Viitorul, decembrie 1913 (Anul 7, nr. 2090-2116)

1913-12-08 / nr. 2096

t 5 bani In țară ................. no an 18 Lei .................. jease Inni 11 Lei In străinătate .... no an 30 Lei ................ șease Inni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei Inni România înflorește­ încrederea publicu­lui ROM­ÎN­ESC IN INIȚIA­TIVA NAȚIONALĂ A ÎN­TRECUT AȘTEPTĂRILE Subscripția pentru înființarea unei societăți naționale măriti­me s’a închis. In loc de 10 m­i­lioane s’a subscris peste 30 mi­lioane, așa­dar de 3 ori mai mult! Acest de 3 ori mai mult este cî se poate de îmbucurător chiar k subscripții mici de 1 milion sai două. La subscrieri mari însă Cum e în cazul de fața, succesul a întrecut toate așteptările. La împrumutul statului din luna tre­cută în condițiuni foarte avanta­gioase, nu s’a subscris în țara de­cît 25 milioane, și în cea mai ma­re parte de bănci, dovadă că pu­blicul romînes­c a început să pă­răsească plasamentele comode pentru a încuraja comerțul și industria. Frica de nesiguranța în inițiativa națională a dispă­rut, încrederea în propriile forțe crește și se întărește. Marele succes dobîndit cu so­cietatea maritimă este cea mai bună și mai meritată răsplată pe care opinia publică romînească o dă aceluia, care timp de 3 ani a fost hulit și amenințat cu răstig­nirea — pare­ri făcut ca unele țări în dezvoltarea lor națională să întâmpine lupte și dificultăți mai mult de la „ai lor“, de­cît dela străini — pentru că și-a per­mis a se încrede în energiile ro­­mîn­ești și a le deștepta la muncă națională, pentru că și-a permis a face traseul dezvoltărei țărei pe baze naționale și a exclude concursul străin și poftele străi­ne de acolo unde nu se mai sim­­ția nevoe de ele ba chiar amenin­țau să devină păgubitoare. — Succesul acesta e cu atît mai mare, dacă ținem seamă că 1) subscripția s’a făcut într-un timp de jenă financiară pronun­țată; 2) că ea a urmat după sub­scripția pentru împrumutul Sta­tului, precum și după acelea pen­tru mărirea capitalului diferite­lor instituțiuni (Banca de credit, Banca Marmorosch Blank și­ 3) că unii sceptici se îndoiau de rentabilitatea societăței, pe mo­tiv că Serviciul maritim al Sta­tului dă deficit, iar că în alte­ țări astfel de societăți sunt tot­deauna subvenționate de Stat 4) Publicul era prevenit prin Pros­pect, că Consiliul își rezervă dreptul a mări capitalul social dacă subscripțiile vor depăși 10 milioane. Nu se poate obiecta deci că particularii au subscris mai mult pentru a avea de unde să se reducă. Adversarii noștri politici cari în neputința lor și chiar în nevo­­ința lor de a face ceva temeinic se obicinuiseră a ridica o ploaie de reproșuri că liberalii creaza și pot crea instituțiuni și întreprin­deri economice numai cînd sunt la putere, au acum ocaziunea să se convingă din nou de încrede­rea desăvîrșită pe care publicul romînesc, chiar în timpuri de je­nă financiară o oferă tuturor a­­celor cari muncesc și clădesc. Fie ca acest succes să serveas­că partidelor noastre politice de călăuză în munca lor viitoare pentru dezvoltarea economică a țărei pe baze naționale — și coo­perarea Băncei agricole, institu­ție eminamente conservatoare la formarea societăței maritime, e un început îmbucurător în a­­ceastă privință. Fie ca acest suc­ces să convingă și pe cei mai pe­simiști de încrederea pe care pu­blicul romînesc o are în inițiativa rațională și în reușita întreprin­derilor romînești, cînd oameni de muncă și de pricepere se pun în capul lor. Fie ca acest succes să însemneze