Universul - Capitala, februarie 1943 (Anul 60, nr. 30-57)
1943-02-01 / nr. 30
. Anul al 60-lea 12 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfo» CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA* TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-35 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.111. SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 NAŢIUNEA ŞI RĂZBOIUL Cât de palide par descrierile luptelor din războaiele trecutului — când populaţia civilă, departe de frontul încăerărilor, îşi vede liniştită de treburile zilnice faţă de forma generală a războiului modern! In ce priveşte pericolele, aviaţia scurtând distanţele, iar moralul adversarului fiind socotit drept unul din obiectivele ce trebue zdruncinat, populaţia centrelor orăşeneşti, oricât de depărtate ar fi, înregistrează mereu pierderi pe urma bombelor ce pică din avioanele ce zboară la înălţimile pe unde altă dată numai V^-^nourii şi păsările pluteau. I In ce priveşte sforţările pentru obţinerea victoriei, generalizarea se accentuiază până la o quashr-totală participare a tuturor fiilor şi fiicelor aceluiaş neam, indiferent de vârstă, însă fiecare potrivit aptitudinilor şi pregătirii lor din viaţa civilă. Aprovizionarea fiind de la început socotită drept o latură de cea mai mare importanţă pentru tăria frontului, mobilizarea cuprinde pe toţi specialiştii, inginerii şi mecanicii din fabricile de muniţiuni, din atelierele de confecţiuni, din organizaţiile de transport, etc.; lucrători-meseriaşi ori plugari, bărbaţi şi femei, în toate ţările luimei, toţi şi toate trebue să pună umărul spre a dobândi realizarea năzuinţelor naţiunii respective. Tineretul neamului porneşte la luptă cu armele făurite de cei mai vârstnici, cu certitudinea că familiile lor nu vor fi lipsite de cele necesare traiului, ştiind că în timp ce el îşi face datoria în faţa inamicului, la rândul lor cei rămaşi au grije ca nici un moment să nu se oprească în loc organizarea statală ce veghează pentru îndestularea trebuitoare existenţei tuturor. Această generală participare a naţiunei întregi la riscurile şi la sforţările comune, impune însă diriguitorilor din toate compartimentele vieţii de stat o şi mai mare atenţie faţă de interesele colectivităţii. Funcţionarii statului de toate mărimile au datoria să dea cel dintâi exemplul aprecierii jertfelor ce se cer mulţimei. Măsurile ce se iau să fie gândite şi studiate, iar deciziile să fie pătrunse de cuminţenie şi de prevedere. Fiecare trebue să-şi dea seama că o amânare, o neglijenţă, o reavoinţă ori o încălcare a orânduirilor stabilite strică armonia solidară ce trebue să domnească în războiul la care întreaga naţiune participă. Mai ales în domeniul cinstei, orice îngăduinţă, orice absenţă de la controlul necruţător, înseamnă o slăbire a rezistenţei cu care trebue să ducem lupta până la capăt. Numai aşa se încheagă deplina unitate între cei ce-şi riscă viaţa, între cei cari muncesc pentru făurirea armelor victoriei, între cei cari au grija hranei de toate zilele şi cei cari au răspunderea conducerii treburilor publice. AMĂNUNT! ASUPRA CONFERINŢEI DELA CASABLANCA Tanger, 30 (Radar).— Corespondentul agenţiei Ştefani comunică: Astăzi deabia s’au aflat câtevaamănunte foarte pitoreşti asupra conferinţei dela Casablanca■ Intr’adevăr, lucrările conferinţei n- au durat decât patru sau cinci Zile. Ele au fost prelungite în spefranţa că în urma insistenţelor făcute Stalin va trimite la conferinţă cel puţin un reprezentant al Său. Totuşi, zilele au trecut unadupă alta şi Stalin nu trimitea pe nimeni. Londra şi Washingtonul fiu insidat apoi, prin ambasadoriisovietici din cele două capitale, pentru ca cel puţin Molotov să meargă la Casablanca. Numai în Sultima