Viitorul, noiembrie 1912 (Anul 6, nr. 1703-1730)
1912-11-26 / nr. 1726
bani In țară...............an an 18 Lei...................șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE ediția mr. ■PRBBBaU REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI DISPACTIA : TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22/IS MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Luni] 26 Noembrie 1812 A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA S> LA AGENTA EMIL MELBERT5bani Linia corp 7 pe o coloană in pagina III ...... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ....................30 bani Incerții și reclame pagina III linia........................... 2 lei Anul al cincilea No.— 1726 Funeraliile lui GARAGIALH M-Plevna internă Absorbiți de evenimentele din afară, n’am dat atențiunea cuvecnită celora ce se petrec înăuntru, a De două luni de zile cerul Rocmîniei e întunecat și el întunecă sufletele. Nori groși și negri au revărsat asupra țărei ploi continue, cari au înecat ogoare, au împedicat lucrul cîmpului și au zădărnicit coacerea și culegerea porumbului. Și azi lanuri de porumb , stau neculese din pricina ploilor < și din pricina, mai gravă, că mulți proprietari, eludînd legea învielilor agricole, întîrzie dijmuirea. Dacă ne gîndim că această calamitate apasă mai mult pe țărani , ne putem lesne închipui starea de jate în cari se găsesc satele noastre. La orașe nu e mai bine. O criză năprasnică a paralizat activitatea care promitea atît de mult. Micii negustori se văd amenințați de , jena financiară care bîntue și n’au măcar speranțe de viitor, căci țărănimea, principalul lor client, n’are putere de cumpărare. Negustorii mari sunt și ei stînjeniți de lipsa de credit. Statul. Banca Națională au făcut tot ce le-a stat în ‘putință ca să aline criza, dar criza e mai mare decît ajutorul dat. E ceva putred în organismul economic al României. Și putreziciunea e la bază. Suntem o țară de consumațiune mare și de producțiune mică. Cu tot avîntul luat în anii din urmă de economia națională, ne resimțim de efectele unei sărăcii agravată de o tendință spre risipă. Majoritatea capitalului care circulă in țară e de proveniență străină. Ajunge o criză, un conflict internațional, sau derivarea acestui capital spre alte regiuni, ca viața economică a Romîniei să fie lipsită de seva care o întreține. Sustragerea acestei seve are loc adesea cu o bruschetă care înspăimîntă. Avem dar cuvinte de a fi mîhniți. Mîhniți cu atît mai mult, cu cît aparența prosperităței, trecătoare, e mai înșelătoare. Trebue negreșit să ne dăm silința de a pune capăt acestui rău, acestor intermitențe economice supărătoare și primejdioase. Trebue să ne clădim un edificiu economic solid care să ne pună la adăpost și pe vreme rea. Baza pe care e să-l clădim e sănătoasă. Avem o țară fertilă cum nu sunt multe în lume. Poporul român e, în straturile lui adinei, sobru și muncitor. Zicind aceasta nu atribuim poporului nostru o virtute imaginară. Recunoaștem că mulți lasă de dorit sub raportul muncei, că nu toți își dau silința de-a cheltui toată energia și toate aptitudinile întru agonisirea traiului. Nici chiar țărănimea noastră, atît de mult cântată, nu dă toate dovezile hărniciei. Ii lipsește pilda gospodărească a proprietarilor, iar amintirea vremurilor de bejanie și de nesiguranță desăvîrșește lipsa ei de energie. Cu toate acestea poporul român e capabil de muncă încordată și dovada ne-o dau sutele și miile de negustori și meșteșugari cari muncesc fără odihnă. Muncind din răsputeri și dînd valoare timpului și tuturor împrejurărilor, dînd mai ales pilda gospodăriei și a economiei, nu vom mai ajunge în stări ca aceia în care ne găsim azi și nu vom mai duce o viață pe care o caracterizează alternarea