Universul - Provincie, mai 1942 (Anul 59, nr. 116-145)

1942-05-01 / nr. 116

Aniversarea naşterii împăraţii» Japoniei (Urmare că prin care trece azi lumea, dezastrele cauzate de război vor fi iară margini, ruina impusă de el omenirii, de necalculat. Să sperăm din tot sufletul că tutlburările vor înceta şi pacea va fi restabilită cât mai repede posibil. Având in vedere această stare de lucruri, am poruncit Guvernului Nostru să delibereze asupra unei asistenţe mutuale şi a unei colaborări cu guvernele Germaniei şi Italiei, — cari împărtăşesc vederile şi aspiraţiunile Imperiului nostru, — şi suntem deosebit de satisfăcuţi că un Pact a fost încheiat între aceste trei Puteri. A dat fiecărei naţiuni putinţa să-şi găsească propriul său loc din pag. I) şi fiecărui individ să trăiască in pace şi siguranţă este, desigur, un scop de o deosebită măreţie şi fără seamăn în istoria lumii. Ţelul acesta este încă foarte departe de a fi atins. Vouă, supuşilor Noştri, vă incumbă datoria de a lămuri neîntrerupt concepţia fundamentală a Imperiului Nostru. Cugetaţi adânc şi priviţi departe ; uniţi-vă în suflete şi în puteri ca să dominaţi evenimentele actuale, ajutând astfel a menţine prosperitatea Tronului nostru etern după cum este Cerul Si Pământul. A douăzeci și șaptea zi din a noua lună a celui de al cincisprezecelea an —Epoca Showa (1940). Rescriptul Imperial din 8 Decembrie 1941 „Noi, cu voinţa Cerului, împăratul Japoniei, care deapurucea într’un şir nesfârşit am stăpânit tronul. Vă aducem următoarele la cunoştinţă, sinceri şi viteji supuşi: „Declarăm prin aceasta război Statelor Unite ale Americei şi Imperiului Britanic. Soldaţii şi ofiţeri, armatei şi flotei Noastre să facă tot posibilul pentru isbândirea acestui război; funcţionarii diferitelor Noastre Ministere să rezolve însărcinările ce li se dau, cu sinceritate şi râvnă, iar toţi ceilalţi supuşi ai Noştri să îndeplinească întotdeauna obligaţiunile lor. Toată naţiunea unită in voinţă, va concentra toate forţele ce-i stau la dispoziţie, ca nimic să nu împiedice realizarea scopului nostru. „Securitatea stabilităţii Asiei Orientale şi realizarea unei păci a lumii, a fost politica sincer din totdeauna ce au dus-o marii şi glorioşii Noştri Strămoşi Imperiali, precum şi prea milostivul Nostru împănat care le-a urmat. „Principiul ce a călăuzit mereu politica Noastră externă a fost de a întreţine legături de prietenie cu celeilalte naţiuni şi de a se bucura laolaltă cu toate naţiunile prospere. Este însă absolut inevitabil şi doriiia voinţei Noastre, dar ne vedem siliţi să purtăm război cu America şi Anglia. „Au trecut mai mult de 4 ani de când China ignorează adevăratele intenţii ale Imperiului Nostru, aţâţând şi tulburând pacea în Asia Orientală, cu toată existenţa cand Guvern Naţional Chinez, cu care Japonia întreţine legături prieteneşti de vecinătate şi cu care Inserează împreună. Totuşi reguma din Csungking continuă, lucrând mai departe şi sprijinindu-se p© apărarea şi ajutorul Angliei şi Americei, care are ca urmare fratricidul. „In arzătoarea dorinţă de a duce la îndeplinire nemfrânatele lor năzuinţe pentru dominarea Orientului, atât America cât şi Anglia sprijină regimul din Chungking, înrăutăţind astfel conflictele războinice în Asia Orientală. Mai mult, aceste două naţiuni au îndemnat şi pe celelalte ţări să le imite şi să întărească cu forţe militare frontierele Imperiului Nostru pentru a ne provoca. „Ei au împiedecat cu toate mijloacele comerţul Nostru paşnic, întrerupând brusc legăturile noastre economice directe, ameninţând prin aceasta în modul cel mai serios existenţa Imperiului Nostru. „Mult am aşteptat şi mult am mai îndurat în speranţa că Guvernul Nostru va ajunge iarăşi la o situaţie paşnică, dar adversarii Noştri, cari nu au arătat nici cea mai mică intenţie de conciliere, au mânat ilegal de mult, aranjarea, accentuând intre timp presiunea lor economică şi politică, pentru a subjugă astfel Imperiul Nostru. „Mersul acestor evenimente, dacă ai rămâne aşa, nu ar nimici numai străduinţele ce Le-am depus pentru securitatea Asiei Orientale, dar ar periclita şi existenţa poporului Nostru. Aşa cum se arată astăzi lucrurile, Imperiul Nostru, pentru propria-i