Veselia, 1941 (Anul 49, nr. 1-52)
1940-12-30 / nr. 1
NfNfNf ADUCERI-AMINTE I Când s’a tăiat Dealul Mitropoliei; + ♦+-» ♦ 4 4 4444444 ♦♦♦ I c. cosco Când s’a tăiat dealul Mitropoliei, mie mi s’a tăiat un moment respiraţia. Din vale am privit ani de zile dealul. Iluzia de mai mare am avut-o de aci• Păcăleala este desigur a mea, care nu știam pe atunci că există şi vârful Omul şi vârful Everest şi că tocmai cei cari nu vor privi dealul Mitropoliei, vor ajunge pe culme în orice întreprindere. Pe deal m’am refugiat ca să-mi plâng sau să-mi feresc... valea proprie, mângâiată cu nuiaua de „domnu“ Dumitrescu la şcoala primară din preajmă, Sf. Ecaterina. Pe deal am visat că o să ajung mare tenor, fiindcă aveam 4 lei pe lună ca artist în corul Mitropoliei, dirijat de Nae Bănulescu. Acolo am văzut întâia oară pe Regele Carol I şi pe Regina Elisabeta. Nu-mi piere nici acum din ochi ţinuta marţială a Regelui şi salutul lui sever cu un deget dus la chipiu; reţin şi acum figura Reginei care, în trecerea-i la „te-deum“, răsfrăngea atât voioşie şi atâta lumină, îmi amintesc de Mitropolitul Iosif trecut la cele veşnice şi purtat din catedrală pe scaunul episcopal, în odăjdii scumpe şi cu mitra în briliante pe cap. Privind oastea mândră printre braţele gardiştilor cari ţineau ordine la 10 Mai, luam model a doua zi de rostul armatei, pornind la şcoală bătălii cu cotonogeală sângeroasă. Pe dealul Mitropoliei găseau loc părinţii să ne plimbe, să culegem flori de câmp şi să ne încântăm de perspective aproape de vârful nasului : colo hala, colo uzina, iar ici casa lui Lazăr Naumescu, a lui Costaforu, a lui Stan sacagiul sau a lui „Ciocănel“. Ciocănel! Cum poate să fie un om ciocănel! se mirau căpuşoarele noastre. Şi Ciocănel erau fraţii Ciocanelli, inginer, arhitect, avocat... Pe deal şi învăţam adesea, la istorie, la confecţionarea tilincilor din trestie, învăţam praştia, arşicele şi iarna cum să te dai cu săniuţa, cum să sfârşii adânc cu potcoava cismuliţei petecele de ghiaţă. Când ne-am făcut mai mari, în liceu, şi „am intrat în politică“, dealul Mitropoliei, care putea acum să nu mai fie megieş caselor noastre, a avut cu totul altă chemare şi altă atracţie. Cum încasam un 3 la matematici, cum ne îndârjeam împotriva aşezământului sugrumător, şcoala, care oboseşte mintea tinerimii cu „abstracţii“. Atunci dealul, care venea numaidecât după sala „Dacia“, asculta şi suporta descărcarea.Ţineam cu „roşii“ sau cu „albii“, n’avea importanţă, tot la deal veneam. Ne alipeam la cei cari manifestau la Cameră pentru ca... să vie la putere şi umpleam curtea Mitropoliei. Ne strecuram printre cetăţenii Folestină, Cârpă’n nas, Cap de fier. Ii ascultam cum spumau contra reacţiunei. Reacţiunea însă, reprezentată câteodată de monoclul lui Carp, ieşea la fereastra Camerei şi dădea cu tifla poporului.. îngenunchiat. Poporul urla, reacţiunea aducea trupe şi politicianii mai mari şi noi ăştia în vârstă de 15—16 ani fugeam de rupeam pământul. Trăgeau ostaşii focuri oarbe şi, din deal, într’o clipă, ajungeam numai pe burtă tocmai în vale, peste străduţă, cu capul la