Universul, iunie 1932 (Anul 49, nr. 149-177)
1932-06-01 / nr. 149
Anul XLE FONDATORI CENTRALA TELEFONICĂ A ZIARULUI are numerele: 3-1370 ; 3-1371; 3-1372; 3-1373; 3-1374; 3-5643. DIRECTORI LUIGI CAZZAVILLAN RECACIU ȘI ADMINISTRAȚIA: București, Str. Brezoianu No. 23-26 STELIAN POPESCU 12 Pagini EXEMPLARUL In TarS; 5 Lei In Străinătate ; 6 Lei In Austria s S. C.30. 12 Pagini Nr. 149 Miercuri 1 Iunie 1932 Fablicarea raportului profesorului Ch. Rist este astăzi o necesitate naţională. Toată presa, in urma alarmei dată de noi, cere publicarea lui. Guvernul caută, prin presa care-i stă la dispoziţie, să atenueze gravitatea şi urmările acestui raport Ţara întreagă cere şi noi nu vom înceta de a repeta strigătul ei de a se publica acest raport, și cât mai repede, ca să știe oricine la ce ne putem aștepta de pe urma acestui guvern. Distincţiuni obligatorii Pedepsirea răufăcătorilor ar trebui să funcţioneze cu promptitudine şi cu vigoare, înmulţirea fărădelegilor de toate felurile şi agravarea perversităţii delictuoase şi criminale îndreptăţesc şi impun o represiune tot mai aprigă, pentru domolirea frauduloaselor şi sângeroaselor impulsiuni antisociale. Dar pentru ca exemplaritatea penală să lucreze cu toată eficacitatea necesară, etapele şi formalităţile sale trebue să acţioneze strict în marginile legilor, nici cu concesii, nici cu excese faţă de cei urmăriţi. Instrucţiunea să nu dureze peste timpul normal ; judecata să nu se amâne fără motive serioase, contrariul folosind vinovaţilor şi dăunând celor bănuiţi pe nedrept. Prevenţiile aplicate numai în cazurile permise de legea libertăţii individuale, spre a nu se abuză de dreptul excepţional de a suspenda această libertate fără temeiurile limitativ prevăzute de lege. Insă în orice măsuri legale justificate de interesele superioare ale ordinei şi siguranţei, trebue să se procedeze cu grija, omenia şi dreptatea caracteristice societăţilor moderne, nu numai în drept să se apere contra abuzurilor, dar şi obligate să nu le săvârşească. Un om pus sub urmărire se presupune că este vinovat. Dar această presupunere se dovedeşte câteodată nefondată, lipsită de dovezi neîndoelnice. De aci, numeroase clasări şi achitări. Inculpaţii de felul acesta şi-ar relua locul în societate fără devalorizarea morală inerentă pe drept condamnărilor definitive, dacă până la dovedirea năpastei sau confuziunei din timpul cercetărilor, n’ar fi supuşi unui regim compromiţător prin el însuşi în aşa grad, în cât refacerea morală nu mai este posibilă decât cu o relativitate mai mare sau mai mică. Aşa, defilarea preveniţilor sub escortă la închisori, poliţii, instanţe judecătoreşti şi înnapoi, pe artere principale, la ore când publicul este mai numeros, constitue o umilire prematură pentru cei vinovaţi, crudă pentru cei numai bănuiţi. Faptul produce insă şi o impresie contrarie celei necesare în materie de represiune: indignarea oamenilor cari nu admit astfel de procedee fatal devine compătimire, şi astfel chiar unii sceleraţi pot să fie priviţi ca nenorociţi. La cabinetele de instrucţie, la confirmarea mandatelor, la judecată, adesea preveniţii, fără deosebire, sunt introduşi cu brăţări de mâini, brăţări altădată de fier ordinar, astăzi nichelate şi chiar luxoase. Motivarea acestei ferecări pe chestiunea evadărilor nu este concludentă, pentru că Întâmplările izolate, datorite nu numai iscusinţei infractorilor, ci şi insuficienţei pazei, nu pot justifica generalizarea dispoziţiunilor excesive. Nu mai înşirăm şi alte procedee destructive cari ating numai culpabili, ci şi inocenţi. Aşa se explică de ce oameni târâţi în prevenţii mai lungi sau mai scurte, din conjecturi nenorocite sau din consideraţiuni subiective, deşi achitaţi, toate instanţele găsindu-i nevinovaţi, se elimină sau sunt eliminaţi în total ori parţial din societate, finalurile favorabile ne mai putând şterge urmele etapelor nefavorabile. De aceea, dacă acţiunea de represiune trebue să