răspunde numai interesului universal de prevenire a războ­iului, ea nu răspunde numai ne­cesităţii de consolidare a Socie­tăţii Naţiunilor. Această Uniune este menită să asigure refacerea morală şi ma­terială a continentului nostru, să asigure oarecum, a doua re­­naştere a Europei, a acestei Eu­rope pe care foarte mulţi oameni politici şi economişti o conside­ră astăzi ca fiind pe pragul pră­buşirii. Chiar dacă nu suntem atât­ de pesimişti, trebue totuş să re­cunoaştem că o cooperaţie con­tinentală cât mai intensă, se impune faţă de starea de nesi­guranţă, atât politică cât şi eco­nomică, în care se găsesc Sta­tele europene. Din punct de vedere politic, atmosfera europeană este otră­vită de acţiunea acelor ce ur­măresc revizuirea tratatelor de pace, de pericolul social şi inter­naţional pe care l reprezintă ac­tivitatea Rusiei Sovietice, în sfârşit de repetatele imixtiuni în viaţa interioară a Statelor, prin încurajarea din partea al­tor State, a atitudinei duşmă­noase a minorităţilor. Din punct de vedere economic, şi fără a ne însuşi în întregime soluţiunile d-lui Le Trocquet, este suficient să reamintim con­statările pe care le făcea fostul ministru francez, constatări pe care în parte le găsim atât în memoriul d-lui Briand, cât şi în multe lucrări referitoare la situaţia economică a Europei. In faţa celor 48 de State ale marei republici din America de Nord în care toate mărfurile cir­culă fără de nici o stânjenire, şi fără a fi supuse la nici o taxă vamală pe un teritoriu de 7 mi­lioane 837.000 km p. stă Euro­pa care reprezintă cam vreo 5 milioane de km. p. şi care este împărţită în 35 de State, care deşi au interese şi aspiraţiuni comune, sunt totuş separate in­tre ele prin bariere vamale, din ce în ce mai înalte. Europa, în 1930, este mai fă­râmiţată decât Europa din 1914. In loc de 26 de unităţi vamale, avem astăzi 35. Chiar dacă ni­velul tarifelor vamale nu ar fi as­tăzi mai ridicat, totuş sunt mai multe tarife ca în 1914, şi deci mai multe obstacole care stân­jenesc circulaţia internaţională a mărfurilor. Pe de altă parte, în ansam­blul mondial al producţiei şi al mişcării schimburilor, partea Europei este astăzi mult mai­­mică decât aceea din 1913. In faţa gravei crize econo­mice prin care trece astăzi Eu­ropa, ea nu trebue să aştepte salvarea din afară. Precum s’a spus de către mulţi oameni politici şi economişti, Europa nu poate aştepta nimic, nici dela Rusia sovietică, ce vrea s’o cucerească şi s'o supu­nă dictaturei roşii şi nici dela Statele Unite care vor s’o cum­pere şi s’o supună dictaturei fi­nanciare. Dacă considerăm în mare par­te ca nedrepte aprecierile refe­­ritoare la Statele Unite, nu este însă mai puţin adevărat că Eu­ropa trebue să-şi găsească posi­bilităţile de refacere într’o coo­­perare politică şi economică a Statelor ce o compun. Europa nu poate fi salvată de­cât printr’o cooperare bazată pe principiul egalităţii între toţi membrii societăţii europene, printr'o cooperare care să nu stânjenească cu nimic normali­zarea şi consolidarea acelor Sta­te care reprezintă astăzi naţi­uni oprite în desvoltarea lor fi­rească prin dominaţiunile stră­ine sub cari s'au găsit înainte de războiul mondial şi cari State se află astfel într’o stare de vă­dită inferioritate, în sfârşit, prin­­tr'o cooperare în care toate po­poarele din