unor prosperități aparente cu crize reale. Muncind fără răgaz și economisind rodul muncei, vom ajunge în sfîrșit să avem acele rezerve fără de cari vom fi totdeauna la discreția bancherilor străini. Statul are în deosebi datoria de a Îndruma tutrurile în această direcție. El trebuie să desăvîrșească opera de întărire a celor mulți, țăranilor Cu o clasa țărănească astfel întărită, industria și comerțul de la orașe vor avea dejușeul necesar, iar cultura și aspirațiile naționale vor avea substratul de existență. «Omul este ceea ce mănîncă» zis Moleschott. Acest adagiu e adevărat și pentru colectivitățile de oameni, pentru națiuni. Națiunea noastră va fi vie, puternică și capabilă de sforțări, attunci cînd va avea de toate, va fi scutită de griji chinuitoare și nu va fi periodic sugrumată de crize economice. Aspirațiile etnice sînt frumoase și legitime. Preocupările de politică externă sînt la locul lor. Conducătorii neamului au chiar datoria să-i arate necurmat idealurile naționale. Dar ca aceste idealuri să fie văzute bine, trebue ca ochii să nu fie tulburați de griji și nevoi. Să ne gîndim da la luare a redutelor de peste hotare. Dar să nu uităm că și in țară avem o cetate puternică de cucerit. E vorba de acea Plevnă internă, mereu arătată, dar de care ne apropiem cu pași prea timizi. S’o luăm, agravată In piața Teatrului Național mulțimea ascultind discursurile. Carul funebru în fața bisericei Sf. Gheorghe. ZAVRACURI Literar ? „Epoca“, vorbind despre d-nul Delavrancea, îl numește „distinsul nostru literat“. Numai merite literare a ajuns să aibă d-l Delavrancea în partidul conservator, de cînd nu mai e ministru ? Ori, pe d-1 Delavrancea azi literații îl consideră om politic și oamenii politici numai literat? In numele cui? Explicația unui clișeu din „Epoca“ de eri: «Oratorul». Jos războiul. Și cine nu e de părerea noastră să știe că le vom da la cap». Cine nu e le vom da ? ! Ori este unul și atunci « vei da, ori sunt mai mulți și atunci și le veți da. ...— Și cînd te gîndești că ziarul acesta îl reprezintă pe Titu Maiorescu 1 TRAMVAELE IHCA 0 SERCHTA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE A RESPINS RECURSUL PRIMĂRIEI Mărturisim că am pierdut socoteala sentințelor prin cari Instanțele noastre judecătorești, de la prima pană la cea supremă, au dat cîștig de cauză societăței comunale de tramvae, in procesul cu primăria Capitalei. E destul să spunem că nici o instanță, dar absolut nici una, nu a dat dreptate Primăriei. Ultima hotărîre defavorabilă adversarilor societăței comunale, este aceea a înaltei Curți de Casație, care a respins recursul Introdus de Primărie împotriva hotărîrei curței de apel secția a doua. S’a învederat, cu prilejul dezbaterilor urmate în fața supremei Instanțe, cît de insolită și temerară a fost cererea de recuzare pe care avocații Primăriei au făcut-o în fața curței de apel. S’a pus în lumină gravitatea deosebită a faptului că avocații primăriei ,s’au retras din instanță, lucru care, după cum foarte bine a observat d-l M. Pherekyde, nu s’ar fi trecut cu vederea de membrii baroului din Franța. Tot d-l Pherekyde a arătat cum toate acțile adversarilor societăței au pus aceiași tendință: ponegrirea justiției. D-l procuror general, în concluziunile pe cari le-a pus, a remarcat de asemenea că recuzarea unui judecător fiind un fapt grav, a rămas surprins cînd a văzut că primăria se plinge că acest lucru s’a discutat in ședința publică. De altfel, prin concluziunile sale, d. procuror general a cerut respingerea recursului, ceea ce Înalta Curte a făcut. Rămâne dar bine stabilit,că Primăria Capitalei a rămas definitiv condamnată să verse miza socială Societăței comunale de tramvai, după ce procesul a străbătut întreaga filieră a celor trei instanțe