fie cât mai energică şi mai severă, spre a se asigura liniştea şi ordinea socială, cadrul său trebue să fie cât mai civilizat şi mai umanitar, spre a se stabili în conştiinţa generală că societatea se apără, nu se răzbună. Protestarea efectelor scadente după 1 Iulie „Monitorul Oficial“ de ori publică decretul regal, prin care, aprobându-se jurnalul consiliului de miniştri No. 649 din 1932, se decretează următoarele : Protestele efectelor de comerţ a căror scadenţă s’a prelungit de drept prin legile publicate în Monitorul Oficial Nr. 296 din 18 Decembrie 1931, nr. 37 din 13 Februarie 1932 și nr. 61 din 12 Martie 1932, și cari urmau a avea loc în interval de 30 zile libere, dela 1 Mai 1932 conform decretului regal cu nr. 1.615, publicat în Monitorul Oficial nr. 108 din 12 Mai 1932, precum şi a efectelor scadente posterior datei de 1 Mai şi pe cari figurează, în orice calitate, debitorii prevăzuţi în sus menţionatele legi, se vor putea protesta, în 30 zile libere dela data de 1 Iunie curent. Derby-ul român jf/I. S. Regele urmărind cursa D iraiiricirapiiiiint ..... BI1W—IW n . ■■—■Ill—. El recomandă înţelepciune nonei majorităţii a parlamentului francez - Paris, 29 (Rador). — D. Herriot semnează un important articol în numărul de azi al ziarului „Le Democrate“ ,din Lyon. In acest articol, intitulat „Situaţie gravă“, d. Herriot subliniază stările preocupante din Germania, năpădită de hitlerism, a cărui activitate în jurul Danzigului este îngrijorătoare. „Se aţâţă opinia publică împotriva Poloniei, — scrie d. Herriot, — ca şi cum s’ar urmări să se încerce o operaţiune asupra faimosului coridor polonez. Se pregătesc discuţii în chestiunea frontierelor orientale germane. Iar în acest timp, ministerul Reichswehrului stărue în cererea de credite pentru construirea unui crucişător“. Faţă de această situaţie, — scrie d. Herriot, — care pe zi ce trece face mai serioasă venirea la putere a generaţiunilor exasperate de diversele forme ale naţionalismului, — noua majoritate din parlamentul francez trebue să dea dovadă de moderaţie şi de înţelepciune, să nu se piardă în chimere, nici să se slăbească în certuri. D. HERRIOT Mii si Ilii torenţiale ii Irtai — Linie Închisă — In urma ploilor torenţiale din ultimele zile, terasamentul liniei înguste Cornăţel-Vurpar (Ardeal) fiind slăbit, linia a fost închisă pentru întregul trafic, de la 29 Mai. VAGOANE LUATE DE FURTUNĂ Din cauza furtunii violente, 15 vagoane de marfă goale au fost smulse de pe linia magaziei din staţia Câmpiei Turzii şi împins© spre staţia Cânepişti. Trei vagoane au deraiat, închizând intrarea şi eşirea trenurilor. Acceleratul 36 Episcopia Bihorului-Bucureşti a fost oprit la timp, evitându-se un accident. Până la ridicarea vagoanelor deraiate, trenurile rapide, acceleratul 36, personalul 319 şi trenurile de marfă au suferit mari întârzieri. Situaţia s-a restabilit în cursul nopţii de ?9 şi1 & 30 cor. Reduceri in proectul de investiţii c. f. r. — S’au făcut reduceri de 250 milioane lei — D. Gaston Leverve, expertul technic pe lângă căile ferate, după ce a revizuit, împreună cu reprezentanţii regiei autonome c. f. r., proectul de investiţii, a părăsit ţara, Inapoindu-se la Paris. S’au făcut reduceri de aproximativ 250 milioane lei, din care 100 milioane la investiţiile hotărîte pentru atelierele c. f. r. din Bucureşti şi alte centre, iar 40 milioane la serviciul de întreţinere al liniilor. S’au mai făcut reduceri la materiale şi alte lucrări, urmând ca planul inițial să fie realizat, când situația financiară va permite. Manevrele flotei sovietice in marea Neagră — Transporturi de trupe şi muniţiuni in Georgia — Constanţa, 29 Mai Navigatorii sosiţi eri şi azi din porturile ruseşti, ne aduc ştirea că flota de război sovietică face manevre în apele teritoriale. Din Ucraina se trimit în Georgia numeroase unităţi roşii. Aceste trupe sunt îmbarcate în porturile Kirck şi Odessa şi sunt debarcate în porturile Tuapse şi