Viitorul, martie 1911 (Anul 5, nr. 1137-1158)
1911-03-01 / nr. 1137
5 ANUL AL PATRULEA—No. 110.-bani ABONAMENTE in țară ......................... nn an 18 lei................... șease luni 9 lei In străinătate............... un an 30 lei................. șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 1347 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 SF ANUNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III:..........................40 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV...................... . 30 bani Inserții și reclame pagina III linia .................................... 2 Iei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT ZODIA RACULUI Presa conservatoare ne asigură că guvernul e mîndru de rezultatul alegerilor. Mîndru, de ce? Pentru că a obținut majorități ? Dar ce guvern nu obținea majorități cu mijloacele de cari au uzat carpiștii ? Ori poate că e mîndru guvernul d-lui P. P. Carp de aceste mijloace? Dacă da, atunci trebue să recunoaștem că are în adevăr motive puternice guvernul ca să fie mîndru. Fiindcă, la drept vorbind, succesul conservatorilor este foarte mare. Atît de mare încît ne îndoim ca un alt guvern ar fi fost capabil— în aceleași condiții—să iasă învingător. Sa nu se creadă că vrem să fim ironici. Și de ce s’ar crede? Cum, adică despre actualul guvern nu se poate spune bine decât în ironie ? Afirmăm în toată sinceritatea , guvernul conservator a obținut în actualele alegeri un succes extra-ordinar. Și cine ar putea pretinde că nu este extra-ordinar ca un guvern, sprijinit de un partid care în opoziție nu s’a relevat prin nici o victorie electorală, să reușească a obține majoritățile parlamentare ale d-lui P. P. Carp ? S’ar părea la prima ochire, că rezultatul actualelor alegeri nu este decit o ironie pe care corpul nostru electoral a făcut-o la adresa d-lui P. P. Carp. Totuși, acest rezultat este o realitate politică. Și cu toate acestea, pentru vremea de azi, nu cunoaștem o împerechiere de cuvinte mai ciudată ca aceasta: «majorități carpiste». Fiindcă în ziua în care d-1 Carp—omul minorităților celor mai biIuboși al externei opoziții — a reușit să cucerească primele sale majorități parlamentare ca șef de guvern, d-sa a atins în politica noastră cea mai înaltă culme paradoxală. De aceea, va rămîne ca un foarte interesant document de psicologie politică starea sufletească ciudată care a dictat d-lui Carp să violenteze voința țărei pentru a-și crea majorități. Mărturisim sincer, în ziua cînd am aflat că d-l Carp a primit să formeze cabinetul, ne-am închipuit că șeful conservatorilor vine la cîrmă cu intenția de a guverna cu... minorități. Totul ne îndreptățea să nădăjduim aceasta, și popularitatea partidului conservator, și disprețul d-lui Carp pentru mulțime, și simpatia nesfirșită a mulțimilor pentru d-l Carp. Și cînd colo—ce deziluzie ! Cum a venit la guvern, cel dintîi grad al d-lui P. P. Carp a fost să-și asigure majorități țip de păcat! Și ce lovitură a dat d-i Carp singur faimoasei sale originalități prin această neiertată inconsecvență politică! Dar șeful conservatorilor și-a menajat totuși un merit: meritul de a mi fi obținut majoritățile în mod spontan. Și e un foarte mare merit acesta. Va închipuiți ce știrbită ar fi eșit din alegeri personalitatea d-lui P. P. Carp dacă țara s’ar fi pronunțat pentru partidul d-saie printr’o pornire naturală și în mod legal! Din fericire, această ofensă i-a fost cruțată primului ministru. Și i-a fost cruțată numai mulțumită d-lui Al. Marghiloman care, cu inteligența sa subțire și cu înalta sa înțelegere a situațiilor, și-a dat seama că dacă carpiștii ar obține majorități parlamentare prin alegeri libere, junimismul ar suferi cel mai rușinos faliment. De aceea, recunoșteam la începutul acestui articol că guvernul are