existenţă şi apărare, nu poate face altceva decât să recurgă la arme pentru a înlătura orice obstacol ce i se pune în cale. „Sufletele strămoşilor Noştri Imperiali, privesc spre Noi. " „Ne bizuim pe sinceritatea şi vitejia supuşilor Noştri şi aşteptăm ca îndatorirea ce ne-a fost încredinţată de către strămoşii Noştri, să fie dusă mai departe şi ca izvoarele relelor, să fie distruse, repede, aşa încât să se creieze o pace durabilă în Asia Orientală, care să păstreze gloria Imperiului Nostru“. g——■ .... ■ ! PROBLEMA COLONIALĂ IN NOUL STAT SPANIOL le J. M. de la ALDEA Conferinţa Contelui de CASAROJAS despre „Colonizarea Spaniolă“ —• fermecătoare disertaţie presărată cu detalii istorice — atinge de aproape o problemă de mare actualitate, ale cărei ecouri se aud peste tot sub fonna unor termeni, ca. ..revendicării“, „colonii“, etc., în timp ce Spania începe să se trezească din letargia-i seculară. Asupra istoricului colonizărei noastre — evocat atât de precis și de sugestiv de către d. ministru al Spaniei în România — nu cred să mai fie ceva de adăugat. De aceea, nu-mi rămâne decât să trec peste tot acel trecut glorios şi să-mi îndrept privirile către viitorul Patriei mele, viitor la care Spania este mici îndreptăţită ca oricând acum, după trei ani de sacrificii dureroase în lupta comună contra inamicului civilizaţiei, împotriva căruia luptă astăzi aproape întreaga Europă pe nesfârştele stepe ale Rusiei. Inconştienţa unora din foştii noştri oameni politici — uneori sub influenţa puterilor străine, veşnice duşmane ale renaşterei noastre internaţionale — a sucombat în faţa elanului tineresc al unui mănunchiu de patrioţi spanioli, adevăraţi pionieri ai nouei etape pe care o marchează Spania în istoria mondială. încă de la începutul Falangei, programul ei fixa sentimentul popular prin definiţia: „unitate de destin în universal“, pentru a participa’ la marile înfăptuiri ale omenirei. In punctul III al programului se afirmau năzuinţele noastre imperialiste, care constituesc împlinirea aspiraţiunilor noastre, revendicând un loc, proeminent în Europa şi respingând, atât izolarea internaţională, cât şi amestecul străin în conducerea destinelor noastre. Mai departe, punctul IV proclamă puterea militară a Spaniei, precum şi recucerirea Mării. Afirmarea Spaniei ca putere colonială este o consecinţă implicită a celor două puncte precedente. Considerând că Marocul a fost leagănul mişcărei noastre naţionaliste — de unde ne-a venit încurajarea întregei populaţii indigene şi sprijinul coloniei noastre, cât şi mai ales generoasa contribuţie de sânge a populaţiei musulmane — ar trebui să gândească cu toată seriozitatea aşa-ziseie puteri democratice — beneficiare a aproape întregului teritoriu colonial al lumei — pentru a recunoaşte în fine gradul de influenţă şi de penetraţiune spirituală a Spaniei în nordul Africei, trădând E’boiele înşile concluziile practice ce se impun. Căci, din păcate, aceia cari vorbesc neîncetat despre voinţa de auto-determinare a destinului popoarelor sunt tocmai aceia cari, jrle totdeauna, au nesocotit şi _au s călcat în picioare această vonţă: la Tanger au fost mereu evitate dl* » - - «■♦ ♦♦»■»♦>♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦♦♦♦ Târgovişte, 26 Aprilie D. generail D. Popescu, ministrul afacerilor interne, însoţit de d. col. G. V. Demetrescu prefectul judeţului, a inspectat comuna Coiasca. Dela Coiasca, d. ministru a venit la pretura plăşii Bilciureşti, umnde erau convocaţi pretorii plăşilor Târgovişte, 311 ciureşti, Ghergani şi Titu, interesându-se de mersul muncilor agricole, starea sanitară şi a şoselelor, bugetele comunelor, erodând diferite îndrumări. *IOV! NOU! Editura „UNIVERSUL” a tiparit lucrarea unui nume nou in literatura românească LAURENȚIU FULGA, iar cartea sa este intitulată: feritele: plebiscite proectate, pentru a înlătura zdrobitoarea majoritate spaniolă, tot astfel cum în alte părţi această majoritate a fost combătută printro brutală naţionalizare forţată. „Statu quo“ african este destinat să dispară la sfârşitul actualei conflagraţiuni, căci s’ar comite o gravă eroare dacă la masa verde nu se vor stabili condiţiunile unei opere durabile — bazată pe drepturile popoarelor — şi dacă s’ar încerca să se nesocotească justele revendicări ale Spaniei. Căci aspiraţiunile noastre nici nu distrug echilibrul continental şi nici nu aduc cuiva vre-un prejudiciu: suprimarea „stătu quo“-ului şi modificarea unor anumite frontiere; nimic nu poate fi mai absurd decât, o delimitare de frontiere care despart un neam şi în acelaş timp ne împiedecă să ieşim din zona insalubră a frigurilor!... Aspiraţiunile noastre asupra altor teritorii sunt bazate numai pe munca noastră seculară dătătoare de viaţă gliei, muncă realizată cu preţul sudoarei şi al sângelui spaniol şi care a fost pe nedrept nesocotită. Fără a concretiza sau a aprecia — pentru a evita eventuale susceptibilităţi — putem afirma că modestele noastre revendicări reprezintă pentru noi cel mai legitim şi fondat , „spaţiu vital“, spre deosebire de revendicările acelea care în fond tindeau mai mult spre „spaţiu“, şi erau mai puţin „vitale“ şi care au fost cauza atâtor răsboaie ce au împiedecat progresul normal al continentului. Spania are încredere în ea însăşi şi în Caudillo, fiind totodată sigură că destinul ei de civilizatoare universală — care a făcut să-şi întipărească mândrele şi nemuritoarele sale urme, peste mări şi ţări, asupra a 22 de naţiuni — îi mai rezervă încă misiuni importante în istoria colonizărilor viitoare. ----------0#0--------- Inspecţiile d-lui ministru al afacerilor interne in jud. Dâmboviţa STRANIUL PARADIS Ceea ce aduce nou LAURENŢIU FULGA în scrisul său este lumea creată numai de el; nu insa una întâmplătoare, cu oameni şi femei căutate, ci o lume ideală, spre care a tins totdeauna arta adevărată. Depozitul general „Librăria UNIVERSUL” PREŢUL LEI 20« De vânzare la toate librăriile din ţară. — Se trimete şi ramburs la cerere — UNIVERSUM Antropofagii din catacombele Odesei O echipă ele comunişti terorişti s’a hrănit timp de o lună cu carnea tovarăşilor ucişi !. CATACOMBELE Deabia sosit in Odessa, aflu că într’una din subteranele oraşului, o bandă de comunişti a trăit săptămâni întregi, mâncând carne de om. Mijloacele pentru ajungerea la aceste catacombe ne sunt înlesnite de autorităţile de propagandă, astfel că foarte curând suntem în drum spre unul din cartierele Odessei, unde se află aceste subterane. Maşina opreşte în faţa zidurilor arse şi dărâmate, ale unei cazemate, care a fost incendiată cu scopul de a deruta pe cuceritori cu privire la gurile ce duceau sub pământ. In aceste catacombe, bolşevicii au lăsat echipe speciale, armate cu puşti, arme automate, şi alte explozibile, pentru a „lucra“ în dosul frontului. Echipele erau conduse de comandanţi speciali, şi încadrate după obiceiul bolşevic, cu respectivii comisari poliţiei. Aveau hrană şi toate amenajamentele pentru eventuale rezistenţe armate pe timp mai îndelungat, rezistenţe pe care nenumăratele galerii le-ar fi putut mult înlesni. Intrăm în curtea, înconjurată pe cele patru laturi de aceleaşi ziduri de cazarmă, arse. Chiar în faţa noastră apare un fel de gură de puţ, cu marginile bine drişcuite, aşa care i-ar sta bine unui veritabil puţ de apă. Aceasta este prima eşire din catacombă. Mai sunt asemenea guri, dintre care una situată mai in afară de ziduri, într’un maidan. Ceeace avem in față este numai una dar nenumăratele catacombe ale Odessei, despre care s’a vorbit atâta. Aproape fiecare imobil are subteranele lui. Origina acestor săpături în stâncă, la adâncimi ce variază între 23—35 metri, e destul de simplă. In acest oraş aproape nu se cunoaşte întrebuinţarea cărămizii. Toate ediciile au fost clădite cu piatră moale şi uşoară, tăiată din adâncurile solului Odessei. In chipul acesta s'au format nesfârşite galerii peste care s’au aşternut temeliile caselor. Cercetăm gurile de puţ, înfundate acum, şi apoi intrăm într’una din vechile încăperi dela parterul cazarmei. In faţa noastră, sub un perete, se arată gura pe care cei dinăuntru au săpat-o spre a eşi afară şi a scăpa de vigilenţa pazei româneşti. Intrarea aceasta mică e fioroasă prin întunericul tainicde vizuină, care vine de jos. Nu mai avem răbdare să aşteptăm aducerea celor şase comunişti care au fost scoşi din aceste adâncimi, astfel că ne pregătim pentru intrare. Aerul cald al subsolului îmbibat cu