Vatra, 1976 (Anul 6, nr. 1-12)
1976-01-01 / nr. 1
2 SEMNE REVIAR CULTURAL JUDEŢEAN - — - - - - - - - —19____________________ hora Pentru noi, românii, dintotdeauna, păstrarea faptelor şi făptuirilor străbune a fost şi este alfabetul elementar prin care personalitatea noastră străbate aproape două milenii şi se recunoaşte azi în lume printr-o individualitate care propune civilizaţiei contemporane o matură şi chibzuită grijă faţă de sine, semeni, viitor. Nu e în aceasta o izolare, nici cultul sărbătorii de dragul sărbătorii, ci dimpotrivă o întîmpinare a lumii cu eul pur şi nealterat, înfrăţirea şi îmbogăţirea istoriei, omului de pe această planetă cu bărbăţia, sacrificiile, demnitatea, aspiraţiile unui popor, lucid şi chibzuit, bun şi prietenos, ospitalier şi cutezător, care s-a ştiut dintotdeauna unit cu ai săi, fie trăitori în cimpie, fie dincolo de munţi, în sud ori în nord, căci dincolo de hotarele ce le-au aşezat alţii peste ei, ei s-au ştiut una, cu înţelepciunea, vitejia, portul, graiul, intr-un cuvînt, cu ţara, a cărei margini reale o purtau în trupul lor moştenită odată cu măsura inimii şi a simţirii. Acestea ne-au fost faptele şi cugetul, aceştia suntem pe fiecare pagină a istoriei, prin tot ceea ce înălţăm acasă şi in lume. De fapt, sărbătoarea, cinstirea înaintaşilor şi a faptelor lor, nu e numai o pildă de a creşte sănătos o generaţie care la rîndul ei să aşeze în vigoarea acestui pămînt acelaşi cod genetic, acelaşi mod prin care lumea să vină în casa noastră şi noi să ne adresăm lumii. Trăsături definitorii sunt acestea şi preţuite. Căci preţuite au fost acele popoare a căror semn e seriozitatea, constanţa, cumpănirea, conştiinţa limpede de sine, dăruirea spre folosul tuturor, suveranitatea, neamestecul în treburile altora, grija pentru securitatea vecinului, iubirea de adevăr şi libertate, toate mărturisind însemnele certitudinilor aflătoare atît în trecutul, prezentul cit şi în viitorul lor. Toate mărturisind nu în ultimă instanţă puterea de a fi egal, frate, înfrăţit cu orice neam, dornic a respecta, a colabora, şi a trăi în casa sa liber şi în pace, bucurîndu-se şi cinstindu-şi propria sa istorie prin care îmbogăţeşte tezaurul lumii. \ \ Am spune deci, acum, în ianuarie, cînd în casa noastră arde făclia de sărbătoare, pentru cei care au secat „dintr-o sorbire" apa despărţitoare, că noi românii, ne închinăm pios, din nou în faţa neamului nostru care a săvîrşit această faptă, „într-o clipire" spre cinstea şi măreţia sa, săturat fiind de cîţi ne-au împărţit hora punînd între braţele întinse ale fraţilor apa, munţii, asuprirea. Pagina aceasta de istorie trebuie mereu recitită, căci încălzeşte sufletul şi luminează gîndirea, acea gîndire care lucrează cu seriozitate, într-un sfat continuu cu întregul popor, pentru prezent şi perspectivă. Dar dincolo de ea să ne amintim, mereu, că n-am fost niciodată despărţiţi, chiar dacă „întocmitori imperiali" de aşezări lumeşti ne vînturau prin faţa ochilor hărţi croite după voinţa imperialismului dintotdeauna. Noi le vom aşeza in faţă hora. „O roată" cum se mai spune pe la noi. Roata e veche de cînd lumea şi ea — cercul — stă la baza civilizaţiei omeneşti. E semnul care spune totul de sub« noi, căci ere vechime, şi e semnul sacrificiilor, — pe care le-am făcut, dar e şi numele moşului care a vorbit şi-a rostit voinţa noastră acum mai bine de o sută de ani, şi în acelaşi timp roata înseamnă în esenţă semnul perfecţiunii, dinamicii, progresului stînd la baza a tot ceea ce făptuim astăzi. Iată deci cum cinstindu-ne trecutul, cinstim prezentul, iată cum sărbătorind faptele strămoşeşti ne respectăm fiinţa noastră, iată cum bucuria, dansul şi cîntecul, munca şi indicele valoric invită lumea la a ne cinsti în casa noastră, cinstindu-se pe sine, invită omenirea spre a năzui la o mai dreaptă aşezare a progresului şi bunăstării, a libertăţii omului şi neamului său şi a face din istoria