Universul, iunie 1932 (Anul 49, nr. 149-177)
1932-06-10 / nr. 158
anulXLK 6 Pagini EXEMPLARUL’ sllUISI CAZZAVILLAN fit Tari: 5 Ee! In Străinătate: 6 Lei In Austria: S. C.30. § Paginî Nr. 158 Vineri 10 Iunie 1932 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA Telegrafice si telefonice REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI are numerele: 3-1370 ; 3-1371; 3-1372 ; 3-1373 ; 3-1374; 3-5843. DIRECTORI STELIAN POPESCU învăţătură de minte Oricâte neplăceri ne vor fi pricinuit constatările consemnate de d. prof. Charles Rist in raportul său, trebue să fim recunoscători d-lui Argetoianu că a determinat vizita expertului francez, chiar dacă ea a fost plătită cu căderea guvernului. Şi spunem că trebue să fim recunoscători, pentru că documentările d-lui Rist asupra situaţiei finanţelor şi creditului nostru sunt pentru noi toţi o cutremurătoare deşteptare la realitate. Şi nu atât prin noutatea faptelor desvăluite şi nici prin valoarea soluţiilor formulate. Majoritatea faptelor enumerate de d. Rist în raportul său ne erau de mult cunoscute. Ele au format doar obiectul criticelor şi campaniilor de presă, pe care In deosebi ziarul nostru le-a susţinut cu hotărîre, in scopul de a deştepta atenţia factorilor de răspundere asupra lor şi pentru a solidariza cu noi opinia publică, in scopul de a determina Înlăturarea răului sau măcar Îndulcirea lui. De multe ori am reuşit, recunoaştem. Dar de foarte multe ori alarma noastră s’a pierdut in vânt, pentru ca azi să avem trista satisfacţie de a vedea prevederile noastre împlinite, in timp ce răul s’a încuibat adânc, aproape Ireparabil, In organismul nostru. Deci nu pentru noutatea constatărilor ce cuprinde, am fi tentaţi să salutănuvenirea pe lume a raportului Rist, care, In definitiv, nu aduce nici o revelaţie peste cele ştiute de noi. Dar importanţa şi binevenirea lui stau tocmai In faptul, că adevărurile crude ce cuprinde nu vin dela unii de-ai noştri — opinia publică, obicinuită cu bârfelile, cu Învinuirile, cu înjurăturile dintre noi, nu mai dă crezare sau nu se mai lasă impresionată azi nici In faţa criticelor celor mai întemeiate — ci, adevărurile acestea crude vin de data aceasta dela un strein cu autoritatea d-lui Rist, care, deși prieten — adică tocmai pentru că ne e prieten— nu ne ascunde nimic din ceea ce a văzut, gândind că doar-doar ne-am desmetici. Și dacă am avea un regret in legătură cu raportul d-lui Rist, el n’ar putea fi de cât acela că n’a venit mai de vreme, înainte de a ne îi prăbuşit In abisul de azi. Dar măcar, acum, In ceasul cel din urmă, ar 11 de dorit ca documentul Rist să fie un „memento“ pentru toţi dregătorii ţării şi In acelaş timp un îndemn la legământul că vor rupe cu mentalitatea, cu moravurile şi mai ales cu practicele trecutului, pentru a reintra în cadrul ordinei şi onestităţii politice, administrative şi financiare, bazate pe respectul legilor şi al contractelor, fără de care viaţa unui stat devine haotică şi precară, bătută de toate primejdiile. 9 Iunie 1848 — O zi istoricii.