Batum.Pretutindeni se observă pregătiri febrile în rândurile armatei roșii. Tragicul sfârşit al aviatorului Goulette —Avionul cu care transporta doi supravieţuitori de pe vaporul „Philippar“, s-a prăbuşit - Paris, 29 (Radar). — Avionul, condus de aviatorul Goulette, care transporta spre Franţa doi din călătorii salvaţi din catastrofa vaporului „Georges Philippat“ şi despre soarta căruia nu se mai ştia nimic de trei zile, a fost găsit sfărâmat în munţi, lângă Verdi, la 100 km. de Roma. Goulette, mecanicul şi cei doi pasageri sunt morţi. Paris, 30 (Rador). — Ziarele publică biografia aviatorului Goulette, al cărui sfârşit tragic se datoreşte unei furtuni care a prăbuşit în munţi, avionul, în care Se înapoiau în Franţa patru dintre supravieţuitorii catastrofei vaporului „Georges Philippat“. Toţi patru pasagerii şi-au găsit moartea împreună cu pilotul. Goulette a efectuat in anul 1929 legătura între Franţa şi Madagascar în 10 zile şi 8 ore, apoi legătura Paris—Teheran şi Paris-Saigon în cinci zile şi trei ore. De curând Goulette străbătuse distanţa Franţa—Madagascar în timpul-record de patru zile şi opt ore, realizând o iuţeală medie de 195 km. pe oră. Conferinţa dezarmării — STATELE UNITE STARUIESC SA SE CONTINUE LUCRĂRILE — Geneva, 29 (Rador). —Din cercurile Societăţii Naţiunilor se declară, că Statele Unite fac demersuri la Geneva ca deliberările conferinţei dezarmării să continue fără întrerupere până ce se va ajunge la un rezultat finitiv Descoperirea naui inginer elveţian —SE TRANSMITE PRIN RADIO REPRODUCEREA IMPRIMATELOR — Paris, 29 (Rador). — Inginerul elveţian Adalbert Guth a reuşit să realizeze transmiterea prin radio la mai multe mii de kilometri a reproducerii documentelor şi imprimatelor. Prin noua sa descoperire, inginerul Guth face să se reproducă la postul de recepție un clișeu imediat utilizabil. FILME Intr’un sat din Ialomiţa, o femee tunde cu sila pe alta. De aci, proces la judecătoria din Ţăndărei, care însă îşi declină competinţa pe următoarele consideraţiuni: „Având în vedere că reclamanta, ducându-se în casa inculpatei in ziua de 7 Ianuarie 1931, pentru a se socoti cu inculpata pentru lucrul ce i-a lucrat și ca să ia mălaiul pe care i l-a dat împrumut, a lăsat pe reclamantă până a intrat în casă și a tăbărit pe reclamantă bătînd-o şi tunzându-i părul din cap. „Având în vedere că fapta cade în judecata tribunalului, conform art. 240 c. p., „Declină competinţa în favoarea tribunalului“. Tribunalul Ialomiţa, la rândul său, refuză să judece, motivând astfel: „Considerând că pentru existenţa delictului prevăzut şi pedepsit de art. 240 c. p. se cere ca loviturile sau rănirile voluntare aplicate pacientului să aibe consecinţe de incapacitate pentru toată viaţa de a lucra, sau mut, sau orb, sau surd, sau să fi pierdut facultatea de a procrea, sau a rămas smintit de minte, ori nebun, ori imbecil. „Considerând că în cazul de faţă faptul că, pe lângă loviturile suferite de reclamantă de la inculpată, aceasta i-a tuns părul capului, reclamanta nu a suferit nici una din incapacităţile enunţate de art. 240 c. p. pentru ca faptul să se poată încadra în citatul articol şi pentru a fi judecat de tribunal.„Pentru aceste motive trimite afacerea în judecata judecătoriei de ocol“. Secţia H-a a înaltei Curţi de casaţie fu chemată dar să se pronunţe, care din cele două instanţe urmează să judece procesul. Cum era natural, d. procuror Căpăţână apără cu tenacitate şi căldură căpăţână defrişată cu violenţă şi ceru să se retrimeată procesul la tribunalul Ialomiţa. Dar, desprinzând unele îndoieli din fizionomiile veneraţilor magistraţi, cari îşi oprise privirile pe coafurile retezate ale publicului feminin din sală, procurorul făcu o peroraţie emoţionantă: înaltă Curte, vă asigur că rezultă din acte că n’a fost o tunsoare la garson, ci o tunsoare numărul zero, ca la cazarmă. Totuş, instanţa de casare, cu autoritatea experienţei sale în general, şi în această materie