continentul nostru, fără de nici un gând de ege­­monie politică sau economică, să participe în mod­ sincer la reor­ganizarea şi propăşirea comu­nităţii europene. In care anume domenii Uni­unea federală europeană îşi va îndrepta în primul rând, acti­vitatea ? In domeniul politic sau în do­meniul economic ? Care va fi natura juridică a Uniunii federale europene şi modul de funcţionare al acestei Uniuni ? De soluţionarea acestor pro­bleme este legată soarta Uniunii preconizată de d. Briand. (Articolul viitor: Prioritatea înţelegerii morale şi politice). Călătoria M. S. Regina Maria Budapesta, 7. (Rador). — M. S. Regina Maria a României a sosit azi dimineaţă cu Orient- Expressul la Budapesta, venind din Bucureşti, însoţită de o doamnă de onoare şi o secretara. M. S. Regina Maria şi-a conti­nuat călătoria, fără a se opri, că­tre Szob, frontiera ceho-ma­­ghiară. • Viena, 7 (tel. part.). — M. S. Regina Maria a sosit aci, la ora 11 şi 40 şi a fost primită In gara de Est de secretarul legaţiei ro­mâne, d. Saharov­ski. — S. Regina a declarat că nu avea cunoştinţă de­ planurile prinţului Carol. m München, 7 (tel. part.). — M. S. Regina Maria a sosit aci cu Orient-Expresul și a fost primi­tă în gară de ministrul român la Berlin, d. Tașcă. --------XXX---------­ Ministrul italian Bottai la Paris Paris, 7 (Rador). — D. Briand, ministrul afacerilor străine, a pri­mit în audiență pe d. Bottai, mi­nistrul corporaţiilor din Italia. — OXO -------­ După sosirea Principelui Carol — —!■ I.— O »■■■■■■«« Cum a fost întâmpinat la Cluj Cluj, 7 Iunie Vineri, colonelul Precup din localitate a fost anunţat tele­grafic, că Principele Carol va sosi după masă cu avionul. So­sirea era aşteptată pe la orele 3 sau 3. Două avioane din gru­pul de aviaţie Someş sat au plecat întru întâmpinarea avio­nului principelui. In acelaș timp s'au făcut pregătiri la grup pentru primirea Principelui, de față fiind col. Precup, colonelul Dahinten, dr. Virgil Cenariu, subdirectorul spitalului Turda etc. Cele două avioane plecate în­tru întâmpinarea avionului care aducea pe Principele Ca­rol au căutat câtva timp zadar­nic avionul Principelui. (Unul din, ele a fost forţat să aterise­­ze nu departe de Cluj. Numai avionul căpitanului Cristescu şi-a continuat drumul ajungând la graniţa de vest fără însă să dea Ac­ urma avionului princiar. Aproape de Oradea, la Vadul­­ Crişului a descoperit un avion care aterisase şi lângă el un grup de ţărani cari înconjura­seră avionul. Era avionul prin­ciar. Nevroind să-şi trădeze pre­zemţa. Prinţul a rămas in inte­riorul avionului. Avionul său ne­mai având ulei a luat de la avio­nul lui Cristescu. Apoi „Forma­nul" Principelui a pornit urmat de „Fockerul“ lui Cristescu. După zece minute de drum a­­vionul Principelui învăluit de nori groşi s-a­ pierdut de avio­nul­ lui Cristescu care, a atari­­sat singur la grupul de aviaţie din Someş-sal. După o aştep­tare zadarnică a avionului Principelui ,colonelul Cahinten ordonă lui Cristescu să plece din nou în căutarea avionului dispărut. După multe cercetări Criste­scu a zărit în apropiere de Hu­edin „Formanul" care ateriza­se, din lipsă de benzină. De aici Principele Carol și-a continuat drumul cu „Folcerul" căpitanului Cristescu. La ora 7,10 avionul a sosit la Someş­­sat unde prinţul a scoborit, spre cea mai mare surprindere a