Viaţa Romînească, 1921 (Anul 13, nr. 7-12)
1921 / nr. 12
MISCELLANEA 435- D. M. Sadoveanu, într’o scrisoare adresată unui ziar literar care îi ceruse colaborarea, aruncînd o nostalgică privire asupra acestui trecut,—sufleteşte atît de apropiat încă de o bună parte a generaţiei noastre,—a denumit-o epoca de aur a literaturii noastre... Scriitorii din această epocă au răzbit însă anevoe în apriga luptă pentru existenţă, şi în idealismul lor au purtat în suflet, ca o rară dar de mulţi neînţeleasă virtute, ceia ce Eminescu a sintetizat în două vorbe: -Poezie-Sârăcie !... * ...Acum trei decenii, scriitorii şi artiştii noştri, în idealismul lor dus pănă la jertfa de sine, mureau de foame. Opera lor, care a contribuit la educaţiunea estetică a marii mulţimi, a fost o imperioasă trebuinţă pentru restrînsa pătură intelectuală care o putea gusta,—fie pentru vechea noastră aristocraţie socială educată de gruparea Junimei literare, fie pentru grupul aşa numiţilorproletari intelectuali“, nuanţe ale publicului cetitor format pe deoparte de Maiorescu, pe de alta de Gherea. Cu tot marele interes ce l-au putut trezi în public cei doi maeştri ai criticii române, cu toate polemicele şi discuţiile ce le-au purtat prin revistele de atunci şi cu tot ecoul puternic ce au produs în rîndurile cetitorilor,—propriu zis unpublic cetitor— mare şi statornic lipsea. Admiratorii pasionaţi ai scriitorilor noştri erau parcă ei înşişi un soi de artişti—artişti care nu creau, dar care gustau cu deliciu producţiunile artistice. * Lipsea însă publicul cetitor,—mărit azi în mod considerabil,— şi mai lipseau editorii. Primul editor al lui Eminescu a fost Maiorescu (Socec) ; primul editor al lui Creangă a fost V. G. Morţun. Scriitorii de altădată erau nevoiţi să facă neînchipuite sforţări ca să-şi poată imprima scrierile. O revistă literară—şi erau nespus de bune publicaţiile de pe vremuri!—nu se putea susţine singură. Oricît de artistică ar fi fost—tirajul ei nu putea trece de 2000 exemplare. Scriitorii erau siliţi să sacrifice puţinul lor avut, pentru a sprijini revista,—iar cînd o atare publicaţiune îşi găsea editor, colaboratorii nu erau plătiţi, şi rareori administraţiunea îşi permitea luxul de a plăti cu o piesă de 5 lei, ce-i dreptul în argint, o frumoasă inspiraţiune poetică... Sărmanul Traian Demetrescu a fost unul dintre aceşti poeţi— plătit cu 5 lei poezia! Ce beneficii materiale a avut Eminescu pe urma producţiunii sale geniale ? Dar Creangă ? Dar Vlăhuţă şi Caragiale ! Şi toţi ceilalţi scriitori care au dispărut odată cu ceiace s'a denumit ,curentul eminescian* ? * Pentru cunoaştereaepocei de aur* a literaturii noastre, vom oglindi situaţiunea despre care vorbi, într’un act autentic care devine preţios pentru însuşi interesul istoric. El datează din anul 1893,— timpul în care doi librari modeşti din Iaşi, Frații Şaraga, au luat