Viitorul, septembrie 1910 (Anul 4, nr. 989-1011)
1910-09-04 / nr. 989
ANUL AL PATRULEA—No. 989-1 ABONAMENTE Inară.......................un an 18 lei . . . șase luni 9 lei In străinătate . . . un an 30 lei . . . șase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni. Pentru preoți și Învățători prețul abonamentului pe jumătate REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA No. 17, STRADA ACADEMIEI No. 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA : TELEFON 13/47. - ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/3* ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană In pagina III . . .40 bani Idem corp 7 pe o coloană In pagina IV . . . .30 bani Inserții și reclame pag. III linia ........ . 3 lei i se adresa la administrație și la agenția 1MIL MELBERT SÎMBATA 4 SEPTEMBRIE 1910 NAȚIONALIZAREA INDUSTRIEI ți COMERȚULUI » E o idee greșită că acapararea comerțului* și a industriei de către *strein*i s’ar datora incapacităței Romînilor pentru asemenea * ocupații. Tendința prea mare la funcțiuni publice nu dovedește nimic în această privință. Prin urmare, brevetul de incapacitate, ce se dă de unii cu atîta ușurință Romînilor, se reduce la observarea superficială a unor fapte sociale. Sunt țări mai funcționaliste decît Romînia, e, de pildă Franța, unde propensiunea la funcțiuni publice e mai mare ca la noi și, cu toate acestea, comerțul, industria, finanțele, sunt peste tot în mîinile francezilor. Există acolo firme comerciale sau industriale, cari în timp de 80—100 de ani s’au transmis de la o generație la la alta în aceleași familii. Care să fie cauza acestui fapt? In primul loc, e o dezvoltare mai normală și armonică a calităților etnice ale poporului francez, pe cînd desvoltarea țărei noastre a fost cînd stinjenită, cînd împedicată cu totul sau bruscată de împrejurări istorice. De atîtea ori în trecut, însăși conștiința națională a Romîniei a fost amenințată de petre. Iar tîrziu de tot, cînd zile mai bune au sosit și pentru noi, cînd am reușit să reformăm Statul și să introducem instituțiunile moderne de azi, societatea rominească a suferit brusc multe prefaceri adînci. Gusturi, obiceiuri, trebuinți și aspirațiuni noi, s’au născut repede in sinul acestei societăți. Pe de altă parte, nouile instituțiuni de Stat, ce ne dădusem," ofereau tinerimei perspective atrăgătoare; ele cereau, pentru funcțiunile lor, oameni cu pregătire specială și în număr din ce în ce mai mare. Invățămîntul nostru public s’a organizat așa fel la început, ca să prepare astfel de oameni, ca să satisfacă, in primul loc, cerințele funcțiunilor Statului modern. Vechea clasă de neguțători, rău pregătită, cu o educație profesională primitivă sau în orice caz insuficientă, începe a-și educa copii aproape numai pentru slujbele publice. Goluri mari se fac repede în rîndurile ei. Și streinii, cari au fost de mult atrași la noi de bogățiile naturale ale țărei, năvălesc acum în număr tot mai mare. Ei găsesc aici goluri ce așteptau să fie umplute și un teren din cele mai priincioase pentru activitatea lor. Cei mai numeroși dintre acești streini erau, firește, aceia pe cari nimic nu’i leagă de nici o patrie, n’au alt ideal în viață decit cîștigul și cari mulțumită unor* calități ereditare continu perfecționate, țin pretutindeni recordul în comerț și finanțe. Era clar foarte firesc ca ei să reușească lesne la noi, a lua locul* neguțătorilor romîni, mai ales că’i favoriza noua îndrumare dată de împrejurări elementului romînesc. Mai e de notat, că desvoltarea Statului nostru a înmulțit continu posturile publice și deci a contribuit să întreție și să alimenteze în permanență tendința la funcțiuni. Dar nu urmează daci că Romanul nu poate să devină bun comerciant și industriaș, că o nouă metodă de educație și, prin urmare o nouă îndrumare economică, nu ar face apt pentru aceste meserii. Cu toate strălucitele ei calități