serioase motive să fie mîndru de rezultatul alegerilor, mai cu seamă din pricina mijloacelor prin cari s’a obținut acest rezultat. în adevăr, dacă nu se desființa libertatea și secretul votului, dacă nu se interzicea celor suspectați că simpatizează cu opoziția să se prezinte la urnă, daca nu s’ar fi cheltuit sute de mii de lei pentru a se conrupe conștiințele și a se cumpăra voturile, dacă țara nu s’ar fi dat pradă banditismelor tuturor foștilor pușcăriași din solda guvernului,atunci conservatorii n’ar fi eșit învingători în alegeri. Mai mult, dacă toate aceste sălbatice și banditești procedeuri nu s’ar fi pus în aplicare, țara n’ar fi fost dată cu 30 de ani îndărăt. Și dacă țara n’ar fi fost dată cu treizeci de ani îndărăt, conservatorii—cari sunt oameni cu concepții și moravuri st răvechi — n’ar‘fi putut guverna. Iată clar efectele elegantei apariții la Interne a d-lui Al. Marghiloman: țara a fost reîntoarsă la epoca în care pe conservatori i-au împietrit concepțiile lor ruginite. Foarte bine. De-acum suntem pregătiți pentru reformele junimiste. Dacă o Romînie modernă n’ar fi putut suporta pașalîcurile și guberniile d-lui Carp. Romînia moravurilor redeșteptate de d-l Marghiloman cu prilejul alegerilor va fi foarte fericită de civilizația pe care i-o oferă guvernul conservator. Prin urmare, cu curaj înainte !— sau, mai bine zis, îndărăt ! Fiindcă, de cînd la cîrmă au venit conservatorii, Romînia a intrat, pe cît se pare, în zodia... racului. Pp• IN GLUMA Duhul „Serei" S’au cutremurat semințiile din Peninsula Balcanică... a ziarului Seara. Un consiliu de saltimbanci, nespălați, microcefali, rîndași,"ucenici de tipografie Impadistî giarni.. .țtt frîkatî C2 servitorii, s’a ținut alaltă ori acolo, sub prezidenția unui copil găsit. Patronul șleahtei a oferit ca premii... un rînd de haine, un abecedar și o injecție cu 606, după trebuințele fiecăruia din membrii consiliului — toate acestea din premiile Minervei — aceluia dintre mai sus înșirații deșirați, care va ști să facă duh. Consiliul a avut loc, se vede, în vreun grajd din cele cari formează biurourile de redacție ale înterprinderii cinematografice de la «Seara». Așa se explică. „duhul“ pe care, după sforțări unite oribile, l’au produs eminenții simbriași trepăduși. Duh, nu poți pretinde oricui să poarte pe umeri cap și numai cap ! Uitam să spun că trimfătorul, un desperado nespălat, a primit ca premiu o pereche de șalvari, costumul de predilecție care i-a mai fost oferit și de alți patroni de ziare, un săpun... și o fringhie. KARNAXI Anul cultural in Bucovina Societatea pentru cultura și literatura poporului român din Bucovina publică raportul asupra activităței sale din anul 1910. Raportul este o icoană fidelă a mișcării culturale romînești în Bucovina, unde elementul autorit are de luptat cu atîtea piedici puse în calea dezvoltării lui firești de dușmanii săi. Vedem din acest raport că, cu toate piedicile, cu toată sămînța de vrajbă aruncată între frați, cultura romînească n’a putut să fie oprită în desvoltarea ei. Felul cum societatea pentru cultura poporului român din Bucovina funcționează ar putea servi ca model tuturor societăților culturale din regat, cărora le lipsește tocmai organizația cerută spre a-și putea ajunge scopul, pentru care au fost înființate. Raportul arată rezultatele îmbucurătoare date de activitatea tinerilor, cari au pornit prin țară și prin întruniri și conferințe au căutat să deștepte și să întărească conștiința națională a păturei de jos amenințată de puhorul rutean. Arată numărul caselor de lectură și al arcășiilor înființate în decurs de un an. După cum se știe, a fost vreme îndelungată un puternic centru de cultură romînească. Acest centru își are și astăzi partea lui de glorie în ce privește propagarea luminei și a simțirei romînești. «Societatea