—Proclamaţia şi proectul de constituţie — Se Împlinesc astăzi 84 de ani de la proclamaţia lansată la Islaz In ziua memorabilă de 9 Iunie 1848, — proclamaţie care a fost însoţită şi de un proect de constituţie. Mişcarea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu din Ţara Românească a dat roadele ei. Tineretul intelectual în frunte cu fraţii Goleşti şi Brătieni, cu Ion Eliade Rădulescu, Const. Rosetti şi I. Câmpineanu. Împărtăşeau ideile liberale, încă din 1845, Ion Brătianu şi C. Rosetti, care studiau la Paris, însufleţiţi de ideile marilor revoluţionari francezi, căutau să dobândească şi pentru ţara lor, libertăţi şi drepturi. Ei au întemeiat în capitala Franţei o societate studenţească şi o bibliotecă românească. C. Rosetti făcea parte din comitetul democrat prezidat de Louis Blanc, iar Ion Brătianu a atras de partea cauzei poporului român pe Edgard Quinet. Izbucnind revoluţia in Franţa, în 1848, au plecat la Bucureşti Ioan şi Dumitru Brătianu. Ei s-au oprit la Viena, unde au luat contact cu studenţii români de acolo şi apoi au intrat în Bucureşti cu scopul de a deştepta poporul. In Ţara Românească domnea Bibescu. Ceilalţi intelectuali şi înfocaţi patrioţi, membri ai societăţii „Dreptate-Frăţie“—Ion Câmpineanu, I. I’nica, Tell, Cesar Boliac, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, — ca şi Ion Eliade Rădulescu, erau hotărîţi ca, prin orice sacrificii, să asigure poporului român un regim de libertate. Fraţii Brătieni au venit in mijlocul lor şi cu toţii au pregătit reformele. Prinţul Bibescu credea că va opri curentul revoluţionar şi se consideră stăpân pe situaţie. Adversar al reformelor, domnitorul Bibescu se pregătea să aresteze pe capii mişcării revoluţionare. In timpul acela comitetul de 12 din care făceau parte fraţii Goleşti, fraţii Brătieni, Rosetti, Ion Ghica, Boliac, fraţii Bălceşti şi Ion Eliade Rădulescu, s’a adunat într’o consfătuire secretă şi a hotărît să înceapă mişcarea în toată ţara. Ei au pregătit programul. Ion Eliade Rădulescu a tipărit, în tip. Curierului Românesc, textul unei proclamaţiuni şi a constituţiei. I Eliade Rădulescu, care era foarte popular, a început să ataţe negustorimea din Bucureşti împotriva regimului de guvernământ şi a ruşilor, pe când ceilalţi partizani ai mişcării cutreerau oraşele, târgurile şi satele. In ziua de 7 iunie 1848, prinţul Bibescu a dat o proclamaţie către săteni prin care cerea acestora să prindă şi să predea autorităţilor pe toţi agenţii revoluţionari. După înţelegerea stabilită, Intre ei, I. Eliade Rădulescu şi Ştefan Golescu au plecat în jud. Romanaţi, ca să se întâlnească la Islaz cu maiorul Tell, partizan al revoluţiei, care dispunea de trupa sa. El s’au dus la Islaz, unde împreună cu căpitanul N. .Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă din corn. Celei, au adunat pe sătenii din comunele învecinate, în ziua de 9 iunie şi le-au cetit proclamaţia ce fusese redactată şi tipărită de Eliade, în Bucureşti, care cuprindea şi proectul de constituţie (21 de articole). In aceiaş localitate s’a constituit un guvern provizoriu revoluţionar din care au făcut parte: I. Eliade Rădulescu, Ştefan Golescu, maiorul Christian Tell, căpitanul Nicolae Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă. In proclamaţia de la Islaz se prevedea autonomia ţării, păstrându-se raportul de suzeranitate cu Turcia, înlăturarea protectoratului rusesc şi a regulamentului organic; apoi asigurarea libertăţilor cetăţeneşti, egalitatea drepturilor politice, libertatea absolută a tiparului, emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea lor prin despăgubire; emanciparea mănăstirilor închinate; desrobirea ţiganilor; desfiinţarea privilegiilor şi rangurilor; alegerea domnului pe termen de 5 ani; responsabilitatea miniştrilor; desfiinţarea pedepsei cu moarte ş. a. Se urmărea înfiinţarea unei republici constituţionale democratice. PROCLAMAŢIA