Vatra, 1976 (Anul 6, nr. 1-12)

1976-01-01 / nr. 1

2 SEMNE REVIAR CULTURAL JUDEŢEAN - — - - - - - -­­ - —19____________________ hora Pentru noi, românii, dintotdeauna, păs­trarea faptelor şi făptuirilor străbune a fost şi este alfabetul elementar prin care personalitatea noastră străbate aproape două milenii şi se recunoaşte azi în lume printr-o individualitate care propune ci­vilizaţiei contemporane o matură şi chib­zuită grijă faţă de sine, semeni, viitor. Nu e în aceasta o izolare, nici cultul săr­bătorii de dragul sărbătorii, ci dimpotrivă o întîmpinare a lumii cu eul pur şi neal­terat, înfrăţirea şi îmbogăţirea istoriei, omului de pe această planetă cu bărbă­ţia, sacrificiile, demnitatea, aspiraţiile unui popor, lucid şi chibzuit, bun şi prietenos, ospitalier şi cutezător, care s-a ştiut din­totdeauna unit cu ai săi, fie trăitori în cimpie, fie dincolo de munţi, în sud ori în nord, căci dincolo de hotarele ce le-au aşezat alţii peste ei, ei s-au ştiut una, cu înţelepciunea, vitejia, portul, graiul, in­tr-un cuvînt, cu ţara, a cărei margini reale o purtau în trupul lor moştenită odată cu măsura inimii şi a simţirii. Acestea ne-au fost faptele şi cugetul, aceştia suntem­ pe fiecare pagină a isto­riei, prin tot ceea ce înălţăm acasă şi in lume. De fapt, sărbătoarea, cinstirea îna­intaşilor şi a faptelor lor, nu e numai o pildă de a creşte sănătos o generaţie care la rîndul ei să aşeze în vigoarea a­­cestui pămînt acelaşi cod genetic, acelaşi mod prin care lumea să vină în casa noastră şi noi să ne adresăm lumii. Tră­sături definitorii sunt acestea şi preţuite. Căci preţuite au fost acele popoare a că­ror semn e seriozitatea, constanţa, cum­pănirea, conştiinţa limpede de sine, dă­ruirea spre folosul tuturor, suveranitatea, neamestecul în treburile altora, grija pen­tru securitatea vecinului, iubirea de ade­văr şi libertate, toate mărturisind însem­nele certitudinilor aflătoare atît în trecu­tul, prezentul cit şi în viitorul lor. Toate mărturisind nu în ultimă instanţă puterea de a fi egal, frate, înfrăţit cu orice neam, dornic a respecta, a colabora, şi a trăi în casa sa liber şi în pace, bucurîndu-se şi cinstindu-şi propria sa istorie prin care îmbogăţeşte tezaurul lumii. \ \ Am spune deci, acum, în ianuarie, cînd în casa noastră arde făclia de sărbătoare, pentru cei care au secat „dintr-o sorbi­re" apa despărţitoare, că noi românii, ne închinăm pios, din nou în faţa neamului nostru care a săvîrşit această faptă, „în­­tr-o clipire" spre cinstea şi măreţia sa, săturat fiind de cîţi ne-au împărţit hora punînd între braţele întinse ale fraţilor apa, munţii, asuprirea. Pagina aceasta de istorie trebuie me­reu recitită, căci încălzeşte sufletul şi lu­minează gîndirea, acea gîndire care lu­crează cu seriozitate, într-un sfat con­tinuu cu întregul popor, pentru prezent şi perspectivă. Dar dincolo de ea să ne amintim, mereu, că n-am fost niciodată despărţiţi, chiar dacă „întocmitori impe­riali" de aşezări lumeşti ne vînturau prin faţa ochilor hărţi croite după voinţa im­perialismului dintotdeauna. Noi le vom aşeza in faţă hora. „O roată" cum se mai spune pe la noi. Roata e veche de cînd lumea şi ea — cercul — stă la baza civilizaţiei omeneşti. E semnul care spune totul de sub« noi, căci ere vechime, şi e semnul sacrificiilor, — pe care le-am făcut, dar e şi numele moşului care a vorbit şi-a rostit voinţa noastră acum mai bine de o sută de ani, şi în acelaşi timp roata înseamnă în esenţă semnul perfecţiunii, dinamicii, progresului stînd la baza a tot ceea ce făptuim astăzi. Iată deci cum cinstindu-ne trecutul, cin­stim prezentul, iată cum sărbătorind fap­tele strămoşeşti ne respectăm fiinţa noas­tră, iată cum bucuria, dansul şi cîntecul, munca şi indicele valoric invită lumea la a ne cinsti în casa noastră, cinstindu-se pe sine, invită omenirea spre a năzui la o mai dreaptă aşezare a progresului şi bunăstării, a libertăţii omului şi neamu­lui său şi a face din istoria