temelia căsuţei lui Stan sacagiul. Fusese victimă Barbu Catargi, ucis de un glonte; pe lângă Fleva deasemenea luerase un plumb. Aveam tradiţii de glorie aci şi când într’o zi de manifestaţie, fugărite de armată, m’am trezit jos, fără pălărie şi cu hăinuţele sfâşiate, am simţit că sunt un erou al luptelor politice. Şi Fleva fusese arestat şi l-au scos de la Văcăreşti cu flori. Adică eu, ce? La 5 Aprilie, când cu legea maximului, am smuls pietre din piaţa Ghica spre a da piept cu cavaleria care şarja. Atunci guvernele picau la prima pietricică. Mai târziu, în strada Emi, i s’a zis pietricelui „cărămidă“. Agenţii electorali desfundau butoaie de vin fiindcă veneau „ai noştri“ şi intrau în pâne; pe noi, politicienii mici, din potrivă, ne dedeau afară din clase profesorii. Şi magnetul Mitropoliei ne atrăgea totuşi mereu. Din deal svârleam cu ouă clocite în cupeurile cari porneau vijelios de la Cameră ; acolo atârnam tinichele vehiculelor deputaţilor. In dealul Mitropoliei am creiat precedentul pe care istoria rece, indiferentă şi... nerecunoscătoare nu-l relevă Aci, printr’o stratagemă a lui Toni Bacalbaşa care a derutat vigilenţa cordoanelor de gardişti şi armată, am răbufnit de la o întrunire de la „Dacia“ prezidată de N. Fleva, în chestia Mitropolitul Ghenadie, şi am făcut isprava. Am dat năvală în ţarcul clopotului cel mare, şi tineri, aproape cu făclii la nas, am aprins acolo altă făclie : aceea a vestirei naţiei. Am înfăşcat frânghiile clopotului şi am tras cu convingere, cu îndârjire... să afle poporul ce se petrece cu.. Mitropolitul ţării. Şi dealul Mitropoliei s’a tăiat. Dealul unde de atâtea ori am rugat pe Sf. Dumitru să-şi reverse îndurare udând ogoarele. Dacă acest deal ar fi fost doar un izvor de amintiri personale, lucrul n’ar fi prezentat importanţă. Dar dealul Mitropoliei a mai fost pentru toţi bucureştenii ceva mai de preţ. Şi în vremurile de fericire ale dealului au fost supărări, deşi pâinea era „15 bani“, ocaua de vin 50, „chilii“ de care 40 de bani şi apa, pe care o limpezeam cu piatră acră, 5 parale doniţa, de la sacagiii cari strigau pe franţuzeşte : o !o !oop ! Avea şi atunci omul necazuri în casă, în amor, în afaceri sau în politică, deşi în politică de odinioară „rotaţia“ ciolanului era destul de asigurată. Dar pentru toate supărările, bucureştenii recomandau un leac fără de greş : „ „Te-ai supărat ? Dealul Mitropoliei !“ Dacă nu te mulţumea soluţia şi răspundeai ironic „mersi“, sfătuitorul revenea cu completarea sfatului : „dealul e mare., te dai peste cap şi-ţi trece“ Leacul acesta era introdus până şi în şcoli. Foarte de multe ori ne-a trimis d. Matei, — „profesor de greceşte la mai multe licee din Capitală“ (aşa se prezenta răposatul) pe dealul Mitropoliei când, traducând prost „Anavasis“, primeam contravaloarea lui 3. Sau când nu ştiam reguli elementare de gramatică. — „Alfa-iota, omicroniota sunt lungi la sfârşitul cuvintelor? Trei!.. Şi.. Dealul Mitropoliei dacă te-ai supărat !“ Dar dealul s’a tăiat... Unde oare s’au mai dus de atunci bucureştenii (să se dea peste cap) spre a le trece supărările ?