DREPTURILOR NAŢIONALE ŞI CETĂŢENEŞTI Iată o parte din textul proclamaţiei de la Islaz : „Poporul, decretând odată drepturile civile şi politice ce le-a avut totdeauna tot cetăţeanul, declară că tot Românul e liber, tot Românul e nobil, tot Românul e un Domn. Prin urmare, de azi înainte desfiinţează orice pedeapsă cu bătaia şi rumpe în obrazul gâzilor orice bici şi orice varga, ce degrada demnitatea cetăţeanului. Bătaia dar se ridică de la orice dregătorie şi cu atâta mai vârtos din rândurile soldaţilor. Poporul Român, deşi nu cu Continuare in pag. 2-a 130 km. pe oră cu trenul Londra, 7 (Rador). — Calea ferată engleză a stabilit un nou record de iuţeală. Distanţa dintre Swindon şi Paddington Ka ***1 a fost străbătută cu o iuţeală medie de 130,5 km. pe oră. O parte a acestui traect a fost parcursă la o iuţeală superioară SOLDATUI Ce nume ai avut, nu ştiu Şi nimeni nu-l va şti vreodată; Nici slovă nu a fost săpată Pe gloriosul tău sicriu Pierdut sub brazda ’nsângerată..!3s^ Slăvit prin Ordinul de Zi Nu te-am văzut trecut anume, Tu eşti Soldatul fără nume Ce’n veci de veci se va numi Ostaşul cel mai sfânt din lume. Ostaş ! Soldat necunoscut ! Ce nume-ar fi să te slăvească?... Tu te-ai luptat şi ai căzut Acolo unde te-ai născut, Pe sfânta brazdă părintească... NECUNOSCUT Şi dacă tot ce-a fost pământ Revine vieţii pieritoare, Tu dormi sub marele-ţi mormântCu tot ce-a fost frumos şi sfânt, Cu moartea ta nemuritoare. Tu dormi trudit de-atâta drum, De-atâta luptă sbuciumată, Dar viaţa ta sacrificată E flacăra care de-acum n . ! Nu se va stinge niciodată ! MIRCEA DEM. RĂDULESCU Români vrednici de generalul RADU R. ROSETTI In ziua când se pomenesc sufletele tuturor acelor căzuţi în lupta pentru întregirea neamului se cuvine, cred, să se pomenească fapte îndeplinite de eroi modeşti, fapte mari însă prin felul cum au fost îndeplinite şi meritând cu atât mai mult să fie date în vileag, cu cât nu sunt îndeobşte cunoscute. Dacă, spre ruşinea neamului, s’au găsit, în teritoriul ocupat vremelnic de duşmani, din toamna 1916 şi până în acea a anului 1918, fiinţe care s‘au pus în slujba duşmanului sau cari au avut faţă de acesta o purtare nepotrivită împrejurărilor — şi aceştia trebue să rămână dea pururea înfieraţi — au fost însă şi mai mulţi români şi românce, «care, fie că’ nu s’au dat la o parte dela îndeplinirea unei datorii, când au fofet'puşi în faţa ei, ba chiar , au luat iniţiative plineo de răspundere şi de primejdie.' . ■ • ■ ■<. A ■ Un ' francez—Septimel Gorceix — a povestit acum trei ani.'în' „Revue des Deux Mondes“, peripețiile 'evaziunii 'sale dintr’o tabără de •'prizonieri din Bohemia, : străbaterea Munteniei1^ și trecerea peste • liniile dușmane de pe ‘Furia. • Cu toată suprave-' gherea trupelor iham'iefe de ocupaţie, cu toată asprimea pedepselor ■date'fără cruţare acelor romăni cari adăposteau, prizonieri, ; sau " le înlesneau ” fuga, Gorceix,; şi tovarăşul lui Rahir, au găsit,' la simpla lor afirmare că erau francezi fugind din prinsoare duşmană : bună pri- mire, adăpostire, hrană şi, la nevoe, întovărăşire. Şi faptele acelor foarte numeroşi ale căror nume nu le dă autorul, dar ale căror purtări omeneşti şi curajoase, sunt arătate în cuvinte simple şi faptele celor numiţi : Constantin Prundeanu, învăţător în Cătunele (Mehedinţi), Gheorghe Birăescu şi Ilie Sora din Bucureşti (str. Francmasonă No. 15), nu trebue uitate, pentru că ele dovedesc, chiar la cei mai modeşti, un simţ desvoltat al