Zi Stalin a răspuns formal că Sovietele au altceva de făcut, decât să ia parte la „conferinţe”. In aşteptarea sosirii lui Stalin, suitele preşedintelui Roosevelt şi d-lui Churchill şi-au consacrat toată activitatea lor pentru a descoperi şi acapara mărfuri ce le interesau în cel mai înalt grad. Înaintea plecării, avionul preşedintelui Roosevelt a fost încărcat cu numeroase pachete, cu covoare orientale cu lână şi obiecte vechi lucrate de artiştii marocani. Avionul lui Churchill însă a fost încărcat, simultan, cu numeroase lăzi pline cu ouă, borcane cu miere, pui de găină şi alte lucruri de mâncare care toate fuseseră rechiziţionate. Şedinţa secretă a Camerei japoneze Tokio, 30 (Radar). — Corespondentul agenţiei „D. N. B." transmite: Camera japoneză s’a întrunit Sâmbătă dimineaţa intr’o şedinţă secretă, in cursul căreia un reprezentant al guvernului a făcut o dare de seamă asupra politicei externe. Proclamaţia Fuehrerului cu prilejul aniversării naţional-socialismului Berlin, 30 (Rador). — Furierul a dat Sâmbătă următoarea, proclamaţie : „Pentru a zecea oară se Împlineşte astăzi ziua când preşedintele Reichului, Mareşalul von Hindenburg, mi-a încredinţat răspunderea pentru conducerea Reichului. Lupta de 14 ani a acţiunii naţional-socialiste în vederea preluării puterii, care, desvoltându-se din începuturi foarte modeste, ajunsese atunci cu mult cel mai puternic partid al Reichului, având astfel dreptul legal al formării guvernului, şi-a dobândit astfel încheerea încununată de succes. Este adevărat că această preluare a răspunderii s’a produs abia după ce toate celelalte partide, într’un timp mai lung sau mai scurt, îşi dovediseră incapacitatea de a ridica din nou Germania. Reichul suferea tot mai mult consecinţele înfrângerii după un război pe care nu-l voise şi pentru care, din această cauză, nu era de fel pregătit. După o rezistenţă eroică, care timp de patru ani nu a fost frântă de nici o forţă inamică, elementele defetiste, încurajate din afară şi dinăuntru, au reuşit în cele din urmă să treacă la revoluţie făţişe. O VIZIUNE AMĂGITOARE Preşedintele nord - american Wilson, cu întocmirea celor 14 puncte, a prezentat lumii viziunea amăgitoare a unei păci viitoare, ce era cu atât mai dorită drept adevărată de poporul german cu cât acesta, în marile sale masse, cât şi în procesele mentale ale conducătorilor lui, nu avea vreun obiectiv de război pozitiv-Naţiunea ducea războiul pentru propria ei conservare şi deaceea în unele cercuri a fost chiar aproape recunoscătoare că i s’a oferit o pace de împăcare şi înţelegere. Imediat după ce prin aceasta poporul german a f°st ademenit să-şi predea armele, s’a produs istorica înşelăciune. O călcare a cuvântului rumn n, mai cunoscuse până atunci istoria. In locul păcii de împăcare şi Înţelegere s’a produs acel Diktat dela Versailles, care a făcut din naţiunea germană şi din popoarele aliate cu ea, sclavi, le-a dezarmat, le-a răpit drepturile politice şi le-a distrus din punctul de vedere economic pe o durată căreia nu i se putea prevedea sfârşitul. Dar toate aceste nedreptăţi, împilări, jefuiri economice şi discriminări politice ce au fost făcute din anul 1918 până în 1933 poporului german nu loveau într’o Germanie naţional-socialistă, ci într’o Germanie complet democrato-marxistă. Orice încercare a conducătorilor democraţi, centralişti şi marxişti de a îmblânzi atitudinea restului omenirii printr’un apel la identitatea spirituală, după cât se pare, bănuită acolo sau chiar de a face să înţeleagă iraţionalitatea acestei dictaturi a forţei nesocotite, a dat greş. Cu dârză stăruinţă, iudaismul internaţional a căutat întâi să jefuiască din punct de vedere capitalist naţiunea pentru a o face astfel coaptă economiceşte şi apoi