ofiţerilor de aviaţie, caii nu aveau nici o cunoştinţă. Principele Carol a fost salu­tat de d. colonel Cahinten în­ numele armatei şi de d. dr. Ce­nariu în numele populaţiei Ar­dealului. Principele purta uni­forma de general de aviaţie. La gustarea ce s'a oferit, Princi­pele a luat două­ pahare de şampanie şi, la ora 7,25 a ple­cat cu un „Focker", pilotat tot de căpitanul Cristescu, spre Capitală. Sele Carol, o parte din mem­brii guvernului au găsit în­dreptăţite temeiurile invoca­te şi au socotit că soluţia cea mai prielnică, e imediata pro­clamare ca rege a principelui Carol. Pentru părerea d-lui Iuliu Maniu au fost d-nii Al. Vaida, G. G. Mironescu, St. C. Pop, preşedintele Camerei, Bratu preşedintele Senatului, minis­trul de finanţe şi d. I. Lugo­­şanu. Pentru proclamarea ca rege a prin­cepel­ui Carol au fost toţi ceilalţi membri ai guver­nul­ui, plus d-nii Mihai Po­­povici şi Gr. Iunian cari au participat la toate consiliile şi consfătuirile. J­­­ura» Mai Sâmbătă la Cameră înghesuială, căldură şi enervare O zi, în care deputaţii nu fost de folos, dacă nu ţării, cel puţin prietenilor şi cunoscuţilor cari vroau să pătrundă în Cameră. De chestori, nu mai amintim, pentru ca deveniseră un fel de zeităţi care dispuneau de fericirea ama­torilor de şedinţe istorice. La intrări, îmbrânceli, înghion­­tiri şi ţipete de doamne elegante care vroiau să atragă atenţia. Cordoanele de soldaţi luptau cu disperare împotriva civililor a­­saltatori, şi când slăbeau o clipă, cei cari scăpau printre ele, nă­văleau înăuntru, furişând­u-se printre uşieri şi chestori. Rezultatul a fost că la un mo­ment dat, incinta Camerei căpă­tase aspectul atribuit Convenţiu­­nei franceze. Lume de tot felul, femei, elevi de liceu, neamuri de ale parlamentarilor, etc., etc., confortabil instalaţi în fotolii, aşteptau gravi momentul deschi­derii şedinţei, să aplaude, să stri­ge şi poate chiar să ia parte la vot. încercările chestorilor de a li­bera culoarele şi eşirile nu avu­ră nici un rezultat. Tribunele pu­blice inundate de c­apete venti­late de batiste, dădeau îngrijo­rări celor de jos, care se intere­sau despre soliditatea lor. După două ore, rândurile se răriseră, volatilizate de căldură. Şedinţa anunţată pentru ora 4, se amâna mereu. Enervarea şi pariurile încep să-şi dea drumul în voie. Nimeni nu ştia nimic. Senatul dezertase la Cameră, aş­teptând apariţia „Monitorului O­­ficial“ care ar fi anunţat convo­carea Adunării naţionale. Culoarele înţesate de parla­mentari şi public, viespar de dis­cuţii contradictorii, nu erau mai bine informate. Fiecare cu pun­ctul lui de vedere: Unii cu Ca­­rol-Regent; Alţii cu Carol-Rege. Atâta tot şi aşteptarea se lungea mereu. Generalul Racoviţă se felicita cu toată lumea, cu unii se pupa şi tuturora aceeaş urare: „Să ne trăiască !“ General Averescu intră domol, cu zâmbetu-i ştiut, urmat de d. Octavian Goga, grav, şi încrun­tat. D. general ia loc în prima bancă. D. Goga, înconjurat de numeroşi deputaţi, explică pun­ctul de vedere al partidului po­porului: „Ţara are nevoie de stă­pân. Noi ăştia reacţionarii nu ne sfiim s-o spunem ! Trebuie pro­clamat rege“. Şi lămurea pe cei care îl ascultau, cum ar trebui să procedeze : „Când va intra în Cameră să strige toţi: „Trăiască Regele Ca­­rol al II-lea“. D. Manoilescu trece fălos prin­tre grupuri, enervat puţin