pentru cultura și literatura romînă» din Bucovina este cea mai veche și mai solidă organizațiune românească. Printre membrii ei fondatori găsim cele mai importante figuri cu care se fălește Romînia de astăzi— și anume : V. Alexandri, Bolintineanu, Matei Millo, Heliade Rădulescu, Aron Pumnul, T. Laurian, Cipariu și toate personalitățile marcante din ținuturile Bucovinei. Urmărind activitatea ei din anul 1910 nu putem decît să ne exprimăm deplina satisfacție și nădejdea că și în viitor această societate va fi la Înălțimea chemărei ei. MUNICIPALE CINE CONDUCE PRIMĂRIA Funcționarii terorizați.—încercări de șantaj. — Delicvenții fac și desfac la Primărie. — Orgie electorală. Isprăvniceii de la comună nu se astîmpără, cu toate repetatele secțiuni pe cari i le-am dat. De altfel nici nu ne așteptăm ca d. Matache Dobrescu, prezidentul comisiunei interimare, să iasă după alegeri din strînsoarea în care -l ține— sărman epitropisit!—statul său major compus din oameni unul și unul. Politicianul elector a rămas ca și înainte vreme un simplu prizonier al clientelei electorale, care a făcut din comună o tarabă de tîrguială nerușinată și din cuvîntul căreia nu iese și nici că o să poată ieși. Alegerile odată «făcute» și brevetul de strașnic elector odată obținut de la ministrul de interne, d-l Matache Dobrescu, împins de bandă al cărei instrument orb se complace atît de bine să fie, s’a apucat să terorizeze pe funcționarii municipali cari i-au refuzat concursul în alegeri și asupra cărora a deslănțuit o adevărată urgie. ★ Emisari ai d-sale se prezintă acestor suncționari și-i somează să demisioneze, dacă nu vor să li se însceneze vre-o cabală pentru ca apoi să fie siliți să plece compromiși. Unul din acești ispravnici este comicul dr. Cugler, care se răscoește cu d-rul Mondonicii, cu d-l Mircea Poenaru și cu d-rul Emelie-Apă de mare pentru demnitatea de ajutor de primar. Numitul Cugler s’a prezintat deunăzi, într’un somptuos echipagiu municipal, unui funcționar superior de la comună, cerîndu i demisiunea pentru că acesta a refuzat deunăzi să se conformeze «ordinului» pe care i l duseră doui bătăuși de aici lui Matache Dobrescu, ca să lipească pe ferestrele și pe zidurile casei în care locuește placardele electorale ale regimului. Un alt isprăvnicel al d-lui primar, care zice că este fratele d lui Nemiescu, ministru industriei și comerțului, se prezintă la cei somați mai înainte sa su misioneze și se oferă protecția sa în schimbul a importante sume de bani. Unui funcționar superior, ca să i se acrească și să demisioneze, i se trimite pe cap pe un fost agent la podul de la Vitan, unde se descarcă butonele barometrice, un anume Gărdescu destituit de fosta administrație liberală pentru o fraudă de 2000 lei. Directorul «Salvării» s-a pus la remorca ispravnicilor d-lui primar, tîrguind asupra unor anumite concesiuni suspecte și punînd condiția ca cutare și cutare funcționar să fie înlocuit cu agenți electorali, pe cari i-a pus la dispoziția administrației în timpul alegerilor.tît despre medicul șef al orașului, el refuză să lucreze cu funcționarii bănuiți că au simpatii pentru fosta administrație, sub cuvînt că «este ocupat în timpul alegerilor». Ușor este de închipuit ce anume înțelege teribilul cerber al igienei municipale prin ocupațiuni electorale. Un alt emisar al d-lui Matache Dobrescu este și fostul casier al primăriei Gogu Dumitrescu. Numitul a organizat în ziua alegerii pentru colegiul II de Cameră o adevărată orgie în curtea casei sale. Lăptarii cari votează la acel colegiu au fost aduși acolo de clte trei ori de pușcăriașul fost avocat Daniel Poenaru. Li s’a dat vin pînă ce s’au îmbătat complet, cînd Gogu Dimitrescu și Daniil Poenaru s-au desbrăcat cu ajutorul oamenilor de serviciu dela grajdurile comunale, luindu-le cărțile de alegător