judecătorești. Adversarii noștri au de înscris Încă o hotărîre la... pasivul lor și așa destul de Încărcat. [ Avocatul lui Racowski NU CEREM MOARTEA PĂCĂTOSULUI Racowski a găsit un apărător fervent in coloanele unei reviste anarhiste, cum este foarte explicabil de altfel. Iată citeva perie de elogii la adresa discursului lui Racowski : „In admirabila cuvîntare, una dintre cele mai frumoase și mai substanțiale din cîte au fost rostite cîndva în țara aceasta, renegații liberali nu văd decit „o insultă adusă armatei și țării de un ignobil spion bulgar», „o sfidare adusă țării de un periculos vîntură lume care ne injuriază în propria noastră casă“. Ar reeși de aci că d-rul Racovsky nu a insultat armata în admirabila sa cuvîntare»! Luăm act de această retractare, nu pentru a ierta pe periculosul care a insultat în realitate armata, ci de teama ce o au înșiși anarhiștii de la noi, ca să nu se demasce pornirile lor nebunești contra țărei, armatei și Șefului ei suprem... Cu privește acuzațiunea nebună că noi cerem ca vocea spionului străin să fie «astupată prin asasinat», noi răspundem numai atît: îndemnul la asasinat nu intră în practica oamenilor cu mintea întreagă, practica criminală fiind un apanagiu trist al anarhiștilor internaționali... Noi nu cerem de la d-rul Racovsky, de cu atît. Să fie sănătos și să propage idei anti-romînești, cu o pofti, dar nu la noi in casă, ci acolo unde i e inima și sufletul, in Bulgaria Sai Credem că suntem înțeleși. i ECOURI edicul legist din Bilbao, anume Goiri, însărcinat de-a face autopsia cadavrelor copiilor morți într’o panică dintr’un cinema, a murit din cauza semoției ce i-a produs-o această penibilă însărcinare.e știe că Balzac era plin de datorii. Vâzînd un tablou în care pe o pajiște imensă se zărea o casă luminată la interior, exclamă : «Ah, ce fac oamenii de acolo dinăuntru ? Au bucurii, speranțe, cine știe ? Poate au și polițe cu spalența apropiată!». E un cuvînt ce va rămâne caracteristic. La cimitirul Primerose, din Germiston (Africa de Sud) se înmormînta un om, cînd"* un trăznet puternic orbi asistența, și 17 persoane fură aruncate la pămînt, și una din ele fu oj^orîtă.a un efect al raporturilor culturale din ce în ce mai stinse între Franța și Statele unite, relevăm luminoasa carte a 1.4 Gustave Lanson, intitulată Trois nois d'enseionement aux états-unis.iarul Samuprava din Belgrad publică un articol in care se exprimă ideia că Serbia ar fi mulțumită cu hotăririle tribunalului din Haga.na din țările cele mai bune producătoare de unt, este Rusia (împreună cu Siberia) care exportă unt de mai mult de 60 de mii de tone, consumatorii cei mai principali fiind Germania și Anglia. I HOTEL SFIDARE! Astăzi scriitorii noștri vor fi chemați a alege un comitet și un președinte, care să represinte societatea lor, recunoscută ca ființă legală. Printre cei ce doresc a figura ca representanți ai intereselor profesionale și morale ale scriitorilor noștri este și d. Davila, actualul director al Teatrelor, autorul unei singure piese, care n'a fost precedată nici urmată de alta. Nu voim să prejudecăm hotărîrea pe care intectualii noștri o vor da, căci fiind direct interesați vor ști să-și aleagă ca representanți ai intereselor lor pe aceia ce îi cred mai vrednici. Dar ca cronicari, cari asistăm de ani de zile la mișcarea noastră literară și ca unii ce cunoaștem activitatea pluriformă a d-lui Al. Davila, socotim că cei chemați a face alegerea își vor reaminti, ca și noi curiculum vital al d-lui Davila. Ne aducem aminte cu toții de acel cinism cu care nu numai a permis, dar a și susținut drepturile sacrosancte ale literaturii străine pe prima noastră scenă; ne aducem aminte de protestul unanim pe care scriitorii noștri, jicniți atunci, l-au adresat