pentru noi Romînii sfîrșitul concursului străin în toate cazurile cînd el nu mai e necesar, încrederea pe care publicul ro­m­în­esc a început s’o acorde ini­țiativei energiilor și forțelor ro­mînești, e­cheză șia dezvoltării e­­conomice și solide a țărei pe ba­ze naționale. Străinătăței conștiente, această dezvoltare prin noi înșine, nu poate decis să-i impună respect și admirație. Și un formidabil act de a im­pune străinătăței este și această încredere manifestată în proprii­le noastre forțe prin acoperirea de 3 ori a capitalului de 10 mili­oane cerut pentru înființarea u­­nei societăți naționale maritime. Dr. G. D. CREANGĂ ABONAMENTE REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 56 CALEA Vict O­III—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI ----------------- . 1 ms---------------------- * REDACȚIA: TEUTON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA ANUNCU­­RI COMERCIALE Linia cor. 7 pe o coloană în pagina III .................. 60 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ......................80 bani inserți și reclame pagina III Maia ................................. 2 Lei 5 bani FOSTUL jUI PERUGIO -filiTOIM DE L­EON­AR­DO DA VINCI— — Dumneata ești „Monster Léo­­tard“ pictori — Da, eu. Cu ce vă pot servi! Așa răspunse celor trei funcțio­­ari de poliție cari veniseră la ho­­el Tripolitania din Florența, să-l încă la Parchet, Vincenzo Peru­­fia lecorator, umilul lucrător al cărui mine taine acum ocolul lumei! A­­ urat Giocomta lui Leonardo, divi­­na Gioconda, cam timp de 4 secole a fost adorată și admirată. Onestul antiquar­teri, care acum­­a avea probabil premiul de 1 un­ion, îmi pare, de cum a primit din ■­avis o scrisoare in care .1. se pro punea să cumpere originalul Gio­­condei, avînd bănueli, a comunicat imediat scrisoarea d-rului Pogi di­rectorul Muserior din Florența, și com. Corrado Ricci directorul gene­ral la Belle-Arte. De comun acord, Geri a răspuns că trebuia să vie în persoană cu tabloul la Florența, pentru a constata dacă în adevăr era vorba de original, căci în acel caz, dansul nu făcea nici o obiecți­­une în privința prețului, plătind ori­ce sumă i se va cere! Și Mon­sieur Leonard a căzut în cursa în­tinsă cu multă abilitate! A venit la Florența, a tras la un hotel modest, și a așteptat visita personagiilor cari veneau să constate dacă el spu­ne adevărul, cu aerul satisfăcut al unui binefăcător! — Am readus pe Monna Lisa, a­­cel cap d­e operă al geniului italian în orașul în care ea a fost pictată. Am restituit țărei mele pe Giocon­­da — care acum a voiajat într’o cu­tie cu dublu fund și cu haine vechi de­asupra — ca să răzbun atâtea furturi făcute de Napoleon în Ita­lia! Ce vreți? De câte ori lucram ca decorator la Louvre mă indigna ad­mirația tuturor pentru acel tezaur, cu care acum se făleau Francezii. Intr’o zi mi-am zis: am s’o răpesc și s’o duc în Italia. Zis și făcut. Intr’o Luni — cînd nu intră la muzeu de­cît fotografi și lucrători, fiind cunoscut de toți, am intrat în sală, am scos tabloul din ramă și am ieșit nebăgat în seamă prin cur­tea Visconti. De atunci am ținut’o 3 ani de zile în odăița mea din rue de r­ôpital, Saint Louis 5, ca pe o Icoană, rîzînd de cite s’au mai scris despre dispariția ei! Iat’o, v-am a­­dus’o și sunt fericit că de acum va surîde în galeria degli Difizii, în o­­rașul unde Leonardo a pictat’o! Și surâde și Vincenzo Perugia cu aer al unui binefăcător... Va fi convins că a făcut un act de patriotism ori joacă comedia, asta se întreabă cei ce l-au