datoriei, ducând la făptuirea naturală de acţiuni curagioase, ale căror urmări puteau însă să le fie fatale. Dacă fuga celor doi eclavaţi francezi s'a isprăvit cu bine şi fără neplăceri pentru acei cari-i ajutaseră, lucruile nu s’au întâmplat totdeauna aşa. Şi iată o pildă : La retragerea armatelor noastre, Vasile Chilian, fiu de răzeş din Vidra (judeţul Putna) şi fost primar în acea comună, a primit de bună voe să culeagă şi să transmită, trupelor noastre, informaţiini asupra inamicului iar ulterior s’a ocupat şi cu ajutorarea trecerei peste liniile duşmane a ostaşilor români, căzuţi prizonieri şi fugiţi din taberele duşmanului. Pentru îndeplinirea însărcinărilor ce-şi luase, Chilian organiză un întreg serviciu. In comuna Lopătari , (judeţul Buzău), o cusctă a lui Chilian, văduva• Maria Dragoş Beşliu ,ajutată de fiica sa Ana Beşliu, Tudora Enăchescu, învăţătoarea, Maria Sârbescu, Ecaterina preot Stănescu, Cârstea Brebeanu, Gh. Beşliu, Ton Bărăboi, Ion Albu şi familia Drăgan) primea şi adăpostea pe acei cari fugeau, le dădea hrană, bani şi haine şi apoi îi trimetea, ,cu Ton Ursu zis Moldovanu, lui V. Chilian. , , In ‘Comuna Bisoca (judeţul Râmnicul-Sărat) adăpostirea şi îndrumarea se făcea de: Nicolae Cojocaru şi de învăţătorul :Năs- ' lase Deşliu. Fugarii, ajunşi pe Putna, erau adăpostiţi în podul morii, pe care V. Chilian căpătase învoirea nemţilor să o construiască, la Balta Colacului. De aci, ajutat de : Toma Cotea din Vidra, Dumitrache ,Pantazică din Tichiriş "şi "Ştefanache- Săcăluş din» Păuleşti, Chilian 'ducea * pe fugari .până la boeiurile, cele mai prielnice . din. apropierea frontului. Mulţi foşti prizonieri au reuşit' astfel' să .ajungă în* liniile noastre, ’ adifeând cu ei şi veşti dela Chilian. De buna lor sosire Chilian era vestit prin trei lovituri de tun, trase de ai noştri, în casa singuratecăi din marginea pădurei Poenile şi alte trei trase în dosul satului ,Tichiriş. La 23 Aprilie 1917, sosesc în spatele frontului duşman căpitanul Barbu Pârâianu şi locotenentul Iancu Popescu. Stau adăpostiţi până la 20 Mai, când’sunt duşi, de’Tortia Cotea şi Ştefănache Sacăluşi, la moara lui Chilian. Cu încă alţi prizonieri plec, la 21 Mai, cu V. Chilian, care-i conduce până într’un loc, arătându-le drumul spre Putna. Ajunşi la râu fugarii intră în , el, dar apa este adâncă şi un plutonier Georgescu, care nu ştia să înoate, începe a se cufundă şi strigă după ajutor. Germanii îl aud şi deschid focul, luând apoi pe toţi românii prizonieri. Asupra locotenentului Popescu, grav rănit şi mort a doua zi în spitalul german din Odobeşti, se găsesc hărţi, schiţe şi scrisori iscălite de Vasile Chilian. Acesta este arestat şi judecat, după o lungă prevenţie, de curtea marţială a diviziei 89 germane. Sentinţa se dă abia în August. Vasile Chilian, Toma Costea, Ştefănache Săcăluş, Dumitrache Pantazică au fost condamnaţi la moarte iar complicii lor la numeroşi ani de muncă silnică şi de închisoare. Sentinţa de moarte s’a executat la 17 August 1917. Veşnică fie pomenirea lui Vasile Chilian şi a tovarăşilor săi de fapte şi de suferinţe şi recunoscătoare fie amintirea pe care să o păstrăm atât lor, cât şi tuturor acelora cari, ,în atmosfera de imoralitate şi de mişelie creată şi, încurajată de duşmani, au adus,, într'un chip sau altul, cinste "numelui de român! —— _OXO —— Un avans la dispoziţia Austriei Paris, 7 (Rador). — Ziarul „Echo de Paris“ scrie că Consiliul de miniştri ce s’a ţinut ori, n’a luat