etnice, rasa anglo-saxonă, de pildă, n’ar ocupa locul pe care îl ocupă azi în omenire, dacă n’ar fi folosit cea mai bună și mai apropiată metodă pentru desvoltarea și perfecționarea acestor calități. Vom continua. » . I. G. B. STROFE JOTIENE Celor recomandați Numai prin recomandații Poți ca să parvii vreodată , Și o scrisoare nu parvine, Dacă nu-i recomandată. ! CRIDIM Lui I. C. P. Degeaba ai cercat să ceri Cu împrumut «Ordinei» sare, Căci cum ai vrea să-ți poată da Ceva din tocmai ce nu are. T. G. S. Ancheta de la Glumi «Epoca» s’a supărat fiindcă ancheta făcută de domnul inspector general Iliescu a avut ca rezultat aplanarea conflictului ce se ivise între primăria și poliție, orașului Giurgiu cu ocaziunea blidului ce s’a ținut în localitate. Că «Epoca» ar fi dorit ca acest conflict să se agraveze, să degenereze chiar în scandaluri, ca să aibă dreptul apoi să scrie că în administrația liberală este anarhie, că în loc ca funcționarii să-și vadă de datorie, își pierd vremea în intrigi, de asta nu ne îndoim. Cunoaștem povîrnișul pe care a alunecat gazeta conservatoare, și expresiunile necuvincioase de cari se folosește în polemiile sale nu mai pot atinge pe nimeni. Este inexactă afirmarea «Epocă», că d-nn Primar ar fi cerut scuze polițaiului, după cum este tot așa de inexact că d-nn consilier Sebastian ar fi acuzat pe polițaiul Trifu că a luat bani de la negustorii din bîlciu ca să le permită a sta cu prăvăliile deschise încă o zi. Declarațiunile sincere și reale făcute d lui Iliescu de către d-nu Sebastian că nu a bănuit niciodată onorabilitatea d-lui Polițai, și explicațiunile date de către acesta că niciodată nu a pronunțat vre-un cuvînt ofensător la adresa d-lor consilieri, erau suficiente pentru a considera conflictul ca închis—ceea ce a recunoscut atît d-nn Primar precum și d-nii consilieri Manolescu și Sebastian. Mai era oare necesar interogarea negustorilor asupra onorabilităței d-lui Trifu ? Desigur că nu, din momentul ce o asemenea acuzare nu i se adusese. Corespondenții celor l’alte ziare cari se aflau la Giurgiu au relatat cit se poate de exact cum s’a ajuns la aplanarea neînțelegerei . «Epoca» ar fi fost mai bine servită dacă reproducea relațiile confraților săi, decit să-și culeagă informațiile de la ușierii primăriei din Giurgiu, pe care îi bănuim că au colaborat la foaia conservatoare, cu acest prilej. «OH !... LES BRAVES GENS!...» 1 SEPTEMBRIE 870 — Monumentul ridicat în amintirea cavaleriștilor francezi morți în jurul Sedanului — Franța oficială a onorat după cum se cuvenea memoria cavaleriștilor săi morți în timpul îngrozitoarelor șarje făcute în jurul Sedanului, acum 40 de ani în ziua de 1 Septembrie. Cine nu cunoaște strigătul de admirație : «Oh! Les braves gens» pe care Wilhelm I îl scotea la vederea escadroanelor franceze ce se precipitau strigînd « Vive l’empereur, vive la France» în focul secerător al artileriei germane?... Cuvintele lui Wilhelm I au remas ca cea mai de preț mărturie a eroismului vitejilor cavaleriști francezi pe care moartea sigură nu i a înspăimîntat, iar sentimentul datoriei către patrie s-a ridicat mai presus de ei înșile. Capitularea Sedanului, una din cele mai dureroase pagini din istoria Franței, a fost precedată după cum se știe de cea mai groaznică ecatombă omenească. Dar dacă cu această ocazie, armata franceză și-a făcut ca întotdeauna datoria, nu este mai puțin adevărat că regimentele de cavalerie au dat probe de acel eroism unic pe care nici chiar veșnicia marmorei sau a bronzului nu-l pot cinsti așa precum se cuvine. In onoarea acestor «braves gens» morți pe platoul de la Floing în ziua de 1 Septembrie, Franța a ridicat monumentul reprodus mai sus pe care se poate citi următoarea evocatoare inscripție : «In onoarea cavaleriei franceze». Monumentul care este opera talentatului sculptor Emile Guillaume, reprezintă un mausoleu de piatră pe ale cărui