Viitorul, aprilie 1912 (Anul 6, nr. 1487-1516)
1912-04-01 / nr. 1487
Ml -Á Pentru ee s au dus? Au fizat prin nerușinarea tintirizneaiă lor — Cîteva Documente politice — Acum, cînd cel mai odios regim din cite a dezonorat viața noastră constituțională, s’a prăbușit subt greutatea păcatelor și rătăcirilor »ale și cînd prin alungarea de la cîrma statului a celor mai caracteristici reprezentanți ai acestui regim sau l al țării e atît de strălucită satisfacțiune, credem că e bine să arătăm pentru ce s’au dus acei Gări au fost izgoniți de la putere. Pentru ce s’a dus d. P. Carp ? Pentru ca a avut indrazneala și nerușinarea să rostească cumintele pe cari le-a rostit în sînul Senatului, ca răspuns la interpelarea d-lui Disescu și pentru că a crezut că se poate îngădui unui prim consilier al Coroanei să mînuiască minciuna și calomnia cu dezinvoltura unui Pascal Toncescu oarecare. Dar să împrospătăm nesocotitele declarațiuni ale fostului președinte al Consiliului. « Vă rog să credeți — spunea d. «Carp—că lupta care se dă astăzi «nu este o luptă a partidului conservator iu contra partidului liberal ei este lupta conștinței publice «contra noul ataș dampollațiune în«drăzneață care tinde a se înmulți». « Ce este afacerea tramvaielor ? se «întreba tot dunei ». Carp ! Aface«rea tranveior este o »facere patriotică. Care sunt semnele caracterlalict «io ««o» afaceri, patriotice 7 «Caracteristica este : Bă vii ca un «capital clt mai mic Intr’o afacare «la care nu esta nici un risc și să ai «cîștigari cit de mari și importante». «Dar acum? continua d. Carp. «Acum, fierul roșu. «Domnii mei, e o primejdie pe «care vă o semnalez, e o primejdie «atunci cind partidele politice nu «caută să se întărească prin idei, «prin convicțiuni dar caută să se «întărească prin afaceri.■ Iată pentru ce a trebuit să se ducă d. P. P. Carp a trebuit să se ducă pentru că nu putea fi permis primului ministru al țării să arunce calomnia cea mai odioasă înpotriva unui partid de guvernămînt și încă a unui partid de a cărui dezvoltare este legată însăși desvoltarea Statului nostru. Calomniatorul trebuia să plece și a plecat ! Pentru ce s’a dus d. Al. IMLurghiioman . Pentru că și-a închipuit, în inconștiența și îngriiurea lui, că-și poate bate joc de legi și de justiție. Pentru că a îndrăznit să arate, atît în fața parlamentului cit și in fața cetățenilor, că societatea comunală a tramvaielor nu este decit o «afacere» liberală, pentru că a sprijinit pe Ailard înpotriva intereselor romînești, pentru că, în sfîrșit, în toată acțiunea sa de distrugere n’a fost inspirat decit de un josnic simțimînt de ură împotriva partidului liberal și de dispreț față de inițiativa românească. «Credeți d-v.—spunea d. Marghiloman, răspuneînd d-lui Duca—că «suntem in stare de inferioritate față »de partidul liberal ? » Credeți dv., mai ales in această «chestiune, că avem tema de invidiat «partidului liberal ? «Aut «Invidiază omul pe acela care a «putut căpăta sau face lucruri pe «care el nu le poate căpăta sau nu «le poate face. Credeți d voastră că «năzuim vre o dată să construim«tăcem ca aceea a tramvaelor co«munale . Vă înșelați !» Iată pentru ce d. Marghiloman a trebuit să plece , pentru că acolo unde era o întreprindere cinstită și înfloritoare atît pentru Comună cît și pentru București, ministrul de interne n’a văzut decît o „afacere“, servind astfel interesele unui întreprinzător străin, într’adevăr spoliator. Pentru ce s’a dus d. N. Filipescu . Să reproducem după chiar darea de seamă a „Epocei“ faimoasele declarații ale fostului ministru de războiu făcută la