de ză­bovirea solemnităţii. Câţiva îl urmează triumfători. D. prof. N. Iorga, răsfoind o revistă cu poze, prefăcându-se absent la tot ce se petrece, spune celor care îl întreabă, gândul său: „Prosteşte s-a procedat la 4 ianuarie, prosteşte se procedea­ză şi cu desfacerea acelui act“. Enervarea creş­te Bete». Din când în când răsbeşte câte un svon de la preşedinţia consiliului de miniştri, unde un consiliu se desbate de cinci ore, şi care spune că d. Maniu este categoric: „Nu acceptă să prezideze guver­nul la proclamarea Prinţului Carol ca Rege şi că va demisi­ona !“ Svonul produce senzaţie, dar cum nu este nimeni să-l confirme, se pierde în indiferenţa gene­rală. Creşte căldura, creşte oboseala şi enervarea. In sfârşit pe la ora 6, îşi face apariţia d. Cicio Pop, încruntat şi enervat. D. general Racoviţă îl întâmpină bine dispus : „D-le preşedinte, noi nu eşim de aici fără alegerea lui Carol ca rege ! Aproape răstit, d. Cicio Pop, ripostează : — „Mie nu mi se poate vorbi astfel, d-le general; eu mi-s pre­şedintele Adunării deputaţilor !“ Incidentul răceşte puţin entu­ziasmul multora. După o scurtă consfătuire cu biroul Camerei, d. Cicio Pop ocupă fotoliul preşidenţial şi de­clară răspicat : „Adunarea Naţională va fi convocată pentru mâine la ora 11 dimineaţa ,fiind nevoie de împlinirea unor formalităţi. Şi pentru ca lucrările adunării să fie libere şi neinfluenţate de ni­meni"... D. gen. RACOVIŢA: Este in­fluenţa ţării­­... D. CICIO POP: D-le general, eşti un deputat simplu in acea­stă Cameră! ...vom lua măsuri ca să nu pătrundă în incintă de­cât de­putaţii şi senatorii, şi să se res­pecte regulamentul. Ceea ce s-a petrecut azi cu in­trările în incintă constitue un adevărat scandal, pentru, că nu se poate delibera în atari condi­ţii. Adunarea Naţională pentru ca să lucreze valabil ,trebue să în­trunească trei pătrimi din nu­mărul parlamentarilor şi la vot două treimi din numărul celor prezenţi­. Vestea a produs dezamăgire. Unii nerăbdători deveniseră chiar ameninţători. Deputaţii se adu­nară în grupe după simpatiile jjvj* politice COIîIGj!­tiîlî îl îu­ felul cele întâmplate. Publicul, care îndurase cu atâta stoicism căldura, părăsea cu regret tri­bunele, convins că puţini vor fi aceia cari vor răzbi şi azi. Doamnele amatoare de şedinţe istorice reparând cu pudră şi roşu urmele lăsate de emoţiile aştep­tării se căinau reciproc : „Ma chere, ce-o să fie mâine ! Să ne luăm evantaiele“. O propunere a d-lui Maniu Dificultatea principală a fost ridicată de d. Iuliu Ma­niu. Problema pusă în consi­liul de miniştri era dacă prin­cipele Carol va fi ales într’u­­nul din locurile ce se va face vacant în înalta Regenţă, ori va fi proclamat rege de adu­narea naţională. Preşedintele consiliului a ridicat obiecţiunea că de vre­­i­me ce el a jurat credinţă Re­gelui Mihai, nu poate tot el, să ceară proclamarea unui alt rege. De aceea, d-sa s'a oprit la formula intrării principelui Carol în Regenţă. In lungile audienţe pe cari d. Iuliu Ma­niu Ie-a avut la cei trei înalţi Regenţi şi la principele Ca­rol, s’a văzut că soluţia d-lui Maniu nu e admisă de cel în drept. Relatând consiliului de mi­niştri cele discutate cu primei- X La faţa acestui rezultat tri­umfând părerea majorităţii, rămânea să se găsească formu­la care să salveze chestiunea jurământului prestat Regelui