patru laturi se găsesc diferite basoreliefuri cu scene din șarjele de acum 40 de ani. Deasupra mausoleului se află o statuă ce întrupează Franța salutîndu-și morții scumpi. Inaugurarea monumentului a avut loc în ziua de 1 Septembrie s. n. în prezența autorităților civile, militare și a unui numeros public din localitățile învecinate cu Libanul. Veteranii, soldații de altă pată, precum și cavaleriștii actuali n’au lipsit. Printre mulțimea discursurilor pronunțate cu ocazia aceasta, cel mai de seamă a fost acela al generalului Bailloud care pe vremea războiului era locotenent de dragoni și primea cea dintîi rană cu ocazia acestor șarje, pe care cei rămași în viață le comemora acuma după 40 de ani. Cuvîntarea genialului a înduioșat pînă la lacrimi asistența. Ilustrația noastră reprezintă tocmai momentul cînd generalul Bailloud își încheie perorația. După ce a amintit zilele de glorie ale armatei franceze de altă dată, după ce a amintit victoriile marilor generali francezi cari au purtat peste hotare gloria tricolorului, după ce a vorbit pe larg de zilele de restriște, de înfrîngerile de la 1870 datorite altor cauze decît acelora ce ar putea dezonora o armată,—generalul Bailloud a vorbit de ultimele campanii ale Franței în Madagascar și Maroc și și-a încheiat discursul cu admirabila frază: «Scumpii mei camarazi, aduceți-vă aminte de cuvintele unui tovarăș mai bătrîn decit voi. Dacă recunoștința este o obligație, pe care trebue s-o avem către cei morți, speranța este o datorie a celor vii». MOFTUL ZILEI Anticarii și Apa — Un redactor de piste «Epoca» se întreabă pentru ce a comis Primăria crima de a muta pe anticari lingă Dîmbovița, «unde pot să răcească»: «Această idee d’a sili pe anticari să-și exercite comerțul lor pe marginea apei, e luată, probabil, de la francezi. In Paris sunt celebrii buchiniștii de pe malurile Senei» — zice «Epoca». Nu, chem ridactăr. Această idee «de a sili pe anticari să-și exercite comerțul pe marginea apei» a fost luată cu totul din alte motive. De bună seamă că naivii de la Primărie și-ar fi închipuit că anticarii «Epocei», avind apa Dîmboviței la indemină, s’ar apuca să facă— ți a-i găsii —ceea ce n’a făcut nici odată, să se spele. — «Grozav ne place de mult, nouă romînilor, să vorbim franțuzește și cinci trecue și cînd nu trebue», zice «Epoca», uitind să adaoge , și cînd știm și cînd nu știm. Vezi: le style c’est Vhomme. INTERIM PENTRU FUMĂTORI — O dispoziție a R. M. S. — De cîtva timp, o mare parte din publicul nostru fumător obișnuește să-și aprindă țigările cu ajutorul unui aparat numit «Briquette» cumpărat sau din streinătate sau de pe la diferiți vînzători de mărunțișuri. Aceste aparate, conform art 2 din legea debitelor, sunt considerate tot ca chibrituri și deci prohibite din comerț fără autorizația R. M. S. . In consecință, aparatele «Briquette» au fost confiscate iar negustorii lor supuși amenzilor legale. Cu începere de la 1 Septembrie, aceste aparate vor fi confiscate chiar de la particulari. Facem atent deci pe publicul fumător. Agenții forței publice au ordine formale, iar particularii purtători de asemenea aparate vor fi amendați cu 100 lei. MAXIME SI CUGETĂRI Nu poți fi întotdeauna vesel, însă trebue să fii întotdeauna voios. ADINA GR. OSANESCU DIN UNGARIA Ce-i cu votul universal ? Parlamentul ungar se va deschide în curînd. Proectele de legi, cari vor fi discutate, sînt în mare parte cunoscute. Acela care interesează mai mult însă pe Romîni și celelalte naționalități este proectul de lege relativ la introducerea votului universal. De această lege sunt legate speranțele naționalităților, precum și ale milioanelor de maghiari, cari, sărăciți de lăcomia unei biocrații, fără de sațiu, sau drumul spre America. Este actualul guvern unguresc prieten sincer al votului universal ? Avînd în vedere elementele, din cari este compusă majortatea din Parlamentul ungar, nu