pe care apoi le-au dat funcționarilor dela Primărie ca să voteze pentru candidații guvernamentali. Cine nu vrea să se expună votînd cu cărțile lăptarilor, era numai decît pecetluit la stiloul infamiei ca... takist ori liberal, și amenințat cu darea afară. * Și cînd d. primar patronează toate aceste turpitudini ca și altele pe cari le-am arătat deunăzi sau pe cari le vom arăta în curînd— are aerul să ne sfideze și să se repare iresponsabil de faptele abjecte al căreia prizonier este, Iar presa guvernamentală condamnă toata administrație ca «tirană și deșuchiată».. Trebue să ai neobrăzarea și inconștiența unui guvernamental, ca să-ți permiți asemenea comparații. E. U. ȘARIE «Gazeta Breslelor», organ al unor samsari-meseriași : «... Da, suntem conservatori ! Și vom fi conservatori căci totdeauna am fost cei dintîi apărători ai conservărei drepturilor publice, libertăței noastre economice, libertăței noastre de a ne desvolta sub auspiciul unor legi bune, unor guverne omenești, nu despotice și nu tiranice , am luptat pentru neștirbirea dreptului nostru de meseriași de a ne strădănui pentru ridicarea cît mai sus a nivelului nostru moral și cultural». Ce mai atîta caznă? Era destul să se spue: «Da, suntem conservatori, fiindcă am luat lei noui de la conservatori. Mîine, cînd n'o să ne mai dea, o să redevenim conservatori-democrați, conservatori-liberali, etc...». Vorba veche, noi rămînem ce am fost, guvernele sunt de vină că se schimbă... ★ Din aceiași gazetă: «Este incontestabil, că« Cercul meseriașilor din Capitală» a dat guvernului un concurs absolut eficace, atît prin întruniri publice, cît și prin organele de publicitate ce-i stau la dispoziție.» Sau mai pe șleau, ziua scadenței a sosit. D-l ministru de finanțe e rugat să achite polița dată de mironosița de la interne Cercului meseriașilor. Dela de Miile citire, „Iar ne băgăm nasul în treburile altora...“ Tu zici! ? Guvernul a mai acordat o păsuire de cîteva zile d-rului Racovski. Decit aceste păsuiri succesive, nu era mai bine ca guvernul să revoce pur și simplu decretul de expulzare? Curierul Israelit, vorbind de rezultatul alegerilor, jubilează de succesul d-lui Carp, afirmind «că colegiul II și al III au dat triumf guvernului numai și numai pentru a vota contra antisemitismului și pentru filosemitismul reprezintat de d. Carp». E adorabil! ★ Tăvăliții de la Seara se tăvălesc de rîs. De ce ? — Au brodit un duh teriribil: în locul redactorului nostru, d- N. Boboeanu. Viitorul a angajat pe d-l Take Ionescu, care a dat un nou interview d-lui Bolboeanu. Noi suntem informați că în locul unui agent polițienesc care funcționa ca redactor la Seara, «direcția» a angajat pe un alt servitor al d-lui Griguță Cantacuzino. Se cunoaște după cum e scrisă Seara. ________EU ★ ★ Pămîntul Făgăduinței — Evreii isgoniți din Rusia se stabilesc la noi — Corespondentul nostru din Iași ne anunță că de vre o două săptămîni încoace orașele și tîrgușoarele din Moldova sunt asaltate de puhoiul de evrei, cari, isgoniți din Rusia și Basarabia își caută adăpostul pe acest pămînt al făgăduinței. Cei mai mulți se stabilesc în localitățile, unde și-au găsit un refugiu, încep aici operațiunile pe cari le cunosc, devenind niște amenințători concurenți nu numai pentru puținii negustori și meseriașii romîni, ci și pentru populația evreiască localnică. Intrarea în țară le este cît se poate de ușoară. Nici un control nu-i împiedică a importa o dată cu ei și microbii boalelor contagioase din ținuturile, din cari au fost isgoniți. Nici o măsură specială nu se ia în ce privește stabilirea lor în țară. Cu o nepăsare revoltătoare organele administrative îi tolerează să se stabilească prin orașele și tîrgușoarele, cari încep să simtă greutatea susținerea acestui plus al populație venită să mărească numărul acelora, cari