Mihai, chestiune invocată, cum arătăm mai sus, de d. Maniu. Formula a fost găsită chiar de preşedintele consiliului. D-sa demisionează de formă, pentru 24 sau 48 de ore, timp în care se fac toate formalită­ţile referitoare la anularea de către Parlament a actului de la 4 ianuarie, la proclamarea au­tomată ca rege a principelui Carol, la depunerea jurămân­tului, etc. Un alt membru al guvernu­lui va fi însărcinat cu forma­rea cabinetului care va păstra aproximativ aceiaş înfăţişare. Apoi după ce noul rege in­tră în toată plenitudinea drep­turilor sale, primeşte demisă,a guvernului de o zi şi însărci­nează din nou cu formarea ca­binetului pe d. Iuliu Maniu, care, reconstitue vechiul gu­vern naţional-ţărănesc cu una ,cânt d­ouă rpodificări.­­ Soluţia propusă de d. Maniu a fost aprobată de înalţii Re­genţi şi de principele Carol. COMUNICATUL OFICIAL Primul ministru, revenind de la audienţele mai sus citate a dat următorul comunicat : „D. Iuliu Maniu, preşedintele consiliului de miniştri, a remis astăseară înaltei Regenţe demi­sia cabinetului. înalta Regenţă a bine­voit a primi această demisie. Motivul demisiei este că nu s-a putut realiza acordul asupra chestiunii constituţionale la or­dinea zilei. D. G. G. Mironescu, actualul ministru de externe, a fost în­sărcinat cu formarea cabinetu­lui“. GUVERNUL DE O ZI Imediat s’a procedat la for­marea listei ministeriale care s-a alcătuit astfel: Preşedinţia consiliului şi externele şi interimar la jus­tiţie, G. G. Mironescu; Internele şi interimar la fi­nanţe, Mihai Popovici; Finanţele, Ion Răducanu; Industria, Mifto; Instrucţia publică, Ion Lu­­goşanu; Domenii, Ion Mitralach­e; Lucrări publice şi comuni­caţii, P. Halippa; Armata, generalul Condees­­cu; Justiţie, Valea Niţescu; Munca, D. R. Ioaniţescu; Subsecretarii de stat sunt menţinuţi toţi la locurile lor, afară de d. Lugoşanu în locul căruia trece d. Polizu Micşu­­neşti, Haţiegan la justiţie şi Crişan la finanţe. La ora 9 şi jumătate seara, nouii miniştri s’au prezentat la printul regal din calea Vic­toriei, unde au depus jură­mântul în faţa membrilor înal­tei Regenţe. * După depunerea jurământu­lui A. S. R. Principele Nicolae a rostit următoarele cuvinte: — „Sunteţi chemaţi să reali­zaţi un vis al Regelui Ferdinand şi dv. sunteţi cei mai indicaţi să-l realizaţi". Nouii miniştri au mers apoi la prezidenţie unde s'a ţinut un consiliu, după care au depus ju­rământul şi subsecretarii de stat in faţa primului ministru. „Monitorul Oficial" a apărut aseară cu decretele nouilor mi­niştri. Demisia Patriarhului şi a d-lui C. Sărăţeanu Noul guvern a dat următorul comunicat: „înalţii Regenţi I. P. S. S. Patriarhul Miron Cristea şi d. Const. Sărăţeanu de­misionând din înaltele lor funcţiuni prevăzute de art. 83 din Constituţie, Reprezentanţa Naţională a fost convocată pe Du­minică 8 Iunie a. c., în scopul de a decide asu­pra exercitării prerogati­velor regale“. Textele demisiilor ca şi a­­ceea a d-lui Maniu, invocă faptul, că au jurat credinţă Regelui Mihai. Anularea actului de la 4 Ianuarie 1926 In consecinţă consiliul de mi­niştri a redactat următorul proect de lege în formă de moţiune: „Legile promulgate prin I. D. R. nr. 13 şi 14 din 4 Ianua­rie 1926 şi publicate în „Mo­nitorul Oficial“ nr. 4 din 5 Ia­nuarie 1926, pentru recunoaş­terea ca principe moştenitor al României şi pentru primi­rea de Reprezen­taţ­iunea Na­ţională a Regenţei numită de M. S. Regele Ferdinand I pe temeiul art. 85 din Constitu­t .