tuturor o şcoală de înalte principii morale de pe băncile căreia această planetă să întîmpine cu încredere ziua de mîine. ‘ Poporu-i unu, ţara una — gîndul nostru de pace şi civilizaţie, acum, în ultimul sfert de veac al unui mileniu, la sfîrşitul căruia vom celebra două mii de ani de cînd există poporul român, deci România, întindem hora roată şi privim spre viitor. ROMULUS CUGA DECADA MUZEELOR JUDEŢULUI MUREŞ In cadrul Lunii mureşene a culturii şi educaţiei socialiste s-a desfăşurat ediţia a II-a a Decadei muzeelor judeţului Mureş (21— 30 decembrie 1975), ale cărei manifestări au fost axate pe tema: Romanitatea, continuitatea, unitatea şi lupta pentru independenţă a poporului român, oglindite în patrimoniul cultural al judeţului Mureş. Consemnăm expoziţia Arheologia şi numismatica mureşeană în sprijinul romanităţii, continuităţii şi unităţii poporului român, deschisă în holul cinematografului Arta din Tîrgu-Mureş, expoziţia Legături economice, politice şi culturale dintre ţările române oglindite în cărţi, documente, materiale medievale, existente în patrimoniul cultural mureşean, deschisă în cadrul Muzeului municipal din Sighişoara, şi expoziţia Valori ale culturii populare tradiţionale mureşene deschisă la Muzeul tîrgumureşean. S-au ţinut conferinţe pe tema Grija partidului şi statului nostru socialist faţă de patrimoniul cultural naţional la căminele culturale din comunele Albeşti, Criş, Gurghiu, Şincai, Ungheni, Ceauşu de Cîmpie, Gh. Doja şi Crăieşti, consfătuiri metodice, simpozioane, vizionări de filme etc. Cîteva rcţiuni au fost ratate din cauza deficienţelor organizatorice de mobilizare , semn că pe viitor conducerea muzeelor şi a aşezămintelor culturale trebuie să aibă în vedere şi acest aspect. Decada este o iniţiativă valoroasă, care tinde să se permanentizeze, contribuind la educarea patriotică şi umanistă a oamenilor muncii de pe meleagurile judeţului nostru. (Elena Mihu) VASILE OPREA POPA, PREŞEDINTELE U.J.C.C. MUREŞ, DESPRE CULTURA LA SATE . — Cum se împacă oare cooperaţia cu cultura? Fără a intra într-un joc de cuvinte, trebuie să o spun foarte deschis: cooperaţia fără cultură ar fi un nonsens. Astăzi se vorbeşte tot mai mult despre nivelul de culturalitate al unei colectivităţi — în speţă, comună sau sat — nivel la care şi cooperaţia de consum îşi aduce partea sa importantă de contribuţie. Să recunoaştem: instituţiile de cultură care concură în mod direct la ridicarea nivelului de culturalitate al oamenilor sunt în primul rînd cele care îşi dau măsura culturalizării, dar nu e mai puţin adevărat că prin exercitarea prerogativelor democraţiei, prin ridicarea nivelului de trai al oamenilor, al gradului de civilizaţie al satului socialist, prin dotarea acestuia şi cu alte instituţii decât cele de cultură, cooperaţia de consum îşi exercită în egală măsură rolul economic preponderent şi cel educaţional, prin ceea ce cu toţii numim difuzarea cunoştinţelor educaţiei complexe, etice, estetice, ateist-ştiinţifice. Şi în judeţul Mureş, cooperaţia de consum şi cooperativele de credit, desfăşoară o rodnică activitate, subordonată în special intereselor şi necesităţilor, cerinţelor locuitorilor din mediul rural, care sînt în continuă creştere. In mediul rural, comerţul cooperatist asigură aprovizionarea tuturor locuitorilor din cele 91 comune ale judeţului avînd răspîndite unităţile sale pînă în cele mai mărginaşe cătune şi sate. Aproape 70% din populaţia judeţului Mureş este aprovizionată cu mărfuri industriale şi alimentare de unităţile cooperaţiei de consum. Desfăşurînd şi o largă activitate social-culturală, cooperaţia de consum organizează fie independent, fie în colaborare cu alte organizaţii din mediul rural, conferinţe, diferite expuneri, întîlniri cu scriitorii etc. pe probleme actuale ale vieţii economice, sociale şi culturale ale ţării; organizăm în fiecare an „luna cărţii la sate“, manifestare de mari proporţii