şi spiritualiceşte pentru bolşevismul iudaic. URMĂRILE TRATATULUI DE LA VERSAILLES Nebunia aşa zisului tratat de pace de la Versailles a dus insă nu numai la distrugerea economiei germane, ci, mai târziu, şi la o distrugere nu mai puţin mare a vieţii economice şi în alte ţări, inclusiv aşa numitele state victorioase. Când anul 1932 se apropia de sfârşit, omenirea se afla în starea unei crize economice permanente ce devenea tot mai acută. Şomajul apăsa nu numai asupra poporului german, ci şi asupra ţărilor bogate din occident şi din America, in special în Statele Unite. In iarna anului 1932—1933, pe teritorul Reichului numărul şomeurilor se ridicase la 7.000.000, iar al celor care lucrau un număr redus de ore se ridicase la aproape aceeiaşi cifră. Metropola engleză ce stăpânea peste un sfert din suprafaţa pământului avea 2.500.000 şomeuri. Uniunea nord-americană, cu bogăţiile ei teritoriale imense şi cu fertilitatea ei nesfârşită, număra circa 13.000.000 şomeuri. In Germania, condiţiile economice corespundeau stării vieţii publice. Divizată în numeroase partide, stânjenită prin încăpăţânarea egoistă a reprezentanţilor regionali, precum şi a reprezentanţilor intereselor diferitelor profesiuni şi partide, această situaţie a Germaniei făcea iniţial imposibilă pentru orice guvern soluţionarea chiar şi a celor mai urgente probleme ale asigurării existenţei poporului nostru cu metodele de până atunci şi cu forţele existente. Măcinarea internă a corpului naţional făcuse atât de mari progrese încât părea că singura cale pentru o soluţie posibilă nu mai era decât intrarea în haos. In timp ce conducătorii evrei de partid şi hienele economice distrugeau tot mai mult temeliile vieţii politice şi economice, aceeaşi agitatori evrei predicau necesitatea revoluţiei bolşevice. Era clar că, dacă 14 ani de marxism, democraţie şi parlamentarism reuşiseră să ruineze Germania, un an de bolşevism ar fi trebuit să ajungă pentru a distruge complet Reichul. Astfel se găsea poporul german, desbinat şi prăbuşit intern, îndatorat şi sdruncinat în finanţele sale de stat şi comunitare, în faţa unui faliment complet. Din 14.000.000 de oameni în stare să muncească, jumătate nu aveau suficient de lucru, iar restul nu avea de fel, economia se frângea tot mai mult, comerţul pierea, navigaţia şi transporturile se reduceau mereu, ţăranul pierdea gospodăria, bucuria de viaţă începuse să dispară, iar numărul tot mai scăzut al naşterilor permitea anticiparea şi calcularea aproape matematică ale sfârşitului poporului nostru. SITUATA GERMANIEI LA 30 IANUARIE 1933 Aceasta era deci moştenirea ce ni s’a încredinţat cu răspundere la 30 ianuarie 1933. In prima proclamaţie către poporul german, în calitate de (Continuare în pag. 3-a) FUEHRERUL ADOLF HITLER SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Bătălia de la Voronej şi din regiunea Doneţului mijlociu. — Operaţiunile din Africa de nord de R. SEIŞANU Focarele principale in raza de acţiune a ofensivei sovietice din sectorul de sud al frontului, sunt la vest de Voronej, unde bătălia angajată acum câteva zile are caracterul unei bătălii de mişcare , în regiunea Donului mijlociu şi în aceea a Doneţului mijlociu unde au intervenit în luntă şi rezervele germane. Presiunea forţelor sovietice pare a fi mai accentuată în spaţiul de la vest de Voronej, pe când în celelalte sectoare, în urma rezultatelor date de contraatacurile germane şi ale celorlalte formaţiuni aliate, este în scădere. In cursul luptelor violente din partea de est a Doneţului mijlociu, pe unde trece frontul german, o divizie de infanterie inamică a fost nimicită. Aviaţia germană în formaţiuni puternice, participă cu eficacitate la luptele de apărare, în colaborare strânsă cu trupele