resturi de gaze, introduse de echipele militare speciale la prima explorare a adâncimilor, ne izbeşte de cum ne apropiem. Pentru ca să putem intra trebue să ne aplecăm. Lumina lanternelor se proectează timidă pe pereţii de humă în care a fost săpată eşirea. Coborâm pitiş pe treptele de pământ jilav, apoi facem o cotitură la stânga şi iar coborâm pe trepte ce ne afundă în umbrele tot mai fioroase ale necunoscutului. Alunecăm ; suntem într’o zonă umedă a stratului de pământ; mâinile cu care trebue să bâjbâim pe pereţi, ni se umplu de noroi lipicios. Coborâm încă. Mai este mult ? întreabă d. căpitan Panţu din secţia de Propagandă. D. locotenent Tâlvan, conducătorul nostru, este însă familiarizat cu acest coborâş şi răspunde cu glas domol, sigur, liniştind pe cei ce îl urmează pe fâşia de lumină bolnavă a lanternelor. D. Gociu, operatorul jurnalului O. N. C. îşi face socotelile pentru introducerea elementelor de lumină şi ale aparaturii de filmat. Ţine să ofere ţării şi străinătăţii imaginea fidelă a mentalităţii şi civilizaţiei staliniste şi pentru aceasta nu precupeţeşte nici o oboseală. Mai alunecăm de câteva ori şi după ce socotim că vom fi trecut de 25 de metri în coborâş, iată-ne pe un fel de culoar de piatră masivă, înalt de vreo 3 metri şi lat până la 2 metri, care se pierde în întuneric la stânga şi la dreapta. Ar trebui spaţiu pentru un întreg roman ca să descriem toate galeriile care se ramifică de pe acest coridor. Faimosul labirint din mitologia greacă nu cred să fi apărut astfel, fiindcă socotesc că aici pentru a nu te pierde, un singur fir, fie el şi al legendarei Ariadna, nu ţi-ar folosi. Se pare că nici o galerie nu mai are întoarcere. Ceilalţi rămân în urmă şi numai cu un soldat, care a tratat pe aici, încercăm amândoi să căutăm galeria vinde Colos Afanase Onofrevici şi tovarăşii săi au stat mai bine de patru luni, hrănindu-se o bună bucată de vreme cu carne de om pusă la saramură, sau cu fleici proaspete de pe fostul lor „comandir“ şi soţia acestuia. Mergem la dreapta. Culoarul cel mare se subţie. O galerie apucă spre stânga, aita spre dreapta. Dar nu vom merge pe niciuna din ele. Escaladăm o îngrămădire de piatră cioplită, târându-ne pitis, şi ne aflăm din nou pe un culoar în fundul că golim de bolovani şi întuneric greu ca pământul, pe care lanterna cu bateria nouă îl taie anevoios, lumina oprindu-se roşcat pe pereţi. Mergem aşa vreo 150 de metri, fără să găsim culcuşul căutat. A înainta încă este periculos. încerc un strigăt, dar sunetul moare pe peretele de alături şi la câţiva metri în întunericul aproape material de pe galerie. Parcă a vorbi în vată. Fac socoteala, nu prea plăcută, că dacă ai rămâne fără lumină, singur, în aceste întortochlate catacombe, nu ai avea altă posibilitate decât să mori. Să mori de urâtul negru, să te sfârşeşti fără volenţă, mâncat de întuneric... (Va urma) Odesa 26 Februarie 1942. IOAN VELICIU Baricade făcute în catacombe Depozitul de arme rula se aud căzând picături de apă ce răsună sinistru. Parcă ar fi o boltă de beciu. In mijloc un stâlp de lemn, putred, şi e de mirare cum de mai stă în picioare. Ne strecurăm pe marginea strâmtă şi continuăm înaintarea în necunoscut. întoarcem lumina spre a încerca fixarea unor puncte de reper. Nu se pot însă gări, fiindcă aci totul este la fel: piatră galbenă, ca huma, rosto Grija pen tru invalizi Desigur, sunt multe grijile cari reţin gândul Conducătorului Statului şi al guvernului, în aceste vremi când, pe fiecare zi se ivesc probleme ,nouă, rezultând din starea de război. Intre acestea însă, la loc de frunte, se aşează preocupările de îmbunătăţirea soartei luptătorilor pentru apărarea drepturilor şi a fruntariilor ţării. Pentru invalizi, în deosebi, în afară de pensii şi de diferite gratuităţi sau anantagii, menite să răsplătească în mică măsură jertfa lor, s’a hotărît organizarea de cursuri profesionale, cari să-i îndrumeze şi să le dea pentrutot restul vieţii reazemul unei profesiuni menite să le asigure o independenţă materială. Şi toate sugestiile în vederea îmbunătăţirii solariei lor au fost apreptate şi puse în practică. Printr’un decret lege frecent, modificându-se legea de organizare a Eforiei I.O.V., statul şi-a