pentru răspîndirea în rîndul maselor a ştiinţei şi culturii. Prin cele 172 librării şi puncte de desfacere a cărţii, cei 170 difuzori voluntari, cooperaţia de consum difuzează cartea şi presa în cele mai îndepărtate cătune şi sate ale judeţului (a. b.). TEZAUR ,n 1866, se ştie, Eminescu, în drum spre „Mica Romă“ (Blajul), trecea prin Tîrgu-Mureş şi întîrzia la un han, „La calul alb“: „Cînd Eminescu sosea la Mureş—Oşorhei (T.Mureşului) — narează Călinescu — dinspre Bicaz veneau cu trăsura doi tineri seminarişti: Ion Cotta şi Teodor Cojocariu. ... In vreme ce şedeau la masă într-o odaie a otelului „La calul alb“, unde trăseseră, intră pe uşă un june ars de soare la faţă, în haine sărăcuţe şi colbăite, cu două surtuce negre unul peste altul, unul mai scurt, de vară, şi unul mai lung, de iarnă, şi recomandîndu-se „Eminescu", se aşeză la masa lor. Le zise, cînd intrară mai în vorbă, că era minat de „dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, de unde a răsărit soarele românismului“ şi le povesti necazurile şi lipsurile îndurate în lunga călătorie de la Cernăuţi pînă la T -Mureşului.“ Aşadar, un june ars de soare, necazuri, lipsuri, lungă călătorie, Tîrgu-Mureş, Eminescu. La 70 de ani de la acest moment, în 1936, municipalitatea a însemnat locul cu o placă memorială pe care e încrustat acest inspirat text: „Aşezatu-s-a această placă comemorativă pe acest edificiu, fost odinioară hanul „La calul alb“, astăzi la 13 septembrie 1936 întru amintirea popasului făcut aici în vara anului 1866, acum 70 de ani, de către marele nostru poet Mihai Eminescu, în trecere prin Tîrgu-Mureş. Vizionar de 16 ani atunci, a devenit mai tîrziu cea mai înaltă expresie a poeziei româneşti şi a aspiraţiilor de unitate naţională a neamului românesc. Admiraţie şi recunoştiinţă nemuritorului poet“. Locul se află în str. Kossuth, nr. 14. In 1976, sub această placă sacră sufletului nostru, stă scris cu litere de-o şchioapă, din tuburi de neon, „Textile". E vorba, aşadar, de un magazin cu materiale menite să ne îmbrace trupul nu sufletul. Nici un tîrgumureşean, intrînd să-şi cumpere cîţiva metri de pînză, o plapumă ori altceva nu se gîndeşte că aci, în acest spaţiu, a respirat Eminescu, şi-a povestit „necazurile şi lipsurile îndurate în lunga călătorie" Eminescu. În 1976, la 110 ani de la trecerea lui Eminescu pe aici, municipalitatea ar putea face un gest de cultură, redînd acest spaţiu unor rosturi mai apropiate de spiritul celui ce îl nemurea, prin înfiinţarea unei librării purtînd numele „Eminescu“, scris mare, cu tuburi de neon, care să ilumineze feeric şi placa memorială, unde tineri elevi, studenţi, muncitori să se întîlnească cu cartea şi cu ceva din spiritul eminescian. In altă parte, pe o stradă dosnică, se află o altă casă, cu o altă placă memorială pe care e scris: „In această casă a locuit între anii 1847—1848 Avram Iancu, luptător dîrz şi neînfricat pentru drepturile sociale şi naţionale ale poporului român.“ Strada poartă numele lui Avram Iancu, iar casa e la nr. 23 şi e locuită de cîteva familii. Nu s-ar putea ca această casă să fie şi ea redată unor rosturi patriotice înalte? Ne gîndim la o casă memorială „1848 la Tîrgu-Mureş“, în care vizitatorului să i se desfăşoare sub ochi rapid o întreagă epocă de frămîntări sociale şi politice prin care a trecut oraşul nostru. Aşa cum este, pe o stradă laterală, fără marcaj, utilizată în scopuri exclusiv casnice, „Casa Avram Iancu“, denumire sub care este cunoscută în rîndul tîrgumureşenilor, nu îndeplineşte nici unul din rosturile educative şi patriotice cerute de Programul partidului, rosturi cu care însă ar putea fi învestită prin eforturi minime, prin interes şi multă, multă pasiune. Grădina din faţa casei s-ar preta la multe acţiuni (spectacole, montaje de versuri, scenete) în aer liber (George Eliade). ARHEOLOGIE — COLECŢIILE „MUZEALE“ • a ajuns la modă constituirea unor colecţii muzeale