de uscat. In zona încercuită din Stalingrad, grupul de forţe german şi român continuă rezistenţa lor eroică. O informaţie interesantă dă comunicatul de azi al marelui cartier general german de ieri, privitoare la participarea în luptele din regiunea Donului mijlociu, alături de cele germane şi italiene a unor formaţiuni de voluntari chiar din acest ţinut. Intre Donul inferior şi Caucazia trupele germane continuă mişcările lor spre nouile poziţii. In ultimul timp presa americană ocupându-se de forţele armate ale U. R. S. S. a constatat că în ultimele două decenii conducătorii Sovietelor au dat o atenţie deosebită organizării şi sporirii potenţialului de război, dezvoltând pe o scară întinsă industria pentru armament, aviaţie şi materialele necesare unei armate cu un efectiv fără precedent. In acest scop — scrie un ziarist american bine informat în această chestiune — guvernul din Moscova a pus pe întâiul plan problema înarmării, fără să ţină seamă de celelalte probleme de ordin social şi economic în legătură cu interesele generale ale populaţiunii, încât cheltuelile pentru scopuri de război au absorbit aproape totalitatea veniturilor statului prin comprimarea tuturor celorlalte până la extrema limită. Aceste constatări ale presei americane corespund adevărului şi confirmă scopurile războinice ce le-au urmărit mai de mult conducătorii sovietelor în legătură cu pregătirea unei revoluţii mondiale, atunci când Germania era aproape dezarmată şi când celelalte puteri, în frunte cu Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa se ocupau de rezolvarea problemei limitării armamentelor şi a dezarmării, fără să ţină seama de realităţi şi de înarmările progresive şi massive ale U. R S. S. Câteva precisione în această materie vor scoate în evidenţă politica de război a U. R. S. S„ care a fost aplicată în ultimele două decenii şi în deosebi, dela 1933 încoace-Pregătirile militare ale U. R. S. S. cu scopul de a creia un instrument ofensiv, capabil să sdrobească orice rezistenţă au început în 1933 pe baza planului de organizare, elaborat de statul major în care s’a prevăzut sporirea continuă a efectivelor instruite, a stocurilor de armament modern şi variat, a materialului de războiu de tot felul şi a desvoltirii industriei de războiu pe o scară întinsă şi într’un ritm accelerat. Pe când în 1932 armata roşie nu dispunea decât de 13 000 puşti mitraliere, 10.000 mitraliere, 2.400 tunuri uşoare şi 600 grele; 300 tancuri; o singură brigadă motorizată şi 1700 avioane; în 1936 ea a dispus de 25.000 puştimitrollere; 14.000 mitraliere; 7.500 tunuri uşoare şi 1200 tunuri grele; 1600 tunuri anti-car, 4000 vehicole blindate şi peste 6000 de avioane; iar efectivele din timp de pace prin ordonanţa de la 10 August 1936 au fost sporite dela 562 000 oameni la 2 milioane, prin chemarea sub drapel a tinerilor de la vârsta de 19 ani şi efectivul rezervelor disponibile pentru caz de războiu, au fost şi ele sporite la 13 mi(Continuare in pag. 2-a) Mareşalul Antonescu cinsteşte o familie de ţărani români Berlin, 30 (Rador). — Berliner Lokalanzeiger, într’un articol intitulat : „Mareşalul Antonescu cinsteşte o familie de ţărani români”, după ce arată că Mareşalul Antonescu a dat ca exemplu strălucit de românism, vitejie ostăşească şi spirit de sacrificiu familia unui ţăran prahovean, dintre ai cărui fii patru au căzut pe front, iar doi luptă dârzi mai departe în primele linii, adaugă: „Această familie românească, una dintre atâtea mii, poate să arate gradul de participare a totalităţii absolute a românilor la lupta contra bolşevismului alături de Germania. Camarazii români, care acum se găsesc in cea mai aspră luptă la Stalingrad alături de fraţii lor germani şi care luptă şi în alte sectoare