se plîng de nedreptatea și persecuțiunile, pe cari le îndură din partea... Romînilor. Și, cînd astfel stau lucrurile, cînd vin și se așează în țară pribegii din ținuturile contaminate de holeră, cînd nimenea nu ia nici o măsură pentru apărarea intereselor populației băștinașe, șeful guvernului actual nu găsește altceva mai bun de făcut decît să reediteze aceleași calomnii la adresa țărei, pe care din nefericire, în fruntea unui nefast guvern, o conduce. De a lungul Prutului nu este nici o pază. Nu s’au luat măsuri pentru a se opri cel puțin aceia, cari se strecoară în mod fraudulos în țară, fără a avea cel puțin un act de legitimație. Ce se face țara noastră cu acești oaspeți nepoftiți ? Ce are de gind guvernul să facă cu ei ? Nădăjduește, că își va recruta cu timpul dintr’înșii alegătorii, cari îl vor vota și-i vor asigura majorități ? Țara romînească este țara libertății. Orice prigonit de soartă a venit la noi, a aflat un adăpost. Dar o emigrare în masă a unor elemente primejdioase unităței naționale a statului român, o poate tolera actualul guvern, cu toată lipsa de patriotism ce-1 caracterizează ? !Somăm deci guvernul pregătirei și al asanărei să ia măsuri grabnice în contra puhoiului de streini cari dau năvală astăzi în țară și nu vin spre a-și găsi un adăpost vremelnic, ci spre a se stabili aici definitiv. O cere aceasta interesul neamului aromînesc, o cere interesul țărei noastre. NOTE POLITICE Ziarele streine anunță că guvernul d-lui P. P. Carp a hotârât să reia relațiile diplomatice cu Grecia și că, cu prilejul numirei noului ministru la Atena, se va face și o mișcare in diplomația noastră. După toate probabilitățile, nu mișcarea in diplomație se face cu prilejul reluărei relațiilor cu Grecia, ci relațiile cu Grecia se vor relua pentru a se da prilej guvernului să facă o mișcare în diplomație și a numi un ministru la Atena. In lipsă de un subiect mai palpitant, «Scara» insinuiază că în urma rezultatului alegerilor de la colegiul 1 de Senat, opoziția nu se mai gîndește la reforma electorală. Obicinuit cu felul de alcătuire al programelor guvernului, ziarul d-lui Gr. G. Cantacuzino își închipue că și partidele serioase au același fel oportunist de a-și schimba de pe o zi pe alta programele. Dacă ar fi să se judece rezultatul actualelor alegeri, atunci junimiștii ar trebui să fie partizanii votului universal, de vreme ce la colegiul țărănesc au obținut aproape unanimitatea mandatelor . Unul din cei mai gustați scriitori ruși moderni, Leonida Andreev, și-a intitulat una din operile sale <„Rîsul Roșu*. Titlul acesta ne-a venit în minte citind glumele ziarelor guvernamentale, mai toate amestecate cu asînge*, asîngeros»,sanguinar*, etc. Risul acesta al foilor d-nului Carp, care ironizează înfrîngerile sîngeroase (?) ale opoziției» de pildă, este un rîs fioros, căci îndărătul lui se ascund banditismele și rănirile de prin atîtea județe, este un rîs roșu. - PAESKîSTE Ce face guvernul? La țară noapte și’ntanerec Mizeria ne copleșește. O, nu strigați! Voi nu pricepeți ? Guvernul nostru... pregătește. In țară a sosit Racovski Rîzînd de-a granițelor pază. Tăcere ! Domnii au de lucru: Guvernul nostru asanează. De peste Prut sosesc lăcuste Cari se așază azi în țară Vin izgoniții din Rusia. Guvernul tace și repară. Alegerile ne-au dus vestea Chiar Ungurii au rîs de noi.— Guvernul astăzi răsplătește Pe ciomăgași și pe ciocoi. Răsună plînsetul de jale Așa de trist peste Carpați. — Pierdute's cinci sute de școale Prin crima unor blestemați. Insă guvernul pregătirei Nici chiar blestemul nu li’l iartă, Și iată’l cum alimentează Chiar între frați grozavă ciartă. O, bucură-te, neam ferice Pe lume așa guvern mai rar. Căci toate, toate le va faci Guvernul reacționari La țară noapte și’ntanerec Mizeria ne copleșește.