Veselia, 1925 (Anul 33, nr. 1-52)

1925-01-01 / nr. 1

I­WIS) Joi, 1 Ianuarie, 1925. VESELIA DE ANUL NOU No. 1. - 3. bem­u actual de acuma. Trebue să ne ridicăm cu toţii şi să ne dăm drumu pă calea Victoriei: Jos cu şobolanii, care ne-au suptără sângili dân noi !... Dările s‘a măritără, chiriile idem de asemenea, locuinţe nix şi ca vârf s‘a scumpit tutunul... Progresăm, ai ?... Agaftoasa lor dă ou­ !... Da, să-l fi auzit pă Lupu­, când, ți­nea un descurs, unde spunea iei că dacă ajunge partidu lui la putere, toate lucrurili să schimbă, că o să facă trin d‘ăla subtiran care merge pă dădăsupt... Da io dă colo : „Asta să i-o spui lu Breazu !... Nouă nu ne trebue subiiran dă Mitropolie, noi vrem tu­tun şi locuinţe ieftine ... „Că, o să vă facem noi şi d'astea, că n'aveţi nici o grijă, numai să ajung eu la guber­­nare...“ „Zexe, doftore!... pă cine crezi că-l a duci?~“ ■ ibijiliiH* vȘi, a mâhcit-o... Apăi cu mine nu să­ fighite că io când zic că-i neagră, neagră trebue să fie­­.... Io nu văd decât un progres : strada de-i zice Progres. Atât de­ocamdată. Şi „progres în lege“ o să aprob nu­mai atunci când s-o ridica de fiecare casă câte o puşcărie. Asta e. p. c. Floridor Episcopul și rabinul De anul nou fuseseră la Palat să depună felicitări un episcop şi un ra­bin, care întâmplător locuia cu pri­lejul venirei lor în Capitală, la acelaş hotel. La întoarcere, începură să vor­bească ba de una, ba de alta, agitaţii studenţeşti, propagandă bolşevică pâ­nă ajunseră la superioritatea religiei respective şi desigur fiecare o susţi­nea pe a lui. Până ajunseră la hotel se hărţuiră şi tot nu ajunseră la o pă­rere comună. înainte de a se despărţi şi-au promis să-şi povestească a doua zi visurile de peste noapte. Dimineaţa, episcopul îl întâlni pe rabin, în sala mare a hotelului. — Curios vis, îi spuse. Am visat că intrasem în raiul ovreiesc. Puţin groaznic ! şi era o murdărie şi pădu­chi de lemn ! Şi lume, furnicar !Groaz­­nic era! — Eu, spuse rabinul, am visat că intrasem în raiul creştinilor. Era fru­mos acolo, mirosea a parfum, erau nu­mai flori răspândite peste tot şi arbori minunaţi. Dar oameni, n’am văzut de foc. Fiind­că-i vorba de urare, Hai să vă urez şi eu: Să trăiţi fără de grije, Ca bibanu’n heleşteu. S'aveţi poftă la mâncare Şi mâncare cât doriţi; De agenţii lui Vintilă, Să fiţi veşnic ocoliţi. Să vă cerască păr­in ereiler Celor care nu aveţi; Celorlalţi, urez de-asemeni, Să vă crească 'n gât bureţi. Cuconiţelor de-au­jderi, Eu le fac acum urare, Să le crească frumuseţea Şi... conturul cât mai mare. Fetelor, idem, norocul, Zestrea şi adoratorii; Cavalerilor puterea, Mamelor moştenitorii. Domnului Moşoiu: burta, lefegiilor, răbdarea, Conului Disescu.. faima Că-i plac ţârii şi cu sarea. r . 1­­3 Lui Madgearu, Doctor Lupu, Apetitul la sudalmă, Conului Alecu-P.... Inc’un rând de piele'n palmă Lui Argetoianu pumnul, Călineaschii influenţa; Celorlalţi cu paşapoarte, Protectorul: excelenţa. Domnului Primar: zăpada Să îi ţie pân'la vară, Poate astfel Capitala Nu ne-o mai părea murdară. Copilaşilor de şcoală: Dragostea la ‘nvăţătură; Babalâcilor: să n'aibă Nici un junghi in bătătură Jucătorilor: le crească Şansa cărui pontează asul; Soacrelor: le crească dinţii (?) Cămilor: le crească nasul. La săraci le crească punga Şi în ea isvor de bani ; Tuturor: petreceri bune, Spor, noroc şi „La mulţi anii" fi­i Ciupac Cocoana Riţeta Homan, nepremiat nici de ziarul ,JDi­­mineaţa­ nici de „Academia Ro­mână". Domnii Ion Pilat şi Adrian Candriu, au scos după acesta o piesă. CAPII. I. In seara ajunului. In castelul „Fe­ricirea“ se fac pregătiri în vederea sfintei sărbători de a doua zi. Porţile sunt larg deschise, iar cete de colin­dători se perindă regulat pe la fereas­tra cu perdelele lăsate. ►-w. ■ . GAPIT. II Pe dormeză „TutrAnk-Amon“ cas­telana stă într’un cot, cu ochii jumă­tate închiși­, pare că-și­ admiră picio­rul profilat pe canapea, pare că e încântată de rotunjimea pulpei acaju. In sufletul ei se rostogolesc valuri de melancolie morbidă... Castelanul nu mai vine! Cu capul în mâini, cas­telana începe a plânge... CAPIT. III La fereastă se aude un clopoțel sin­gur... Au venit oare colindători , se în­treabă ea. Nici un cântec de copil nu se aude. La uşă răsuni un clopoțel singur .. Inima începe să-i bată.­, deschide tremurând... — „A, tu erai Toto ? ce idee fericită ! Bine că ai venit, Sică s’a dus de cu ziuă In oraş, şi nu mai vine... mă plictiseam grozav !“. Şi ochii Castelanei se umple de un foc mistic, şi buzele purpurii încep să-i tremure... Şi sorbi nectarul iubirii... CAPIT. IV Stau téte-à-téte pe dormeaza de pie­le. Un sgomot de trăsură se aude, a­­poi: — „ Nu, da citi mumâi atâââtî! — „Taci, mă din gură... atâta-i tari­ful I I . In timp ce sgomotul trăsurii piere odată cu bodogănitul birjarului, cine­va cu mers greoi se apropie de ușă gemând, înjurând. CAPIT. V Amantiii rămân de... lemn... — „Vra să zică a venit Sică îl Ghia­­rele crudului destin, ne vor sugruma ca pe nişte netrebnici... CAPIT. VI In aceeaşi sufragerie, Castelana fa­ce... plăcinte cu brânză. Un om sdrenţăros stă sgribulit la uşă... par’că aşteaptă ceva... Trei bătăi în uşă anunţă sosirea cuiva... — „Silică !... — „Edliţa____„ _

Next