Întrunirea de la Eforie. « Venind la liberali—scrie «Epoca— «d. Filipescu actentuiasă că Banca Națională e cea mai «mare escrocherie a secolului XIX».. «Arată In ce constă operațiile «Băncei Naționale, cum ea nu riscă «nimic. Vorbește de ridicarea extra«ordinară a acțiunilor Băncei Naționale și dovedește că «iștigurile «jocului de călușer sunt mai mici de «cit acelea ale Băncei Naționale». «Nu exista In Romlnia «decit un tripou, cel mai «vast tripou, avantagiat «de Stat și acesta e Bănică Naționala». «A ața cum această Bancă se a mestecă in politică, fiind un instrument al partidului liberal. Ministrul care își uită de înaltele lui răspundem pînă într’atîta încît să calomnieze cu cea din urmă nerușinare, instituția de care e legat însuși creditul țării, nu putea să necinstească mai mult Banca ministerială și a fost deci trimis să se liniștească și sa se reculeagă. Dar d. Filipescu a mai plecat și pentru o altă ignominre a sa. In aceiași întrunire d. Filipescu a mai făcut și alte declarații, pe cari le reproducem tot după «Epoca». «D. Filipescu spune că partidul «liberal e totdeauna gata de a re»prima cînd e la putere. «In timpul răscoalelor a stat la «spatele țăranilor. Atunci d. Harol «împărțea in întrunirile dela Obor «broșuri incendiare. Libaralii au spus apoi că ei vor :««prima răscoalele in mod pașnic și «oi urmă văzurăm cum, prin ce «major’.r, au potolit ră? ‘oi?Ce, «Nici un ofițer nu e vinovat, ei «n’au făcut decit să execute ordanele». Ministrul care nu se sfia—astfel—să primească punctul de vedere al d-lui Mille și sa Încerce, în mod atît de mizerabil, sa arunce asupra guvernului, care a restabilit pacea socială și a dat țării reformele agrare, josnica învinuire de ațîțator și de asasin, — acest ministru nu putea să mai aibă în miinile sale o pane din puterea executivă și, de aceea, a trebuit sa plece. • Iată pentru ce s’au dus cei trei reprezentanți mai de seamă ai regimului corupțiunei, rușinei, calomniei și arbitrarului. Nu e un suflet cinstit și luminat care să-i regrete și singura binefacere ce ei o mai pot aștepta din partea contimporanilor lor ar fi uitarea nesocotinței și nerușinărei lor. Ecour c olonelei englez Fawcett, membru al Comisiunei Internaționale, numită de guvernele republicelor Bolivia și I Pera, pentru delimitarea graniței, a dat, în pădurile virgine, peste animale din tipul antideluvian, monștri asemuitori fiiței omenești, dispăruți în toate celelalte părți ale globulul pămîntesc. De altfel indigenii din Bolivia povestesc și astăzi legende cu privire la omul antidelavian. C Pentru stabilirea adevărului, guvernul bolivian a pus la dispoziția coonelului englez fondurile necesare pentru o expediție în l cantrul pictărilor de acolo. Conștiința solidaritaței naționale la... Pieile Roșiii Suferințele mari pe cari le au îndărăt și le îndată indigenii din America, cari cum sunt expuși perii, au hotărît ca aceștia să se organizeze. începutul îl fac Pieile Roșii din Statele Unite, cari se constituesc în sindicate, pentru păstrarea ființei lor naționale. a 25 Iunie va avea loc la Londra marele festival Haendel, care va dura timp de șoapte zile, corurile vor avea nu mai puțin de 3 500 cîntăreți, aleși din corurile societăților engleze, iar orchestra va număra 500 de muzicanți profesioniști și amatori, și va fi condusă de Frederic Cowan. Fancțiunile de director general al muzicei și de organizator al desfășurării festivalului se va avea Walter Hedwak. Festivalul va începe cu execuția lui «Israel în Egypt» și se va termina cu «Messia». AFACEREA DUDEȘTI D. Th. Rosetti care a suspectat