tuturor o şcoală de înalte principii morale de pe băncile căreia această planetă să în­­tîmpine cu încredere ziua de mîine. ‘ Poporu-i unu, ţara una — gîndul nostru de pace şi civilizaţie, acum, în ultimul sfert de veac al unui mileniu, la sfîrşitul căruia vom celebra două mii de ani de cînd există poporul român, deci România, întindem hora roată şi privim spre viitor. ROMULUS CUGA DECADA MUZEELOR JUDE­ŢULUI MUREŞ­­ In cadrul Lunii mureşene a culturii şi educaţiei socia­liste s-a desfăşurat ediţia a II-a a De­cadei muzeelor judeţului Mureş (21— 30 decembrie 1975), ale cărei manifes­tări au fost axate pe tema: Romanita­tea, continuitatea, unitatea şi lupta pentru independenţă a poporului ro­mân, oglindite în patrimoniul cultural al judeţului Mureş. Consemnăm expo­ziţia Arheologia şi numismatica mu­­reşeană în sprijinul romanităţii, conti­nuităţii şi unităţii poporului român, deschisă în holul cinematografului Arta din Tîrgu-Mureş, expoziţia Legături economice, politice şi culturale dintre ţările române oglindite în cărţi, docu­mente, materiale medievale, existente în patrimoniul cultural mureşean, deschisă în cadrul Muzeului municipal din Sighişoara, şi expoziţia Valori ale culturii populare tradiţionale mureşene deschisă la Muzeul tîrgumureşean. S-au ţinut conferinţe pe tema Grija parti­dului şi statului nostru socialist faţă de patrimoniul cultural naţional la că­minele culturale din comunele Albeşti, Criş, Gurghiu, Şincai, Ungheni, Ceauşu de Cîmpie, Gh. Doja şi Crăieşti, con­sfătuiri metodice, simpozioane, vizio­nări de filme etc. Cîteva r­cţiuni au fost ratate din cauza deficienţelor organiza­torice de mobilizare , semn că pe viitor conducerea muzeelor şi a aşeză­mintelor culturale trebuie să aibă în vedere şi acest aspect. Decada este o iniţiativă valoroasă, care tinde să se permanentizeze, con­tribuind la educarea patriotică şi uma­nistă a oamenilor muncii de pe me­leagurile judeţului nostru. (Elena Mihu) VASILE OPREA POPA, PRE­ŞEDINTELE U.J.C.C. MUREŞ, DESPRE CULTURA LA SATE . — Cum se împacă oare cooperaţia cu cultura? Fără a intra într-un joc de cuvinte, trebuie să o spun foarte deschis: coo­peraţia fără cultură ar fi un nonsens. Astăzi se vorbeşte tot mai mult despre nivelul de culturalitate al unei colecti­vităţi — în speţă, comună sau sat — nivel la care şi cooperaţia de consum îşi aduce partea sa importantă de con­tribuţie. Să recunoaştem: instituţiile de cultură care concură în mod direct la ridicarea nivelului de culturalitate al oamenilor sunt în primul rînd cele care îşi dau măsura culturalizării, dar nu e mai puţin adevărat că prin exercitarea prerogativelor democraţiei, prin ridicarea nivelului de trai al oamenilor, al gra­dului de civilizaţie al satului socialist, prin dotarea acestuia şi cu alte institu­ţii decât cele de cultură, cooperaţia de consum îşi exercită în egală măsură rolul economic preponderent şi cel edu­caţional, prin ceea ce cu toţii numim difuzarea cunoştinţelor educaţiei com­plexe, etice, estetice, ateist-ştiinţifice. Şi în judeţul Mureş, cooperaţia de consum şi cooperativele de credit, des­făşoară o rodnică activitate, subordo­nată în special intereselor şi necesităţi­lor, cerinţelor locuitorilor din mediul rural, care sînt în continuă creştere. In mediul rural, comerţul cooperatist asi­gură aprovizionarea tuturor locuitorilor din cele 91 comune ale judeţului avînd răspîndite unităţile sale pînă în cele mai mărginaşe cătune şi sate. Aproape 70% din populaţia judeţului Mureş este aprovizionată cu mărfuri industriale şi alimentare de unităţile cooperaţiei de consum. Desfăşurînd şi o largă activitate so­­cial-culturală, cooperaţia de consum or­ganizează fie independent, fie în cola­borare cu alte organizaţii din mediul rural, conferinţe, diferite expuneri, în­­tîlniri cu scriitorii etc. pe probleme ac­tuale ale vieţii economice, sociale şi culturale ale ţării; organizăm în fie­care an „luna cărţii la sate“, manifes­tare de mari proporţii pentru răspîndi­­rea în rîndul maselor a ştiinţei şi cul­turii. Prin cele 172 librării şi puncte de desfacere a cărţii, cei 170 difuzori voluntari, cooperaţia de consum difu­zează cartea şi presa în cele mai în­depărtate cătune şi sate ale judeţului (a. b.). TEZAUR ,­­n 1866, se ştie, Emi­­nescu, în drum spre „Mica Romă“ (Bla­jul), trecea prin Tîrgu-Mureş şi întîr­­zia la un han, „La calul alb“: „Cînd Eminescu sosea la Mureş—Oşorhei (T.