ministrului instrucțiunei publice, și de demisiunea forțată ce a urmat de sub ministerul d-lui Karel.Cu o consecvență ce ar merita laude dacă nu ar fi în efectele ei nenorocite, d-l Al. Davila continuă a considera literatura originală romînească drept nenorocire pentru teatru, și nu face un secret pentru nimeni, din grija ce-o va pune totdeauna pentru a asigura căderea pieselor romînești. Acesta e, deci, omul atașat de artă și de literatură, prin bugetul statului hrănind sentimente protivnice literaturii romînești, jicnind acuma de curînd pe scriitorii Oreste și Hîrjeu, din care cel d’intîi este membru al societăței scriitorilor, d. Al. Davila are curajul a se prezenta ca un candidat posibil la un joc de membru sau poate chiar și de președinte al unei Societăți pentru care el n’a făcut decît să o împedice de-a ași ajunge idealul ei ! Scriitorii noștri vor ști insă să învețe pe cei ce-i ofensează, că fără a fi răzbunători, știu a prețui demnitatea lor profesională, nu odată jignită prin atît de violentul director din capul Teatrului Național... Petronius .• Retragerea d-liU MissIr D-L MISSIR A GĂSIT UN PRETEXT PENTRU CA SA REFUZE A MAI PLEDA IN PROCESUL TRAMVAELOR D-l Petre Missir, unul din avocații Primăriei în procesul tramvaelor, a cerut d-ui dr. Istrati, președintele comisiei interimare, să-l dispenseze de onoarea de a mai apăra interesele Primăriei în acest proces. Din scrisoarea pe care nefericitul candidat guvernamental de la Bacău o adresează d-lui dr. Istrati,—deși e scrisă într’un stil c’am încîlcit confuz, — pare reeși că d-l Missir ia această hotărîre pentru că i se pare cum că comisiunea interimară, nu ar apăra cu destulă vigoare interesele comunei în acest proces, în care de altfel și înalta Curte de Casație și-a spus ieri cuvîntul, și în care n’a mai rămas deschisă decît calea cu desăvîrșire excepțională a revizuirei. Comisiunea interimară a răspuns cu drept cuvînt d-lui Missir că în procesul tramvaelor n’a făcut pînă acuma decît să aducă la îndeplinire hotărîrile fostului consiliu comunal, adică de a susține recursul și de a introduce cererea de revizuire. Prin urmare suspectarea comisiei interimare că nu ar apăra cu destulă vigoare interesele comunei e cu desăvîrșire neîntemeiată, și d. Missir ar fi putut desigur să găsească un pretext mai plausibil ca să se retragă dintr’un proces care nu-l mai atrage de loc... In adevăr, fapt este că d. Missir, pe lângă că e adine nemulțumit de căderea sa în alegeri, mai are și impresiunea că pledoariile d-sale sunt de prisos, că întreaga sforțare intelectuală pe care face, nu poate schimba soarta procesului, hotărîtă definitiv. Oricum însă, actul d-lui Missir este nu mai puțin un blam la adresa colegilor săi, domnii Salomon Rozenthal și Fleva, căci, ei, n’au avut scrupule de soțul celor invocate de nefericitul candidat guvernamental de la Bacău... BULETIN ZILNIC Situația internațională - FAPTE ȘI COMENTARII - Cerul balcanic e tot întunecat. Singura deosebire ivită de la încheiarea armistițiului, e că nu mai suflă vijelia canonadelor cari culcă la pămînt mii de vieți și nu mai curge ploaia de gloanțe cari ciuruesc trupuri tinere. Soarele Păcei cearcă să răzbată norii, dar vinturi năpraznice ce mai bat din multe părți, aduc și îngrămădesc noui nori. Totuși, ca cunoscuta fabulă, soarele va birui vîntul ghețos. Omenirea are nevoie... și de pace. Ea nu poate trăi zguduită necurmat de frigurile războiului. Cuvintele ce răsună la Sofia sunt un fel de trîmbiță vestitoare a Pacei. Cel mai autorizat ziar al guvernului bulgar spune că a venit momentul ca dușmanii de ieri să trăiască în bună vecinătate și să-și aducă aminte mai cu seamă de interesele comune. Turcia va răspunde desigur acestui apel, deși ea se pregătește să tragă neîntîrziat