pe profile diferite sau pe ideea de bazar. Faptul e lăudabil atunci cînd la închegarea unei colecţii există, alături de pasiunea motivată, competenţă şi concepţie clar definită. Atunci constituirea colecţiei este un act de cultură meritoriu, justificat. In concepţia specialistului, astăzi colecţiei muzeale trebuie — din momentul constituirii — să i se definească un profil riguros (arheologie, numismatică, istorie, carte veche, artă, filatelie, ştiinţe naturale etc.), care să reflecte patrimoniul local. Dar definirea unui asemenea profil nu poate constitui decit un început de drum. Pentru sublinierea valorii colecţiei, creatorul ei trebuie să claseze tematic piesele achiziţionate, ordonîndu-le ideii genezei lor cronologice, tehnicii în care au fost create, şcolii sau autorului cărora le aparţin, clasate în funcţie de profilul lor documentar. O asemenea sistematizare ştiinţifică a colecţiilor existente, ce poate fi relativ uşor înfăptuită cu solicitarea specialiştilor, este necesară pentru a se putea depista şi reliefa valoarea pieselor de patrimoniu, rare sau unice. Subliniem, apreciem şi motivăm necesitatea colecţiilor muzeale, file vii de istorie locală, act de autentică cultură şi angajant patriotism. Şi asemenea colecţii, existente şi în judeţul Mureş la Cuci, Cedrad, Sărmaş, Ruşii-Munţi ş. a., îşi dovedesc valoarea lor educativă. Nu putem însă împărtăşi modul cum se constituie unele colecţii muzeale. Rezultate din braconajul unor diletanţi, pasionaţi mai mult din spiritul lor mercantil, asemenea colecţii, nesistematice şi neştiinţifice, scot din circuitul ştiinţific şi educativ numeroase valori reale care nu se mai pot explica. Nu cunoaştem acestor valori condiţile reale de descoperire, contextul arheologic sau istoric (în cazul pieselor arheologice, cele mai numeroase!) în care au apărut, mediul lor asociativ pentru comparaţie şi determinare etc. Fără asemenea detalii, foarte importante, oricare descoperire îşi pierde semnificaţia documentar-istorică, obielele rămînînd „piese de muzeu“. Şi există (sau existau) asemenea colecţii. La Band a fost constituită o colecţie „arheologică“ (de fapt un bazar) prin sondaje neautorizate, lipsite de observaţii ştiinţifice, in colecţie au intrat apoi şi fragmente ceramice de import („terra simillata“) din aşezarea romană de la Cristeşti şi oale contemporane (pentru pregătirea sarmalelor) numai să fie legitimată acolo necesitatea colecţiei. Legea patrimoniului cultural naţional, reglementînd constituirea, evidenţa, păstrarea, conservarea şi valorificarea valorilor de patrimoniu, precizează clar şi modul de constituire şi existenţă a colecţiilor. Ele se constituie, în spiritul legii, numai prin mijloace corecte, ştiinţifice, cu asistenţa organelor autorizate. Esenţa acestui spirit profund patriotic legiferat trebuie s-o cunoască toţi cei ce doresc să protejeze bunul nostru inestimabil, în care ne identificăm trecutul şi prezentul istorie — patrimoniul cultural. (Valeriu Lazăr) COPERTA NOASTRĂ • Columna lui Traian, monument al trecutului nostru milenar, există deopotrivă în Forul lui Traian din Roma, în sălile Muzeului de istorie a P.C.R., a mişcării revoluţionare şi democratice din România (copia în ghips), în sufletele noastre ale tuturor românilor, simbolul columnei figurînd destinele viitoare ale Daciei, istoria formării fiinţei noastre naţionale. La Tîrgu-Mureş, în biblioteca Teleki Bolyai se află o copie, gravură în metal,a renumitului grafician Giambatista Piranesi (1720—1778). Lucrarea lui Piranesi este o reconstituire artistică a formei iniţiale, avînd în vîrful columnei statuia lui Traian, aşa cum a fost pînă în Evul Mediu (And, în împrejurări necunoscute, statuia a fost răsturnată. In anul 1589 sau 1590, papa Sixtus V a ordonat artistului Fontana să ridice în locul ei statuia apostolului Petru, sculptată la 1587 de Gerolamo della Porta, statuie ce există și astăzi. VATRA 5a