­­Mureşului) — narează Călinescu — dinspre Bicaz veneau cu trăsura doi ti­neri seminarişti: Ion Cotta şi Teodor Cojocariu. ... In vreme ce şedeau la masă într-o odaie a otelului „La calul alb“, unde trăseseră, intră pe uşă un june ars de soare la faţă, în haine să­răcuţe şi colbăite, cu două surtuce ne­gre unul peste altul, unul mai scurt, de vară, şi unul mai lung, de iarnă, şi recomandîndu-se „Eminescu", se aşeză la masa lor. Le zise, cînd intrară mai în vorbă, că era minat de „dorul fier­binte de a putea vedea Blajul, de unde a răsărit soarele românismului“ şi le povesti necazurile şi lipsurile îndurate în lunga călătorie de la Cernăuţi pînă la T -Mureşului.“ Aşadar, un june ars de soare, necazuri, lipsuri, lungă călă­torie, Tîrgu-Mureş, Eminescu. La 70 de ani de la acest moment, în 1936, muni­cipalitatea a însemnat locul cu o placă memorială pe care e încrustat acest inspirat text: „Aşezatu-s-a această placă comemorativă pe acest edificiu, fost odinioară hanul „La calul alb“, as­tăzi la 13 septembrie 1936 întru amin­tirea popasului făcut aici în vara anului 1866, acum 70 de ani, de către marele nostru poet Mihai Eminescu, în trecere prin Tîrgu-Mureş. Vizionar de 16 ani atunci, a devenit mai tîrziu cea mai înaltă expresie a poeziei româneşti şi a aspiraţiilor de unitate naţională a neamului românesc. Admiraţie şi recu­­noştiinţă nemuritorului poet“. Locul se află în str. Kossuth, nr. 14. In 1976, sub această placă sacră sufletului nostru, stă scris cu litere de-o şchioapă, din tuburi de neon, „Textile". E vorba, aşa­dar, de un magazin cu materiale meni­te să ne îmbrace trupul nu sufletul. Nici un tîrgumureşean, intrînd să-şi cumpere cîţiva metri de pînză, o pla­pumă ori altceva nu se gîndeşte că aci, în acest spaţiu, a respirat Eminescu, şi-a povestit „necazurile şi lipsurile în­durate în lunga călătorie" Eminescu. În 1976, la 110 ani de la trecerea lui Eminescu pe aici, municipalitatea ar putea face un gest de cultură, redînd acest spaţiu unor rosturi mai apropia­te de spiritul celui ce îl nemurea, prin înfiinţarea unei librării purtînd numele „Eminescu“, scris mare, cu tuburi de neon, care să ilumineze feeric şi placa memorială, unde tineri elevi, studenţi, muncitori să se întîlnească cu cartea şi cu ceva din spiritul eminescian. In altă parte, pe o stradă dosnică, se află o altă casă, cu o altă placă memo­rială pe care e scris: „In această casă a locuit între anii 1847—1848 Avram Ian­cu, luptător dîrz şi neînfricat pentru drepturile sociale şi naţionale ale po­porului român.“ Strada poartă numele lui Avram Ian­cu, iar casa e la nr. 23 şi e locuită de cîteva familii. Nu s-ar putea ca această casă să fie şi ea redată unor rosturi patriotice înalte? Ne gîndim la o casă memorială „1848 la Tîrgu-Mureş“, în care vizitatorului să i se desfăşoare sub ochi rapid o întreagă epocă de frămîn­­tări sociale şi politice prin care a tre­cut oraşul nostru. Aşa cum este, pe o stradă laterală, fără marcaj, utiliza­tă în scopuri exclusiv casnice, „Casa Avram I­ancu“, denumire sub care este cunoscută în rîndul tîrgumureşenilor, nu îndeplineşte nici unul din rosturile educative şi patriotice cerute de Pro­gramul partidului, rosturi cu care însă ar putea fi învestită prin eforturi mi­nime, prin interes şi multă, multă pa­siune. Grădina din faţa casei s-ar preta la multe acţiuni (spectacole, montaje de versuri, scenete) în aer liber (George Eliade). ARHEOLOGIE — COLECŢIILE „MUZEALE“ • a ajuns la modă constituirea unor colecţii muzeale pe profile