nici o hotărire în privinţa împrumutului cerut de Austria şi recomandat de comitetul de experţi, care se află întrunit la Paris. D. Germain Martin a fost însărcinat să prezinte un raport asupra acestei chestiuni care urmează a fi discutată la prima ocazie. Ziarul adaogă că pare a exista păreri deosebite intre membrii ministerului, asupra chestiunii împrumutului. ■ Spre a ușura luarea unei hotărîri este posibil să se recurgă, după propunerea , comitetului financiar, la un avans care va fi pus la dispoziţia Austriei in tranşe succesive şi reduse. FILME Eri şi azi. -Cititorul ...nostru... • d. • G\Apostoliu teavărător - pensionar, ne''comunică o întâmplare, contrastând, cu moravurile, de astăzi.'"'. 1 : ‘ J ; ■ . \ ' ,t ! .„E' mult^de-atunci.^ O'^delegaţie de institutori din Galaţi venise la Bucureşti, caj să se plângă că nu li se achitau gra-,daţiile. Printre ei erau I. Plăvănescu, V. Chimet, Anton Iconomu,I. Răşcanu. Negăsind pe şeful finanţelor, P. P. Carp, la minister şi grăbiţi să se înapoeze la şcoli, s’au dus de-a dreptul acasă la d-sa. Conu Petrache i-a primit în salonul casei lui boereşti, i-a poftit pe fotolii şi a luat şi el loc lângă ei, ca între musafiri prieteni. — Ei, acum spuneţi, ce v-a adus la mine? Purtătorul de cuvânt, Ion Plăvănescu, i-a spus cum au colindat pe la primul ministru, care i-a trimis la ministrul instrucţiunii, iar acesta i-a trimis la el,precum şi atâtea şi atâtea în legătură cu chestiunea în care erau nedreptăţiţi. Comuna Galaţi, care plătia din bugetul ei personalul didactic al câtorva şcoale primare, le achita numai salarul de bază şi refuza să le acorde şi gradaţiile le care aveau dreptul prin legea de la 1883, cum primiau colegii lor dela şcoalele din acea localitate, plătiţi de Stat. Conu Petrache îi privia clipind des, când cu monoclu, când fără monoclu, şi asculta. Deodată bătu din palme — vechea sonerie boerească — şi logofătul i'apăru în pragul uşei.— Te rog, fă-ne câteo cafeal 'Logofătul n’a întârziat şi a oferit, după obiceiul casei, întâiu fiecărui musafir, câte, o ceaşcă de cafea, şi fireşte, celui din urmă, gazdei, lui, „conu Petrache“. La cafea, încă Ion Plăvănescu, mai avusese câte ceva de adăugat. r. ’) Cu ochii lui mari şi vii, dar cu buzele gâdilate de o glumă, conu Petrache, care tăcuse tot timpul, le-a răspuns: — Nu vă am în bugetul Statului. Pe de altă parte nu mă pot amesteca în bugetul comunei Galaţi. Dacă n’aţi căpătat nici dela mine ceea ce aţi crezut că aveţi dreptul să aşteptaţi, vă rog, spuneţi colegilor d-voastră în suferinţă dela Galaţi, că nu v’a fost în zadar venitul la Bucureşti, ci că tot aţi căpătat ceva. Sau cum s’ar zice: în loc de gradaţii, după atâta alergătură pela ministere, v’aţi ales c’o cafea. Şi conu Petrache a început a râde. Au făcut haz şi delegaţii, cari au eşit dela „boemi Petrache Carp, râzând cu hohot. Tot aşa, au făcut haz la Galaţi şicolegii în suferinţă”. N’a întârziat însă prea mult şi Take Ionescu a trecut şcoalele comunale din Galaţi în bugetul Statului, cu drept la gradaţie, pentru institutorii nedreptăţiţi”. Iar astăzi... ~ Do» Jos* Ale tale dintru ale tale Cele mai violente ziare împotriva înfăptuirii cabinetului Vaida sunt „Neamul Românesc“, oficiosul d-lui Iorga şi „Ţara Noastră“, oficiosul d-lui Octavian Goga. 9 D. Octavian Goga este şeful unui partid înfiinţat numai de un trimestru şi înfiinţat în numele regelui. Nu mă ocup de faptul acestei creaţiuni, nici nu critic pe d. Goga pentru că şi-a înfiinţat partidul în numele regelui ! Dar îl întreb : Oare guvernul Vaida nu este opera exclusivă a „factorului constituţional ?