ale frontului de răsărit, fiind citaţi aproape zilnic în comunicatul militar german, dovedesc cea mai fanatică credinţă a românilor in victoria finală. Cei rămaşi acasă urmăresc fazele luptelor de pe frontul de est cu o linişte netulburată”. Amiralul Raeder numit amiral inspector al marinei de război a imperiului Marei Germanii Berlin, 30 (Rador). — De la marele cartier general al Fuehrerului se anunţă următoarele: Fuehrerul a primit Sâmbătă, la marele său cartier general, pe Marele Amiral Raeder, comandantul şef al marinei de război, pe care l-a numit amiral-inspector al marinei de război a Imperiului Marii Germanii, în onoarea şi ca recunoştinţă a meritelor sale istorice în organizarea nouei marine de război germane, precum şi a comandamentului ei în lupta de eliberare a Reichului Marei Germanii. La cererea Marelui Amiral, Fuehrerul s’a hotărît a face această numire, pentru a scuti pe Marele Amiral de munca zilnică pe care o depunea la comandamentul marinei de război și pentru a putea, pe de altă parte, să_l păstreze ca prim consilier în chestiunile privitoare la marină. In acelaş timp Fuehrerul a numit pe amiralul Doenitz, comandantul submarinelor, în gradul de Mare Amiral şi de Comandant-şef al marinei de război. Marea cinste ce se face marelui amiral Raeder subliniază importanţa şi măreţia operei lui, Marele Amiral Raeder fiind de la 1 Octombrie 1928 în fruntea marinii de război germane. Sporirea, luptele, îndrăzneala și victoriile marinei de război germane vor rămânea, în mod neuitat, legate de numele primului Mare Amiral al Imperiului Marii Germanii. încercarea neisbutită a bolşevicilor la Stalingrad Berlin, 30 (Rador). — Bolşevicii au încercat timp de zile întregi să pătrundă în una din văgăunile tipice de la Stalingrad, care se întinde pe o distanţă de 300 metri pe malul Volgei ,spre vest, la sud de fabrica „Baricada Roşie“ distrusă in întregime. Toate atacurile date de inamic contra,acestei văgăuni s’au sfărâmat de focul armelor automate germane, cu pierderi sângeroase extrem de grele pentru inamic. Bolşevicii au atacat mereu, trecând peste mormanele de cadavre ale camarazilor lor căzuţi, fără a isbuti să pătrundă în poziția germană. Avion american prăbuşit in Marocul spaniol Şapte victime Madrid, 30 (Rador). — Corespondentul agenţiei „D. N. B.“ transmite: Un avion nord-american cu patru motoare s-a prăbuşit în noaptea de Vineri spre Sâmbătă în localitatea Sidi Rahini, din Marocul spaniol, după ce sburase la o mare altitudine ,deasupra regiuni, din jurul localității Ceuta. Aparatul a luat foc fiind complet distrus. Cadavrele celor șapte oameni din echipaj au fost găsite carbonizate subfărâmăturile avionului. Coivil 1 Februarie 1943* 12 Pagini DIRECTOR ȘI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU 1 lITONCI» DIN MISIUNE --------— . ■ ...........—--------------—■ 1111 - .......... Pe aerodroamele noastre de iarnă activitatea este în toi. Un echipaj se întoarce din misiune după ce a bombardat coloane inamice în cotul Donului. (S.M.P.) MENIREA NAŢIONAL-SOCIALISMULUI GERMAN Cu prilejul inaugurării sediului asociaţiei româno-germane, d. prof. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de miniştri care a participat la această inaugurare, a rostit un discurs al cărui text l-am publicat în numărul nostru de eri. Vicepreşedintele Consiliului de miniştri subliniind faptul că deschiderea căminului asociaţiei româno-germane coincide cu ziua aniversărei a zece ani de când Fuehrerul şi partidul naţional-socialist au luat conducerea Germaniei, a arătat ce a însemnat pentru naţiunea germană acest eveniment. „Niciodată istoria germană — a spus d-sa — n’a fost străbătută într'un popas atât de scurt de un fior atât de puternic, însufleţită d® o