trebue să ne așteptăm la nici o minune. Căci dacă astăzi această majoritate face parte din «partidul muncei naționale» —nu este tocmai așa de mult de cînd aceiași oameni aplaudau proectele lui Apporyi și Andrassy. Ar fi prea curioasă metamorfozarea lor. Presa naționalităților, ca și presa democraților din Ungaria a arătat de mult ideile, de care este condus acest guvern, care n’a lăsat să pătrundă în Parlament decît un singur reprezentant al ungurilor democrați. Foarte bine caracterizează ziarul Népszava atitudinea guvernului ungar, care este mai reacționar decît chiar al faimoasei coaliții. Arătînd cît a pierdut parlamentarismul în Ungaria, prin căderea reprezentanților naționalităților și ai democrației, numitul ziar constată că ceea ce a făcut pe guvern să ia măsuri în contra pătrunderei lor în parlament a fost tocmai teama că acești reprezentanți sunt prieteni ai votului universal. De aici după aceia deslănțuirea furiei în contra alegătorilor naționaliști, de aici volniciile și vărsările de sînge, de aici persecuțiunile, cari nu s’au sfîrșit nici acuma. Acelaș guvern, care s’a îngrădit cu ziduri chinezești în contra spiritelor democratice, vine acuma cu un proect de lege democratic. Ce lege va fi aceasta? Și ziarul unguresc își exprimă convingerea că și proectul guvernului Khuen va avea cam aceleași idei conducătoare ca și al lui Andrassy. Va fi o parodie, o batjocură a libertăței cetățenești. Și în timp ce ziarele maghiare nesvelesc inențiunile guvernului Khuen Hedervary, in Ardeal s’a găsit un ziar, care să mai stăruiască pe lingă mult discutata «împăciuire». Și este cu atît mai dureroasă această tîrguială, cu cît ea nu face decît să înstreineze simpatiile naționalităților nemaghiare față de romîni, să reducă partidul naționalităților la o ficțiune. 7**; CALOMNIILE «ADEVĂRULUI» - AFACEREA VAGOANELOR CU VAR— O scrisoare a d-lui dr. Botescu. — Ce spun d-nii Abramovici și Meyer De cîtva timp, ziarul «Adevărul duce o furioasă campanie contra d-lui dr. Botescu, ajutor de primar al Capitalei, căruia, pare a nu-i putea erta crima de a fi curățit Bucureștii și a fi dat străzilor mărginașe alte aspecte decît acelea ale ovrestelor tîrguri din nordul Moldovei. Nu știm pentru ce anume, «Raziile sanitare» au avut darul să înfurie atît de mult pe Domnii de la Adevărul». Nu ne-am închipuit niciodată că niște firești măsuri contra murdăriei ar putea jigni susceptibilitățile d-lor de rasă. Dar nu de aceasta este vorba, ci de o nouă infamie pe care «imparțialii cronicari (?)» din strada Sărindar încearcă s-o lanseze în jurul persoanei doctorului Botescu. Povestea celor trei vagoane de var pe care «Adevărul» de Joi 2 Septembre o publică, lăsînd a se înțelege că ajutorul de Primar al Capitalei s’a servit de numele și titlul său de persoană oficială pentru a face o bună afacere împreună cu depozitarii de var Kahn, D. Abramdovici și Meyer Abramovici, este pur și simplu o nouă infamie, pusă la cale in mod tot atît de îndrăsneț ca toate infamiile încercate de altfel fără succes contra atîtor persoane a căror onorabilitate nici nu suferă a fi măcar suspectată de către domnii din strada Sărindar. * In ediția de Capitală a numărului nostru de ori, am publicat o scrisoare a d-lui dr. Botescu ca răspuns la acuzațiunile ce i le aduce «Adevărul». Strecurarea fără de voe a cîtorva greșeli, ne obligă a publica din nou această scrisoare in întregimea ei. Cititorii noștri vor aprecia singuri la ce anume se reduce grava acuzație ce se aduce ajutorului de primar al Capitalei. Domnule director. Intr’una din zile, acum de curînd, am fost solicitat la Primărie de un domn, numit Abramovici, pe care atunci îl vedeam pentru prima oară; d-sa se prezintă ca depozitar de var și îmi cerea să-l ajut, intervenind la direcția căilor ferate spre a-i înlesni, atît d-sale cît și altor depozitari similari, aducerea în București a varului, care, mai