proectul va ingodui promulgarea legei? Pungășia cu moșia Dudești, incă una din pildele de asanare morală a regimului Carp-Marghiloman, deși a fost consfințită printr'un vot al parlamentului, nu a luat tncă ființa legală, întrucit legea votată de Corpurile legiuitoare nu a fost pină astăzi promulgată. De la noul guvern Maiorescu, din care face parte d. Ih. RiSiki, senatorul care a suspectat proiectul d-lui Marghiloman, așteptăm gestul, care să salve la măcar in ultimă instanță a ceea ce a mai rămas de salvat din cinstea unui regim, pe care fostul guvern a terfelit-o in noroiul celor mai murdare afaceri. Ar fi de dorit ca acestă lege, care consfințește întronarea pungășiei oficiale, să nu fie promulgata sub guvernul, căruia aparține ca ministru de finanțe senatorul, care, in secțțiuni, ca și in ședința publică a Banatului, a suspectat de necinste pro actul dlui Marghiloman. Baginimui care'și făcuse din reforma administrativă punctul principal de program și care, totuși, a renunțat în mod rușinos la aceasta reformă, unui as fel di regim îi mai ramîne această cale,— și e o chestie personală pentru d. Th. Rosetti, — să spele întru citva măcar din petele fostului guvern. Leegea moșiei Dudești nu trebui promulgată, ca să se scutească astfel țara aceasta măcar de pilda rușinoasă a consfințirei pungășiilor oficiale. Suntem oare in drept să așteptăm atît cel puțin de la guvernul din care face parte d. Ih. Jiosetti ! Așteptăm ! ZA VRACURI Scuza d-lui Filipescu In discursul său de retragere dela ministerul de războiu, d-l N. Filipescu a declarat: „Ațezămîntul nostru militar este apa zidit nncit nimic nu-l poate clătina». Adică , nici chiar numirea d-lui general Argetoianu? Frumoasă sau zi pentru numirea acestui brav militar în fruntea departamentului războiului ! Alt elogiu Tot d-l Filipescu și tot despre d-nui general Argetoianu a spus: Este un om brav atît in timp de pace cît și de războiu E momentul să adăogăm , mai ales în timp de pace , Aghiuță Note Misterul continuă în ciuda polițiștilor, asasinul din strada Italiană continuă să stea într’o figura ascunzătoare, și cum cea mai sigură ascunzătoare e acea în care cineva nu se ascunde de fel, probabil că criminalul stă la vre-o berărie și ciocnește paharele spumoase cu vre-un polițist •abil», foarte fericit că poate sa-i povestească criminalului istețimea sa. Dar faptul că criminalul continuă să fie necunoscut, nu este tocmai o notă bună pentru poliția noastră. E drept că rămin și in alte țări, in alte orașe mari, necunoscuți unii din criminali, dar ni se pare ca nu se potrivește un oraș ca al nostru—cu un labirint ca Parisul, Londra, Berlin. Acolo ușor se poate ascunde un criminal. La noi, insă, se cunosc toți mahalagiii, gardistul cunoaște pe toți locatarii—implicit servitoarele lor !— chelnerii unui local public pe toți clienții și așa mai departe. Trăim cu toții la fundul unui pahar. O poliție e cu atît mai vinovată, ca ci nu poate si descopere pe criminali după ce nu a putut să prevină crima, cînd e vorba de viața unui oraș mic ca Bucureștii. 