“ Oare pietrele cu care ameninţă „Ţara Noastră“ guvernul cel nou, aruncate fiind cu atâta vehemenţă, nu vor trece peste capul d-lui Vaida ? Şi atunci întreb : cum rămâne cu soarta partidului înfiinţat în numele regelui ? Cât priveşte vehemenţele d-lui Iorga, cazul este încă şi mai interesant. Este o răzbunare a zeiţei „Dreptatea imanentă“ împotriva acelora cari, ameţiţi de înălţări peste puterile sufletului lor, sunt prăvăliţi în abisul etern. Apoi, nu este tot d. Iorga acelaş domn Iorga care în Cameră a strigat unui deputat care-i cerea respectul Constituţiei : — „Dumneata rămâi cu Constituţia, iar eu rămân cu puterea Oare, nu tot domnia-sa este cel care, în acelaş parlament, a făcut apologia monarhiei absolute, adăugând că formula „Regele domneşte, iar nu guvernează“ este o născocire a revoluţiei franceze pe care d-sa nu o împărtăşeşte ? Oare nu d. Iorga şi tot d. Iorga este ministrul care a declarat de pe banca ministerială că d-sa înţelege guvernul printr’un ministru puternic, care să nu depindă decât de rege ? D. Iorga, fireşte, a făcut toate aceste declaraţiuni fără convingere, dar numai din meşteşugită diplomaţie, a crezut că, linguşind, se va întări. Dar, degeaba, deşi a fost profesorul regelui, nu-i cunoaşte firea ! De aceea eu am scris într’un articol publicat acum câteva luni, a doua zi după aceste penibile declaraţiuni : „Deasupra capului tuturor favoriţilor atârnă sabia disgraţiei !“ Ce este, oare, cabinetul Vaida decât opera unui rege aşa cum l-a dorit d. Iorga ? Dacă miniştrii trebue să depindă numai de rege, cine altul decât regele avea dreptul să păstreze pe d. Iorga în fruntea guvernului şi cine avea dreptul sfânt ca să-l... demisioneze ? Fireşte, ignoranţii care mai cred încă în elucubraţiile revoluţiei franceze, pot să socotească stranie, — nu îndepărtarea guvernului Iorga, căci pe aceea o aprobă toată lumea —, dar alcătuirea cabinetului Vaida, numai savantul istoric de la Vălenii de Munte nu are dreptul acesta. In privinţa cabinetului Vaida „Universul“ îşi va spune cuvântul cu aceiaş libertate de cuvânt cu care şi-a spus-o şi faţă de guvernele anterioare experienţei de 13 luni, şi faţă de această experienţă. Deocamdată ne mărginim a constata eterna concluzie a părerilor contra naturii. Dacă ministerul Vaida ar fi ieşit din alegeri libere, dacă l-ar fi impus parlamentul, dacă l-ar fi adus o revoluţie, protestările d-lui Iorga ar avea rostul lor. Dar cabinetul Vaida este opera regelui, atunci de ce se plânge favoritul disgraţiat ?!... CONSTANTIN BACALBAŞA Violent incendiu la Cleveland New-York, 7 (Rador). ---Unul din cele mai mari hoteluri din Cleveland a fost nimicit de un violent incendiu. Focul s-a produs din cauza unei explozii a rezervoriului de ţiţei. Flăcările au cuprins cu iuţeală vertiginoasă scările principale, împiedecând astfel pe cei aflaţi în camere să se salveze. La sosirea pompierilor, numeroase persoane se aflau suspendate la ferestre, deoarece camerele erau în flăcări. Pompierii au desfăşurat acţiunea de salvare cu mult eroism şi majoritatea celor aflaţi în hotel au putut fi scăpaţi. Au murit totuși şeuse persoane, iar vreo douăzeci au fost internate în spital, arsurile lor fiind grave. Continuare in pag. 2-p. Scrisori din Italia de VERAX — Marmore care vorbesc — Roma, Iunie E bine să evadezi din când în când din tristeţile