mult ca în alți ani, a fost și e reclamat de populație. Numărul mare de construcții și reparații, precum și campania intensă, întreprinsă în București, pentru curățirea locuințelor și mai ales a latrinelor, a făcut — îmi spune d-sa—a se trece peste prevederile d-lor comercianți vînzători de var. Vagoanele nu li se dau și prețul se ridică, iar varul aproape nu se mai găsește, deși lumea îl cere mereu. Nu ezit nici un moment și îi spun că voi căuta să intervin, fiind vorba de un articol destul de necesar publicului, mai ales acum, dar nu văd modalitatea cum aș putea să fiu de folos comercianților în chestiune. D-sa îmi spune că ar fi destul dacă i-aș permite să aducă deocamdată cel puțin trei vagoane, adresate mie personal și e sigur că în acest fel va fi repede servit. Ezita face aceasta ca persoană oficială și-l invit să-mi aducă o petițiune în regulă, promițîndui că voi interveni atunci oficial către Căile ferate. Acestea am vorbit atunci în cabinetul meu de la Primărie, în orele mele de primire, de față fiind — ca de obicei — lume destul de multă și variată, martoră la această convorbire. A doua zi de dimineață la Primărie d-nul Abramovici îmi prizintă petițiunea cerută, dîndu-i curs și anume cerînd și fugind Direcția căilor ferate a face înlesniri în ceea ce privește transportul varului, întrucît într'adevăr e nevoe în Capitală de acest material. Acest lucru s’a petrecut dimineață, o repet, în aceași zi, seara, întrînd la ora 6, la mine acasă, găsesc un aviz prin care mi se anunța sosirea unui vagon de var pe numele meu. Un moment rămîi surprins ; nu știam unde să găsesc pe acel domn Abramovici , caut în lista abonaților telefonici și cu toate cu nu am norocul al nemeri pe d-nul ce-mi vorbise, un alt depozit de var, cu nume similar căruia mă adresasem, îmi promite că va cere detalii la celelalte depozite. In adevăr, foarte curînd, mi se prezintă, la mine acasă, domnul Abramovici care îmi declară că d-sa a făcut aceasta, știind că nu mă voi supăra fiind vorba de a ajuta publicul și că mă roagă să-l iert. Vă puteți închipui starea mea sufletească (numai aceia care mă cunosc bine și au inimi curate pot să și-o închipuie) dar pentru a nu-i face omului acestuia un îndoit rău, după ce-i fac cuvenitele observațiuni, că a abuzat de numele meu, îi semnez avizul și d-sa pleacă mulțumindu-mi, îndată după aceasta. Mica viteză mă întreabă telefonic ce să se facă cu un vagon de var ce sosise pe adresa mea, le comunic că varul nu este al meu, dar el să se elibereze persoanei ce va veni cu avizul semnat de mine. A doua zi, mi-au venit și celelalte două avize unul la 12 și altul seara pe care le-am semnat dr. Botescu, fără ajutor de Primar, fără titulatură ; ele au fost luate de la servitorul meu, iar valul respectiv a fost dus la adresele pe care ziarul «Adevărul» mi le-a arătat în numărul său de aseară. Pentru această faptă, pe care eu nu o pot califica, dar nu o regret, căci am socotit că fac un bine unui om, mi se aduce o acuzație din partea ziarului «Adevărul», cum mi s’au adus și spermi se vor aduce încă multă vreme, acuzații, pentru faptele ce eu le săvîrșesc cu cea mai curată conștiință și asupra căreia sper că vor reveni și domnii, cari deși semnează articolele ce le scriu fiind plătiți nu pot fi sinceri în exprimarea sentimentelor lor. Socotesc de altfel că domnul Abramovici pe care nu l’am văzut pînă la această ocazie și va da și da, cinstit și pe față, cuvîntul, arătînd partea ce am luat la această afacere. Cît privește «Lăptăria București», situată în comuna Băneasa, județul Ilfov, probabil că a fost vizitată de doctorul respectiv; de altfel personalul sanitar al comunei București, a cercetat-o uneori, deși nu intra în zona respectivă. Produsele sale debitate în oraș sunt cercetate la fel cu ale celor alte lăptării similare. Toate aceste civilizate dar nenorocite instituțiuni nu prea merg bine și nici nu