­­ __ ____|____| ______|„ Iau se tun m­ettAtt şi in­ tru»uen­ţă în temeiul art. 77 din Con­stituţie, Reprezentaţiunea Na­ţională constată că succesiu­nea tronului României se cu­vine de drept A. S. R. Princi­pelui Carol, coborâtorul direct în ordine de primogenitură bărbătească a Regelui Ferdi­nand“. « Lgea e însoţită de următoa­rea expunere de motive : „In scop de a se ajunge la completa pacificare a spiri­telor şi pentru a se traduce în fapt dorinţa manifestată de naţiunea română am întocmit alăturatul proect de lege pen­tru abrogarea art. 6 şi 7 din legea „privitoare la actele ci­vile ale membrilor familiei re­gale din 5 ianuarie 1926“, pe care vă rugăm să binevoiţi a-l vota“. * Şedinţa adunării naţionale de Duminecă a fost convocată de consiliul de miniştri „în nn­­consiliul de miniştri „în nu­mele poporului român“. După citirea proectului-mo­­ţiune de mai sus, vor lua cu­vântul şefii grupărilor cari participă la lucrările parla­mentului şi se va proceda la votare. Trebue să întrunească cel puțin 2 treimi de voturi din trei sferturi din numărul to­tal al parlamentarilor. Adoptându-se proectul se na a­nunta și demisia din înalta T. -----/ ~ _ A d T~» r» • . i nvgtfruu a s±. o. xb. rririvipeie Nicolae. După votarea proec­­tului pentru modificarea statu­tului Casei regale, se proclamă în mod automat Rege al Româ­niei, Carol 11, care va depune jurământul. Din acel moment, noul gu­vern a cărui viaţă na durat nici 24 de ore îşi depune man­datul. Şi-a terminat rolul. M. S. Regele avizează ! MANIFESTAŢII Voina Sâmbătă seara, la ora 8, a fost o manifestaţie a „Uniunei ofiţe­rilor de rezervă", a organizaţiilor invalizilor, şi a studenţilor. Manifestanţii s-au adunat în piaţa teatrului Naţional şi au ma­nifestat la preşedinţia consiliului de miniştri, îndreptându-se apoi pe calea Victoriei spre palatul Cotroceni, unde au făcut vii de­monstrații, după care s-au îm­prăștiat. Miri in­ flips­ité de G. Bessedowscky fost însărcinat de afaceri şi prim consilier de ambasadă al U. R S. S. la Paris. — La Pultava, in 1920 — ... Cabinetul preşedintelui Ce­­kei. O dactilografă extrem de slabă, se afla la maşina de scris: era secretara personală a preşe­dintelui şi în ace­laş timp soţia lui. Ivanov (preşedintele) se apro­pie de birou. O grămadă de do­sare se găseau lângă călimară. — Aceste dosare sunt pentru şedinţa de Vineri! îmi spuse el. Operăm foarte repede. Judecă­torul de instrucţie instrueşte a­­facerea şi îşi dă avizul , apoi dosarul este trimis aci. Ceilalţi membri ai cehei nu citesc do­sarele ; ei votează după impre­siile de la şedinţă. In fiecare Vi­neri examinăm cam vre­o 300 de afaceri cu cel puţin 100 de condamnări la moarte. Este un procent impus de Karkov. Chiar acum am primit o circulară care spune că „rezistenţa burgheză creşte din zi în zi", aşa că avem motiv să trecem şi peste acest procent!... Trebue să stabilim diagrama rezistenţei exploatato­rilor proletariatului. Un exem­plar din această circulară a fost trimis lui Karkov şi iată-l pe al doilea lipit pe acest zid. Examinaţi curba diagramei: fiecare linie verticală reprezin­tă o săptămână. Numărul îm­puşcaţilor trebue să se urce, pen­tru ca diagrama să fie con­formă cu instrucţiunile şefilor noştri. S’a încercat să se facă altă curbă, aceia a împuşcaţi­lor după situaţia socială, dar a trebuit să se renunţe la ea, de­oarece 60 la sută sunt simpli ţă­rani. Cea mai mare parte din aceste dosare privesc pe ţă­rani”.