diferite sau pe ideea de bazar. Faptul e lăudabil atunci cînd la înche­garea unei colecţii există, alături de pasiunea motivată, competenţă şi con­cepţie clar definită. Atunci constituirea colecţiei este un act de cultură merito­riu, justificat. In concepţia specialistului, astăzi co­lecţiei muzeale trebuie — din momen­tul constituirii — să i se definească un profil riguros (arheologie, numismatică, istorie, carte veche, artă, filatelie, ştiin­ţe naturale etc.), care să reflecte patri­moniul local. Dar definirea unui ase­menea profil nu poate constitui decit un început de drum. Pentru sublinierea valorii colecţiei, creatorul ei trebuie să claseze tematic piesele achiziţionate, ordonîndu-le ideii genezei lor cronolo­gice, tehnicii în care au fost create, şco­lii sau autorului cărora le aparţin, cla­sate în funcţie de profilul lor docu­mentar. O asemenea sistematizare ştiin­ţifică a colecţiilor existente, ce poate fi relativ uşor înfăptuită cu solicitarea specialiştilor, este necesară pentru a se putea depista şi reliefa valoarea piese­lor de patrimoniu, rare sau unice. Subliniem, apreciem şi motivăm ne­cesitatea colecţiilor muzeale, file vii de istorie locală, act de autentică cultură şi angajant patriotism. Şi asemenea co­lecţii, existente şi în judeţul Mureş la Cuci, Cedrad, Sărmaş, Ruşii-Munţi ş. a., îşi dovedesc valoarea lor educativă. Nu putem însă împărtăşi modul cum se constituie unele colecţii muzeale. Rezultate din braconajul unor diletanţi, pasionaţi mai mult din spiritul lor mer­cantil, asemenea colecţii, nesistematice şi neştiinţifice, scot din circuitul ştiin­ţific şi educativ numeroase valori rea­le care nu se mai pot explica. Nu cu­noaştem acestor valori condiţile reale de descoperire, contextul arheologic sau istoric (în cazul pieselor arheologice, cele mai numeroase!) în care au apă­rut, mediul lor asociativ pentru com­paraţie şi determinare etc. Fără ase­menea detalii, foarte importante, ori­care descoperire îşi pierde semnificaţia documentar-ist­orică, o­bielele rămînînd „piese de muzeu“. Şi există (sau exis­tau) asemenea colecţii. La Band a fost constituită o colecţie „arheologică“ (de fapt un bazar) prin sondaje neautori­­zate, lipsite de observaţii ştiinţifice, in colecţie au intrat apoi şi fragmente ce­ramice de import („terra simillata“) din aşezarea romană de la Cristeşti şi oale contemporane (pentru pregătirea sar­malelor) numai să fie legitimată acolo necesitatea colecţiei. Legea patrimoniului cultural naţio­nal, reglementînd constituirea, eviden­ţa, păstrarea, conservarea şi valorifi­carea valorilor de patrimoniu, preci­zează clar şi modul de constituire şi existenţă a colecţiilor. Ele se consti­tuie, în spiritul legii, numai prin mij­loace corecte, ştiinţifice, cu asistenţa organelor autorizate. Esenţa acestui spirit profund patriotic legiferat trebuie s-o cunoască toţi cei ce doresc să pro­tejeze bunul nostru inestimabil, în care ne identificăm trecutul şi prezentul is­torie — patrimoniul cultural. (Valeriu Lazăr) COPERTA NOASTRĂ • Columna lui Traian, monument al trecutului nostru milenar, există deopotrivă în Forul lui Traian din Roma, în sălile­­ Muzeului de istorie a P.C.R., a mişcă­rii revoluţionare şi democratice din Ro­mânia (copia în ghips), în sufletele noastre ale tuturor românilor, simbolul columnei figurînd destinele viitoare ale Daciei, istoria formării fiinţei noastre naţionale. La Tîrgu-Mureş, în biblioteca Tele­ki Bolyai se află o copie, gravură în metal,a renumitului grafician Giamba­­tista Piranesi (1720—1778). Lucrarea lui Piranesi este o reconstituire artistică a formei iniţiale, avînd în vîrful colum­nei statuia lui Traian, aşa cum a fost pînă în Evul Mediu (And, în împreju­rări necunoscute, statuia a fost răstur­nată. In anul 1589 sau 1590, papa Sixtus V a ordonat artistului Fontana să ri­dice în locul ei statuia apostolului Pe­tru, sculptată la 1587 de Gerolamo della Porta, statuie ce există și astăzi. VATRA 5a

Next