luat şi obligaţia de a procura îmbrăcăminte şi alimente, din depozitele armatei, invalizilor al căror grad de invaliditate îi pune în neputinţă de a-şi câştiga singuri existenţa şi cari nu au alte mijloace de trai. De asemeni, invalizii 60% şi ţarmaşii lor aflaţi în neputinţă de a se întreţine, vor primi anual înmod gratuit, de la ocoalele silvice ale statului, lemne de foc şi lemnul necesar construirii locuinţelor şi gospodăriilor lor. Prin această modificare a legii I.O.V. se aduce încă o măsură care arată în mod practic grija guvernului pentru luptători, statul înţelegând să-şi ia el sarcina de a uşura viaţa acelora cari i-au dat totul spre a apăra integritatea neamului şi a ţării. Şedinţa intimă a Academiei Române In şedinţa de Vineri, 24 c., d. preşedinte I. Simionescu a omagiat memoria juristului Emanoil Pantazi, fost membru de onoare al Academiei Romane. D. secretar general,Alex. Lapedatu a prezentat un mare număr de publicaţiii,privitoare la Albania, primit^ dela consulul nostru general din Tirana. D-sa a prezentat şi o monografie a Universităţi^ dim Cluj. D. Traian Săvoilescu a făcut o importantă darf, de seamă asupra seminţelor, de grâu şi cânepă descoperite de preotul Mătasă în staţiunea neolitică dela Frumuşica i^ieamţ). D. I. Sir^iorţescu a prezentat un craniu jpaleolitic dela Cioclovina (Haţ^g). D. I. Nistor a spus un cuvânt de comemorare despre Carol cel Marp rJoluv Onorul nacfprp s’aU împlinit la 2 Aprilie 1200 de ani. Deia muzeul naţional de antichităţi s’au primit câteva hărţi vechi şi gravuri aduse din Odesa. D. general R. Rosetti prezintă lucrarea d-lui N. Grigoraş „Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiunile lor până la regulamentul organic”, arătând meritele acestei prime încercări asupra unei chestiuni puţin studiată până acum. D-sa a mai prezentat scrisori şi documente dăruite Bibliotecii Academiei de maestrul Ştefan Popescu, membru de onoare al Academiei. D Dim. Gusti a dăruit, din partea d-lui George M. Leon, câteva lucrări ale acestuia. D. Dim. Pompeiu a atras atenţiunea asupra tomului II, fasc. I din revista „Disquisitiones mathematicae et physicae” (Buc. 1012). RISIPA ANCHETELE NOASTRE DE TIMP Cât pierde anual economia ardeleană.—Principalele cauze.— Propuneri practice pentru combaterea acestei maladii Dela redacţia noastră din Ardeal In 1937, un distins asistent universitar întocmise la Cluj o evaluare pe cât de interesanta pe atât de ciudată, despre zilele pierdute în economia Ardealului. După dl, ţăranii răpesc producţia uned cam 98 zile pe an numai cu sărbătorile, la cari se adaogă zilele de repaus din timpul iernii. Apoi, în general, mai bine de o treime din populaţia provinciei pierde 4—5 ore, fie din lene, fie în lipsă de organizare sistemiatică a municii, sau din cauza biurocratismulu. Calculate în bard, aceste zille izidnte de orăşeni sau ţărani, ele dădeau atunci considerabila cifră de 11 miliarde lei zr.ua-1, ceea ce reprezenta o treime din bugetul ţării pentru anul 1937. Problema aceasta este reluată acum le d. I. Haşeganu, încoloanele „Transilvaniei”. D-sa pleacă de la deplasările ţăranului, făcute cu o enormă pierdere de timp, pierdere provocată nu numai din cauza mijloacelor primitive de transport, cât şi din pricina mentalităţii bizare a clasei conducătoare. De la medic şi până la avocat şi de la farmacist până la perceptor, toţi îl lasă pe ţăran să aştepte la uşă. De aceea, el are o noţiune aparte despre timp, uitând adeseori ziua şi luna în care trăeşte. Dar mai sunt categorii de profesiuni — spune mai departe d. Haşeganu — cari aduc un câştig atât de redus, încât el echivalează aproape cu un permanent şomaj şi cu o pierdere de timp fără egal. Aşasunt de pildă geamgiii, cari eutriceră oraşele cu strigătul lor monoton şi al căror câştig extrem de mic poate să fie verificat de oricine. Este de mirare pentru un apusean, cum oamenii în toată firea pot umbla o zi întreagă ca să câştige la sfârşitul ei, doar 20-50 led., cari abia le ajung pentru hrană. Tot aşa sunt Moţii, cu cercuri şi cu ciiubară, cari şi ei cutreeră ţara întreagă, pe jos, călare, sau în căruţe, pentru a se întoarce după câteva luni de peregrinare cu câţiva saci de porumb pentru hrana