vor merge, din trei cauze : 1) greutatea găsirea unui personal de conducere destoinic, cinstit și priceput al 2) lipsa de fonduri de a plăti samsarii, și al 3) cu mentalitatea masselor noastre, diferențarea unor produse de altele nu se face și în lupta concurenței economice, cele proaste înving, iar cele bune dispar. Primiți, etc. D-R BOTESCU Pe de altă parte d-nii Abramovici & Mayer, angrosiști de var, vizați de ziarul « Adevărul» ne trimite următoarea scrisoare care nu face altceva decît să întărească explicațiunile d-lui dr. Botescu, cari de altfel nu pot fi un singur moment puse la îndoială. Domnule Director, Cu mare indignare citim în ziarul «Adevărul» apărut eri cu No. 7538, un articol intitulat Un procedeu ciudat, în care se aduce mai multe calomnii la adresa d-lui dr. Botescu. Cum noi suntem singurii acei cari am intervenit la Onor. Primărie prin Petiție Oficială, vă rugăm d-le director în interesul adevărului a arăta în ziarul d-voastră la ce se reduc aceste acuzațiuni calomnioase. De cînd Onor. Primărie a luat severe măsuri contra holerei, ordonînd ca fiecare cetățean să curețe și V... * INDUSTRIA FRANCEZA — % — Cauzele pentru cari se desvoltă așa de anevoe — Oricît de repezi ar fi progresele industriei franceze — mai ales în Meurthe și Moselle unde sunt poate cele mai frumoase uzini metalurgice și cele mai bine înzestrate cu unelte din cîte există — aceste progrese sunt cu mult mai repezi în Anglia și mai cu seamă în Germania. De obiceiu, lumea se miră de comerțul exterior al Germaniei și de minunata-i desvoltare. Comerțul exterior e fără îndoială un indiciu al prosperitaței industriei, dar un indiciu ce nu trebue interpretat decît cu multă băgare de seamă. Sunt alte probe mai semnificative care arată că industria franceză se desvoltă mai încet, mult mai încet ca aceea a țărilor vecine. Oricine se poate convinge de aceasta, dacă va vizita orașele din vecinătatea Düsseldorf-ului, orașe de joc și de fum, de muncă și de mișcare. Fiecare din ele are 100.000, 200.000 sau 250.000 locuitori și cu toate acestea pare că ies din pămînt, pînă și numele le era aproape necunoscut acum 30 — 40 ani. Barmen (160.000 loc.), Elberfeld (170.000 loc.), Düsseldorf (260.000 loc.), Krefeld (115.000 loc.), Duisburg (200.000 loc.), Essen (240.000 loc.), Gelsenkirchen (150000 loc.), Bochum 160000 loc ), Dortmund (180.000 loc.), formează cu multe alte orașe mai puțin însemnate un fel de cerc de fier, al cărui centru se va popula cu timpul. Orașele acestea acum 35 ani n’aveau cu toatele decît vreo 400.000 locuitori; astăzi populațiunea lor atinge aproape două milioane. Dar desvoltarea industriei se poate mai cu seamă aprecia cu ajutorul statisticilor. Ceea ce le rezumă în modul cel mai elocvent, e consumația huilei, această «pîine a industriei». La huila neagra, va trebui să se adauge mai tîrziu «huila albă» și chiar «huila verde», adică forța produsă de căderile de apă; acum însă, această forță nu-i decît o valoare neglijabilă. Vom arăta producția și consumația huilei după statisticile franceză, germană și britanică și pentru prescurtare nu vom cita decît trei ani. Iată cum erau în anul 1865 în aceste trei țări, numărul miilor de tone de cărbune. Produse Consum. Franța . . . 11.600 (+ 6,456 imp.) 17.741 Germania. . 28.553 (- 5,925 exp.) 24.807 Ins. Britan. 99.730 (- 9,430 imp.) 90.300 In parenteză e indicată cauza principală a diferinței dintre cele două cifre: în Franța această cauză principală e importația cărbunelui (mai ales belgian și englez). Anglia dimpotrivă, exportă o cantitate însemnată de cărbune. In Germania exportul nu întrece cu mult importația. După cum se vede la acea epocă depărtată, cantitatea de huilă consumată în Franța se apropia de aceea care era consumată în Germania. Consumația engleză era de patru ori mai ridicată, ceea ce nu poate surprinde pe nimeni. După douăzeci de ani, consumația huilei în Franța (imagina prescurtată a industriei sale), se ridică de la 18 milioane tone la 29 milioane tone. Industria engleză se desvoltă în acelaș raport și continuă să înghită de patru ori mai multă huilă ca cea franceză. Industria germană însă, se desvoltă mult mai repede, consumația ei de huilă fiind mai mare decît îndoitul celei franceze. Numărul miilor de tone de huilă (1885) : Produse Consumate Franța . 