credinţă atât de fanatică, exaltată într'o luptă atât de neobicinuită“. Şi vicepreşedintele Consiliului de miniştri preamărind acţiunea Fuehrerului în slujba patriei sale, şi-a exprimat astfel admiraţia faţă de omul care „fără familie, fără clasă, fără sprijin, sărac şi contestat“ a realizat transformări atât de profunde într-un timp atât de scurt. „Duşman sau prieten , a spus vicepreşedintele consiliului de miniştri — nu poţi să fii orb şi să nu-ţi da seama că ceea ce a făcut Adolf Hitler şi naţional socialismul pentru clădirea naţională a marei Germanie, pentru disciplinarea muncii şi vieţii sociale, pentru o nouă ordine politică şi pentru trăirea prin luptă a unui nou destin, este un mare exemplu pe care trebue să-l priveşti cu uimire şi cu respect“. Şi ca o accentuare a valorii acestui exemplu, vicepreşedintele consiliului de miniştri şi-a exprimat dorinţa ca „neamul românesc, românii de pretutindeni, inima şi conştiinţa românească, să ia din această mare trăire de fanatism naţional şi de jertfă pentru patrie, pildă vie de credinţă şi de faptă". In a doua parte a cuvântărei sale, vice preşedintele Consiliului de miniştri, a pus în lumină acţiunea de secole a imperialismului rusesc, care sub diferitele lui aspecte, n’a urmărit decât invazia asupra popoarelor europene, iar astăzi sub aspectul comunist, pe lângă această invazie urmăreşte şi „prăbuşirea bisericii, a familiei, a proprietăţii şi a tuturor aşezărilor fără de care Europa nu poate să mai fie“. „Cel de al treilea Reich — a spus d. profesor Mihai Antonescu — s’a zidit în mijlocul Europei tocmai în ceasul când Rusia arunca asupra continentului seducţia unei ordine sociale de pace pentru ca în spatele acestui Canaan de iluzii şi de adormirea credinţelor naţionale europene să organizeze cea mai imperialistă şi mai sălbatecă dintre invaziile militare cunoscute de istorie“. Naţional socialismul a constituit „cetatea morală de rezistenţă a ideii naţionale“, iar armata germană este „instrumentul de îndârjenie“ a imperialismului rus sub ultima lui formă. Şi ca încheere, vicepreşedintele Consiliului de miniştri subliniind încă odată ce înseamnă mai ales pentru popoarele de margini ale Europei această primejdie slavă, a sintetizat astfel rolul României în apărarea Europei : „In ceasul acestei misiuni europene pe cari azi o împlinesc armatele marelui Reich, modeşti dar conştienţi de răspunderile noastre europene, slujindu-ne destinul, propriul nostru destin, noi ne apărăm pământul, proprietatea, familia şi viaţa şi suntem mândri de lupta dată pentru creştinătate împotriva acelora cari schimbă etichetele şi mirajul oferit europenilor, dar păstrează acelaşinut şi aceeaşi voinţă de cotropire“. PRELUNGIREA MANDATULUI REICHSTAGULUI Berlin, 30 (Rador). — Guvernul Reichului a promulgat o lege, care a apărut în Monitorul Oficial, și prin care se prelungește până la 30 Ianuarie 1947, mandatul actualului Reichstag. Ofițer român pe frontul de est procedează la identificarea terenului in vederea tragerilor de artilerie (S.M.P). Discursul d-rului Goebbels comentat de cercurile berlineze Prin telefon de la corespondentul nostru particular Berlin, 30. — Toţi comentatorii din capitala Reichului au fost azi in mod unanim de părere că ziua aceasta de 30 Ianuarie a fost una din cele mai semnificative din ultimii ani. Doctorul Goebbels a precizat în discursul său că Fuehrerul nu poate pleca de la cartierul său general, deoarece mărimea luptelor de pe frontul de est îl reţine acolo. Atât discursul d-rului Goebbels cât şi proclamaţia Fuehrerului au relevat însemnătatea evenimentelor hotărîtoare care urmează să vină. Toţi oratorii au accentuat hotărtrea poporului german de a pune la contribuţie toate forţele sale pentru dobândirea