­­ Ivanov reluă: „Judecata nu este grea ! La început eşti puţin cam stinghe­rit. Să omori un om îţi pare peste puterile tale! Dar cu timpul te obişnueşti: studiezi dosarul, fără să te mai gândeşti la persoane. In modul acesta i­­maginea omului dispare. Numai executarea sentinţelor este cam­ neplăcută. Eu, însă, deşi sunt de un an preşedinte, totuşi nu am asistat niciodată la o execuţie; mi-e teamă să nu fiu internat, mai târziu, într’o casă de nebuni. Ajutorul meu, Zaborenko, mă înlocueşte la execuţie; de­ alt­­minteri cam acesta este servi­ciul său... UN CALAU... AMBIŢIOS Gurov (marinarul) este călăul Cekei. De curând şi-a serbat un jubileu: 3000 de execuţii. Dorin­ţa lui este să atingă cifra de 3000, după care, spune că se la­să de meserie. Impresia mea este însă că ne va părăsi mai cu­rând, fiindcă a început se se îmbete prea tare în exerciţiul funcţiunei. Atât de beat era acum câteva zile, încât a vrut să omoare chiar pe Zaborenko. INFERNUL In fiecare Sâmbătă este un a­­devărat infern. Condamnaţii se găsesc în casa din faţă. Execuţiile au loc în pimniţa din partea cealaltă a curţii. Condamnaţii scot nişte stri­găte, ca vitele la abator. Zaborenko dăduse ordin să le pună cătuşe în gură. Insă eu am oprit acest procedeu; prea ii semăna a asasinat". Ivanov scoase un suspin : ,,Ah ! mai bine era să rămân contabil în birourile morii noastre“. Simţeam că leşin. Aveam im­presia că cele mai negre vi­suri ale copilăriei reînviau în faţa mea, povestite cu voce li­niştită, de către un vrăjitor. Insă „curba lupei de clasă" se găsea acolo ca un şarpe roşu, care urca pe zidul cabinetului până în tavan. Vai! Nu este un vis urît, este cruda realitate în care, în curând, va trebui să joc un rol activ. Nu este oare cu putinţă să se evite a­­ceste râuri de sânge, aceste a­­sasinate lase, într-o pivniţă lu­gubră, în timpul nopţii ? Aceasta nu mai este teroare, este un abator brutal şi umili­tor unde operează un călău beat, care îşi numără victime­le. Unde sunt, deci, cuvintele de ordine, de odinioară, pă­mânt, şi libertate? Bieţi ţă­rani cari aţi avut încredere în noi ! Cu 60 la sută ai Cekei plătiţi frenezia din 1917! Tre­bue, oare, o nouă revoluţie ca ultimele vestigii ale Cekelor să piară prin foc şi sabie? Alte argumente năpădiau în creerul meu. Să distrugi o Ce­­kă sau mai multe şi prin ea mi­jloace ? Trebue să intri în partidul comunist şi să-l transformi printr-o acţiune proprie. Să de­mocratizezi sovietele, să refor­mezi administraţia bolşevică, să pui nouă jaloane în politica ţărănească. Victimele ? Toate revoluţiunile au avut victimele lor ! Toată generaţia noastră este condamnată să piară în focul aprins de cei oprimaţi. Revolu­­ţiunile fac să iasă la suprafaţă tot ceea ce este minunat în om, şi tot ceea ce este mai josnic. Dacă oamenii, cari n’au pier­dut încă noţiunea dreptăţii, stau deoparte, mulţumindu-se a se izola şi hotărîndu-se a nu opune influenţa lor împotriva călăilor, — revoluţia nu va re­colta mai mult de cât un mor­man de cadavre şi de notroiu în pimniţele Cekei. Bilanţul nu se va încheia de­cât