familiei. Să mai amintim apoi chestiunea copiilor de Moţi, cari o duc destul de greu, de atâţia ani ? Şi este limpede că timpul pierdut de aceşti copiii nu se trimittează la echivalentul muncii productive pe care ar putea-o ei presta, ci este mult mai preţios, dar consecinţele acestei pierderi sunt mult mai mari sub raport, moral. Iată câteva categorii de energii româneşti cari se irosesc fără să-şi asigure un trafiu omenesc şi fără a desvolta cu nimic puterea de muncă şi patrimoniul economic şi cultural al neamului. Nu se impune oare interzicerea vagabondajului şi obligativitatea unei profesiuni pentru orice om? Şi nu este oare momentul ca să căpătăm o noţiune serioasă şi exactă asupra timpului şi întrebuinţării lui? Cine s’ar încumeta să facă o socoteală precisă a pierderilor rezultate pentru patrimoniul românesc de pe urma risipei de timp a tuturor categoriilor sociale din ţara noastră, să fie sigur că va face un mare serviciu acestui neam — închee încrustările sale atât de interesante d. I. Haşeganu. Examenul licenţiaţilor pentru învăţământul primar Ministerul Culturii naţionale a hotărât ca examenul de capacitate al licenţiaţilor care vor să intre în învăţământul primar să se dea astfel: La sfârşitul lunii Mai, după ce se va fi terminat practica pedagogică şi condiviile pedagogice, vor trece uncolocviu numai din materia cursului primar. La acest colocviu vor fi calificaţi cu note-Cu aceste note vor trece la examenulscris de diplomă, care va consta din limba română şi pedagogie. Examen oral nu se va da. In locul acestuia se vor socoti notele de la colocviu. Vor urma o lecţie practică. După toate aceste probe, candidaţii reuşiţi vor obţine diplome de capacitate. Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, sexageniar Sibiu, 27 Aprilie Ortodoxia ardeleană freamătă în ziua de azi în duihul închinării cucernice, stăpânită de adâncă reculegere se închină, cu sufletul împovărat de o recunoscătoare admiraţie, în faţa mitropoliului Nicolae Bălan al Ardealului, care împlineşte în ziua aceasta, a 27 a Urnei Aprilie venerabila vârstă de 16 ani. Această aniversare nu se încunună cu serbări, răsunătoare şi nici cu solemnităţi ceremoniale, deoarece marele arherieu a supus cu o altă ocazie în graiuil modestiei saiguniene: „Oare pentru ce o să mă sărbătoriţi? înaintea mai Marelui păstorilor şi a Stăpânului vieţii mele nu mă pot prezenta decât cu mâinile pline de seceriş. Dar, Doamne, Cela ce ai făcut să sporească cele 5 pâini şi cei 2 peşti, saturând mulţimile în pustie, fă să sporească şi acest seceriş al mâinilor mele, sluga ta smerită“. Astfel Ardealul ortodox şi românesc îşi freamătă recunoştinţa şi bucuria, în ziua aceasta de biruitoare aniversare în străfundurile tăinuite ale inimiei, în tainiţele sufletului românesc din vatra nouă atât de scumpă, încinsă atât de măreţ cu brâul Caripaţilor. In mitropolitul Nicolae Bălan, în fiinţa lui de arhereu şi păstor, ziditor şi cârmuitor din vremuri se împletesc în chip atât de minunat marile virtuţi româneşti şi ortodoxe ale lui Simion Ştefan, Sava Brancoviciu şi Andrei Şaguna. In sângele lui de fecior de popă trăeşte intens şirul nesfârşit de preoţi şi întreg Ardealul, înzestrat cu însuşiri ce strălucesc peste veacuri el a călcat cu demnitate pe drumul măririlor neîntrecute, înălţând în zamea veşniciilor ortodoxia ardeleană şi românismul întregului pământ strămoşesc. Nimeni ca dânsul nu şi-a înţeles sacra misiune în vremuri atât de frământate de adânci prefaceri. Pentru aceia îl şi caracterizează admiratorii cu tâlcuitoarele cuvinte: „Tu eşti vitejia nebiruită a duhovniciei, măreţia epopeelor clasice şi cel mai puternic stâlp al ortodoxiei şi al neamului românesc“. Iar profesorii facultăţii de teologie din Cernăuţi, în impozantul volum omagial, întocmit întru cinstirea mitropolitului Bălan scriu următoarele: „Nu este manifestare creatoare a bunului şi aşa de cinstitului suflet românesc, întru făurirea noului său stat, căreia mitropolitul Bălan să nu-i fi impregnat ceva din luminile sufletului său întraripat, înţelept şi atât de iubitor de credinţă şi de neam. Arătarea sa la sufleteştile popasuri ale sbuciumului nostru românesc, ca să aducă poverile şi binecuvântările