Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
ECONOMIE NAȚIONALĂ UN ARGUMENT PENTRU INVESTIGAREA TUTUROR CĂILOR DE „VITALIZARE" A PRODUSELOR ÎNCĂ NERENTABILE E CONOMIA României socialiste se caracterizează nu numai prin dinamismul său constant , concretizat în ritmurile înalte de dezvoltare, ci şi prin preocuparea sporită pentru creşterea eficienţei tuturor ramurilor care are drept rezultat obţinerea unor acumulări sporite la fiecare leu producţie realizată, la fiecare leu învestit. Accentuarea laturilor calitative ale activităţii economice, preocuparea constantă pentru obţinerea unei eficienţe economice sporite se reflectă în mod sintetic în indicatorii planului cincinal 1971—1975, care, pentru prima dată, prevăd o creştere mai rapidă a venitului naţional decît a produsului social. Este evident că în noile condiţii obţinerea de către toate unităţile economice a unor rezultate financiare superioare capătă sensuri şi dimensiuni noi, amplifică responsabilitatea ministerelor, centralelor industriale şi a întreprinderilor în gospodărirea cu maximum de eficienţă a fondurilor materiale şi băneşti. Rezultatele obţinute în primul an al cincinalului 1971—1975 scot în evidenţă, ca o caracteristică generală, preocuparea tuturor factorilor de răspundere, a colectivelor de oameni ai muncii, pentru mobilizarea rezervelor existente, pentru utilizarea la maximum a posibilităţilor pe care le are fiecare centrală industrială sau întreprindere pentru a obţine rezultate în concordanţă cu eforturile făcute de stat pentru înzestrarea economiei cu tehnica cea mai modernă. In acest context, situaţia anormală în care se găsesc unele unităţi care înregistrează pierderi în loc de beneficii, care consumă în fapt din mijloacele ce le sunt puse la dispoziţie în loc de a contribui la crearea fondurilor necesare reproducţiei socialiste lărgite, nu poate fi caracterizată decît ca nesatisfăcătoare, incompatibilă cu o economie modernă cum este aceea a ţării noastre. Astfel, pe baza datelor existente la 30 noiembrie 1971, unele întreprinderi au depăşit pierderile planificate , o situaţie necorespunzătoare o prezintă şi întreprinderile care au realizat pierderi în loc de beneficii, ceea ce denotă existenţa unor deficienţe serioase în activitatea acestora. Aşa de exemplu, fabrica de geamuri Buzău a depăşit pierderile planificate de peste 4 ori, iar Fabrica de osii şi boghiuri Balş, în loc de beneficii a înregistrat pierderi. O situaţie similară o prezintă şi alte unităţi dintre care menţionăm Complexul de creştere şi îngrăşare a porcilor — Ulmeni, care înregistrează pierderi de circa 18 mii. lei, în timp ce în plan erau prevăzute beneficii precum şi unele fabrici de conserve, recordul pierderilor realizate în 1971 deţinîndu-l Fabrica de conserve Feteşti cu un volum de pierderi de circa 24 mii. lei. Analiza făcută de organele Ministerului Finanţelor la un număr de 10 complexe specializate în producţia de lapte de vacă, arată că în locul beneficiilor prevăzute în studiile tehnico-economice s-au înregistrat pierderi al căror volum depăşeşte cu mult beneficiile respective. O eficienţă necorespunzătoare o înregistrează şi unităţile economice care deşi sunt rentabile, nu realizează beneficiile planificate, implicaţiile pentru economia naţională fiind similare celor care apar în cazul depăşirii pierderilor planificate, întrucât în astfel de situaţii nu se mai asigură mijloacele financiare necesare realizării obiectivelor prevăzute în plan. Un exemplu edificator îl constituie Combinatul de îngrăşăminte chimice- Turnu Măgurele care, la 30 noiembrie 1971, realizase numai circa 4% din planul de beneficii. Cauzele unor astfel de situaţii care influenţează în mod direct eficienţa fiecărei ramuri şi, în final, eficienţa întregii economii sunt multiple: nerealizarea parametrilor tehnico-economici proiectaţi, utilizarea incompletă a capacităţilor de producţie, nerealizarea producţiei planificate, depăşirea consumurilor specifice normate, calitatea necorespunzătoare a producţiei, imobilizări de fonduri materiale şi băneşti, nerespectarea disciplinei contractuale şi altele. Este de la sine înţeles că analiza atentă a tuturor factorilor care pot influenţa rezultatele întreprinderii şi rezolvarea operativă a aspectelor care rezultă din această analiză, se impune ca un mijloc de îmbunătăţire a activităţii fiecărei unităţi economice. După cum se ştie, şi în anul 1972 un număr destul de însemnat de întreprinderi sunt planificate cu pierderi, majoritatea localizîndu-se la Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor precum şi la Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei. In plus, trebuie avut în vedere