consecințele zilei de o zi. O depeșă din Paris anunță că Turcia negociază contractarea unui împrumut de 500 milioane, care va fi consacrat în întregime construirei de vase de războiu, în șantierele franceze și italiene. Turcia are în adevăr, în primul rînd, nevoie de o flotă militară. Armată de uscat are destulă, dar grosul ei se află în Asia mică și fără protecția unei flote puternice, ea nu va putea transporta această armată în Europa. De aceia Turcia vrea să-și pregătească flota necesară, care la nevoie va putea coopera cu succes atunci cînd va fi vorba de apărarea Constantinopolului. De altminteri eventualitatea unui viitor războiu turcesc în Europa pare exclusă. Nici unul din Statele balcanice nu poate rîvni să ocupe Constantinopolul, iar Puterile Mari pînă și Rusia—sunt convinse că singura soluție a deținerei Dardanelelor, e ca ele să rămînă Turciei. Nu mai puțin imperiul otoman are o trebuință de o flotă militară, cu care să întîmpine orice eventualitate și cu care să și poată apăra și coastele asiatice. Construcția acestei flote, care va începe chiar a doua zi după încheierea păcei, va fi primul efect al războiului balcanic, din care Turcia vrea să tragă toate invățămintele. DISCURSUL LUI POINCARE Discursul pe care l-a rostit Poincare în sinul comisiunei afacerilor streine este desigur cel mai ponderat comentar al situației internationale Primul ministru francez s'a ferit atingă vreuna din chestiunile iritante care preocupă Europa. Discursul lui face impresia unui om care pășește în vîrful picioarelor într'o sală spital plină de bolnavi. In adevar Europa e azi un spital iar situația internațională o adevărată cangrenă. A 'o poți atinge fără auzi gemete. Poincaré s'a găsit in situația de trebui să răspundă discursului cancelarului german care vorbise în ajun de datoria Germaniei de a'și seconda aliații Dacă răspunde că și Franța are aceiași datorie, afirma desigur un ce fires dar asemenea răspuns ar fi fost interpretat ca o amenințare de război. Franța are însă nevoe de pace și vrea pacea. De aceia Poincaré a declarat cu multă ponderațiune, că în cursul evenimentelor ce se vor desfășura, alianțele și ambițiile Franței își vor dovedi întreaga lor validitate. E clar, e logic, e firesc, dar e prea puțin ca să se tragă de aci vreo închiere alarmantă. » De altminteri politica franceză se află într'un studiu care impunea lui Poincaré asemenea declarație circumspectă. Franța urmărește menținerea cu orice preț a păcii și în această tendință a ei s'a întîlnit cu Germania și cu Anglia. Ce să facă cu Rusia unde există un puternic partid al războiului? Ce desfacerea alianței cu Rusia nu poate fi vorba, datoria de a seconda pe Ruși în cazul unei conflagrațiuni e evidentă. Ce cale îi rămîne Franței ? Să preconizeze pacea, să lupte pentru menținerea păcei și să insiste ca nici una din Marile Puteri să nu fie legată în interesele ei. De aceia Franța s'a dedat de la începutul războiului la o adevărată operă de echilibristică. A voit să salveze pacea, a luptat pentru localizarea războiului, a luat inițiativa contactului neîntrerupt între puteri, se arată gata să modereze cercurile Serbiei, să calmeze neliniștile Austriei, să astîmpere pe Ruși și sâ ajute pe Turci să-și consolideze imperiul. Franța e azi infirmiera care pansează răni, dă calmante, procură torice si de ar putea, ar da un narcotic general Europei. Declarația lui Poincaré că evenimentele din urmă n'au luat încă o fizionomie definitivă e ca o speranță dată Marilor Puteri că boala lor are leac. CHESTIUNEA INSULELOR EGEE Incă una din chestiunile tari s’au complicat in timpul din urmă. Se știe că în cursul răsboiului din Tripolitania, Italia a ocupat cîteva din ceste insule. In cursul războiului Balcanic Grena a ocupat alte