victoriei finale. însemnat a fost deasemeni faptul că doctorul Goebbels a precizat că dorinţa de a duce un război totalitar a fost adresată de poporul german conducătorilor săi şi că aceştia nu sunt decât executorii voinţei poporului. Toată lumea a fost de acord că naţional-socialismul a mai fost pus în ultimii ani, în repetate rânduri, în situaţii grele ştiind să le rezolve de fiecare dată. Doctorul Goebbels a mai făcut insemnata declaraţie că Germania va porni în curând la contraofensivă şi că adversarii poporului german nu trebue să creadă Într’o slăbiciune a acesteia. * Cu toate cuvintele precise despre greutatea luptei de azi, ziua de 30 Ianuarie a dovedit voinţa nestrămutată a poporului german de a pune în cumpănă toate rzervele sale. Poporul german a dovedit că Îşi dă seama de greutatea clipelor de azi şi a arătat în acelaş timp ca ştie să aleagă căile care duc la victoria finală. Spiritul de la Stalingrad a pătruns azi în marile masse ale naţiunii germana hotărînd-o să facă cea mai supremă sforţare pentru înfrângerea duşmanilor ei. IN PAG. 5: Textul discursului mareşalului Goering ÎNAINTE spre maiorescu de S. MEHEDINŢI Profesor universitar Din toată inima preţuiesc, domnule Pisanu, lupta pentru păstrarea limbii româneşti Cred că nu e niciun om cult, care să nu fi urmărit cu adânc interes cele scrise în cronica „Universului“, şi ar fi de real folos pentru noi toţi, să aduni în chip de carte tot ce-ai tipărit în privinţa asta. Cine nu greşeşte, când am învăţat în copilărie, cum am învăţat... Pentru orice om cu judecată, e o binefacere să-i atragă cineva luarea aminte asupra lunecărilor condeiului. Pecingina neologismului s’a întins şi asupra satelor. Duminica Poporului a publicat ani de zile scrisori trimise de săteni (zăpăciţi de gazete, şcoli şi prifenării), din care nu se putea înţelege nimic, nimic, nimic. Mai ales scrisorile de dragoste erau balamuc curat. De la oraşe s’a întins la sate nu numai oftica şi sifilisul, dar şi neologismul. Aş fi urmat aşadar bucuros îndemnul de a scrie câteva rânduri pentru ciclul „înapoi spre Maiorescu“, dar în ceasurile grele prin care trecem sunt atâtea şi atâtea la rând, în legătură cu grija cea mare a tuturor, încât mi-a lipsit şi timpul, şi liniştea sufletească, spre a putea scrie ceva potrivit cu însemnătatea operei lui Titu Maiorescu. Când voiu fi mai liber, voiu incerca. Până atunci, o singură observare. Am impresia că e la mijloc şi oarecare neînţelegere. Unii cred că ar fi vorba în articolele din „Universul“ numai de neologisme. Cu toate că boala asta e grea, calea spre lecuire se poate găsi. După câte ştiu, însuşi întemeietorul criticei la noi a întrebuinţat atât în scris, cât şi pe catedră, o sumă de cuvinte nouă. Altminteri, cum ar fi putut face curs de istoria filosofiei, folosindu-se numai de limba „Amintirilor“ lui Creangă ! Prin urmare, împotriva neologismelor necesare nu poate fi nimeni. Dar trebue mult, mult bun simţ, ca să ştii cum să alegi şi ce să alegi. Şi ar fi nu numai păcat, dar şi o pângărire să laşi pe orice nimenea să calce hotarele limbii, avuţia cea mai de seamă a unui neam. Eu, unul, mă bucur că „Universul"“ şi „Gazeta Transilvaniei“ fac strajă împrejurul scrisului românesc. Dar nu e vorba numai de limbă. Unii, adversari parcă ar voi să pună în discuţie şi toată activitatea critică a lui Maiorescu. Osteneala lor e de prisos. De gustul estetic şi de măsura judecăţilor sale literare, nu se mai îndoeşte azi nici un român cult. Aiurea stă, cred, miezul procesului în zilele noastre, în latura etică. Maiorescu a fost cel dintâi şi cel mai mare educator al neamului în epoca renaşterii noastre. Rolul acesta etnopedagogic nu este încă destul de înțeles de urmaşi. De a(Continuare in pag. 2-a)