în special, socotind că mutilarea este o noţiune ce exclude ideea de refacere şi ţinând seamă că de multe ori părul se reconstitue chiar la sexul feminin care ţine actualmente să-i rămâie statu-quo, s’a pronunţat dând faptului încriminat calificarea minoră, nu pe cea majoră, şi l-a trimis judecătoriei de ocol. Poate că în balanţa dreptăţii a tras ceva şi consideraţiunea din cartea de judecată, că în definitiv inculpata nu tăiase reclamantei decât părul capului și n’o lăsase nici smintită de minte și nici lipsită de facultatea de a procrea. Don José loogresul Federaţiei m\i - ■ n —_____ didactic — Un aspru rechizitorii contra d-lor N. lorga şi C. Argetoianu — — Cuvântările d-lor Ioni, Nisipeanu, Forţu, Hurninzescu, etc. — Telegrama către M. S. Regele. — Moţiunea votată — Congresul Federaţiei corpu- | lui didactic s’a ridicat la un nivel extraordinar. El n’a fost strigătul unui partid politic însetat de putere. El n’a fost protestul unei clase sau al unei profesiuni năpăstuite. A fost altceva. A fost explozia instinctului de conervare al şcoalei româneşti. Prin reprezentanţii ei cei , mai înflăcăraţi, dar şi cei mai sinceri, în accente de o im- petuozitate excepţională, dar pornind din profunzimile unor suflete îndurerate, s’a rostit cel mai fulminant rechizitoriu contra desconsiderării învăţământului românesc, desfăşurată — nenorocit paradox ! — tocmai sub conducerea oamenilor cu pretenţia că-i reprezintă în chipul cel mai înalt! Profesorii de toate gradele nu s’au plâns atâta de faptul că neplata salariilor la timp şi întârzierile peste marginile puterii îi pun în situaţiuni lamentabile materiale şi morale, expunându-i la mizerie şi la umilinţe, pe ei şi familiile lor, cât de neexplicabila şi grava amputare a învăţământului naţional. Ei au dat o răsunătoare expresiune sentimentului întregii ţări că se impun paşi înapoi culturei româneşti, atunci când ea trebue să fie promovată mai vârtos, spre a ajunge la nivelul meritat de o mare putere continentală. Atâta vreme s’a constatat şi s’a deplâns starea înnapoiată a instrucţiunii In raport cu cea din alte state, unele mai mici, altele mai neînsemnate decât ţara noastră. S’a muncit în vederea ameliorării, s’au făcut sacrificii mari, unii miniştri de instrucţiune s’au confundat cu însăşi înmulţirea şcoalelor, ajunsesem la o situaţiune capabilă să ridice potenţialul cultural general, aşezând România la locul cuvenit în ansamblul Europei. Şi iată că eri s’au suprimat un număr mare de şcoale şi se făgădueşte pentru mâine altă serie de jertfe. Motivul ? Greutăţile financiare. Dar greutăţile financiare nu pot să distrugă orice. Mai ales înainte de a se economisi tot ce este posibil, de a se desfiinţa tot ce este risipă faţă de dificultăţile actuale, tot ce se poate abandona fără să se atingă vre-un interes. Profesorii erau în plin adevăr când cereau să se facă economii la tot ce stă sub şcoală, naţională pe scara intereselor generale. Dece nu s’ar restrânge numărul miniştrilor şi sub-miniştrilor, când în alte ţări aşa s’a procedat, şi s’ar restrânge isvoarele de lumină, de instrucţiune, de educaţiune, când pretutindeni ele sunt sporite fără întrerupere ? De ce să nu se înceteze cu banchetele, delegaţiunile, misiunile, şefiile de cabinet, abuzul de automobile şi de trenuri speciale, atâtea inutilităţi costisitoare, şi de ce, în schimb, să se împuţineze generaţiilor în formaţiune mijloacele de a-şi pune în valoare in plină libertate virtuţile lor, nu numai ca un act de dreptate pentru ei, dar ca un mare folos pentru ţară, interesată să nu se piardă şi să nu se diminueze nici una din valorile născute să progreseze şi să lucreze pentru binele obştesc ? Ce-ar fi ajuns astăzi d. Iorga dacă n’ar fi găsit la timp şcoalele necesare? Ce-ar fi fost d. Argetoianu, dacă averea părintească nu i-ar fi îngăduit să înveţe în străinătate în cazul când n’ar fi avut loc in şcoli supraîncărcate prin efectul unor mutilări ale învăţământului