că unele produse se realizează cu pierderi la nivelul întreprinderilor sau chiar al ramurii, ceea ce contribuie la scăderea eficienţei economice chiar dacă pe total întreprindere sau ramură se realizeazăbeneficii (ca efect al producerii într-o anumită proporţie şi de sortimente rentabile, din care unele foarte rentabile). In parte, lipsa de rentabilitate la unele întreprinderi este justificată de cauze obiective cum ar fi înrăutăţirea condiţiilor naturale (în sectorul industriei extractive) sau de sistemul de preţuri. Fără a ignora influenţa unor factori care acţionează independent de activitatea întreprinderii, trebuie să arătăm totuşi că pierderile pe care le mai înregistrează unele unităţi economice (în special cele care nu fac parte din sectorul extractiv) sunt rezultatul unei gospodăriri necorespunzătoare a fondurilor materiale şi băneşti. In legătură cu această problemă trebuie subliniat că în mai multe rînduri, conducerea de partid a criticat nu numai concepţia greşită potrivit căreia preţurile se pot stabili rupte de baza lor firească — cheltuielile sociale de producţie — ci şi lipsa de preocupare a unor unităţi economice în luarea tuturor măsurilor care să asigure desfăşurarea unei activităţi rentabile a fiecărei întreprinderi, rentabilizarea fiecărui produs. După cum este cunoscut, noua lege cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor prevede, ca principiu fundamental, că la baza stabilirii oricărei categorii de preţuri stă preţul de cost, asigurînd în acest fel unităţilor care desfăşoară o activitate normală, recuperarea prin preţ a cheltuielilor de producţie, ceea ce va contribui la întărirea gestiunii economice, la sporirea preocupării pentru creşterea rentabilităţii producţiei. Rezolvarea de fond a acestei probleme, respectiv aşezarea preţurilor cu ridicata pe baza cheltuielilor sociale de producţie, constituie o operaţiune care necesită o anumită perioadă de timp. Aceasta nu diminuează cu nimic ci, mai mult chiar, impune ca sarcină permanentă analiza critică a preţului de cost, aducerea acestuia la nivelul minim posibil de realizat prin luarea tuturor măsurilor de reducere a cheltuielilor de muncă vie şi materializată. Legea introduce, ca element de fundamentare ştiinţifică a preţurilor, calcularea cheltuielilor de producţie pe baza normelor de consumpentru materii prime, materiale, combustibil şi energie, a normelor de muncă, a normelor de amortizare. In consecinţă, abaterile de la aceste norme scot în evidenţă direcţiile în care trebuie îndreptate eforturile cunoscînd că, la stabilirea preţurilor vor fi recunoscute ca fiind necesare numai cheltuielile normate. Pentru micşorarea continuă a cheltuielilor de producţie, aceeaşi lege prevede obligaţia pentru ministere şi unităţile producătoare de a lua măsuri pentru reducerea normelor de consum, în funcţie de perfecţionarea tehnologiei, a organizării producţiei şi a muncii şi a modernizării producţiei. Rezultatele obţinute pînă în prezent, experienţa căpătată, scot în evidenţă că în toate unităţile economice mai sunt încă posibilităţi nevalorificate pe deplin, care, puse în valoare, contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor financiare. Este semnificativ de arătat că acţiunea largă desfăşurată pe plan central şi la nivelul unităţilor economice, pentru rentabilizarea produselor şi a întreprinderilor, pentru reducerea volumului pierderilor planificate a dus la creşterea preocupării pentru găsirea soluţiilor care, aplicate în practică, să asigure o sporire a volumului beneficiilor, o creştere a rentabilităţii. DESFAŞURAREA în continuare a unei astfel de acţiuni de amploare, revitalizarea punerii în aplicare a unor măsuri eficiente pentru eliminarea sau reducerea pierderilor ar avea un efect pozitiv pentru situaţia fiecărei întreprinderi. Amintim în acest sens prevederile H.C.M. nr. 859/1970 care obligă ministerele să prezinte Comitetului de Stat al Planificării şi Ministerului Finanţelor, o dată cu lucrările de planificare economică şi financiară, o documentaţie din care să rezulte, pe întreprinderi şi produse, cauzele pierderilor planificate, precum şi acţiunile prevăzute a fi întreprinse în continuare în scopul rentabilizării producţiei. Planificarea financiară pe anul 1972 a scos în evidenţă că mai sunt posibilităţi de reducere a volumului pierderilor. Astfel, pe baza analizelor efectuate, propunerile de pierderi prezentate pentru unele întreprinderi de Ministerul Construcţiilor Industriale au fost reduse cu circa 26»/», ale Departamentului Industriei Alimentare cu circa 36% etc., redu- Gheorghe NICOLESCU director general adjunct în Ministerul Finanțelor (Continuare în pag. 12) a