bisericii sale cu verbul de resonanţă al arhipăsto■îiului inspirat şi convins de puterea harului lucrător într’însul, înălţa şi cucerea inimile până la fascinare“. Cu un talent însufleţit de o vie credinţă in gloriosul destin al neamului, conştient de puterile nebiruiteale vieţii noastre româneşti, el s'a străduit totdeauna să ne îndrepte gândurile şi voinţele spre regiunile senine ale culturii naţionale creatoare de libertate, şi a ştiut a le smălţui cu o uimitoare iscusinţă în credinţa ortodoxiei străbune. A fost s’ este propovăduitorul evangheliei de azi şi de totdeauna a iubirii de neam şi de biserică stnt moşească. In zilele acestea grele glasul mitropolitului Nicolae devine glasul Ardealuluişi îmbărbătarea ce se desprinde cuceritoare din cuvântările sale picură o mângâiere divină in sufletul turturor Românilor. Strădania şi râvna lui, sinceră şi neostenită a fost şi este, cum spune Nichifor Crainic, să sporească necontenit, acel bine de peste veacuri al neamului. Mitropolitul Nicolae Bălan e astăzi mai mult decât un om, un stâlp de viaţă ortodoxă“ şi zicem noi şi românească, doar, el a creiat în chip atâtae smalucnit aici cti Ardeal simbioza credinţei cu conştiinţa naţională. Ardealul cu ortodoxia înâl luminată, cu robustul său românism este conştient de voiniceasca vrere a mitropolitului Nicolae de a-i apăra cu vitejeasca demnitate întregitatea drepturilor asupra pământului strămoşesc; ştie că altul nu este care să-i vestească mai cuceritor în faţa neamurilor nădejdile şiaspiraţiunile, de aceea i se închină cu adâncă recunoştinţă şi cu devotată admiraţie, cântându-i cântarea moştenită din strămoşi: „Intru mulţi fericiţi ani stăpâne“. 7. SANDU juuui—ii—iiiiiii—»■( ii I iții— — MARELE TURNEU al Comp. de Comedii muzicale CA^mS Dir. C. TANAS!1 prezintă p© neinecutul comic VASSLACHE alături de Tantzi Căpăţână, I ulu Savu, Tantzi Săndulescu, Georgeta Iliescu, Piu Mironescu, Niculescu Cadet, C. Dodu, D. Gherasim, I. Petrescu, V. Florescu şi Aurel Athanasescu, în cel mai mare succes al Capitalei. Săracii’ Cicăi Comedie muzicală in 3 acte de St. Cristodulo şi V. Vasiiache cu muzica de Maestrul Ion Vasilescu şi Aurel Vasilescu şi V. Vasiiache Condecrea muzicală maestrul ION VASILESCU in persoană! ITINERARIU MATU L. 1 Lugoj M. 2 T.-Severin M. 3 Craiova J. 4 R.-Vâlcea V. 5 Slatina S. 6 Piteşti S. 2 Brăila D. 3 Galaţi L. 4 Vaslui M. 5 Chişinău M. 6 Bălţi J. 7 Iaşi V. 8 Dorohoi S. 9 Botoşani D. 10 Cernăuţi L II Rădăuţi M. 12 Fălticeni M. 13 Roman J. 14 P.-Neamţ V. 15 Bacău S. 16 Tecuci D. 17 Buzău L. 18 R.-Sărat M. 19 Câmpina M. 20 Braşov J. 21 Făgăraş V. 22 Sighişoara S. 23 Mediaş I. 24 Sibiu L. 25 Turda M 26 Alba-Iulia M. 27 Deva .1. 28 Petroşani V. 29 Reşiţa S. 30 Timişoara D. 31 Arad IUNIE înfiinţarea unui oficiu de aprovizionare pentru funcţionarii publici din Iaşi Iaşi, 25 Aprilie La primăria oraşului nostru, s-a ţinut o importantă reuniune, pe care au participat reprezentanţii tuturor autorităţilor civile locale sub preşedinţia d-lui general C Ionescu, primarul Iaşilor. Au luat parte d-nii prof. Mihail Daivid, rectorul universităţii, prof Petre Bogdan, preşedintele Fundaţiei „Regele Ferdinand I “, prof Ion Andreescu, inspector şcolar secundar, prof. Radu Constamtinescu, rectorul Academiei de Muzică,,George Enescu“, prof. Roman Simionescu, rectorul Academiei de Arte Frumoase , d-r. Otilia Cazimir, inspectoare de Arte, chestor Gh. Leattou, Alex. Arhire, inspector al Asigurărilor sociale, dr. lor Artenie, subinspector sanitar, avocat Georgescu, Mihail Şerbănescu, Const. Foişor, Const. Tăutu şi maior Alriştar ajutori de primar. Grigoe A. Ca.ţp, director ad-tiv al primăriei. D. general C. Ionescu a adus la cunoştinţă ordinul ministerului afacerilor interne, de a se înfiinţa pe lângă fiecare capitală de judeţ câte un oficiu de consum pentru toţi funcţionarii publici din cuprinsul judeţului. Au urmat discuţii, fiecare făcând propuneri în vederea uneicât mai perfecte organizări a oficiului preconizat. S’a hotărît înfiinţarea uniui offidiu de consum ce va funcţiona pe lângă primărie. In acest sens, s’a comunicat rtinisterului afacerilor interne. Se aşteaptă sosirea directivelor în vederea începerea activităţii .