— O, nu strigați! Voi nu pricepeți? Guvernul nostru... pregătește.■ LEBUI LEB. NOUTĂȚI DIN STRĂINĂTATE Grevele provocate de cauzele nedrepte nu pot reuși. O dovadă mai mult a fost încercarea lucrătorilor de la uriașele lucrări ale canalului de Panama de a se pune în grevă, fiindcă un lucrător condamnat urma să-și facă pedeapsa, și cererea lor de a fi liberat neținîndu-se în seamă. Inginerul șef al lucrărilor față de amenințările lucrătorilor, l- a pus în vedere că dacă în ziua în care era hotărîtă greva nu vor veni la lucru,ei vor fi concediați, cu toții. Efectul acesteia a fost că nici un lucrător n’a lipsit de la apel. Direcțiunea Seminarului Andreian din Sibiu a lansat un apel către publicul român, în care se adresează mai ales foștilor elevi, să adune barte geografice, tabele de științe naturale, aparate de fizică și aritmetică, colecțiuni de caiete de desemn și de caligrafie, colecțiuni de animale, plante, minerale, precum și orice fel de manuale didactice, cu un cuvînt tot ce privește mai ales școala poporală și aranjamentul ei. Acestea să se trimeată la muzeul școlar care se înființează pe lingă școala de aplicație cu scopul «de a oferi tinerimei seminariale prilejul de a -și lărgi cunoștințele în studiile pedagogice» i › MARȚI 1 MARTIE 1911 CINEMATOGRAF] POLITIC SCRISORI din PARIS IMPRESII DE TEATRU LES AFFRANCHIS, dramă în 4 acte de d-ra LENTRU Antoine, actualul director al Odeonului și întemeietorul teatrului liber, după cîțiva ani de direcție a acestui teatru, acum cînd succesul regimului său începe să se deseneze, se întoarce la vechile sale teorii își amintește că el este acel care a deschis mari porțile teatrului său din Boulevard Strassbourg, generației tinere de autori dramatici și în operile cărora se găsesc idei originale și se întrevăd timpurile viitoare a acestei arte. Această reîntoarcere a lui Antoine, s’a manifestat prin crearea Sîmbetelor inedite, cînd reprezintă piese, cari prezintă pentru Directorul Odeonului, oarecare interes. Iată o hotărîre care merită atenția tuturor și concursul celor ce țin destinele artei dramatice în mîinile lor. Seria acestor reprezentațiuni a fost deschisă de una din operile de care s’a vorbit foarte mult în ultima vreme și care prezintă fără îndoială cel mai mare interes. Vreau să vorbesc de Las Affranchis a d-res Lenora. Deja înainte de reprezentarea ei, de cîțiva ani în urmă Catulle Mandés, Fernand Gregh și Léon Blum, cîntau imnuri de osana în jurul cap-d’operei ce apăruse de sub tipar și din mintea genialei artiste d-șoara Lenoru. Atunci ca și acum toată opinia publică s’a ocupat de această lucrare, atunci ca și acum critica a încins lungi discuțiuni pentru a dovedi calitățile acestei drame. Zgomotul dar ce se făcuse deja în jurul acestei lucrări înainte de reprezentarea ei, ne-o făcea mai interesantă încă și așteptam cu o netăgăduită nerăbdare ridicarea cortinei asupra acestui cap de operă: înainte de premieră într’o scrisoare adresată ziarului Figaro, autoarea dă detalii asupra conflictului dramatic și asupra dramei d-sale. Autoarea în această scrisoare, pe care o vom reproduce în întregime, pune tocmai problema ce voim să desvoltăm și noi. Fără îndoială piesa este produsul unui creer mare și puternic. Dar e întrebarea: nu este oare numai construcția abstractă a acestui creer? Spectacolul este emoționat numai intelectual ? Sau simte trecînd de-alungul corpului său acel freamăt care te înnăbușe, care -ți oprește respirația? Piesa în sine, personagiile în deosebi sunt ființe moarte, sunt ele concretizarea unor idei sau trăesc de o viață reală, ne apar sub aspectul oamenilor ce întîlnim în fiece zi?... Părerea ce ne vom da osteneala să probăm este că lucrarea lipsește de viața necesară pentru a face ca personagiile să treacă rampa , să ni se pară nu niște marionette sau niște păpuși vorbind și