1 Se va spune că criminali sunt abili, că sunt meșteri în a sta ascunși, cu atît mai mult ar fi meritorie o poliție care ar pune mîna pe un atare individ. Dar vina, marea vină a poliției noastre este că nu are un serviciu secret de supraveghiare a suspecților. Ne întîlnim adesea cu persoane elegant îmbrăcate, cari trăiesc bine, și a căror venituri sînt necunoscute. Fără meserie, fără avere proprie, fără mijloace amitabile de traiu, ne lovim de o sumă de indivizi cari tiiesc comod și plăcut .. Această lume interlopă, nu ar fi oare nemerit a fi supraveghiată de aproape de poliția noastră ? Și dacă se fac razii pentru «femeile ușoare», femei cu atît mai grele pentru societatea ce le suportă cu cit ele sunt mai ușoare, care nu ar trebui ca vigilența poliției să se îndrepte asupra tuturor celor fără meserii oneste, asupra servitorilor fără stăpîn, asupra imberbilor cu viții senile, și senililor cu viții juvenile ? E o lume întreagă de desfrîu, de deznădăjduiți, o clasă de indivizi cari n’au scop, n’au ideal, n’au educație, și cari sunt candidații perpetuu la crime și boții, după cum la poarta ofticei bat toți cei săraci și cei istoviți... Clasa... declasaților ar trebui să fie supraveghiată de poliție, și atunci crimele și hoțiile s’ar împuțina. Ca și față de boalele individuale, față de boalele sociale, mai multă valoare are profilaxia, decît tratamentul, adesea ineficace. Mieux vaut privenir, que quirir... Petronius. ROOSEVELT SAU TAFT? Lupta uriașă de peste Ocean Ranewolt și campania prezidențială nAUDU CUjijQ statele Unite. Presa europeană urmărește cu interes fazele actualei campanii pentru prezidenție în Statele Unite. Dacă pentru politica externă a marilor puteri, actată chestiune are o importanță de primul ordin,— dat fiind locul va orea ocupă Statele Unite în concertul diplomatei mondiale — din acest punct de vedere, pe noi Romlali, rezultatul înotei pentru prezidenție din Marea Republică a Ameriei de Nord, ne interesează prea puțin. Ceea ce ne-a determinat însă t ne ocupa da ea, e faptul că In această lupta este angajată una din ce mai mari figuri ale secolului nostru. E vorba de d. Theodore Roosevel, Uugstator și oi de aptlane, predicator al marilor virtuți și exemplu viu al virtuțior » 3 cari le predică, apărător al drept, iul și mînitor al forței, Roosevelt , una din cele mai puternice și originale personalități ale vremii naști, și, fără îndoiala, ca mai marcanți figură politică a țării sale. «Marea Republică a Statelor Unite, zicea acum 2 ani, M. Liard, vice-rector al Universității din Paris, adrsindu-se lui Roosevelt, n’ancetat de a recuoaște In dv. imagina trăsăturilor -ale cele mai nobile și salută în d v. aceea ce printre compatrioții dv. j>e ohiamă un om reprezentativ». Și totuși, sorții isbîndei In actuala luptă e departe de a fi In favoarea lui Roosevelt. Pentru acei ce se interesează de felul cum se mat., fastă viața publică în alte țări, cile ce se petrec în America prezintă desigur, o importanță de netăgăduit. Se știe cum împrejurările, externe mai ales, au;t”. omns.Statele Unite a deveni, ca și celalte națiuni mari, o putere lilitarăși centralizată, prezidentul iepceticei, bucurându-se de unei exorbitante. Așa, sub pretext de represalii, el poate modifica tariful vamal pentru cot timpul ce crede necesar, poate numi după placul său pe judecători, iar în politica externă rolul lui e covîrșitor, Statele Unite sa apropie deci mai de grabă de vechile monarhii decît de o republică parlamentară. Oriunde aiurea, acest regim ar putea duce la Cezarism; condițiile de viață din Statele Unite fac această perspectivă de netemut. In fapt și tradiția— al cărei respect e atît de exagerat la popoarele anglo-saxone— e o puternică garanție, căci nimeni nu poate fi prezident decît cel mult de două ori, adică timp de 8 ani, fie aceasta consecutiv sau nu. Grație unei atari tradiții, cari datează de la Washingtonul peste care nici generalul Grant, salvatorul unității naționale în timpul războiului de Secessions, n’a putut trece, prezidenția se distinge de regalitate și libertățile americane sunt