ca cele făcute şi proectate acum ? Ce-ar fi fost atâtea ilustraţii ale neamului, ajunse în fruntea lui spre fericirea intereselor lui, dacă ar fi existat mai puţine aşezăminte de înnobilare a minţii şi a sufletului decât ar fi trebuit ? Acestor sentimente, congresul profesorilor din toată ţara le-a dat o expresiune memorabilă, cu un curaj de un avânt neegalat, cu un respect desăvârşit pentru toate forurile răspunzătoare, dar cu un hotărit avertisment pentru răspunzătorii incapabili sau încăpăţânaţi. In sala Ateneului Român — locaş tradiţional al ideilor sănătoase şi al iniţiativelor culturale — n’au vorbit oamenii, au vorbit sufletele, nu au vorbit politicianii, au vorbit cei cari le rezistă, nu s’au plâns interese individuale, colective, profesionale, s’a plâns şcoala românească prin tot ce are mai nepărtinitor, mai muncitor şi mai distins. Energia cu care s’au înfierat cinismele şi desconsiderările cu cari anumiţi miniştri răspund intervenţiilor cuviincioase şi legitime a dovedit că negaţiunea insolentă a factorilor neputincioşi nu se mai îndură. Rezultatele acestei mişcări puternice nu vor putea să întârzie, fiindcă nu ne aflăm în faţa unor demersuri politice, cari pot fi suspectate, ci a unui torent irezistibil de conştiinţă, dreptate şi prevedere. Cei indicaţi, să cugete şi să lucreze aşa cum cer interesul învăţământului, dreptatea dascălilor, necesităţile ţării. Congresiştii în faţa Ateneului român Deschiderea congresului Duminică dimineaţa, la oră 10, în sala mare a Ateneului român, s-a ţinut, congresul „Federaţiei generale a corpului didactic“. Au participat mai multe mii,de reprezentanţi ai dăscălimii din toate părţile ţării. Au prezidat d. prof. dr. DRAGOMIR HURMUZESCU, preşedintele „Asociaţiei generale a corpului didactic secundar“ şi V. V. TONI, preşedintele „Asociaţiei corpului didactic primar“. D. prof. HURMUZESCU, deschizând congresul, a spus că dăscălimea nu a venit să-şi spună durerile intri un spirit de răsvrătire şi nici ca reprezentantă a unor grupări politic ci ca reprezentanţi ai şcoal româneşti. Ne-am adunat , să chibzuim să vedem ce e de făcut pentr ca cei îndreptăţiţi să se ocup de viaţa şi de mersul şcoalei, s audă că nu se poate trece peste limita suferinţelor fără c şcoala să nu fie primejduită. Aminteşte de primul congri din 6 Decembrie 1929. Atunc dăscălimea, care singură fusese lăsată afară din legea e armonizare, a crezut de cuviinţă să se mişte. Am obţinut îndreptări. In bugetul pe 1930 a introdus o ameliorare. Am căugat şi ni s-a promis că, trei tot, ni se vor da şi celelal puncte. Ne dăm seama de greutăţi de acum. Dăscălimea, care luptat pentru întărirea şi unirea ţării nu va fi aceea care nu-şi dea seama de acest greutăţi. Ceea ce cere învăţătorimea nu un privilegiu, ci un drept regal. Guvernanţii noştri nu-şi da seama că faţă de situaţia crică financiară şi faţă de idele nenorocite care prind, din în ce mult teren, este necesar o forţă ca aceea a dăscălim care să lupte cu conştiinţă suflet curat. Cerem un regim o dreptate comună. Dacă nu stii bani, măcar cei câţi mai exişt să se împartă cu dreptate. Siuaţia de azi duce la descurajare şi pe cei mai entuziaşti mai bine pregătiţi pentru si orificiu. Ce va deveni ţara aceast dacă temelia ei — şcoala — lăsăm la voia întâmplării? C. prof. HURMUZESCU Continuare In pag. 3 Cuvântarea d-lui V. Toni D. V. TONI arată că şcoala română batjocorită şi umilită în persoana slujitorilor ei vine azi, nu ca să se plângă, ci să protesteze, să înfiereze, să ceară cele mai severe sancţiuni contra celor cari au pângărit şi minat însăşi existenţa acelor instituţii fără de care un neam nu poate trăi. Să ne întoarcem cu gândul cu un an în urmă. Atunci, in fruntea ţării şi a şcoalei veni o mare nădejde, cel mai ma cărturar. Pe omul acesta nimai nu-1 iubise mai mult ca dăcălimea. In 1929, în această sa l-am chemat noi dascălii ca îndrumător şi el a răspuns chemarea noastră. Aveam dreptul să credem !