insule. Acuma e vorba care va fi soarta acestor insule . La conferința de pace din Lausanne, Italia și Turcia au căzut de cord ca Italia să păstreze insulele ocupate în tot timpul cît va dura războiul balcanic, pentru ca Grecia să nu le ocupe. Iată însă că pacea balcanică se apropie: Ce vor deveni insulele Egee ? Grecia nu le poate reclama? Fi vor ele redate Turciei? Aceasta nu se poate preciza. Populația acestor insule e de naționalitate grecească. Ea cere de mulți ani cu stăruință să fie emancipată de jugul turcesc. Profita va Europa de momentul actual spre a realiza acest deziderat ? Insulele Egee au o valoare strategică foarte mare. Ele se află în apropiere de Constantinopol și de coasta Asiei mici. Puterile europene au dar un mare interes ca acolo să nu se stabilească definitiv nici una dintre insele. Italia nu va putea dar rămîne stăpînă pe insulele pe care le ocupă. Dar nici Grecia nu va putea deține pe ’le ei, căci Grecia ar putea atunci face «servicii» unei Mari Puteri oarecare. De aceia Sir Grey a propus, ca la conferința ambasadorilor din Londra, să se discute chestiunea insulelor Egee. Ideia care se ventilează și care va fi probabil primită, e ca insulele Egee să formeze un stat separat : «Națiunea Egee», sub controlul Marilor Puteri. DIFERENDUL AUSTRO-SÂRB ȘI ALIANȚA BALCANICA Corespondentul din Sofia al ziarului „Kölnische Zeitung“ telegrafiază cu privire la situația actuală, că Bulgaria dorește o înțelegere pacinică între Serbia și Austro-Ungaria și că stăruește în acest sens. Alianța balcanică nu poate fi țnută fără motive serioase, în eventuale complicații războinice din cauza unuia singur din membrii săi. Bulgaria s-ar împotrivi participărei ei la asemenea aventuri. Cu un vădit sentiment de neplăcere se amintește posibilitatea unei modificări europene a păii balcanice. Concesiunile largi la care s'a declarat gara Turcia, provocară bănuiala că speră într'o schimbare în favoarea ei. Unele interese europene ar fi fost pare-se, luate în considerație. Alianța balcanică însă va rămîne sub arme față cu primejdia unor complicații generale și nu va îngădui să i se smulgă victoriile de pînă acum decît doar prin succese războinice. sa IN CORPUL ZIARULUI In ajunul unul război pvecobulgar DIN CARNETUL UNEI FEMEI Un poet francez: Achlle Millien SE ANCHILOZEAZĂ SPIRITUL ÎN PROVICIE ? — NU. de Claudia Millian Ea ași susține că în centrele mari, în faimoasele Capitalei ale țărilor, spiritul vegetează mult mai mult decît în colțurile retrase, în provinciile liniștite și intime, unde viața e mai puțin sbuciumată, mai puțin intensă, mai puțin rafinată, ași susține chiar că prea mare intensitate de viață, distruge, omoară. Ceea ce pare viață nu e decît o agitație, o mișcare continuă, nervoasă, exterioară, o mișcare de forme, de culori, de lumini, dar numai atîta. Viața normală este aceia intimă, liniștită, reculeasă. Un om de spirit, definește viața poeților, din centrele mari, ca fiind atinsă de friguri cerebrale cronice. Și eu, umila cercetătoare de suflete, am aceeași părere. Fără dueluri de idei, fără să provoc probleme, am convingerea, că oamenii de litere prozatori sau poeți, au talent nu fiindcă stau în capitală, nu fiindcă asistă la reprezentanții de piese prost jucate, la varieteuri obscene sau fiindcă văd expozițiuni de pictură proastă ci pentru că în ei au dispozițiuni firești. Mi se va riposta. Dar mediul ? Mediul tinde sa-1 găsească, dacă nu acolo unde palpită viața și se înfiripă năzuințele ? Dar mediul e natura, nu, superficialitatea oficială a convențiunilor stupide, și parodia tristă a artei profanate, și falsificarea vieței și minciuna și ipocrizia. Mediul e natura, e viața însăși simplă și monotonă cu vibrări de aer liber, cu cîmpii imense, cu grădini înflorite, cu