garantate. Vorbim bine înțeles, de libertățile cetățenești și naturale ale omului, fiindcă în urma războiului de Sucessiune (1861—1866) autonomia statelor partiulare a scăzut și rolul guvernului federal în dirijarea vieței colective a națiunii a devenit din ce în ce mai considerabil. Odată cu slăbirea spiritului autonomiei Statelor, a scăzut și influența unuia din cele două mari partide politice din America, partidul democratic. Numirea de democrat și de republican, dată celor două partide politice din Statele Unite, e ost se poate de improprie, iar deosebirea de program ori se poate de mică. Intre republicani și democrați e de sigur, în principiu o deosebire de program. «Rapublicanii, zice Henry Van Dyke în Le Génie de V Amérique, închină spre centralizare și ca «tare sunt împinși a favoriza băncile naționale, un tarif protecționist extensiunea funcțiunilor executive, expansiunea colonială, creșterea marinei și a armatei, sporirea cheltuelilor publice pe cînd democrații, în regulă generală, sunt pentru descentralizare și tind a favoriza o mai largă concurență, liberul schimbau tarifele de venit, stricta interpretare a Constituției, o armată și o marină de importanță care să nu depășască necesitățile stricte, un impozit progresiv pe venit și o politică de economie națională». In fapt însă, deosebirea de principii între partide se resimte prea puțin în viața publică, politica nu pasionează de loc pe americanul din Statele Unite, iar faptul de a aparține unui partid și de a-l servi cu credință e mai degrabă o chestie de obișnuință și simpatie, decît de temperament și convincție politică. Preocuparea americanului de viața privată, gelozia cu care el își apără libertățile civile, desvoltarea exagerată a simțului practic au făcut ca viața publică în America să nu fie de invidiat, iar partidele politice să se transforme în vaste organizații materiale ca favoruri și interesa de apărat. In asemenea condiții nu e greu de priceput, carn în sînul partidelor se pot naște discuționi, oari și dacă pînă la desagregarea lor. Aceasta pare a fi soarta partidului republican, azi la putere, divizat pe chestia alegerilor prezidențiale. De o parte, actualul președinte taft, pe care îl urmează grosul partidului republican, de alta, Rooswelt, susținut de aripa radicală a partidului, ostilă lui Taft, pe care nu-l găsește destul de progresist. Ce e curios cu această campanie, e atitudinea fostului președinte Rooswelt. El, care odinioară luna și fulgara contra trusturilor, acum le ia apărarea; el, care prin trecutul și prin geniul său era cel mai indicat a moraliza viața poliției, a căzut Ia cea mai reprobabilă demagogie, mergind pînă la a preconiza «recallni», adică recursul la referendul popular contra statuților judecătorești, sistem detestabil și care «ar expune, după dreapta observație a lui Jaft, ospiciilor și implesilor plebei și tiraniei majoritarior libertatea, bunurile și viața chiar a cetățenilor». Ori de greu este să fii moderat și const quant în viitoarea luptei pentru putere! Și totuși aceasta e prima calitate a omului politic și ta» de ea nu există succes durabil. Cazul lui Roosevelt e demn de reținut. Părăsit de cei mai buni și mai influenți dintre prietenii sai, senatorii Lodge și Root, Roosvelt se vede azi părăsit chiar de popor, ai cărui Candidat se pretindea a fi și pe albiârul sentiment a pus temei în lupta ce întreprinde. Cele mai multe din state n’au pronunțat deja contra candidaturii lui Roostvelt, fără el să se fi produs In favoarei acea mare mișcare populară, pe care a comptat in trecutul popoarelor