văzut cu ce liniște intorisește, ca și cum nu și-ar da seama că a comis un furt. Toate anchetele însă au stabilit că tînărul trăia foarte onest, lucrind și cîști­­gînd binișor. Impresia descoperirii și regăsirii Giocondei e enormă. Nu se vorbește de­cît d­e asta! Corrado Ricci se zice că ar fi răspuns ministrului Cred­ara: „răspund cu capul meu că de data asta e vorba de original“. Mulți sunt de opinie că de acum ar trebui că Gioconda să se expue la Palazzo Farnese din Roma — amba­sada cumpărată de Franța—ca ea sa aparție celor două națiuni, deși Leo­nardo da Vinci a pictat pe frumoa­sa Lisa Gherardini, a 3-a soție a lui Francesco del Giocondo, napolitană pe la 1493 și tabloul fu cumpărat de Francisc I pe la 1500 cu 4000 de scuzi de aur, cam 200.000 de lei! A stat întîi la Fontainebleau a­­poi Ludovic al XIV-lea o duse la Versailles și de abia după Revolu­ție se mută la Louvre. Zoe Gîrbea Tomellini ---------------OXO--------------­ SCOȚIENE Canalizare D. Vintilă Brătianu a dovedit că d. Bădăran habar n’are de necesita­tea de a se canaliza rîurile mari din Moldova. In materie de canalizare, d. Bădă­­rău nu cunoaște de­cit canalizarea fondurilor bugetare. _ Votul anexiunei Anexiunea s’a votat cu unanimi­tate, dar fără foc bengal. D. T. Ma­­iorescu și-a dat seama că trenul României a fost împins de sutele de mii ce nu încap pe banca ministe­rială, și nu de șeful de tren, din ca­pul guvern­uluil­e au­to­biografie „Cartea Verde“, a fost foarte bi­ne definită de șeful partidului libe­ral ca un portret al d-lui Titu Ma­­iorescu. De­sigur că această „Carte Verde“ are multe sbîrcituri, multe vor­be goale, și multă frazeologie pretențioasă ! Scott & C-ia Ideile d-lui Filipescu D. N. Filipescu, care s’a retras cu zgomot din politica activă ia, printr’un articol publicat în „Epo­­ca“ o atitudine în chestia celor do­uă reforme puse de partidul libe­ral la ordinea zilei. Dacă d. N. Filipescu se mărginea numai la discuția exproprierei lati­fundiilor, am fi avut de­sigur o in­teresantă și calificată contribuție de idei din partea unui mare pro­prietar. Dar d. Filipescu critică și reforma electoral­ă preconizată de partidul liberal și se mai ocupă de întreaga noastră concepție de gu­­vernăm­înt. D. Filipescu se manifes­tă dar și ca om politic. Așa fiind ne e îngăduit să întrebăm: Pe cine re­prezintă d.­­ Filipescu) In numele cărei grupări politice vorbește 7 In numele partidului conservator ne bună seamă că nu, fiind­că d. Fi­­lipescu s’a retras din acest partid. Apoi acest partid nu s’a pronunțat încă asupra­­ reformelor propuse de noi. El se întrunește abia mîine di­mineața să le ia în cercetare și tot mîine, după prînz, le va opune un program al lui. Avem toată răbda­rea, mai ales că partidul conserva­tor se arată zorii, rezolvind în două jumătăți de zi problemele grave ca­ri îl preocupă, tind îi vom cunoaș­te programul, îl vom discuta. Pînă atunci trebue să considerăm mani­festarea d-lui Filipescu ca o mani­festare individuală, interesantă de­sigur, dar căreia nu-i putem atribui importanța unei manifestări de par­­tid. Totuși vom discuta părerile d-lui Filipescu. Pentru azi vom reține numai fap­tul­­ că fostul militant conservator recunoaște necesitatea de a­ se da pămînt țăranilor precum și nevoia de a se crea o proprietate țărăneas­că, mică și mijlocie, care să fie un element de ordine și de echilibru social. In principiu suntem clar înțeleși cu d. Filipescu­ rămîne numai să discutăm modalitățile diferite prin cari noi și d. Filipescu înțelegem să ajungem la