ogoare coapte. Talentele rămîn talente — e drept — dar cite din ele, nu stau pe loc, ne puțind scăpa din sgarda mediocrității, din influența banală a conflictelor orășenești, din ștreangul obsesiunilor morbide. Orașele mari, cu viața lor în galop cu tot convoiul de mizerii simulate și poleite, omoară avântul sincer, omoară vremea. In orașele mari, trebuie să trăiești două vieți, ca să poți zice că ai trăit cîțiva ani, dacă ftizia sau nevropatia nu și-au îndeplinit, mai curînd, datoria lor precoce... Orașele mari să le vizitezi rar, ca să nu te piardă: ele sunt ca hașișul sau opiul, oare dacă îl iei mereu, te intoxică și mori numai pentru vise, pentru vise frumoase!... O carte veche cu scoarțe îngălbenite. O iau dintre vrafurile unor cărți uitate, o deschid și citesc : Chez nous : Achite Millien. E în editura Lemerre-Paris și poartă pe ea e dedicație: A mon frère Jean, souvenir sans oubli. Aparține tatălui meu. Sub această dedicație e scris Beaumont-la-Ferrière. Surprinsă, curioasă, fericită citesc prima poezie: «Dans les prés aux gazons gonfles de riche séve, Dans la gâtine oii croit le génét prés du houx, Partout avec amour j’ai promené mon réve Chez nous I Chez nous, des vieilles moeurs on conserve le culte, On croit encore â Dieu que l’on prie « genoux, On aime la Patrie, et gare â qui l’insulte Chez nous I ...Plus d’un, g’en sais plus d’un que tente la fournaise De la viile, et qui part, le coeur plein d’espoirs fous... Moi ceperdant je reste en terre nivernaise Chez nous I Achile Millien, grec după tată, a trăit în Beaumont la Ferriere, lângă Nevers. După o muncă literară de patruzeci de ani, ocupă un loc onorabil printre folkloriștii pasionați; poezia lui e senină și sănătoasă și foarte des populară. A transcris în franțuzește cîntecele populare ale Greciei, ale Serbiei, ale Muntegrelui, cîntecele poporului rusesc, baladele Cehilor și ale Bulgarilor. Deși născut în Franța, totuși Grecia și întreaga peninsulă Balcaniă îl pasionează, pentru amintirea străbunicilor săi cari au vorbit limba lui Sofocle și Euripide. Cu o grijă minuțioasă a cules poveștile, legendele, cîntecele, obiceiurile, tradițiile și superstițiile din ținuturile riverneze—locul său natal, formînd mai multe volume, de o mare valoare istorică. Achile Millien a fost provincian, vedea Parisul rar și cu toate astea e un poet mare. Philippe Godet scrie despre el, într’o mare revistă literară pariziană, D-nis Millien, n'are nimic de invidiat versificatorilor celor mai experți nici scriitorilor celor mai meșteșugari. Stilul său este curat, fără asperități, colorat fără de efecte căutate; rimează cu o ușurință și o bogăție rară ; are varietatea și mlădierea ritmului, într’un cuvînt acest poet așa de sincer este și un mare artist... Iată, ceea ce ar fi perdut dacă ar fi stat la Paris, și nu văd ceea ce ar fi cîștigat... termină Godet. Poetului îi plăcea viața retrasă, după cum scrie, cu o notă de ironie. Nivernais, leagănul meu iubit, nu te-am părăsit. Cîți n’au plecat bucuroși, eu am rămas Legat de glia ta, dar nu printr’un capriciu, Căci deși mă chema seducător orașul Cu strigăt de speranțe și de ambițiuni, Fiu devotat, fidel tradițiunii tale, Ți-am sacrificat tot ce-am avut mai bun, Și ți-am dat viața întreagă cu ce-avea mai frumos. M’ai văzut începind, muncind fără ciștig, Cu risicul—injuria mu ’i mică — Să auzi cum mi se zice , om din provincie. Din colțul acesta al țării închis de orizont Aji fi dorit să smulg caracterul suprem, Și ’n opere să pun sigiliul țărei mele Să-i smulg originala și minunata față Și sensul rasei mele, și să le pun în vers. Să-mi pui invers accentul cîmpiilor Lumina apelor, suflarea parfumelor Ce plutesc libere, Nivernais, sub cerul tău. Unde veșnic trăește sufletul străbunilor mei: