Viaţa Românească, 1990 (Anul 85, nr. 1-12)
1990 / nr. 1
CINCI SCRISORI CĂTRE AL. ROSETTI binte ca oricind. Un singur lucru e indistructibil: spiritul. Siguranţa aceasta mă linişteşte — şi aştept împăcat apocalipsul. Cum să vă mulţumesc pentru bunăvoinţa pe care mi-aţi arătat-o şi de data aceasta, intervenind pe lingă Rector ? Dl. Prof. Stoicescu mi-a scris personal, ţinînd să-mi transmită vestea cea bună, şi i-am răspuns prin curier. In ultimele săptămîni mi-am făcut o serie de noi şi pretenţioase cunoştinţe. Am fost invitat la banchetul anual al presei streine, unde Duff Cooper şi Dalton au ţinut răsunătoarele lor discursuri. Am avut cinstea să fiu invitatul P.E.N.-Clubului la banchetul norvegian, şi Secretarul General, Herman Ould, a ţinut să mă aibă un strngă lui, pentru a discuta literatura din România şi mistica indiană. Am cunoscut pe bătrînul Wells, care este teribil de tînâr şi lucid. Surpriza cea mare a fost cînd, la acelaşi banchet, am impresionat pe norvegieni vorbindu-le despre Institutul de la Oslo şi pe antropologi minţind că lucrările lui Robert Betterman (acolo de faţă) sunt cetite pină şi de studenţii mei. Am făcut cea mai neruşinată propagandă, prefăcindu-mă mirat in faţa excelenţelor lor şi repetîndu-le că ştiu şi eu ceea ce ştiu toţi românii care se respectă. Măninc marţea viitoare cu Besterman, Ould şi David Carvar. L-am cunoscut, la British Museum, pe folkloristul Dawson şi pe ocultistul Waite. Ambii m-au rugat să le adun materiale folkloristice româneşti. Yoga şi Zalmoxis sunt la British Museum, şi am găsit Zalmoxis la cîţiva librari din Great Russell Street. Toate s-ar anunţa bune, dacă ar fi linişte. Mi-e teamă, totuşi, că nu voi mai putea rămîne multă vreme în Londra. Dacă vom pleca la Oxford, cred că „activitatea“ mea va fi tot atât de spornică. Am făcut un raport Ministrului Giurescu, rezumindu-i muncile cu care am fost însărcinat. Nădăjduiesc că îi va ajunge. La Legaţie lucrez destul de mult dar nu mă plîng : articolele de fond din presa zilnică, periodicele şi redactarea articolului de fond al „Buletinului românesc“. Cină îl vedeţi pe dl. Giurescu, vă rog amintiţi-i recunoştinţa mea. Aş vrea să aveţi încredere în mine, şi în mai puţin de un an veţi vedea roadele ! — Soţia mea vă mulţumeşte călduros — iar eu vă trimit de departe stima şi prietenia şi admiraţia mea neţărmurită. Al Dtră MIRCEA ELIADE Londra 2 august 1940 Stimate şi iubite Domnule Profesor, Profit de bunăvoinţa unui coleg care e mutat la Berna, pentru a vă trimite aceste câteva rînduri. Nu mai ştiu de cînd nu v-am scris. Lucrurile s-au schimbat mult peste închipuirea mea. Am fost zdrobit după pierderea Basarabiei — mai ales că presa de aici nu-și ascundea bucuria pentru nedreptatea care ni se făcuse. Dealtfel, presa britanică nu ne simpatizează deloc. E de mirare că Ungaria, care și-a declarat de mult politica ei anti-engleză, e mai puţin ofensată decit suntem noi, de ale căror sentimente au avut timp să se convingă în atîţia ani. De aceea, rugasem pe cei de la Bucureşti să fiu trimis în America, unde aş putea lucra eficient. De întors în ţară e aproa- 81