rezultatul urmărit. Mai suntem înțeleși cu d. Filipes­­cu cînd relevă avantajele unei bu­ne gospodării țărănești. Mărirea producției țăranului, vînzarea a­­vantajoasă a produselor sale etc. in­tră și în vederile noastre și n’am aș­teptat în această privință îndemnu­­rile d-lei=*Filipesc­­u. P­rin opera noa­stră de guvernă­mînt și, în deosebi, prin legea de organizare, a Casei Rurale, am pus la cale realizarea a­­cestor măsuri, cari însă față de com­plexul și acuitatea problemei agra­re, nu pot avea de­cît o importanță secundară. Dar, cum am spus,o vom discuta pe larg ideile, toate ideile d-lui Fili­pescu. Vom examina atunci și ce spune d-sa despre reforma electora­lă și despre concepția noastră de guvernămînt. Așteptăm întîi să se rostească partidul conservator ca atare, pen­tru ca discuția să fie mai generală și mai amplă. Regina Spaniei Cu prilejul vizitei perechei regale spaniole la Londra, zia­rele ilustrate streine dau ulti­mul portret al reginei Beatri­ce ,una din fericitele mame și cea mai frumoasă regină Regina Spaniei e rudă de aproape cu Principesa Maria a României. Cinematograful școlar O scandaloasă afacere a d­in Const. Dissescu — Un document senzațional — Ca o suspectă iuțeală, d. Dissescu­­ a trecut prin consiliul de miniștrii un proect de lege prin care se ins­tituie o taxă pe metrul de film ci­nematografic și o­­­ emisiune școlară care să a cenzureze filmele. Taxa­­ era stabilită: 10 bani pe fiecare metru de film și justificată de ministrul instrucțiunii prin dorința sa vie de a spori resursele învățământului, dotindu-l, în acelaș tinip, cu un nou element educativ: cinematograful școlar. Frumos, nu-i așaî Si, fără a mai cerceta justeta acestui nou bir asu­pra cinematografelor, nobile au pă­rut intențiile și avîntul d-lui Di­­ssescu pentru binele școalei romî­­nești. Se întâmplă însă un lucru ciudat: o zi-două DUPĂ TRECEREA PRIN CONSILIU A TAXEI DE 1» BANI PE METRU DE FILM, MINIS­TRUL ȘCOALELOR REVINE A­­SUPRA PROIECTULUI ȘI REDU­CE TAXA LA 5 BANI PE ME­TRU. Consiliul de miniștri se lasă in­dus în eroare de către d. Disseseu, care-și explica modificarea cu fel de fel de argum­i. Spre nenorocul său însă, proce­deul d-lui Disseseu, ministrul «coa­selor, este demascat de un document care ne cade în mină și care arată — dacă mai era nevoe! — manone­­rele îndrăznețe întrebuințate pen­tru estorcarea cinematografiștilor de o sum­ă de 30.000 de lei, ca și în­treaga țesătură a proiectului de lege care era departe de­ a fi curat în in­­tențiuni. In adevăr, DUPĂ ce d. Disescu a stabilit și trecut prin consiliul de mi­niștrii taxa de 10 bani, cinematogra­­fiștii, revoltați de nedreptatea acestui nou bir, au fost luați cu asalt <f șl­amicul intim și samsarul d-lui Di­­isescu. d. Adrian Magheru, trimis SĂ I SE PROPUNĂ SCĂDEREA TA­XEI LA 5 BANI, ia­­chiilubul lui „N­ bacșiș de 30.000 lei. Cinematografiștii au rămas atât pefiați de îndrăzneala propunere!« Instistentele amicului d-lui Dissescu au fost însă atît de categorice și de presante, că, pentru a putea prinde în sat pe cei cari le dădeau asaltul, au făgăduit suma cerută. A doua zi, proiectul a fost modi­ficat — după ce trecuse prin consi­liul de miniștrii cu taxa de 10 banii­ne metru — REDUCINDU-SE TAC* SA LA 5 BANI. O spune aceasta­ singur d. Dissescu prin pana d-lui Adrian Magheru, in documentul re­produs de noi in J­ac­aimile“. » Iată documentul: — „S’a făcut treaba. LEGEA S’AI PUS UN CONSILIU CU 10 BANI METRUL. AM redu­s’o la 5 bani, ai trimis’o la Rege s’o semneze, o pune la Cameră