___ Activitatea Crucii Deva. 26 Aprilie In sala festivă a primăriei Deva s’a ţinut adunarea generală a societăţii Crucea Roşie, filiala Deva, de faţă fiind numărul necesar de membrii, printre cari d-nii general Dumitrache colonel Ionescu, colonel Mertic, d. primar, comitetul Crucii Roşii în frunte cu d-na preşedinta Magda dr. Moşoigo, d-na Maria, dr. Stănilă vicepreşedintă, L. dr. Caba, V. dr. Câmpeanu, L. Mărcuş, col. Popescu, colonel Comaţi directorul băncii Naţionale Mărcuş, licot. col. dr. Vasilescu, administrator financiar Faraschivescu dr. Conda avocatul statului, Liviu Sirca directorul liceului , Decebal”, dr. Moşoigo directorul spitalului de stat, C. Bilaus, P. Stoica, I. Pizna d-na căpit. Nistorescu, etc. etc. D-na prezidentă Magda dr. Moşoigo a deschis adunarea generală salutând pe cei prezenţi şi exprimându-şi mulţumirea că după un an greu, filiala soc. Crucea Roşie din Deva este în măsură să apară în faţa marelui public cu suflet liniştit făcându-şi datoria în limita posibilităţilor faţă de neam şi ţară. D. secretar , C. Bilaus contabilul şi normale de băeţi, a făcut darea de seamă. Activitatea acestei filiale s’a concentrat deja din 1939-41 asupra organizării şi înzestrării spitalului pe lângă şcoala normală din Deva. Din fondurile donate de către Centrala Crucei Roşii apoi din contribuţiile comitetelor şcolare şi a elevilor dela şcolile secundare şi primare din judeţul Hunedoara, apoi din contribuţiile realizate de însăşi ■ filiala Deva, — prin chivernisirea prevăzătoare a comitetului şi îndeosebi a d-nei dr. Moşoigo — s’au făcut cumpărăturile necesare din bună vreme necesare sălilor de bolnavi, înzestrând astfel spitalul Z. I. nr. 261. Filiala a vărsat din banii ei 250.000 lei centralei pentru cumpărarea instrumentelor şi medicamentelor necesare unui asemenea spital care figurează azi in inventarul ei. Edificiul şcoalei normale nefiind întocmai corespunzător pentru o instalaţie de ordin sanitar, comitetul filialei a avut grija să amenajeze acest edificiu cu instalaţii igienice de canalizare, cuvete şi băi în valoare de 350.000 lei instalaţie pe care a soşit filiala Deva ■ ar obţinut-o de la uzinele Calan şi Hunedoara. Această instalaţie, după evacuarea spitalului, a fost donată şc. normale de băeţi. Spitalul şi-a deschis porţile pentru a primi 350 bravi ostaşi în 2 Septembrie 1941, îngrijindu-i până la 18 Februarie 1942 cu un devotament rar şi cu ajutorul d-nelor infirmiere voluntare, printre care amintim pe: d-na prefect col. Dunai treseu cu d-şoara Roxin, d-nele dr. Stănilă, dr. Conda, d-rele Grigoriu, d-na col Popescu, d-na Mărcuş, d-na dr. Caba, d-na căpit. Nistorescu etc. etc. 1381 răniţi, citat fiind prin ordin de zi pe armată pentru modul deosebit cu care s’a distins acest spital în ce priveşte organizarea şi funcţionarea. Pentru alinarea suferinţelor ostaşilor, comitetul a aranjat mai multe şezători culturale cu concursul d-nelor din elita societăţii şi a elevilor şi a elevilor din şcolile Devei. Gestiunea financiară a fost verificată şi găsită în prefectă ordine de către censorii Mărcuş şi Paraschivescu. Spitalul Z. I. nr. 261, transformat fiind în spital de campanie, a fost înzestrat în complectare cu toate utensilile necesare ridicându-se valoarea averea acestui spital la suma de 15 milioane lei. D. general I. Dumitrache îşi exprimă admiraţia pentru tot ce s-a făcut întru îngrijirea soldaţilor de către comitetul întreg al Crucii Roşii filiala Deva. D. locot.-col. dr. Mircea Vasilescu, comandantul spitalului de campanie, elogiază activitatea filialei Deva, spunând că d-sa a văzut multe spitale, dar găseşte că înzestrarea celui din Deva este excelinţă ar putea spune unică în felul lui. D-na prezidentă dr. Moşoigo mulţumeşte pentru cuvintele elogioase adresate modestelor strădanii ale acestei filiale, .Asemenea ţine de datorie să aduc încă odată viile sale mulţumiri comandantelor imitate din localitate, autorităţilor civile, şcoilor de toate grajdele din Deva, infirmierelor auxiliare, colaboratoarelor ei din comitet şi tuturor oamenilor de bine din judeţul Hunedoara şi Deva cari au înţeles să contribuie cu bani şi material pentru ajutorarea răniților. Cu această adunarea generală a fost închisă.