19511 (+ 9,944 import) 28962 Germania 73675 (— 8,956 export) 67096 Ins. Brit. 161950 (—24,150 export) 137750 Să mai lăsăm să treacă douăzeci și trei de ani pentru a da cifre mai recente. Industria franceză s’a desvoltat mult, căci nu mai consumă 18 milioane tone ca în 1865, și 54 milioane tone de huilă. Industria engleză absoarbe aproape de patru ori mai mult dar industria germană o întrece în timpul de față. Numărul miilor de tone de huilă (1908) : Produse Franța 37.623 (p Germania 215.286— Ins. Brit. 265.726 (Dacă vom mai spune că aceste cifre sunt toate întrecute, și chiar cu mult, de acelea ale Statelor Unite (436 mii. de tone în 1907 și ceva mai puțin — 377 — în anul următor), vom avea situația respectivă a patru din cele mai mari țări industriale din lume. De ce se lasă Franța să fie astfel întrecută de celelalte țări? Nu-i din lipsa de capitaluri căci Franța e una din țările cele mai bogate din lume. Are bani mai mulți decît îi trebue și merită numele de bancherul sumei. Astfel elementele muncei nu lipsesc în Franța. Ceea ce lipsește, sînt brațele și mai ales îndrăzneala. S’a vorbit de multe ori de lipsa de brațe în Franța. Să căutăm însă cari sînt cauzele acestei lipse de îndrăzneală ce se impută așa de des capitaliștilor francezi și care-i face să se ferească de întreprinderile nouă oricît de seducătoare ar fi. Aceste cauze sunt numeroase fără îndoială. Nu vom examina însă, decît pe una din ele, împărțirea xtremă a bogăției în Franța. A‘a se poate vedea din statisti’’oștenirilor. S’o comparăm în *■> Annv Totalul moștenirilor și al donațiunilor poate da o idee destul de exactă de averea de care dispun particularii într’o țară. Totalul acesta se ridică la 6,716 mii, într’un an în Franța și la 7.622 mii. de lei în Insulele Britanice. După cum se vede bogăția totală a Francezilor nu e cu mult inferioară celei a Englezilor. Dar se repartizează altfel. In Franța e mult mai împărțită ca în celelalte țări. Să cercetăm urmările practice ale acestui fapt. Să admitem că cineva ar fi bogat cînd ar avea un capital de 250.000 lei. Pentru 1000 lei posedați în Franța de familii «bogate», corespund aproape 2000 lei (exact 1950) cari aparțin aceleiaș clasă de capitaliști. Dacă s'ar socoti ca bogați numai milionarii, s’ar găsi între cele două țări o deosebire și mai mare. E evident că un ventier care nu are decît un venit de 3000—4000 lei, nu poate și nu trebue să-i risce cu întreprinderi noui. Nu poate să risce nici măcar o parte puțin însemnată din avere, căci nu e în stare să le studieze și să-și dea seama singur de valoarea lor. Ar pierde timp mai mult și bani mai mulți decît face cîștigul la care se așteaptă. E deci condamnat la efectele vechi, cunoscute și încercate. Dacă ar face altfel e în primejdie să fie înșelat și jefuit. Capitalul care permite întreprinderile nouă, e, în starea de față, capitalul posedat de familiile bogate. Acest capital e de două ori ma mare în Anglia ca în Franța așa că nu-i de mirare ca aceste întreprinderi să se desvolte mai rar în Franța. Franța — după părerea d-lui dr Jacques Bertillon, după care au luat aceste amănunte—ar trebui să se adapteze acestei împrăștieri de avere care e unul din caracterele speciale. Ar trebui să găsească mijlocul de a lumina în mod onest și nepărtinitor pe micii capitaliști asupra șanselor de succes al întreprinderilor , nonă. Acestea le-ar deveni astfel accesibile și prin urmare ar putea capitalurile trebuincioase ca să poată naște și desvoltă.