repetînd ideile autorului ci oameni trăind viața lor sufletească și luptîndu-se în conflictul angajat ca niște oameni. Iată ce spune D-ra Lănciu: «Este o piesă asupra moralei, adică un cas pasional, căruia i-am dat cea mai mare repercusiune posibilă în viața generală. In starea actuală a ideilor noastre, cum se justifică morala sacrificiului inseparabil de individ? Este el «exigeabil», este el posibil? M’am mărginit să probez că era fatal. Nu e vina mea dacă chestiunile acestea se numesc filosofice ! Ceea ce știu este că ele fac drame bune, și că nu este nevoe să posezi mai multă filosofie de altă gramatică poseda Jourdain, pentru a te simți cît de puțin interesat la soluție. Este însă adevărat că eu n’o dau (soluția) !» Autorul are multă dreptate. Orice conflict între pasiune și datorie închide sîmburele unei drame. Dar această dramă nu e o bună dramă, decît cînd personagiile ce se mișcă în ea, sunt ființe cu un suflet și un corp, și nu niște simple argumente, niște îner sau niște simboluri. Philippe Alquier este profesor de filosofie la Sorbona, cinstea și probitatea vieței sale, au impus teoriile lui tuturora. Ele sunt strigătele Nitzersmului, înpotriva prejudecăților, convențiunilor sociale și se rezumă în fraza: «Nimic nu e adevărat, totul e permis». El neagă solidaritatea generațiunilor, lanțul care unește trecutul cu viitorul. El se proclamă cu hotărîre amoral și nihilist: «Viața n’are decît un scop, să fie trăită». Foarte larg în vederi și foarte independent nu ezită și primește în casa sa pe Sabina, călugăriță fâcînd parte dintr’o congregație disolvată. El privește cu o ironică bunăvoință pe Marta soția sa și pe Marie, fata lor. Este în sfîrșit fericit, dacă așa se numește lipsa de grijă. Problema ce-și pune autorul este întrebarea de: ce va deveni acest lac cu apa limpede, cînd un vînt va sufla deasupra lui? Cum va răspunde această inimă, cînd furtuna unei pasiuni va sufla peste ea ? Conflictul deci va naște din faptul că Filip care nu iubea, va iubi. Evoluția sentimentelor sale, violența lor, expresia crizei finale, cazul de conștiință ce va naște, aceste nesiguranțe, aceste conflicte interioare, aceste sfășieturi, fac tragedia. Acea care trebue să tulbure seninătatea și să distrugă pacea integrului profesor este o naivă, peste care n’a trecut nici un freamăt din cunoștințele lumești. Este adusă în casă de Sabina, care superioară în mănăstire vrea să încerce sufletul Helenei Schlumbeger; ea vrea s-o vadă în luptă cu realitatea vieței. Din întîlnirea acestor două suflete va naște conflictul dramatic, ei se vor iubi. Cum însă a născut dragostea Elenei pentru Filip și pasiunea acestuia pentru Elena n’o vom ști, autorul se dispensează să ne-o spue și poate face rău, deoarece era o analiză sufletească care merită să fie demonstrată iar nu numai enunțată. Ne vom găsi dar în fața unui fapt îndeplinit. Din micile scene de gelozie, din expansiunile Marthei, soția sa— una din cele mai omenești figuri din piesă — Filip se va convinge de o pasiune pe care o simțea, dar căreia nu vrea să dea crezămînt. Elena de asemenea își dă seama cît iubește pe Filip și că nu se va mai putea despărți unul de altul și atunci naște cazul de conștiință, naște conflictul pe care autorul îl pune într’o scenă foarte frumoasă, în care mai ales observăm puterea dialogului; ei nu vor schimba vorbe goale, nu sunt din cei ce fac fraze și iată un crîmpei din acest dialog foarte scurt dar foarte caracteristic. — Nu m’aș mai putea dispensa de a te vedea, zice Filip. — Nici eu. — Aceasta ne poate duce foarte departe. — Da. Elena întrevede toată gravitatea faptului, pare a discernă consecințele și cînd Filip îi propune s’o ia în căsătorie sau să se îndepărteze de el; se oprește înmărmurită de diversele soluțiuni ; și cu toate că o doare să se despartă de cel ce