anglo-saxone, vedem adese ori revoluți și răsboae numai pentru a le apara o idee. In lupta pentru prezidenție, care agită acum Statele Unite, e lucra aproape neîndoios că această țară va sacrifica pe cel mai valoros și mai iubit dintre cetățenii ei, pentru a respecta o tradițe, de atâtea ori scumpă, acea ca nimeni să nu poată prezida republica mai mult de două perioade. Și nu e, desigur, un rău acesta, căci omul de valoare poate fi util țarii sale, fie el conducător, fie numai simplu cetațean. Așa se procedează aiurea și așa se respectă obiceiurile și legile! C. I. O. In corpul ziarului: Ultimele știri asupra situații politice POLITICE întrebăm pe d. C. C. Arion, fostul avocat al lui Allard, dacă, în noua d-sale calitate de ministru de interne, își însușește proectul de lege al d-lui Marghiloman pentru răscumpărarea vechilor linii de tramvai? Așteptăm răspunsul: * O altă întrebare: întrebăm pe d. Mișu Cantacuzino, ministru de justiție, ce rol a jucat d sa în vizita pe care a făcut-o la Paris instituțiilor financiare din capitala Franței, instituții cărora a prezintat cu un deosibit interes pe dnii Pascal Toncescu și Toțoi Lahovary ? Mai întrebăm, iarăși, care a fost rezultatul practic al acestei vizite și a prezentărei celor doi domni? Un răspuns categoric și lămurit, ca să nu fim siliți să dăm noi răspunsul. • Și încă o întrebare: Este sau nu adevărat că d. Pascal Toncescu a iscălit contractul dintre d. de Marșay și Eforia Spitalelor Civile pentru concesionarea casinoului de la Sinaia ? Ce sumă a primit onorabilul domn Pascal Toncescu pentru semnarea unui contract, semnare pe care o făcea în calitate de avocat al Eforiei ? Vrem un răspuns, în care d. Pascal Toncescu să renunțe a mai face paradi de cinste, fiindcă nu-i șade bine. r In publicațiunea oficială a ministerului de finanțe cu privire la dărâmarea clădirilor vechi de pe splaiul Justiției, se spune că aceste clădiri sunt fosta proprietate a Principelui George Valentin Bibescu. Deși e vorba de o publicațiune oficială și deși știm că prin constituție titlurile de nobleță sunt desființate la noi, lucrul nu ne surprinde cînd mai știm iarăși că, la ministerul de justiție, d. Mișu Cantacuzino a impus funcționarilor să-l gratifice cu titulatura de Măria Voastră. PENTRU AVIAȚIUNEA MILITARĂ Cheia d-nei Sarah Bernhardt In Franța se produce actualmente o admirabilă mișcare patriotică, pentru a asigura acestei țări stăpînirea aerului. Ilustrația noastră de astăzi reprezintă pe marea artistă Sarah Bernhardt, și trupa sa, care face cheiă în fiecare seară de reprezentație, dind socoteală de anina adunată administratorului fondurilor pentru construirea de aeroplane militare. CRONICA TEATRALA l de Alex. Fronda TEATRUL MODERN.— «Compania dramatica Davila». — Pentru prima oara «Văpaia» (La Flambée) piesă în 3 acte de Henry Kistemaeckers. Ultima premieră din stagiunea care se înclude la 5 Aprilie, d. Davila ne-a dat-o alaltă seară cu «La FlambSs» a lui Henry Kistemaeckers, sub titlul Văpaia,in traducerea romîneasti). Elogiul operei dramatice a unui suror e valoarea lui Kistemaeckers, îl socot de prinos , ar fi săepet, aceea ce a consacrat autoritatea recunoscută a marei critici străine. In ea privește premiera de Joi seara, a fără îndoiala norii că Verpara este, pentru autorul «Instinotului», încoronarea operei sale dramatice cu cea mai teatrală, mai emoțio- Marioara Voiculescu uantă și mai de seamă lucrarea d-saia. In traducerea rominească s’au suprimat patru personagii din textul francez: Monseigneur-ui Jussey, Judecătorul de instrucție, Medicul legist și Grefierul. E