în ziua când victimele vor şti să im­pună călăilor: Revoluţia nu poate fi justificată altfel!... Preşedintele văzându-mă pă­lind, se apropie de mine, şi in­terpretând sentimentele mele în felul lui, îmi zise: — Să n’ai teamă că devenind comunist vei fi însărcinat cu serviciul lui Zaborenko. Linişteşte-te ! Aici, nu sunt întrebuinţaţi de­cât oamenii fără fantezie, oameni de care eşti sigur... D-ta eşti capabil să visezi la cine ştie ce adunare Constituantă, sau altceva în a­­celaş gen... Locul d-tale nu este aici. Eşti tânăr şi sincer. Tre­bue să-ţi disciplinezi avântul. La noi totul este disciplinat nimeni nu se poate ridica contra şefilor săi. Partidul comunist este fără milă ! In fişele pe care le vezi în faţa d-tale sunt adunate informaţiuni asupra tot ce se pe­trece, inclusiv conversaţiile par­ticulare. Bunăoară, ştim că în partidul comunist din Pultava sunt „de­mocraţi“ (Ivanov pronunţă acest cuvânt cu desgust) ca: Orlovski, Muzicantski şi alţii de aceeaş ca­tegorie. Ii lăsăm să acţioneze cum vor ei, bine­înţeles nu pen­tru multă vreme... Eşind din cabinetul preziden­tului, expediat o telegramă ca­maradului meu Kocerga, ru­­gându-l să, se întâlnească cu mine. Viitorul cel mai apropiat, pu­tea să-mi rezerve surprize... (Reproducerea interzisă în România) FILME S’ar crede că-ţi trebue 8 cilin­dri şi 70 de cai, ca s’ajungi la Berlin. Şi cu toate astea, o simplă mârţoagă poate şi ea să facă treaba aceasta — dacă e de rasă. Altfel nu s’ar explica infor­maţia din ziarele germane, că la teatrul Schiller se va repre­zenta în curând piesa lui Ci­­prian, pusă în scenă de unul din regisorii cei mai valoroşi. După „Napasta”, „Omul cu mârţoaga”, autorul n’are nevoe s’apară la rampă, ca să culeagă admiraţie şi aplauze, faptul în­suşi al reprezentării pe o scenă importantă din Be­rlin constitu­ind um succes remarcabil. Poate vă interesează titlul sub care piesa artistului dela Na­ţional se va recomanda specta­torilor germani. Ziarele berlin­­ieze îl anunţă de pe acum: „Der Mann mit dem Klepper”. (Numai de nu i-ar trage clapa nemţii făcând ..rélache’’ în ul­timul moment). S’ar părea că traducătorul a găsit cuvântul potrivit, pentru a reda savoarea „mârţoagei’ noa­stre. Rămâne ca şi actorii nemţi să intre în pielea personagiilor fe­­■icii «reiate de autor, sau, — după formula de d­ifin­uare a maestrului Nottara — persona­­giile să intre în pielea lor. In cazul acesta, piesa va cu­ceri cu siguranţă publicul ger­­man. Căci nu ştim dacă s’or fi găsind în altă parte mai mulţi „oameni cu mârţoage” decât în lumea germană. Şi dacă a­r mai putea fi discuţie în privinţa oa­menilor, în ce priveşte mârţoa­­gele nu încape îndoială. N’aveţi decât să vă plimbaţi pe Unter den Linden, ca să vedeţi exem­plare aduse ca o cobn­­­iţă, cu la­valiere spălăcite şi cu eternele trabucuri, blestemându-şi soar­ta, că pe ce pun mâna, nu le prieşte, şi totuşi încrezătoare în lotul cel mare al vieţii Dacă norocul lui Schröder era colosal, norocul lui Ciprian nu e mai mic, tocmai când se pre­gătea să ceară concordat pre­ventiv, oferind creditorilor 5 la sută din capital, cu zero la sută dobândă şi plăti­bil în 30 aur, renten-mărcile nemţeşti apar la orizont şi-i fac bezele pline de speranţe. Hotărît lucru, numai cu mâr­ţoaga se mai poate procopsi o­­raul astăzi! ,­ ■ oxo ■ Don Jose­f

Next