zilele aste»“.. Incorectele mijloace ministeriale erau consumate și ratificate de con­siliul de miniștrii. Autorii puteau fi liniștiți. Parchetul nu mai puteai interveni. Cît despre Parlament... lu­crul mergea mai ușor. ♦ Se mai întâmplă însă bem­. Iese la­ iveală că d. ministru Dissescu nu se mulțumea numai cu atâta. Eli pusese la cale, PE BAZELE ACES­TUI PROIECT DE LEGE ANTI­­CINEMATOGRAFIC, o altă formi­dabilă afacere, cu proporții mult infinit mai mari. Și la această afa­cere, d. Dissescu își rezervase, da« sigur, pe lingă nn «sora com­issiom» o parte de cîștig importantă. D. Dissescu înființează, cu con­­­cursul amicilor și tovarășilor săi, Adrian Magheru și M. Lipsom și prin intermediul unor samsari de cinematografe — destinați, prin ro» cunoștința ministerială, să formeze consiliul de censură al ministerului — o întreprindere de «cinematograf» școlar, d. Dissescu era să plasez o eroare, a căutat să ia ca acționari și pe cîțiva oameni de treabă între­prinderea aceasta era să exploaz­­eze legea d-lui Diuspeca cu taxa ost metru de film. Or, prin taxa aceasta e reiin­du­-sa un fond considerabil la Casa Școa­lelor, zis fondul cinematografic­ școlar, d. Dissescu «ra să plaseze« prin intermediul întreprinderii în­ chestiune, zisă Soe. w Cinematogra­­ful școlar“, la toate școalele din ța­ră — cîteva mii — niște jucării ma­mite aparate cinem­atografice șco­lare. Ingenios, nu? Se astare­fiează 30.­310 lei cinem­atografiștilor pentru reduce­rea taxei de metru de film, se bat­jocorește astfel —cu o manoperă ne» lor din țară, din rem­olicia lor șli în sfîrșit, d. Dissescu Iși asigură uni­dever imens din impunerea jucării­lor cinematografice tuturor scoaie­lor din tară, din «cinoirea lor și din procurarea, din impunerea unui număr incalculabil de filme­, șco­lare tuturor școalelor artine și ru­rale. Iată cum și de ce is sinistrul lib­ișescu face o tem« acinematogra­­fistă.„ N. B. î HOTE Susceptibilitatea artiștilor Cu ocaziunea celei de a mia re­­pr­esentatie a piesei Cid,­­marele ac­tor Mounet-Sully destăinuește unui ziarist, în revista Les annales din Paris, cum întrupînd pe eroul pie­sei lui Corneille pentru prima oa­ră, a dat o interpretare rea. El s’a corijat mai tîrziu. In această măr­turisire a greșalei, vedem tocmai superioritatea artistului. Talentul nu e o moșie care se poate exploata an cu an. El e o stare sufletească, supusă fluctuațiunilor de tot felul, susceptibilă de scăderi și de înăl­țări, căci nimic nu e mai delicat, și mai complicat, mai ușor de deviat, nai lesne de abătut, mai variabil de ît sufletul. Cine crede că nu poate să greșăscă, că perfecțiunea e o a­­nexă a talentului, și că tocmai acest talent este, mumificat, și înțepenit n forme invariabile acela.... n’are talent! Citi literati nu fie sdrancină pînă 'n adîncuri­le sufletului, cînd li se spune că în cutare poesie, în cit­­are nuvelă, într’un act, ori într’un abibu, au greșit, au dat himinei cea ce nu trebuia ? Vrășmașii de moarte nu se capă­­ă de­cît prin critica sinceră a u­­nei greșeli. Și totuși mai mare ură ar trebui­e să aibă artiștii pe aceia ce nu-i iubesc în­deajuns spunîndu­­e că nu pot fi nici odată, dar ab­solut nici odată decit perfecți, su­­­ra umani. Cînd fluctuatiunea e legea vieței,­­­ cînd talentul nu e decit un aspect al acestei vieți, eurțl este posibil ca in­ arti­st să­ nu fie și el expus unei e ven­tu­ale scăderi, apei, omenești ec­­ipse, unei imperfecții, accidentale . Susceptibilitatea e un mare de­fect. Și trebue să o spunem —* mulți fin, artiștii