adevărat, însă, că acțiunea nu a suferit prin suprimarea personagiilor acestora, de altfel, fără importanță ; cu toate acestea, ar fi fost mai nimerit să nu se ciintească nimic dintr’o lucrare de valoarea celuia reprezentată alsltă seară. Și ar a fost mai nimerit aceasta, cel puțin un respect pentru valoarea și frumusețea lucrărei. O Acțiunea se desfășoară In jurul t trei personagii de căpetenie: locotid fonelul Felt din armata franceză, ieși căsătorit din dragoste și deși ocnesc sub același acoperămînt, nu mai are cu soția sa Monica decît numai raporturile dintre doi oameni ie lume. Caracterul autoritar, gelozia exagerată a colonelului, a silit la această separație de corp, pregătind astfel terenul unui început de idilă între Monica și deputatul Viarcel Beaucourt, care caută să probe de neînțelegerea dintre cei doi soți. Cu toate acestea, colonelul continuînd să-și iubească nebunește soția și, de teamă ca să n’o piardă, face datorii de aproape două sute de mii de lei la bancherul Julius Glogau, fără să știe că acesta e, în același timp, spionul în Franța al unei mari puteri străine. La un moment dat, însă, Glogan cere colonelului achitarea imediată a datoriei sau, în schimbul celor două sute de mii de lei, să-i predea planurile unui mare fort militar, a cărui supraveghere o avea Feli. Drept răspuns, colonelul omoară pe Glogan, după care mărturisește tot soției sale, într’o emoționantă explicație care ocupă întreg aotul al doilea, și motivul crimei și acel al datoriilor ce făcuse. Crima aceasta reunește pe c cei doi soți, cari încep împreună lupta ca să-i înlăture consecințele. Beaucourt, bănuind pe autor și obținind și mărturisirea scurtă și hotărită a colonelului, vrea In primul moment, din spirit de răzbunare, să-l divulge pe Feit. Aiind, insă, motivul crimei, 11 o consideră ca un sacrificiu pentru patrie și întinde mîna lui Feit. Acțiunea e presărată, bineînțeles, in desfașurarea ei, cu personagii episodice, personagii mai mult decorative, in cari Klatemaeckers a ținut să zugrăvească ridicolul unor anume tipuri din diferite clase sociale, punîndu le totuși alături în același mediu, tocmai spre a le scoate în evidență prin contrast. * In ansamblu și montare premiera cu «Văpaia», In afară de notele discordante a d-nei Crisinghi din actul HI și a d-lul Mărculescu, din același act, care neglijase să-și cunoască bine rolul. In afară de aceste note discordante și regretabile, spectacolul n’a prezintat un chip mulțumitor. Din punctul de vedere, însă, al interpretărilor paraonale, succesul a fost al d-nei Mariotta Voiculescu și G. Storin, cari și-au împărțit aplauzele și au drept cuvînt. Privit succesul numai pentru fiecare dintre acești doi artiști, a fost un succes care se întîlnește nu prea adeseori. D-na Mariosia Voiculescu, artista aceasta atit de minunat înzestrata, care trece rampa de la prima grevă, ne-a doii arsită seară In «Moniea» o crcare de mare artistă. Monica d sak a trăit, cu o rară intensitate dramatică, cu o rară delicateța și sinceritate . In aceeași masură ae adevăr clipele de adinei amoruri sufletești, de adinei revoltă, ca șalipale de mișcătoare înduioșare. Trecerea IG. St0Tm de la revoltă și indignare da actul al II-Iee, la înduioșarea pentru nenorocirea soțului care se compromisese pantru ea, a fost o trecere de un adevăr dureros a fost o trezire suflatească trăită cu adevărat și care, tocmai pentru acest cuvînt, a zguduit publicul, provocind aplauzele, cari au ridicat de 18 ori cortina după actul II. Femeia resemnată în fața durerei, gata totuși șă lupte c« ai și salvei*