şi grijile prezentului. De luni de zile, tot privind un orizont continuu întunecat de nori, spiritele se posomorăsc, reaua dispoziţie creşte şi cea mai mică discuţie între oamenii de stat ca şi cele dintre băcan şi brutar iau proporţii apocaliptice ca şi când s’ar apropia sfârşitul lumii. Nu se mai vorbeşte decât de probleme urgente şi de catastrofe iminente şi toate săbiile lui Damocles par suspendate deasupra capetelor noastre. In fond, prezicerile nu servesc la nimic, de vreme ce, în definitiv, totdeauna se întâmplă tocmai lucrul pe care nu l-ai prevăzut. Pe de altă parte sunt probleme care vor continua să rămână nerezolvate întocmai ca și aceea a cuadraturii cercului; nenumărate catastrofe vor continua să nu se realizeze şi la urma urmelor se prea poate ca săbiile lui Damocles să nu fie decât nişte săbii de lemn. In sfârşit, în ce priveşte sfârşitul lumii, să admitem că mai curând sau mai târziu se va sfârşi o lume, dacă nu lumea. Alta o va înlocui, care, probabil, că nu va fi mai bună, nici mai rea decât actuala. La urma urmelor, spunea cineva, am început să fim sătui de a tot spune: ne-am săturat. In momentul de faţă ne bucurăm de un fel de răgaz, ceva cam ca un fel de vacanţe politice. După cele ce nu s’au hotărît la Londra cu prilejul conferinţei danubiene şi după cele ce nu s’au hotărît la Geneva în chestia dezarmării, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm cele ce nu se vor hotărî la Lausana în privinţa datoriilor şi a reparaţiilor. După care, se va găsi desigur un motiv plauzibil ca să se promită muritorilor întrunirea altei conferinţe. La drept vorbind, nu importă ceeace obţii, ci ceea ce poţi spera... Şi e bine să ţii cupa speranţei cât mai departe de buzele însetatului. Asta înseamnă înţelepciune politică şi constitue partea cea mai uşoară din rolul diplomaţilor. CENZORI DE PIATRA Trăim deci zile de repaos, un repaos foarte relativ şi e plăcut să te plimbi la soare, un soare încă tânăr şi blajin. Azi am vrut să revedem şi să ascultăm vechile statui pe care poporul roman le făcuse interpretele sale. Erau câteva personagii de marmoră răspândite în cele patru colţuri ale cetăţii eterne. Istoricii şi arheologii încercaseră în zadar să le descopere origina şi identitatea. Poporul roman, dimpotrivă, fără să se sinchisească de adevărul istoric, boteză pe aceste personagii anonime cu nume fanteziste. Afară de sfântul Petru şi sfântul Paul, cari domină intrarea podului Sânt Angelo, a căror stare civilă nu putea fi schimbată, un bust oarecare fu botezat Doamna Lucreţia, altul abatele Ludovic, altul babuinul şi altul în sfârşit licheaua. Toţi deveniră personagii vii, simboluri şi interpreţi ai spiritului popular şi cu ajutorul unor tăbliţe atârnate în timpul nopţii de aceste statui, cenzori, cari nu ţineau să fie cunoscuţi, dădeau astfel curs liber vervei lor satirice. Aceasta se petrecu mai ales în Roma pontificală şi anume între anii 1769 şi 1870. Guvernul papal e, fireşte, foarte părintesc, dar toată lumea ştie că părinţii au uneori mâna cam grea... Românii pe de altă parte sunt, ce e drept, buni fii, dar nu prea sunt respectuoşi şi nimic nu li se pare mai uşor ca de a-şi bate joc de autoritatea papală prin versuri, uneori prin sonete întregi şi mai adesea prin mici dialoguri ce se schimbau de la o statue la alta. D-na Lucreţia, de pildă, punea o întrebare şi a doua zi babuinul îi răspundea. PASQUINO ŞI MARFORIO In curând cei mai faimoşi printre aceste personagii de