noștri U au... Petroniu- -------------oao—------­ Ce­l eu timit" Ziarul personal al d-lui ministru al lucrărilor publice nu răspun­de nimic... Am arătat întrun număr trecut cum d. Bădărău, imaculatul minis­tru al lucrărilor publice încearcă să treacă prin consiliul de miniștri o nouă afacere, să săvîrșească un „act de administrație“ cam în genul afa­­cerei Berman Juster, din care Sta­tul să păgubească suma rotundă de un milion și două sute de mii de lei. Ne așteptam ca, cel puțin de for­mă, ziarul personal al d-lui Bădă­­rău să încerce măcar o justificare a referatului prin care ministrul lu­cr­ărilor publice cere să se aprobe licitația în favoarea unei case străi­ne, al cărei preț e cu 1.200.000 lei mai mare decât al unei case din ța­ră. Dar ziarul d-lui Bădărău nu se ocupă deloc de chestiunea tunelului „Iivorul“, ca și cum ea nici n’ar e­­xista. Nu explică acest ziar pentru ce anume d­ Bădărău încearcă să dea unei case străine un bacșiș de 1.200.000 lei din banii statului, — a­­dică din faimosul credit de 405 mi­lioane, pe care enleo­î din min»‘,­«r­ai d-lui ministru al lucrărilor publice au ezitat așa de mult să-l dea pe mina d-sare. De ce d. Bădărău este și în această chestie. — ea și în aceea a furnitu­­rei Berman Juster, în opunere de vederi cu direcția căilor ferate, al cărei referat, cere aprobarea ofertei celei mai ieftine, cum e firesc și nor­mal ! Ziarul personal al ministrului lu­crărilor publice nu vrea să se facă zgomot în jurul acestei afaceri, pen­tru ca referatul patronului său să treacă în mod­ clandestin prin consi­liul de miniștri. E de nădăjduit în­să că consiliul judiciar al d-lui Bădărău își va da seama de neregula plănuită, și nu va aproba tentativa incorectă a mi­nistrului deochiat. . ....... ' SCANDALUL UNIVERSITAR Suprimarea ' aricolutal­ii de dr. V. SION Un număr de depute,ti au propus 'suprimarea art. 81 din legea de cu* frînd modificată a învățămîntului» Deși se indică număru­l articolului de care e vorba, s’* «imtit totuși nevoia de a se lămuri, prin proec­­tul ce se propune, că se țintește ar­­ticolul, care, în numere și ți­a dial „Monitorul Oficial“, purta No. 79. Era trebuitoare aceea să lămurim Acest nenorocit articol de lege, al avut de îndurat atîtva, peripeția* pînă cînd cinstitul Parlament săi consacre neehislita-i existentă, niciți i se știe numărul de ordine tot atât de puțin ca locul de «««tere al luni Homer. Parlamentul conservator a adm­iis urgența pentru desființarea acestui­ articol, votat anul­ trecut tot de un parlament conservator. Pentru tre­buința de educare morală a copiilor din școli, urmează ca «L C. C. Arion să roage majoritatea «ă aclame pro­ celui de desființare ”» se propune. Printre motivele ei se invocau, pentru a întemeia necesitatea de a se schimba lecuirea nemuritoru­lui Haaret era și aceea, că ea ar fi contribuit la­­ scăderea nivelului Universității, pentru că permitea ca„ cineva să intre în Universitate pa bază de ..lucrări șiinti­ce de mare valoare“. De aceea d. Arion modifică acea lege și consacră intrarea în U* udversitate pe bază de „lucrări sau activitate științifici de mare va­­loare“. Eu desfid, ea, chiar de s’ar pune la contribuție toată dialectica­ și sofia­­tica junimistă (pe atunci își dădeai junimismul ultima-i răsuflare, deși d. A.Kion, e, prin definiție, moral* mente takist) să mi se poată arăta, cum ar putea cineva dovedi activi­­tatea *® științifică fiînd e­vondat de un joc al Universitatei altfel «JK ■sa» wufamtm flk&slbABfle&jfeftiFajftA- Ai Liîtnmn tiurili.

Next